BusinessMagazin

Tag: birouri

  • În 2018 CBRE a acoperit o cotă de piaţă de 24%

    Reprezentanţii companiei spun că anul trecut a fost caracterizat de un ritm intens de dezvoltare pe segmentul clădirilor de birouri din Bucureşti, cu 144.000 mp de proiecte nou construite şi livrate. Potrivit acestora, în 2018 au fost finalizate cu 15% mai multe spaţii de birouri decât în 2017, când au fost terminate proiecte care au însumat 123.000 mp.

    Din totalul suprafeţei tranzacţionate, CBRE a intermediat peste 40 de tranzacţii, care au cumulat aproximativ 85.000 mp în Bucureşti şi 12.500 mp la nivel naţional, în Cluj, Braşov şi Timişoara. Compania a fost activă şi în oraşele regionale, unde s-a implicat în operaţiuni ce vizează 12.500 mp de spaţii de birouri.

    Dintre acestea, 39.600 mp au făcut obiectul unor renegocieri, 23.000 mp au fost preînchirieri, iar alţi 23.000 mp au vizat relocări, extinderi şi cereri noi. Extinderile şi cererile noi au totalizat 12.000 mp şi vor avea ca rezultat crearea a 1.200 de locuri de muncă.
     

  • Un start-up pe zi. Doi IT-işti din Oradea au investit 20.000 de euro într-o afacere cu birouri reglabile pe înălţime

    Beniamin Duca şi George Bocancios, doi IT-işti din Oradea, şi-au pus la bătaie economiile adunate din IT, 20.000 de euro şi au creat în 2017 brandul Ergoliv, sub care produc birouri reglabile pe înălţime şi covoare ergonomice anti-oboseală. Produsele costă între 4.000 şi 4.500 de lei (1.000 de euro) şi ar putea găsi o piaţă foarte bună la export.
     
    „Cochetam cu ideea unui start-up de câţiva ani, ambii fiind din mediul IT, unde interesul spre a crea un business ia amploare. Noi foloseam de ceva vreme birouri reglabile pe înălţime şi am văzut ce beneficiu aduc în viaţa unui programator care stă 6-8 ore la serviciu. Dar când am încercat să cumpărăm aceste birouri, am văzut cât de mică este oferta în România. Am făcut trei versiuni de birouri prototip, iar în urma încurajărilor din partea prietenilor am început să lucrăm la un stoc iniţial“, spune Beniamin Duca, cofondatorul companiei Ergo Activ Desk SRL, care deţine brandul Ergoliv.
     

  • Ce spune unul dintre cei mai mari jucători de mobilier ai lumii despre cum vor arăta birourile viitorului

    „Oamenii merg acum la Starbucks ca să lucreze pentru că vor ceva diferit. Flexibilitatea este esenţială fiindcă oamenii lucrează de oriunde în prezent. Nu mai au nevoie de un spaţiu anume la birou, dar au nevoie să se întâlnească cu colegii. Ca atare, spaţiul de birouri trebuie să ofere acum mai multe variante”, a explicat Andrew Duncomb, director de marketing pentru regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) în cadrul companiei americane Herman Miller, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de mobilier pentru birouri din lume.
    Potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piaţă şi consultanţă Leesman realizat pe plan global, peste jumătate dintre angajaţi (57%) nu se simt productivi la locul de muncă în condiţiile în care spaţiile deschise de birouri (open space) nu le oferă atmosfera necesară, caracterizată în primul rând de linişte pentru a se putea concentra în totalitate pe ceea ce au de făcut.


    „Noi am studiat ceea ce fac oamenii la birou, pentru că designul interior pentru spaţiile de birouri nu se referă doar la frumuseţe, ci şi la ergonomie şi funcţionalitate. Nu este vorba doar de mobilă de birou, ci de spaţiul de birouri în sine şi de ceea ce fac oamenii în aceste spaţii. În prezent avem nevoi diferite faţă de acum 10 ani. Oamenii se schimbă şi la fel şi tehnologia”, a subliniat el. În consecinţă, în urmă cu opt ani Herman Miller a realizat un studiu pentru a vedea cum lucrează oamenii în diferite colţuri ale lumii – de pe continentul american (nord şi sud – SUA şi Brazilia) şi Europa (în special ţările nordice) până în Asia (India), la care au contribuit circa 2.000 de persoane.
    „Aşa a luat naştere conceptul living office, acesta fiind practic un liant între oameni, spaţii de birouri, mobilier şi angajaţi. Abordarea living offices presupune crearea de spaţii variate şi diferite în funcţie de activităţile angajaţilor dintr-o organizaţie, spre exemplu spaţii formale pentru şedinţe, spaţii informale pentru discuţiile de după şedinţe, spaţiu pentru lucru individual, spaţiu pentru lucru în echipă, spaţii pentru creaţie şi concentrare, spaţii de relaxare şi spaţii de socializare.”


    Astfel, compania americană Herman Miller, care are o tradiţie de peste 110 ani în producerea de mobilier pentru birouri, fiind inventatorul acelor cubicles (spaţii de birouri individuale separate prin panouri) în anii 1960, a creat întreaga linie de scaune, fotolii, birouri şi mese pe baza studiilor de ergonomie – domeniu de studiu care vizează adaptarea sistemelor tehnice la capacităţile umane (organizarea sistemului om – maşină – condiţii de loc de muncă). Producătorul american lucrează cu o serie de designeri renumiţi pentru a găsi cele mai bune soluţii care să rezolve problemele reale ale oamenilor şi organizaţiilor din întreaga lume. Faptul că nu are designeri proprii face ca Herman Miller să reuşească să inoveze constant, compania fiind recunoscută ca lider al inovaţiei globale în mobilier de birou, accesorii şi servicii ergonomice strategice.
    Primele birouri, de la începutul anilor 1900, au fost în stilul industrial, modelul fiind preluat de la fabrici. Treptat însă, tendinţele s-au schimbat odată cu evoluţia economiilor şi avansul tehnologic, astăzi spaţiile de birouri moderne încercând mai degrabă să recreeze acele spaţii confortabile ale biroului şi sufrageriei de acasă.


    „Nu mai este o linie care separă şi care face diferenţa între mobila de birou şi cea de acasă.  Designul unui spaţiu diferă acum în funcţie de tipul companiei, de oameni şi de modul de lucru al acestora. Spre exemplu, casele de avocatură şi băncile sunt cele mai rigide, mai formale în alegerile făcute pentru amenajarea spaţiilor de birouri, spre deosebire de companiile de tehnologie sau din media”, a menţionat reprezentantul Herman Miller pentru EMEA. Compania americană deserveşte această regiune prin intermediul fabricii din Melksham (Marea Britanie), unde lucrează în total circa 340 de persoane, din care 130 sunt implicate direct în procesul de producţie.
    Cel mai bine vândute produse Herman Miller sunt scaunele pentru birou, acestea reprezentând 55% din livrările brandului american în EMEA. Cel mai popular model este Aeron, acesta îmbinând tehnologia cu un design unic pentru a oferi o ergonomie sporită persoanelor care îşi petrec mult timp la birou, pe scaun, prin menţinerea unei poziţii corecte a coloanei vertebrale, precum şi a întregii posturi.


    În fabrica Herman Miller din Marea Britanie, care are aproape 14.000 mp, sunt asamblate zilnic aproximativ 1.000 de scaune pe zi şi 500 de birouri, producţia la capacitate maximă ajungând la 1.500 de scaune pe zi şi 800 de birouri pe zi. De acolo, mobilierul Herman Miller este trimis în peste 80 de ţări din EMEA, inclusiv în România, unde Workspace Studio este unicul dealer acreditat pe plan local pentru brandul american. Workspace Studio este printre dintre puţinii jucători de pe piaţa românească orientat către designul de tip „human-centric” care stă la baza filosofiei Herman Miller.
    „Amenajările de tip human-centric, bazate pe ergonomie, reprezintă viitorul. Circa 85% dintre angajaţi asociază confortul la birou cu calitatea scaunului, conform unui studiu efectuat de Leesman pe un eşantion de 2.000 de angajaţi. În România, companiile din IT au fost primele care au înţeles puterea amenajării ergonomice a biroului pentru retenţia şi atragerea talentelor”, a menţionat Alexandru-Horaţiu Didea, managing partner în cadrul Workspace Studio, integrator de soluţii de amenajare a birourilor şi dealer autorizat unic al Herman Miller în România.
    Workspace Studio oferă companiilor soluţii personalizate şi integrate, la cheie, pentru amenajarea spaţiilor de birouri, cu accent pe ergonomie şi sustenabilitate din punct de vedere financiar şi cu un design centrat pe oameni şi activităţile şi interacţiunile acestora.
    „Ca să atragă angajaţii, managerii de resurse umane trebuie să asigure în primul rând un mediu de lucru plăcut, iar aceasta presupune în primul rând o amenajare de calitate a biroului. Investiţia într-un post de lucru ergonomic poate asigura retenţia angajatului. Un angajat productiv este în primul rând unul sănătos”, a punctat Alexandu-Horaţiu Didea.


    Workspace Studio, companie înfiinţată în 2014, a amenajat spaţii de birouri pentru sediile locale ale mai multor multinaţionale, printre care se numără în principal cele din sectorul bancar şi din IT, precum banca americană Citibank, unicornul românesc UiPath, Electronic Arts – cel mai mare jucător de pe piaţa de jocuri video, şi gigantul american Adobe.
    Anul trecut, Workspace Studio a înregistrat în 2017 afaceri de 4 milioane de euro, cu 60% mai mare faţă de anul precedent, din care o treime provine din comercializarea produselor Herman Miller, cele mai vândute produse fiind scaunele ergonomice.
    „Cele mai cerute modele de scaune Herman Miller în România sunt Sayl, cu preţul între 300 şi 500 euro, în funcţie de volum, Mirra 2, care costă între 400-700 euro, în funcţie de volum, şi Aeron – 800-1.300 euro, în funcţie de volum”, a precizat Horaţiu Didea. El a adăugat că se observă o creştere semnificativă a interesului faţă de birourile cu reglare electrică pe înălţime, tot de la Herman Miller. „Şi acestea sunt un exemplu simplu de creştere a ergonomiei prin oferirea mai multor opţiuni de poziţii de lucru, inclusiv în picioare.”
    Worskpace Studio este partener acreditat al Herman Miller din 2015, pentru a fi dealer autorizat al brandului american fiind necesară îndeplinirea unei serii de condiţii.
    „Un dealer acreditat Herman Miller trebuie să aibă toate servicile şi capacităţile comerciale, logistice şi de management de proiect la cel mai înalt nivel (există o matrice specifică de evaluare), pentru a putea servi şi susţine orice client global Herman Miller în locaţia pe care o administrează, la un nivel de calitate cerut în SUA, sau oriunde este sediul central. Aceasta presupune capacităţi comerciale, logistice, de design şi project management evaluate de Herman Miller ca fiind de înalt nivel.”
    La nivel global, businessul Herman Miller se ridică la 2,4 miliarde dolari, din care 180 milioane de dolari sunt generate de livrările din regiunea EMEA. Dintre acestea, aproximativ 70 milioane de dolari provin din vânzările realizate în Europa. 

  • Afacerile se mută în birouri all-inclusive – VIDEO

    „Mindspace s-a născut atunci când eu şi partenerul meu, Yotam Alroy, am descoperit o schimbare fundamentală în mediul de lucru şi că modelul tradiţional de închiriere nu mai funcţionează”, explică Dan Zakai, cofondator şi CEO al companiei Mindspace, o nevoie sesizată pe piaţa de birouri. Înainte de a cofonda Mindspace, Dan Zakai a pus bazele companiei G Systems Solar Solutions, în domeniul energiei solare, pe care a vândut-o ulterior. A lucrat însă şi în zona de investiţii bancare la instituţii cunoscute, precum Lehman Brothers şi HSBC.

    În 2014 a pornit la drum cu soluţiile de co-working cu două spaţii în centrul oraşului Tel Aviv. În prezent, Mindspace deţine spaţii de lucru în 13 oraşe – Londra, Varşovia, San Francisco, Washington, Amsterdam, Utrecht, Tel Aviv, Herzliya (Israel), Berlin, Frankfurt, München, Hamburg şi Bucureşti, unde planurile se referă la trei spaţii, printr-un parteneriat cu Globalworth. Compania a cunoscut o creştere rapidă, de la 50 de angajaţi în 2017 la peste 180 anul acesta.

    În Bucureşti, preţurile pleacă de la 150 de euro pe lună şi pot ajunge până la 350 de euro pentru un birou privat. Cele trei spaţii din Bucureşti au o suprafaţă totală de 12.000 de metri pătraţi.
    Sistemul de co-working e relativ simplu: pentru o anumită sumă, chiriaşii primesc atât birouri cât şi diferite servicii, aşa cum ar fi accesul la săli de conferinţă sau posibilitatea de a folosi multifuncţionale.

    „Oferim orice, de la accesul în cafenea sau bucătării aprovizionate în permanenţă până la conexiune ultrarapidă la internet, suport IT, cabine private de telefon, recepţie, servicii de corespondenţă şi multe altele”, spune Zakai. „Unii membri beneficiază de oferte speciale de la parteneri globali precum Google, Amazon, Uber sau Microsoft, dar şi de la unii locali – restaurante, companii de închirieri auto sau hoteluri.”

    Companiile de co-working au închiriat suprafeţe record de 16.800 mp, cele mai mari provenind de la două nume noi importante – Mindspace (12.000 mp) şi Spaces (3.000 mp). Cererea din partea acestui sector este deja de două ori mai mare decât pentru întreg anul 2017 şi astfel de tranzacţii vor continua să apară în contextul în care România urmează tendinţa globală, potrivit raportului Mid-Year Market Update, realizat de Colliers International.

    „Tendinţa de pe pieţele vestice, în care operatorii de spaţii de co-working au început să acapareze o cotă din ce în ce mai mare din activitatea tranzacţională, a început cu adevărat să se manifeste şi în piaţa birourilor din Bucureşti. Anul trecut, 21% din spaţiile închiriate pe piaţa birourilor din Londra au fost preluate de operatori de spaţii de co-working. În prima jumătate a acestui an, 13,4% din birourile închiriate în Bucureşti au ca destinaţie spaţii de co-working. Miza acestor firme o reprezintă atât liber profesioniştii şi start-up-urile, cât şi companiile care pot şi doresc să le ofere angajaţilor posibilitatea de a lucra dintr-un alt birou, situat mai aproape de casă, pentru a reduce din timpul petrecut în trafic. În condiţiile în care traficul din Bucureşti continuă să fie un factor major de disconfort, iar presiunea pe atragerea şi menţinerea forţei de muncă este ridicată, companiile găsesc soluţii pentru a-şi menţine angajaţii eficienţi şi fericiţi”, notează şi Mădălina Cojocaru, partner în cadrul Cushman & Wakefield Echinox, în deschiderea raportului Marketbeat Bucharest Office H1 2018.

    Unul din avantajele oferite de Mindspace, dar întâlnit şi la alte companii de profil, este accesul în orice clădire de birouri deţinută în Europa sau în altă parte a lumii. „Dacă eşti membru al Mindspace, poţi lucra de la sediile noastre din oraşe precum Berlin, Londra, San Francisco sau Tel Aviv”, explică CEO-ul companiei.

    Care sunt însă principalii clienţi ai unor astfel de servicii? „Sistemul de co-working are multe avantaje; în primul rând, în zonele metropolitane aglomerate, co-workingul îţi poate permite să lucrezi în locuri centrale, care în mod normal ar costa extrem de mult. E un contract lunar, flexibil, care nu necesită un capital semnificativ şi care nu implică alte bătăi de cap. În al doilea rând, spaţiul e deja amenajat – infrastructura e acolo, nu mai ai nimic de făcut. Serviciile adiacente fac şi ele o diferenţă destul de mare, pentru că e important să ai personal specializat la faţa locului”, explică Dan Zakai. Pe de altă parte, spune el, un element important este cel al networkingului, pentru că poţi intra în contact cu alţi antreprenori sau oameni de afaceri aflaţi într-o etapă similară a dezvoltării companiei.

    Globalworth, cel mai mare investitor pe piaţa de birouri din Europa Centrală şi de Est, a semnat un contract de închiriere cu furnizorul global de spaţii de co-working Mindspace. Totodată, Globalworth a devenit acţionar al Mindspace printr-o investiţie de 10 milioane de dolari în companie, susţinându-şi astfel strategia de creştere, potrivit ZF.

    Mindspace Business District, aflat în interiorul Globalworth Campus, s-a deschis pe 1 decembrie; spaţiul disponibil este de 4.500 de metri pătraţi, desfăşuraţi pe două etaje, care pot primi până la 700 de persoane. Mindspace Victoriei se va deschide pe 1 februarie 2019 în Tower Center International, cu o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. Cel de-al treilea spaţiu de lucru, Mindspace City, se va deschide tot la începutul lunii februarie în partea de sud a Capitalei, cu un spaţiu total de 4.400 de metri pătraţi.

    Celălalt jucător important de pe piaţa locală de co-working este Spaces, deţinut de International Workspace Group, care a închiriat recent 4.100 de metri pătraţi de spaţii de birouri în proiectul Expo Business Park, dezvoltat de Portland Trust în zona Expoziţiei din nordul Capitalei; potrivit ZF, tranzacţia a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară CBRE, centrul urmând să fie deschis la jumătatea anului viitor. International Workspace Group (IWG) mai deţine în portofoliu brandurile Regus, Basepoint, No. 18, Signature şi Open Office, compania fiind activă pe piaţa locală de mai bine de 19 ani prin intermediul brandului Regus.

  • Cel mai nou tun dat de Ţiriac: A dat undă verde la unul dintre cele mai aşteptate proiete imobiliare din Piaţa Victoriei

    Ion Ţiriac intră în linie dreaptă cu birourile Ţiriac Tower, singurul proiect office aflat în construcţie în zona Pieţei Victoriei. Ţiriac Tower a finalizat prima etapă majoră în dezvoltare – finalizarea fundaţiei de adâncime şi relocarea utilităţilor. Fundaţia proiectului este realizată de Octagon Contracting & Engineering, compania condusă de  Alexandros Ignatiadis în calitate de cofondator, care a mai realizat şi fundaţia proiectului Ana Tower dezvoltat de George Copos.

    Consultanţii din piaţa imobiliară consideră că Ţiriac Tower este cel mai aşteptat proiect din CBD – Central Business District. Proiectul situat pe strada Buzeşti, aproape de Piaţa Victoriei ar urma să aibă peste 16.000 mp de birouri, 12 etaje plus cinci în subsol şi certificare Green.

    Cel mai nou tun dat de Ţiriac: A dat undă verde la unul dintre cele mai aşteptate proiete imobiliare din Piaţa Victoriei 

  • Şerban Patriciu, avocat asociat, Patriciu SCA: „Există standarde de piaţă la închirierea spaţiilor de birouri din România?“

    Din păcate, piaţa închirierii de birouri din România nu a atins încă un grad suficient de maturizare pentru a putea vorbi de adevărate standarde de piaţă conturate în mod neechivoc şi acceptate ca atare de către jucătorii de pe piaţă. Piaţa este într-o zonă gri, între începutul preluat ca atare din ţările civilizate, la pachet cu modelele de contracte de sute de pagini, specifice dreptului anglo-saxon, şi perioada de aşezare pe o linie proprie.
    Existenţa unor standarde de piaţă acceptate general ar facilita acest business şi ar aduce beneficii atât proprietarilor de clădiri de birouri cât şi chiriaşilor acestora, multe deal-uri fiind ratate din cauza unor aşteptări nerezonabile ale părţilor.
    Până atunci însă, vă prezint câteva dintre reperele ce pot fi luate în calcul de proprietarii sau potenţialii chiriaşi ai spaţiilor de birouri ce par să se fi cristalizat pe piaţă până în acest moment:

    Acordul
    Ca procedură, prima etapă după contactul iniţial cu reprezentanţii proprietarului clădirii de birouri este semnarea unui acord preliminar neangajant prin care se agreează principalii termeni comerciali (suprafaţă, chirie, durată, facilitaţi etc.). După această etapă, chiriaşii mai sofisticaţi analizează titlul de proprietate asupra imobilului, existenţa certificatului de performanţă energetică şi a autorizaţiilor necesare conform legii (securitate la incendiu, protecţie civilă, funcţionare – după caz şi ISCIR pentru lifturi şi cazane).

    Contractul
    Urmează negocierea şi semnarea contractului de închiriere. Chiriaşul notează apoi contractul de închiriere în cartea funciară a imobilului, se fac măsurarea şi predarea spaţiului închiriat, chiriaşul elaborează planurile de arhitectură şi instalaţii pentru amenajarea spaţiului închiriat şi obţine, după caz, autorizaţia de construire pentru partiţionările interioare, precum şi autorizaţia de securitate la incendiu, dacă este necesar.
    Reperele comerciale şi legale ale unui asemenea contract de închiriere sunt următoarele:
    • Spaţiul: spaţiul închiriabil este format din spaţiul net de birouri la care se adaugă o cotă din spaţiile comune ale clădirii. Această cotă, denumită add-on factor, este calculată ca raport între spaţiile comune ale clădirii şi spaţiul total al clădirii şi variază, de obicei, între 5 si 25%. Se închiriază complementar spaţii de parcare şi spaţii de depozitare.
    • Chiria: este exprimată în mod normal în euro (de regulă între 5 şi 25 euro pe metru pătrat de spaţiu închiriabil), plata fiind făcută lunar, în avans, la cursul de schimb comunicat de către Banca Naţională a României pentru data plăţii. În plus faţă de chirie, se datorează o taxă pe servicii, exprimată de asemenea în euro (între 3 şi 5) pe metru pătrat de spaţiu închiriabil, taxă care cuprinde toate cheltuielile comune ale clădirii (inclusiv asigurarea şi taxele locale aferente clădirii), împărţite pro-rata între chiriaşi şi plătibile la fel şi odată cu chiria. Taxa pe servicii se regularizează anual pe baza cheltuielilor efective, chiriaşii având dreptul să verifice anual calculele proprietarului (sistem open book). De asemenea, chiriaşul va suporta costul utilităţilor consumate în spaţiu care sunt contorizate individual (de obicei electricitate şi apă).
    • Garanţia: chiriaşul constituie o garanţie în favoarea proprietarului, sub forma unei scrisori de garanţie bancară sau a unui depozit, valoarea garanţiei fiind în mod uzual la nivelul a trei luni de chirie şi taxă de servicii.
    • Facilităţi: chiriaşul beneficiază în mod normal de două tipuri de facilităţi din partea proprietarului: o contribuţie pentru lucrările de amenajare (exprimată în euro pe metru pătrat de spaţiu închiriabil, de obicei între 50 şi 150) şi o perioadă de scutire de la plata chiriei (de obicei între 3 şi 9 luni, împărţite pe perioada contractuală).
    • Termen: termenul închirierii este de obicei un termen ferm de minimum 5 ani, chiriaşul având uneori posibilitatea de a denunţa contractul (break option) la/după o anumită perioadă (de obicei minimum 3 ani). Predarea spaţiului către chiriaş se face cu o perioadă (de obicei minimum o lună) înainte de data începerii termenului pentru a permite chiriaşului să amenajeze spaţiul închiriat. Pentru această perioadă nu se datorează chirie, dar se plătesc taxa pe servicii şi utilităţile consumate în spaţiu.
    • Penalităţi: termenul ferm se traduce prin existenţa unor penalităţi datorate proprietarului de către chiriaş în cazul încetării contractului anterior împlinirii termenului (exceptând încetarea din culpa proprietarului), respectiv chiria şi taxa de servicii pe întreg termenul rămas (sau până la prima dată la care chiriaşul putea denunţa contractul). Chiriaşul poate rezilia contractul doar în situaţii strict limitate (de exemplu în cazul în care utilităţile sunt întrerupte pentru mai mult de două săptămâni sau spaţiul este neutilizabil într-un procent de minimum 50% pentru mai mult de o lună).
    • Extindere: uneori, chiriaşul beneficiază de un drept de preferinţă la închirierea spaţiilor adiacente,
    dar acesta se exercită ţinând seama de alte drepturi similare prealabile acordate altor chiriaşi (care au prioritate).
    • Prelungire: prelungirea termenului de închiriere iniţial se face, de obicei, în condiţiile de piaţă de la momentul respectiv şi nu în aceiaşi termeni comerciali.
    • Restituire: restituirea spaţiului închiriat către proprietar se face în mod uzual după înlăturarea amenajării chiriaşului şi curăţarea/repararea spaţiului, proprietarul urmând să predea spaţiul open space noului chiriaş. Costul demolării amenajării chiriaşului şi al efectuării curăţeniei şi a reparaţiilor necesare se ridică în mod normal la jumătate din costul realizării acelor amenajări. Noul chiriaş poate prelua amenajările chiriaşului anterior (de obicei fără vreun cost), preluând în acest mod şi obligaţia de a aduce spaţiul la starea iniţială (open space) la sfârşitul termenului închirierii.
    Piaţa închirierii spaţiilor de birouri se maturizează într-un ritm accelerat, cele de mai sus fiind deja cunoscute şi acceptate de către jucătorii din domeniu. Alte aspecte generează încă discuţii aprinse, dar tendinţa este una pozitivă, piaţa devenind din ce în ce mai matură.

  • BLOCAT în Bucureşti. Mai mult de jumătate dintre angajaţii din clădirile de birouri petrec zilnic între 30 şi 60 de minute pe drum

    Mai mult de jumătate (55%) dintre angajaţii din clădirile de birouri din Bucureşti petrec zilnic între 30 şi 60 de minute pentru a ajunge de acasă la birou, iar cei care petrec sub 30 de minute sunt mult mai mulţumiţi de locul de muncă, arată un studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară CBRE, care evaluează importanţa mediului de lucru în activitatea angajaţilor.
     
    Cel mai mare grad de satisfacţie în ceea ce priveşte amplasarea biroului (76%) este dat de accesul facil la mijloacele de transport în comun. Cele mai importante aspecte care ţin de amenajările interioare sunt mobilierul ergonomic (82%), spaţiile adecvate pentru a lua masa (78%) şi existenţa birourilor individuale (72%).
     
    “Condiţiile de muncă au un impact major în ceea ce priveşte starea de bine a angajatului şi, implicit, productivitatea sa. Îmbunătăţirea standardelor de wellness este o tendinţă globală care, în ultimii ani, a devenit din ce în ce mai puternică şi pe piaţa locală. Noi suntem preocupaţi de calitatea mediului de lucru de mult timp şi, din fericire, am observat că majoritatea dezvoltatorilor şi marilor companii din România au înţeles importanţa livrării unor proiecte care să răspundă cât mai bine aşteptărilor şi nevoilor angajatului”, a declarat Mihai Păduroiu, Head of Advisory & Transaction Services | Investor Leasing al CBRE Romania.
     

  • Cei doi bancheri care vor să redeseneze Bucureştiul

    “Noi suntem în general două persoane fără prea multă vizibilitate, destul de familişti, nu ieşim în evidenţă”, descrie Andrei Diaconescu profilul său şi al partenerului său de afaceri, Victor Căpitanu. Ei spun că în cei aproape 20 de ani în care au lucrat împreună nu s-au certat niciodată, iar încrederea este principalul reper dintr-un parteneriat de succes. „Parteneriatele nu doar între noi, dar şi cu mulţi alţii – avem în jurul nostru poate 50 de alţi acţionari/investitori”, îl completează pe Diaconescu Victor Căpitanu, în interviul acordat Business MAGAZIN.
    De altfel, ei se completează reciproc nu doar în modul în care comunică, ci şi în cel în care şi-au crescut afacerile, indiferent că vorbim despre primul lor pariu antreprenorial, casa de investiţii Capital Partners (BT Capital Partners în prezent, înfiinţată de cei doi alături de Doru Lionăchescu şi Vlad Buşilă), sau dezvoltatorul imobiliar One United Properties, evaluat la 250 de milioane de euro.
    Dezvoltatorul a finalizat şi a vândut până acum 376 de apartamente, generând vânzări de 107 milioane de euro. Printre cele mai recente proiecte anunţate se numără o investiţie amplă, de 100 de milioane de euro, lângă fosta platformă Automatica din Bucureşti, pe care dezvoltatorul o va realiza în parteneriat cu Auchan. „Valoarea de piaţă a investiţiei o să fie de aproximativ 200 de milioane de euro, cam dublu”, apreciază Victor Căpitanu.
    Anul acesta, compania şi-a anunţat intrarea şi pe segmentul office: deţin clădirea de birouri North Gate în proprietate (23.000 mp GLA), în continuare vor deservi segmentul de birouri cu proiectul One Tower, a cărui finalizare este previzionată în vara lui 2020 (25.000 mp GLA), One Verdi Park (un proiect mixt în apropierea parcului Verdi, componenta de birouri având 18.000 mp GLA, cu livrare la începutul anului 2021), iar anul viitor vor începe şi construcţia One Cotroceni Park, un proiect mixt de rezidenţial şi comercial (40.000 mp GLA – componenta de birouri, cu livrare la începutul anului 2021).
    „Ne place ceea ce facem şi niciunuia nu îi place ce face celălalt”, răspunde Andrei Diaconescu la întrebarea referitoare la modul în care activitatea de conducere a dezvoltatorului imobiliar a ajuns să fie bine delimitată între el şi partenerul său de afaceri. Chiar dacă cei doi nu şi-au atribuit un nume de funcţie şi îşi spun simplu „fondatori”, responsabilităţile lor sunt clar stabilite: Diaconescu se axează pe partea de producţie, iar tot ce înseamnă financiar şi vânzare revine în responsabilităţile lui Victor Căpitanu. „Practic noi făceam acelaşi lucru, criza ne-a obligat să ne specializăm, ne-am respecializat, putea să fie şi invers – dar cumva a venit natural această împărţire a rolurilor”, explică Diaconescu.  
    De altfel, niciunul din parcursul celor doi antreprenori nu a fost prestabilit, orientarea înspre imobiliare a fost rezultatul unui şir de întâmplări, început, ca în cazul multor capitalişti români, în cadrul unei corporaţii.

    Vânzătorul
    Originar din Bacău, Victor Căpitanu a dat la facultate la Bucureşti, unde a studiat Finanţe-Bănci în perioada 1998-2002. Povesteşte că nu l-a îndrumat nimeni în această direcţie, iar alegerea a fost influenţată de faptul că în liceu era olimpic la matematică şi beneficia astfel de intrarea la facultate fără admitere la anumite discipline.
    „Mi-am spus că dacă mă fac profesor de matematică, nu ar fi fost atât de profitabil – în schimb, dacă dau la Finanţe, suna că fac bani”, glumeşte el în legătură cu alegerea domeniului de studiu. După absolvirea facultăţii, şi-a completat pregătirea teoretică şi cu programul american de management de investiţii Chartered Financial Analysts (CFA), despre care spune că la acea vreme puţini îl urmau. „În 2005, când am terminat, eram vreo şapte persoane care aveau o astfel de certificare, acum sunt sute – este un program de management de bani, practic – acesta este obiectivul.”
    Dacă partenerul său, Andrei Diaconescu, a studiat şi în Grecia, mărturiseşte că el a „cam stat tot timpul aici”. Tentaţiile de a lua drumul străinătăţii nu au lipsit însă, nici în perioada studiilor şi nici după ce şi-a început cariera. „Am primit tot felul de propuneri, dar mi s-a părut că este mai mare potenţialul în România – am refuzat mai mulţi bani pe termen scurt, venituri de patru-cinci ori mai mari – ca să stau aici şi să fac business pe termen lung”, descrie el hotărârea de a-şi construi cariera în Bucureşti.
    A refuzat mereu ofertele de plecare – însă „nu fără să le analizez”, precizează el. Cariera şi-a început-o când era student, în 2002: s-a angajat la Banca Bucureşti (ulterior transformată în Alpha Bank), iar acolo l-a cunoscut de altfel şi pe Andrei Diaconescu, care avea să fie partenerul său de afaceri în anii ce au urmat. După Alpha Bank, a mai lucrat timp de un an şi jumătate la Bancpost, apoi, împreună cu colegul devenit amic Andrei Diaconescu, au decis să părăsească drumul dinspre ce ar fi putut să fie o carieră ascendentă în banking pentru a lua-o pe calea antreprenoriatului.

    „Zidarul”
    Andrei Diaconescu a avut întotdeauna o atracţie înspre domeniul imobiliarelor şi îşi aminteşte chiar că, în copilărie, porecla lui era „Zidarul”, datorită construcţiilor de toate felurile pe care le făcea în joacă, şi pe pământ, şi sub pământ. În plus, a crescut pe şantier, unde se construia Centrul Civic al Capitalei – „într-un bloc care nu s-a dărâmat. Învăţam cât învăţam pentru şcoală şi în rest toată ziua eram pe şantier – ne jucam, spărgeam geamuri, nu construiam ceva, dar eram printre excavatoare, în gropi, structuri”, rememorează el. 
    Peste ani, a absolvit Dreptul Internaţional (în 1997) în Grecia deoarece tatăl său era diplomat şi lucra acolo în perioada studiilor sale. A făcut liceul în Atena şi facultatea în Salonic, iar după opt ani s-a întors acasă – „acasă fiind la Bucureşti”. A obţinut şi o diplomă de studii europene şi internaţionale la Babeş-Bolyai în Cluj şi şi-a completat pregătirea teoretică cu un MBA – „cu gândul de a deveni diplomat”.  A ajuns să lucreze însă la bancă – „pe 132 şi ceva de dolari, ca secretară”. Mărturiseşte, râzând, că a ajuns în acest rol „printr-o pilă”: „Mi-a făcut cineva o introducere şi am avut un interviu cu preşedintele băncii, care era atunci un olandez, m-am dus cu tupeu la el, iar când m-a întrebat: «Tu ce vrei să faci în viaţă?», i-am răspuns că vreau să fac ce îmi place şi să câştig foarte mulţi bani din asta. «Bine, nu te angajăm».” A realizat astfel că trebuie să îşi recalibreze discursul: „Am început să spun că fac orice – prin urmare, m-am angajat secretară, eu având studii şi fiind relativ deştept”, povesteşte el, tot în spirit de glumă.
    Iar fiindcă printre atribuţiile rolului de secretară se număra şi sortatul corespondenţei, a început să citească: „Veneau foarte multe lucruri, mai ales cereri de credit, şi, fiindcă mă plictiseam, le citeam pe toate, astfel că i-am sugerat vicepreşedintelui să îi citesc eu ce scrie în ele”. Acesta i-a propus să înveţe mai întâi termenii specifici, el i-a învăţat şi a devenit astfel analist de credite.
    A învăţat repede, iar apoi promovarea a fost rapidă – iniţial a lucrat ca director de corporate banking, apoi director la Bancpost, iar ulterior a plecat din bancă, împreună cu amicul său, Căpitanu.

    Întâlnirea
    Despre prima întâlnire cu Victor Căpitanu îşi aminteşte că „el a venit tot aşa – să fie «ajutor de ceva», în practica de vară”. S-au împrietenit, au promovat împreună, iar apoi au decis să îşi înfiinţeze propria firmă.
    Au plecat din bănci în 2005, odată cu înfiinţarea Rapid Finance. „A fost o decizie complicată, am avut mai multe brainstorminguri în care ne-am întrebat dacă va merge sau nu – nu eram siguri – puteam să ajungem foarte sus probabil în bancă, a fost o decizie grea, dar, odată ce ai făcut-o, te mobilizezi şi devine totul foarte simplu.”
    „Voiam să facem finanţări mai rapid decât restul”, îl competează Victor Căpitanu cu obiectivul pe care şi l-au fixat în 2005 pentru firma Rapid Finance. Observaseră că la bancă veneau foarte mulţi clienţi buni, care puteau fi finanţaţi şi pe care nimeni nu îi finanţa. Nu erau băgaţi în seamă, băncile erau foarte greoaie, se mişcau foarte încet, clienţii nu aveau departamente interne de finanţări, astfel s-au gândit că pot acţiona ei înşişi ca un mic departament de finanţare a diverselor companii care nu îşi permit un astfel de departament şi să negocieze şi cu mai multe bănci în paralel în scopul obţinerii unor deal-uri mai bune.
    Victor Căpitanu povesteşte că au încercat iniţial să facă acest lucru din interiorul băncii, însă acestea erau, potrivit lui, în general opuse schimbării.
    Doru Lionăchescu, şeful lor din bancă din acea perioadă, a mai avut nevoie de un răgaz de câteva luni, însă ulterior le-a devenit partener. „Iniţial a spus că se mai gândeşte, peste aproximativ şase luni s-a gândit că dacă nu ar fi făcut acest pas, ar fi regretat toată viaţa”, povesteşte Victor Căpitanu.
    Denumirea de Rapid Finance nu a ţinut astfel prea mult; odată cu asocierea cu Doru Lionăchescu, compania a devenit Capital Partners, iar Rapid Finance s-a transformat într-un departament al noii companii de investiţii.
    „La început am avut foarte multe întâlniri, am pornit în forţă, nu am pornit să vedem cum e – de dimineaţă până seara lucram, nu avea cum să nu meargă”, îşi aminteşte Andrei Diaconescu. Îşi bugetaseră surse de venituri, identificaseră potenţiali clienţi, însă nu de acolo au venit banii la început. De altfel, şi-au făcut un plan, prin care să viziteze o listă de clienţi, ca să vadă ce businessuri pot face cu fiecare – „Exact ce am scris nu s-a concretizat – până la urmă au venit şi cei pe care îi consideram siguri, dar ei au venit abia după ce s-au convins că merge businessul”.
    Faptul că decizia a fost corectă le-a fost confirmat încă din primele şase luni de activitate: „Am făcut în acelaşi an un milion de euro profit, deşi începusem undeva în aprilie-mai. Aceasta ne-a ajutat, ne-a dat şi încredere, şi capital şi, într-adevăr, compania Capital Partners a fost una profitabilă”, spune Diaconescu.
    Victor Căpitanu povesteşte că în anii ce au urmat, până în 2008, creşterea a fost accelerată, iar profiturile bune, însă, după falimentul Lehman Brothers, a urmat o descreştere rapidă.
    „Au fost multe tranzacţii, relativ mici, care nu au intrat pe radarul băncilor mari de investiţii şi care practic, pe vremea aceea, nimeni nu voia să le facă”, descrie Căpitanu potenţialul nişei pe care au intrat. 
    Din rândul celor mai interesante tranzacţii din perioada de la Capital Partners menţionează vânzarea Banca Transilvania Asigurări către Groupama, o tranzacţie de 90 milioane de euro.
    Un alt exemplu, mai recent, vânzarea World Class către Resource Partners, un fond de private equity polonez. „Când vor face exit, probabil va fi o afacere incredibilă”, crede Căpitanu.
    În cele din urmă, primul lor demers antreprenorial important s-a încheiat cu un exit; în prezent compania există sub numele de BT Capital Partners, ca parte a unei divizii a Băncii Transilvania (Doru Lionăchescu este membru al boardului băncii).
    Bilanţul la exit, după 11 ani de activitate, număra peste 120 de tranzacţii, cu o valoare cumulată a acestora de aproape 2 miliarde de dolari şi o valoare medie pe tranzacţie de
    10-15 milioane de euro.
    În tot acest timp, echipa Capital Partners nu a ajuns la mai mult de 25 de oameni, iar în majoritatea timpului a funcţionat cu în jur de 10 persoane. Printre proiectele Capital Partners, acum ale BT Capital Partners, se numără anuarul „Cele mai valoroase companii din România”, realizat în parteneriat cu Ziarul Financiar şi care va ajunge anul acesta la a 13-a ediţie. 

    De la căutarea unei locuinţe la construirea unui bloc
    În ceea ce priveşte orientarea înspre domeniul imobiliarelor, Victor Căpitanu îşi aminteşte că în perioada de practică la bancă nimeni nu ştia prea multe despre acesta: „Era anul 2000, veneau investitori la bancă, nimeni nu dădea finanţări imobiliare, nici nu apăruseră creditele ipotecare”. Chiar dacă era cel mai mic ca vârstă din echipa băncii, lucra în departamentul cel mai important, la finanţări mari – nimeni nu voia să facă finanţări imobiliare, astfel că, treptat, a început să facă el asta. 
    „Am învăţat încet, din bancă, de la clienţii băncii, precum şi de la cei care nu au obţinut finanţări, care veneau şi explicau cum stau lucrurile în piaţă, stăteam ore în şir ca să discut cu ei”, descrie Căpitanu modul practic în care a învăţat noţiunile pieţei imobiliare.
    Cunoştinţele lor s-au concretizat în momentul în care a trebuit să îşi caute locuinţă. „Căutam două apartamente şi preţurile începuseră deja să crească.” Diaconescu a găsit o structură neterminată de 12 apartamente, în zona Dobrogeanu-Gherea, aflată în apropiere de lacul Băneasa, unde se afla Grivco. Au negociat, au cumpărat-o şi au vândut restul apartamentelor.„Practic aşa am început, cu structura respectivă”, îşi aminteşte Victor Căpitanu.
    Mărturiseşte că era destul de sceptic la început, iar partenerul său de afaceri era mai încrezător în proiect la vremea aceea: „Andrei a fost mai încrezător; practic acolo am fost un fel de jumătate dezvoltator, jumătate finanţator”.
    În 2007, au mai construit „un mic bloc”, fiindcă „au ieşit cifrele corect”, apoi încă un altul, în 2008: „Au ieşit cifrele bine fiindcă noi, atunci când am scos autorizaţia, am semnat şi toate vânzările, ca să nu fie risc, la autorizaţie am semnat toate apartamentele, le-am precontractat şi am mai livrat la comandă”.
    Căpitanu descrie proiectele, cu aproximativ 60 de apartamente adunate, drept mici, în contextul în care la vremea aceea, în plin boom imobiliar, dezvoltările erau de ordinele sutelor şi miilor de apartamente. „Nici când am cumpărat terenul în 2009 nu aveam planul acesta de a ne transforma în mari dezvoltatori imobiliar, dar după ce am construit One Floreasca Lake, proiectul a avut succes, iar clienţii ne-au determinat să construim mai departe şi să facem compania.”
    „Practic, cine s-a extins prea agresiv în perioada 2007-2008 a cam dispărut după. Lehman Brothers şi criza care a urmat în România au curăţat cam 80% dintre dezvoltatori, i-a scos de pe piaţă – atunci s-a creat practic un vid, s-a creat o oportunitate prin care să dezvolţi cu concurenţă relativ mică”, descrie Căpitanu oportunitatea sesizată în momentul în care s-au lansat pe piaţă.
    Exista atunci posibilitatea să cumpere locaţii „unice, care nu ar fi fost disponibile, pur şi simplu pentru că nu mai existau dezvoltatori şi nu mai exista nimeni interesat de proiecte imobiliare”. În 2009, au cumpărat terenul pe care au dezvoltat (începând cu trei ani mai târziu) One Floreasca Lake, la un discount de peste 80% faţă de nivelul din 2008.
    Grupul turcesc care a construit Cosmopolis şi care contractase terenul pentru 7,8 milioane de euro a renunţat la acesta doar un an mai târziu, fiindcă nu l-au mai putut finanţa. Astfel, l-au cumpărat de la vânzător cu în jur de 1,5 milioane de euro – bani rezultaţi din dividendele Capital Partners; turcii dăduseră un avans de 300.000 de euro şi au primit înapoi doar 200.000 de euro, astfel că pierduseră diferenţa.
    Odată achiziţia făcută, a durat doi ani până să se hotărască dacă vor construi – toată lumea avea o percepţie negativă asupra pieţei. „Era sfârşitul lui 2009, un an de la Lehman Brothers, şi când am zis tuturor prietenilor ce afacere am făcut şi că vrem să dezvoltăm apartamente, toţi au zis că li se pare o idee proastă”, îşi aminteşte Căpitanu.Totuşi, în septembrie 2011 au demarat construcţia, pentru ca în iunie 2013 să se mute acolo primul locatar.
    Din punctul de vedere al omului de afaceri,  cheia succesului în imobiliare – confirmată de altfel ulterior – era tocmai aceasta: „Locaţia trebuie să fie extraordinară, iar preţul de intrare destul de jos ca să supravieţuieşti indiferent de ciclul economic, iar dacă tu ştii să îţi faci calculele bine şi intri la cost mic la locaţii foarte bune, atunci nu va mai conta ciclul economic, există suficientă marjă ca să te poţi ajusta.”
    Pe de altă parte, la ciclul de creştere anterior s-a întâmplat cu totul altfel, de unde şi efectele dezastruoase ale pieţei: „Dacă nu te uiţi aşa de mult la preţ şi mai şi finanţezi cu banca achiziţiile terenurilor, aceasta e reţeta pentru dezastru şi aşa s-a întâmplat în ciclul trecut: băncile finanţau achiziţiile de terenuri şi achiziţia de teren de obicei nu are sursă de plată – când banca cere banii înapoi, trebuie să dai terenul”.
    Iar dacă la început nu aveau un nume, la finalizarea acestui proiect s-au gândit să îşi denumească atât proiectul, cât şi compania. „Am început întâi cu treaba şi apoi cu numele – am denumit proiectul One Floreasca Lake, în ideea în care nu voiam să ne limităm doar la o adresă, iar de la numele proiectului a pornit şi denumirea companiei”, povesteşte Căpitanu, în timp ce îmi arată un album din care s-au inspirat. Acesta prezintă detaliat un proiect amplu londonez, din care s-au inspirat, care întruchipează clădirea One Hyde Park din Londra, ce avea de fapt o cu totul altă adresă decât cea sugerată de nume.
    Cei doi oameni de afaceri spun că au crezut mereu în brandingul proiectelor, aceasta fiind şi o modalitate importantă de diferenţiere faţă de competiţie.
    „Am zis să ne diferenţiem faţă de restul, să facem un branding care să aibă identitate proprie şi să facem branding companiei, ca toată lumea să ştie că produsul este dezvoltat de noi.”
    Victor Căpitanu spune că aceasta era o practică puţin întâlnită la vremea la care au început ei, principiul popularizat de dezvoltatori fiind „altă locaţie, altă dezvoltare”, prin urmare, o altă identitate.
    „Realitatea i-a contrazis, fiindcă este valoare foarte mare în brand, ca în orice business. Când lansăm vânzările unui proiect nou, avem întotdeauna liste de aşteptare de sute de oameni care vor să cumpere, unii cumpără, alţii nu – dar tot timpul avem cerere”, descrie Victor Căpitanu modul în care sunt văzute proiectele construite sub această identitate.
    În ceea ce priveşte segmentul clienţilor cărora li se adresează, acesta este „mai degrabă al celor cu venituri mari şi foarte mari”, dar spun că treptat încearcă să îi atragă pe cei cu venituri medii spre mari.
    „Noi am preferat să facem întâi cele mai calitative produse din piaţă – respectiv One Charles de Gaulle, cel mai exclusivist produs din piaţă, iar plecând de la acesta, să mergem şi cu produse puţin mai accesibile.” Potrivit lui Victor Căpitanu, o astfel de strategie este mai uşor de urmat decât una inversă: „Dacă faci apartamente ieftine, e greu să faci apoi apartamente scumpe – dacă faci apartamente scumpe, e mai uşor să faci trecerea înspre apartamente mai ieftine”.
    Iar dacă brandul One descrie proiectele exclusiviste (aşa îşi descriu cei doi proiectele), pentru segmentul mediu vor să facă un brand care se va numi One District.
    Spun că de vreun an şi jumătate caută locaţii pentru acesta, însă până acum nu au fost mulţumiţi. „Nu cumpărăm decât dacă suntem mulţumiţi şi de locaţie, şi de preţ – preferăm să mai aşteptăm 2-3 ani ca să lansăm un al treilea brand de rezidenţiale”. Nu au luat încă decizii concrete legate de acesta, însă spune că, pentru a fi competitivi la cost, trebuie să se limiteze la 12 etaje.
    În ceea ce priveşte dezvoltarea în afara Capitalei, aceasta nu intră în priorităţile lor la momentul actual.  „Am decis ca în loc să mergem cu proiectele în afara oraşului – în alte oraşe – mai bine să mergem spre centrul oraşului sau în alte cartiere din oraş. Din punctul nostru de vedere, businessul de real estate este un business local când vine vorba de rezidenţial; când vine vorba de birouri, poate fi internaţionalizat”, spune Andrei Diaconescu.
    Iar loc de creştere există încă în Capitală: „Noi nu avem cum să creştem atât de mult încât să nu mai fie loc în Bucureşti – dacă tot e loc, pe care îl ştiu, şi îl cunosc şi înţeleg clienţii, de ce să mă duc la Cluj sau la Iaşi, nu are sens, când pot să dezvolt aici – când vine vorba despre rezidenţiale, este un business local”.

    Proiectul vecin cu Preşedinţia
    Un proiect care abia prinde contur (deocamdată doar în viziunea antreprenorilor – fiindcă contractul achiziţiei terenului abia fusese semnat la momentul interviului) este One Cotroceni Park, care vine să susţină strategia migrării înspre clienţii cu venituri medii.
    Fondatorii One United Properties au decis achiziţia de la Immofinanz a platformei Ventilatorul, aflată în apropiere de staţia de metrou Academia Militară, care se va inagura anul viitor – „chiar lângă preşedinţie”.
    Victor Căpitanu spune că, spre deosebire de One Floreasca City, unde preţurile pornesc de la peste 3.000 de euro metrul pătrat, aici preţurile pentru dezvoltările rezidenţiale vor fi la aproximativ 1.500 de euro.
    „Va fi un produs şi mai competitiv, prin care câştigăm la preţ datorită unui preţ competitiv al terenului de acolo şi probabil vom mai tăia câteva opţiuni nenecesare”, descrie Victor Căpitanu acest proiect.
    Terenul propriu-zis, de 5,3 hectare, a costat 21,5 milioane de euro – însă a fost cumpărat la pachet de la austriecii de la Immofinanz împreună cu o clădire de birouri din zona Victoriei din Capitală (Bucharest Business Center, cu o suprafaţă închiriabilă de 11.672 de metri pătraţi).
    Victor Căpitanu spune că prin proiectul One Cotroceni Park păstrează astfel linia stabilită în trecut, prin care reabilitează o zonă de oraş centrală, dar abandonată de mai mulţi ani şi care va câştiga, în curând, o linie de metrou.
    „Ne-am uitat mai atent şi am descoperit că este o zonă în centrul oraşului – cu metrou, cu mall, cu parcuri, cu spital, cu grădină botanică, cartierul Cotroceni, care a fost cel mai scump cartier după Primăverii şi, cu toate acestea, e abandonat.”
    Prima fază a proiectului va începe anul viitor şi va consta în construcţia de birouri, urmând ca în 2020 să înceapă şi prima fază de apartamente. Proiectul se va dezvolta în 3-4 faze, în funcţie de cât de puternice sunt economia şi cererea, însă Victor Căpitanu previzionează un interval de timp cuprins între şase şi opt ani.
    „Când cumperi un proiect pe care să îl faci în opt ani, te gândeşti că piaţa o să mai şi urce, va mai scădea, trebuie să iei în calcul ciclul economic”, spune el. Nu au încă o valoare exactă pentru bugetul de investiţii, dar au observat că există „interes foarte mare pentru clădirea de birouri” şi au deja câţiva chiriaşi mari interesaţi de prezenţa în această zonă.
    „Cu un şomaj foarte mic, cu salarii în creştere şi cu lupta pentru oameni, companiile se uită tot mai mult la ce vor oamenii, nu la ce vor şefii. Istoric, toţi şefii au decis să mute birourile aproape de zonele Pipera şi Aurel Vlaicu pentru că era mai aproape de casele lor – uitându-ne în viitor, multe companii vor decide cum vor oamenii”, descrie el o tendinţă care crede că va contura proiectele viitorului.
    Chiar dacă oraşul creşte în direcţia nord-est, în care construiesc şi ei rezidenţialul, consideră că centrul rămâne principala atracţie.

    Mai este loc pentru alte dezvoltări?
    Pe termen lung, strategia One United Properties vizează acoperirea unei palete mai largi de clienţi pe rezidenţial: „Încercăm să acoperim partea rezidenţială – vrem să acoperim toate segmentele, de la venituri medii, medii spre mari, şi, în acelaşi timp, profiturile din rezidenţial vrem să le reinvestim în clădiri de birouri, în chirii”. Un alt pilon de dezvoltare este astfel creşterea portofoliului de chirii pentru spaţiile de birouri, o metodă de apărare a profitului.
    În prezent, în afară de faptul că investesc în clădirile de birouri, au câteva clădiri de birouri în construcţie, proprietate sau curs de autorizare, ţinta lor fiind ca peste trei ani să deţină minimum 100.000 de metri pătraţi închiriaţi de birouri. Iar în contextul în care „clădirile de birouri mănâncă mult mai mult capital decât apartamentele, unde există mai mult cash flow”, ridică şi capital constant.
    Anul acesta, de pildă, au vândut 8% din capital pentru 10 milioane de euro, tranzacţie ce plasează evaluarea companiei la 123 milioane de euro.
    Recent, au aprobat încă o creştere de capital cu 20 de milioane de euro – au subscris deja 10 milioane de euro, urmând să cedeze 7,4% din companie pentru cele  20 milioane de euro, tranzacţie ce plasează valoarea companiei la 250 milioane de euro. Anul viitor şi-au propus să introducă în acţionariat şi investitori instituţionali, cu pachete minoritare; au discuţii concrete în acest sens, dar nu sunt încă publice. Ei iau în calcul totodată o emisiune de obligaţiuni verzi (obligaţiune emisă de o companie pentru a fi utilizată in proiecte climatice şi de mediu).
    „Cu surse noi de finanţare avem posibilitatea să ţinem clădirile noi în portofoliu. Altfel, ca să creşti, cu dezvoltarea de birouri, eşti obligat să vinzi, e greu să ridici şi să ţii birouri dacă nu ridici capital. Dacă vrei să creşti compania în continuare, ori creşti cu ce ai dezvoltat, ori vinzi, ori ridici capital şi practic te diluezi tu puţin din companie”, descrie Victor Căpitanu strategia abordată. 

    CrizĂ?
    „La noi criza poate veni doar dacă e importată – dacă, de exemplu, ar veni o criză în Statele Unite şi în vestul Europei, cred că se poate importa foarte uşor la noi, eventual cu decizii greşite în momentul respectiv.”
    Pe de altă parte, Victor Căpitanu este optimist în ceea ce priveşte dezvoltările interne ale României. „O criză internă în România este puţin probabil să vină – indiferent de factorul politic, care arată destul de bine dacă faci comparaţie cu Turcia, Ungaria, Polonia, Grecia şi toate ţările din jur – pare grav când te uiţi la TV, dar businessul merge bine, oamenii câştigă bine, îndatorarea e mică, preţurile nu au ajuns la maximul istoric de acum 10 ani şi cu toate acestea oamenii câştigă de două ori mai mulţi bani ca atunci – cât de cât lucrurile au sens, nu ca în majoritatea ţărilor dezvoltate, unde oamenii nici nu visează să îşi cumpere o proprietate.”

    Cel mai bun oraş de locuit
    De altfel, omul de afaceri descrie Capitala drept cel mai bun loc de trăit din lume. „Mi se pare că Bucureştiul este cel mai bun loc pentru locuit din lume; am fost în multe locuri şi mi se pare că nu se compară cu nimic. E şi frumos, şi verde, poate se câştigă mai puţin decât în alte ţări dezvoltate, dar şi traiul vieţii este mai accesibil”, spune el.
    Oferă ca reper în acest sens preţurile locuinţelor, care permit încă românilor să îşi cumpere proprietăţi: „Acest lucru nu se va întâmpla la nesfârşit, pe măsură ce se acumulează capital, nu toată lumea îşi va permite să aibă apartament, proprietate”, descrie Victor Căpitanu apetenţa pentru achiziţii imobiliare a românilor.
    Acesta mai crede că Bucureştiul poate fi considerat o ţară diferită faţă de restul României: „Bucureştiul nu este România, când se vorbeşte despre cifre, se vorbeşte despre România, dar Bucureştiul este ca o ţară separată, are PIB de 50 de miliarde de euro, e mai mare decât Croaţia, Bulgaria, decât multe ţări din jur, nu mai zic ţările mici, oricum, e o ţară avansată, unde se câştigă bine, unde e frumos să locuieşti”.
    Nu îi place traficul creat în drumul zilnic dintre nord şi sud al angajaţilor dinspre case spre muncă, situaţie la care s-a ajuns, potrivit lui, fiindcă şefii de companii din Pipera voiau să lucreze aproape de casă: „Tu eşti şeful companiei, eventual nu e nici compania ta, dar ai o companie multinaţională – tu eşti şeful, ai copii la şcoală în Pipera, automat vrei să stai între Herăstrău şi Pipera atunci, ca să nu stai tu o oră la birou – preferi ca toţi angajaţii să facă o oră până la birou”.
    Acum însă, crede că o altă tendinţă va contura noii poli de dezvoltare a oraşului: „Competiţia pentru oameni este mult mai mare, companiile trebuie să fie mult mai inteligente, trebuie să aibă facilităţi cât mai bune pentru angajaţi, iar biroul este cel mai important”.
    O altă soluţie pe care o identifică el este concentrarea oraşului în fiecare dintre cele şase sectoare, în mod echilibrat: „Ar trebui să fie ca şase oraşe, iar în oraşul tău să găseşti tot ce ai nevoie – nu să mergi din Drumul Taberei în Dimitrie Pompei”.
    Victor Căpitanu a fost tot timpul de părere că există mai mult potenţial în România – iar acum crede că acesta este mai mare ca niciodată. „Acum există sistem de justiţie, există legi, există o economie – de 10 ori mai mare, cred, decât în anii ‘90, companiile fac profit istoric, cred că economia României este în cel mai bun loc în care a fost vreodată, oamenii câştigă cel mai bine, şomajul e mic, inflaţia e mică, îndatorarea e mică.”
    Omul de afaceri este de părere şi că, prin comparaţie cu câteva în decenii în urmă, şi oportunitatea este mai mare.
    „Şi sunt atâtea de făcut în România – trebuie să te duci doar în America şi în Europa de Vest şi poţi să copiezi idei de acolo pentru început. Cine poate să facă schimbarea sunt antreprenorii, cine îşi face curaj să-şi facă businessul propriu. Cu cât investim mai mult în a crea mai mulţi antreprenori, cu atât vom avea mai mult de câştigat. Pe de altă parte, consider că este nevoie de răbdare şi viziune pentru reuşită.”
    Andrei Diaconescu întăreşte această idee: „Sunt lucruri de făcut în România, este păcat ca oamenii valoroşi să nu îşi facă curaj şi să încerce măcar – ai o singură viaţă, păcat să nu încerci, iar satisfacţia reuşitei din antreprenoriat e enormă, bate şi banii, şi tot. Sunt şi companii mişto pentru care să lucrezi şi să faci antreprenoriat şi în companii.” Diaconescu e de părere că cineva care este valoros va ieşi cumva la suprafaţă – va fi găsit de cineva, promovat: „Cineva care e valoros nu va rămâne la nivelul de jos într-o piaţă în care comunicarea e atât de mare, în care totul e atât de transparent, în care poţi să afli orice, oricând. Ce i-aş încuraja eu pe oameni este să facă cât mai mult din ceea ce cred ei – şi chiar să creadă; dacă cred, lucrurile vor veni, cineva îi va descoperi, va vedea că ce fac fac bine şi în cele din urmă vor avea succes.” 

    CV de antreprenor, la dublu

    2000
    Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu au început să investească în primele proiecte imobiliare
    2006
    Antreprenorii au finanţat dezvoltarea unei structuri rezidenţiale cu
    12 apartamente
    2007
    Construcţia unui al doilea proiect imobiliar de mici dimensiuni, urmat de un altul, în 2008 (cu în jur de 20 de apartamente fiecare)
    2009
    Cei doi antreprenori cumpără la preţul de discount de
    1,5 milioane de euro terenul pe care vor dezvolta One Floreasca Lake
    2011
    Încep construirea One Floreasca Lake
    2013
    Finalizează construcţia One Floreasca Lake

     

    CV de antreprenor, la dublu

    2014
    Achiziţia terenului pe care se va dezvolta One Herăstrău Park
    2015
    Achiziţia platformei Automatica pentru 25 de milioane de euro de la Global Finance
    2016
    Achiziţia celui mai bun colţ de pe Barbu Văcărescu, 8.200 mp, unde se va dezvolta One Verdi Park
    2017
    Fondatorii One United Properties decid să investească în dezvoltarea şi achiziţionarea de clădiri de birouri, în parteneriat cu Ionuţ Dumitrescu, care a pus în 1997 bazele agenţiei imobiliare Eurisko Real Estate Consulting, vândută în 2008 către CB Richard Ellis, liderul global în materie de servicii de real estate
    2018
    One United Properties achiziţionează pentru 21,5 milioane de euro fosta platformă Ventilatorul din cartierul Cotroceni din Capitală, unde vor dezvolta un proiect mixt

    Formula de creştere pe timp de criză

    One United Properties şi-a crescut afacerile în perioada crizei — prin dezvoltarea pe segmentele rezidenţiale upper şi mid-upper — adresându-se clienţilor cu venituri medii şi mari. Compania a dezvoltat şi finalizat câteva proiecte rezidenţiale
    pe care reprezentanţii One United Properties le înscriu în categoria high-end
    (376 de unităţi), are în construcţie 387 de unităţi şi, pe termen scurt, îşi propune să livreze 500 de unităţi în regiunea central-nordică a Capitalei. Fondatorii One deţin însă şi 70% din dezvoltatorul imobiliar Neo — una dintre dezvoltări aflându-se în zona Timpuri Noi, în apropiere de proiectul dezvoltat de suedezii de la IKEA.
    Anul trecut, reprezentanţii companiei şi-au anunţat intrarea şi pe segmentul de birouri; în prezent, portofoliul de birouri al companiei este format din clădirile de birouri North Gate  — 23.000 metri pătraţi GLA şi 504 locuri de parcare  — închiriate în întregime de Renault, şi One Tower, parte a proiectului mixt One Floreasca City, aflat în prezent în construcţie.

    One Herăstrău Park
    28.000 de metri pătraţi;
    complexul rezidenţial include două turnuri care au câte 106 de apartamente. 

    One Charles de Gaulle
    8.000 de metri pătraţi;
    finalizat în al treilea trimestru din 2018;
    proiectul include 33 de apartamente high-end în două clădiri în cartierul Primăverii.

    One Herăstrău Plaza
    32.000 de metri pătraţi;
    156 de apartamente.

    Neo
    brandul Neo este dedicat proiectelor rezidenţiale tip boutique, de dimensiune mică, situate în locaţii foarte bune, dedicate clienţilor cu venituri mari şi foarte mari;
    divizia Neo este condusă de Octavian Avramoiu şi Cătălin Scripcaru, care anterior a fost country manager al Strabag pentru România şi managing director al Raiffeisen Evolution, acţionari cu 30% în noul proiect, alături de One United Properties, care deţine 70% din această divizie;
    proiectul Neo Timpuri Noi va avea circa 90 de apartamente;

    One Floreasca Lake
    15.000 de metri pătraţi;
    68 de apartamente;
    primele două clădiri, care includ 42 de unităţi, au fost finalizate în iunie 2013, iar a treia clădire, de 26 de unităţi, a fost finalizată în august 2015.
    anul acesta, dezvoltatorul imobiliar One United Properties a început lucrările la Neo Mamaia, un complex de 47 de apartamente în zona Mamaia Nord.

    One Floreasca City
    un proiectul imobiliar multifuncţional se află la intersecţia arterelor Mircea Eliade şi calea Floreasca din zona centrală a Bucureştiului;
    fosta hală Ford va fi integrată în proiect şi se va transforma într-un spaţiu contemporan de retail operat de Auchan România;
    proiectul va include clădirea de birouri de clasă A One Tower şi trei blocuri cu apartamente exclusiviste;
    terenul pe care se află proiectul include 2,8 hectare;
    dezvoltatorul a cedat municipalităţii o suprafaţă de teren de 1.000 mp şi va aloca un buget de 1 milion de euro pentru investiţii în infrastructură care presupun lărgirea căii Floreasca de la 4 la 6 benzi;
    toate componentele – office, retail şi rezidenţial – vor fi livrate simultan, în 2020.

  • Gândiţi-vă la viitor!

    O modalitate de a face acest lucru o reprezintă arta, motiv pentru care un artist şi o arhitectă din Japonia, Akira Fujimoto şi Yoko Nagayama, au amplasat la parterul unei clădiri de birouri situate între stadionul olimpic de la ediţia din 1964 a JO şi cel construit pentru anul 2020 o sculptură metalică formată din cifrele care compun anul 2021, „0” fiind reprezentat de o sferă strălucitoare, scrie Dezeen. Scopul instalaţiei de artă, afirmă creatorii săi, este de a-i îndemna pe locuitorii oraşului să se gândească la ce va urma după încheierea evenimentului sportiv, cum le va transforma acesta metropola şi ce se va întâmpla cu arta după anul 2020. 

  • Microsoft a construit căsuţe în copaci pentru angajaţii companiei de la sediul central din Redmond, Washington – VIDEO

    Una dintre căsuţe este inspirată de căsuţele de turtă dulce din povestirile lui Hans Christian Andersen. Cea mai înaltă structură este denumită “cuibul corbului”.

    Căsuţele au electricitate, Wi-Fi şi şemineu exterior pentru a menţine căldura.

    Reprezentanţii Microsoft spun că motivul pentru care au investit în aceste căsuţe este să îi scoată pe angajaţi din birouri. Mai mult, unele studii arată că munca în mijlocul naturii îmbunătăţeşte creativitatea, concentrarea şi chiar fericirea.