Tag: accident

  • Procurorii cer STS declasificarea convorbirilor prin 112 în cazul accidentului aviatic din Apuseni

    Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), anchetatorii au mai solicitat, de la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), relaţii privind modalitatea tehnică în care furnizorii de servicii publice de telefonie asigură preluarea apelului la serviciul de urgenţă 112 şi facilitează localizarea acestor apeluri de către SNUAU 112.

    De asemenea, procurorii au înaintat o cerere la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, cu privire la avizarea raportului de constatare medico-legală în cazul Aurei Ion.

    “Au fost solicitate de la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării documentele prezentate în şedinţa din data de 2 februarie 2014 privind accidentul aviatic, documente care au fost obţinute şi analizate. De la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă s-au primit înregistrările video ale aeronavei din momentele anterioare decolării”, se mai arată într-un comunicat de marţi al PICCJ.

    Potrivit sursei citate, în cazul accidentului aviatic produs la 20 ianuarie în Munţii Apuseni, echipa de procurori din cadrul Secţiei parchetelor militare a audiat, în perioada 17 – 21 martie, nouă persoane, respectiv martori şi părţi civile.

    Părinţii şi sora Aurei Ion au fost, în 21 martie, la PICCJ, unde au dat declaraţii în ancheta privind accientul din Apuseni, iar procurorii le-au pus la dispoziţie dosarul.

    Familia Aurei Ion, studenta la Medicină decedată în ianuarie, în accidentul aviatic din Apuseni, s-a constituit parte civilă în dosar, nestabilind deocamdată suma pe care o va solicita ca daune morale, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

    Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

    Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

    Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni sunt efectuate de procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competenţa, în 4 februarie, din cauză că trebuie audiate persoane din instituţii centrale ale statului cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

    Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara atunci că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există “suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru”.

    Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au făcut cercetarea locului producerii accidentului şi au ridicat mijloace materiale de probă. De asemenea, au fost audiate persoanele rănite în accident, medici de urgenţă, personalul ISU, al Jandarmeriei, personalul silvic, localnicii, pădurarii care au participat la căutări.

    În 11 februarie, procurorii Secţiei Parchetelor Militare au dispus, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu.

    În 17 februarie a fost începută urmărirea penală şi pentru infracţiunile de neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.

    Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a trimis, în urma solicitării venite de la procurorii PICCJ, transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituţii, în timpul zborului aeronavei care s-a prăbuşit, la 20 ianuarie, în Munţii Apuseni.

    Pe lângă transcrierea convorbirilor, procurorii Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au mai cerut de la ROMATSA şi documente referitoare la briefing-ul meteorologic al zborului, au arătat reprezentanţii Ministerului Public, într-un comunicat de presă transmis luni agenţiei MEDIAFAX.

    De asemenea, anchetatorii au solicitat Serviciului de Telecomunicaţii Speciale fişele de caz referitoare la accidentul aviatic şi procedura urmată de operatorii serviciului 112, de la sesizare şi până la închiderea cazului, potrivit metodologiilor, procedurilor operaţionale şi protocoalelor în vigoare.

    Procurorii au trimis o cerere şi Ministerului Transporturilor, prin care solicită punerea la dispoziţie a raportului preliminar întocmit de inspectorii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS).

    Conform sursei citate, în dosarul existent la PICCJ, în perioada 10 – 14 martie, au fost audiaţi mai mulţi martori, respectiv personal al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, precum şi ofiţeri de rang superior din cadrul Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General al Aviaţiei Civile.

    Între 20 februarie şi 5 martie, alte peste 50 de persoane, între care angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, dar şi controlori de trafic aerian, au fost audiate în acelaşi dosar.

    Potrivit reprezentanţilor Parchetului instanţei supreme, cele 50 de audieri au avut loc, concomitent, atât la Bucureşti, cât şi în judeţele Alba, Cluj, Mureş şi Bihor.

    În acea perioadă, pe lângă angajaţii MAI şi MApN, au fost audiate, de către procurorii Secţiei parchetelor militare, persoane vătămate şi părţi civile, controlori de trafic aerian, persoane din cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

    Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) arăta că un factor important care a dus la producerea accidentului din munţii Apuseni a fost reprezentat de condiţiile meteorologice nefavorabile din timpul zborului.

  • Ianukovici: Am părăsit Ucraina din cauza unor ameninţări la adresa vieţii mele. Voi continua lupta pentru viitorul Ucrainei

     Viktor Ianukovici a declarat că nu a fost “răsturnat” de la putere şi a promis că va “continua lupta pentru viitorul Ucrainei”, în prima sa apariţie publică de când a fost destituit de parlament, în urmă cu aproape o săptămână.

    Ianukovici a declarat că a fost nevoit să părăsească Ucraina în urma unor ameninţări la adresa vieţii sale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atenţie la înşelăciunile prin metoda “Accidentul”. Cum vă puteţi feri de astfel de hoţi

    Metoda “Accidentul” reprezintă schema prin care un necunoscut care de obicei se dă drept avocat sau amic contactează telefonic rudele unei persoane despre care povestesc că a fost implicată într-un accident rutier grav sau o altă ilegalitate şi că rudele respective trebuie să plătească urgent victimelor accidentului o anumită sumă de bani pentru a elibera din arest sau a scăpa de la închisoare persoana (de obicei fiul celor apelaţi telefonic).

    Poliţia Română adresează următoarele recomandări tuturor cetăţenilor contactaţi de astfel de falşi avocaţi sau “binevoitori”:

    În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări.

    Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: 1) depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv; 2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale.

    Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.

    De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav, este de obicei anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.

    Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde vreo acţiune.

    În niciun caz nu daţi crezare imediat unor “poveşti” anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie.

    Cum puteţi evita să fiţi înşelaţi:

    – verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare). În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu reţin telefoanele mobile.

    – dacă sunteţi contactat de un “binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin.

    – fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.

    – nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis-voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

    – verificaţi orice informaţie prin care vi se solicită telefonic să trimiteţi bani prin terţi unor rude, despre care vi spune o poveste, de obicei impresionantă.

    – nu oferiţi nici un fel de date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutor.

    – nu trimiteţi coduri de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice, în nici un caz unor persoane străine, indiferent de calitatea pe care acestea susţin că o au.

    – nu daţi crezare veştilor prin care sunteţi anunţaţi că sunteţi fericiţii câştigători ai unor concursuri, la care nu aţi participat.

    – nu achitaţi niciodată în avans sume de bani pentru ridicarea unor premii; plata impozitelor sau a altor taxe se realizează ulterior încasării acestora!

    – nu ezitaţi să cereţi sprijinul poliţiştilor sau al rudelor apropiate înainte de a da curs unor astfel de solicitări.
     

  • Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul din Apuseni, a fost externat

     Răzvan Petrescu a fost scos, vineri dimineaţă, cu o targă din clădirea SCJU Cluj-Napoca şi a fost urcat într-o ambulanţă care îl va transporta la Râmnicu Vâlcea, ambulanţa fiind urmată de o maşină în care se aflau părinţii acestuia.

    Întrebat când va reveni la control la SCJU Cluj-Napoca, copilotul a răspuns că nu ştie, şi că acest lucru este trecut pe fişa de externare. Nici conducerea SCJU Cluj-Napoca nu a putut preciza când va veni la control Răzvan Petrescu.

    Copilotul Răzvan Petrescu va urma acasă un program de refacere, iar apoi alt program de recuperare într-o clinică de specialitate.

    Joi, la o lună de la accidentul din Apuseni, Răzvan Petrescu a făcut primele declaraţii, înaintea externării sale, spunând că starea de sănătate i s-a îmbunătăţit considerabil şi că se simte bine, el rememorând momentul impactului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONCLUZIILE ANCHETEI privind accidentul din Muntenegru: Şoferul a fost de vină

     “Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în cauza privind accidentul rutier produs la data de 23.06.2013, în Muntenegru, soldat cu decesul a 19 persoane (printre care şi şoferul, n.r.) şi rănirea altor 29 şi au dispus clasarea cauzei, în temeiul disp. art. 315 rap. la art. 16 lit. a, b, e şi f din Noul Cod de procedură penală”, se arată într-un comunicat de presă de marţi al Ministerului Public.

    Astfel, pe baza probatoriului administrat în cauză s-a stabilit că accidentul rutier s-a produs ca urmare a neglijenţei în trafic a şoferului autocarului, care se deplasa pe drumul principal dinspre Kolasin în direcţia Podgorica cu o viteză de 80 kilometri pe oră, mult mai mare decât cea permisă pe acel sector de drum, “neadaptând viteza de deplasare a autocarului la limitele impuse prin semnele de circulaţie, la banda marcată pe şosea, la starea suprafeţei acesteia, şoseaua fiind umedă şi alunecoasă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Accidentul din Apuseni: PICCJ a început urmărirea pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală

     “În continuarea cercetărilor în cauza privind accidentul aviatic din data de 20 ianuarie 2014, înregistrată la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a declinării de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, procurorii au dispus, la data de 11.02.2014, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu”, arată joi PICCJ, într-un comunicat de presă.

    După ce documentele cu caracter tehnic vor fi transmise şi analizate, procurorii vor audia persoanele cu atribuţii în pregătirea şi coordonarea zborului aeronavei YR-BNP, tip BN2, precum şi pe cele care au coordonat operaţiunile de alarmare, localizare, căutare şi salvare a victimelor catastrofei aviatice, a precizat sursa citată.

    Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, declara recent că în cazul accidentului aviatic din Apuseni pot răspunde penal atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.

    Tiberiu Niţu preciza că experţii de la CIAS nu s-au pronunţat cu privire la epavă, aceştia fiind “în fază preliminară de evaluare”.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Trei angajaţi ai unui colegiu din Piteşti, accidentaţi pe trecerea de pietoni din faţa liceului

     Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Argeş, Adriana Bălănescu, trei persoane care traversau pe o trecere de pietoni strada Armand Călinescu din Piteşti, îndreptându-se dinspre bulevardul Republicii către Colegul “I. C. Brătianu”, au fost lovite de o maşină.

    Cele trei persoane au fost rănite, dar sunt în stare stabilă, urmând să fie transportate la spital pentru investigaţii medicale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Michael Schumacher a suferit o infecţie pulmonară. Purtătorul de cuvânt al pilotului: Nu comentăm speculaţiile

     Purtătorul de cuvânt al lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, nu a dorit să facă nicio precizare în acest sens, mulţumindu-se să declare: “Nu comentăm speculaţiile”, informează Bild.

    La sfârşitul lunii ianuarie, sedativele administrate lui Michael Schumacher au fost diminuate pentru a permite începerea unui proces de trezire, care ar putea dura mult timp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ACCIDENT de autocar în Ungaria: 22 de răniţi, între care trei români

    Autocarul în care se aflau 26 de pasageri este înmatriculat în judeţul Harghita şi plecase vineri de la Băile Homorod spre localitatea Pecs, inspectorii de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) urmând să facă un control la sediul firmei operatoare, informează Ministerul Transporturilor.

    Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut unei echipe de experţi de la ISCTR Arad şi Timişoara să meargă de urgenţă la locul unde s-a produs accidentul.

    “Autobuzul implicat în accident are capacitatea de 49 de locuri, an de fabricaţie 1998 şi este clasificat la o stea. Firma operatoare are din anul 2011 licenţă de transport persoane, iar şoferul care se afla la volan este deţinător al unui certificat profesional pentru transportul rutier de persoane, valabil până la data de 15.09.2015”, a precizat Ministerul Transporturilor.

    Mai mult pe www.mediafax.ro

  • Dobriţoiu: Analizăm în Comisia de Apărare a Senatului modul de intervenţie la accidentul din Apuseni

     El a făcut declaraţia înaintea unei şedinţe a Comisiei, precizând că se va discuta despre invitarea la audieri a factorilor responsabili.

    Dobriţoiu a mai spus că se va analiza şi legislaţia în vigoare care regelementează sistemul de intervenţii în astfel de cazuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro