Tag: meteo

  • COD PORTOCALIU de ploi torenţiale şi vijelii – HARTA zonelor afectate

    Potrivit unei avertizări cod portocaliu emise joi dimineaţă de ANM, în judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş şi în zona de munte a judeţului Dâmboviţa va ploua abundent, iar cantităţile de apă vor depăşi local 50 l/mp şi izolat 70 l/mp.

    De asemenea, a fost emis cod galben pentru intervalul joi, ora 16.00, vineri, ora 16.00, când  ploile se vor intensifica şi extinde în Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Transilvaniei, precum şi în zona montană. Vor fi mai ales averse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat 50 l/mp. În sudul şi sud-vestul teritoriului vântul va avea intensificări, cu viteze de 50-55 km/h.

    Atenţionarea cod galben vizează 14 judeţe: Timiş, Caraş-Severin, Meheinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Gorj, Dâmboviţa, Prahova, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba şi Hunedoara.

     
  • VREMEA la sfârşit de săptămână. PROGNOZA METEO pentru vineri

    Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie în zonele montane şi submontane, local în centrul, estul şi sudul teritoriului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât, pe arii restrânse, cantităţi de apă vor depăşi 20 l/mp, iar izolat, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, peste 30…35 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. În restul zonelor ploile se vor semnala pe spaţii mici.

    Temperaturile maxime se vor încadra între 19…20 de grade în nordul Moldovei şi 34…35 de grade, izolat în Lunca Dunării. Minimele termice vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, uşor mai ridicate pe litoral.

    BUCUREŞTI

    Valorile termice vor marca o scădere semnificativă, astfel că maxima nu va mai depăşi 30…31 de grade, iar minima va fi de 17…18 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse şi descărcări electrice, mai ales în cursul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat.

    LA MUNTE

    Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, pe arii restrânse cantităţi de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, peste 30…35 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. Valorile termice vor continua să scadă.

    LA MARE

    Vremea căldurosă va deveni în general instabilă. Cerul va fi temporar noros şi mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în timpul averselor, dar şi noaptea, cu viteze la rafală de până la 55 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 31 de grade, iar cele minime între 20… 21 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 şi 25 de grade.

  • COD GALBEN de ploi în mai multe judeţe din ţară – HARTA zonelor afectate

    Avertizarea cod galben a fost emisă pentru judeţele Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi nordul judeţelor Vâlcea şi Gorj.

    Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de joi, ora 16.00, până vineri, ora 18.00, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în Transilvania, zona Carpaţilor Meridionali şi nordul Munteniei se vor cumula peste 20-25 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse peste 50-70 de litri pe metru pătrat.

    În celelalte regiuni, cantităţile de apă vor depăşi izolat 15-20 de litri pe metru pătrat.

  • VREMEA va fi în general instabilă. Prognoza meteo pentru weekend, în ţară şi la Bucureşti

    Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 18 şi 28 de grade şi vor caracteriza o vreme răcoroasă în regiunile intracarpatice, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai ridicate pe litoral.

    BUCUREŞTI

    Vremea se va menţine apropiată de regimul termic normal, cu o maximă de 26…27 de grade şi o minimă de 14…16 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea, când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

    LA MUNTE

    Vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi pe arii extinse se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Valorile termice diurne vor marca o scădere uşoară faţă de intervalul anterior.

    LA MARE

    Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil. cu unele înnorări trecătoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 27 de grade, iar cele minime între 18 şi 20 de grade.

    Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 21 de grade.

    DUMINICĂ

    ÎN ŢARĂ

    Valorile termice se vor situa sub cele normale pentru această perioadă, vremea fiind răcoroasă în regiunile estice şi sud-estice. Cerul va avea înnorări şi îndeosebi ziua va ploua în Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei şi a zonei montane şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Izolat se vor semnala descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor mai depăşi 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 26 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade.

    LA MUNTE

    Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări şi mai ales ziua local va ploua, iar izolat se pot cumula cantităţi mai însemnate de apă. Vântul va sufla slab şi moderat. Regimul termic nu va avea modificări semnificative faţă de intervalul precedent.

    LA MARE

    Vremea va fi în general instabilă şi se va răci. Cerul va fi temporar noros şi mai ales în timpul zilei. Pe arii relativ extinse, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 22 de grade, iar cele minime între 16 şi17 grade.

    Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 21 de grade.

  • VREMEA miercuri şi joi: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

    Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile estice şi la munte, trecător în vest, iar de scurtă durată şi în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în nordul Moldovei şi 28 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între 8 grade în depresiuni şi 19 grade pe litoral.

    BUCUREŞTI

    Vremea va fi în general instabilă, iar temperatura aerului va continua să scadă uşor. Cerul va avea înnorări temporare şi în cursul zilei vor cădea averse, însoţite de fenomene electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade.

    JOI

    Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, iar valorile termice se vor apropia de mediile climatologice specifice perioadei exceptând sud-vestul ţării, unde vor fi mai scăzute. Vor fi înnorări şi local va ploua în regiunile sudice şi sud-vestice, precum şi în zonele montane aferente. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile vor fi izolate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul zilei în estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21…22 de grade în estul Transilvaniei, sudul Banatului şi vestul Olteniei şi 27 de grade în sud-estul ţării, iar cele minime se vor situa între 5 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 19 grade pe litoral.

  • AVERTIZARE METEO: Caniculă şi furtuni, până marţi seară în toată ţara

    Informarea este valabilă de duminică până marţi, la ora 23.00.

    Potrivit acesteia, de duminică, vremea va fi călduroasă în toată ţara, local caniculară în zonele de câmpie, iar luni canicula va persista în Câmpia Română, Podişul Moldovei şi partea continentală a Dobrogei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37 de grade în Lunca Dunării, iar indicele de disconfort termic (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

    Începând cu seara zilei de duminică şi până la sfârşitul zilei de marţi, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta în zonele montane şi submontane, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi pe spaţii mai restrânse în rest. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30 – 40 l/mp, cu precădere în zonele de munte. Pe arii restrânse va cădea grindină.

    ANM a anunţat vineri că se vor înregistra, de sâmbătă până luni, în toată ţara, temperaturi de 35 – 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic, vremea caniculară fiind la început în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi în sud şi est.

  • VREMEA joi şi vineri: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

    Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 de grade în sudul litoralului şi în nordul Moldovei şi 33 de grade, izolat, în jumătatea de sud a ţării, iar cele minime se vor situa între 10 grade în depresiuni şi 22 de grade pe litoral.

    BUCUREŞTI

    Vremea va fi frumoasă, dar călduroasă în orele amiezii. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

    VINERI

    Vremea se va menţine călduroasă în orele amiezii în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în zona montană, unde, îndeosebi după-amiaza şi la începutul nopţii, local vor fi averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în depresiuni, pe litoral şi în nordul Moldovei şi 33 de grade, local, în Câmpia de Vest şi Câmpia Română, iar cele minime se vor încadra între 13 şi 21 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 10 grade.

  • VREMEA marţi şi miercuri: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

    Vor fi condiţii ca punctiform să se înregistreze cantităţi de apă de peste 15…20 l/mp şi să cadă grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 33 de grade, uşor mai scăzute în zona litoralului, iar cele minime între 7 şi 20 de grade.

    BUCUREŞTI

    Vremea va fi călduroasă, temperatura aerului urmând să urce până în jurul a 30 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Minima termică va fi de 15…17 grade.

    MIERCURI

    Vremea va fi caldă, dar gradul de instabilitate atmosferică se va accentua. Cerul va fi variabil, însă începând cu orele amiezii se vor dezvolta norii convectivi şi se vor semnala averse şi descărcări electrice, la început în zona montană, iar spre seară şi noaptea, local în jumătatea de sud a ţării, precum şi în centru şi pe spaţii mai restrânse în celelalte zone. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat se vor cumula cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi va cădea grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, în special asociat averselor, când vor fi posibile şi vijelii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 33 de grade, iar cele minime între 8 şi 21 de grade.

     

  • VREMEA miercuri şi joi: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

    Vor fi condiţii de grindină, iar punctiform ploile pot fi torenţiale cumulând peste 15…20 l/mp. În restul teritoriului astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Minimele termice se vor încadra între 10 şi 20 de grade.

    BUCUREŞTI

    Vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 31…32 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Minima termică va fi de 15…17 grade.

    JOI

    Vremea se va menţine caldă, călduroasă în orele după-amiezei cu precădere în zonele de câmpie, dar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat. Local vor fi dezvoltări noroase convective, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, începând din orele amiezei în nordul ţării şi zonele montane şi submontane, apoi şi în est şi centru, urmând ca seara şi noaptea astfel de manifestări să fie frecvente în sud şi sud-est. Pe suprafeţe mici vor fi căderi de grindină, iar ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel că se vor înregistra izolat cantităţi de apă de peste 25 l/mp. În restul zonelor astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 33 de grade, iar cele minime 11 şi 20 de grade.

  • Cum va fi VREMEA până pe 14 iunie. Prognoza meteo pentru fiecare regiune a ţării

    Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    BANAT

    În următoarele două săptămâni vremea va fi călduroasă în majoritatea zilelor, iar cel mai cald va fi în jurul datei de 9 iunie, când media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 31 de grade. Temperaturile minime vor fi în creştere până joi dimineaţa, 4 iunie, când se vor atinge valori medii de aproximativ 15 grade, apoi nu vor mai avea variaţii semnificative.

    Probabilitatea de apariţie a averselor va fi mai mare în zilele de 4 şi 5 iunie şi din nou din data de 9 iunie, dar vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse.

    CRIŞANA

    Regimul termic va fi, în general, în creştere până în data de 9 mai, când mediile maximelor se vor situa în jurul valorii de 31 de grade şi vor caracteriza o vreme mult mai caldă decât în mod normal în prima decadă a lunii iunie. De miercuri, 10 iunie, temperaturile vor scădea uşor, dar mediile nu vor coborî sub 28 de grade. Valorile nocturne vor creşte treptat în primele 4 zile
    ale intervalului de prognoză, apoi vor rămâne relativ constante, iar mediile vor fi de 14…15 grade.

    Până la începutul săptămânii viitoare doar cu totul izolat pot să apară ploi slabe, de scurtă durată, apoi probabilitatea creşte, însă aversele vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii destul de restrânse.

    TRANSILVANIA

    Până în data de 4 iunie, vremea se va încălzi treptat, iar mediile temperaturilor maxime vor ajunge la 28 de grade. Urmează o zi în care ele vor scădea uşor, apoi procesul de încălzire se va relua, până marţi, 9 iunie, când media maximelor termice va ajunge la aproximativ 29 de grade. După această dată se va reveni treptat la medii de 26…27 de grade, ca la începutul
    intervalului. Temperaturile minime vor avea aproximativ aceeaşi tendinţă, iar mediile vor oscila între 9 grade în prima zi şi 13 grade în dimineaţa zilei de 5 iunie.

    În 4 iunie, dar şi între 9 şi 13 iunie, vor fi averse în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse. În restul intervalului ploi de scurtă durată pot să apară cu totul izolat.

    MARAMUREŞ

    Trendul general al evoluţiei temperaturilor va fi de creştere până în data de 9 iunie, când media maximelor va atinge 30 de grade, valoare mult mai ridicată decât ar fi normal la începutul verii. În zilele următoare ele vor începe să scadă uşor, dar vor rămâne încă ridicate faţă de mediile climatologice şi nu vor coborî sub 26 de grade. Temperaturile minime vor avea medii care vor oscila între 11 grade în prima zi din iunie şi aproape 14 grade în dimineaţa de 10 iunie.

    În 4 iunie şi între 9 şi 13 iunie, local vor cădea averse în general slabe cantitativ. În restul intervalului acestea vor fi posibile izolat.

    MOLDOVA

    Şi în Moldova temperaturile se vor menţine peste mediile climatologice specifice perioadei, iar mediile lor vor avea oscilaţii între 26 de grade în data de 5 iunie şi în jur de 30 de grade în jurul datelor de 3, respectiv 9 iunie. În prima decadă a lunii iunie media temperaturilor minime va fi între 12 şi 15 grade, apoi nu va mai avea variaţii semnificative şi se va situa în jurul
    valorii de 14 grade.

    Averse, în general slabe cantitativ, vor apărea local în data de 4 iunie şi pe arii restrânse după 9 iunie. În restul intervalului acestea vor fi posibile cu totul izolat.

    DOBROGEA

    Vremea va fi uşor mai caldă decât ar fi normal în primele două săptămâni de vară. Valorile termice diurne nu vor avea variaţii semnificative, iar mediile lor vor fi cuprinse între 26 şi 28 de grade. Temperaturile minime vor creşte până în dimineaţa zilei de 5 iunie, când media lor se va apropia de 18 grade. În următoarele 2 zile minimele vor scădea uşor, pentru ca în zilele
    care vor urma să se situeze în jurul valorii de 17 grade.

    Averse în general slabe cantitativ vor fi local în jurul datei de 4 iunie şi doar izolat în restul intervalului.

    MUNTENIA

    Deşi valorile de temperatură vor avea oscilaţii de la o zi la alta, în majoritatea zilelor din interval vremea va fi călduroasă, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 28 şi 31 de grade. Temperaturile minime vor ajunge în dimineaţa zilei de 5 iunie la medii în jur de 17 grade, în următoarele două zile vor scădea cu aproximativ 3 grade, apoi vor creşte din nou,
    dar valorile medii nu vor mai depăşi 15 grade.

    Vor fi averse, local, în jurul datei de 4 iunie, şi cu totul izolat în restul intervalului.

    OLTENIA

    Vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime care vor depăşi frecvent 30 de grade, mai ales în zilele de 3 şi 4 iunie, dar şi după data de 7 iunie. Temperaturile minime vor avea medii între 12 grade în prima zi de vară şi 16 grade în dimineaţa zilei de 5 iunie.

    Probabilitatea mai mare de apariţie a averselor va fi în zilele de 4 şi 5 iunie, dar şi după data de 8 iunie, însă ele se vor semnala pe arii foarte restrânse şi vor fi în general slabe cantitativ.

    LA MUNTE

    În primele 4 zile de vară temperaturile vor creşte uşor şi treptat, astfel că media maximelor va ajunge la 19 grade, iar cea a minimelor la 11 grade, apoi nu vor mai fi variaţii semnificative.

    Averse vor fi posibile aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse pot să apară în jurul datei de 4 iunie şi în a doua jumătate a celei de a doua săptămâni.