BusinessMagazin

Tag: ajutor

  • Maşina de sculptat

    În această a doua categorie se înscrie un artist londonez, Davide Quayola, care s-a apucat să recreeze sculpturi antice cu ajutorul unui braţ robotic care ciopleşte marmura. Modelul după care lucrează robotul este grupul statuar antic „Laocoon şi fii săi“, care îl reprezintă pe preotul troian ucis de şerpi alături de cei doi băieţi ai lui pentru că s-a opus introducerii în cetatea Troiei a calului lăsat în faţa porţilor de ahei. Quayola susţine că acest grup statuar este simbolul perfecţiunii artistice, scrie CNN, şi explică apelul la un robot prin dorinţa de a vedea cum percepe o maşină un obiect cunoscut, braţul robotic realizând o versiune incompletă, dar unică a originalului. 

  • De la agendă la Excel

    “Studiind piaţa, am vrut să vin în întâmpinarea hotelierilor cu un produs software complet, o experienţă la un alt nivel”, descrie Amalia Ştefan, fondatoarea platformei Juvo Hospitality, motivul pentru care a pus bazele businessului.

    A lansat software-ul Juvo Hospitality în luna noiembrie a anului trecut cu o investiţie iniţială de 500.000 de euro din fonduri proprii, sumă care a fost direcţionată spre tehnologie şi resursa umană. „Vânzarea softului a început în luna aprilie. Până în luna iunie am semnat contracte în valoare de 6.110 de euro. Pentru România, Juvo Hospitality este un business nou, ne aşteptăm la o creştere de 15% în urma târgului de turism WTM de la Londra, la care vom participa în noiembrie”, preconizează antreprenoarea.

    Echipa care a lucrat la crearea softului a fost alcătuită din 21 de persoane cu tot cu colaborări, acţionari fiind Amalia Ştefan şi Oxford Investment Alliance SRL. Softul internaţional dezvoltat şi în România prin Juvo Hospitality a fost lansat însă pentru prima dată în UK. Biroul din Londra, care în prezent deţine 310 unităţi hoteliere în portofoliu, a fost înfiinţat în urmă cu patru ani, iar în 2017 a generat venituri de 1,7 milioane de euro, cu o creştere de 35% în primele şase luni ale anului acestuia faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut.

    „Printr-un sistem automatizat, softul Juvo Hospitality îi ajută pe hotelierii locali să se conecteze şi să îşi dezvolte reţeaua de distribuţie la nivel internaţional, să gestioneze eficient rezervările, să îmbunătăţească sistemul operaţional, administrarea eficientă a hotelului şi managementul hotelier”, explică Amalia Ştefan rolul software-ului. Cum funcţionează însă acesta?

    „Juvo Hospitality este un CRS (Central Reservation System – sistem central de rezervare) creat pentru a conecta o proprietate sau un lanţ de proprietăţi la GDS (Global Distribution System – sistem global de distribuţie), care conectează peste 600.000 de agenţii de turism şi clienţi corporativi din întreaga lume, IDSuri (Internet Distribution Systems) compuse din portaluri de călătorie online, wholesaleri online şi operatori de turism de top şi orice centre de relaţii cu clienţii conectate la hotel. Toate acestea, într-un sistem unic, care include şi un BE (Booking Engine – motor de rezervări) online pentru site-ul oficial al hotelului.”

    Anul acesta, platforma a înregistrat o rată de creştere a numărului de clienţi de 38%, comparativ cu 2017. Clienţii Juvo Hospitality sunt reprezentaţi exclusiv de companii, software-ul fiind dedicat hotelurilor. La momentul actual, în portofoliul businessului se regăsesc peste 250 de unităţi de cazare, unul dintre cei mai mari clienţi de pe piaţa locală fiind Phoenicia Hotels.

    Businessul se monetizează prin pachete cu plată lunară, cu preţuri cuprinse între 99 euro şi 250 euro/lună, tarif care include servicii cum ar fi sistemul de management al proprietăţii, CRS, site, management reputaţional, comparaţii de preţuri etc.

    Amalia Ştefan a terminat Geografie la Universitatea Bucureşti şi şi-a început cariera în 2002, într-o mică agenţie de turism din Capitală. Cu tehnologia a luat contact pentru prima dată în 2009, în Praga, Cehia – în cadrul companiei Invia.cz, „un loc de suflet de unde am învăţat foarte mult”, unde a început pe o poziţie de team leader, iar după numai cinci luni a fost avansată ca sales manager pe România.

    În octombrie 2011, a plecat să lucreze într-o altă agenţie de turism din Bucureşti, unde a rămas până în 2015, când a ales Booking.com, unde a intrat „din dorinţa de a vedea cum se întâmplă lucrurile, cum se dezvoltă activitatea într-un OTA (Online Travel Agency)”. A fost timp de peste un an account manager şi spune că i-a plăcut foarte mult partea de partnership.

    A urmat eMAG, o companie „unde te poţi dezvolta, unde chiar poţi spune ce îţi doreşti să realizezi şi cu siguranţă eşti ajutat de întreaga echipă”, unde a lucrat timp de un an tot pe poziţia de account manager. „Consider că fiecare job, fiecare KPI (Key Performance Indicator – n. red.) atins m-a ajutat să construiesc o temelie solidă şi să mă dezvolt”, spune ea.

    Acum are 35 de ani, îşi împarte poziţia de CEO al Juvo Hospitality cu cea de mamă şi spune că pasiunile sale sunt cărţile şi timpul petrecut cu fetiţa ei, dar, bineînţeles, şi călătoriile, printre destinaţiile sale preferate numărându-se Tropea, Barcelona şi Havana: „Atunci când faci parte din industrie, călătoriile devin un viciu”.

    Antreprenoarea vede provocările ca pe o modalitate de a-şi depăşi limitele şi spune că o provocare majoră este să îi facă pe oameni „să înţeleagă că tehnologia îi ajută şi nu îi înlocuieşte”. În toate discuţiile cu diverşi oameni de afaceri, povesteşte că încearcă să îi facă pe aceştia să înţeleagă că tehnologia „le îmbunătăţeşte vieţile” şi le uşurează munca: „Cu ajutorul tehnologiei, din ce în ce mai multe companii îşi pot lăsa personalul să aleagă dacă vrea să lucreze din birou, de acasă sau dintr-o cafenea. Sunt companii care au făcut economii uriaşe alegând ca angajaţii lor să lucreze remote”, descrie ea unul dintre avantajele tehnologiei.

    Un alt proiect al Amaliei Ştefan este Academia Juvo, care „s-a născut din dorinţa de a oferi acces hotelierilor la ultimele noutăţi din domeniul turismului. A început prin a fi un proiect online, dar la solicitarea hotelierilor am susţinut workshopuri şi traininguri în mai multe locaţii din ţara. Am susţinut şi clase online prin webinarii, unde am discutat despre revenue management, operaţional şi marketing. Investiţia nu a fost financiară, am investit timp şi suflet”. Ea spune că, din punctul său de vedere, piaţa din sud-estul Europei „încă nu a atins apogeul pe partea tehnologiei. Acum studiază, încearcă să ajungă la un nivel atins de mai mulţi ani de piaţa din vest. Acesta a fost şi motivul pentru care am lansat Juvo Academy.“

    În ceea ce priveşte planurile de extindere pentru anul următor, antreprenoarea spune că „pentru 2019 ne dorim să ne consolidăm poziţia pe piaţa românească şi să lansăm Juvo Hospitality în Grecia şi Egipt”, proiecte pentru care are pregătită o investiţie de 100.000 de euro. „Tehnologia este o piaţă în continuă dezvoltare. Investiţiile sunt continue, tocmai pentru a oferi cele mai bune servicii clienţilor noştri.”
    Cât despre influenţa pe care o are digitalizarea în industria hotelieră, în opinia Amaliei Ştefan, există „în mod evident o tendinţă a unităţilor de cazare de a trece de la modelul clasic de lucru la modelul online”, completând că, totuşi, încă există „în acest moment multe unităţi de cazare care îşi ţin evidenţa pe agende sau care au un sistem de gestionare hotelieră clasic”.

    Povesteşte că a întâlnit oameni de afaceri şi investitori care încă mai consideră că a avea un sistem cloud este un lucru foarte rău, ba chiar periculos. „Percepţia acestora se schimbă când realizează că pot vedea situaţia hotelului cu un singur clic, când pot avea toate sistemele de rezervări într-un singur loc, având astfel acces la rapoarte detaliate rapid. Tehnologia poate uşura munca de zi cu zi, dar, în acelaşi timp, cu o strategie bună poţi creşte numărul rezervărilor online, ca şi prin canalele de distribuţie.”

    Antreprenoarea crede că platformele de tip Airbnb „nu afectează industria hotelieră. Un client obişnuit cu toate condiţiile unui hotel va fi mai reticent să închirieze un apartament sau o casă pe platforma Airbnb. Fiecare business are propria piaţă. Însă competiţia ne face mai buni şi ne ajută să ne creştem calitatea serviciilor oferite”, încheie ea.

    În prezent, Juvo Hospitality are cinci angajaţi în biroul din România şi 12 în cel din Marea Britanie. Amalia Ştefan spune că „piaţa din UK este mult mai axată pe revenue management şi tehnologie. Angajaţii nu sunt diferiţi, totul depinde de tine ca şi CEO, să creezi un cadru frumos de muncă, şi cu siguranţă vei fi răsplătit cu performanţă“. 

  • Povestea copilului care la doar 6 ani învăţa codare si pe care toate companiile mari precum Google sau Microsoft vor să-l angajeze

    Samaira Mehta, o fată în vârstă de 10 ani care trăieşte în Silicon Valley, a devenit un copil-minune după ce, la doar 8 ani, a creat un board game (joc de masă) numit CoderBunnyz pentru ai ajuta pe alţi copii să înveţe codarea, pe care ea a învăţat-o încă de la vârsta de 6 ani.
     
    Ea este fondatorul şi CEO-ul companiei CoderBunnyz, care a câştigat recunoaşterea în mass-media naţională şi i-a atras o serie de invitaţii la conferinţe susţinute în Silicon Valley.
     
    După ce a creat jocul, Mehta a câştigat locul II şi suma de 2.500 de dolari în cadrul competiţiei Think Tank Learning’s Pitchfest din 2006. Asta a atras atenţia unor producători de la Cartoon Network, care erau în căutarea unor “Powerpuff Girls” (Fetiţele Powerpuff) reale, aşa că Mehta a fost invitată să apară în unele video-uri ale acestora. “Am vândut deja 1.000 de cutii, deci peste 35.000 de dolari, şi suntem pe piaţă doar de un an”, a declarat Mehta pentru Business Insider.
     
    Produsul nu a fost promovat la întâmplare. Când a lansat jocul, a urmat un plan de marketing extraordinar,pus la punct cu ajutorul tatălui său, Rakesh Mehta (inginer Intel şi absolvent al Sun Microsystems şi Oracle). Ea a folosit jocul pentru a crea ateliere în care copiii de vârstă şcolară să poată învăţa codare.
     
    A lansat totodată şi iniţiativa  Yes, 1 Billion Kids Can Code (Da, 1 miliard de copii pot coda), prin intermediul căreia oamenii puteau dona cutii cu jocul creat de ea şcolilor. Apoi, a organizat ateliere în care i-a ajutat pe copii să înveţe cum să stăpânească jocul. La începutul acestui an şcolar, 106 şcoli foloseau deja jocul, potrivit Mehtei.
     
    A lansat de atunci un nou joc numit CoderMindz, pe care îl condiseră ca fiind primul joc de masă AI (artificial intelligence – inteligenţă artificială). Cu ajutorul CoderMindz, copiii pot învăţa principii de bază ale AI. Ea a conceput jocul cu ajutorul fratelui său, Aadit, în vârstă de 6 ani – vârsta la care tatăl său a început să o înveţe codarea.
     
    Până în prezent, Mehta a organizat peste 60 ateliere în Silicon Valley, cu peste 2.000 de copii, o parte din ele fiind susţinute la sediul Google din Mountain View, California. Acolo a întâlnit-o pe Stacy Sullivan, directorul de cultură al Google. Reprezentanta companiei Google a fost atât de impresionată, încât a rugat-o să aibă în vedere să lucreze pentru ei când va creşte. Mehta i-a spus însă lui Sullivan că nu ştie dacă ar vrea să lucreze pentru Google, deoarece îi place să fie antreprenor. Între timp, Sullivan şi cei de la Google au ales-o în calitate de speaker principal la conferinţa Diversity in Tech, care a avut loc în luna august, găzduită la Google Launchpad, acceleratorul de start-up-uri al companiei din San Francisco.
     
    Mehta a avut multe alte discursuri, inclusiv la un festival organizat de Microsoft. De la debutul jocului CoderBunnyz, ea a întâlnit şi numeroase personalităţi. Unul dintre momentele sale cele mai îndrăgite a fost atunci când a primit o scrisoare de încurajare de la fosta primă doamnă Michelle Obama. L-a întâlnit şi pe Mark Zuckerberg de Halloween, cu care a avut o discuţie interesantă despre codare, iar acesta i-a spus să îşi continuie munca, deoarece este minunat ceea ce face.
     
    Acum a lansat seria de interviuri proprii pe site-ul său, CoderBunnyz, în care vorbeşte cu oamenii din sectoarele de robotică, jocuri şi educaţie. Chiar dacă a reinvesteit toţi banii din afacere în fabricarea mai multor jocuri CoderBunnyz şi în crearea noului joc AI, a organizat deja o acţiune caritabilă pe care o sponsorizează atunci când generează profituri: PATH, pentru ajutorarea oamenilor fără adăpost.
     

  • „Prima dată nu ştiam de unde vine”. O primărie din Gorj a montat un sistem de boxe pe stâlpi, prin care redă muzică şi hotărârile de consiliu local

    Pe aleile parcului din faţa Primăriei Târgu-Cărbuneşti, în staţiile de autobuz, în apropierea spitalului şi în piaţa din localitate răsună muzica, din această săptămână, de dimineaţă până seara. Deocamdată, zece boxe au fost amplasate pe stâlpi, oamenii ascultând programele unui post de radio.

    „Am achiziţionat un sistem de radioficare, pe care să-l folosim şi pentru diverse anunţuri, şi pentru atmosferă ambientală plăcută, zic eu, mai ales că vin şi sărbătorile şi o să avem colinde. Ne-am hotărât să avem un post de radio care să aibă în principal muzică şi mai puţină politică, să nu stea oamenii să asculte vorbărie multă. Iniţial avem zece difuzoare amplasate pe o distanţă de 1.100 de metri, în zona pieţei două, două către spital, în apropierea staţiilor de microbuz şi vrem ca anul viitor să ne extindem şi spre aleea liceului. Este o boxă în parcul din faţa Primăriei, care acoperă tot parcul”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Dănuţ Birău, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să pui natura la treabă

    Soluţia ar putea veni de la natură, susţine o companie numită Faber Futures, a cărei fondatoare, Natsai Audrey Chieza, coordonează eforturile de perfecţionare a unui sistem de vopsire a textilelor cu ajutorul bacteriei Streptomyces coelicolor, care elimină în mediul înconjurător un pigment care poate fi roz, albastru sau violet.

    Colorarea materialelor se face prin introducerea acestora în recipiente în care se află culturi din această bacterie, iar cantitatea de apă necesară este de 500 de ori mai mică decât la vopsirea obişnuită şi nici nu se folosesc chimicale toxice, susţine Chieza, care colaborează deja cu două firme din industria modei care vor să testeze noua soluţie. 

  • Suma impresionantă pe care o tânără reuşeşte să o economisescă în fiecare săptămână prin „Regula de trei zile”

    Un simplu stil de viaţă, denumit „Regula de trei zile”, a ajutat-o pe o tânără să economisească nu mai puţin de 200 de dolari într-o săptămână, conform Daily Mail. 

    După ce şi-a facut un plan de cheltuieli, Jamie Rappaport, o tânără din Pennsylvania, s-a hotărât să nu mai cumpere nimic pe care ar putea să îl folosească doar o singură dată. Pentru orice altceva, va aştepta trei zile până să achiziţioneze, iar dacă dorinţa va persista, abia atunci poate cumpăra.

    Rappaport a decis să preia controlul asupra cheltuielilor sale după ce a realizat că nu a economisit nimic şi era nevoită să ceară bani părinţilor săi din ce în ce mai des. „Cumpărăturile impulsive mi-au distrus economiiile”, declara tânăra. Aşa că mama sa a ajutat-o cu un sfat – dacă vede un lucru care îi place şi va fi interesată de el şi peste trei zile, după ce trece entuziasmul de moment, să îl cumpere fără să se simtă vinovată. Două săptămâni mai tarziu, după ce i-a intrat salariul, mai avea în cont 200 de dolari, lucru care nu i se mai întâmplase de mult timp.

    „Nu îmi vine să cred câte cumpărături din impuls am salvat cu <<Regula de trei zile>>, sunt foarte încântată”, a mai declarat Jamie Rappaport

  • Cum a comentat Dragnea SESIZAREA făcută “cu dedicaţie” de Viorica Dăncilă la CCR: Un nonsens

    „Fiindcă a facut-o Guvernul. Vă mai aduceţi aminte că a făcut o sesizare de dl. Tăriceanu parcă pe un conflict între Guvern şi, nu mai ştiu cine, Parchet. Sunt cei care sunt prevăzuţi cu acest drept de a putea face sesizări şi pot face sesizări pe orice speţă, nu numai dacă instituţia pe care o reprezintă ar fi într-un posibil conflict”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat de ce CCR a fost sesizată de Executiv, nu de Parlament.

    Liviu Dragnea a spus că, înante de condamnarea în primă instanţă, nici Inspecţia Judiciară şi nici CSM nu s-au sesizat când moderatori de la televiziuni „ameninţau în mod direct” judecătorii din complet să îi dea o sentinţă de condamnare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum trecem mai repede de la piept de pui la grătar cu cartofi prăjiţi şi salată la somon şi fructe de mare cu sos de şampanie?

    Nu ştiam ce înseamnă somon, fructe de mare, carpaccio sau burrata.
    Nu ştiam pentru că nu aveam de unde să ştim, pentru că nu eram umblaţi în afară.
    Comunismul nu i-a lăsat pe oameni să plece peste graniţă de teamă că ar fi intrat în contact cu lumea occidentală, care evoluase mai mult. Acum suntem liberi şi 3,5 milioane de români trăiesc şi lucrează în afară. Niciun război nu a dus la această migraţie externă.
    De multe ori noi, cei care am rămas în ţară, vedem aceste plecări ca pe un lucru rău, pentru că România se depopulează, comune şi sate întregi rămân fără oameni, iar economia rămâne fără forţă de muncă, aproape cea mai bună.
    În ţară companiile au rămas să se descurce fie cu tinerii care se plimbă dintr-un job în altul, să experimenteze, fie trag de oamenii care sunt aproape de pensie să mai rămână să mai lucreze pentru că nu au cu cine să îi înlocuiască.
    După 20 de ani, după 10 sau după 5 ani, o parte din cei plecaţi în afară au ajuns pe poziţii executive în multinaţionale. De aici au început să cutreiere lumea ca expaţi, azi la Londra, peste un an la Geneva, apoi în Dubai.
    Business MAGAZIN îşi propune ca pe parcursul următoarelor luni şi ani să-i scoată în faţă pe românii care au ajuns să lucreze în corporaţiile externe sau pe cei care şi-au făcut un business în afară. Cu ajutorul lor, dar şi cu ajutorul „căpşunarilor”, România se internaţionalizează în fiecare zi, o parte din experienţa lor, o parte din ceea ce au învăţat ei în afară, ajunge în România prin diverse forme.
    Pe lângă faptul că avem nevoie de banii lor pentru a acoperi ceea ce noi consumăm din import, avem nevoie şi de knowledge-ul lor, pentru care nu plătim nimic.
    Poate că o parte dintre ei se vor întoarce în România peste ani, şi atunci businessul românesc va mai pune o cărămidă.
    După căderea comunismului, polonezii, ungurii, cehii şi-au deschis graniţele şi pieţele pentru a-şi lăsa cetăţenii să plece în afară, să vadă cum e, iar pe de altă parte să intre multinaţionalele care au venit cu experienţă, cu knowledge, cu acces la pieţele externe, cu finanţare, cu salarii mai mari.
    În timp ce ungurii îşi trimiteau o generaţie de tineri în afară pentru a se şcoli, noi încă trăiam din sloganul „Nu ne vindem ţara” şi „Voi nu aţi fost aici să mâncaţi salam cu soia”.
    După 2000, lucrurile au început să se schimbe, iar apropierea de NATO şi Uniunea Europeană ne-a adus în postura de a începe să învăţăm ce înseamnă internaţionalizarea Românei.
    Primul deceniu după ’90 se vede acum în business. România nu are nicio companie în top 10 regional, prima fiind Dacia, pe locul 14. Companiile poloneze, cehe, ungare sunt peste tot în această zonă pentru că au avut de la cine să înveţe ce înseamnă ieşirea din propriile graniţe.
    Noi nu avem nicio companie regională, nici de stat, nici privată, care să fie prezentă în toate ţările din Europa Centrală şi de Est, o piaţă de peste 100 de milioane de locuitori.
    Nu suntem prezenţi şi pentru că nu am avut cu cine, nu am avut români care să fi lucrat în afară şi care să ştie ce înseamnă lumea multinaţionalelor.
    Ca să discuţi cu bancherii de la Londra trebuie să ştii şi să fii din lumea lor. Nu poţi să le ceri lor să înveţe cum este lumea din Vaslui sau Teleorman. Milioanele de dolari se obţin atunci când pe masă sunt fructe de mare, somon sau carpaccio. Pentru că şi costă mai mult.
    Micii sunt ieftini, sunt buni, dar arată că nu poţi să faci business mare acolo.
    Pentru ca firmele româneşti să crească mai repede decât o fac acum, trebuie să aibă şi oameni mai buni. Pe piaţa locală găseşti oameni buni, dar fără ca aceştia să fie internaţionali nu poţi să vezi dincolo de propriul gard. Când lucrezi cu cifre mari, şi pieţele sunt mai mari.
    România are nevoie mai întâi ca românii care lucrează în afară să înveţe, să ocupe poziţii şi funcţii în companiile globale, pentru ca apoi o parte din această experienţă să fie transferată în România. Avem nevoie de experienţe externe, avem nevoie de rigoare, avem nevoie să ştim care este limbajul businessului mare, avem nevoie de contacte externe, avem nevoie de acces la finanţarea externă, dacă vrem ca firmele româneşti să devină campioane, măcar regionale.
    Degeaba avem resurse interne dacă nu ştim ce să facem cu ele, dacă nu sunt oameni care să mai fi lucrat în afară cu aceste resurse. Privirea noastră este internă, este limitată, iar orice strategie se opreşte la primul judeţ întâlnit în cale. Pentru că nu am avut ocazia să lucrăm cu cifre mari, noi nu gândim în ţări, nu gândim în regiuni, nu realizăm produse şi servicii pentru lumea globală.
    Poate cu ajutorul acestor generaţii care au plecat să lucreze în afară, care acumulează în fiecare zi experienţă, la un moment dar businessul românesc le va folosi experienţa.
    Ca să trecem de la piept de pui la grătar – o formă primitivă de mâncare, fără prea multă valoare adăugată – la fructe de mare şi somon, ne trebuie ceva timp, o deschidere externă mare şi o înţelegere a faptului că există şi lucruri bune în aceste plecări externe ale românilor.

  • Trăia pe străzi şi era dependent de heroină. Astăzi este milionar şi ajută oamenii să aibă grijă de sănătatea lor

    În urmă cu 13 ani, Khalil Rafati trăia pe străzile din Los Angeles şi era dependent de heroină; avea ulcer şi ajunsese la 50 de kilograme. Astăzi, el este milionar.

    Rafati este proprietarul SunLife Organics, un lanţ de magazine care comercializează sucuri naturale şi care s-a extins din Malibu în alte 6 locaţii din Los Angeles.

    Lanţul are clienţi fideli precum David Duchovny sau Anthony Kiedis de la Red Hot Chilli Peppers şi a devenit cunoscut datorită cozilor uriaşe la care oamenii se aşează pentru a cumpăra băuturi numite “Elixirul vieţii” sau “Fericirea”.

    Ajuns la 46 de ani, Rafati a reuşit să creeze într-o perioadă relativ scurtă de timp un imperiu construit pe băuturile despre care spune că i-au salvat viaţa.

    Khalil Rafati descrie incredibila sa poveste în cartea “Am uitat să mor”, o autobiografie care s-a bucurat de mare succes în Statele Unite.

    Aventura lui Rafati a început la Hollywood, acolo unde a deschis o spălătorie auto. Pentru a câştiga ceva bani în plus, el a început să distribuie şi marijuana; dar momentul care i-a definit practic prima parte a vieţii a fost acela în care a încercat pentru prima dată heroina. A devenit repede dependent şi a fost de mai multe ori aproape de moarte.

    În 2003, aflându-se la închisoare, Rafati a înţeles că a atins limita de jos: s-a decis să renunţe la droguri şi să aibă grijă de sănătatea sa, iar momentul în care un prieten i-a explicat beneficiile sucurilor naturale i-a schimbat viaţa. El a început să creeze diferite combinaţii de sucuri, printre care şi “Wolverine” – o băutură cu gust de banane – care a devenit practic semnătura celor de SunLife.

    El a primit 50.000 de dolari din partea unui prieten şi a deschis primul magazin SunLife, în Malibu. Reţeaua numără astăzi 6 astfel de locaţii.
     

  • Rapperi la licitaţie

    După ce Sean Combs (Puff Daddy/P Diddy) a plătit 21 de milioane de dolari pentru un tablou de Kerry James Marshall, iar rapperul şi producătorul american Swizz Beatz (pe numele său adevărat Kasseem Dean) a fost văzut şi el printre participanţii la licitaţii, casa Sotheby’s s-a gândit să-i pună la treabă, scrie The Telegraph. Aceasta le-a încredinţat sarcina de a selecta lucrările care să fie scoase la vânzare în data de 25 septembrie, Swizz Beatz propunând o serie de tablouri ale unor artişti africano-americani contemporani, printre care Sam Gilliam, Faith Ringgold, Lorna Simpson şi Kerry James Marshall, de la acesta din urmă alegând un mic studiu pentru tabloul „Past Times” achiziţionat de
    P Diddy, estimat la 900.000-1.200.000 de dolari.