Tag: americane

  • China a impus companiilor de stat să taie orice legături cu firmele de consultanţă americane

     Oficialii chinezi se tem că firme precum McKinsey & Company şi The Boston Consulting Group ar putea transmsite SUA secrete comerciale la care obţin accesul, au declarat surse apropiate situaţiei pentru publicaţia britanică, potrivit Financial Times.

    “Nu avem cunoştinţă despre o notificare în acest sens transmisă de guvern”, a declarat un purtător de cuvânt al firmei Bain & Company.

    Firmele de consultanţă din SUA au operaţiuni importante în China. McKinsey, The Boston Consulting Group şi altele au printre clienţi şi multe companii de stat, notează Financial Times.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Guvernul aplică un plan de acţiune pentru creşterea investiţiilor companiilor americane

     “Am discutat în octombrie, la Washington, cu secretarul de stat pentru Comerţ un plan de acţiune, pe care Guvernul l-a şi finalizat şi îl implementează în această perioadă, pentru creşterea investiţiilor companiilor americane, încurajarea comerţului, a dezvoltării economice şi a colaborării între cele două ţări”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Companiile americane Visa şi MasterCard s-ar putea retrage din Rusia

     “Cerinţele actuale ale Rusiei merg mai departe decât suntem dispuşi să facem. Sper să ajungem la o concluzie diferită (de propunerea actuală – n.r.) decât să ne întâlnim la 1 iulie şi să spunem că nu suntem dispuşi să participăm”, a declarat directorul general al Visa, Charlie Scharf, la o conferinţă cu investitorii, la Boston, potrivit Bloomberg.

    Şeful Visa şi directorul general al MasterCard, Ajay Banga, au declarat că lucrează cu membri ai legislativului din Rusia pentru schimbarea legii, care a fost adoptată ca răspuns la sancţiunile impuse de SUA Rusiei în contextul crizei din Ucraina.

    În joc se află venituri combinate de 638 de milioane de dolari ale celor doi operatori de plăţi prin card, precum şi poziţia pe o piaţă importană care face tranziţia de la plata în numerar la cea electronică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pe Wall Street nu se mai fac bani. Brokerii încep să îşi caute alte joburi

    Cei cinci mari, JPMorgan Chase, Goldman Sachs, Bank of America, Citigroup şi Morgan Stanley, îşi pregătesc ieşirea din zona speculativă, înregistrând deja o scădere a veniturilor de 10% faţă de primul trimestru din 2013 şi de 41% faţă de vârful atins în 2009.

    Pe scurt, tradingul tradiţional, definit de acronimul FICC, devine o parte din ce în mai mică în volumul de business al marilor bănci. Care segmente au fost lovite cel mai puternic? FICC – titluri cu venit fix, obligaţiuni, tranzacţii valutare şi tranzacţiile cu materii prime -, zona care era la un moment dat unul din principalele generatoare de profit pentru Morgan Stanley sau Goldman Sachs, este în cădere liberă.

    Noi reguli – precum legea Volcker (înaintată de economistul american Paul Volcker, care limitează accesul băncilor la tranzacţii speculative) – au forţat băncile să reducă sumele vehiculate. Alte norme recente au limitat accesul la bani împrumutaţi pentru a creşte sumele întoarse la investitori şi riscurile asumate de aceştia. Nu este însă un fenomen local, el se manifestă în toată lumea, iar ca dovadă stau cifrele înregistrate de giganţi precum Barclays sau Deutsche Bank în ultimii patru ani.

    „Evoluţia tehnologică a tradingului înseamnă reducerea costurilor, dar asta înseamnă şi că băncile fac mai puţini bani din trading„, a spus Jeffrey Harte, analist al Sandler O’Neill. Cu alte cuvinte, avantajele aduse de tehnologie, şi mai ales tradingul electronic, transformă slujba tradiţională de broker într-una mult mai puţin profitabilă, cel puţin din punctul de vedere al clienţilor. Obligaţiunile, tranzacţiile valutare şi tranzacţiile cu materii prime au generat, în 2009, 144 de miliarde de dolari pentru principalele zece bănci din lume.

    În 2013, suma a fost de doar 80 de miliarde de dolari, adică a înregistrat o scădere de 44%, conform unei analize a Credit Suisse. Raportul se centrează pe activitatea FICC în cadrul a zece bănci, inclusiv JPMorgan Chase, Citigroup, Bank of America, Deutsche Bank şi Goldman Sachs. O parte a declinului FICC este atribuită unei scăderi neaşteptate a tranzacţiilor cu obligaţiuni de stat precum şi secretizării datoriilor aduse de împrumuturile comerciale şi cele imobiliare.

    Iar când încasările din trading dispar, şi traderii dispar. În ultimii patru ani, numărul traderilor ca procent din totalul personalului a scăzut de la 39% la 36%, iar pentru anul în curs reducerea se anunţă a fi una spectaculoasă.
    Noile reguli cântăresc greu în tranzacţiile cu materii prime, acestea înregistrând o scădere, în cazul marilor bănci, de 18% într-un singur an, din 2012 până în 2013, conform unui studiu publicat de Coalitions. Ca segment al încasărilor provenite din FICC, ponderea materiilor prime a scăzut de la 30% în 2008 până la 6% în 2013. Motivul este similar, respectiv normele impuse pentru a limita politicile riscante ale băncilor fac aceste tranzacţii mai puţin profitabile.

  • Trezoreria SUA: Sancţiunile împotriva Moscovei au impact asupra rublei şi bursei ruse

     Amintind că FMI anticipează o activitate economică apropiată de recesiune (plus 0,2 la sută) în acest an în Rusia din cauza crizei din Ucraina, un oficial al Trezoreriei a afirmat că, de la începutul anului, piaţa bursieră rusă a scăzut cu 13 la sută.

    Potrivit lui Daniel Glaser, secretarul adjunct al Trezoreriei care se ocupă de lupta împotriva finanţării terorismului, rubla a pierdut 8 la sută din valoare de la începutul anului, în timp ce banca centrală rusă a cheltuit 10 la sută din rezervele sale în valută, respectiv 50 de miliarde de dolari, într-un efort zadarnic de a o susţine.

    Acest oficial a amintit, de asemenea, că între 100 de miliarde şi 130 de miliarde de dolari în capital au părăsit Rusia de la începutul crizei, potrivit estimărilor FMI şi ale Băncii Mondiale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia a intensificat zborurile militare în largul coastelor SUA şi în zona Asia-Pacific: Totul are legătură cu Ucraina

     Potrivit generalului Herbert Carlisle, avioane militare ruse au fost interceptate în largul Californiei, deasupra Insulei Guam, aparţinând Statelor Unite, în jurul bazelor americane din Japonia şi din Coreea de Sud.

    Într-un discurs rostit la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale de la Washington, Carlisle a prezentat imagini cu un avion de vânătoare american F-15 interceptând un bombardier strategic rus de tip Tupolev Tu-95 în zona Insulei Guam (Oceanul Pacific).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Casa Albă cere şefilor de companii americane să nu participe la un forum economic organizat de Rusia

     Oficiali ai Casei Albe au telefonat directorilor de companii americane pentru a le transmite că preşedintele SUA, Barack Obama, le cere să nu participe la eveniment, a declarat o sursă apropiată situaţiei pentru publicaţia britanică.

    Forumul anual este strâns legat de guvernul Rusiei: site-ul afişează o poză a preşedintelui rus Vladimir Putin şi notează că evenimentul se desfăşoară “sub auspiciile” acestuia.

    Oficiali ai Statelor Unite nu vor participa la forum, a declarat Caitlin Hayden, purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională al Casei Albe, citat de Financial Times.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un arhitect american la Bucureşti: cum s-a adaptat fiul unui fermier din SUA la viaţa din România?

    În adolescenţă a locuit timp de câţiva ani la Londra, unde spune că şi-a educat simţul estetic, dar ulterior s-a întors în Statele Unite, pentru a studia arhitectura la Universitatea din Michigan. „După ce am absolvit facultatea, am lucrat pentru o companie de familie şi ulterior, în timp, am început să lucrez pentru firme mai mari„, povesteşte Randy Tharp despre debutul său profesional.

    Prima experienţă managerială a avut-o în cadrul unuia dintre cei mai mari constructori japonezi, Kajima, unde a lucrat din 1990 până în 1998. A fost mai întâi director de marketing, ajungând în timp manager general şi de operaţiuni şi director de corporate development în cadrul subsidiarei americane a Kajima.

    Ulterior, a lucrat cu nişte prieteni timp de câţiva ani, urmând ca din 2001 să se alăture companiei americane de arhitectură, inginerie şi construcţii Epstein, cu o istorie de aproape 100 de ani. „În 2009 am venit în România pentru un proiect care avea întârzieri şi la care am lucrat câteva luni. Apoi am început alte proiecte, iar în 2010 am preluat conducerea biroului din Bucureşti„, spune Tharp.
    De atunci, managerul american a luat pulsul economiei locale prin intermediul proiectelor la care a participat: de la fabrica de sonde de petrol a Lufkin de la Ploieşti până la relocarea fabricii din Bucureşti a producătorului de pompe Aversa.

    Proiectele la care lucrează americanii de la Epstein pe piaţa locală şi investiţiile pe care le-a văzut managerul american materializându-se în ultimii ani îl fac să creadă că nu mai avem motive să vorbim despre criză economică.
    „Cred că am ajuns la finalul crizei. Am atins punctul minim în urmă cu doi ani, iar de atunci interesul pentru România a crescut. Din ce în ce mai mulţi investitori sunt atraşi de România, cel puţin în domeniul industrial şi în IT„, spune Tharp.

    El adaugă că, în industrie, companiile sunt interesate în special de investiţii în sectorul auto şi cel de petrol şi gaze, dar că există potenţial şi în domeniul alimentar şi farmaceutic. „Ar exista un potenţial şi mai mare (în atragerea de investiţii străine – n.red.) dacă statul ar oferi anumite stimulente, aşa cum sunt scutirile de taxe.„

    Dacă în zona de construcţii industriale, dar şi de spaţii de birouri şi de retail, Tharp este optimist şi susţine că vede o revenire a numărului de proiecte, nu acelaşi lucru poate spune şi despre construcţiile rezidenţiale.

    De altfel, datele de la Institutul Naţional de Statistică confirmă acest lucru: anul trecut au fost finalizate în România puţin peste 40.000 de case şi apartamente, în scădere cu aproape 6% faţă de anul precedent. În ceea ce priveşte infrastructura, Tharp consideră că nevoile sunt mari, dar priorităţile nu au fost stabilite foarte clar. „Resursele sunt limitate şi acest lucru este o provocare. Sunt însă proiecte care ar trebui să fie prioritare, aşa cum este centura de sud a Capitalei, care să lege autostrăzile Constanţa-Bucureşti de Bucureşti-Piteşti.„

    În prezent, centura de sud a Capitalei, care are doar o bandă pe fiecare sens, este plină de gropi, însă există de mai mulţi ani proiecte de reabilitare a acesteia, care nu au început încă. Statul vrea de asemenea să construiască în concesiune o centură de sud la standard de autostradă, dar deocamdată nu a anunţat cine vor fi investitorii privaţi care o vor finanţa.

    Epstein a înregistrat anul trecut în România o cifră de afaceri de 6 milioane de lei (1,4 milioane de euro) pe entitatea juridică Epstein Arhitecture & Engineering. Americanii, care au în prezent birouri la Chicago, în Varşovia şi în Bucureşti, au înce-put să lucreze pentru proiecte şi în alte ţări, astfel că arhitecţii din România se ocupă, spre exemplu, de proiecte ale Emerson pe piaţa rusească.

    „Exportăm servicii din România„, spune Tharp. În acest context, dar şi al noilor proiecte pe care compania le are pe piaţa locală, aşa cum este relocarea fabricii Aversa din Bucureşti, o extindere pentru fabrica Röchling Automotive din parcul industrial WDP de la Oarja (judeţul Argeş) sau diverse alte proiecte cu firmele americane Cameron şi Emerson, Tharp speră că anul 2014 va aduce o creştere de circa 25% a afacerilor.

  • Progrese în domeniul conţinuturilor VIDEO ONLINE: Emisiuni TV pe consola Xbox a grupului Microsoft şi seriale originale pe Yahoo

     Yahoo! a anunţat într-un comunicat că va lansa anul viitor primele două seriale originale de format lung ale sale. Acestea vor avea fiecare opt episoade de câte 30 de minute.

    Este vorba de două comedii: “Other Space”, despre o aventură galactică în timpul căreia echipajul unei nave spaţiale descoperă un univers paralel, şi “Sin City Saints”, despre o echipă de baschet fictivă din Las Vegas.

    Bugetul acestor producţii nu a fost divulgat, însă Wall Street Journal, care a dezvăluit aceste planuri ale grupului Yahoo! la începutul lunii aprilie, a evocat deja o sumă cuprinsă între 700.000 de dolari şi câteva milioane de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bistriţeanul de 25 de ani care a inventat în SUA cel mai bun lucru de la penicilină încoace. Câştigă un milion de dolari

    iMedicare, softul creat de Flaviu Sîmihăian, un tânăr de 25 de ani din Năsăud, este folosit de peste 1.000 de farmacii americane şi aduce venituri de un milion de dolari după doar un an de la lansare.

    “Fiecare minut petrecut pe altceva decât munca la start-up-ul vostru este asemenea unui minut în care vă uitaţi la ecranul gol al calculatorului”, este unul dintre sfaturile pe care năsăudeanul Flaviu Sîmihăian, cofondatorul companiei americane iMedicare, îl adresează pe blogul personal tinerilor antreprenori.

    Mesajul este în limba engleză şi este transmis mai ales cititorilor din Statele Unite ale Americii, unde tânărul în vârstă de 25 de ani este mai cunoscut decât în România. iMedicare, software-ul conceput de Sîmihăian împreună cu un partener american la fel de tânăr, „este cel mai bun lucru inventat de la penicilină încoace”, potrivit unui reprezentant al unei farmacii din Los Angeles.

    Concret, softul conceput de Sîmihăian îi ajută pe pacienţii farmaciilor americane să găsească planul cel mai bun de asigurare pentru medicamentele lor, iar pe farmacişti să ofere cel mai bun serviciu pacienţilor.  Creat în 2012, software-ul ajunge în peste 1.300 de farmacii partenere şi generează venituri de circa un milion de dolari.

    De ce a ales tânărul năsăudean să fondeze o astfel de companie în Statele Unite ale Americii? A fost purtat pe tărâmul făgăduinţei în urmă cu mai bine de un deceniu de o cu totul altă activitate: a aterizat în Carolina de Nord în 2001, chiar de ziua Americii, pentru a juca tenis de câmp.

    La 12 ani, se clasa între primii cinci jucători de tenis la nivel naţional pentru categoria sa de vârstă şi, după ce o familie de americani i-a vizitat familia prin intermediul fundaţiei Rotary International, a primit oportunitatea de a juca în Statele Unite. Bob şi Susan Smith din Concord, Carolina de Nord l-au primit pe Sîmihăian pentru a juca timp de câteva luni tenis cu copiii din SUA.

    Vizita de câteva luni s-a extins la un an, odată ce familia Smith s-a hotărât să îl găzduiască pentru ca Sîmihăian să studieze la Cannon School din Concord. „În primul an simţeam că am căzut de pe o altă planetă. Nici glumele care erau amuzante acasă nu erau amuzante aici„, îşi aminteşte antreprenorul despre experienţa timpurie în State.

    Treptat, s-a acomodat la viaţa americană, a continuat să meargă la şcoală, la tenis şi chiar şi la biserică împreună cu familia ce îl găzduia. După ce a încheiat perioada de studiu planificată iniţial, familia Smith i-a oferit posibilitatea de a continua şi liceul în micul oraş american. Traseul lui Sîmihăian în SUA nu a fost însă lipsit de obstacole. În vara anului 2002, când a venit acasă timp de trei luni pentru a-şi vedea familia şi a juca în turnee de tenis în ţară, viza de student i-a fost anulată şi a primit o interdicţie pentru zece ani de a reveni pe tărâmul american.

    Nenumărate intervenţii din partea familiei americane, inclusiv venirea lor la Ambasada SUA din Bucureşti, au adus într-un final ridicarea interdicţiei şi înapoierea vizei de student a tânărului Sîmihăian.

    Înapoi în SUA, a terminat liceul cu un an mai devreme şi a aplicat pentru studii în cadrul Davidson College, unde a obţinut o bursă tot datorită tenisului. A absolvit colegiul american şi s-a întors pentru o perioadă scurtă în ţară. „Am jucat un pic tenis profesionist în România, dar, nefiind îndeajuns de bun ca să fiu următorul Năstase, am ales să schimb domeniul.„
    S-a întors în SUA, unde a obţinut un post de business and technology applications analyst în cadrul University of North Carolina din oraşul Charlotte, unde a absolvit simultan şi masterul în Software Design and Engineering.

    Avea 23 de ani când s-a hotărât să pornească o afacere pe cont propriu. Ideea iMedicare i-a venit după ce l-a cunoscut pe Matthew Johnson, care termina şcoala de farmacie şi observase că multe dintre farmaciile americane foloseau un software înve-chit. Majoritatea pacienţilor îi întrebau pe farmacişti costul asigurărilor şi, ţinând cont că în SUA există circa 50 de variante de planuri de asigurare, ei pierdeau mult timp oferindu-le răspunsurile.

    Sîmihăian şi Johnson au creat aplicaţia pentru iPad numită iMedicare, care îi ajută pe vârstnici să identifice cel mai bun plan de asigurare de sănătate din multitudinea existentă pe piaţa farmaceutică americană. Vârstnicii găsesc astfel mai uşor un fond de asigurare care să le ofere medicamentele necesare şi să îi ajute să economisească bani. Suma economisită prin platformă poate ajunge, potrivit lui Sîmihăian, până la 800 de dolari. Planul este avantajos şi pentru farmacii, care pot vedea care dintre planurile de asigurare sunt cele mai profitabile; astfel, farmaciile mai mici pot deveni competitive.