Tag: microsoft

  • Profitul Microsoft a crescut cu 29% în anul fiscal încheiat în iunie

     Rezultatul de anul trecut a fost afectat de un cost excepţional de 6,2 miliarde de dolari legat de achiziţia AQuantive Inc de către Microsoft.

    Pentru trimestrul al patrulea al anului fiscal, intervalul aprilie-iunie, Microsoft a anunţat un profit de cinci miliarde de dolari, faţă de un rezultat negativ de 492 milioane de dolari în urmă cu un an. Grupul american a contabilizat costul legat de achiziţia AQuantive în trimestrul al patrulea al anului fiscal anterior.

    Rezultatul la trimestru al Microsoft s-a situat sub aşteptările analiştilor consultaţi de Bloomberg, ca urmare a reducerii cererii consumatorilor pentru computere care rulează sistemul de operare Windows. Profitul a fost, de asemenea, influenţat negativ şi de un cost excepţional de 900 de milioane de dolari legat de stocurile de tablete Surface. Fără acest cost, câştigul pe titlu s-a situat la 66 de cenţi pe acţiune, în timp ce analiştii anticipau 75 de cenţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Microsoft a redus cu până la 30% preţurile tabletelor Surface RT. Cât costă acum tabletele

     Astfel, preţul variantei Surface RT cu memorie de 32 GB fără husă cu tastatură inclusă a fost redus de la 499 de dolari la 349 dolari. Modelul cu husă şi tastatură costă 499 de dolari, faţă de 599 anterior, transmite Bloomberg.

    Preţul modelului cu 64 GB spaţiu de stocare, fără husă, a fost redus de la 599 de dolari la 449 de dolari, în timp ce varianta cu memorie dublă şi husă costă acum 549 de dolari, faţă de 699 dolari anterior.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi DEZVĂLUIRI în cazul de spionaj informatic: Cum a oferit Microsoft acces la mesaje criptate

     Documentele arată că Microsoft a ajutat NSA să ocolească criptarea cu scopul de a răspunde unor îngrijorări ale agenţiei, care se temea că nu va putea intercepta conversaţii online pe noul portal Outlook.com; că agenţia avea deja acces, în etapa prealabilă criptării la e-mailuri pe Outlook.com, inclusiv pe Hotmail şi că gigantul a colaborat cu FBI anul acesta pentru a permite NSA un acces mai uşor via PRISM la serviciul de tip nor de stocare SkyDrive, care are în prezent peste 250 de milioane de utuilizatori în întreaga lume, dezvăluie The Guardian online.

    Documentele mai arată că Microsoft a colaborat şi cu Unitatea FBI pentru Interceptarea Datelor pentru a “înţelege” potenţiale probleme privind o opţiune oferită de Outlook.com ce le permite utilizatorilor să creeze adrese de e-mail de tip alias; că în iulie 2012, după nouă luni de la cumpărarea Skype de către Microsoft, NSA s-a lăudat că o nouă capabilitate a triplat numărul de apeluri video pe Skype colectate prin PRISM şi că materialul colectat prin PRISM este împărtăşit în mod curent cu FBI şi CIA, un document NSA calificând programul drept “un sport de echipă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un director de la Microsoft a primit 45 de milioane de dolari pentru a pleca la o altă companie

     Pachetul financiar al lui Mattrick mai include şi un salariu anual de 1 milion de dolari, precum şi un bonus garantat de 1 milion de dolari pentru anul în curs, potrivit unui document transmis bursei din SUA de Zynga, producătorul unor jocuri populare pe Facebook, precum Farmville, potrivit USA Today.

    Compania a anunţat recent că Mattrick îl va înlocui pe cofondatorul Zynga Mark Pincus în postul de CEO, dar nu a dat informaţii despre pachetul salarial al acestuia.

    Zynga contează pe Mattrick, 49 de ani, pentru a inversa trendul rezultatelor financiare negative care au cauzat un declin al acţiunilor companiei de 66% de la oferta publică iniţială de la sfârşitul anului 2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Microsoft pregăteşte reorganizarea grupului pentru concentrarea pe dispozitive şi servicii

     Schimbările vor da mai multe responsabilităţi unor directori precum Satya Nadella, şefa diviziei de servere, Don Mattrick, conducătorul Xbox, Qi Lu, şeful diviziei online şi Tony Bates, preşedintele Skype, transmite Bloomberg.

    Directorul dezvoltării corporatiste şi de strategie, Andy Lees, va pleca probabil din companie în lunile următoare, au arătat sursele.

    Ballmer încearcă să câştige cotă de piaţă pe segmentul telefoanelor mobile şi tabletelor, anunţând anul trecut o schimbare de strategie pentru concentrarea pe dispozitive IT şi servicii pe Internet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Microsoft reduce preţul Windows RT pentru tabletele mici. Care este motivul

     Microsoft încearcă să determine companiile partenere să producă mai multe tablete echipate cu sistemul de operare Windows RT, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.

    Reducerea de preţ este valabilă numai pentru tabletele de mici dimensiuni.

    La un an după prezentarea primelor dispozitive cu Windows RT, prin care Microsoft spera să se impună pe piaţa tabletelor, compania nu a reuşit să acumuleze o cotă de piaţă semnificativă. Producătorii de dispozitive, precum HP sau HTC, nu au acordat suficientă atenţie sistemului de operare, astfel că tabletele cu Windwos RT lipsesc din magazine în timp ce Apple şi Google continuă să domine piaţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STUDIU DE CAZ: Cum să reduci cheltuielile pentru e-mail la jumătate şi să salvezi 150.000 de euro

    CONTEXTUL: Conceptul de cloud computing intră în atenţia tot mai multor companii, inclusiv din România. Tendinţa mondială de migrare de la aplicaţiile instalate pe computere şi achiziţia şi operarea propriei infrastructuri IT la închirierea acestei infrastructuri şi utilizarea online a aplicaţiilor prin cloud începe să prindă teren şi pe plan local.

    DECIZIA: Provident Financial România implementează soluţia de cloud computing Office 365 a Microsoft. Este cel mai mare astfel de contract semnat până acum de Microsoft pe plan local – aproximativ 750 de utilizatori, angajaţi ai comerciantului de credite de mică valoare, folosesc soluţia Office 365.

    EFECTELE: Dincolo de creşterea productivităţii angajaţilor şi a mobilităţii forţei de vânzări sau de reducerea costurilor de administrare a departamentului IT, cheltuielile cu soluţia de e-mail pentru angajaţi sunt estimate să se reducă la jumătate de la implementarea din 2011 şi până în 2016. Mai mult, potrivit calculelor Provident, o infrastructură IT internă similară cu Office 365 ar fi costat 150.000 de euro, cheltuieli care sunt astfel economisite.


    SOLUŢIILE DE TIP CLOUD COMPUTING, PRIN CARE O COMPANIE EXTERNALIZEAZĂ INFRASTRUCTURA ŞI SERVICIILE IT ŞI FOLOSEŞTE APLICAŢII SOFTWARE ONLINE, fără să le mai instaleze pe computere, par să fi rămas rezervate mai degrabă companiilor mici şi mijlocii cu cel mult câteva zeci de angajaţi decât corporaţiilor. În 2011 însă, Microsoft a semnat cel mai mare contract pentru implementarea soluţiei Office 365, la acel moment pentru un număr de aproximativ 300 de utilizatori din rândul angajaţilor companiei, anume Provident Financial România.

    În prezent, toţi cei peste 750 de angajaţi folosesc soluţii cloud. Astfel, aceştia au acces la toate funcţiile suitei de aplicaţii Office, fără ca acestea să fie instalate pe computerele din companie, ci accesate de la distanţă prin internet. Asemenea tuturor soluţiilor de tip cloud disponibile pe piaţa locală, Office 365 vine la pachet cu servicii de suport şi este vândut ca un abonament lunar pentru fiecare utilizator în parte, cu tarife diferite în funcţie de numărul de servicii incluse, de la câţiva euro şi până la sume de ordinul zecilor de euro pe lună pentru un angajat.

    IDEEA IMPLEMENTĂRII CLOUD COMPUTINGULUI ÎN PROVIDENT A APĂRUT DIN DOUĂ MOTIVE: pe de-o parte, soluţia de e-mail folosită era găzduită şi administrată de o sucursală din cadrul grupului britanic, ceea ce însemna costuri destul de ridicate, iar pe de altă parte, compania avea nevoie de un sistem de lucru colaborativ, cu funcţionalităţi de videoconferinţă, dar şi management al documentelor, aşa încât să eficientizeze activitatea şi să diminueze cheltuielile cu deplasările. În prima parte din 2011, compania a derulat un proiect pilot de migrare în nori pentru 60 dintre angajaţi, iar apoi a decis extinderea soluţiei pentru un număr mai mare de oameni, mai cu seamă că o analiză efectuată de departamentul IT a arătat că pentru o infrastructură şi servicii similare Office 365 deţinute la nivel intern ar fi fost necesară o investiţie în hardware, software şi servicii de peste 150.000 de euro.

    Proiectul de implementare s-a derulat în mai mule etape, în urma unor analize la nivel de funcţionalităţi şi compatibilităţi şi apoi analize ale infrastructurii în vederea migrării. În final, cei 300 de utilizatori iniţiali, cifră extinsă ulterior la 750, s-au mutat în nori, cu planuri diferite de licenţiere în funcţie de necesităţile de lucru – Exchange Online pentru angajaţii care au nevoie doar de e-mail, planul E1 care include Lync şi SharePoint Online pentru utilizatorii mobili şi planul E3 care oferă suplimentar şi Office Professional Plus. Iar pentru echipa de management au fost incluse şi smartphone-uri Windows Phone 7.5 pentru integrarea nativă cu Office 365.

    VALOAREA CONTRACTULUI NU A FOST FĂCUTĂ PUBLICĂ, însă o estimare pe baza tipului de servicii Office 365 selectate şi a numărului de utilizatori se învârte în jurul a câtorva mii de euro, plată efectuată lunar fără alte investiţii în echipamente şi aplicaţii.
    Cele mai evidente efecte ale migrării în cloud sunt faptul că în decurs de cinci ani de la implementare, costurile soluţiei de e-mail vor fi scăzut cu 50%. Apoi, investiţia este mai mică decât dacă s-ar fi făcut o investiţie în infrastructură şi servicii IT proprii – cheltuiala iniţială de peste 150.000 de euro în acest sens va fi plătită astfel în cel puţin patru ani, pe când infrastructura IT internă necesită îmbunătăţiri şi noi inves-tiţii mai repede decât atât.

    Mai mult, angajaţii companiei dispun de aceleaşi funcţionalităţi nu numai pe desktop, ci şi pe dispozitivele mobile precum tablete sau telefoane mobile inteligente fără costuri suplimentare, pe când soluţia de e-mail mobil folosită anterior impunea plata unei licenţe pentru fiecare dispozitiv de aproximativ 20 de euro pe lună. Apoi, compania a sesizat o creştere a productivităţii, precum şi o diminuare a cheltuielilor cu transportul aferente călă-to-riilor periodice pentru şedinţe la nivel de grup ale managementului şi mai multor mem-bri din echipa de vânzări.

    Şi, nu în ultimul rând, s-au optimizat costurile inclusiv cu administrarea departamentului de IT al Provident, întrucât soluţia Office 365 este administrată direct de către Microsoft, pe când o soluţie proprie ar fi presupus ges-tio-narea internă a serverelor, actualizarea solu-ţiilor software şi responsabilitatea securităţii datelor. Ceea ce, în final, ar fi însemnat angajaţi în plus.

  • Microsoft a prezentat Xbox One, noua generaţie a consolei de jocuri şi divertisment a companiei. Ce dotări are – FOTO

     Dispozitivul prezentat marţi seară de Microsoft reprezintă primul model nou Xbox din ultimii aproape opt ani, compania încercând astfel să se poziţioneze în centrul activităţilor de divertisment ale clienţilor printr-un pachet consistent de servicii şi produse.

    Xbox One, care va fi disponibil pe piaţă în a doua parte a acestui an, poate fi controlată prin comenzi vocale şi este echipată cu senzori care urmăresc mişcările utilizatorilor. Serviciul de apeluri video şi conferinţe Skype este integrat în produs, alături de servicii TV, aplicaţii cu conţinut sportiv dezvoltate în parteneriat cu Liga Naţională de Fotbal din SUA şi jocuri video.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bill Gates este din nou cel mai bogat om din lume

     Potrivit Bloomberg Billionaires Index, averea lui Bill Gates (57 de ani) a urcat la 72,7 miliarde de dolari, cu 16% mai mult faţă de începutul anului, după ce acţiunile Microsoft au crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.

    Averea lui Carlos Slim (73 de ani), care a devenit cel mai bogat om din lume în anul 2007, a scăzut în acest an cu 3 miliarde de dolari, la 72,1 miliarde de dolari. Acţiunile companiei pe care o controlează, gigantul telecom America Movil, au scăzut cu 14% de la începutul anului, după ce Congresul din Mexic a adoptat o lege care ar putea conduce la divizarea grupului, dominant pe piaţa comunicaţiilor din America Latină.

    Legea ar permite autorităţilor de reglementare să forţeze divizarea companiilor care acumulează o cotă de piaţă de peste 50% sau să le oblige să ofere concurenţilor acces la reţeaua proprie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FT: Microsoft se pregăteşte să schimbe din temelii Windows 8

    Richard Doherty, analist de tehnologie la firma de cercetare Envisioneering, a spus că “ceea ce se întâmplă cu Windows în ultimele 7 luni este la fel ca “New Coke”, dar Coca-Cola a fost mai atentă”. După ce consumatorii au avut o reacţie de respingere la formula New Coke, Coca-Cola a retras de pe piaţă formula la numai trei luni de la lansare.

    New Coke, introdusă în 1985, a reprezentat schimbarea formulei originale a Coca-Cola, tranziţie care a fost un eşec major al companiei americane. Reacţia publicului la schimbare a fost negativă, vânzările au scăzut, iar în scurt timp Coca-Cola a revenit la formula iniţială şi consacrată.

    “Aspecte esenţiale ale modului în care Windows 8 funcţionează vor fi schimbate când Microsoft va lansa anul acesta o versiune actualizată a sistemului de operare”, a declarat Tami Reller, şefa departamentului de marketing şi finanţe al Windows. Ea a adăugat că procesul de familiarizare cu noua interfaţă este într-adevăr unul “real” şi dificil. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro