Tag: Iohannis

  • Iohannis: Asta cu suspendarea este, cum se spune foarte popular, o poveste cam fumată

    „Asta cu suspendarea este, cum se spune foarte popular, o poveste cam fumată”, spune Klaus Iohannis, după ce copreşedintele AUR George Simion a spus că formaţiunea va iniţia suspendarea din funcţie a şefului statului.

    Întrebat ce părere are despre intrarea AUR în Parlament, Iohannis s-a limitat să spună doar: „Este o formaţiune despre care nu prea se ştie ce vrea şi ce face în politică”.

  • Firea: Firesc ar fi fost ca preşedintele să pună punct acestei mascarade

    „Firesc ar fi fost ca preşedintele să pună punct acestei mascarade oferite de către partidele care au pierdut alegerile şi să nu lase ca o criză politică să se suprapună peste cele două existente – sanitară şi economică – să dea mandatul partidului care s-a situat pe primul loc în alegeri”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

    Ea subliniază că România are nevoie de un guvern instalat rapid, format din oameni competenţi, specialişti, care să se bucure de o largă susţinere parlamentară pentru a lua toate măsurile necesare gestionării acestei pandemii, dar şi relansării economice.

    „Un guvern de uniune naţională, cu premier Alexandru Rafila, ar fi cea mai bună soluţie pentru România. Sunt total decuplaţi de la realitatea vieţii de zi cu zi a românilor. Este revoltător ca la 200 de morţi de COVID pe zi, preşedintele să permită în continuare spectacolul grotesc al împărţirii puterii pe care nici măcar nu au câştigat-o”, adaugă Firea.

    În opinia prim-vicepreşedintelui Partidului Social Democrat, România are nevoie de un guvern instalat cât mai rapid care să ia măsuri urgente pentru că ATI-urile deja sunt pline,să ia de pe acum măsurile pentru a redeschide şcolile după vacanţa de sărbători şi care să elaboreze proiecte pentru ca atunci când se va da drumul la finanţarea europeană să le fie pregătite.

    „Cum să repornim economia, cum să facem investiţii masive în marea infrastructură, când nici proiecte nu avem pregătite? România nu mai are timp de prostiile lor, virsul nu aşteaptă ca ei să-şi termine bătălia pe ciolan! #DreaptaAduceAusteritate #NuLePasaDeOameni”, conchide Gabriela Firea.

     

  • Firea: Firesc ar fi fost ca preşedintele să pună punct acestei mascarade

    „Firesc ar fi fost ca preşedintele să pună punct acestei mascarade oferite de către partidele care au pierdut alegerile şi să nu lase ca o criză politică să se suprapună peste cele două existente – sanitară şi economică – să dea mandatul partidului care s-a situat pe primul loc în alegeri”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

    Ea subliniază că România are nevoie de un guvern instalat rapid, format din oameni competenţi, specialişti, care să se bucure de o largă susţinere parlamentară pentru a lua toate măsurile necesare gestionării acestei pandemii, dar şi relansării economice.

    „Un guvern de uniune naţională, cu premier Alexandru Rafila, ar fi cea mai bună soluţie pentru România. Sunt total decuplaţi de la realitatea vieţii de zi cu zi a românilor. Este revoltător ca la 200 de morţi de COVID pe zi, preşedintele să permită în continuare spectacolul grotesc al împărţirii puterii pe care nici măcar nu au câştigat-o”, adaugă Firea.

    În opinia prim-vicepreşedintelui Partidului Social Democrat, România are nevoie de un guvern instalat cât mai rapid care să ia măsuri urgente pentru că ATI-urile deja sunt pline,să ia de pe acum măsurile pentru a redeschide şcolile după vacanţa de sărbători şi care să elaboreze proiecte pentru ca atunci când se va da drumul la finanţarea europeană să le fie pregătite.

    „Cum să repornim economia, cum să facem investiţii masive în marea infrastructură, când nici proiecte nu avem pregătite? România nu mai are timp de prostiile lor, virsul nu aşteaptă ca ei să-şi termine bătălia pe ciolan! #DreaptaAduceAusteritate #NuLePasaDeOameni”, conchide Gabriela Firea.

     

  • Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu PSD la Cotroceni pentru consultări: Doresc să ştiu ce opinie aveţi despre formarea unei majorităţi şi formarea unui guvern

    Formarea unei majorităţi parlamentare şi a viitorului guvern sunt subiectele consultărilor dintre preşedintele Klaus Iohannis şi delegaţia PSD, potrivit şefului statului.

    „Tema discuţiei de azi e evidentă. Doresc să ştiu opinia dvs despre formarea unei majorităţi, o variantă, doi despre formarea unui guvern şi alte probleme dacă doriţi să mi le prezentaţi”, spune Klaus Iohannis la începutul consultărilor cu delegaţia PSD.

    https://www.youtube.com/watch?v=l7if3KzguJQ&feature=emb_logo

    Klaus Iohannis trebuie să înţeleagă astăzi că a pierdut aceste alegeri şi trebuie să accepte nominalizarea PSD în persoana lui Alexandru Rafila ca prim-ministru desemnat, spune Marcel Ciolacu înaintea consultărilor de la Cotroceni.

    „Mergem la Cotroceni cu un mandat clar dat de români. Electoratul a sancţionat fosta guvernare condusă de dl. Orban şi de dl. preşedinte Iohannis. Dl. preşedinte Iohannis trebuie să înţeleagă astăzi că a pierdut aceste alegeri şi trebuie să accepte nominalizarea PSD în persoana dlui prof dr Alexandru Rafila să fie prim-ministru desemnat”, spune Marcel Ciolacu.

    El a precizat că-i va înmână preşedintelui Klaus Iohannis programul de guvernare al PSD.

    „Sunt ferm convins că va găsi calea şi de a-l desemna pe dl. Rafila prim-ministru”, conchide liderul social-democraţilor.

    Preşedintele Klaus Iohannis a invitat luni la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

    Consultările vor avea loc după următorul program:

    Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD)
    Ora 12:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL)
    Ora 13:00 – Alianţa USR-PLUS
    Ora 14:00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR)
    Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR)
    Ora 16:00 – Minorităţi naţionale reprezentate în Parlament.

     

  • Iohannis, despre combaterea schimbărilor climatice: Nu avem nevoie de strategii nerealiste

    „În câteva minute va începe reuniunea Consiliului European şi vreau să mă refer la o temă extrem de importantă care este prima pe agenda discuţiilor, şi anume combaterea schimbărilor climatice. România este parte a efortului european şi internaţional de combatere a schimbărilor climatice şi pot să vă spun că avem capacitatea de a influenţa din ce în ce mai mult politicile europene în acest domeniu. Cred însă că este nevoie de un angajament ferm, iar eu, ca Preşedinte al României, îmi iau acest angajament pentru următorii ani. Mă voi implica direct pentru a sprijini măsurile şi politicile publice care conduc la un mediu curat, şi aici mă refer în special la reducerea poluării aerului, solului şi apelor ţării noastre, precum şi la reducerea schimbărilor climatice şi la protejarea biodiversităţii”, spune Klaus Iohannis.

    El precizează că, împreună cu Guvernul, va elabora politici publice şi va crea instrumente care să ducă la implementarea lor.

    „Nu avem nevoie de strategii nerealiste, făcute din pix, care să zacă într-un sertar. Trebuie să ne concentrăm pe propuneri şi strategii ambiţioase, dar realiste, pe care să le implementăm şi care să aibă ca efect creşterea calităţii vieţii oamenilor. Mă voi implica direct în iniţierea şi construcţia unor structuri care să susţină eforturile României în domeniul schimbărilor climatice, şi mă refer aici inclusiv la structuri care să ofere sprijin autorităţilor locale. Ştim foarte bine că deciziile de la nivel central nu sunt suficiente şi nu sunt eficiente fără acţiuni concrete în plan local, iar dacă vrem rezultate, trebuie să ajutăm autorităţile locale”, adaugă şeful statului.

    Iohannis reaminteştă că Uniunea Europeană oferă României finanţare pentru a crea şi stimula noi ramuri ale economiei sustenabilităţii prin programe precum Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Fondul de Modernizare, Fondul pentru Tranziţie Justă.

    „Trebuie să profităm din plin de această oportunitate prin avansarea de proiecte adecvate şi mature, care vor asigura absorbţia de fonduri europene şi vor contribui la dezvoltarea sustenabilă a României. Pentru a trăi însă într-un mediu curat şi prietenos, pe care să-l lăsăm generaţiilor viitoare, este nevoie de noi toţi, autorităţi şi cetăţeni. Urbanizarea, ritmul cotidian al vieţii noastre au dus în ultimii ani la intensificarea unor obiceiuri prin care am ajuns să producem multe deşeuri şi emisii poluante. Este important să devenim conştienţi de impactul negativ al acestora asupra mediului şi să schimbăm încet, încet aceste obiceiuri. Schimbarea şi adaptarea comportamentului nostru sunt esenţiale pentru atingerea obiectivelor de protecţie a mediului şi prevenirea schimbărilor climatice”, conchide preşedintele Klaus Iohannis.

  • Este oficial: Generalul Nicolae-Ionel Ciucă a fost desemnat prim-ministru intermiar al României

    Nicolae-Ionel Ciucă a fost desemnat prim-ministru interimar până la formarea noului Guvern. 

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a luat act de demisia lui Ludovic Orban din funcţia de prim-ministru al României.

    „Preşedintele României l-a desemnat ca prim-ministru interimar pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern”, se arată în anunţ.

    Ludovic Orban a demisionat luni seară din funcţie.

  • Iohannis anunţă consultări cu partidele care se vor regăsi în noul Parlament

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că în câteva zile va declanşa consultări cu partidele care vor forma noul Parlament, pentru a găsi o soluţie pentru noua majoritate.

    Iohannis a spus că deja se cristalizează o coaliţie de centru-dreapta.

    „Se cristalizează o coaliţie de centru dreapta care va putea să propună un guvern de coaliţie. Peste doar câteva zile voi convoca consultări cu partidele care se vor regăsi în noul parlament, consultări pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru România”, a spus Iohannis.

    Potrivit acestuia, noul guvern care va fi format va gestiona măsurile necesare în pandemie, va prezenta măsurile de reformă, va gestiona campania de vaccinare şi va prezenta un proiect de buget pentru anul 2021, împreună cu modul în care vor fi atraşi banii europeni.

     

  • Iohannis: Partidele de centru dreapta au obţinut peste 50% dintre voturile valabil exprimate

    Partidele de centru dreapta au obţinut peste 50% dintre voturile valabil exprimate, spune preşedintele Klaus Iohannis: „Pot să vă spun că acesta a fost obiectivul meu”. 

    Preşedintele Iohannis a mulţumit celor care au ieşit din case ca să voteze duminică: „Vă garantez că fiecare vot va fi luat în considerare şi fiecare vot contează”.

    Preşedintele a afirmat că trebuie să fim foarte sinceri: participarea la vot a fost redusă şi „este foarte clar că sunt mulţi români care fie nu au primit suficientă informaţie despre aceste alegeri, fie sunt nemulţumiţi de mine, de partide, de întreagă clasa politică sau de anumite măsuri luate. Eu văd aceste lucruri şi este important ca noi toţi politicienii să vedem aceste lucruri, să le analizăm şi să venim în întâmpinarea românilor care nu au mers la vot”.

    Potrivit lui Iohannis, rezultatele alegerilor arată că nu există un câştigător clar.

    „Dacă ne uităm pe rezultatele care momentan se numesc provizorii, vedem că PNL în 2016 obţinuse 20%, acum 25%, deci o creştere clară. USR – între timp împreună cu PLUS – a obţinuit în 2016 5%, între timp au crescut la 15%. PSD care obţinuse în 2016 45 % a scăzut dramatic la 29%. Este deci clar, dacă adunăm aceste rezultate, că partidele de centru dreapta au obţinut peste 50% dintre voturile valabil exprimate şi pot să va spun că acesta a fost obiectivul meu”, a declarat Iohannis.

  • Iohannis: Dacă fiecare dintre noi va respecta normele, nu vor fi motive de îngrijorare

    „Contextul epidemiologic generat de pandemia de COVID-19 impune ca alegerile parlamentare să se desfăşoare în condiţii cu totul şi cu totul speciale. Există reguli sanitare stricte, bine elaborate şi implementate, astfel încât în ziua votului riscul de infectare să fie redus la minimum pentru toţi participanţii la procesul electoral, indiferent de localitatea în care votează. Dacă fiecare dintre noi va respecta normele, nu vor fi motive de îngrijorare suplimentare. Vă îndemn, aşadar, să veniţi în număr cât mai mare la urne şi să vă faceţi auzită vocea”, a spus preşedintele.

    Klaus Iohannis apreciază că într-o democraţie veritabilă, votul este cel mai puternic instrument aflat la îndemâna cetăţeanului.

  • Iohannis: Mergeţi la vot să nu păţim ca în 2016, când a câştigat PSD

    „Vă rog să mergeţi să votaţi. E extrem, extrem de important. Aţi fost alături de mine în 2019 şi am reuşit să oprim ciopârţirea legilor Justiţiei. Aţi fost alături de mine la prezidenţiale. Mergeţi la vot ca să nu păţim ca în 2016, când printr-o prezenţă scăzută la vot a câştigat PSD şi a urmat coşmarul de ani de zile în care PSD şi-a bătut joc de ţară, de Justiţie, de investiţii publice. Aşa ceva nu ne mai dorim. Aşa ceva nu ne mai dorim. Vă rog să mergeţi la vot. Votaţi. Alegerile se câştigă la vot. Votaţi echipa cu care vom reconstrui România, votaţi pentru România normală”, afirmă Klaus Iohannis.

    El spune că, în ultima perioadă, sunt publicate sondaje de opinie, iar în majoritatea PNL este creditat cu cele mai multe procente.