Tag: incendiu

  • Incendiu la centrul comercial Galleria Mall din Arad. Zeci de persoane au fost evacuate

    Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, vineri, în jurul orei 8.00, la centrul comercial Galleria Mall de pe Calea Aurel Vlaicu din oraş a izbucnit un incendiu.

    La ora aceea mall-ul nu era încă deschis.

    Purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul a izbucnit în holul principal de la primul etaj, unde se instala un tobogan din plastic susţinut de o schelă metalică.

    Muncitorii sudau suportul metalic, iar din cauza căldurii degajate partea din plastic a toboganului a luat foc.

    Angajaţii au sunat imediat la 112, iar flăcările nu s-au extins la corpul clădirii.

    “S-a intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă. Incendiul se manifesta generalizat la întreg toboganul, cu degajări mari de fum din cauza maselor plastice, şi a fost limitat şi lichidat în aproximativ 15 minute“, a declarat Pleşca.

    După ora 9.00, mall-ul a fost deschis pentru public, însă o oră mai târziu a fost evacuat, din cauză că a izbucnit un al doilea incendiu, de această dată la acoperiş.

    În clădire se aflau câteva zeci de persoane, care au fost evacuate.

    La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii intervin pentru lichidarea flăcărilor.

    Pompierii cred că acoperişul a luat foc din cauza instalaţiilor electrice, în momentul în care acestea au fost repornite.

    Centrul comercial este închis, iar angajaţii spun că nu ştiu dacă programul cu publicul va fi reluat vineri.

  • Incendiu într-un bloc din Capitală: O femeie a fost intoxicată cu fum

    Femeia, în vârstă de 58 de ani, a primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar apoi a fost dusă la spital.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, incendiul se manifestă cu o degajare mare de fum şi nu există pericol de extindere a focului.

    Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare, unul de la SMURD şi o autoscară.

    Circulaţia rutieră pe bulevardul Lacul Tei este întreruptă temporar.

  • Manifestanţi au incendiat Parlamentul statului Guerrero, în Mexic, după dispariţia a 43 de studenţi

    Manifestanţii, care anterior au devastat şi incendiat sediul secretariatului regional al Ministerului Educaţiei, au răscolit birourile unor aleşi locali şi au incendiat hemiciclul şi bilblioteca, după care s-au îndreptat către sediul guvernatorului, la Chilpancigo, capitala statului Guerrero.

    Protestatari au incendiat deja marţi sediul Partidului Revoluţiei Instituţionale (PRI) al preşedintelui mexican Enrique Peña Nieto, după ce, cu o zi înainte, au blocat accesul la aeroportul internaţional Acapulco, o staţiune celebră din regiune.

    Protestele violente se succed în Mexic după ce ministrul Justiţiei a anunţat vineri că cei 43 de studenţi, daţi dispăruţi pe 26 septembrie, au fost, probabil, ucişi de membri ai unui grup de crimă organizată.

    Patruzeci şi trei de studenţi ai şcolii normale Ayotzinapa au dispărut la 26 septembrie, în timp ce colectau fonduri în orăşelul Iguala. Autocarul lor a fost atacat de poliţia locală, susţinută de membri ai cartelului Guerreros Unidos. Acest atac s-a soldat cu şase morţi, între care trei studenţi.

    Mai mulţi membri ai cartelului Guerreros Unidos, arestaţi în urma acestui atac, au dezvăluit că i-au asasinat pe studenţi, după care le-au ars cadavrele timp de 14 ore şi au aruncat rămăşiţele într-un râu.

  • Moschee din Cisiordania, incendiată de către colonişti israelieni

    “Colonişti au incendiat primul etaj al moscheii din satul Al Mughayir, situat în apropiere de colonia israeliană Shilo şi de un drum utilizat exclusiv de către colonişti”, au precizat oficialii citaţi, amintind că în 2012 a fost incendiată altă moschee din sat.

    De ani de zile, colonişti extremişti şi activişti de extremă-dreapta comit agresiuni şi acte de vandalism împotriva palestinienilor, arabilor israelieni, lăcaşurilor de cult musulmane şi creştine şi chiar împotriva armatei israeliene.

    Tensiuni puternice sunt înregistrate în Ierusalimul de Est şi în Cisiordania, marcate de ciocniri între manifestanţii palestinieni şi forţele de ordine israeliene, precum şi de atentate palestiniene. Armata israeliană a suplimentat forţele în Cisiordania, iar poliţia a consolidat măsurile de securitate pe întreg teritoriul Israelului, în urma unui atentat comis la Tel-Aviv.

    Pe de altă parte, sinagoga din localitatea arabă Shfaram, din nordul Israelului, a fost vizată marţi seară de un atac cu sticle incendiare, a anunţat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, precizând că atacul a provocat pagube minore.

    Tensiunile au luat amploare şi în localităţile arabe israeliene, după ce un tânăr a fost ucis sâmbătă de poliţia israeliană.

  • De ce se tem românii şi cum îşi protejează locuinţele

    Cei mai mulţi dintre cei care deţin o astfel de trusă locuiesc la bloc (65,64%). Acesta este şi motivul pentru care, în cadrul campaniei naţionale de informare, 3 dintre cei care au participat la sondaj şi s-au înscris în concurs au primit, prin tragere la sorţi, câte o trusă de supravieţuire care include şi un manual de măsuri pe care să le iei în caz de urgenţă, reiese dintr-un sondaj realizat online în cadrul Campaniei „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuinţe”.

    Măsurile preventive financiare nu le sunt, însă, străine românilor care par să conştientizeze riscurile la care este expusă locuinţa lor. Astfel, majoritatea celor care au participat la sondaj (70,4%) deţin o asigurare obligatorie a locuinţei. Pe de altă parte, un procent mai mic (59,1%) dintre respondenţi au declarat că au în vigoare o asigurare facultativă a locuinţei.

    În ceea ce priveşte alte măsuri de protecţie a locuinţei, românii oscilează între un comportament preventiv şi neglijenţă faţă de elemente importante. De exemplu, mulţi verifică instalaţiile de gaze şi pe cele electrice, atunci când pleacă de acasă pentru mai mult timp, dar puţini instalează sisteme de securitate specializate, precum alarmele sau dispozitivele anti-incendiu.

    Astfel, atunci când pleacă de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, 73% dintre participanţii la sondaj au declarat că scot din priză toate aparatele electrice, iar 78,42% îşi verifică instalaţiile de utilizare a gazelor.

    Pe de altă parte, foarte puţini dintre respondenţi au instalat un sistem de alarmă: doar 13,54% dintre aceştia. Mai mult decât atât, nici în ceea ce priveşte protecţia
    împotriva incendiilor, românii nu stau foarte bine. Conform sondajului, doar 32,92% dintre respondenţi au luat măsuri preventive împotriva unui incendiu, precum instalarea unor dispozitive de detectare a fumului sau deţinerea unui stingător de incendii.

    Nu în ultimul rând, doar 25,51% dintre participanţii la sondaj au declarat că au montate grilaje metalice la gurile de aerisire, la ferestrele de la parter sau în alte locuri pe unde s-ar putea pătrunde cu uşurinţă în locuinţa personală.

  • Platformă petrolieră evacuată în Scoţia, după un incendiu la bordul unei nave cu deşeuri radioactive

    Paza de Coastă din arhipelagul Shetland a fost informată marţi seara de nava daneză Parida că la bordul său a izbucnit un incendiu, “în condiţii dificile pe mare”.

    Incendiul a fost stins rapid, dar echipajul nu a reuşit să repornească motoarele. Nava a plutit în derivă spre coastele scoţiene şi în direcţia platformei petroliere Beatrice. Nava se afla la aproximativ 20 de kilometri de platformă când un elicopter al Forţelor aeriene britanice a evacuat, la miezul nopţii, toate cele 52 de persoane care lucrau acolo.

    Nici o persoană nu a fost rănită, a informat compania Woodgroup, responsabilă de platformă, evocând o evacuare din precauţie.

    Nava a fost remorcată şi a sosit în port miercuri dimineaţă, la Moray Firth, a anunţat Paza de Coastă scoţiană.

    Parida urma să ajungă de la Scrabster, extremitatea nordică a Scoţiei, la Anvers, în Belgia, transportând deşeuri radioactive de la centrala nucleară Dounreay, aflată în curs de dezmembrare.

    Conform lui Mike Douglas, un reprezentant al Pazei de Coastă scoţiene, este vorba despre “material cu radioactivitate redusă, acoperit de o şapă de beton”.

    “Nu a existat nici un pericol pentru echipaj, iar încărcătura nu a fost ameninţată de foc”, a precizat o purtătoare de cuvânt a centralei Dounreay, adăugând că nava Parida este intactă şi nu prezintă nici un pericol pentru mediu.

    Ministrul scoţian al Mediului, Richard Lochhead, a calificat însă acest incident ca fiind “grav”.

  • Povestea uluitoare a oraşului care arde de 50 de ani

    Centralia este un oraş din Pennsylvania, Statele Unite, în care un incendiu arde încă din anii ’60. Nu este clar nici până în ziua de astăzi cum a pornit acest incendiu, însă cea mai plauzibilă explicaţie este că responsabilii cu păstrarea curăţeniei au dat foc unei gropi de gunoi pentru a face spaţiu noilor deşeuri. Acest lucru se întâmpla pe 27 mai 1962, relatează cei de la Business Insider.

    În mod normal, un astfel de incendiu ar fi putut fi stins cu uşurinţă, însă focul a înaintat către mina de cărbune din localitate. Deşi au investit sume considerabile pentru a stabiliza situaţia, în jur de şapte milioane de dolari, eforturile autorităţilor s-au dovedit în zadar. Focul a coborât în subteran, iar pompierii au reuşit doar să se asigure că flăcările nu vor mai ajunge la suprafaţă.

    Locuitorii din Centralia au acceptat situaţia şi chiar au beneficiat, o perioadă, de pe urma ei. Pământul avea o temperatură ridicată iar  în lunile de iarnă solul nu mai îngheţa. Toate acestea s-au schimbat însă în 1981, atunci când Centralia a ajuns în atenţia tuturor. Un băiat de 12 ani se juca în curtea grădinii sale când o uriaşă gaură a apărut în faţa sa: focul urcase până sub casa bătrânei, şi chiar dacă copilul a scăpat, guvernul american a decis că situaţia nu mai poate fi tolerată.

    Congresul american a atribuit 46 de milioane de dolari pentru strămutarea celor peste o mie de locuitori într-o altă localitate. Marea majoritate au fost de acord, însă câteva familii au considerat că pericolul nu este unul eminent şi au pornit o serie de procese împotriva statului. Decizia definitivă a venit în iunie 2014, atunci când tribunalul statului Pennsylvania a hotărât că ultimii opt locuitori din Centralia pot trăi la domiciliu până la sfârşitul vieţii, casele lor intrând ulterior în posesia statului american.

    Oraşul Centralia a devenit practic un oraş-fantomă, fiind astăzi considerat, în ciuda pericolelor evidente, una dintre cele mai populare destinaţii pentru cei dornici de aventură.

  • INCENDIU la o hală în care se construia o fabrică de parafină, la ieşirea din Chitila

     Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov a spus că intervenţia este dificilă, deoarece incendiul este violent şi a cuprins o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi.

    Petruş Simion a precizat că pompierii au reuşit să izoleze focul, în condiţiile în care exista riscul ca incendiul să se extindă la o clădire de birouri care este lipită de hală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro