Tag: bijuterii

  • Ce bine le-ar sta femeilor cu arma în mână

    Compania, Jewelry for a Cause, donează 20% din încasări unor organizaţii non-profit, iar în acest caz banii vor merge la autorităţi pentru susţinerea programului.

    Această companie produce din metalul armelor reciclate brăţări rigide cu sau fără pietre preţioase, care au gravat în interior numele oraşului, Newark, şi numărul de serie al armei din care provin, Brăţările se vând la un preţ de 150 până la 375 de dolari.

  • Jaf la un magazin de bijuterii dintr-un centru comercial din Bacău

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Loredana David, jaful a fost anunţat duminică dimineaţă, de către o femeie care a reclamat că au fost sparte trei standuri de bijuterii din complexul comercial, de unde au fost furate bijuteriile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O bijuterie de ceaşcă

    O apariţie mai recentă o reprezintă însă brăţările rigide confecţionate din nici mai mult, nici mai puţin decât ceşcuţe de ceai reciclate. Ideea de a da o asemenea întrebuinţare vechilor ceşcuţe i-a venit unei britanice, Abigail Maryrose Clark, iar creaţiile ei sunt în prezent disponibile în diverse magazine şi galerii din lume, precum şi online.

    Doritoarele au şi posibilitatea de a lua legătura cu creatoarea, pentru a-i trimite ceşcuţa preferată de ceai ca să le fie transformată în brăţară.

  • Bijuteriile de familie? Mai bine le vindem!

    Vândutul bijuteriilor de familie era cândva privit ca o mare greşeală şi semn de mari lipsuri materiale pentru cei care recurgeau la această soluţie, dar lucrurile par să se fi schimbat între timp. Giuvaericalele moştenire de familie sunt acum considerate mai degreabă o modalitate de a face repede rost de lichidităţi, mai ales de când preţul aurului a crescut, pentru cei care nu vor să se atingă de banii din cont sau de portofoliul de acţiuni.

    Vechile bijuterii se vând şi pentru că nu mai sunt la modă ori nu se mai potrivesc stilului vestimentar al posesoarelor sau al posesorilor. Alteori, vânzarea se face cu gândul la moştenitori, deoarece banii sunt mai uşor de împărţit, iar vânzătorii, indiferent de motivul vânzării, pot apela la firme care le cumpără şi le plasează la magazine specializate.

    Sunt şi cazuri când cei ce vor să vândă o bijuterie au o situaţie materială mai bună decât la momentul achiziţiei ei şi caută altceva care să reflecte acest lucru. Cele mai mari preţuri se obţin, în general, pentru piesele deosebite, fie prin raritatea pietrelor utilizate la confecţionarea lor, fie printr-un design neobişnuit, şi pentru piesele de firmă. Şi cele care nu sunt de firmă pot fi o investiţie bună, cu condiţia ca investitorul să ţină seama de valoarea elementelor componente înainte de a le cumpăra.

  • Bijuteriile prinţesei Grace Kelly

    Atrăit doar 53 de ani, însă a jucat în câteva zeci de filme şi seriale, a câştigat un premiu Oscar, a fost şi este considerată una dintre cele mai importante 20 staruri americane de cinema şi, mai mult, a fost prinţesă de Monaco. La toate acestea se adaugă atributul de style icon care i-a fost acordat de mai multe ori de-a lungul timpului de cele mai importante nume din modă. Căsătoria cu prinţul Rainier al III-lea de Monaco a ţinut-o departe de lumea filmului, însă nu a reuşit să o ascundă de lumina reflectoarelor.

    Pozele sale au ţinut de-a lungul vieţii şi după prima pagină a ziarelor şi a revistelor de modă.Poze cu prinţesa de Monaco au îmbrăcat şi magazinul Montblanc de pe Calea Victoriei în urmă cu câteva săptămâni cu ocazia lansării unei colecţii în onoarea lui Grace Kelly. Brandul german de lux a creat o colecţie omagiu, de circa 20 de produse – bijuterii, ceasuri şi instrumente de scris. Elementul cheie al colecţiei Grace Kelly este safirul roz în formă de petală de trandafir – floarea preferată a prinţesei. Acesta este completat însă de topaze, diamante sau rubine care încrustează ceasurile, seturile de Haute Joaillerie şi elementele de scris din aur masiv inspirate de Grace Kelly. Stiloul care poartă numele prinţesei de Monaco costă 3.450 de lei, în timp ce pixul poate fi cumpărat cu 2.530 de lei. Bijuteriile au preţ la cerere.

    Produsele Grace Kelly “ornează” acum vitrinele şi rafturile magazinului Montblanc de pe Calea Victoriei, singurul magazin al brandului german în România. Legăturile dintre Montblanc şi România datează de la finalul anilor ’90, când compania locală Conmart a devenit importator unic al produselor de lux Montblanc pe piaţa locală. Conmart este şi astăzi veriga de legătură între produsele nemţeşti şi piaţa locală, operând magazinul Montblanc de pe Calea Victoriei. “Încă de la începuturile prezenţei noastre pe piaţa din România produsele Montblanc au fost percepute ca fiind de lux. Abia după mai bine de un deceniu de prezenţă, în 2011, am considerat că este momentul oportun să deschidem un butic monobrand în Bucureşti”, spune Rudolf Supan, manager regional distribution pentru Montblanc.

    El afirmă că strategia de business a brandului de lux în România nu este să deschidă multe magazine şi să atragă un număr cât mai mare de clienţi, ci doar persoanele potrivite cu profilul produselor. “De aceea, noi preferăm să deschidem buticuri – atât în franciză, cât şi proprii -, bijuterii de lux sau shop in shop-uri.” Rudolf Supan spune că aceste magazine pot fi amplasate atât în centre comerciale, cât şi în locuri stradale, în funcţie de avantajele fiecărui spaţiu. În Bucureşti au ales un loc stradal pe cea mai importantă arteră de lux, Calea Victoriei. “România este pentru noi o ţară cu potenţial important de business, în special datorită apetitului pentru ceasuri lucrate manual, cu complicaţii de mecanism. Vom vedea ce ne rezervă viitorul.” Deşi românilor le fug ochii după ceasurile Montblanc, în cazul magazinului din Calea Victoriei cele mai bine vândute produse sunt instrumentele de scris. O explicaţie poate fi şi faptul că preţurile acestora sunt mai permisive.

    Reprezentanţii Montblanc spun că pentru moment toată atenţia lor se îndreaptă către Bucureşti, deoarece este încă dificil pentru un brand de lux să facă business în provincie. “Observăm însă că România este o piaţă care promite în special datorită culturii pe care o are aici scrisul de mână şi datorită orientării către produse de lux. Ne bazăm estimările pe faptul că atât economia, cât şi societatea românească vor continua să se dezvolte.” Buticul deschis de Montblanc la Bucureşti este cel mai “tânăr” din regiune, brandul german îndreptându-şi privirea spre Capitală abia după ce deja şi-a stabilit prezenţa în Ungaria, Cehia sau Polonia.

    Pe Calea Victoriei au fost investite trei milioane de euro, atât în amenajare, cât şi în stocuri. Anul trecut buticul a avut vânzări de 1,5 milioane de euro, iar prima jumătate a lui 2012 a continuat liniar. Limbile ceasurilor Montblanc continuă să se mişte, iar instrumentele de scris aşteaptă cuminţi mâinile care să le pună la lucru. Cine sunt viitoarele Grace Kelly?

  • Cele mai neobişnuite ceasuri din lume – GALERIE FOTO

    Bijutierii şi designerii de ceasuri pot avea idei cel puţin ciudate, însă clienţii care aleg să le cumpere produsele nu sunt deloc puţini.

  • Cadouri scumpe de Mărţişor: obiecte de artă scoase la licitaţie (FOTO)

    Licitaţia din 21 februarie scoate la vânzare o selecţie de 172 de opere de dimensiuni mici, între care două picturi semnate de Nicolae Grigorescu: “Flori de măr” (ulei pe lemn, 23,5 x 14 cm, preţ estimat 30.000 – 50.000 euro) şi “Casă la Câmpina” (ulei pe pânză, 14,5 x 23,5 cm, preţ estimat 15.000 – 25.000 euro).

    Cea de-a doua licitaţie, din 22 februarie, prezintă o selecţie de podoabe şi decoraţiuni, realizate din materiale preţioase în ateliere de artă decorativă faimoase în Europa. Aproape jumătate dintre cele 161 de loturi pornesc de la preţuri aflate sub 100 de euro.

    Printre piesele scumpe scoase la licitaţie se remarcă Tabachera Fabergé din argint şi aur, purtând monograma princiară Trubeţkoi-Călinescu (180 gr, 2x 6 x 9,5 cm, preţ estimat 3.000 – 6.000 euro), realizată în atelierul de orfevrărie artistică, furnizor al Casei imperiale ruse.

    Artmark şi asigurătorul său oficial, BCR Asigurări, oferă gratuit tuturor cumpărătorilor de opere de artă prin licitaţie “Asigurarea pentru protecţia investiţiei în artă”. Prin intermediul acestui program, clienţii Artmark beneficiază de şase luni de protecţie a operelor achiziţionate împotriva riscurilor de pierdere sau distrugere. Asigurarea acoperă riscurile de transport, precum şi cele specifice pentru reşedinţa proprietarului.

  • Micul secret al unei nunţi reuşite

    Această notă aparte o reprezintă confecţionarea verighetelor de către chiar cei ce urmează să-şi unească destinele. Ei pot apela la o serie de firme care şi-au deschis ateliere în diverse oraşe ale Statelor Unite. Se poartă chiar şi confecţionarea inelelor de logodnă ce urmează a fi oferite partenerei, deoarece aceia care plănuiesc o astfel de cerere în căsătorie se gândesc că sunt şanse mari să nu fie refuzaţi atunci când vin cu un inel lucrat cu drag de ei.

    Cuplurile care doresc să-şi confecţioneze singure inelele îşi fac o programare la unul din atelierele care oferă asemenea servicii, unde, sub îndrumarea unui bijutier, realizează modelul dorit. Clienţii pot alege modelul şi materialul, pe care fie îl cumpără de la compania unde îşi lucrează inelele, fie îl aduc de-acasă, reuşind astfel să reducă preţul obiectelor făcute de ei, care oricum este ceva mai mic decât cel de la un magazin cu pretenţii.

    Reprezentaţii companiilor care le permit clienţilor să-şi facă singuri verighetele avertizează însă că un asemenea demers nu e deloc uşor şi că este foarte posibil să nu le iasă din prima ceea ce doresc. Efortul merită însă, pentru că, pe lângă experienţa inedită şi admiraţia viitorului partener de viaţă, clienţii se pot lăuda în faţa prietenilor şi rudelor cu reuşita lor.

  • Coliere cu perle pentru bărbaţi? De ce nu?

    O companie franco-filipineză, Jewelmer International, încearcă să-i convingă pe domni că le poate sta bine cu perle, care le-ar da o notă de eleganţă subtilă, şi a lansat o line de bijuterii cu perle aurii special pentru bărbaţi.

    Gama de produse create de Jewelmer International cuprinde lănţişoare cu o singură perlă montată pe o fâşie subţire de piele, ce se pot purta şi la o ţinută sport, cercei cu o singură perlă din cei care se poartă pe lobul urechii, butoni cu perle şi ace de cravată cu perle.

    Pentru a-şi promova produsele, compania a apelat la actori şi la echipa naţională de fotbal din Filipine, iar clienţii încep să apară.