Tag: program

  • Mugur Isărescu, BNR: Programul Prima Casă trebuie schimbat. Trebuie să aibă mai multă componentă socială, nu orice fel de primă casă la oricine

    Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a afirmat, miercuri, ca programul Prima Casă ar trebui schimbat, adică să aibă mai multă componentă socială, nu orice fel de primă casă la oricine.

    El a afirmat că acest program a avut un rol pozitiv când a fost lansat în 2009, dar acum nu mai merge în varianta în care oricine apelează la Prima Casă, chiar dacă nu-i prima casă.

    Guvernatorul BNR a precizat că discuţia pe tema programului Prima Casă este politica pe care nu ar vrea însă să o influenţeze.

    În ultimii 10 ani , programul prima casă a ţinut piaţa şi creditarea imobiliară, foarte mulţi tineri reuşind să-şi cumpere un apartament în condiţii extraordinare de avans, dobândă şi rambursare. Practic cu un salariu mediu puteai să-ţi iei un apartament de 50.000 euro

     

  • Adevărul despre Finlanda şi programul de lucru de patru zile pe săptămână: Ce a declarat guvernul condus de premierul Sanna Marin

    Internetul a fost asaltat săptămâna aceasta de informaţia potrivit căreia Finlanda vrea să modifice programul de lucru la nivel naţional, îndreptându-se spre un program de patru zile pe săptămână.

    Totuşi, noul premier al Finlandei, Sanna Marin, 34 ani, nu şi-a asumat acest lucru de când a preluat guvernarea, ci doar a menţionat subiectul în timpul unei conferinţe din vara anului trecut.

    Marţi, guvernul condus de Marin a publicat pe Twitter un mesaj prin care încearcă să clarifice situaţia şi să disperseze incertitudinea.

    „În programul de guvernare al Guvernului Finlandez nu există nicio menţiune cu privire la o săptămână de lucru de patru zile. Această problematică nu este pe agenda guvernului. Premierul Sanna Marin a discutat despre această idee într-un panel de discuţie în care a fost invitată în cadrul unei conferinţe, atunci când era Ministrul Transportului, şi nu a mai menţionat acest subiect în perioada recentă”, scrie Guvernul din Finlanda pe contul oficial de Twitter.

    Ideea de a scurta dramatic programul de lucru a fost menţionată doar de Marin în luna august, înainte de a deveni premier în luna decembrie. Însă, guvernul vrea să clarifice că o astfel de modificare sau un astfel de proiect nu se află în plan.

     

     

  • Concerte în aer liber de Revelion 2020. Programul spectacolelor din Capitală

    Petrecerea din Piaţa Constituţiei începe la ora 17:30, în seara de Revelion, şi se va încheia la miezul nopţii cu un show de artificii.

    În cele peste şase ore de distracţie, 11 trupe şi artişti din România, Republica Moldova, Germania şi Statele Unite vor electriza atmosfera cu concerte live, promite Primăria Capitalei.

    Unele dintre cele mai aşteptate momente la „Revelion 2020. Disco Night Fever” este prezenţa, pe scena din Piaţa Constituţiei, a unor trupe care au făcut istorie în muzica dance şi care, anul acesta, s-au reunit după o perioadă îndelungată de absenţă. Printre artiştii petrecerii se numără trupa André, cel mai longeviv trio masculin al scenei dance din România- 3rei Sud Est, faimosul duo internaţional – Milli Vanilli şi una dintre cele mai îndrăgite trupe de la începutul anilor 2000, O-Zone, reunită special pentru această ocazie.

    Prima oră de concerte este rezervată concertelor Ovidiu Komornyik & OK BAND şi Cristi Minculescu, Valter & Boro, care aduc un tribut muzicii anilor ’80 din România. Hiturile dance se aud în Piaţa Constituţiei de la ora 18:30, cu prestaţia trupei André, urmată de „regii muzicii dance” din România, artiştii de la 3rei Sud Est. Pe scena din Piaţa Constituţiei vor urca, de la 19:30 până la 21:30, Vunk, Holograf, dar şi cântăreţul Horia Brenciu. În ultima parte a petrecerii „Revelion 2020. Disco Night Fever”, Piaţa Constituţiei va răsuna de hituri internaţionale. Astfel, începând cu ora 21:30, unii dintre cei mai reprezentativi artişti ai muzicii eurodance din anii ’90 cântă la Bucureşti melodii premiate cu Grammy, refrene care au ajuns întopurile Billboard Hot 100 pe mai multe continente şi titluri incluse în discuri de platină şi discuri de aur, anunţă Primăria Capitalei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Programatorii care au renunţat la codare ca să îşi deschidă propria sală de forţă. Au ajuns într-un an de activitate la venituri de zeci de mii de euro


    Cei trei fondatori ai The Box s-au cunoscut în urmă cu mai mulţi ani chiar în sala de sport pe care o frecventau, mânaţi de dorinţa de a-şi schimba stilul de viaţă.  S-au împrietenit, iar mai târziu au început să se gândească la propriul lor business în zona de sport, mai ales că şi-au dat seama că ar putea contribui la dezvoltarea unei comunităţi de oameni activi. Inspiraţi din călătoriile din străinătate, unde au văzut diferite tipuri de săli de sport şi cluburi sportive, au adus în Cluj un concept de locaţie axat pe exerciţii de forţă.
    „Lucram în IT şi am început să punem pe hârtie ceea ce vrem să facem, pornind de la faptul că va fi o sală de sport pentru noi şi pentru prietenii noştri. Ştiam de proiectul Start-Up Nation, dar nu ştiam cum funcţionează, cât timp va dura, care sunt şansele de reuşită, însă am zis să încercăm. Am obţinut finanţarea nerambursabilă de 40.000 de euro, dar investiţia totală a fost de 100.000 de euro, la care am adăugat fonduri proprii şi un mic credit de la BT Mic“, povestesc Dan Mocan şi Dani Faur, cofondatori ai businessului The Box – Barbell Club din Cluj-Napoca.
    Iniţial au căutat un spaţiu de 150 de metri pătraţi, dar şi-au dat seama că în Cluj este greu să găseşti un spaţiu mic. Astfel, au regândit structura clubului şi l-au deschis într-un spaţiu de 400 de metri pătraţi, situat la 10-15 minute de centrul Clujului.
    Anul trecut, pe 27 august, au deschis clubul sportiv, iar în prima zi peste 20 de persoane au trecut pragul noului spaţiu. O parte dintre participanţi erau prieteni de-ai antreprenorilor, din corporaţiile în care lucrau.
    Fondatorii The Box îşi propun ca în viitorul apropiat să aducă în echipă cel puţin trei sau patru profesionişti în domeniu şi vor să organizeze cea mai importantă competiţie la nivel naţional, formată dintr-o combinaţie de exerciţii cu haltere, exerciţii de gimnastică şi de anduranţă. Aceasta vine din trei sporturi olimpice şi are loc în oraşele mari din lume. Primele competiţii de acest tip sunt deja organizate şi în România.

  • Ce program are Poşta Română de sărbători

    Compania Naţională Poşta Română va avea, în perioada sărbătorilor de iarnă, următorul program de lucru:

    Marţi, 24 decembrie 2019, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural îşi vor desfăşura activitatea în intervalul orar 8:00 – 16:00.

    În zilele de 25, 26, 27 şi 28 decembrie 2019, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

    Luni, 30 decembrie 2019, toate subunităţile din mediul rural si urban vor funcţiona în program de lucru normal.

    Marţi, 31 decembrie 2019, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural îşi vor desfăşura activitatea în intervalul orar 8:00 – 16:00.

    În zilele de 1, 2, 3 şi 4 ianuarie 2020, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

    Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

  • Care este programul magazinelor Kaufland de Crăciun şi de Anul Nou

    Reprezentanţii Kaufland au trimis o informare de presă în care şi-au anunţat programul pentru următoarea perioadă. Astfel, în apropierea sărbătorilor de iarnă, magazinele Kaufland vor funcţiona astfel:

    • Programul se va prelungi în magazinele din toată ţara începând de marţi, 17.12.2019, şi până luni, 23.12.2019, înainte de Crăciun, respectiv înainte de Anul Nou, în perioada 27.12.2019 – 30.12.2019. Ora deschiderii va varia în funcţie de magazin în intervalul orar 7:00-7:30, iar ora închiderii va varia de asemenea în intervalul orar 22:00 – 23:30, cu posibilitate de prelungire.
    • Marţi, 24.12.2019, în Ajunul Crăciunului, magazinele se deschid la aceeaşi oră, în intervalul 7.00 – 7.30, dar se vor închide mai devreme, în intervalul 17.00 – 18.00.  
    • Miercuri, 25.12.2019, şi miercuri, 01.01.2020, toate magazinele Kaufland vor fi închise.
    • În a doua zi de Crăciun, joi, 26.12.2019, şi în a doua zi a Anului Nou, joi, 02.01.2020, majoritatea magazinelor vor avea program scurt: se vor deschide la ora 9.00, iar ora închiderii va varia în intervalul 15:00 – 16:00, cu excepţia magazinelor din Gherla, Reghin care vor fi închise în ambele zile, respectiv cel din Orăştie, care va fi închis doar pe 26.12 şi cel din Fălticeni doar pe 02.01.2019.

    Programul Grill-ului Kaufland va varia în funcţie de magazin, având în perioada 17.12 – 23.12 ora deschiderii între 9.00 şi 10.00, iar cea a închiderii între 20.00 şi 21.30, programul urmând să se scurteze pe 23.12 şi 30.12, când ora închiderii va varia între 17.00 – 19.00.

    Toate Grill-urile Kaufland vor fi închise în intervalul 24-26.12.2019, precum şi în intervalul 01-02.01.2020. Majoritatea locaţiilor vor fi închise în Ajunul Anului Nou, pe 31.12.2019, iar celelalte vor funcţiona cu program scurt, 9.00 – 15.30.  

     

     

     


     

  • Ministrul Economiei Virgil Popescu anunţă eliminarea blocajelor din programul Start-up Nation

    Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu a anunţat eliminarea blocajelor întâmpinate de beneficiarii Start-up Nation, după o şedinţă de analiză pe stadiul ediţiei a doua a programului. 

    500 de beneficiari ai Start-up Nation sunt în acest moment blocaţi la plată din cauza lipsei fondurilor, problemele agravându-se în fiecare zi, a fost concluzia analizei. Bugetul alocat iniţial schemei de minimis pentru anul bugetar 2019 a fost de 383.597.000 lei credite de plată. La solicitarea MFP, în luna iunie, fostul ministru pentru mediul de afaceri a disponibilizat suma de 100.000.000 lei, reprezentând credite de plată în cadrul programului Start-up Nation.

    La rectificarea bugetară, aprobată de către fostul guvern în luna august, prin OUG 12/2019, s-au redus din nou creditele bugetare aferente programului, cu suma de 232.570.000 lei, în condiţiile în care în aceeaşi lună, august, a început etapa de depunere a deconturilor şi efectuare a plăţilor pentru beneficiarii Start-up Nation. Din lipsa fondurilor, în acest moment, plăţile către beneficiari sunt blocate.

    ”Este încă o dovadă de inconştienţă şi sfidare la adresa mediului de afaceri făcută de fostul guvern. Vom debloca această situaţie urgent. La următoarea rectificare bugetară vor fi alocate toate creditele bugetare necesare efectuării plăţilor până la sfârşitul anului. Îi asigur pe beneficiarii care au semnalat că au probleme că vor avea fondurile necesare pentru continuarea activităţii. Apoi, prin Legea bugetului de stat pe anul 2020, vor fi acordate restul de credite bugetare necesare tuturor plăţilor, până la finalul anului 2020”, a spus ministrul Virgil Popescu.

    În aceeaşi situaţie, de blocaj al plăţilor, se află proiectele pe fonduri europene derulate de Agenţiile pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului din Iaşi, Cluj, Braşov şi Tg. Mureş.

    ”Constat un dezinteres total al fostei guvernări în privinţa absorbţiei fondurilor europene. Am decis deblocarea acestor proiecte prin redistribuirea fondurilor disponibile din cadrul ministerului pe titlul bugetar destinat proiectelor cu finanţare europeană, iar până la sfârşitul acestei săptămâni, fondurile necesare vor fi distribuite către aceste agenţii”, a declarat ministrul Economiei.

    Fostul ordonator nu a alocat la timp bugetele necesare derulării proiectelor şi a diminuat, la rectificarea din august a.c., bugetele alocate proiectelor europene cu suma de 10 milioane lei, fapt ce a condus la blocajul existent la această dată.

    Start-up Nation va continua, promovând performanţa antreprenorială, inovarea şi introducerea de noi tehnologii care să permită IMM-urilor înfiinţate prin program să se poată autosusţină şi după perioada implementării programului.

    La ediţia a doua a Start-up Nation, sesiune aflată în stadiu de contractare până la data de 15 noiembrie 2019, s-au înscris un număr total de 33.514 aplicanţi.

    Până la data de 13 noiembrie 2019, au fost semnate, la nivel naţional, 9.737 de contracte de finanţare.

     

     

  • FMI reia negocierile privind un nou program pentru Ucraina

    O misiune a Fondului Monetar Internaţional va relua negocierile asupra unui nou program de credit pentru Ucraina, în cursul zile de joi, potrivit Reuters.

    Uncraina şi Fondul Monetar Internaţionale au discutat o nouă înţelegere care să înlocuiască aranjamentul stand-by în valoare de 3,9 miliarde de dolari care va expira în ianuarie.

    Ucraina va trebui să îndeplinească cerinţele Fondului, printre care se numără respectarea independenţei băncii centrale şi viitorul PrivatBank, cea mai mare instituţie de creditare din ţară, care a fost naţionalizată împotriva voinţei acţionarilor în 2016.

  • Ce caută studenţii români la un program de internship

    Majoritatea tinerilor din România preferă lunile de vară pentru a urma un program de internship, însă şi toamna este o perioada importantă pentru ei, 48% dintre aceştia afirmând ca sunt disponibili în cadrul unui studiu desfăşurat recent, la iniţiativa Catalyst Solutions.

    Potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei, în perioada septembrie-noiembrie aceştia îşi doresc să urmeze programe de internship (59%) şi joburi entry-level (58%). 12% au afirmat că sunt disponibili pe toată perioada anului. Când vine vorba de programul de lucru 45% dintre tineri işi doresc să fie unul flexibil care să le permită atât să lucreze, cât şi să participe la cursuri şi examene.

    În topul preferinţelor se află pachetul salarial (53%) urmat în de aproape de dorinţa de a beneficia de oportunităţi pe termen lung. 38% dintre respondenţi şi-au manifestat interesul faţă de perspectivele unei creşteri acceletare în cariera şi mediul de lucru. Locaţia sediului companiei şi industria în care activează angajatorul sunt iaraşi doua elemente importante pentru studenţi. La sfârşitul clasamentului se află feedback-ul pozitiv primit de la prieteni, cunostinţe (14%) care au urmat aceleaşi programe şi situaţiile în care aceştia cunosc compania şi reprezentanţii săi (7%) prin intermediul evenimentelor la care au participat sau alte contexte.

    În vara acestui an, a fost lansat studiul programelor de Internship & Trainee, iar studiul a fost realizat în cadrul programului în perioada 15 martie – 7 aprilie 2019 pe un eşantion de 1.400 de respondenţi din România care studiază preponderent în domeniile economic şi tehnic.

     

     

     

     

     

  • Opinie – Barbara Stöttinger, decan WU Executive Academy (instituţia care organizează în România programul Executive MBA Bucharest): “Digitalizare versus globalizare: Megatrendurile sunt benefice sau dăunătoare?

    Sfârşitul grupurilor multinaţionale este aproape. Acesta este mesajul cheie al unui articol celebru pe care profesorul de economie de la Universitatea Harvard Theodor Levitt l-a publicat în 1983. El a susţinut că, în timp ce multinaţionalele trebuia să investească mulţi bani şi resurse pentru a-şi adapta produsele la pieţele locale din diferite ţări, companiile globale au urmărit o strategie promiţătoare, şi anume simpla lansare, la nivel global, a aceloraşi produse pe care şi le-a dorit toată lumea. Acest articol a alimentat temerile, reliefând o imagine sumbră a fenomenului emergent al globalizării care, se afirma, avea puterea de a distruge complet întreprinderile locale şi pieţele şi de a ameninţa economiile.

    A vedea oportunităţile,nu ameninţările
    La vremea respectivă, toată lumea presupunea că globalizarea se va dovedi a fi ceva îngrozitor şi că marile branduri şi grupuri corporative vor fi singurele care vor supravieţui. Teama colectivă era vizibilă în acelaşi mod ca şi astăzi când vine vorba de digitalizare. Dar nici globalizarea, nici digitalizarea nu sunt o problemă. Sunt realizate de oameni şi pot fi astfel modelate de ei. Temerile globalizării sunt justificate doar într-o măsură limitată. În zilele noastre, economiile naţionale sunt strâns interdependente ca urmare a comerţului intens de import şi export, iar deciziile politice – cum ar fi planurile preşedintelui american Donald Trump de a impune tarife pe maşinile europene – pot avea într-adevăr repercusiuni semnificative. Este de asemenea adevărat că, în 2008, criza financiară, în special falimentul Lehman din SUA, a avut un impact global masiv. În ultimă analiză, nici globalizarea, nici digitalizarea nu sunt intrinsec dăunătoare. Noi, ca cercetători, lideri de afaceri, politicieni şi cetăţeni, suntem responsabili de ceea ce facem din ele.
    Iată de ce nu ar trebui să permitem fricilor noastre să preia controlul:
    1. Pe termen mediu, avantajele depăşesc dezavantajele
    Globalizarea nu este un fenomen nou. A început cu multe secole în urmă, odată cu debutul comerţului internaţional în urma descoperirii Lumii Noi. În perioada Imperiului Roman, condimentele şi mătasea erau aduse în Occident din Asia şi Orient. Începând cu sfârşitul secolului al XV-lea, conchistadorii au adus boli în Lumea Nouă şi aurul şi argintul înapoi în Europa. Comerţul a făcut întotdeauna pieţele să prospere. În ultimii 30 de ani am observat că datorită globalizării sărăcia a fost redusă în întreaga lume, mai mulţi oameni au primit acces la educaţie şi economia mondială a crescut. Mai mult decât atât, dacă ţările nu ar fi interdependente din punct de vedere economic, riscul de războaie ar fi mult mai mare.
    Există dovezi care arată că şi digitalizarea este benefică pentru societate în ansamblu. Potrivit Fundaţiei Bertelsmann, companiile au văzut că sumele cheltuite pe transport şi comunicare scad masiv. Mai mult, digitalizarea a contribuit la stimularea creşterii economice. Titluri precum „Un loc de muncă din patru este în joc“ reflectă doar jumătate din adevăr. Sarcinile neplăcute de rutină se automatizează, iar acest lucru este valabil şi în privinţa locurilor de muncă cu înaltă calificare. Multe cariere noi vor apărea. Cercetătorul de date, de exemplu, este o profesie cu un viitor foarte luminos.
    De altfel, acesta este şi unul dintre motivele pentru care WU Executive Academy a dezvoltat un program special de pregătire pentru aspiranţii la o carieră de data scientist. Când priviţi în urmă, puteţi vedea în mod clar că digitalizarea creează oportunităţi. Prima reclamă online a fost publicată în 2008 şi a venit ca un mare şoc pentru profesioniştii de marketing offline. De când agenţiile online au prosperat, au apărut noi oportunităţi de muncă. Important este să-ţi ţii degetul pe pulsul digitalizării şi să-i valorifici potenţialul.

    2. Fiecare mişcare dă naştere altei mişcări
    Brandurile globale sunt omniprezente. Toate străzile cu magazine comerciale din majoritatea metropolelor lumii par să aibă aceleaşi lanţuri de magazine. Produsele ieftine din China privează întreprinderile mici de produse artizanale regionale. Nu este nimic nou. Dar, pe măsură ce conştientizarea noastră cu privire la aceste lucruri creşte, pendulul începe să se schimbe în sens invers: există o cerere în creştere pentru produse regionale de înaltă calitate, în special în zonele urbane din vest. Oamenii preferă luxul regional decât mărfurile ieftine, globalizate.
    Când vine vorba de digitalizare, există o tendinţă similară care solicită o mai mare conştiinţă în ceea ce priveşte utilizarea internetului şi obiceiurile noastre digitale. Fenomenul a ceea ce este cunoscut sub numele de detoxifiere digitală face ca angajaţii şi managerii să se adune într-un mod complet analog. Conştientizarea este în creştere. În societatea modernă oamenii sunt dornici să se concentreze din nou asupra momentului şi a introspectivelor.
    Ceea ce este important în ceea ce priveşte fenomenele despre care se spune că repercusiunile sunt atât de negative este să menţinem lucrurile în perspectivă şi să le abordăm în consecinţă. Pe lângă internet, există omologul său ilegal, darknetul, unde oamenii tranzacţionează contracte cu asasinate, arme şi droguri. Cu toate acestea, nimeni nu s-ar gândi serios la închiderea internetului din această cauză. Important este să luăm măsuri pentru a contracara efectele negative din timp. Şi acest lucru trebuie să-l facem cu toţii.

    3. Globalizarea şi digitalizarea sunt catalizatori ai inovaţiei
    Ultimele terapii pentru cancer, roboţii care fac posibilă efectuarea de proceduri chirurgicale minim invazive, drone care ajută la salvarea de vieţi, comunicarea în timp real prin smartphone-uri, asistenţi AI (virtual assistant), maşini care se conduc singure, transferuri de bani de pe smartphone: lista inovaţiilor digitalizării în curs este nesfârşită. Progresele cercetării în domenii precum medicina, ecologia, transportul sau robotica nu s-ar fi putut face niciodată într-un ritm atât de rapid fără instrumentele de comunicare generate de digitalizare. Datorită faptului că trăim într-o lume interconectată la nivel mondial, produsele şi serviciile importante pot fi puse la dispoziţia oamenilor de pe tot globul, inclusiv celor localizaţi în ceea ce este cunoscut drept ţări în curs de dezvoltare şi ţări emergente.
    Fără digitalizare, multe inovaţii nu ar fi fost posibile şi, fără globalizare, multe ar avea un impact foarte mic.