Tag: ancheta

  • De ce s-a supărat Barroso pe nemţi

    În septembrie, exporturile Germaniei au atins un nou record – 18,8 mld. euro, faţă de 15,8 mld. în august – iar excedentul de cont curent, de 19,7 mld. euro, este cel mai mare din lume. Exporturile au crescut cu 1,7% faţă de august, în timp ce importurile s-au redus cu 1,9%.

    Criticile, sosite în primul rând de la Washington, n-au întârziat, cu o anvergură şi mai mare decât cele de la Bruxelles: Germania nu face destul spre a stimula cererea internă, astfel încât foloseşte excesiv pârghia exporturilor, ceea ce afectează nu doar UE, ci economia globală. Şeful BCE, Mario Draghi, a spus că dezechilibrele economice din zona euro n-ar trebui să se rezolve prin slăbirea celei mai mari economii a acesteia, iar Berlinul s-a apărat de acuzaţii arătând că din 2007 până acum, excedentul ei de cont curent în raport cu restul zonei euro s-a înjumătăţit.

    Jose Barroso a replicat însă că o “analiză aprofundată” a economiei germane nu e un atac la adresa competitivităţii ei şi că investigaţia are loc în cadrul Mecanismului de Alertă european, care autorizează guvernul UE să verifice dacă ţările zonei euro iau măsuri pentru remedierea dezechilibrelor economice. Dacă Germania va fi găsită vinovată că politicile sale afectează UE şi refuză să ia măsuri, ar putea fi penalizată cu 0,1% din PIB.

    Astfel de frustrări sunt fireşti atâta vreme cât creşterea PIB în zona euro este aproape inexistentă (0,1% în T3, faţă de 0,3% în T2), şomajul este la nivelul record de 12,2%, iar inflaţia s-a redus în octombrie la cel mai mic nivel în patru ani, ilustrând lipsa de avânt a economiei.

  • Ponta: Am vorbit la grupurile PSD despre două comisii de anchetă: pe retrocedări şi pe cazul Călăraşi

     Ponta a declarat că a discutat cu grupurile PSD despre descentralizare, buget, Roşia Montană, discursul premierului chinez precum şi despre două comisii de anchetă.

    Legat de cele două comisii, Ponta a spus că una ar viza modul în care au fost făcute retrocedările, în special cele din Ardeal, iar cealaltă ar viza eventuale implicări ale unor instituţii sau ale unor persoane din conducerea unor instituţii publice în achiziţionarea unor terenuri pentru persoane private. El a ţinut să adăuge: “Cazul Călăraşi”.

    Premierul a precizat că este dreptul Parlamentului să ancheteze, prin comisii, teme care i se par importante.

    Presa a relatat recent că fiica cea mare a preşedintelui Băsescu, Ioana, a cumpărat un teren agricol de peste 300 de hectare în zona localităţii Nana din judeţul Călăraşi, consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu menţionând că a consiliat-o la cumpărare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acuzaţiile palestinienilor: Israelul este principalul şi unicul suspect de asasinarea lui Yasser Arafat

     “Israelul este primul suspect, principalul şi unicul suspect în cazul asasinatului lui Yasser Arafat”, a declarat Tiraoui într-o conferinţă de presă la Ramallah, în Cisiordania, precizând că membrii Comisiei se bazează pe concluziile rapoartelor medicale elveţian şi rus.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Controale la farmacii: Au fost găsite seringi contrafăcute cu ser contra hepatitei

     Seringile cu ser contra hepatitei contrafăcute, în legătură cu care a fost demarată o anchetă, au fost găsite în două farmacii din Piteşti şi în una din judeţul Ialomiţa, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei.

    “Este vorba despre medicamentul Pegasys. Au fost găsite zeci de cutii cu seringi care sunt falsuri grosolane. Serul este apă cu glucoză, în locul soluţiei cu substanţa activă peginterferon alfa-2a, iar seringile sunt din plastic şi au pistoane de culoare albă, deşi produsele originale sunt din sticlă şi au pistoane de culoare roşie. În plus, capacul protector al acului este de culoare neagră, în timp ce, la medicamentul original, este gri”, spun sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procurorii DNA au făcut percheziţii la Minsiterul Agriculturii, ADS şi Agrostar

     Sursele citate au precizat că procurorii anticorupţie au ridicat de la sediile Ministerului Agriculturii, ADS şi Agrostar mai multe documente, care vor fi analizate în cadrul unui dosar penal deschis recent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piteşti: Numărul plângerilor privind dispariţia de bani din cutii de valori de la BCR a ajuns la opt. Există doi suspecţi în acest caz

     UPDATE Numărul plângerilor privind dispariţia de bani din cutii de valori de la BCR a ajuns la opt

    Numărul reclamaţiilor privind dispariţia de bani din cutii de valori de la sucursala BCR din centrul Piteştiului a ajuns la opt, după ce marţi după-amiază alte trei persoane au făcut plângeri la Poliţie în acest sens, surse judiciare afirmând că există doi suspecţi în acest caz.

    “Avem încă trei persoane care reclamă dispariţia de sume mari de bani din cutiile de valori ale băncii. În total sunt opt plângeri înregistrate la Poliţie şi  continuăm ancheta în aceste cazuri”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisar Dănuţ Dinu.


    Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, există doi suspecţi principali în acest caz, între care un cetăţean străin.

    Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro

  • MAE: Solicitarea Parlamentului European privind închisorile CIA a fost îndeplinită. Există o anchetă în derulare

     “Faţă de apelul adresat autorităţilor române în Rezoluţia respectivă de «a deschide rapid o anchetă independentă, imparţială, cuprinzătoare şi eficientă», MAE precizează că aceste măsuri au fost deja luate, solicitarea respectivă fiind deja îndeplinită”, precizează Ministerul de Externe, referindu-se la ancheta Senatului României.

    În decembrie 2005, Senatul României a înfiinţat o Comisie specială de anchetă pentru a verifica acuzaţiile la adresa României privind participarea la programul CIA. “Concluziile raportului pe care Comisia de anchetă l-a adoptat în 2008 arată clar că nu au existat baze secrete americane în România”, susţine MAE.

    Totodată, Ministerul de Externe subliniază că o anchetă judiciară a fost “deja declanşată şi este în derulare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentul European cere României o anchetă independentă privind închisorile CIA

     “Climatul de nesancţionare din jurul complicităţii statelor membre UE cu programele secrete de transfer şi detenţie ale CIA a permis continuarea violării drepturilor fundamentale, aşa cum rezultă din programele de supraveghere în masă dezvoltate de SUA şi de unele state membre”, se arată în rezoluţia votată de eurodeputaţi, care vor ca dreptul PE de a investiga astfel de violări în UE să fie întărit.

    Totodată, ei cer, din nou, instituţiilor UE şi statelor membre să investigheze în detaliu operaţiunile CIA.

    Europarlamentarii sunt “foarte dezamăgiţi” de refuzul Comisiei Europene de a răspunde substanţial la recomandările făcute de Parlament în rezoluţia sa din septembrie 2012, adoptată ca urmare a lucrărilor Comisiei temporare privind acuzaţiile de utilizare a statelor europene pentru transportul şi detenţia ilegale de prizonieri. Aceste recomandări sunt reintegrare în rezoluţia adoptată joi. Printre altele, membrii PE cer din nou Comisiei să investigheze dacă regulile UE au fost încălcate de unele ţări prin colaborarea cu CIA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PDL îi cere lui Vosganian să demisioneze din Senat, pentru a putea fi cercetat

     Tişe a spus, într-o conferinţă de presă, că prin votul din Senat al majorităţii USL, care a respins ridicarea imunităţii lui Varujan Vosganian, s-a făcut mult rău României, s-a încălcat statul de drept şi a încercat să se protejeze un membru al USL.

    “Având în vedere că USL a refuzat să ridice imunitatea senatorului Varujan Vosganian, PDL solicită în regim de urgenţă demisia acestuia din Senat. Considerăm că, prin atitudinea avută în Senat, USL a afectat democraţia, statul de drept, viitorul Raport MCV şi aderarea României la Schengen”, a afirmat Tişe.

    El a spus că justiţia trebuie să fie lăsată să-şi facă datoria şi de aceea Vosganian ar trebui să-şi dea demisia din Senat şi să se pună la dispoziţia organelor de anchetă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Anchetă la mai multe bănci privind posibila manipulare a unor valute

     “Autoritatea de Supraveghere a Pieţei Financiare îşi coordonează acţiunile cu autorităţi din alte ţări, întrucât ar putea fi implicate mai multe bănci la nivel global. Instituţia nu va furniza detalii suplimentare referitor la anchetă sau numele băncilor implicate”, se arată într-un comunicat al autorităţii de reglementare, potrivit Bloomberg.

    Anunţul privind ancheta vine după ce Bloomberg a scris în luna iunie că dealerii unor bănci şi-au transmis între ei informaţii şi au utilizat ordine ale clienţilor pentru a influenţa indici valutari de referinţă, cu scopul de a obţine profituri.

    Un purtător de cuvânt al autorităţii pentru piaţa financiară a refuzat să prezinte detaliile investigaţiei, iar reprezentanţi ai UBS şi Credit Suisse nu au putut fi contactaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro