Tag: declaratii

  • O companie germană construieşte o fabrică de profile metalice în Ineu. Cât va costa investiţia

     Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a vândut unei companii germane o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi din proprietatea oraşului, pentru ridicarea unei hale în care se vor produce profile metalice, producţia urmând să înceapă în toamnă.

    Terenul, situat în incinta unei foste baze militare, a fost achiziţionat de către investitor cu suma de 57.000 de lei.

    “Investiţia se va derula în două etape, prima fiind programată să fie încheiată în luna octombrie, când vor fi angajaţi 50 de oameni, iar a doua în cursul anului viitor, când personalul angajat se va dubla. Vor fi produse profile metalice şi obiecte de feronerie, produsele fiind destinate industriei de mobilă”, a afirmat Abrudan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viktor Orban, pregătit să scadă cu forţa preţurile la electricitate, gaz şi căldură

     “Dacă o cooperare nu este posibilă între Guvern şi furnizori, Cabinetul va continua cu forţa scăderea preţurilor pentru serviciile publice, cu scopul de a le coborî sub nivelul mediu european”, a declarat Orban.

    Furnizorii din Ungaria sunt filiale ale grupurilor internaţionale RWE şi EnBW (Germania) sau ENI (Italia).

    Guvernul a decis să reducă preţurile la electricitate, gaz şi căldură cu 10% pentru locuinţe, începând de la 1 ianuarie 2013, lovind astfel în furnizori.

    Potrivit lui Orban, furnizorii s-au “aliat împotriva familiilor ungare, de la care obţin profituri”. El îi acuză că au obţinut “profituri de sute de miliarde (de forinţi), pe care le-au repatriat”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: Vom face o evaluare a pierderilor fermierilor afectaţi de problema aflatoxinei

     “Au fost probleme cauzate în ultimul timp cu referire la aflatoxina identificată în lapte. Sunt anumite pierderi pentru anumiţi fermieri în această perioadă şi vom face o evaluare a pierderilor. Vom avea discuţii şi cu procesatorii, pentru a nu se pune presiune pe producători. Ce e important pentru crescătorii de animale care aveau contracte cu procesatorii este că aceste contracte au fost respectate, procesatorii au cumpărat în continuare laptele de la producători, chiar dacă au constituit stocuri suplimentare.

    Crescătorii de animale care au contracte cu procesatorii au livrat şi nu au înregistrat pierderi în această criză. Pierderi s-au înregistrat la fermierii care au vândut laptele direct prin dozatoare, iar acolo trebuie să ne asigurăm că vând fermieri, nu intermediari care văd o afacere din asta”, a declarat Daniel Constantin, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj.

    Potrivit acestuia, crescătorii de bovine au solicitat majorarea ajutorului de stat pe cap de animal de la 500 de lei la 600 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV – Cioloş: Laptele vărsat în câmp, un gest extrem. “Iresponsabilitatea” pune lacătul pe ferme

     “Producătorii de lapte români culeg, în covârşitoarea lor majoritate pe nedrept, rezultatele câtorva săptămâni în care consumatorii au fost bombardaţi cu informaţii despre scandaluri legate de calitatea şi siguranţa produselor româneşti. Laptele vărsat în câmp este un gest extrem al unor oameni care şi-au făcut treaba corect şi care se văd în situaţia de a pune lacătul pe ferme din cauza iresponsabilităţii altora”, a spus, pentru MEDIAFAX, comisarul european al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

    Cioloş cred că “fără consumatori încrezători în ceea ce cumpără, agricultorii oneşti nu au nicio şansă” şi că această “situaţie nfericită” obligă la căutarea de soluţii.

    El consideră că problema încrederii în produsele naţionale trebuie abordată “frontal”, printr-un “sistem agroalimentar performant local” şi a remarcat faptul că în România “încrederea consumatorilor se construieşte încă în mare parte pe activitatea şi pe legitimitatea autorităţilor de control”, condiţie necesară, dar nu suficientă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tarom: Administraţia Prezidenţială să spună dacă mai vrea să închirieze avionul pentru preşedinte

     “A fost redactată o scrisoare, ieri sau alaltăieri, adresată Administraţiei Prezidenţiale, în care a fost expusă situaţia şi prin care s-a solicitat instituţiei să precizeze dacă doreşte continuarea actualului contract sau rezilierea”, a declarat joi Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom.

    El a precizat că avionul respectiv, un Airbus A 310, nu este o “aeronavă prezidenţială” sau o “aeronavă a preşedintelui Băsescu”, iar conducerea executivă a companiei are mandat să caute clienţi pentru valorificarea acesteia, în condiţiile costurilor de mentenanţă ridicate.

    “Este o chestie de curtoazie”, a spus Pascariu, referindu-se la solicitarea adresată Administraţiei Prezidenţiale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duşa: Imobile şi terenuri pe care nu le mai foloseşte Armata vor fi transferate autorităţilor

     Mircea Duşă a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că ministerul pe care îl conduce este dispus să cedeze mai multe imobile care aparţin Armatei, dar care nu îi mai sunt folositoare, către administraţia publică locală.

    “Eu sunt o persoană a dialogului, am dori să analizăm mai multe locaţii care sunt ale MApN şi dacă vom considera că unele locaţii şi terenuri nu ne mai sunt folositoare, le transferăm administraţiei locale”, a afirmat ministrul Apărării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aeroportul Otopeni: Patru curse Lufthansa au fost anulate din cauza grevei din Germania

     Potrivit surselor citate, una dintre cursele anulate trebuia să decoleze de pe Aeroportul Otopeni spre Frankfurt la ora 06.20 şi să revină în Bucureşti la ora 13.30. O altă cursă de pe Aeroportul Otopeni anulată este cea spre Munchen, de la ora 06.55, care ar fi trebuit să revină la Bucureşti la ora 12.25.

    De asemenea, au fost anulate cursa de la Berlin, care trebuia să aterizeze pe Aeroportul Otopeni la ora 14.50 şi să plece înapoi la ora 15.30, şi altă cursă care era programată să ajungă la Bucureşti de la Dusseldorf la ora 14.55 şi să decoleze la ora 15.45.

    Potrivit oficialilor Aeroportului Otopeni, mai sunt alte două curse Lufthansa, însă acestea nu au fost anulate, aeronavele urmând să decoleze la ora 13.05 spre Munchen şi, respectiv, la ora 14.10 spre Frankfurt.

    Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat anularea a peste 500 de zboruri prevăzute joi în Europa, din cauza unei greve de avertisment a personalului de la sol din aeroporturile germane, pe fondul unor negocieri salariale.

    http://www.mediafax.ro/social/aeroportul-otopeni-patru-curse-lufthansa-au-fost-anulate-din-cauza-grevei-din-germania-10681073 www.mediafax.ro

  • Guvernul a introdus COPLATA: Pacienţii plătesc din aprilie între 5 şi 10 lei pentru spitalizare. Nicolăescu: Coplata va fi achitată la externare

     Nicolăescu a precizat că în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014 aprobat de Guvern sunt trecute şi categoriile de pacienţi exceptaţi de la coplată.

    Ministrul Sănătăţii a mai spus că forma finală a Contractului cadru păstrează plata medicului de familie la 50% per serviciu şi 50% per capita, şi nu 70% per capita şi 30% per serviciu, cum a fost prevăzut în prima formă a proiectului.

    Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital.

    Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Anul 2015 nu mai este o ţintă credibilă pentru intrarea în zona euro. Orizontul e undeva în 2020

     “Anul 2015 nu mai este o ţintă credibilă, trebuie să fim realişti, nu se pune problema de 2015. Am impresia că nici măcar Polonia nu îşi mai propune 2015 intrarea în zona euro, care are criterii de convergenţă mult mai avansate decât România. Cred însă că nu trebuie să renunţăm la obiectiv (…) Cred că orizontul este undeva 2020”, a spus Ponta la Adevărul Live.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că România îşi propune “un termen rezonabil de intrare în zona euro”, deoarece statele UE care au adoptat moneda comună nu sunt dispuse să aştepte prea mult şi îşi vor continua procesul de integrare în acest sens.

    El a arătat că termenul oficial asumat de România, de adoptare a monedei comune în 2015, nu mai este “realist” şi a reiterat că Guvernul, Parlamentul şi Banca Naţională sunt instituţiile în atribuţiile cărora intră să analizeze noul obiectiv de aderare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S&P: Şomajul din Spania, Italia şi Franţa creează o situaţie socială explozivă

     “Şomajul ridicat din Spania, Italia şi Franţa creează o situaţie explozivă din punct de vedere social. Trebuie să existe consens social pentru măsuri de economisire. Şomajul ridicat nu ajută”, a afirmat Hinrichs pentru ziarul Neue Osnabrucker, preluat de Reuters, potrivit CNBC.

    Directorul S&P consideră că spaniolii şi portughezii au demonstrat deja că pot face faţă măsurilor de austeritate, însă “situaţia nu poate continua pentru totdeauna”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro