Tag: oameni

  • Din ceea ce iese din mâinile lui scotea în vremurile bune 300.000 de euro

    Piaţa modei de lux din România s-a schimbat mult în ultimii ani. Oamenii consumă altfel, caută alte tipuri de produse, cantităţile nu mai sunt chiar atât de mari, iar exuberanţa de altădată din domeniu pare să fi dispărut„, descrie pe scurt situaţia industriei de fashion de lux Ovidiu Buta, unul dintre cei mai cunoscuţi critici de modă de pe plan local, director de modă al revistei GQ şi colaborator al unor renumite case de modă din ţară şi din străinătate.

    Recesiunea a lovit domeniul exact în plină perioadă de consum, când românii de-abia prinseseră gustul modei de lux şi începuseră să cheltuie din ce în ce mai mult pentru haine. Şi nu scăderea vânzărilor a fost cea mai mare problemă pentru competitorii din domeniu, ci faptul că „elanul din perioada de boom s-a tăiat brusc, fără să se închidă un cerc complet”, vorbeşte Buta despre lipsa unui răgaz pentru consumatori de a-şi compune o garderobă de lux şi a încetini în mod natural cheltuielile înainte de a reîncepe achiziţiile. Altfel spus, „n-au apucat să se sature de hainele de marcă, iar când a venit criza oamenilor parcă nu le venea să creadă că nu-şi mai pot permite să cumpere ce vedeau în vitrine„, spune criticul.

    Conceptul democratizării luxului a fost, după părerea lui, o altă problemă de care s-a lovit domeniul. S-a făcut astfel o confuzie între lux şi hainele pentru publicul larg, în principal din dorinţa industriei de a face profit într-o perioadă dificilă, iar moda de lux a pierdut atunci din strălucire. „Un produs Yves Saint Laurent nu trebuie să aibă aceeaşi calitate ca unul de la H&M şi diferenţa să o facă doar preţul, deşi acest lucru s-a întâmplat la un moment dat. Acum, industria luxului încearcă să se reaşeze„, spune Ovidiu Buta.

    O tendinţă pe care o observă în domeniul modei de lux este faptul că oamenii sunt mult mai atenţi la ceea ce cumpără şi nu mai sunt dispuşi să arunce cu banii pe orice, chiar dacă poartă o semnătură prestigioasă. Experienţa de mai bine de două decenii în domeniu îi permite acum lui Buta să speculeze brandurile şi piaţa. Deşi şi-a dorit să devină scenograf, motiv pentru care a şi studiat comunicarea audio-vizuală în cadrul Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti, precum şi design la Universitatea Româno-Americană, viaţa l-a împins spre modă, despre care nu doar scrie şi o critică, ci şi contribuie la creaţia ei.

    A lucrat timp de cinci ani în atelierul Doinei Levintza, la începuturile carierei sale, iar de atunci a realizat proiecte de modă peste tot în lume, la Londra, New York, Shanghai, Berlin, Chicago, Paris, Sao Paulo sau Milano. Acum, urmează să lanseze împreună cu Mihaela Glăvan o nouă linie de încălţăminte, ceade-a treia de până acum, cu Stephan Pelger a creat o linie de tricouri „ironice, obraznice chiar„ şi mai are în lucru alte două proiecte despre care încă nu poate să dea prea multe detalii. În plus, împreună cu Irina Schrotter s-a implicat în organizarea celui mai important eveniment de modă de pe plan local, Romanian Fashion Week.

    Întreg businessul lui Ovidiu Buta a ajuns în perioadele bune de dinainte de 2010 la aproximativ 300.000 de euro pe an, mare parte din ceea ce ieşea din mâinile lui – idei creative transformate în realitate împreună cu designeri – mergând către export. Acum, este în proces de relansare a majorităţii proiectelor sale. „România a fost multă vreme un soi de El Dorado pentru fashionul de lux„, spune Buta. Acum însă sunt destule componente care încă lipsesc industriei, mai cu seamă în contextul în care piaţa este încă la început. „Dacă nu venea criza şi treceam de perioada de consum exploziv, când lumea s-ar fi săturat de ceea ce oferea piaţa foarte zgomotoasă la acel moment pe brandurile străine de lux, am fi ajuns în mod firesc în epoca designerilor români„, observă criticul de modă.

    Acum, designerii români de prestigiu sunt încă destul de puţini, în cea mai mare parte prezenţi în domeniu de multă vreme. În urmă cu un deceniu, povesteşte Ovidiu Buta, dacă întrebai la New York ce înseamnă modă românească, răspunsul ar fi fost Doina Levintza. În Germania, aceeaşi întrebare ar fi primit drept răspuns Irina Schrotter sau Stephan Pelger, iar francezii ar fi spus probabil Venera Arapu. Aceleaşi nume sunt în frunte şi acum, dar din urmă au venit şi câţiva tineri designeri care au reuşit să-şi facă loc nu doar pe piaţa din România, ci şi în lume. Maria Lucia Hohan este doar unul dintre exemple.

    Ovidiu Buta admite totuşi că fashionul şi în special cel de lux a fost unul dintre cele mai afectate domenii de contextul economic dificil, iar asta s-a văzut cel mai mult în obiceiurile de consum ale românilor. Cheltuielile românilor pentru lux se ridică acum la 200 de milioane de euro pe an, cifră cu mult în urma celor vehiculate în alte pieţe din regiune precum Polonia, Ungaria sau Ucraina şi din care aproximativ jumătate înseamnă de fapt vânzările de automobile de lux, potrivit unor estimări recente ale ZF.

    Pentru restul de 100 de milioane de euro se luptă nu doar designerii de modă şi bran-du-rile străine de lux prezente pe plan local, dar şi producătorii de bijuterii şi ceasuri scumpe, toţi adre-sându-se unei pături subţiri de clienţi care încă îşi permit luxul de a cumpăra lux. Lucrurile încep însă să se schimbe. Iar moda are toate şansele să se întoarcă şi în România la vremurile bune de altădată.

  • EXPLOZIE în centrul Moscovei. Deflagraţia, într-o zonă frecventată de turişti

     “Explozia a avut loc într-un container metalic, pe Strada Novi Arbat, în centrul Moscovei”, anunţă un oficial din cadrul serviciilor de securitate ruse.

    “Natura exploziei nu se cunoaşte încă”, a comunicat poliţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisar european: Soluţia pentru stoparea plecării medicilor spre vest – o mai bună remunerare

     Întrebat,marţi, la o întâlnire cu oamenii de afaceri din judeţul Cluj, dacă există o strategie de oprire a plecării medicilor din statele est-europene către cele din vest, comisarul european Andor Laszlo a spus că dacă o ţară sau o municipalitate consideră că plecarea medicilor creşte riscul ca funcţionarea sistemului medical să fie o problemă, ele însele trebuie să găsească strategii adecvate.

    “Libertatea de a merge oriunde în UE la muncă se aplică şi medicilor şi altor profesii. Dacă o ţară sau o municipalitate consideră că plecarea medicilor creşte riscul ca funcţionarea sistemului medical să fie o problemă, ele însele trebuie să găsească strategii adecvate, în special o mai bună remunerare a medicilor”, a spus Andor Laszlo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisar european: Sunt slăbiciuni în modul de folosire a sumelor prin Fondul Social European

     Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, Andor Laszlo, a declarat, marţi, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu oamenii de afaceri din judeţul Cluj, că România va trebui să înveţe din experienţele şi greşelilor anilor trecuţi în ceea ce priveşte absorbţia unor sume din FSE.

    “Am discutat cu autorităţile de la Bucureşti şi de la Cluj-Napoca despre sumele din Fondul Social European şi credem că sunt anumite slăbiciuni în modul de folosire a sumelor prin acest fond. Nu a existat suficientă implicare şi angajare până acum pentru absorbţia sumelor din FSE. Cred că lumea nu este mulţumită de viteza şi calitatea absorbţiei, dar am constatat că s-a înregistrat, totuşi, un progres anul trecut. Credem că, în perioada următoare, va creşte viteza şi calitatea absorbţiei fondurilor europene din FSE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boagiu: Cer premierului Ponta să-i demită pe Fenechiu şi Şova

     “Am cerut, miercuri, premierului Victor Ponta să îi demită pe miniştrii Relu Fenechiu şi Dan Şova pentru că ei nu ştiu ce au de făcut pe partea de infrastructură. Şi atunci mai bine se duc acasă şi lasă oameni competenţi, pentru că România nu are vreme de crescut politicieni care nu vor deveni maturi nici la 80 de ani”, a declarat presei, la Cluj-Napoca, Anca Boagiu.

    Ea i-a reproşat ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional, Dan Şova, că nu a continuat contractul renegociat cu compania Bechtel, care cuprindea standarde clare privind costul unui kilometru de autostradă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Haşotti: Homosexualii sunt doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească

     “Domnul deputat Remus Cernea se dovedeşte un extravagant, ca să folosesc un cuvânt liniştit. Eu nu am absolut nimic să le reproşez homosexualilor, îi consider doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească, nu este o relaţie naturală, motiv pentru care, după părerea mea, nu are absolut nicio şansă”, a declarat Puiu Haşotti pentru Ştirile ProTV, întrebat despre iniţiativa lui Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.

    Sâmbătă, Puiu Haşotti a declarat pentru MEDIAFAX că cere PSD Constanţa retragerea sprijinului politic acordat deputatului Remus Cernea, pentru iniţiativa acestuia privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Capitalistul săptămânii: Frank Mcnamara

    Corporation, respectiv faptul că mulţi dintre clienţii lui McNamara împrumutaseră bani pe care nu puteau să îi returneze.
    La sfârşitul mesei, McNamara şi-a căutat portofelul ca să plătească cash, dar a descoperit că şi-l uitase. A trebuit să o sune pe soţia lui care să-i aducă bani, iar McNamara a jurat că acest lucru nu se va mai întâmpla.

    A pus cap la cap întâmplarea de la cină, împrumutul de credite pe card şi lipsa banilor pentru plata mesei şi i-a venit ideea unui credit pe card care putea fi folosit în mai multe locuri. Noutatea pe care a adus-o el conceptului era de fapt o cale de mijloc între companii şi clienţii lor.

    McNamara şi cei doi prieteni ai lui au investit în formarea companiei Diners Club în 1950, cu rolul în medierea tranzacţiilor dintre companii şi clienţi. Pentru a face bani din aceste carduri, Diners Club taxa magazinele cu 7% pe toate tranzacţiile, iar pe clienţi cu trei dolari pe an.
    Comercianţii nu au fost de la început încântaţi de ideea cardului de credit, totuşi compania a obţinut în al doilea an un profit de 60.000 de dolari, potrivit nerdwallet.com.

    McNamara a fondat o companie care avea să schime stilul de cumpărare a clienţilor din toată lumea. Dar din punctul lui de vedere, nu părea să fie ceva de durată şi a decis să vândă acţiunile companiei partenerilor lui pentru 200.000 de dolari.

    Până în 1960, American Express, Banca Americii (BankAmericard, cunoscută mai târziu drept Visa) şi Interbank Card Association (mai târziu MasterCard) au intrat în afacere, iar cardul de credit a intrat în uzul curent. În 1970, apăreau primele reglementări referitoare la cardurile de credit, iar americanii s-au orientat către această modalitate în detrimentul folosirii cecurilor şi banilor. În 1995, existau 489,5 miliarde de note de plată plătite în SUA şi 15,6 miliarde tranzacţii cu cardul de credit.

    Cardul de credit s-a răspândit apoi în întreaga lume, dar cu rapiditatea cu care evoluează noile tehnologii, s-ar putea ca această modalitate de plată să dispară la fel de repede.

  • Cine conduce de fapt Coreea de Nord? Cine sunt oamenii din spatele lui Kim Jong-un

     Un reportaj realizat de CNN arată că în spatele lui Kim Jong-un se află alţi oameni, sfătuitori ai liderului.

    Joseph Detrani, fost agent de informaţii din SUA, spune că în imaginile de propagandă în care apare Kim Jong-un nu apar persoanele pe care acesta le păstrează ca sfătuitori cheie.

    Singura femeie care apare în imagini oficiale alături de Kim Jong-un este Kim Kyong-Hui, mătuşa liderului nord-coreean. Aceasta este membru de cabinet, a fost numită general de 4 stele în 2010 şi a ajutat la transferul puterii de la fratele la nepotul său.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Banii neîncrederii sunt digitali

    Se ştie că, foarte adesea, fabricarea unei monede costă mai mult decât valoarea ei nominală. Pare paradoxal: se poate deduce că statul pierde bani producând bani. Însă valoarea reală a monedei este mai mare decât cea nominală. Pe de-o parte, pentru că suprimă un lanţ interminabil şi costisitor de schimburi-barter – dar aici este multă istorie, iar în teoria (şi nici măcar în practica) banilor nu sunt competent.

    Pe de altă parte, moneda respectivă vine să consolideze un lanţ al încrederii. Trebuie să mă încred în comerciant că îmi va schimba moneda pe ce vreau eu, trebuie să mă încred în banca la care-o depun că mi-o va restitui, trebuie să mă încred în asigurator c-o va investi cu folos, trebuie să mă încred în banca centrală că nu mi-o va drămui prin politici proaste, trebuie să mă încred în stat că va reglementa inteligent tot sistemul. Banii actuali, convenţionali, zişi şi „bani fiat„, se bazează pe încredere.

    Ce se întâmplă însă când lanţul încrederii se rupe? S-a rupt de curând în Cipru şi a explodat o monedă alternativă, numită Bitcoin, iar întreaga presă a erupt în articole despre această monedă digitală (agitaţia mediatică e importantă în acest caz).

    Desigur, Bitcoin nu este nici prima, nici singura monedă virtuală – de exemplu, Second Life dispune de propria monedă, la fel ca şi World of Warcraft, chiar şi creditele Facebook sunt tot un soi de bani virtuali. Toate exemplele vizează sisteme de plăţi limitate la o anumită platformă, în vreme ce Bitcoin este un sistem deschis şi global.

    Alta este însă caracteristica principală a Bitcoin. Spre deosebire de banii convenţionali (şi chiar de banii din Second Life şi ceilalţi), această monedă virtuală se fundamentează pe neîncredere – în speţă pe neîncre-derea în întreaga lume financiară, iar anul în care a apărut explică fără multe cuvinte motivul: 2009 (deci curând după declanşarea crizei financiare globale).

    Inventatorul conceptului, Satoshi Nakamoto, a publicat în 2008 un articol într-un forum de criptografie în care descria protocolul pe care urma să se bazeze Bitcoin, dar „persoana„ sa este învăluită în mister. Este cu siguranţă un pseudonim şi nici măcar nu se ştie dacă este o persoană sau un grup în ciuda investigaţiilor făcute de New Yorker şi Fast Company.

    Tehnic vorbind, Bitcoin este de fapt o reţea peer-to-peer (cam ca acelea de partajare a fişierelor) care funcţionează pe baza protocolului Bitcoin, este complet descentralizată şi asigură printr-un sistem criptografic asimetric (cu chei publice şi private) atât siguranţa tranzacţiilor, cât şi anonimatul utilizatorilor. Atât protocolul, cât şi programul client sunt open source şi oricine poate verifica algoritmii şi modul de funcţionare.

    Nu există nicio autoritate centrală şi oricine poate participa gratuit printr-un program client. Un utilizator îşi poate genera oricâte perechi de chei, fiecare pereche fiind echivalentă cu un cont, unde cheia publică funcţionează ca adresă, iar cheia privată ca semnătură. Tranzacţiile sunt distribuite şi sunt procesate de o serie de noduri ale reţelei numite „mineri„, care trebuie să aplice forţa brută (deci o imensă putere computaţională) pentru a valida o tranzacţie.

    De altfel, minerii concurează între ei, deoarece fiecare bloc de tranzacţii este recompensat prin posibilitatea de a emite Bitcoini şi, eventual, prin contribuţii voluntare. Tranzacţiile validate sunt apoi publicate, iar programul client „culege„ sumele primite. În tot procesul nu intervin decât numere, dar Bitcoinii pot fi schimbaţi în bani convenţionali (rata de schimb este variabilă) sau pot fi utilizaţi pentru plăţi în numeroase magazine care acceptă moneda virtuală.

    Deşi pare perfect, Bitcoin are două neajunsuri. Primul este că rata de schimb este influenţată major de expunerea mediatică. Al doilea este că emisia de Bitcoini este controlată de protocol, pentru a preveni inflaţia, dar este descrescătoare şi finită.

    Pe măsură ce emisia va scădea şi cererea va creşte, se va produce fenomenul numit hiperdeflaţie, care este mult mai rea decât hiperinflaţia şi va distruge reţeaua. Dar până atunci lumea va învăţa o lecţie importantă şi poate un sistem mai bun va fi inventat.

  • Dragnea: Ar trebui, ca naţie, să avem o abordare mai pragmatică privind exploatarea gazelor de şist

     “Aici ar trebui, ca naţie, să avem o altfel de abordare, mult mai pragmatică. Noi ne certăm deocamdată în România, fără să ştim ce avem sub noi, dacă avem gaz în subsol sau nu avem, fără ca cineva să fie lăsat să facă prospecţiuni”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Oradea, vicepremierul Liviu Dragnea.

    Dragnea a invocat exemplul Statelor Unite ale Americii, unde se exploatează gaze de şist, afirmând că nu a auzit ca americanii să se fi opus acestor exploatări.

    “Exploatarea şi comercializarea gazelor de şist au făcut ca preţul gazelor în această ţară, care – sigur – nu este aşa de importantă ca România, să scadă foarte mult. Şi n-am văzut demonstraţii în America, n-am văzut cutremure în America, n-am văzut alunecări de teren”, a afirmat Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro