Tag: apartament

  • Urăşte capitalismul, dar are nouă case, dintre care una de 2.000.000 de dolari

    Regizorul şi realizatorul de filme documentare Michael Moore, un anticapitalist declarat, cel puţin prin opera cinematografică, este proprietarul a nu mai puţin de nouă case. Conform Detroit News, o cabană de 2 milioane de dolari şi circa 1.000 de metri pătraţi, pe malul lacului Torch din Michigan, dar şi un apartament în Manhattan obţinut de fapt din trei apartamente se numără printre proprietăţile regizorului. 

    Detaliile au apărut în documentele divorţului lui Moore; cineastul s-a despărţit de soţia sa Kathy Glynn, după 22 de ani. De la “Roger and Me”, documentarul din 1989 care analiza impactul închiderii de către General Motors al unor uzine în localitatea Flint din Michigan, regizorul a strâns 50 de milioane de dolari.

  • Declaraţia de avere a lui Radu Mazăre: Primarul Constanţei are în plus faţă de anul trecut un Jeep Willys şi un Jaguar

     Potrivit ultimei declaraţii de avere postate pe site-ul Primăriei Constanţa, Radu Mazăre deţine o cotă parte de patru la sută din două terenuri în Bucureşti, unul de 24,16 metri pătraţi, iar celălalt de 35,68 metri pătraţi, cumpărate în 2009, împreună cu mai multe persoane.

    De asemenea, primarul are o suprafaţă de 1,7 hectare de teren în Madagascar, luat în anul 2012 în concesiune cu fratele său Mihai, precum şi un apartament în Bucureşti, cu o suprafaţă de 184,43 metri pătraţi, cumpărat în 2013.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată 25 de metri pătraţi bine folosiţi

    Un arhitect din cartierul newyorkez Brooklyn a renovat apartamentul de mai puţin de 25 de metri pătraţi al unui profesor de antropologie care îşi împarte timpul între New York şi un sat african. Arhitectul a renovat apartamentul într-un stil care să se potriviească clientului său şi a folosit mai multe tipuri de lemn, printre care bambus, frasin, fag şi stejar. 
    Una dintre cele mai inedite creaţii ale sale este o librărie aflată deasupra dormitorului în care trebuie să te strecori. 

    Sursa: Business Insider

     

     

  • Paradoxul pieţei imobiliare: românii aleg să stea în apartamente noi, dar mai mici decât cele din blocurile comuniste

    O parte importantă dintre locuinţele noi scoase la vânzare de către dezvoltatorii imobiliari au suprafeţe mai mici decât cele din blocurile construite înainte de 1989. Dacă în 2008 clienţii se fereau să le cumpere, acum acestea se vând cel mai uşor. Ce îi determină pe clienţi să cumpere în 2014 o garsonieră de 25 de metri pătraţi sau un apartament cu trei camere de 50, la fel ca în urmă cu patru decenii?

    “DEZVOLTATOR, VÂND GARSONIERĂ ÎN ZONA BERCENI, METROU DIMITRIE LEONIDA, 28 MP, LA 23.000 DE EURO.” „Vând apartament cu două camere, construcţie 2013, 43 mp, zona Bucureştii Noi, lângă parcul Bazilescu, 45.000 de euro negociabil.“ „Organizatorii Târgului Imobiliar Naţional pun la dispoziţia celor interesaţi să cumpere o locuinţă o ofertă de circa 5.000 de locuinte finalizate, cu preţuri pornind de la 21.500 de euro pentru o garsonieră de 25 mp în sectorul 4.“ Astfel de anunţuri se regăsesc pe cele mai accesate portaluri imobiliare din România.

    Mai exact, multe dintre locuinţele noi scoase la vânzare în ultimii doi ani de către unii dezvoltatori au suprafeţe similare celor construite înainte de 1989. Aşa-numitele cutii de chibrituri de care cumpărătorii se fereau în urmă cu şase ani sunt acum un real succes pentru cei care le vând. „Lumea caută bloc nou şi se uită la preţ, iar suprafaţa nu e atât de importantă. Clienţii caută suprafeţe mai mici, de aceea avem şi apartamente cu două camere la 35 mp. Părerile sunt împărţite, dar până la urmă cererea dictează oferta“, susţin reprezentanţii Sud Rezidenţial, companie care gestionează mai multe proiecte în sudul Capitalei.

    Suprafaţa unui apartament cu două camere în zona de sud variază între 35 şi 55 mp, la preţuri de până la 40.000 de euro. „Vă daţi seama că nu le-am construi dacă nu s-ar vinde. Cele cu suprafeţe mici se vând cel mai repede“, spune şi Maria D., care construieşte în prezent al doilea bloc de apartamente, cu suprafeţe cuprinse între 40 şi 55 de metri pătraţi, la circa o mie de euro/mp, în Şoseaua Chitilei din zona de nord a Bucureştiului. Grad de ocupare: 50%, deşi proiectul va fi gata abia în septembrie.

    „Înainte de criza economică, cei care se arătau interesaţi de o locuinţă nouă îşi doreau o suprafaţă semnificativ mai mare comparativ cu o locuinţă similară dintr-un bloc construit înainte de 1990, ceea ce explică şi oferta existentă pe piaţă. Unii au înţeles ulterior că nu le este necesar un apartament cu trei camere de 100 mp pentru că suprafeţele mai mari sunt mai dificil de intreţinut, iar costurile mai ridicate“, spune Gabriel Voicu, directorul New Homes Division în cadrul companiei de consultanţă Coldwell Banker.

    Dincolo de cumpătare şi de atitudinea prudentă privind viitorul pe termen lung, principalul argument pentru existenţa cererii pentru acest tip de locuinţe este reprezentat de nivelul veniturilor disponibile. Ce-i drept, preţul este principalul criteriu care influenţează decizia de achiziţie, potrivit unui studiu al imobiliare.ro, iar suprafeţele generoase înseamnă, fireşte, preţuri mai mari. „Cererea pe segmentul nou nu este încă atât de ridicată, iar valoarea adăugată de achiziţia unui apartament nou nu este încă suficient de mult conştientizată, ceea ce face ca mulţi cumpărători să compare un apartament nou şi unul vechi de multe ori prin prisma preţului. După preţ urmează zona, vecinătăţile, în timp ce prestigiul dezvoltatorului sau portofoliul acestuia aproape că nu sunt luate în calcul“, spune Daniel Crainic, directorul de marketing al imobiliare.ro.

  • Incendiul din Centrul Vechi al Capitalei, produs din cauza unui scurtcircuit

     Incendiul de pe strada Gavroveni din Centrul Vechi al Capitalei a izbucnit în jurul orei 23.30, iar pompierii au fost nevoiţi să intervină cu zece autospeciale de stingere.

    Aproximativ 50 de metri pătraţi din clădire au fost afectaţi în urma incendiului, iar potrivit primelor informaţii, focul a izbucnit de la un scurtcircuit provocat de o fluctuaţie de curent, au precizat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Incendiul din Centrul Vechi al Capitalei, produs din cauza unui scurtcircuit

     Incendiul de pe strada Gavroveni din Centrul Vechi al Capitalei a izbucnit în jurul orei 23.30, iar pompierii au fost nevoiţi să intervină cu zece autospeciale de stingere.

    Aproximativ 50 de metri pătraţi din clădire au fost afectaţi în urma incendiului, iar potrivit primelor informaţii, focul a izbucnit de la un scurtcircuit provocat de o fluctuaţie de curent, au precizat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • V-aţi petrece vacanţa acasă la Van Gogh sau la Degas? (GALERIE FOTO)

    Uneori acest lucru devine posibil, dat fiind că în ultimii ani au început să apară oferte de închiriere de apartamente sau chiar camere în clădirile unde au locuit şi creat cândva mari artişti, scrie Wall Street Journal. Printre acestea se numără locuinţa lui Van Gogh din Montmartre, Paris, unde nu s-a păstrat prea multe din elementele de epocă, însă cei ce petrec acolo cel puţin o noapte pot admira priveliştile admirate cândva de artist, ori o clădire tot din Paris, din Montparnasse, unde şi-a avut cândva studioul pictorul Yves Klein şi acum se poate închiria un apartament.

    În Italia, la Florenţa, se găseşte Palazzo Bellini delle Stelle, construit de Cosimo I de Medici şi care l-a găzduit pe sculptorul renascentist Giambologna la începutul secolului al XVII-lea. În clădirea monument istoric este disponibil pentru turişti un apartament renovat astfel încât să se apropie cât mai bine de aspectul său de altădată, unul din punctele de atracţie constituindu-l frescele de pe tavan realizate în secolul al XVIII-lea. Tot în Italia, pe malul Lacului Garda, se află reşedinţa pictorului austriac Gustav Klimt, o fostă fabrică de ulei de măsline, unde acesta a pictat “Biserica din Cassone”, tablou vândut pentru suma de 43 de milioane de dolari în 2010.

    În SUA, la New Orleans se află casa unde a stat în 1872 impresionistul Edgar Degas. Casa, transformată în pensiune, este administrată de două urmaşe ale artistului. Ele fac şi oficiile de ghid pentru turiştii ce se cazează acolo, plimbându-i pe proprietate şi prin cartierul unde se află aceasta, Esplanade Ridge.

  • Un nou record de vânzări în Londra: un apartament a fost vândut cu 237 milioane de euro

    Recordul era deţinut până acum de Rinat Ahmetov, care a plătit în 2011 suma de 220 de milioane de euro pentru un penthouse în acelaşi complex din centrul Londrei, relatează CNBC.

    În cadrul complexul de apartamente, dezvoltat de CPC Group şi Waterknights, s-au realizat până acum vânzări de peste două miliarde de euro, acesta fiind un exemplu al modului în care piaţa imobiliară din Anglia a crescut în ultimii cinci ani. Preţul mediu al unui apartament în Londra a crescut cu aproape 80% din 2009 şi până acum, iar analiştii consideră că această tendinţă va continua.

    “Suntem într-un moment de expansiune a preţurilor, casele sunt mai scumpe decât au fost vreodată în istoria omenirii”, a declarat Nick Candy, unul dintre dezvoltatorii One Hyde Park.

  • Apartament în castelul Schönbrunn, închiriat cu aproape 5.000 de euro pe noapte. Cum arată spaţiul de cazare

     “Sunt câteva zeci de români care îşi permit să plătească 8-10.000 de euro pentru o noapte de cazare într-un loc inedit şi mai sunt alte câteva mii care pot plăti între 500 şi 1.000 de euro pentru o noapte de cazare. Există în România turişti pasionaţi de castele şi care au plătit între câteva sute şi câteva mii de euro pentru o noapte de cazare la castelele din Scoţia sau la cele de pe Valea Loirei din Franţa”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Sorin Văduvoiu, directorul general al Perfect Tours, cea mai mare agenţie de turism din România după cifra de afaceri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A renunţat la cariera de avocat la 28 de ani ca să-şi urmeze pasiunea

    Intr-un apartament spaţios şi cu tavane înalte, găzduit de un bloc vechi în apropiere de parcul Cişmigiu, Maria Dermengiu şi-a amenajat atelierul. De altfel, apartamentul îi serveşte drept casă şi atelier. Încă de la intrare dai cu ochii de un tablou semnat de ea. Este una dintre puţinele opere semnate de ea pe care le are expuse în propria locuinţă. Celelalte stau cuminţi în atelier şi îşi aşteaptă proprietarii.

    Multe dintre tablouri sunt deja vândute şi urmează a fi doar ridicate. Pe pereţii apartamentului său sunt însă expuse operele altor artişti, pe care spune că le-a cumpărat pentru că în momentul când le-a văzut i-au spus ceva. „Unii oamenii cumpără artă pentru a face din asta un business. Alţii cumpără de dragul artei.” Ea face parte din cea de-a doua categorie.
    Maria Dermengiu provine dintr-o familie de diplomaţi şi avocaţi.

    A studiat la rândul ei Dreptul şi a profesat câţiva ani pentru ca, în 2010, când avea 28 de ani, să lase totul în urmă şi să devină pictoriţă. Acum aproape un an a găsit şi o modalitate de a transforma arta în business şi a început să îşi imprime elemente din propriile tablouri pe eşarfe, bluze şi mai nou pe rochii.

    „În momentul când am luat decizia de a deveni artist full time nu m-am gândit deloc la venituri. Astăzi, la aproape patru ani de la momentul acela, pot spune că mă întreţin din munca mea.” Cel mai scump tablou vândut de Maria Dermengiu a costat 800 de euro. Recunoaşte că din pictură este foarte greu să te întreţii, mai ales că vânzarea nu este constantă, iar ea realizează maximum 20 de tablouri pe an pentru că timpul şi-l împarte între familie, pictură şi mai nou businessul de artă imprimată.

    „Nu am ştiut întotdeauna că voi face asta. Pictam şi desenam când eram mică, însă când am crescut am urmat Facultatea de Drept.” După facultate, a absolvit cursuri postuniversitare cu specializarea Studii Europene, apoi a profesat pentru câţiva ani avocatura. A devenit mamă, de două ori, iar în 2010 a decis să pună punct carierei şi să o ia de la capăt. „Mi-amintesc că atunci am spus că eu vreau să învăţ să pictez. Momentul acela a fost o dramă pentru familia mea, însă eu le-am cerut timp să le pot demonstra şi mi-au oferit timp.” Astăzi, familia i-a acceptat decizia, ba mai mult, o susţine şi vine să îi vadă expoziţiile.

    La început s-a înscris la Şcoala de Artă (încă nu a absolvit-o), apoi a fost acceptată şi la University of Arts din Londra, însă a decis să rămână în ţară pentru familie. În ceea ce priveşte studiile sale în domeniu se declară autodidactă, cele mai multe lucruri învăţându-le singură. „Nu te învaţă nimeni cum să pictezi, cum să combini culorile, asta vine din interior.”

    La câteva luni după a avut prima expoziţie, despre care nu îşi mai aminteşte foarte multe pentru că avea emoţii. Ştie însă că a vândut toate tablourile. Au urmat apoi alte expoziţii, la Muzeul Ţăranului Român, la Cărtureşti şi la Londra.