BusinessMagazin

Tag: scoala

  • Poveştile milionarilor în Bitcoin sau cum să faci o avere cu o investiţie de 5 dolari

    Erik Finman şi-a câştigat faima ca antreprenor la 14 ani, ca investitor în bitcoin care a reuşit să transforme o investiţie de 1.000 de dolari într-o criptomonedă într-o avere de peste un milion de dolari şi cu un pariu care i-a dat şansa de a nu mai vedea niciodată interiorul vreunui liceu. Povestea adolescentului a captivat America, încântând oamenii cu amestecul acesteia de ambiţie copilărească, abilităţi antreprenoriale şi muncă grea. Povestea lui începe în 2011, când avea 12 ani şi bunica sa i-a dăruit 1.000 de dolari, bani pentru educaţie, scrie The Telegraph.

    Erik a luat banii şi i-a investit în bitcoin, urmând sfaturile fratelui său Scott. „Eram un eşec din aproape toate punctele de vedere“, povesteşte băiatul despre acea perioadă. „Nu am fost cel mai studios dintre copii. Jucam Call of Duty şi mă strecuram în Grand Theft Auto pentru ca părinţii să nu mă vadă.” La şcoală, spune Erik, îi era teamă să discute cu profesorii, care-i făceau eşecurile să pară ceva rău, ceea ce-l demotiva. Unul dintre profesori, susţine el, i-a spus că nu va realiza niciodată nimic, aşa că la fel de bine ar putea renunţa la şcoală pentru a se angaja la McDonald’s. În 2013, Erik făcea deja primul profit din investiţia în bitcoin. O monedă virtuală, care în 2011, anul investiţiei,  valora 12 dolari, ajunsese la 1.200 de dolari bucata. Cadoul primit de la bunică era pe cale să devină o comoară.

    În 2014, când avea 15 ani, le-a propus părinţilor să-l lase să renunţe la liceu, unde se simţea mizerabil, şi să vândă bitcoin de 100.000 de dolari pentru a pune pe picioare o companie de tehnologie educaţională numită Botangle. Dacă până la 18 ani ajungea milionar, nimeni nu-l va mai obliga să meargă la facultate. A fost un pariu acceptat de părinţii săi, tatăl inginer şi mama fizician. Aceştia l-au retras de la şcoală. Tânărul Finman s-a mutat în Silicon Valley, unde Botangle, o companie de educaţie online, a devenit realitate,  permiţând  elevilor frustraţi ca Erik să-şi găsească profesori prin videochat. Botangle i-a adus câteva aventuri, inclusiv o întâlnire cu cofondatorul Reddit, Alexis Ohanian, şi un schimb mai violent de idei cu un membru al consiliului Uber. A fost dificil să-i convingă pe investitori să ia în serios un antreprenor de 15 ani, îşi aminteşte tânărul Finman. Îi este vie în minte mai ales amintirea unui interviu cu un executiv de la Uber „foarte, foarte sus pus“ care, în loc să-i asculte planurile cu Botangle, l-a descurajat şi i-a spus că nu va câştiga niciodată pariul cu părinţii săi.

    În cele din urmă, în ianuarie 2015, a găsit un investitor care i-a oferit pentru companie fie 100.000 de dolari, fie încă 300 de bitcoin. Moneda virtuală era în depreciere atunci, însă Erik a ales tot bitcoin, majorându-şi astfel numărul de monede virtuale deţinute la 403. Acum băiatul este milionar şi nu regretă că n-are diplomă de licenţă. Între timp, şi-a găsit de lucru la alte proiecte, inclusiv la unul în care lucrează în programul ELaNa al NASA, care permite studenţilor să lanseze în spaţiu sateliţi de dimensiuni reduse. „Nu mi-am luat niciodată diploma, nu văd să aibă vreo valoare. Scopul ei ar fi să ajung la un alt grad de educaţie şi să obţin o slujbă. A trebuit să învăţ cum să-mi conduc afacerea. În loc să scriu eseuri pentru cursul de engleză, trebuia să scriu e-mailuri unor oameni importanţi.“

    Silicon Valley a mai dat un milionar în bitcoin. Povestea acestuia a scris-o Forbes. Este vorba de un multimilionar, domnul Smith, întâlnit de un contributor al revistei la Hong Kong. Domnul Smith – autorul îi spune aşa pentru că personajul i-a cerut să nu-i facă numele public – este plin de bani şi nu face niciun efort s-o ascundă. De patru ani, călătoreşte în jurul lumii într-un stil ultraluxos. Zboară numai la clasa întâi, doarme doar în apartamente de cinci stele şi nu şi-a mai pregătit de mâncare de luni de zile. Într-o lună a vizitat Singapore, New York, Las Vegas, Monaco, Moscova, s-a întors la New York, apoi s-a dus la Zürich pentru a da de autorul poveştii la Hong Kong. „Niciodată să n-ai vreun moment plictisitor“, spune el, ridicând în semn de salut un pahar de şampanie.

    Cu acest salut, şi pahar de şampanie, şi-a început povestea. După ce a absolvit colegiul în 2008, Smith a aterizat într-un loc de muncă de invidiat, ca inginer de software pentru o companie de tehnologie respectabilă din Silicon Valley. Era un angajat bun şi îndrăgit de mulţi dintre colegi. De la unul dintre aceşti prieteni „la fel de tocilari ca şi el“, în iulie 2010 Smith a auzit pentru prima dată despre bitcoin, la scurt timp după prima creştere semnificativă a preţului, când criptomoneda s-a apreciat de zece ori, de la 0,008 dolari la 0,08 dolari în cursul a cinci zile. „Acest salt de preţ mi-a atras atenţia, dar am aşteptat câteva luni înainte de a investi. Voiam să aflu mai întâi despre tehnologia de bază.”

  • Buzău: Maşina care a lovit un grup de persoane în faţa unei şcoli, condusă de directorare

    O maşină a intrat, miercuri, într-un grup de persoane, în centrul municipiului Buzău, şase oameni fiind răniţi.
     
    Purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, declara, pentru corespondentul MEDIAFAX, că maşina care a intrat în grupul de persoane, aflate în centrul municipiului Buzău, a rănit cinci femei şi un bărbat.
     
    O a şaptea persoană a suferit atac de panică, potrivit sursei citate.
     
    Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, la volanul maşinii se afla directoarea şcolii în faţa căreia s-a produs accidentul, Monica Gheorghe.
     
    Aceasta ar fi lovit o poartă a şcolii, a intrat în panică şi, în loc să frâneze, a accelerat. Maşina a întrat într-un grup de părinţi şi bunici care îşi aşteptau copiii sa iasă de la şcoală.
     
    ”Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit că o conducătoare auto, pe fondul unei manevre executate greşit, a acroşat poarta de acces în curtea unei instituţii şcolare. În urma impactului, şase persoane adulte – cinci femei şi un bărbat – au suferit vătămari corporale”, arată IPJ Buzău.

  • Povestea omului care a învăţat să citească şi să scrie singur, înainte să ajungă la şcoală. A schimbat istoria medicinei şi a lumii cu descoperirile sale

    Robert Koch s-a născut în orăşelul Clausthal, Germania. A învăţat să scrie şi să citească singur, iar la şcoală a înregistrat rezultate excelente la matematică.

    La 19 ani, Koch intră la Universitatea din Göttingen pentru a studia ştiinţe naturale, dar, după două semestre, decide să îmbrăţişeze medicina. În timpul studiilor a început să colaboreze cu distinsul specialist în anatomie Jacob Henle care a lansat teoria contagierii, potrivit căreia rănile sunt infectate de microbi. Deja în semestrul şase, Koch coordoana cercetările la Institutul de Fiziologie al universităţii. Faptul că a absolvit universitatea cu cea mai mare distincţie pare deja de la sine înţeles.

    În anii 1872-1880 este ofiţer al Districtului medical Wollstein; în această perioadă face primii paşi în dezvoltarea cercetării ştiinţifice a organismelor care cauzează infecţii. Antraxul la vremea respectivă era foarte răspândit în districtul Wollstein, iar Koch fără niciun ajutor bănesc sau ştiinţific îşi propune să descopere cât mai multe despre acest flagel. Laboratorul a fost casa sa, ca aparatură a avut un microscop dăruit de soţia sa, iar instrumentarul era procurat de el însuşi.

    Bacilul antraxului era descoperit de Pollender, Rayer şi Davaine, însă Koch îşi propune să demonstreze faptul că acest bacil este de fapt agentul care produce boala. În acest scop el inoculează la şoareci extracte din splina animalelor bolnave, şi constată că aceştia mor, în timp ce la lotul injectat cu extracte de la animale sănătoase şoarecii trăiesc. Experimentul confirmă un fapt ce se bănuia şi anume că sângele animalelor infectate este capabil să transfere boala la animalele sănătoase. Koch nu este mulţumit cu acest rezultat şi merge mai departe, demonstrând că bacilii îşi păstrează virulenţa chiar şi în lipsa oricărui organism animal.

    Cititi mai multe pe www.desopera.ro

  • Important e ce laşi în urmă

    Aş vrea să încep prin a spune că numele meu complet este Simion Ioan şi nu Simion Ionuţ; am ales această variantă – Ionuţ – pentru că aşa m-a strigat mama mea, deşi eu sunt foarte mândru de Ioan”, spune şeful PwC, prezent în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO. „Dar chiar dacă preţuiesc foarte mult numele de Ioan, îl folosesc foarte rar şi asta din cauza faptului că de-a lungul carierei mele profesionale, cu mici excepţii, am lucrat numai în companii americane şi am ţinut foarte mult la numele meu român. Or Ioan are imediat conotaţie de John şi detest să fiu numit John. Am încercat să le spun Ionuţ – Johnny era şi mai rău – şi de atunci, în toate companiile în care am lucrat – indiferent că s-au numit Colgate, Amway sau PwC – am avut privilegiul de a fi întotdeauna strigat «sir» de către colegii mei sau partenerii mei de afaceri.”

    Ionuţ Simion s-a născut în satul Goruna (Prahova) şi face parte dintr-o familie cu trei fraţi – de aici a şi plecat nevoia de autodepăşire, spune el, pentru că trăia într-o familie în care numai tatăl său avea un venit, fiind cofetar. „Dacă cineva se duce în satul meu şi întreabă: «Îl ştiţi pe Ionuţ Simion?»,  după nume n-ar şti niciunul, poate doar după poză. Dar dacă ai întreba: «Îl ştiţi pe Ionuţ, băiatul lui cofetaru’?», nu cred că există cineva în toate comunele alea din jur să nu ştie unde stau sau ce fac şi cum sunt. De ce? Pentru că tata era un foarte bun profesionist şi el întotdeauna ne-a transmis acest exemplu al lucrului bine făcut.”

    Simion a intrat la Academia de Studii Economice în 1987, deşi spune că visul lui era să urmeze şcoala militară. „Toată viaţa mea mi-am dorit să fac şcoala militară, dar nu am putut din cauza accidentului la ochi pe care l-am avut la 8 ani. Dacă stau să mă gândesc, treaba asta mi-a schimbat viaţa în bine şi nu în rău, pentru că probabil aş fi ajuns cine ştie ce ofiţer.”

    Când pregătirea şi oportunitatea se întâlnesc

    10.000 de candidaţi, aşa că s-a dus la Facultatea de Finanţe pentru că erau cele mai multe locuri, alegând într-un mod „cât se poate de pragmatic” să îşi maximizeze şansele. „A fost, să zic, prima mea judecată de valoare: nu-mi propun să fiu mai bun decât alţi 500, eu îmi propun să fiu în ăia 200.” 

    „Am ajuns la concluzia că îţi trebuie şi puţin noroc în viaţă, deşi norocul este acel loc în care pregătirea şi oportunitatea se întâlnesc”, spune Ionuţ Simion. Crede astfel că a avut noroc pentru că a intrat la facultate cu o medie foarte mare, în condiţiile în care s-au întâmplat pentru prima dată în istoria ASE-ului două lucruri: la economie politică nu s-au mai dat subiecte de economie socialistă, ci unele legate de teoria capitalismului, iar la geografie s-a dat un subiect legat de lacurile din România. „Învăţasem eu câteva lucruri, dar lecţia aceea cu teoria capitalistă chiar o ştiam, pentru că visam cum o să combat socialismul ştiinţific cu noi teorii care să facă lumea mai bună; iar la geografie, care era punctul meu slab, chiar ştiam lacurile din România – nu pentru că le învăţasem, dar pentru că atunci când m-am dus să-mi depun dosarul să mă înscriu, doi colegi de-ai mei discutau ce-ar fi dacă ne pică peştii. Când am auzit că e posibil să pice peştii la un examen, am lăsat-o pe mama în Bucureşti, m-am întors la mine la ţară şi am început să citesc tot ce am putut despre peşti din manualul de geografie. Şi nu era nimic, erau numai lacuri… lacuri şi râuri. Şi atât am apucat şi eu să învăţ.”

    „La facultate vorbeau despre debit, despre credit, iar eu făcusem tractoare şi ce mai învăţasem la şcoală, care nu avea nicio legătură cu informaţiile lor foarte elaborate sau foarte educate… Iar asta nu a făcut decât să îmi stârnească ambiţia că trebuie să învăţ şi eu, să îi prind din urmă”, povesteşte Simion. Un 4 la matematică, în primul an, este motivul pentru care nu a devenit membru de partid. În anii 1988-1989, membri deveneau cei care nu aveau restanţe. „Şi cum chestia asta te putea ajuta în carieră, toţi acceptau. Imediat după revoluţie toată lumea a alergat după ei pe şinele de tramvai strigându-le: «Băi comunistule», «Băi nu ştiu ce»; eu n-am devenit membru de partid deşi aveam o medie de 9,30-9,50. A fost o întâmplare şi în niciun caz o alegere personală.”

    A terminat facultatea în 1993, fiind prima generaţie care a urmat cinci ani de cursuri, iar prima slujbă a obţinut-o în acelaşi an, la Ana Electronic, firma pe care o descrie ca „emblematică” pentru acele vremuri. „Era o companie care aduna foarte mulţi oameni de valoare, iar eu am ajuns să lucrez acolo doar printr-o decizie foarte rapidă luată de domnul Copos”, povesteşte el. „Am participat în ziua aceea la patru interviuri, le-am luat pe toate, dar întorcându-mă înapoi spre ASE, pe strada Roma, am dat peste Ana Electronic; o aveam pe o listă care mi se dăduse de la şcoală, aşa că am intrat şi domnul Copos m-a vazut şi m-a intervievat. Cred că întrebarea a fost: «Cu ce notă ai terminat la şcoală?». Şi i-am răspuns: «Am terminat cu 10», iar el mi-a zis că încep de a doua zi.”

  • S-a lansat un nou tip de şcoală. Această nouă ocupaţie creează tot mai mulţi milionari

    Din ce în ce mai mulţi tineri sunt atraşi de jocurile video competitive (esports), iar în Singapore s-a deschis şi o academie care vrea să transforme gamerii în jucători profesionişti.

    Sportul electronic a devenit un adevărat fenomen şi piaţa de esports este estimată să ajungă la 1.5 miliarde de dolari în trei ani de zile. În prezent, jucătorii de Dota 2 sunt cei mai bine recompensaţi pentru orele petrecute în faţa calculatoarelor: primii 9 jucători din clasamentul jucătorilor cu cele mai mari câştiguri din esports au obţinut peste 2 milioane de dolari în conturi.

    “Am fost un jucător profesionist, dar mi-am dat seama că avantajul meu consta în cunoaşterea strategiei şi că reflexele mele nu sunt la fel de bune ca a altor jucători şi m-am gândit să-mi folosesc cunoştiinţele să-i învăţ pe alţii cum să devină jucători profesionişti”, spune unul dintre antrenorii academiei de gaming deschise la singapore

    În cadrul academiei tinerii se pot pregăti şi pentru joburi auxiliare esports precum: comentatori, antrenori, analişti, echipă de producţie etc

    Doar 3% dintre gameri reuşesc să ajungă la rangul de profesionişti şi cu toate astea mulţi tineri îşi doresc şi urmăresc o carieră în domeniu.

  • Lia Olguţa Vasilescu le-a pus gând rău elevilor care chiulesc

    În acest sens există deja în vigoare o ordonanţă de urgenţă, existând familii care îşi retrag copiii de la şcoală tocmai pentru a primi ajutor social.

    Ea a mai arătat că există familii aflate la cea de-a treia generaţie de şomeri şi că în aceste familii copiii sunt retraşi de la şcoală înainte de a termina clasa a VIII-a, tocmai pentru a nu avea o meserie şi a putea deveni asistaţi social.

    De aceea, din luna august a intrat în vigoare o ordonanţă care prevede că, după ce un elev a acumulat mai multe absente nemotivate, familiei sale să îi fie diminuat ajutorul social, scrie realitatea.net

  • Bitdefender: Patru adolescenţi din cinci au fost hărţuiţi pe internet

    Alte motive de hărţuială sunt rezultatele de la şcoală (12%) şi orientarea sexuală (8%), arată un studiu publicat de Bitdefender.

    Două treimi dintre cei hărţuiţi nu au povestit nimănui despre incident, tinerii invocând motive precum teama, lipsa de încredere că ar putea schimba ceva sau faptul că nu au crezut că e necesar să implice şi alte persoane, deşi au fost afectaţi în mod direct de agresiune.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Este aceasta cea mai groaznică şcoală ? Cei mai mulţi profesori au demisionat, paznicii sunt înjunghiaţi, iar inspectorii sunt împroşcaţi cu mâncare

    Willenhall E-ACT Academy din West Midlands a primit calificativul “inadecvat” pentru toate tipurile de evaluări realizate de inspectori.
    Una dintre concluziile raportului este că 70% dintre cadrele profesorale au demisionat din 2015 încoace, iae elevii nu se simt în siguranţă.
    Raportul mai arată că până şi inspectorii au fost trataţi neorespunzător, fiind împroşcaţi cu alimente în timpul vizitelor. Ba chiar un elev a declarat că este firesc să nu respecte profesorii.
     
    În şcoală se găsesc desene cu grafiti şi gunoaie, iar elevii nu respectă niciun fel de pedepse.“Elevii nu se mândresc cu şcoala lor. Desenele cu grafiti sunt şi în interiorul clădirii, iar gunoaiele sunt pretutindeni, mai ales după perioada de servire a mesei.Elevii care au fost pedepsiţi nu numai că nu au mers spre camerele de detenţie, dar s-au adunat pe scări”.
     
    Pentru că raportul a fost postat online, un fost paznic din şcoală a declarat că pe vremea în care a lucrat pentru instituţia de învăţământ un elev a încercat să îl înjunghie.
     
    Inspectorii au reuşit să găsească şi câteva aspecte pozitive legate de această şcoală: “Educaţia vocaţională este de calitate şi are rezultate bune în rândul elevilor”.
     
    Şcoala are peste 1.300 de elevi.
    În afară de reacţia fostului angajat care a comentat că a fost în pericol să fie înjunghiat, în mediul online au apărut şi reacţii din partea părinţilor. 
     
    “Mi-am retras copiii de al această şcoală după numai şase săptămâni. Un elev a scos un cuţit şi a provocat altuia răni cumplite. Dumnezeu să îi ajute pe toţi cei care îşi trimit copiii la această şcoală. Mai bine o închideţi”, a postat pe Facebook Dan Soa Gosling. El este doar unul dintre părinţii care au postat mesaje similare.

  • Campionul naţional care şi-a transformat pasiunea pentru motoare într-un business

    “Motociclismul este o pasiune, o portiţă de a scăpa din cotidian. Din ce în ce mai mulţi oameni îl vor practica, dar, sperăm noi, în condiţii cât mai sigure“, declară Adi Răduţă despre sportul care, spune el, îl defineşte de la 15 ani. Motocrosul era un sport practicat destul de mult înainte de Revoluţie, când existau numeroase cluburi, iar statul, unicul ”sponsor“, investea în ele şi în infrastructură, povesteşte antreprenorul. Ulterior, acest sport nu a mai avut continuitate, deoarece nimeni nu a mai investit, iar competiţiile au început să fie din ce în ce mai puţine, mai slabe, iar numărul celor interesaţi a tot scăzut.

    Când a început această afacere, în 2001, a investit iniţial aproximativ 150.000 de euro din surse proprii, însă de atunci se află într-o continuă schimbare şi modernizare din punctul de vedere al designului, al suprafeţei de rulare, al infrastructurii şi dotărilor. ”Ne putem lăuda că suntem singurul circuit de motocros din ţară împrejmuit cu sistem de irigare, reţea electrică pe toată suprafaţa lui, iar pe viitor avem în vedere o nocturnă“, declară Răduţă. Anul acesta, de pildă, a investit în 25 de motociclete Yamaha pentru şcoala de juniori – fiind noi şi de ultimă generaţie sunt mai uşor de pilotat – şi sistemul de irigaţie.

    În linii mari, o şcoală de motocros presupune un cadru sigur pentru antrenamente, concretizat într-un set de dotări mai complexe – motociclete de şcoală sigure, echipament de protecţie pentru cursanţi, mai multe circuite care să le ofere antrenamente variate, precum şi un antrenor care să îi ajute să se ferească de accidentări serioase. De altfel, preţurile reflectă în mod direct investiţiile enumerate mai sus, iar în medie un curs costă circa 200 de euro pentru copii şi 350 de euro pentru adulţi. Preţul variază, de asemenea, şi în funcţie de tipul de motocicletă ales, necesitatea sau nu a unui echipament, numărul de şedinţe, tipuri de antrenamente etc. Iniţial, se face o şedinţă de test, pentru a vedea nivelul şi feedbackul din partea participantului, fie el copil sau adult, profesionist sau începător. La mare căutare în acest moment sunt antrenamentele pentru copii, spune Răduţă.

    ”Avem foarte mulţi părinţi care ne caută şi programează o primă şedinţă. După această primă întâlnire lucrurile merg foarte lin, avem un grup unde programăm şedinţele în funcţie de vreme, cursele noastre, disponibilitatea elevilor etc.“, explică antreprenorul. De curând a introdus şi un curs dedicat exclusiv posesorilor de motociclete touring medii şi mari, ca de exemplu Yamaha Super Tenere, BMW R1200GS sau KTM 1290 Adventure. Un curs are zece şedinţe şi durează cel mult opt săptămâni, şedinţe pe parcursul cărora se poate vedea dacă respectivul cursant este apt pentru a merge mai departe, dacă vrea să mai continue şi în ce direcţie – motocros sau enduro.

    Publicul este format din copii şi adulţi, amatori şi profesionişti, dar şi persoane pasionate de pilotaj off-road, motociclete de viteză sau choppere, precum şi cei care îşi doresc să-şi perfecţioneze tehnica sau vor să capete mai multă experienţă, însă în condiţii dificile, cum sunt cele de pe un circuit, pentru a le facilita condusul pe stradă. ”Mulţi părinţi conştientizează că poate peste câţiva ani copiii lor vor dori motociclete, iar dacă încep pilotajul de la cinci, opt sau 12 ani, atunci când vor ieşi pe stradă vor avea un set de aptitudini care le va micşora riscul de a avea accidente. De  asemenea, având în spate atâţia ani de pilotaj, unii dintre ei chiar şi de curse, vor avea maturitatea necesară să evite «cascadorii» în trafic“, spune fondatorul şcolii.

    Lunar, la Rams Mx School se înscriu, în medie, 4-5 adulţi şi 5-6 copii; anul trecut au fost în total aproximativ 50 de cursanţi, iar ”anul acesta va fi o creştere care se datorează şi numărului de motociclete noi cumpărate“, spune Răduţă. Despre clienţii fideli, antreprenorul spune că sunt cei care vin de plăcere la antrenamente, vor să evolueze, să-şi perfecţioneze tehnica, să ducă mai departe sportul acesta. ”Important este să vină din plăcere şi să se relaxeze atunci când sunt pe motor, nu să facă asta doar pentru că este cool să postezi despre aşa ceva pe Facebook“, completează el. Rams Mx School a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 30.000 de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la circa 45.000 de euro, conform estimărilor fondatorului. În prezent, alături de el lucrează în cadrul acestei afaceri patru mecanici, o persoană care se ocupă cu programarea antrenamentelor şi două care fac mentenanţa circuitului. Momentan nu are în plan o extindere, ci îşi doreşte să exploateze la maximum potenţialul actual şi să investească în continuare în infrastructura circuitului.

    Cele mai dificile momente de când a demarat acest business au fost accidentările sale, deoarece s-a văzut nevoit să stea pe bară câteva luni, deci nu a putut susţine cursurile. ”Sunt riscuri pe care ţi le asumi atunci când eşti şi concurent la campionate internaţionale, nu numai antrenor“, declară el. Adi Răduţă a fost de patru ori campion naţional, o dată campion naţional al Bulgariei şi de cinci ori campion est-european la motocros.

    La nivel naţional nu se poate vorbi despre un segment de piaţă raportat la acest sport, însă Răduţă speră să ia amploare şi să apară mai multe şcoli de acest tip. ”Suntem la început, dar uitându-mă la numărul de cursanţi pe care îl avem, văd că are potenţial“, declară el. Ca impediment în dezvoltarea domeniului stă şi prejudecata că motocrosul este un sport extraordinar de periculos. ”Ceea ce este adevărat, dacă se face fără îndrumare şi fără un antrenor cu experienţă. În acest sens, noi încercăm să educăm publicul prin filmări, poze şi postări pe reţelele de socializare de la antrenamente sau curse, unde avem copii de la 5 ani, aduşi de mână de părinţi“, spune Răduţă. Totuşi, deocamdată motocrosul reprezintă un sport destul de ”exotic“ în România, şcoala sa fiind singura de acest tip din ţară.

  • Campionul naţional care şi-a transformat pasiunea pentru motoare într-un business

    “Motociclismul este o pasiune, o portiţă de a scăpa din cotidian. Din ce în ce mai mulţi oameni îl vor practica, dar, sperăm noi, în condiţii cât mai sigure“, declară Adi Răduţă despre sportul care, spune el, îl defineşte de la 15 ani. Motocrosul era un sport practicat destul de mult înainte de Revoluţie, când existau numeroase cluburi, iar statul, unicul ”sponsor“, investea în ele şi în infrastructură, povesteşte antreprenorul. Ulterior, acest sport nu a mai avut continuitate, deoarece nimeni nu a mai investit, iar competiţiile au început să fie din ce în ce mai puţine, mai slabe, iar numărul celor interesaţi a tot scăzut.

    Când a început această afacere, în 2001, a investit iniţial aproximativ 150.000 de euro din surse proprii, însă de atunci se află într-o continuă schimbare şi modernizare din punctul de vedere al designului, al suprafeţei de rulare, al infrastructurii şi dotărilor. ”Ne putem lăuda că suntem singurul circuit de motocros din ţară împrejmuit cu sistem de irigare, reţea electrică pe toată suprafaţa lui, iar pe viitor avem în vedere o nocturnă“, declară Răduţă. Anul acesta, de pildă, a investit în 25 de motociclete Yamaha pentru şcoala de juniori – fiind noi şi de ultimă generaţie sunt mai uşor de pilotat – şi sistemul de irigaţie.

    În linii mari, o şcoală de motocros presupune un cadru sigur pentru antrenamente, concretizat într-un set de dotări mai complexe – motociclete de şcoală sigure, echipament de protecţie pentru cursanţi, mai multe circuite care să le ofere antrenamente variate, precum şi un antrenor care să îi ajute să se ferească de accidentări serioase. De altfel, preţurile reflectă în mod direct investiţiile enumerate mai sus, iar în medie un curs costă circa 200 de euro pentru copii şi 350 de euro pentru adulţi. Preţul variază, de asemenea, şi în funcţie de tipul de motocicletă ales, necesitatea sau nu a unui echipament, numărul de şedinţe, tipuri de antrenamente etc. Iniţial, se face o şedinţă de test, pentru a vedea nivelul şi feedbackul din partea participantului, fie el copil sau adult, profesionist sau începător. La mare căutare în acest moment sunt antrenamentele pentru copii, spune Răduţă.

    ”Avem foarte mulţi părinţi care ne caută şi programează o primă şedinţă. După această primă întâlnire lucrurile merg foarte lin, avem un grup unde programăm şedinţele în funcţie de vreme, cursele noastre, disponibilitatea elevilor etc.“, explică antreprenorul. De curând a introdus şi un curs dedicat exclusiv posesorilor de motociclete touring medii şi mari, ca de exemplu Yamaha Super Tenere, BMW R1200GS sau KTM 1290 Adventure. Un curs are zece şedinţe şi durează cel mult opt săptămâni, şedinţe pe parcursul cărora se poate vedea dacă respectivul cursant este apt pentru a merge mai departe, dacă vrea să mai continue şi în ce direcţie – motocros sau enduro.

    Publicul este format din copii şi adulţi, amatori şi profesionişti, dar şi persoane pasionate de pilotaj off-road, motociclete de viteză sau choppere, precum şi cei care îşi doresc să-şi perfecţioneze tehnica sau vor să capete mai multă experienţă, însă în condiţii dificile, cum sunt cele de pe un circuit, pentru a le facilita condusul pe stradă. ”Mulţi părinţi conştientizează că poate peste câţiva ani copiii lor vor dori motociclete, iar dacă încep pilotajul de la cinci, opt sau 12 ani, atunci când vor ieşi pe stradă vor avea un set de aptitudini care le va micşora riscul de a avea accidente. De  asemenea, având în spate atâţia ani de pilotaj, unii dintre ei chiar şi de curse, vor avea maturitatea necesară să evite «cascadorii» în trafic“, spune fondatorul şcolii.

    Lunar, la Rams Mx School se înscriu, în medie, 4-5 adulţi şi 5-6 copii; anul trecut au fost în total aproximativ 50 de cursanţi, iar ”anul acesta va fi o creştere care se datorează şi numărului de motociclete noi cumpărate“, spune Răduţă. Despre clienţii fideli, antreprenorul spune că sunt cei care vin de plăcere la antrenamente, vor să evolueze, să-şi perfecţioneze tehnica, să ducă mai departe sportul acesta. ”Important este să vină din plăcere şi să se relaxeze atunci când sunt pe motor, nu să facă asta doar pentru că este cool să postezi despre aşa ceva pe Facebook“, completează el. Rams Mx School a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 30.000 de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la circa 45.000 de euro, conform estimărilor fondatorului. În prezent, alături de el lucrează în cadrul acestei afaceri patru mecanici, o persoană care se ocupă cu programarea antrenamentelor şi două care fac mentenanţa circuitului. Momentan nu are în plan o extindere, ci îşi doreşte să exploateze la maximum potenţialul actual şi să investească în continuare în infrastructura circuitului.

    Cele mai dificile momente de când a demarat acest business au fost accidentările sale, deoarece s-a văzut nevoit să stea pe bară câteva luni, deci nu a putut susţine cursurile. ”Sunt riscuri pe care ţi le asumi atunci când eşti şi concurent la campionate internaţionale, nu numai antrenor“, declară el. Adi Răduţă a fost de patru ori campion naţional, o dată campion naţional al Bulgariei şi de cinci ori campion est-european la motocros.

    La nivel naţional nu se poate vorbi despre un segment de piaţă raportat la acest sport, însă Răduţă speră să ia amploare şi să apară mai multe şcoli de acest tip. ”Suntem la început, dar uitându-mă la numărul de cursanţi pe care îl avem, văd că are potenţial“, declară el. Ca impediment în dezvoltarea domeniului stă şi prejudecata că motocrosul este un sport extraordinar de periculos. ”Ceea ce este adevărat, dacă se face fără îndrumare şi fără un antrenor cu experienţă. În acest sens, noi încercăm să educăm publicul prin filmări, poze şi postări pe reţelele de socializare de la antrenamente sau curse, unde avem copii de la 5 ani, aduşi de mână de părinţi“, spune Răduţă. Totuşi, deocamdată motocrosul reprezintă un sport destul de ”exotic“ în România, şcoala sa fiind singura de acest tip din ţară.