Tag: primar

  • Răspunsul incredibil primit de la Guvern de primarul care a mers 320 de kilometri pe jos până la Bucureşti ca să-şi scape oraşul de faliment

    Recent, primarul Daniel Mihalache, din Copşa Mică, judeţul Sibiu a primit răspuns de la Secretariatul General al Guvernului, după ce edilul a sesizat că Primăria pe care o conduce riscă falimentul din cauza penalităţilor pe care trebuie să le plătească firmelor care au lucrat la sistemele de alimentare cu apă şi canalizare.

    Răspunsul primit este însă neterminat şi aşa a ajuns la Primăria Copşa Mică.

    Referitor la memoriul dumneavoastră nr. 5603/28.09.2017, vă facem cunoscut faptul că a fost transmis în conformitate cu art. 6.1 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor , aşa cum a fost modificat de Legea nr. 233/2002 spre competentă soluţionare MINISTERULUI MEDIULUI şi MINISTERULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE, INSTITUŢIEI PREFECTULUI / JUDEŢUL SIBIU, solicitând luarea măsurilor legale ce se impun. Urmează ca, în termenul legal, instituţiile sesizate să

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Primarul Sectorului 1: În 6 luni, nu vom mai ridica gunoaiele dacă oamenii nu le aruncă selectiv

    „Am început o campanie de conştientizare a cetăţenilor în ceea ce priveşte colectarea selectivă a gunoaielor din sectorul 1 al Capitalei, pentru că aşa cum este situaţia acum, nu mai putem accepta. Astfel, le dăm cetăţenilor o perioadă de şase luni de graţie, în care să înveţe să coleceze selectiv, altfel, nu mai ridicăm gunoaiele de pe străzi. Nu vreau să dăm amenzi, pentru că nu ştiu dacă va fi eficientă această metodă”, a declarat, luni, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primar din Vâlcea, arestat după ce ar fi primit mită

    Decizia Tribunalului Vâlcea de arestare preventivă a primarului acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, deturnare de fonduri, fals intelectual şi uz de fals, toate în formă continuată, nu este definitivă.

    Ion Horăscu este acuzat că, în perioada 2009 – 2010, a primit de la un om de afaceri, în două rânduri, bani pentru a asigura încheierea şi executarea unor contracte de achiziţie publică între Primăria Prundeni şi societăţile reprezentate de afacerist.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce a ajuns un primar din Vaslui şofer de TIR în Germania. Ce salariu are acum

    Vasile Puiu, fostul primar al comunei Vetrisoaia, munceste de câteva luni în Germania, la Leipzig, ca sofer de TIR. Acesta a decis sã-si schimbe destinul, dupã ce a pierdut alegerile locale, iar oamenii din comunã îl vedeau ca pe un om cu slabe sanse de a se redresa. “Toti vorbeau cã mi-am fãcut nu stiu ce afaceri, cã am fãcut o societate în care am pus copiii numai asa, de fatadã, societatea agricolã. Iatã cã eu am plecat sã muncesc în Germania, ca sofer de TIR si nu-mi este rusine deloc, câstig 2.000 de euro pe lunã, în timp ce copiii au rãmas acasã si îsi vãd de afacerea lor”, spune fostul primar, care ne-a mai precizat, la momentul interviului, cã adusese la sediul BMW un transport de echipamente pentru masini de lux, planse de bord pentru bolizii germani.

    Curios este cã persoana care îl coordoneazã la sediul firmei din Germania este tot un vasluian, fostul director al ARR, Liviu Butnaru. Vorbind de fostul primar, trebuie sã amintim cã, în 2012, Agentia Nationalã de Integritate a fãcut sesizare în instantã fatã de primarul Vasile Puiu, pentru cã ar luat spre administrare peste 830 de hectare de pãsune de pe raza comunei pe care o conducea. Vasile Puiu a fost acuzat de nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativã si suspectat de comiterea infractiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu contra intereselor publice si abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

    “Vreau sã le demonstrez tuturor cetãtenilor din Vetrisoaia cã pot s-o iau de la capãt oricând. Mai mult decât atât, toti îmi spuneau cã am fãcut ferma pentru copii, cât eram primar, ca sã am unde sã mã duc dupã ce am sã termin cu primãria. Acum, uite cã au rãmas copiii sã se ocupe de afacerea lor, eu nu am nicio legãturã si îmi fac un rost în altã parte, nu îmi este rusine sã muncesc”, a spus Vasile Puiu, care tocmai ajunsese în poarta uzinelor BMW cu un transport de planse de bord pentru limuzine.

    “Nu am vrut sã stau cu mâna întinsã la Agentia de Somaj”

    Vasile Puiu mai spune cã, atunci când toatã lumea credea cã nu-si va mai reveni din cauza pierderii alegerilor la primãrie, a decis sã ia taurul de coarne si sã-si schimbe destinul. Puiu a stat în fruntea primãriei timp de trei mandate, timp în care a demonstrat cã este un tip incomod pentru toti politicienii de la Vaslui. “Nu am vrut sã stau cu mâna întinsã la Somaj, nu am vrut nici sã lucrez în ferma copiilor, pentru cã este afacerea lor si o vor dezvolta asa cum doresc ei. Am vrut sã le demonstrez oamenilor din Vetrisoaia cã pot oricând sã o iau de la capãt”, spune el. “Lucrez cu foarte multi români, aici, la firma de transport, sunt multumit de conditiile de muncã si am arãtat tuturor cã pot sã muncesc în orice domeniu, nu mi-e rusine sã muncesc”. Faptul cã la firma din Germania s-a întâlnit cu Liviu Butnaru, fostul director de la ARR, l-a motivat si mai mult, pentru a-si face noua meserie cu profesionalism.

  • Primarul unui oraş din România a blocat accesul angajaţilor la Facebook

    Conducerea Primăriei Darabani vrea, după ce a crescut salariile angajaţilor din subordine, ca aceştia să fie mai eficienţi, motiv pentru care a cerut restricţionarea la reţelele de socializare de pe calculatoarele instituţiei.

    “Decizia a fost luată ca o măsură preventivă, pentru ca angajaţii să îşi facă treaba şi să nu îşi petreacă timpul de lucru în interes personal. Nu suntem nici primii, nici ultimii care iau această măsură”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul oraşului Darabani, Liviu Hrimiuc.

    Până să se obişnuiască cu lipsa accesului la Facebook, angajaţii Primăriei care petreceau timpul pe reţelele de socializare au cerut ajutorul companiei de furnizare a Internetului, căreia i s-au plâns că nu mai pot accesa Facebook-ul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • „Jur că deja mă părăseşte diplomaţia. Păi voi chiar ne credeţi pe toţi tâmpiţi?”, cea mai tânără femeie primar din România către Guvern

    Pe Facebook, Irina Onescu a scris: „Deja mă irită la culme retorica de tipul “Primăriile au primit fonduri DIN PARTEA Ministerului Dezvoltării, de ce mai protestează?”

    Zău, “din partea”?  De parcă banii ăştia i-aţi fi scos din buzunarul propriu şi din infinita voastră mărinimie, nu din bugetul de stat la care contribuie cu vârf şi îndesat toţi românii.
    Aşteptaţi osanale? Păi nu ăsta este rolul Ministerului Dezvoltării, să investească în dezvoltare?

    Cu o mână daţi si cu alta luaţi. Promisiunile că Guvernul va acoperi găurile din bugetele administraţiilor locale, pierderi rezultate în urma scăderii cotei de impozitare de la 16% la 10%, sunt la fel de sustenabile precum promisiunea că vor creşte salariile.

    Nu-i bai, din ianuarie 2018, odată cu transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, se va observa cu ochiul liber cum statul încasează 45% din salariul brut al românilor, 45% din munca oamenilor cinstiţi, sub formă de contribuţii şi impozite, iar singura care se va mări va fi inflaţia, nicidecum veniturile.

    Iar voi veniţi şi ne spuneţi că toate acestea sunt spre binele nostru?
    Jur că deja mă părăseşte diplomaţia. Păi voi chiar ne credeţi pe toţi tâmpiţi? 

  • Încă o primărie din România vrea să mărească taxele şi impozitele după modificarea Codului Fiscal

    După Primăria Botoşani, şi reprezentanţii Primăriei Suceava au anunţat că vor majora taxele locale, în medie cu 19%, după modificările Codului Fiscal, care au făcut ca instituţia să piardă aproximativ 20 la sută din bugetul pe care îl are.

    Conform primarului Ion Lungu, decizia de majorare a taxelor şi impozitelor locale va fi adoptată în Consiliul Local la finalul lunii.

    “Taxele şi impozitele locale pentru 2018 se află în dezbatere. Primăriile vor pierde sume mari de bani prin reducerea impozitării pe venit de la 16% la 10%. Suntem forţaţi să majorăm taxele şi impozitele locale la anumite categorii, astfel încât să compensăm o parte din pierderile pe care le vom suferi din cauza impozitului pe venitul global (…) Mi-aş fi dorit să fi putut ţine pe loc taxele şi impozitele dar, aşa cum se ştie, anul viitor vor fi bani mai puţini. Avem investiţii în curs de derulare, care trebuiesc finalizate”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu.

    În medie, taxele şi impozitele locale percepute sucevenilor vor creşte cu 19 procente.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Revoluţia fiscală. Primăria Iaşi încearcă să blocheze, în instanţă, Codul Fiscal. Primarul Chirica invocă autonomia locală, “încălcată în mod flagrant”. Câţi bani pierde principalul oraş al Moldovei

    Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce va ataca în instanţă Codul Fiscal.

    ”Mergem pe căile prevăzute de Constituţie, Avocatul Poporului şi vom cere sprijinul altor instituţii care pot contesta aplicarea unei legi, Înalta Curte, Ministerul Justiţiei şi procurorul general. Vrem să fie respectată legea care există în România, este vorba despre autonomia publică locală, care este încălcată în mod flagrant, pentru că există un articol de lege potrivit căruia autorităţile administraţiei publice locale trebuie să fie consultate de o manieră rezonabilă asupra tututor alocaţiilor financiare cuvenite şi care nu sunt repartizate către acestea, ceea ce nu s-a întâmplat şi ceea ce ne afectează pe toţi într-un mod decisiv”, a spus Mihai Chirica.

    Potrivit edilului, autorităţile locale au fost puse ”într-o situaţie jenantă” cu băncile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai tânără femeie primar din România: „Calcule, estimări, previziuni şi aşteptări. Într-un singur cuvânt: îngrijorare! Eu încă aştept să văd partea plină a paharului, dar tare mi-e teamă că paharul s-a golit de mult. Însetaţilor!”

    Pe Facebook, Irina Onescu a scris: „Calcule, estimări, previziuni şi aşteptări. Într-un singur cuvânt: îngrijorare!
    Pentru unele administraţii locale sumele care se vor pierde de la bugetele de investiţii în urma modificărilor aduse Codului Fiscal sunt semnificative, pe alocuri de ordinul sutelor de mii de euro. Pentru altele, mai sărace, aşa cum este şi Primăria Comunei Petriş, deficitul va fi “aparent” infim.

    Folosesc ghilimele, căci pentru noi fiecare leu contează, iar cei 10.000 de Euro pe care îi vom pierde în 2018, ca urmare a scăderii cotei de impozitare de la 16% la 10%, se resimt atunci când îi raportezi la un buget anual de investiţii de maxim 100.000 de Euro, cât am avut în 2017. Acest buget a fost asigurat din mai multe surse:

    – fonduri de la Consiliul Judeţean (~50%);
    – sume alocate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale (~20%);
    – cote defalcate din impozitul pe venit (~30%).

    Notă: Ca să vă faceţi o idee de ansamblu, un kilometru de asfalt costă 100.000 de Euro, iar în Petriş mai avem vreo 15 kilometri de străzi comunale neasfaltate şi alţi 4,5 kilometri de drum judeţean neasfaltat. De alimentare cu apă sau canalizare nici nu mai pomenesc.

    Desigur, veţi spune, este de datoria primăriilor, implicit a primarului, să atragă investiţii şi să stimuleze economia locală, să ajute la crearea de locuri de muncă şi astfel să crească încasările la buget.

    Dar vă întreb, cum anume putem face asta dacă guvernul nu ne sprijină financiar în construcţia unei infrastructuri propice dezvoltării economice?
    Modernizarea străzilor, asigurarea serviciilor de bază (alimentare cu apă, canalizare), toate acestea costă bani, iar bugetele proprii nu numai că nu sunt suficiente, dar iată că mai şi scad.

    Ne sunt oferite ca alternativă programele de finanţare guvernamentală, precum PNDL, care însă alocă sprijin discreţionar, pe criterii politice, sau programele de finanţare europeană, care nu sunt la îndemâna oricui, căci şi ele presupun anumite cheltuieli consistente, fără să garanteze eligibilitatea proiectelor depuse.
    Deci, ce ne mai rămâne de făcut, domnilor guvernanţi?

    Măsurile recent adoptate ar trebui chipurile să corecteze şi să echilibreze anumite carenţe fiscale. Momentan ele doar contrariază şi îngrijorează.
    Eu încă aştept să văd partea plină a paharului, dar tare mi-e teamă că paharul s-a golit de mult.
    Însetaţilor! 

  • Primar din România, salvează multinaţionalele de PSD: ‘Veniţi la noi, înfiinţaţi-vă, creşteţi şi înfloriţi … ”Oameni buni, multinaţionalele au creat în România o mulţime de locuri de muncă”

    Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), critică măsurile fiscale luate de Guvern, spunând că multinaţionalele sunt considerate ”duşmanii poporului” şi a transmis un mesaj acestora, spunându-le să vină la Timişoara unde vor avea tot sprijinul, informează stiripesurse.ro.


    Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care critică măsurile fiscale ale Guvernului şi spune că este ”uluit” să asiste la o campanie împotriva companiilor multinaţionale.

    ”Sunt uluit să asist la o nouă campanie retorică împotriva companiilor multinaţionale! Cu o lejeritate incredibilă, prim-ministrul Tudose, preşedintele PSD Dragnea şi ceilalţi PSD-işti, inclusiv trepăduşii locali, vorbesc despre multinaţionale în termeni preluaţi de la înaintaşii lor, comuniştii, considerându-le «duşmanii poporului»!”, a scris Robu.

    Edilul Timişoarei spune că multinaţionalele au creat în România foarte multe locuri de muncă şi îşi aduc contribuţia la dezvoltarea economică a ţării.

    ”Oameni buni, multinaţionalele au creat în România o mulţime de locuri de muncă, asigură o bună parte din exporturile noastre, asigură venituri frumoase pentru o mulţime de cetăţeni, au adus know-how şi tehnologii de ultimă oră, modele de management performant, culturi organizaţionale sănătoase, au creat pentru tinerii noştri şanse să lucreze pe acelaşi palier cu colegii lor de generaţie din cele mai avansate ţări ale lumii, de multe ori chiar în echipe world wide şi implicit să se împlinească şi să se şi simtă împliniţi profesional, material şi social aici, acasă!”, a transmis Robu.

    Nicolae Robu spune că în calitate de primar încurajează multinaţionalele şi a transmis că acestea sunt binevenite în Timişoara.

    ”Am încurajat şi sprijinit efectiv continuu de când sunt primar, venirea şi dezvoltarea în Timişoara a multinaţionalelor şi o voi face şi în continuare! Spun răspicat: Haideţi în Timişoara şi în continuare, înfiinţaţi-vă, creşteţi şi înfloriţi! Veţi avea tot sprijinul meu şi tot respectul, respectul meu, respectul întregii administraţii publice şi respectul timişorenilor! Puteţi fi siguri că veţi dispune de o forţă de muncă excelentă, cu care veţi putea ţine ştacheta performanţei sus, sus de tot!”, a scris Nicolae Robu.

    Primarul liberal spune că are respect şi admiraţie şi pentru firmele româneşti, dar că a vrut să dedice o postare exclusiv multinaţionalelor.

    ”N-aş vrea ca aceiaşi blasfemiatori să deducă din această luare de poziţie a mea că aş neglija firmele româneşti, majoritatea mici şi mijlocii, după cum ştim. Doamne fereşte! Am tot respectul, toată admiraţia şi tot sprijinul şi pentru ele, dar contextul politic naţional m-a făcut să dedic o luare de atitudine astăzi multinaţionalelor. Mult succes tuturor, multinaţionale şi firme româneşti, companii mari, companii mici, companii mijlocii, deopotrivă! Pentru toate e loc sub soare, de toate e nevoie sub soare!”, a scris Nicolae Robu pe Facebook.