BusinessMagazin

Tag: oameni

  • Cum s-a făcut de-a pierdut România un Bucureşti

    Am risipit câteva ore bune făcând nişte calcule şi, în buna tradiţie românească, am obţinut rezultate contradictorii. În spiritul ultimelor dispute care animă societatea românească, exploatarea de la Roşia Montană, problemele ecologice şi cele sociale ale zonei, mă interesa cam câte hectare de teren a pierdut ţărişoara cea frumoasă în general, acoperite de halde de steril şi deşeuri miniere, de ape uzate şi alte asemenea rămăşiţe industriale.

    Pe site‑ul Ministerului Economiei există două documente, cu inventarele iazurilor de decantare, în număr de 53, acoperind 1.056,68 hectare de teren. Documentul mai contabilizează cinci evenimente cu impact sever asupra mediului şi 24 de iazuri care se află la o distanţă mai mică de un kilometru de un sit Natura 2000, reţeaua europeană de zone naturale protejate.

    Tot aici găsim şi inventarul haldelor de deşeuri miniere aparţinând minelor ce şi-au sistat activitatea: sunt 627 de halde, pe mai mult de 3.400 de hectare de teren (nu există un total, iar adunările le-am făcut ceva mai în grabă, cu rotunjiri, sunt totuşi peste 600…). Cu totul vreo 4.500 de hectare de teren.

    O informare a fostului ministru al mediului Laszlo Borbely vorbeşte de 250 de halde de steril, 270 de iazuri de decantare sau bataluri şi peste 400 de depozite industriale în aer liber, amplasamente care au nevoie de ecologizare urgentă. Nu sunt precizate suprafeţe.

    Informaţiile cele mai complete le-am descoperit pe site‑ul unui institut de cercetare; documentul este nedatat, dar pare a fi destul de recent. Acolo se vorbeşte de 799 de halde de steril brut rezultat din industria minieră, pe 6.900 de hectare, de 109 iazuri de decantare rezultate din prelucrarea zăcămintelor feroase şi neferoase, pe 2.140 ha, de 63 de halde de zgură şi cenuşă de la termocentrale, pe 2.638 de hectare, şi 133 de halde aferente metalurgiei, pe 750 de hectare.

    Alte 10.300 hectare sunt ocupate de 687 de depozite pentru deşeuri industriale în funcţiune, iar termocentralele mai adaugă 3.035 hectare de depozite de zgură (altele decât cele citate deja). Cu totul 25.763 de hectare de teren, adică o suprafaţă ce depăşeşte suprafaţa municipiului Bucureşti, de 228 de kilometri pătraţi, şi se apropie de cei 285 de kilometri pătraţi ai zonei urbane a Capitalei. Şi mai reprezintă 25.000 de terenuri de fotbal.

    Să mai luăm în calcul şi cei circa trei milioane de români care au plecat din ţară după revoluţie; aici avem un calcul simplu, dar uluitor în simplitatea lui: în cei 24 de ani scurşi de la Revoluţie, câte un român a părăsit România la fiecare patru minute.

    Sigur că alăturarea terenurilor şi a oamenilor plecaţi este cumva nedreaptă, industria a mers, cu bune şi rele, cu precădere în comunism, în timp ce migraţia este apanajul perioadei capitaliste. Dar din punctul de vedere al societăţii comunismul şi capitalismul au o relevanţă ceva mai redusă; ideea este că aşa ceva s-a produs, că nu prea ştim să gospodărim astfel de probleme şi că nici nu avem puterea de a le împiedica. Iar şefilor acestei naţii nu le-a păsat.

    Şi nici naţiei în sine, dacă e să fim sinceri. Dar nu pot să nu mă întreb care ar fi fost impactul nu atât al terenurilor pierdute, deşi 25.000 de hectare sunt o moşie frumoasă, care ar putea hrăni o sumedenie de oameni, ci mai ales al celor trei milioane de oameni, cei mai mulţi buni de muncă, puternici şi calificaţi, asupra economiei şi societăţii, dacă ar fi avut locuri de muncă şi posibilităţi de dezvoltare. În mod cert ar fi depăşit cele 3-7 miliarde de euro trimise acasă de înstrăinaţi.

    Imaginea este un turn Babel, oraşul pierdut pictat în 1595 de Lucas van Valkenborch, un pictor renascentist flamand; este, mi se pare mie, cea mai frumoasă dintre cele trei variante de turn Babel pe care le-a pictat maestrul.
     

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Despre noroc şi oportunităţi

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

    Norocul este o consecinţă a unui fel de a fi şi acesta este singurul criteriu care face diferenţa între oamenii norocoşi şi cei care nu sunt norocoşi. Simplist spus, un pesimist nu prea poate fi forţat să aibă noroc. Simplu spus, există o relaţie de cauzalitate între noroc sau sesizarea oportunităţilor şi convingerile personale.

    Multă lume îşi imaginează că oportunităţile sunt fenomene evidente. Însă cel mai adesea oportunităţile se văd doar atunci când ne uităm înapoi, pentru că uitându-ne înainte vedem doar încercări. Aşadar, oportunitatea este ceva permanent accesabil, nu doar ocazional, este mai mult o decizie decât o întâmplare. Este mai uşor să vedem cu invidie norocul altora decât să vedem cu smerenie norocul în care suntem fiecare dintre noi cu siguranţă, aproape în fiecare moment.
    Dacă oportunitatea sau norocul sunt mai degrabă decizii, atunci capacitatea de a lua decizii este cea care trebuie antrenată, nu contemplarea în gol a stării ce va să vie. A lua decizii este despre sine şi este greu, pe când a ne raporta la noroc ca la ceva din afara noastră uşurează aparent problema, pentru că responsabilitatea apare oriunde altundeva, mai puţin la sine. Mai mult, acolo unde nu există noroc sau oportunitate, problemele sunt foarte multe şi foarte mari. Oamenii norocoşi nu au probleme sau au mai puţine nu pentru că sunt norocoşi, ci pentru că şi le rezolvă singuri.

    Decizia vine la pachet cu mult curaj, cu încredere smerită, cu informaţii atent adunate, cu asumare şi cu participare, cu învăţare, cu frustrare, cu atingerea şi depăşirea limitelor, cu măcar un pic de viziune, cu muncă multă şi foarte multă disciplină, cel puţin în a căuta oportunităţi, dar nu numai, cu semnificaţie şi cu relevanţa efortului personal. Lipsa de decizie vine cu confort, cu nederanj, cu contemplare, cu uitat în curtea vecinului, cu strugurii acri, cu blocaj, cu lene uneori sau cu pasarea responsabilităţii la alţii, cu sentimentul de neadecvare, cu frica de greşeală, cu frica de risc, cu frica de penibil, cu frica de cei din jur.

    Noi alegem oportunităţile, nu ele pe noi, pentru că adesea, înainte, le percepem drept lecţii dure sau măcar costisitoare, apoi ne dăm seama că de fapt au fost oportunităţi. Ca să ajungem să avem acces la oportunităţi şi să le lăsăm să devină din ce în ce mai uşor ceea ce sunt, sinapsa care se produce şi sesizează posibilele oportunităţi este intensiv antrenată. Este vorba despre antrenament de vigilenţă, de corelaţie, de analogii, de experienţe anterioare bine integrate, de deschidere, de curaj, de căutare de informaţii. Mai mult, oportunităţile, ca şi marile trofee, nu sunt chiar pentru toată lumea când este vorba de ultima sută de metri, dar satisfacţiile sunt majore şi în etapele de pregătire. Un alt aspect major în relaţia de cauzalitate cu norocul este şi relevanţa personală. Nu am cunoscut niciun om conştient de potenţialul lui real care să nu se considere norocos, cum, invers, niciun om care se consideră fără noroc nu se gândeşte vreo clipă că drumul spre noroc stă în puterea lui. A şti că efortul tău face diferenţa şi a şti că ceea ce eşti este relevant aduce noroc şi creează oportunităţi de la sine pentru că norocul este despre a-l vedea, nu despre a-l arăta.

    Oportunitatea este ceva extrem de logic, dar ţine mai mult de logica intuiţiei. Fără intuiţie nu există oportunitate, aşa cum, fără logică, intuiţia se diluează.

    Logica adună intuiţia, iar intuiţia provoacă logica. Atunci când sunt lăsate împreună lucrează virtuos, iar când una sau ambele frânează, cercul devine vicios şi nici norocul nu apare. Dacă logica mai poate fi exersată, cu intuiţia este mai greu, pentru că numai după multe experienţe oamenii se prind de rolul ei şi abia de atunci încolo este provocată conştient.

  • Aproape 350 de oameni au murit în cutremurul din Pakistan

     Cutremurul cu o magnitudine de 7,7 s-a produs marţi în districtul izolat Awaran, situat în provincia cea mai săracă a Pakistanului.

    “Cel puţin 348 de persoane au murit şi 315 au fost rănite”, a declarat pentru AFP Abdul Latif Kakar, şeful Autorităţii responsabile cu gestionarea catastrofelor pentru provincia Balucistan, care cuprinde 44% din teritoriul pakistanez, dar numără decât 5% din populaţie.

    “Trei sute cinci persoane au murit doar în districtul Awaran şi am primit informaţii privind 43 de morţi într-un alt district puternic afectat, şi anume Kech”, a adăugat el. Un bilanţ precedent, oferit miercuri seara, anunţa 328 de morţi.

    Pakistanul a declarat stare de urgenţă în zonele din Balucistan devastate de cutremur, cel mai mortal în ţară de la cel din 2005 din Kashmir (nord-est) care s-a soldat cu cel puţin 73.000 de morţi şi a afectat milioane de persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mircea Diaconu: Geo Saizescu era un prieten, un om cald şi blând

     “Un om care ne-a părăsit… şi faptul că a fost şi unul dintre regizorii noştri şi nu numai, şi prietenii noştri. Cam asta este, de fapt, până la urmă, caracteristica principală a lui Saizescu. El era un prieten, era un om cald, un om bun, chiar un prieten şi, din păcate, publicul care, în general, percepe dispariţia destul de importantă a actorilor, a oamenilor de artă, în ultima vreme parcă mai mult ca niciodată, cred că au dreptate. Se duc, se duc şi parcă nu vine destul din urmă”, a declarat Diaconu pentru MEDIAFAX.

    Acesta a adăugat că a fost apropiat de cineast, jucând alături de Geo Saizescu în filmul “Buletin de Bucureşti” (1982), de Virgil Calotescu. “Am fost apropiaţi, ne-am văzut în toate împrejurările, un prieten chiar dacă vârsta era mai înaintată. A fost un grup de oameni care chiar am fost foarte apropiaţi, chiar dacă vârstele erau diferite şi, din păcate, puţini mai trăiesc din acel grup de oameni de generaţia lor, din păcate prea puţini mai trăiesc”, a adăugat acesta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O descoperire majoră! Nici nu ştii ce pierzi dacă nu citeşti!

    Nu vreau să dezvinovăţesc pe nimeni, să ne înţelegem, vreau doar să prezint fapte. Iar faptele sunt aşa: doi analişti ai companiei de consultanţă Sanford Bernstein au studiat peste 10.000 de articole de presă şi comunicate ale companiilor, din ultimii cinci ani, adică tocmai perioada de criză. Cei doi au vrut să determine modul cum limbajul şi termenii folosiţi de către companiile petroliere în privinţa noilor descoperiri de zăcăminte au influenţat preţul acţiunilor la bursă. Cei doi au remarcat că până în 2009 foarte puţine companii făceau tam-tam pe marginea noilor lor descoperiri: patru din cinci comunicau destul de reţinut în această privinţă, iar restul de 20% îşi anunţau succesele cu termeni ca „important„, „excelent„ sau „semnificativ„.

    Peste patru ani, două din trei companii se dovedesc mult mai libere în exprimare şi îşi anunţă descoperirile mult mai emfatic, iar companiile care anunţau descoperiri „uriaşe„ înregistrau creşteri duble ale preţului acţiunilor faţă de companiile care anunţau descoperiri „majore„ şi creşteri triple faţă de companiile care au folosit termenul „semnificativ„.

    În procente, nu pare mult, este vorba de o creştere a preţului de 0,4% pentru descoperiri „semnificative„, 0,6% pentru cele „majore„ şi de 1,1% pentru „uriaşe„; dar trebuie să spun că o creştere de 1%, dacă eşti persoana potrivită şi ştii despre ce este vorba, îţi poate asigura o bătrâneţe liniştită cumpărând pe „semnificativ„ şi vânzând pe „major„. Termenul „high-impact„ nici nu apărea în comunicate până în 2011, dar de atunci folosirea sa s-a dublat şi mai bine de la an la an.

    Presa de specialitate de unde am luat datele pune dorinţa companiilor de a uimi piaţa pe seama presiunilor impuse de acţionari, dar şi a justificării costurilor din ce în ce mai mari ale lucrărilor de explorare şi exploatare, care au crescut cu o rată anuală de peste 13%.

    N-ar mai fi prea multe de spus. La fel ca şi companiile petroliere, şi presa are motivele ei pentru a fi „uluitoare„, şi nu sunt eu persoana potrivită pentru a judeca asta. Mă mulţumesc să constat că trăim într-o perioadă când oamenii simt nevoia de a epata în orice fel, iar abordările enervante sunt doar simptomul şi nu cauza.

    Şi nici măcar nu facem noi primii asta. Henri Matisse, autorul minunatului „Dans„ pe care vi-l prezint, este un fauvist, un pictor care a supărat la culme, alături de colegii săi, pe criticii oficiali, unul dintre aceştia numindu-i fiare sălbatice, de unde şi denumirea curentului. Şi ce a fost la începutul secolului trecut o cuşcă cu fiare sălbatice este astăzi artă, iar artificiile folosite atunci de artişti, culori violente, o anume lipsă a perspectivei sau o abordare temperamentală, nu mai înseamnă astăzi mare lucru.
    La fel se va întâmpla, peste ani, cu un amărât de titlu de articol sau cu o descoperire majoră a unei companii petroliere.

  • Apple a început vânzarea noilor modele iPhone. Analiştii anticipează vânzări record

     În Munchen, peste 2.000 de oameni au aşteptat startul vânzărilor, în timp ce în Paris, la Luvru, 300 de persoane au stat la coadă pentru deschiderea magazinului Apple. La magazinul din cartierul Ginza din Tokyo s-au strâns aproximativ 800 de persoane înainte de startul programului, inclusiv oameni costumaţi în Batman sau îmbrăcaţi în stilul cofondatorului Apple Steve Jobs. Un magazin din Beijing a atras doar 50 de clienţi, întrucât cumpărătorii trebuie să se programeze online pentru a veni la magazin să-şi ridice smartphone-urile.

    Lansarea din Asia şi Europa va continua pe parcursul zilei de vineri cu startul vânzărilor în Statele Unite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Buricul Pământului şi profitul

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

    Prima dată când am aflat că mai sunt si alţii, adică alte câteva miliarde bune de oameni care cred acelaşi lucru, a fost la o lecţie de psihologie socială, în anul I de facultate, când profesorul ne-a arătat cum desenează harta lumii nişte studenţi din Australia. Hărţile lor erau, am zice noi, de-a-ndoaselea sau răsturnate, cu Australia în centrul paginii, America de Sud în stânga sus, America de Nord în stânga jos, Asia şi Europa spre dreapta jos, Africa exact în dreapta la mijloc, iar Antarctica deasupra. Era lecţia despre reprezentări, adică foarte simplu spus despre semnificaţie sau despre interpretările personale şi unice pe care le dăm lucrurilor, evenimentelor, oamenilor, cuvintelor.

    De atunci încolo, cu tristeţe, am abandonat gândul că lumea începe de la mine. Există miliarde de lumi, fiecare cu buricul ei, unic. Aproape magic, gândul că nu sunt buricul lumii a dispărut, ca şi cum nu ar fi existat niciodată. În locul gândului de dinainte a apărut claritatea cu care vedeam că alţii, toţi cei din jurul meu, aveau impresia că de la ei începe lumea. Mi-a plăcut şi am ales să mă antrenez la a vedea şi eu lumea prin ochii lor, ca să văd cum începe şi cât cuprinde lumea fiecăruia. Ce văd ei, ce îşi doresc ei, în ce fel sunt părerile lor şi cum îşi trag concluziile? Care sunt experienţele lor anterioare şi care sunt convingerile după care îşi analizează experienţele, care sunt aspiraţiile lor? Ce îi motivează?
    Înţelegerea faptului că lumea începe de la fiecare dintre noi şi ne are pe fiecare dintre noi în mijloc oferă o perspectivă de înţelegere, dar şi de lucru cu oamenii, extrem de diferită de perspectiva în care lumea începe doar de la noi. A vedea lumea din punctul de vedere al altora nu este empatie, este alt sport al minţii, este despre o logică subiectivă extrem de utilă. Antrenamentul este greu, însă beneficiile sunt numeroase cel puţin pentru multitudinea de perspective pe care le putem dobândi.

    Un superbeneficiu organizaţional este înţe-legerea simplă a faptului că pe angajaţi nu îi motivează niciodată în niciun fel şi cu nicio metodă, în mod direct, ideea de profit. Mă refer la oricine lucrează într-o companie mai jos de nivelul de top management. Niciun specialist sau niciun team leader sau muncitor nu va fi pozitiv impresionat auzind cuvântul profit, ba dimpotrivă, va fi demotivat, pentru că acest cuvânt nu este despre el, ci despre ceilalţi, despre cei de sus din companie.
    Sigur că acesta este scopul material al existenţei oricărei organizaţii, însă declinarea şi comunicarea acestui scop în termeni de profit este cea mai sigură cale de a nu îl obţine. Buricul Pământului ştie el ce este cel mai bine pentru el şi va munci şi se va angaja în slujba acelui lucru cu tenacitate dacă îi înţelege semnificaţia sau dacă îi poate da semnificaţie proprie. A ţine cont de părerea lui este mai profitabil decât a investi în a-l convinge că profitul este important.

    Oamenii sunt motivaţi şi energizaţi de stările lor, nu de ale altora, iar profitul ca scop este o stare care dă energia potrivită doar la un anumit nivel al unei organizaţii. Acolo unde conducătorii de organizaţii se încăpăţânează să convingă angajaţii că profitul este important promiţând că odată cu creşterea profitului le vor creşte şi lor salariile, se creează un cerc vicios: leafă contra profit de la conducători şi participare mai mare contra leafă mai mare de la angajaţi. Virtuos ar fi despre semnificaţie, şi la unii, şi la alţii, iar lipsa semnificaţiei este despre a profita, nu despre profit. Iar ca orice Buric al unei lumi care se respectă, fiecare ştie ce este cel mai bine pentru el însuşi şi va profita cât şi cum va putea mai bine pentru linişte în lumea lui.

  • Ponta: Codul Rutier să fie mai dur, sunt multe accidente. Stroe: Am atenuat sancţiuni după emisiuni TV

    “Să ţineţi cont de toate opiniile, dar cel mai mult vă rog să ţineţi cont de realitate: avem mult prea mulţi oameni care mor pe străzi în accidente rutiere, mult prea mulţi oameni care nu plătesc amenzi – noi le dăm amenzile şi ei le aruncă la coş, că nu păţesc nimic – prea multe vieţi pe care am putea să le salvăm. O să fim impopulari pentru o parte dintre cei care sunt supuşi unei legislaţii mult mai dure, dar cred că suntem din nou într-un moment, ca şi în alte zone, în care trebuie să luăm decizii. Continuaţi dezbaterea, îndreptaţi ce este de îndreptat, dar nu vă înmuiaţi”, i-a spus Ponta ministrului, în şedinţa de guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Ponta şi PSD să se hotărască. Dacă se rupe USL, premierul ar trebui să demisioneze

    “Dacă cineva îşi va imagina în PSD că Antonescu o să tacă aşa, ca la Partidul Comunist, sau o să meargă pe brânci ca să iasă preşedinte susţinut de PSD, se înşală amarnic. Acest lucru îl ştiu şi domnul Ponta, şi toţi oamenii din PSD. După cum îl ştiu şi cei din PNL. (…) Atitudinea de multe luni de zile, nu a domnului Ponta personal, dar a postului său de televiziune, a multor oameni din PSD de a se comporta ca şi cum Preşedinţia României este ceva ce stă în seif pe la Cluj pe la domnul Rus şi ne-o dau sau nu ne-o dau nouă, liberalilor, sau mi-o dau sau nu mi-o dau mie este de neacceptat. Oricum, Preşedinţia României se obţine de la cetăţenii României.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ERUPŢIE VULCANICĂ în Indonezia: Mii de oameni au fost evacuaţi

     Vulcanul Sinabung, situat în nordul Sumatra (nord-vestul Indoneziei), a început să erupă duminică dimineaţa, aruncând pietriş şi cenuşă peste satele din zonă.

    “Numărul persoanelor evacuate este de 5.956”, majoritatea provenind din şase sate situate într-o rază de trei kilometri în jurul vulcanului, a anunţat Sutopo Purwo Nugroho, un purtător de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Catastrofe.

    Locuitorii s-au refugiat în biserici, moschei sau clădiri aparţinând autorităţilor, a precizat reprezentantul local al Agenţiei, Asren Nasution.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro