Tag: masuri

  • Alin Burcea, Paralela 45: consider că prin măsurile anunţate astăzi Guvernul nu a făcut nimic pentru mediul de afaceri. Suntem lăsaţi în voia sorţii

    Alin Burcea, CEO al Paralela 45, una dintre cele mai mari companii de turism de pe plan local, spune că, prin măsurile de susţinere a mediului de afaceri anunţate astăzi de premierul Ludovic Orban, Guvernul nu a făcut absolut nimic.

    „Atenţie! Statul nu susţine nicio sumă netă pentru salariaţi, doar impozitele. Din păcate, modul în care este comunicat acest lucru este făcut în aşa fel încât să facă oamenii să creadă că statul susţine ceva din aceste salarii. Ei bine, statul nu susţine nimic, doar impozitul pe salarii. În rest, niciun cuvânt despre taxele şi impozitele care trebuie achitate către ANAF, asa cum au propus mai multe asociaţii patronale!”, consideră antreprenorul. Paralela 45 a avut în 2019 un rulaj circa 70 de milioane de euro, are 50 de agenţii deschise la nivel naţional şi înregistrea­ză un număr de circa 200 de angajaţi.

    Alin Burcea crede că Guvernul ar fi trebuit să se împrumute masiv pentru a susţine firmele româneşti.

    „Punctul meu de vedere este foarte clar: suntem lăsaţi în voia sorţii!

    Guvernul ar fi trebuit să se împrumute masiv pentru a susţine firmele româneşti, poate şi ar trebui să o facă. De asemenea, nicio vorbă referitor la creditele firmelor şi la amânarea plăţii acestora, cum a făcut, de exemplu, Ungaria. După părerea mea, in circa două luni 1 milion de oameni vor fi în somaj”.

     

  • Fondul de Garantare lucrează la măsuri extinse pentru cei care vor să amâne plata ratelor la Prima Casă, sau cer măsuri de restructurare: Se fac eforturi pentru implementarea măsurilor menite să preîntâmpine executarea garanţiilor acordate în cadrul programului Prima Casă

    Fondul de Garantare lucrează la măsuri extinse de aprobare pentru cei care vor să amâne plata ratelor la Prima Casă, sau cer măsuri de restructurare. FNGCIMM încurajează băncile şi finanţatorii parteneri sa acorde facilităţi de amanare la plata a ratelor pe o perioadă de 1-3 luni, potrivit unui anunţ oficial.

     

    Vă prezentăm mai jos comunicatul FNGCIMM. 

    FNGCIMM incurajeaza finantatorii parteneri sa acorde facilitati de amanare la plata a ratelor pe o perioada de 1-3 luni, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor vulnerabili in aceasta perioada. Masura este menita sa preîntâmpine inregistrarea de restante la plata ratelor scadente din creditele garantate in cadrul Programului Prima casa si sa conduca la evitarea executarii garanţiilor. Finantatorii parteneri sunt invitati sa dea dovada de flexibilitate in relatia cu beneficiarii Programului Prima Casa oferindu-le solutii de rescadentare a ratelor din credit, amanare la plata sau suspendarea platii ratelor, cu oferirea de perioade de gratie de pana la 3 luni.

    In contrapartida, FNGCIMM va da dovada de aceeasi flexibilitate in privinta extinderii perioadei de valabilitate a garantiilor acordate in cadrul Programului Prima casa si a creditelor acordate IMM.

    Precizam ca sunt in lucru masuri extinse de restructurare a creditelor de tip Prima casa si sunt analizate posibile intervenţii legislative efectuate asupra HG 717/2009 si legislatiei tertiare incidente programului. De asemenea, se fac eforturi la nivel institutional pentru identificarea si implementarea masurilor  menite sa preintampine executarea garantiilor acordate in cadrul Programului Prima Casa.

    In cazul în care perioada de valabilitate a garanţiilor este inferioara limitei maxime de 360 de luni, amanarea la plata a ratelor se poate implementa fără modificări legislative şi fără a fi necesara încheierea unui act adiţional la contractul de garantare.

    In ceea ce priveste prelungirea valabilitatii garantiilor acordate in favoarea intreprinderilor mici si mijlocii peste scadenta finala a creditului garantat, aceasta se va modifica de la 30 zile la 90 zile, fara percepere de comision de garantare pentru intreprinderile mici si mijlocii.

    Intervalul de referinta cuprinde o perioada de 60 de zile calendaristice incepand cu data de 17.03.2020 pana la data de 16.05.2020, perioada de prelungire tehnica fiind acordata tuturor finantatorilor cu care sunt semnate conventii de finantare-garantare.

    Garantiile ce fac obiectul prelungirii tehnice sunt garantii emise de FNGCIMM SA IFN din surse proprii, in favoarea bancilor finantatoare, a caror perioada de valabilitate expira in intervalul de referinta 17.03.-16.05.2020. Pentru perioada de prelungire tehnica, FNGCIMM SA IFN nu percepe comision de garantare.

    De asemenea, termenul de transmitere a documentelor necesare completarii dosarelor cererilor de plata se prelungeste de la 60 zile calendaristice la 120 zile calendaristice, pentru toate cererile de plata inregistrate la Fond pana la data de referinta si/sau intrate in intervalul de referinta.

     

  • Încă un lanţ de retail montează geamuri de protecţie la casele de marcat pentru a preveni răspândirea coronavirusului

    Ca urmare a evoluţiei situaţiei din ultimele zile, Kaufland România a demarat măsuri suplimentare pentru a spori siguranţa clienţilor şi a echipelor din magazine.

    Compania a început instalarea geamurilor de protecţie din plexiglas la casele de marcat în toate magazinele din ţară, cu prioritate în oraşele în care sunt mai multe cazuri. Angajaţii de la casele de marcat, dar şi cei de la raioanele Legume-Fructe şi de la vitrina cu servire asistată trebuie să poarte mănuşi de unică folosinţă. În anumite cazuri, pentru a evita supra-aglomerarea, acolo unde se impune, accesul clienţilor în magazine se va face în grupuri restrânse de persoane. Pe podeaua din zonele de trafic au fost amplasate benzi care indică distanţa de siguranţă. Sunt dezinfectate toate suprafeţele de contact şi obiectele des utilizate de clienţi şi angajaţi (cărucioare, case de marcat, mobilier, cântare, clanţe, butoane etc) precum şi spaţiile comune (toalete, scări rulante etc). Toate magazinele sunt dotate cu dezinfectant de mâini gratuit, atât pentru clienţi, cât şi pentru colegi. La toalete există săpun ce conţine dezinfectant. Pe lângă acestea, o măsură de protecţie este şi responsabilizarea clienţilor. Astfel, printr-o campanie amplă lansată de Kaufland, ei primesc informaţii educaţionale despre prevenţie şi responsabilitate, prin intermediul spoturilor radio, la televizor, mesaje online, dar şi în magazine, prin signalistică amplasată pe podea, geamuri şi în zonele de trafic.

    Reprezentanţii Kaufland îi îndeamnă pe clienţi să aibă un comportament responsabil în acest context şi să aibă grijă la cei din jur, să cumpere responsabil şi să evite risipa alimentară, să vină neînsoţiţi la cumpărături, să respecte regulile de prevenţie şi igienă, să folosească dezinfectantul de mâini de la intrarea din magazine, să păstreze distanţa de siguranţă de minimum 1 metru şi să opteze pentru plata cu cardul sau telefonul, în locul bancnotelor.

  • Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti propune Guvernului României opt măsuri pentru reducerea impactului crizei coronavirusului asupra comunităţii de afaceri

    Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a transmis Guvernului României o serie de măsuri, solicitate de firmele bucureştene, membre şi nemembre, propuse spre a fi avute în vedere în cadrul activităţii Grupului de Lucru Interinstituţional pentru evaluarea impactului economic, financiar şi bugetar asupra României generat de efectele COVID-19 (GLI-ECOROM).

    Măsurile propuse de CCIB sunt următoarele:

    1.    Implicarea activă a Ministerului Afacerilor Externe in gasirea de solutii la nivel global pentru a se evita insularizarea Romaniei în situatia creată. CCIB consideră că limitarea circulaţiei persoanelor în condiţiile răspândirii COVID-19 trebuie să lase suficiente căi pentru continuitatea circulaţiei mărfurilor şi serviciilor la nivel internaţional, dată fiind interdependenţa activităţii în cadrul proceselor de cooperare economică internaţională.

    2.    Clarificarea statutului transportatorilor de marfă (şoferi TIR) prin sprijinirea acestora de a-şi desfăşura activitatea atât în trafic intern, cât şi internaţional, în condiţii care, pe de o parte le impune situaţia apariţiei COVID-19, iar pe de altă parte să se evite blocarea aprovizionarii agenţilor economici cu materii prime si materiale, iar a beneficiarilor finali de a primi produsele finite comandate.

    3.    Stimularea producătorilor români din toate ramurile economice pentru reconversia producţiei în domenii vitale în această perioadă (medicamente, materiale şi echipamente sanitare, produse alimentare etc).

    4.    Amânarea plăţii impozitelor pentru o perioadă determinată de timp.

    5.    Plata de urgenţă a TVA pentru societăţile care au de recuperate TVA de la stat.

    6.    Plata de către Casa de Asigurari de Sănătate către agenţii economici a restanţelor privind concediile medicale.

    7.    Acoperirea de către stat a 75% din valoarea şomajului tehnic, în cazul în care agenţii economici apelează la această modalitate de lucru, asigurându-se astfel menţinerea forţei de muncă necesare la reluarea activităţii.

    8.    Datoriile societăţilor de stat aflate în insolvenţă sau faliment către agenţii economici privaţi să fie preluate şi plătite de băncile cu capital de stat (EXIMBank şi CEC), urmând ca acestea din urma să-şi recupereze sumele respective de la societăţile de stat sau la masa credală.

     

  • Măsuri fără precedent luate de Uber în România. Anunţul companiei

    Compania Uber a decis să le ofere asistenţă financiară şoferilor şi livratorilor care sunt descoperiţi ca fiind infectaţi cu COVID-19, precum şi celor care sunt plasaţi în carantină de autorităţi, potrivit informaţiilor obţinute de ZF.

    Astfel, compania de ridesharing va sprijini financiar şoferii şi livratorii timp de 14 zile.

    Mai mult, Uber ar putea suspenda conturile utilizatorilor şi şoferilor pentru care s-a confirmat că au contactat sau au fost expuşi virusului COVID-19.

    „Depunem în permanenţă eforturi pentru a ne asigura că toţi utilizatorii Uber sunt în siguranţă. Avem o echipă globală dedicată, care lucrează sub îndrumarea unui expert în sănătate publică pentru a răspunde nevoilor fiecărei pieţe în care activăm. Păstrăm permanent contactul cu organizaţiile locale de sănătate publică şi continuăm să urmăm recomandările acestora pentru a preveni extinderea coronavirusului.” – au transmis pentru ZF reprezentanţii Uber.

    Uber se angajează, de asemenea, să le dea şoferilor dezinfectant, însă distribuţia se face treptat, întrucât stocurile sunt limitate.

    În data de 10 martie, CEO-ul Uber, Dara Khosrowshahi a transmis o serie de informaţii şi recomandări către şoferi, pasageri, cât şi clienţilor Uber Eats şi curierilor din toată lumea.

    Pe lângă sfaturi de siguranţă, compania a anunţat că departamentul juridic al firmei lucrează cu organizaţiile de sănătate publică din toată lumea non-stop. De aceea, Uber ar putea suspenda temporar conturile utilizatorilor şi şoferilor pentru care s-a confirmat că au contactat sau au fost expuşi virusului COVID-19

    Pentru a putea obţine sprijin financiar de la Uber pe perioada carntinei, şoferii trebuie să demonstreze situaţia lor prin documentaţia specifică.

     

     

     

  • Măsuri nemaivăzute, în toate cele 27 de state membrie ale UE, timp de 30 de zile

    Preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană va introduce restricţii temporare pentru călătorii neesenţiale cãtre UE timp de 30 de zile pe durata pandemiei cu coronavirus, potrivit metro.co.uk.
    Von Der Leyen a declarat că va ţine o videoconferinţă cu toţi membrii UE pentru a stabili detaliile legate de propunerile sale.
    „Cu cât călătorim mai puţin, cu atât ajutăm la oprirea virusului. Prin urmare, propun ca şefii statelor şi guvernele să introducă restricţii temporare ale călătoriilor neesenţiale în UE”, a spus ea intr-o videoconferinta.

  • Care este anunţul oficial al CEC Bank referitor la amânarea plăţii ratelor in următoarea perioadă

    Pe fondul crizei epidemiologice cu COVID-19, CEC Bank anunţă că este pregătită să susţină amânarea pentru 30 de zile a plăţii ratelor la creditele acordate persoanelor fizice.

    Potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei, măsura se aplică automat tuturor clienţilor care nu dispun în conturile deschise la Bancă, la data scadenţei, de sumele aferente plăţii ratelor la credite şi limite de credit prin carduri, fără a fi necesare demersuri suplimentare şi este valabilă pentru toate creditele: pentru locuinţe, pentru consum sau pentru limite de credit prin carduri. În acelaşi timp, Banca sfătuieşte clienţii care au acces la soluţii de plăţi la distanţă (internet banking sau/şi mobile banking), să îşi ramburseze ratele chiar şi în această perioadă, având în vedere că la următoarea scadenţă vor avea o presiune mai mare asupra bugetului, având de rambursat şi rata amânată, şi rata scadenţă din luna respectivă.

    ”În această perioadă, trebuie să dăm dovadă de responsabilitate şi solidaritate şi fiecare dintre noi poate contribui cu soluţii în mod voluntar. Având în vedere contextul actual, am decis să acţionăm proactiv pentru a veni în ajutorul clienţilor CEC Bank care trec printr-o situaţie dificilă în această perioadă. Astfel, CEC Bank a amânat pentru 30 de zile plata ratelor datorate de clienţii persoane fizice, sperând ca astfel să contribuim, prin măsuri de distanţare socială, la reducerea răspândirii virusului. În funcţie de cum evoluează situaţia, vom ajusta măsurile astfel încât să venim în ajutorul clienţilor noştri”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedinte – director general al CEC Bank.

    Astfel, clienţii persoane fizice vor putea să-şi plătească ratele oricând, în termen de maximum 30 de zile de la scadenţă. Pentru perioada de amânare de 30 de zile, nu se vor aplica penalităţi, iar clienţii nu vor fi raportaţi la Biroul de Credit. Durata contractului va rămâne neschimbată, deci nu va fi necesară semnarea unor acte adiţionale.

    CEC Bank recomandă tuturor clienţilor ca în această perioadă să utilizeze canalele alternative, precum Mobile Banking şi Internet Banking. Aceste platforme oferă acces la operaţiunile bancare curente, precum transferuri către terţi, plata facturilor, constituirea de depozite şi plata ratelor la credite. Recent, banca a anunţat posibilitatea deschiderii conturilor la distanţă, 100% online, inclusiv pentru clienţii noi prin intermediul serviciului CEC IN.

    În ceea ce priveşte clienţii persoane juridice, CEC Bank este pregătită să vină în sprijinul celor care se confruntă cu dificultăţi economice, cum ar fi suspendarea activităţii sau reducerea acesteia, în contextul actual. Comunicarea este esenţială în această perioadă şi de aceea, Banca recomandă clienţilor persoane juridice să contacteze Client Manager-ul lor dacă se confruntă cu probleme. Banca va căuta soluţii personalizate pentru business-urile afectate şi va trata cu celeritate fiecare caz şi situaţie în parte.

    Fondată în 1864, instituţia financiară românească CEC Bank are în prezent peste 2 milioane de clienţi, cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi active de 29,3 miliarde lei, la sfârşitul anului 2018.

  • Angajaţi ai acestei companii îşi fac bagajele. Şeful companiei a anunţat consecinţele coronavirusului asupra afacerii

    În ultima săptămână, toţi operatorii din aviaţie şi turism au fost nevoiţi să ia măsuri în legătură cu prevenţia răspândirii Covid-19 şi a restricţiilor guvernelor, care au impactat negativ programele operatorilor aerieni, printre care şi ale celor din Ryanair Group.

    Potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei, în ultimele şapte zile, Italia, Malta, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Austria, Grecia,  Maroc, Spania, Portugalia, Danemarca, Polonia, Norvegia şi Cipru au impus limite de zbor cu diferite grade de restricţie, de la toate zborurile spre şi dinspre o ţară sau interzicerea zborurilor spre/dinspre ţările cu riscul de infectare cu Covid. Pe parcursul weekendului de exemplu, Polonia şi Norvegia au interzis toate zborurile internaţionale, în timp ce în alte ţări (fără restricţii de călătorie), au fost reduse serviciile pe aeroporturi.

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Ryanair, compania va menţine la sol majoritatea aeronavelor din flota europeană în următoarele 7 până la 10 zile. În acele ţări în care flota nu este menţinută la sol, restricţiile legate de distanţa socială vor face zborul, în orice scop, nepractic sau chiar imposibil.

    Pentru aprilie şi mai, Ryanair se aşteaptă să îşi scadă capacitatea locurilor cu până la 80%;  o oprire la sol a tuturor aeronavelor nu poate fi decisă.

    În acest context, Ryanair ia acum măsuri să îşi scadă cheltuielile operaţionale şi să îşi crească cash flow-ul. Acest lucru înseamnă păstrarea la sol a aeronavalor suplimentare, amânarea tuturor cheltuielilor de capital şi oferirea de rambursări, cheltuielile discreţionare, implementarea unei serii de concedieri voluntare, suspendarea temporară a contractelor angajaţilor şi reducerea semnificativă a oreler de muncă şi a plăţilor.

    Reprezentanţii companiei spun că lucrează împreună cu angajaţii şi sindicatele de peste tot din UE pentru a gestiona acest eveniment fără precedent, cu un impact şi durată care sunt acum imposibil de determinat.

    Grupul Ryanair are un nivel solid de lichidităţi, cu cash şi echivalente în cash de peste 4 miliarde de dolari la data de 12 martie, potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii companiei. Aceasta se concentrează acum pe completarea programului de zbor pe cât este permis de guvernele naţionale pe parcursul următoarelor şapte zile, astfel încât să îşi repatrieze clienţii, pe cât posibil. Spun că au observat o reducere semnificativă a rezervărilor făcute în ultimele două săptămâni şi se aşteaptă ca aceste scăderi să se adâncească în viitorul previzibil. Ei adaugă că vor continua să monitorizeze cererea, precum şi restricţiile de zbor impuse de autorităţile naţionale şi vor continua să reducă din agenda de zbor dacă este necesar.

    „La Ryanair Group Airlines, facem ce putem pentru a gestiona provocările impuse de epidemia Covid-19, care a cauzat în ultima săptămână restricţii de călătorie impuse de guvernele naţionale extraordinare şi fără precedent, în cele mai multe dintre cazuri cu notificări minime sau chiar inexistente. Comunicăm cu toţi pasagerii afectaţi prin e-mail şi SMS şi organizăm zboruri de salvare pentru a-i repatria pe clienţi, chiar şi în acele ţări unde au fost impuse restricţii. Prioritatea noastră rămâne sănătătatea şi binele angajaţilor şi pasagerilor şi facem tot ce putem ca să ne asigurăm că se pot reuni cu prietenii şi familiile lor în aceste vremuri dificile.

    Ryanair ia toate măsurile necesare pentru a reduce cheltuielile de zbor şi să îmbunătăţească cash flow-ul fiecărui operator aerian din grup. Ryanair este un grup aviatic rezilient, cu o balanţă de cheltuieli şi pierderi puternică, cu lichidităţi  substanţiale şi putem, cu acţiuni potrivite şi luate la timp, să supravieţuim unei perioade cu zboruri reduse sau chiar cu zboruri zero, astfel încât să ne pregătim adecvat pentru întoarcerea la normalitate, care va veni mai degrabă mai repede decât mai târziu, pe măsură ce guvernele UE iau măsuri fără precedent pentru a restricţiona răspândirea Covid-19”, spune Michael O’Leary, CEO-ului grupului Ryanair.

  • Încă o ţară europeană se pregăteşte să anunţe CARANTINĂ TOTALĂ pentru a opri răspândirea COVID-19

    Premierul ceh Andre Babis a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că guvernul ar putea pune întreaga ţară în carantină, într-o încercare de a opri răspândirea COVID-19 pe teritoriul ţării.

    Într-un interviu acordat unei televiziuni din Cehia, Babis a spus că se pregăteşte să propună măsurile astăzi în cadrul unei întâlniri cu cabinetul său. El se aşteaptă ca propunerea să fie acceptată.

    Republica Cehă a luat deja o serie de măsuri stricte în lupta cu epidemie. Printre acestea se numără închiderea graniţelor, închiderea magainelor neesenţiale şi interzicerea mulţimilor mai mari de 30 de persoane.

    Ministrul Sănătăţii a anunţat sâmbătă dimineaţă 214 cazuri în ţară, în creştere faţă de 189 sâmbătă.

     

  • Ce înseamnă Starea de urgenţă. În ce fel te poate afecta

    Starea de urgenţă este reglementată de articolul 93 al Constituţiei României, dar şi de Ordonanţa de urgenţă numărul 1 din 1999. Ordonanţa spune că starea de urgenţă se poate impune pe o perioadă de cel mult 30 de zile şi prevede măsuri excepţionale economice sau de ordine publică.

    Iată ce spune articolul menţionat din Legea fundamentală: „(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. (2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.”

    Dacă Parlamentul încuviinţează această stare de urgenţă, cadrul legal după care vor funcţiona lucrurile este dat de OUG 1/1999.

    Acest ultim act normativ stabileşte foarte clar faptul că „Starea de asediu şi starea de urgenţă sunt măsuri excepţionale care se instituie în cazuri determinate de apariţia unor pericole grave la adresa apărării ţării şi siguranţei naţionale sau a democraţiei constituţionale ori pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor unor dezastre”.

    Articolul 3 al OUG spune că vor fi impuse măsuri cu caracter politic, economic, social şi de ordine publică, instituit în întreaga ţară sau în anumite zone ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, în următoarele situaţii:

    a) existenţa unor ameninţări la adresa siguranţei naţionale sau democraţiei constituţionale, ceea ce face necesare apărarea instituţiilor statului de drept şi menţinerea sau restabilirea stării de legalitate;

    b) iminenţa producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea şi înlăturarea efectelor acestora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro