BusinessMagazin

Tag: opinii

  • Atentie la avatare

    Fiecare dintre noi are un soi de avatar pe internet. Un avatar
    desenat din detaliile personale publicate pe blog, pe Facebook, hi5
    sau Twitter, din pozele pe care le publicam pe Flickr, din
    comentariile pe care le lasam pe diverse site-uri, din cautarile
    efectuate pe Google, din preferintele pe care le etalam pe diverse
    pagini de profil si asa mai departe.

    Adunate la un loc, toate aceste informatii spun despre noi
    suficient de multe lucruri incat sa suscite interes. In special din
    partea unor companii care ar putea folosi acele informatii in folos
    propriu, cum ar fi, spre exemplu, sa isi faca reclama, dar si din
    partea altor “avatare” , care pot folosi informatiile impotriva
    subiectului in cauza, doar de dragul distractiei.

    Cu toate acestea, inca exista oameni care n-au inteles ca orice
    lucru scris pe internet ramane acolo pentru totdeauna si ca privat
    este un termen inca relativ. Citeam zilele trecute cum au fost
    luati prin surprindere destui dintre cei peste 500.000 de romani de
    pe Facebook de faptul ca datele publicate pe paginile retelei
    sociale nu sunt protejate, mai ales daca nu au bifat casutele
    potrivite, si ca sunt expusi riscurilor aferente.

    Cel mai bun studiu de caz mi se pare hi5, unde circula deja o
    serie de scrisori cu mesaje negative despre anumite persoane.
    Motivul pentru care se intampla asta este mai putin relevant. Ce mi
    se pare amuzant este ca expeditorul a avut toate informatiile pe
    tava. A gasit persoana careia a vrut sa-i faca rau, a aflat cateva
    detalii despre ea din profil, destule cat sa lase impresia ca este
    o persoana relativ apropiata, iar apoi a trimis scrisoarea catre
    intreg grupul prieten cu respectiva persoana. Si multi dintre ei au
    luat scrisoarea de buna, pentru ca nu cred ca gresesc cand spun ca
    dintr-o lista intreaga de prieteni, poate doar jumatate stiu
    intr-adevar destule despre tine incat sa faca diferenta. Restul
    sunt doar cunostinte sau prieteni ai unor prieteni.

    Putini se gandesc insa la treaba asta in momentul in care incep
    sa verse cu nonsalanta (sau mai bine zis neglijenta) toate
    detaliile personale pe internet, dar se intreaba cu mirare oare de
    unde stie toata lumea ca odorul a primit cadou de majorat un
    Volkswagen. Ma refer aici la Adriean Videanu. Iar de la prea multe
    informatii pana la furt de identitate e doar un pas. De asta este
    atat de simplu ca in spatele unui astfel de avatar sa poata fi
    oricine. Pana la urma, chiar credeti ca Bill Gates va fi cel care
    petrece timp pe Twitter, acum ca si-a creat cont?

  • Ce fac autoritatile romane pentru sinistratii din Haiti?

    O intrebare simpla: ce fac autoritatile romane, cum se implica
    in ajutorarea napastuitilor de acolo?

    Intrebarea nu-mi apartine, dar mi s-a parut important sa o
    preiau; in afara unei scrisori de condoleante trimisa de ministrul
    Afacerilor Externe Teodor Baconschi in urma cu o saptamana, se pare
    ca statul haitian a disparut de pe harta pentru demnitarii
    romani.

    In conditiile in care altii fac ce si cum pot, chiar si pe
    vremuri de criza: Cehia o oferit 800.000 de euro, si pana si
    Republica Moldova a sarit cu 100.000 de dolari. Nici un euro, nici
    o patura, nici o conserva, nici un litru de lapte insa din partea
    statului roman. O Romanie aflata chiar ea intr-o zona seismica,
    care a trecut prin astfel de catastrofe si care, in mod sigur va
    mai trece prin asa ceva si care ar putea fi pusa in situatia de a
    cere ajutor international.

    O lipsa de initiativa cel putin rusionasa.

    In schimb Oficiul Roman pentru Adoptii sfatuieste romanii sa nu
    adopte copii din Haiti, pentru ca exista riscul ca ei sa nu se
    adapteze la modelul cultural romanesc. Ceea ce mi se pare, pana la
    urma, corect, dat fiind ca multi romani nu s-au adaptat la modelul
    cultural romanesc.

    Singura Crucea Rosie Romana, organizatie neguvernamentala a
    demarat o actiune de strangere de fonduri si n ma idoiesc de
    reactia favorabila a cetatenilor simpli. Intrebarea ramane: maharii
    Romaniei ce fac?

    UPDATE: Intrebare ramane valabila, chiar daca Guvernul a anuntat
    un ajutor umanitar de 50.000 de euro. Este cea mai mica suma pe
    care o trimite un stat european, pretul unei masini cat de cat mai
    de soi nefiind in masura sa se constituie intr-un ajutor real.

  • Editorial Gandul: Numai Mircea Geoana mai crede ca va ramane presedintele partidului

    Daca Mircea Geoana mai avea zece la suta sanse sa pastreze sefia
    PSD, dupa ce s-a plans, in public, de “atacurile energetice”, care
    l-ar fi vlaguit in campania electorala, nu mai are niciuna. Si le-a
    spulberat singur, semnandu-si pensionarea politica inainte de
    termen. Ce si-a facut cu gura lui nu reuseau nici toti
    parapsihologii lui Basescu: este ca si cum, intr-o lume de
    sceptici, ar fi marturisit ca l-au rapit extraterestrii, i-au pus
    un cip in creier si, de-atunci, periodic, este vizitat de UFO.

    Cititi editorialul Rodicai Ciobanu pe
    www.gandul.info

  • Lectia de umilinta

    “Iesim in strada saptamana viitoare, de la 1 februarie 200.000
    de angajati vor fi someri”, “Aproximativ 400 de angajati ai CFR din
    Hunedoara ar urma sa fie disponibilizati de la 1 martie”, “Aproape
    300 de salariati ai Mefin Sinaia, in somaj tehnic, de la inceputul
    saptamanii”, “Peste 10.000 de salariati din sectorul feroviar vor
    fi disponobilizati, de la 13 companii”. Sunt principalele titluri
    din ultima saptamana, care anuntau noi reduceri de personal.

    Nu este usor pentru nimeni sa inteleaga si sa accepte ca dintr-o
    data nu mai este un super candidat, pe care orice companie ar fi
    mai mult decat bucuroasa sa-l aiba in echipa si care nici nu s-ar
    deranja sa se prezinte la un interviu daca nu i s-ar oferi macar
    500 de euro peste salariul pe care il avea deja. Partea proasta
    este ca nu are incotro. Intr-un fel, pentru un observator din
    exterior, este destul de trist sa vada ca vocile cele mai stridente
    de acum doi ani sunt ale unor oameni care astazi se chinuie sa-si
    pastreze locul de munca sau isi fac lobby doar-doar altcineva le-ar
    putea oferi un loc de munca, nu neaparat mai bine platit, ci
    sigur.

    Pe de alta parte, era si vremea sa intelegem o chestiune mai
    mult decat simpla: nimeni nu este de neinlocuit, iar cui nu-i place
    starea de fapt, e liber oricand sa plece. Cine este suficient de
    curajos incat sa riste si sa incerce acum sa vada cat de
    indispensabil este pentru companie, n-are decat. O face, cum spune
    francezul, pe barba lui. Doar ca s-ar putea sa ajunga, in scurt
    timp, unul dintre cei tot mai multi care isi cauta anunturi pe
    site-urile de specialitate. Si nu ar trebui sa se mire nici daca va
    fi sunat pentru un post de agent de vanzari, platit la comision,
    sau de operator intr-un callcentre. Nu ca acestea nu ar fi munci la
    fel de nobile ca oricare alta, doar ca discrepanta dintre imaginea
    si experienta trecute si noile “oportunitati” ar fi prea mare
    pentru a ne lasa indiferenti.

    Si daca tot am inceput intr-o nota pozitiva, sa continuam la
    fel. Anul acesta nu va fi deloc mai bun decat anul trecut. Nu as
    vrea sa par inamicul numarul 1 al angajatilor onesti si merituosi
    din Romania, dar cine isi imagineaza ca a scapat de cea fost mai
    rau si ca plecarea nefericitului coleg de etaj, departament sau
    birou inseamna ca raul a trecut, s-ar putea sa aiba surprize
    neplacute. La fel, cine crede ca daca anul trecut nu i-a crescut
    salariul, dar in 2010 cu siguranta sefii vor compensa, s-ar putea
    sa aiba surprize si mai neplacute.

    Nu militez pentru revenirea la principiul muncii pe plantatie si
    nici pentru ideea de obedienta si loialitate pana la moarte pentru
    angajator, dar cred ca este bine ca, din cand in cand, sa mai
    coboram cu picioarele pe pamant si sa nu mai luam totul de-a
    gata.

  • Comenteaza cu Dorin si Ionut: Iti place Avatar?

    Dorin: De ce mi-a placut Avatar?

    Pentru ca este un act de creatie: un film care ofera un
    echilibru foarte bun intre poveste, mesaj, realizarea tehnica si
    cea artistica, totul ambalat intr-un “ceva” al entertainmentului
    pentru vremurile viitoare. James Cameron priveste, din punct de
    vedere tehnic si artistic, spre viitor: uite asa trebuie lucrat, cu
    grija pentru fiecare detaliu, cu delicatete si cu pasiune. Si mai
    este si provocator: lumea discuta, se identifica, argumenteaza, ia
    partea unuia sau altuia.

    Era evident pentru oricine ca grafica pe calculator este in
    masura sa modifice cinematograful, dar aici avem de-a face cu arta.
    Este arta viitorului: inchipuiti-va ca Rembrandt a trecut de la
    penel si uleiuri la Corel sau Photoshop. Totul depinde de rezultat,
    de cantitatea de imaginatie si de poveste disponibila in opera
    respectiva. Asta face diferenta intre abilitatea tehnica seaca din
    Transformers si actul de creatie din Avatar.

    Simplitatea povestii? Toate povestile sunt simple: in 30% din
    povesti un baiat iubeste o fata, in alte 30% fata moare si baiatul
    se razbuna, in urmatoarele 30% fata moare, iar baiatul se muta in
    alt oras, unde cunoaste o alta fata, iar in restul de 10% vin o
    gramada de zombie care mananca pe toata lumea. Pur si simplu nu
    conteaza ca povestea este a lui Pocahontas, daca povestitorul este
    altul. Si bun.

    Dovedeste ca cinematografia are viitor; sunt convins ca o
    poveste ca Avatar face posibila realizarea a cel putin zece drame
    de exceptie, asa cum a fost Crash. Si poate rechema publicul in
    sala de cinematograf, spre spectacol adevarat. Lucru pe care R5-ul
    nu-l va putea asigura niciodata.

    Si, nu in ultimul rand, banii: aproape 2 miliarde de dolari
    numai din cinematografe inseamna ceva, chiar daca pudibonderii
    cliseistice ne-ar putea faca sa strambam din nas la astfel de
    abordari monetariste. Si este la nici doua luni de la lansare.

    Ionut: De ce nu mi-a placut Avatar

    Disclaimer: ca sa fiu pe deplin sincer, imi plac efectele
    speciale si da, recunosc meritele lui James Cameron (de fapt ale
    inginerilor, mai degraba). Chiar daca nu mi se pare ca ar avea ceva
    special fata de alte SF-uri cu buget consistent, efectele speciale
    sunt amplificate de modul in care a fost filmat si de buzz-ul din
    jurul lansarii sale.

    Acum vine partea mai putin placuta. Povestea este precum in
    bancul cu scriitorul care nu isi aducea aminte de subiectul genial
    pe care credea ca il viseaza in fiecare noapte si care si-a pus
    langa noptiera un carnetel si un creion, iar dimineata cand s-a
    trezit a gasit scris cu litere de o schioapa “UN BAIAT IUBEA O
    FATA”. Cam asa si cu povestea din Avatar, usor de intuit dupa,
    probabil, 5-10 minute, urmate, din pacate, de alte doua ore si
    jumatate de pseudo-dialoguri lipsite de creativitate.

    Din pacate, nici latura mea emotionala nu a vibrat prea mult,
    probabil si pentru ca nu sunt vegetarian si nici macar nu colectez
    selectiv deseurile. Iar activist pentru mediu, cu atat mai putin.
    Probabil atunci as fi fost mult mai receptiv la metafizica denumire
    a mult prea scumpului minereu “unobtainum” sau la profunzimea
    contradictiei dintre lansarea celui mai “tehnologizat” film si
    mesajul ca tehnologia poate aduce mari prejudicii daca ajunge in
    mainile cui nu trebuie.

    Apoi, trebuie sa recunosc ca mai am un motiv (cat se poate de
    subiectiv) pentru care nu mi-a placut Avatar. Este similar cazului
    in care mi-as cumpara o masina care a primit premiul Masina Anului
    (nu va fi niciodata o masina buna, ci poate doar cel mai bun
    compromis intre dorintele unei mase uriase de oameni). Altfel spus,
    aveam dinainte o senzatie de “pom laudat”, pe care din pacate, la
    fel ca multe alte filme care au beneficiat de marketing agresiv,
    Avatar nu a reusit niciun moment sa mi-o indeparteze.

    Pe de alta parte, nu sunt de acord nici cu cei care duc in
    derizoriu filmul, spunand ca ar fi un Pocahontas in spatiu sau cu cei care isi
    pierd ore in sir sa gaseasca asemanari intre diferite cadre din
    Avatar si alte filme, de parca un singur cadru ar insemna ca tot
    filmul este copiat.

    Asadar, ca sa sumarizez, pentru mine Avatar este dovada clara ca
    exista deja tehnologia necesara. O vad, vorba filmului. Sper doar
    sa incep sa vad si filme.

  • Schimbarea care nu schimba nimic

    Pe langa faptul ca prezenta a doar un sfert dintre votanti la
    scrutinul de duminica arata cat de mult mizeaza acestia pe
    reprezentantul lor in Parlament, victoria lui Radu Stroe arata, asa
    cum sustine domnia sa, victoria bunului-simt. Bun-simt care a tinut
    departe de sectii trei sferturi dintre locuitorii din colegiul unu
    si nu pentru ca ar fi fost comozi sau indiferenti, ci pentru ca
    multi dintre ei ar fi inotat prin noroaiele de pe strazile din
    Straulesti sau Damaroaia, unde au ghinionul sa domicilieze.

    De cand m-am trezit si pana seara, pe celebrul bulevard Petrila
    din Capitala, bulevard zic bine, a stat o reporterita de la o
    televiziune de stiri si a vorbit cu oamenii de acolo. Cei mai multi
    cereau putin asfalt intr-o capitala europeana. Desi nu ar putea
    asfalta tocmai ei, deputatii, oamenii aveau nevoie sa li se ofere
    asta. Sau macar sa li se explice cand o sa li se rezolve problema.
    Insa programele celor doi competitori aveau de a face cu alte
    proiecte “de necesitate”.

    Alternativele pentru alegatorii care trebuiau sa iasa la vot
    duminica erau cu totul altele. Stroe a tinut-o toata campania cu
    legile sigurantei nationale, in timp ce mai tanarul Prigoana a
    vorbit fara cusur despre modernizarea statului si despre oprirea
    dezmatului pe bani publici. Evident, nimic concret. Nu ca s-ar fi
    tinut de cuvant, dar ar fi fost mai usor ca cineva sa ii traga la
    raspundere pentru o promisiune cuantificabila.

    Si totusi, cine sa ii traga la raspundere? Oamenii nu aveau
    habar in ce colegiu locuiesc, asta pentru ca nimeni nu a avut
    interesul sa-i anunte, iar cei care se mandreau ca stau in colegiul
    unu nu stiau de ce vin la vot sau cine e Bogdan Olteanu. Prigoana
    Jr. nu putea sa ii anunte pentru ca Lamborghini-ul functiona doar
    pe asfaltul de pe av. Radu Beller si nicidecum in glodul de pe
    Bd.Petrila. Iar Stroe, desi continua campania electorala chiar si
    dupa ce s-a incheiat, a scapat cu avertisment. Judecatorii de la
    Biroul Electoral Municipal au decis ca Stroe, activist PCR inainte
    de Revolutie, nu trebuie mustrat cu amenda pentru continuarea
    campaniei electorale in ziua alegerilor.

    Si asa au trecut alegerile din colegiul contrastelor intre
    saraci si bogati, iar pentru “binele alegatorilor”, pentru “mai
    mult bun-simt” si alte clisee plictisitoare, a ajuns in Parlament
    Radu Stroe. Si noroiul a disparut.

  • Paranormalul Social-Democrat

    Abia acum – dupa declaratiile Doamnei Mihaela Geoana, puse cap
    la cap cu marturisirile lui Viorel Hrebenciuc – inteleg ce s-a
    intamplat in Miercurea Mare si apoi in Joia Flacarii Violet a
    confruntarii dintre cei doi prezidentiabili. “Cred ca a fost atacat
    energetic foarte mult”, a dezvaluit Doamna. Si-apoi, daca nici ea
    nu stie despre ce vorbeste…

    Cum s-au petrecut lucrurile, conform martorilor: Basescu si
    echipa lui de paranormali au declansat atacul energetic miercuri pe
    la scapatat. Familia Geoana si Hrebenciuc s-au ferit sa dea nume,
    de teama. Eu dau: varful de lance a fost Videanu. Credeti ca
    intamplator e la Energie? Vom analiza stiintific, in cele ce
    urmeaza, cum a pierdut seful PSD alegerile, in timp ce le
    castiga.

    Cititi editorialul Leliei Munteanu pe
    www.gandul.info

  • Guvernul interfata

    Eu il cred. Pentru ca Imnul Fiscului a fost, cu o intuitie
    vizionara, deja compus de dl. Bittman, si dupa versurile de mai
    sus, cantate cetatenilor de pe care Ministerul de Finante va lua si
    pielea, celebrul solist va intona amenintator: Dar sa nu-mi iei
    niciodata dragostea, Vladescule! Adica, oameni buni, astia
    dijmuiesc tot, lasati-i sa va jupoaie, nu va opuneti, dati-le o
    palma morala, caci dragostea, bunul cel mai de pret, va garantez
    eu, n-or sa v-o impoziteze decat peste cadavrul meu. Love tax
    free!

    Cititi editorialul lui Cristian Tudor Popescu pe
    www.gandul.info

  • Romanii nu-si pot permite sa manance cu mana

    Ce ecou au avut in randul clasei politice repetatele
    avertismente, din ultimii ani, ale guvernatorului Bancii Nationale,
    Mugur Isarescu, referitoare la orientarile rupte de realitatile
    economice ale politicilor fiscale si de venituri?

    Fireste, toata lumea s-a facut ca nu aude. Dar nota de plata n-a
    intarziat sa apara. In 2009, guvernul s-a imprumutat 17 miliarde de
    euro nu atat pentru a face investitii in economie si a crea noi
    locuri de munca, in scopul reducerii somajului si sporirii
    veniturilor populatiei, cat pentru a acoperi gaurile din buget
    produse de erorile politice din trecut. S-a aruncat astfel in
    spinarea fiecarui roman, intr-un singur an, o povara de peste 800
    de euro. Ea nu va fi suportata de cei care au gresit, ci de
    generatiile viitoare.


    Cititi mai multe     din editorialul lui Gheorghe Cercelescu pe
    www.gandul.info

  • Goana dupa aur

    La 31 decembrie 2009, preţul aurului a fost de 1.095 de dolari,
    inregistrand o crestere fara precedent in ultimii noua ani
    consecutivi, dupa ce speculatorii, bancile centrale si investitorii
    au apelat la aur pentru protectie si castig. In 2009, preţul
    aurului a crescut cu aproximativ 220 de dolari, suma depasita in
    istoria recenta numai prin cresterea de 286 de dolari din 1979.
    Procentual, aurul a crescut cu 25% fata de 2008 si cu 31% fata de
    2007.

    De la inceputul crizei creditelor la nivel global, investitorii
    au favorizat metalele preţioase considerandu-le un scut de
    protectie impotriva incertitudinilor economice, in timp ce
    speculatorii au impins pretul aurului la valori neatinse in trecut.
    Cu toate acestea, dupa ce pieţele globale de capital si-au revenit
    de la minimul atins in martie, preţul aurului a continuat sa urce,
    astfel ca strategia de hedging nu a putut explica pe deplin aceasta
    tendinta continua de ascensiune.

    Pe de o parte, cateva banci centrale au jucat un rol cheie in
    acest trend al anului 2009: China a crescut rezervele sale in
    ultimii cinci ani, astfel incat banca centrala detine locul cinci
    in lume in privinta rezervei de aur, in timp ce India aproape si-a
    dublat participaţiile sale prin cumpararea a jumatate din rezervele
    FMI programate pentru vanzare.

    Pe de alta parte, crearea unor intrumente financiare (Exchange
    Traded Fund – ETF) care au la baza aurul, s-a adaugat la cursa
    ascendenta a metalului pretios. Aceste ETF au ajuns sa detina in
    2009 echivalentul a 1.134 de tone de aur, ceea ce le plasa pe lista
    celor mai mai mari rezerve ale bancilor centrale.

    O alta opinie asupra acestei situatii se refera la doua aspecte:
    relaxarea politicii monetare a majoritatii bancilor centrale pe o
    perioada prelungita si programele guvernamentale consistente de
    stimulare economica. Aceasta a indus temeri inflaţioniste pe termen
    lung pentru multi investitori din intreaga lume. In consecinţa, ei
    au decis sa cumpere metalele pretioase pentru a se proteja
    impotriva inflaţiei si a deprecierii monedei. Din noiembrie 2009,
    indicele preturilor de consum (IPC) a crescut cu 1,8 la suta, prima
    schimbare pozitiva din ultimele 12 luni. Folosind titlurile
    guvernamentale ajustate pentru inflatie (TIPS), am putea observa ca
    si inflatia implicita pe termen lung este, de asemenea, sub
    control. Aceste constatari, practic elimina posibilitatea ca
    protectia impotriva inflaţiei sa fie principala explicaţie pentru
    pretul galopant al aurului. Intr-o nota similara vom observa ca, pe
    parcursul ultimului an indicele dolarului american [DXY] s-a
    depreciat cu doar 4,1 la suta, aceasta dovedind ca incercarea de
    hedging a dolarului nu poate explica in totalitate tendinta
    ascendenta a metalului pretios.

    Opinia mea este ca niciunul din aspectele menţionate mai sus nu
    ar putea explica pe deplin aprecierea semnificativa a preţului
    aurului. Metalul galben poate fi considerat o bula speculativa gata
    sa explodeze oricand iar momentul critic ar putea fi declansat de
    reversul strategiei de “carry trade” al dolarului.

    Pentru alte opinii si analize mai aprofundate va astept pe
    http://www.toniiordache.ro