BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Filmul care a SCANDALIZAT Biserica ortodoxă. Fanaticii ortodocşi ameninţă că vor da foc sălilor de cinema

    Filmul “Mathilda” a fost realizat de Alexei Outchitel şi spune povestea de dragoste dintre ultimul Ţar, Nicolae al II-lea, şi o balerină, Mathilda.

    Nicolae al II-lea a fost executat împreună cu întreaga sa familie (soţie şi cinci copii) la data de 17 iulie 1918, din ordinul expres al lui Lenin. Peste timp, după căderea regimului comunist, când locul îngropării sale a fost descoperit, Nicolae al II-lea a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă.

    Filmul “Mathilda” a fost vehement contestat de fanaticii ortodocşi, care au ameninţat chiar că vor da foc sălilor de cinema în care va fi difuzat.

    În cele din urmă, joi, autorităţile din Rusia au aprobat difuzarea filmului.

  • Povestea tinerei care a renunţat la o slujba sigură într-o corporaţie pentru a se întoarce în satul Luncani pentru a deschide o afacere cu părinţii ei

    „Am făcut primii paşi în comuna Luna, lângă Cluj. M-am născut într-o familie de oameni simpli, harnici şi oneşti, a căror singură preocupare a fost aceea de a ne oferi mie şi surorii mai mari toate condiţiile în care să creştem şi să ne dezvoltăm frumos”, îşi începe povestea Felicia Tulai, cea care deţine conducerea companiei alături de sora sa. Cele două fiice ale familiei sunt sprijinite în toate operaţiunile de către tatăl lor – „mentorul”, după cum îl denumeşte ea. În 2011, după mai bine de şapte ani de carieră în mediul corporatist, Felicia Tulai a decis să renunţe la viaţa din Capitală, să se întoarcă în comuna clujeană şi să se implice 100% în activitatea comercială a familiei. Însă afacerea Luna Solai are două începuturi, conform spuselor antreprenoarei.

    Primul pas a fost făcut în 1998, prin achiziţia unei prese de ulei în valoare de 5.000 de euro, care şi-a găsit locul în curtea părinţilor. „După pensionare, au cumpărat o presă şi au început să producă ulei presat la rece de floarea- soarelui din seminţele aduse de săteni sau fermierii din regiune. Atunci când obiectivele mele profesionale au fost atinse, am revenit în Cluj cu dorinţa de a dezvolta un brand din munca părinţilor mei”, explică antreprenoarea. A plecat la drum cu dorinţa de a crea un brand premium, având ca atuuri zona şi solurile româneşti, şi a ajuns să producă, pe lângă uleiul de floarea- soarelui, şi sortimente precum uleiul de dovleac, nucă, rapiţă etc. „Traiectoria nu a fost grea, dar nici extrem de sinuoasă. Mărturisesc că m-a ajutat experienţa părinţilor mei în domeniu, acumulată în mai bine de 10 ani”, spune Felicia Tulai. În octombrie 2011 a fost înfiinţată TAF Presoil SRL, firmă al cărei obiectiv principal era valorificarea produsului deja consacrat în afacerea familiei, iar pentru crearea noii unităţi de producţie şi preluarea activităţii pe noua firmă a fost nevoie de o investiţie de circa 200.000 de euro, realizată atât din fonduri proprii, cât şi prin contractarea de credite bancare.

    În prezent, Luna Solai se poziţionează ca un brand premium de uleiuri presate la rece, pe o piaţă în creştere, „care nu a ajuns încă la maturitate, dar cu mare potenţial de creştere”, conform spuselor antreprenoarei. Uleiul presat la rece este obţinut prin zdrobirea seminţelor oleaginoase şi presarea lor fără să fie supuse unor procese termice. Folosirea căldurii la fabricarea uleiului sporeşte cantitatea de produs obţinută, însă reduce cantitatea de vitamine, minerale şi substanţe nutritive, modifică aroma naturală şi calitatea lor. Tehnologia aplicată ajută la păstrarea gustului natural, specific seminţelor, şi permite extragerea într-o proporţie mai mare a nutrienţilor, antioxidanţilor, vitaminelor, mineralelor, comparativ cu celelalte procedee.

    Vorbind despre tipurile de produse, aceasta ţine să puncteze că ponderea consumului de ulei de floarea-soarelui – indiferent dacă este rafinat sau presat la rece – este de aproximativ 80%, situaţie valabilă şi în cazul propriei afaceri. Acesta este urmat de uleiurile de rapiţă, dovleac, in, cânepă şi nucă, care pornesc de la 30 de lei sticla de 250 de ml (de exemplu uleiul de nucă), ajungând la 10,5 lei litrul (în cazul celui de floarea-soarelui). De curând au lansat şi primul ulei bio, cel de in, iar antreprenorii îşi propun să extindă această gamă cu alte sortimente. Brandul Luna Solai este prezent în 12 judeţe şi în Bucureşti prin intermediul colaboratorilor, însă printre planurile fondatorilor se află extinderea în zona de vest a ţării şi o mai bună prezenţă în Capitală. „Showroomul nostru, aflat în incinta unităţii de producţie, oferă posibilitatea celor ce ne trec pragul să deguste şi să trăiască «pe viu» experienţa presării la rece, într-un cadru organizat”, explică Felicia Tulai. Dezvoltarea segmentului online este un alt obiectiv pe termen scurt al tinerei, având în vedere că ponderea comenzilor din online nu depăşeşte, în prezent, 10% din cifra de afaceri. Conform ei, la finele anului trecut, firma care operează brandul Luna Solai a înregistrat o cifră de afaceri de 868.000 de lei, iar pentru anul acesta estimează o creştere de 50% a rulajelor.

    „A contat enorm faptul că am întâlnit oameni minunaţi care au văzut potenţialul brandului nostru, care ne-au încurajat şi care au făcut ca evoluţia să fie mai uşoară”, spune acesta. Printre cei menţionaţi se numără şi feedbackul specialiştilor, cum ar fi cei de la Institutul de Calitate şi Gust de la Bruxelles (ITQi), care le-au acordat o stea Michelin pentru uleiul de floarea-soarelui şi două astfel de stele pentru uleiul de dovleac. „Aceste confirmări primite încă de la prima ieşire internaţională ne-au făcut să înţelegem că marca trebuie protejată şi înregistrată la OSIM”, adaugă Tulai. Printre alte reuşite cu care se mândreşte se numără şi titlul de Furnizori ai Casei Regale a României, „o apreciere de suflet pentru mine şi familia mea”, pe care Luna Solai a primit-o în urmă cu trei ani. „Privesc în urmă şi îmi amintesc toamna lui 2011, când, hotărâtă să fac o schimbare în viaţa mea de corporatist dedicat, am ales să mă întorc acasă. Acum, dincolo de îndoieli şi incertitudini, am convingerea că povestea nu este a mea, ci a familiei. Aceasta era calea prin care visul familiei Tulai trebuia împlinit”, conchide antreprenoarea.

    Pe o piaţă totală a uleiurilor şi grăsimilor estimată la 2,3 miliarde de lei în 2015, consumul de ulei, margarină, unt şi alte produse similare a cunoscut evoluţii diferite în funcţie de segment, conform unei analize a Ziarului Financiar. Astfel, deşi uleiul de floarea-soarelui domină piaţa cu vânzări în valoare de 1,3 miliarde de lei, respectiv 60% din total, consumul este în scădere uşoară, în contextul în care românii se arată tot mai interesaţi de alte produse, precum uleiul de măsline. Conform aceleiaşi surse, cei mai importanţi jucători de pe piaţa uleiurilor şi grăsimilor în funcţie de cele mai vândute branduri sunt Bunge, Expur şi Unilver. Acesta din urmă activează doar pe piaţa margarinei cu brandurile Rama şi Delma, fiecare cu o cotă de piaţă de aproape 5%. Pe segmentul de ulei se bat însă Expur şi Bunge România, ce ocupă 28% din piaţa totală a uleiurilor, fiecare având o cotă de piaţă egală de 14% pe întreg portofoliul de uleiuri. La nivel de branduri, Untdelemn de la Bunica ocupă prima poziţie în topul cinci al celor mai cumpărate produse din gama uleiurilor şi grăsimilor.

  • Povestea celor doi designeri care care vând haine de peste 1 miliard de dolari anual

    Domenico Dolce s-a născut în Polizzi Generosa (în apropiere de Palermo, Sicilia), la data de 13 septembrie 1958. Familia lui deţinea o mică afacere axată pe producţia de haine, unde Domenico a început să lucreze încă din copilărie, potrivit presei internaţionale. Stefano Gabbana s-a născut în Milano pe 14 noiembrie 1962; tatăl lui lucra într-un centru de imprimare, iar mama, într-o curăţătorie de haine. Cei doi s-au întâlnit în Milano, în 1980, într-un club, iar ulterior au lucrat ca designeri pentru aceeaşi casă de modă. Doi ani mai târziu, au pus bazele unui studio de consultanţă în design; în timp acesta a crescut şi s-a transformat în casa de modă Dolce & Gabbana.

    Debutul pe podium al casei de modă a fost în 1985, la Săptămâna Modei de la Milano. Au fost apreciaţi atunci pentru tinereţe şi exuberanţă, după ce au prezentat un stil bazat pe conceptul Văduvei Siciliene. Au introdus treptat alte linii de produse, incluzând materiale tricotate şi accesorii, şi au început să îşi exporte produsele în Japonia şi în alte ţări, inclusiv în SUA, unde au pus bazele propriului showroom în 1990. În 1992, au lansat prima colecţie pentru bărbaţi, dar şi primul parfum. Au câştigat notorietate îndeosebi pentru rochiile senzuale şi pentru îmbrăcămintea dedicată bărbaţilor.

    La începutul anilor ’90, starul pop Madonna i-a selectat ca designeri ai costumelor folosite de ea într-un turneu şi a purtat câteva dintre corsetele create de ei la Festivalul de Film de la Cannes. Pe parcursul anilor ’90, şi-au câştigat faima pentru ţinutele lor feminine, ţesăturile colorate, în contrast cu valul de minimalism care domina fashionul acelei perioade. Câteva dintre semnăturile lor de design includ reinterpretarea unor materiale folosite în lenjerie ca ţinute de stradă, animal print şi inspiraţia luată de la ”femei reale“ –  ei foloseau femei şi bărbaţi obişnuiţi, din Italia nativă, în prezentările lor şi în campanii sezonale. În 1996, cu prilejul celei de a 10-a aniversări, au publicat cartea ”10 ani de Dolce & Gabbana“, care includea cele mai importante texte şi imagini de advertising ale brandului.

    În 1999, au creat brandul D&G Junior, colecţia lor pentru copii, prezentată la show-ul de modă pentru copii Pitti Bimbo din Florenţa. Până la finalul anilor 1990, veniturile companiei ajunseseră la 500 de milioane de dolari. În 2003, au deschis pe strada Corso Venezia din Milano un magazin care se întinde pe trei etaje; acesta include un bar, o frizerie tradiţională şi un spa ultramodern. Dolce & Gabbana a avut două linii centrale de produse (D&G şi Dolce & Gabbana) până în 2012, când cele două au fuzionat sub numele Dolce & Gabbana. Cei doi nu au fost lipsiţi de controverse: timp de câţiva ani, până în 2005, au avut o relaţie, iar în iunie 2013, Dolce şi Gabbana au fost acuzaţi şi condamnaţi pentru evaziune fiscală; totuşi, ei au reuşit să facă apel şi au fost declaraţi nevinovaţi de Curtea Supremă de Justiţie a Italiei în octombrie 2014.

    Compania cu sediul central în Milano are subsidiare în New York, Tokio, Hong Kong şi Sao Paolo; în cadrul acesteia lucrează circa 3.000 de angajaţi, iar vânzările au ajuns la aproximativ 1,2 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes. Averea fiecăruia dintre cei doi fondatori ai afacerii este estimată în prezent la peste 1,7 miliarde de dolari. Dolce şi Gabbana continuă să impresioneze: spre exemplu, prezentarea lor din cadrul Săptămânei Modei de la Milano, ce s-a desfăşurat recent, a ţinut titlurile publicaţiilor din toată lumea: un stol de drone a transportat genţile din noua colecţie a designerilor.

  • Moldoveanul de 24 de ani care a transformat un magazin de 32 de mp într-o afacere de un milion de euro

    La 16 ani, Vlad Tofan devenea deja antreprenor prin deschiderea unui magazin pentru bărbaţi în oraşul natal, Huşi. A continuat să dezvolte afacerea în paralel cu studiile. Fără să cocheteze vreodată cu stabilitatea unui loc de muncă într-o multinaţională, a transformat micul magazin de 32 de metri pătraţi într-o afacere formată din atelier de producţie, showroom şi magazin online, care aduc venituri anuale de 1 milion de euro.

    Afacerea BMan este condusă însă în prezent de Vlad Tofan şi de colaboratorul său, Vlad Mustiaţă, care a ajutat la extinderea businessului cu haine dedicat exclusiv bărbaţilor în mediul online. Vânzările magazinului BMan, care au ajuns anul trecut la circa 1 milion de euro (în creştere cu aproximativ 60% faţă de anul anterior), se împart între online şi offline: 70% sunt generate de cei peste 1.500 de clienţi care vizitează magazinul lunar online, iar restul vânzărilor provin din showroom, unde ajung în fiecare lună aproximativ 700 de persoane.

    Vlad Tofan povesteşte că a fost atras de antreprenoriat încă de la 16 ani, când tatăl său l-a încurajat să îşi deschidă propriul business. Astfel a apărut magazinul de haine bărbăteşti pe care l-a deschis în Huşi. Magazinul de fashion pentru bărbaţi al tânărului a reuşit în scurt timp să depăşească nivelul altor spaţii comerciale locale şi astfel a considerat că este oportun să se concentreze doar pe dezvoltarea acestui business, fără să îşi caute alte locuri de muncă. |n paralel cu afacerea, a urmat însă şi cursurile unei facultăţi cu profil economic din Iaşi.

    Businessul lor este unul atipic, în condiţiile în care dacă majoritatea afacerilor se extind din online, în spaţii fizice, la ei traiectoria a fost inversă: au dezvoltat businessul în online după ce au crescut în offline. Au început în 2010, cu un magazin de 32 de metri pătraţi, iar în 2014 s-au mutat într-un spaţiu central mai mare, de 183 de metri pătraţi. |n online, lucrurile au evoluat mai rapid: în 2015 au lansat BMan.ro, iar cu primii bani câştigaţi au înfiinţat un atelier de croitorie şi au investit în dezvoltarea produsului finit. |n prezent, deţin şi o fabrică în care fac designul produselor comercializate.

    Pe Vlad Mustiaţă, cofondatorul BMan, l-a cunoscut încă din copilărie. ”Suntem de aceeaşi vârstă, din acelaşi oraş, suntem prieteni de 16 ani, însă traiectoria lui profesională a fost diferită“, descrie Tofan colaborarea cu asociatul său de afaceri.

    Mustiaţă s-a specializat pe zona de e-commerce şi a urmat o facultate de profil în Bucureşti, portofoliul său de clienţi în acest domeniu trecând de 10.000. |n prezent, se ocupă de dezvoltarea zonei digitale a businessului BMan. Vlad Mustiaţă a lansat această divizie în urmă cu trei ani cu ideea de a vinde produsele din magazinul de haine din Huşi pentru bărbaţi pe care Vlad Tofan îl avea pe o platformă specializată.

    ”Provocarea a constat în faptul că ne-am propus că dacă vom vinde un singur produs într-o oră, vom crea unul dintre cele mai bune site-uri de fashion pentru bărbaţi din România. |n 20 de minute, am primit prima comandă. Am început să vând zilnic pe acea platformă, iar în urmă cu doi ani am pus împreună pe picioare BMan.ro“, descrie Tofan extinderea în online. Pe platforma online se găsesc peste 1.000 de obiecte vestimentare din mai multe categorii de îmbrăcăminte (casual, smart casual, elegant, clasic, urban sau sport).

    Investiţia iniţială în afacere a ajuns la 80.000 de euro, din surse proprii, bani pe care i-au investit într-un stoc nou de produse şi în închirierea a două spaţii, unul dedicat departamentului de marketing şi un altul depozitării produselor. Potrivit lui Vlad Tofan, investiţia s-a amortizat într-un an.

    Clienţii cărora li se adresează au între 19 şi 48 de ani, adoptă un stil elegant sau smart casual şi lucrează în corporaţii. ”Vor să iasă în evidenţă într-un mod plăcut, vor să-şi definească stilul vestimentar şi să poarte ţinuta potrivită, indiferent de momentul zilei şi de locul în care merg. |n general, bărbaţii nu alocă destul de mult timp atunci când îşi aleg vestimentaţia şi preferă să aibă o ţinută gata gândită de către specialiştii în domeniu. Este motivul pentru care noi oferim clienţilor noştri consiliere vestimentară gratuită, tocmai pentru a veni în ajutorul lor“, descrie Tofan profilul clienţilor cărora se adresează.

    Vlad Tofan spune că şi-au impus, încă de la lansarea afacerii, să ofere consiliere clienţilor – spre exemplu, prin oferirea ţinutei zilei, precum şi printr-un serviciu de call center. Preţurile produselor variază în funcţie de categoria acestora: pentru cămăşi, de pildă, sunt cuprinse între 125 şi 175 lei, pentru sacouri între 295 şi 455 lei, pentru costume între 595 la 895 lei, pentru paltoane preţurile sunt cuprinse între 495 şi 655 lei.

    Din rândul provocărilor, tânărul antreprenor menţionează necesitatea diversificării gamei de produse. ”O provocare care se repetă este diversificarea gamei de produse. |n fiecare sezon, vrem să le oferim clienţilor produse diferite faţă de tot ceea ce găsesc pe piaţa de profil. Participăm mereu la târgurile internaţionale de modă pentru a fi în pas cu tendinţele şi pentru a crea produse în nuanţe diferite, cu un design diferit, adaptat tendinţelor europene.“

    Planurile de dezvoltare a businessului constau în extinderea cu showroomuri în Cluj, Bucureşti şi Iaşi, iar în ceea ce priveşte partea de online, vor să extindă site-ul la nivel internaţional.

    Pe piaţa hainelor dedicate exclusiv pentru bărbaţi activează firme precum Sarto, Sir Ludovic, Marsay, Tudor Personal Tailor – formate în general din magazine fizice sau ateliere made to measure în Capitală; acestea se poziţionează pe segmentul luxury, cu preţuri medii pentru un costum, de pildă, care depăşesc 1.000 de euro.

  • Moldoveanul de 24 de ani care a transformat un magazin de 32 de mp într-o afacere de un milion de euro

    La 16 ani, Vlad Tofan devenea deja antreprenor prin deschiderea unui magazin pentru bărbaţi în oraşul natal, Huşi. A continuat să dezvolte afacerea în paralel cu studiile. Fără să cocheteze vreodată cu stabilitatea unui loc de muncă într-o multinaţională, a transformat micul magazin de 32 de metri pătraţi într-o afacere formată din atelier de producţie, showroom şi magazin online, care aduc venituri anuale de 1 milion de euro.

    Afacerea BMan este condusă însă în prezent de Vlad Tofan şi de colaboratorul său, Vlad Mustiaţă, care a ajutat la extinderea businessului cu haine dedicat exclusiv bărbaţilor în mediul online. Vânzările magazinului BMan, care au ajuns anul trecut la circa 1 milion de euro (în creştere cu aproximativ 60% faţă de anul anterior), se împart între online şi offline: 70% sunt generate de cei peste 1.500 de clienţi care vizitează magazinul lunar online, iar restul vânzărilor provin din showroom, unde ajung în fiecare lună aproximativ 700 de persoane.

    Vlad Tofan povesteşte că a fost atras de antreprenoriat încă de la 16 ani, când tatăl său l-a încurajat să îşi deschidă propriul business. Astfel a apărut magazinul de haine bărbăteşti pe care l-a deschis în Huşi. Magazinul de fashion pentru bărbaţi al tânărului a reuşit în scurt timp să depăşească nivelul altor spaţii comerciale locale şi astfel a considerat că este oportun să se concentreze doar pe dezvoltarea acestui business, fără să îşi caute alte locuri de muncă. |n paralel cu afacerea, a urmat însă şi cursurile unei facultăţi cu profil economic din Iaşi.

    Businessul lor este unul atipic, în condiţiile în care dacă majoritatea afacerilor se extind din online, în spaţii fizice, la ei traiectoria a fost inversă: au dezvoltat businessul în online după ce au crescut în offline. Au început în 2010, cu un magazin de 32 de metri pătraţi, iar în 2014 s-au mutat într-un spaţiu central mai mare, de 183 de metri pătraţi. |n online, lucrurile au evoluat mai rapid: în 2015 au lansat BMan.ro, iar cu primii bani câştigaţi au înfiinţat un atelier de croitorie şi au investit în dezvoltarea produsului finit. |n prezent, deţin şi o fabrică în care fac designul produselor comercializate.

    Pe Vlad Mustiaţă, cofondatorul BMan, l-a cunoscut încă din copilărie. ”Suntem de aceeaşi vârstă, din acelaşi oraş, suntem prieteni de 16 ani, însă traiectoria lui profesională a fost diferită“, descrie Tofan colaborarea cu asociatul său de afaceri.

    Mustiaţă s-a specializat pe zona de e-commerce şi a urmat o facultate de profil în Bucureşti, portofoliul său de clienţi în acest domeniu trecând de 10.000. |n prezent, se ocupă de dezvoltarea zonei digitale a businessului BMan. Vlad Mustiaţă a lansat această divizie în urmă cu trei ani cu ideea de a vinde produsele din magazinul de haine din Huşi pentru bărbaţi pe care Vlad Tofan îl avea pe o platformă specializată.

    ”Provocarea a constat în faptul că ne-am propus că dacă vom vinde un singur produs într-o oră, vom crea unul dintre cele mai bune site-uri de fashion pentru bărbaţi din România. |n 20 de minute, am primit prima comandă. Am început să vând zilnic pe acea platformă, iar în urmă cu doi ani am pus împreună pe picioare BMan.ro“, descrie Tofan extinderea în online. Pe platforma online se găsesc peste 1.000 de obiecte vestimentare din mai multe categorii de îmbrăcăminte (casual, smart casual, elegant, clasic, urban sau sport).

    Investiţia iniţială în afacere a ajuns la 80.000 de euro, din surse proprii, bani pe care i-au investit într-un stoc nou de produse şi în închirierea a două spaţii, unul dedicat departamentului de marketing şi un altul depozitării produselor. Potrivit lui Vlad Tofan, investiţia s-a amortizat într-un an.

    Clienţii cărora li se adresează au între 19 şi 48 de ani, adoptă un stil elegant sau smart casual şi lucrează în corporaţii. ”Vor să iasă în evidenţă într-un mod plăcut, vor să-şi definească stilul vestimentar şi să poarte ţinuta potrivită, indiferent de momentul zilei şi de locul în care merg. |n general, bărbaţii nu alocă destul de mult timp atunci când îşi aleg vestimentaţia şi preferă să aibă o ţinută gata gândită de către specialiştii în domeniu. Este motivul pentru care noi oferim clienţilor noştri consiliere vestimentară gratuită, tocmai pentru a veni în ajutorul lor“, descrie Tofan profilul clienţilor cărora se adresează.

    Vlad Tofan spune că şi-au impus, încă de la lansarea afacerii, să ofere consiliere clienţilor – spre exemplu, prin oferirea ţinutei zilei, precum şi printr-un serviciu de call center. Preţurile produselor variază în funcţie de categoria acestora: pentru cămăşi, de pildă, sunt cuprinse între 125 şi 175 lei, pentru sacouri între 295 şi 455 lei, pentru costume între 595 la 895 lei, pentru paltoane preţurile sunt cuprinse între 495 şi 655 lei.

    Din rândul provocărilor, tânărul antreprenor menţionează necesitatea diversificării gamei de produse. ”O provocare care se repetă este diversificarea gamei de produse. |n fiecare sezon, vrem să le oferim clienţilor produse diferite faţă de tot ceea ce găsesc pe piaţa de profil. Participăm mereu la târgurile internaţionale de modă pentru a fi în pas cu tendinţele şi pentru a crea produse în nuanţe diferite, cu un design diferit, adaptat tendinţelor europene.“

    Planurile de dezvoltare a businessului constau în extinderea cu showroomuri în Cluj, Bucureşti şi Iaşi, iar în ceea ce priveşte partea de online, vor să extindă site-ul la nivel internaţional.

    Pe piaţa hainelor dedicate exclusiv pentru bărbaţi activează firme precum Sarto, Sir Ludovic, Marsay, Tudor Personal Tailor – formate în general din magazine fizice sau ateliere made to measure în Capitală; acestea se poziţionează pe segmentul luxury, cu preţuri medii pentru un costum, de pildă, care depăşesc 1.000 de euro.

  • Cum a reuşit acest om “cel mai mare jaf al secolului XX” şi a scăpat şi de puşcărie

    De-a lungul anilor, a învârtit pe degete bănci, judecători, femei, şi sute de milioane de dolari. Povestea lui Foutanga Babani Sissoko, unul dintre cei mai mari escroci ai  secolului XX, este demnă de scenariul unui film, potrivit BBC.

    Povestea sa a început în august, 1995, odată cu vizita lui Sissoko la sediul central al Băncii Islamice din Dubai (DIB). După ce l-a convins pe managerul băncii să îi acorde un credit pentru o maşină, l-a invitat pe acesta să ia prânzul împreună. În timpul întâlnirii, Sissoko i-a spus lui Mohammed Ayoub că are puteri magice, şi că ar putea dubla orice sumă de bani.

    Cu toate că magia neagră este considerată blasfemie şi este interzisă în islam, Ayoub nu a rezistat tentaţiei şi la următoarea întâlnire i-a adus lui Sissoko o sumă de bani, pe care acesta, într-adevăr, a dublat-o. Încântat, managerul a căzut în plasă şi a continuat să îi furnizeze escrocului sume uriaşe, provenite, bineînţeles, din fondurile băncii.

    Când, într-un final, s-a aflat despre problemele financiare ale băncii, Sissoko era deja departe, în New York, unde, în noiembrie 1995, a pus la cale o nouă escrocherie. Şarmant, având reputaţia de „playboy”, acesta a cucerit o casieriţă a băncii Citibank, cu care s-a căsătorit, cu toate că mai avea şi alte soţii. În urma unei investigaţii a DIB împotriva Citibank, s-a descoperit că peste 151 de milioane de dolari au fost transferaţi fără autorizaţie corespunzătoare. Cazul a fost ulterior abandonat.

    Sissoko a decis să-şi urmeze visul de a-şi întemeia o companie de transport aerian pentru Africa de Vest, pe care a numit-o Air Dabia, după satul din Mali în care se născuse. Totuşi, în momentul în care a încercat să cumpere două elicoptere folosite la războiul din Vietnam, oferind o mită de 30.000 de dolari unui funcţionar, acesta l-a raportat, iar Interpolul a emis un mandat pentru arestarea lui Sissoko. Acesta a fost prins în Geneva, unde încerca să deschidă un nou cont bancar.

    Baba Sissoko a fost extrădat în S.U.A, dar nu a executat nicio zi de închisoare, deoarece a fost eliberat pe cauţiune, contra unei sumei de 20 de milioane de dolari, o sumă-record la acea vreme pentru statul Florida. Avocaţii săi au fost răsplătiţi cu automobile Jaguar şi Mercedes, achiziţii care, pentru Sissoko, erau la ordinea zilei. Acesta s-a remarcat, de asemenea, şi pentru acţiunile sale cartitabile. La un moment dat, el a donat 413.000 de dolari unei trupe de liceeni. Avocatul H. T. Smith îşi aminteşte că, într-o zi, l-a văzut pe Sissoko conducând prin cartier şi oferind bani oamenilor fără adăpost. „Mă gândeam că se aseamănă cu o variantă modernă a lui Robin Hood, deoarece nu înţeleg de ce ai fura bani pe care apoi să-i dai. Nu are sens”, spune acesta.

    Banca din Dubai încă îl căuta şi voia ca africanul să plătească. Sissoko ar fi furat de la banca din Dubai echivalentul a 242 de milioane de dolari. El a fost judecat în absenţă în Dubai şi a fost condamnat la trei ani de închisoare, dar Sissoko nu a ajuns niciodată la puşcărie deoarece între 2002 şi 2014 a fost un membru al parlamentului Mali, ceea ce îi oferea imunitate, iar în ultimii patru ani a fost protejat de autorităţile din Mali deoarece ţara nu avea niciun acord de extrădare cu nicio altă ţară.

    Întrebat de BBC dacă mai este bogat, Sissoko a zis că nu mai este bogat, ci sărac. Sfidând Interpolul, Sissoko a fost 20 de ani “pe fugă”, risipindu-şi banii. Nu poate părăsi niciodată Mali, dar este un cost mic având în vedere că nu a petrecut nicio zi în închisoare deşi a furat 242 de milioane de dolari folosindu-se de magia neagră.

  • Cine este cel mai PUTERNIC OLIGARH rus şi cum a ajuns să controleze gazul şi petrolul Rusiei

    Cuvântul său este literă de lege, este unul dintre cei mai bogaţi oameni oameni din Rusia, şi al doilea cel mai influent după preşedintele Vladimir Putin. Care este povestea lui Igor Ivanovich Sechin şi ce intrigi s-au ţesut în jurul numelui său?
     
    Igor Ivanovich Sechin s-a născut în 1960 în Leningrad, actualul St Petersburg, într-o familie din clasa muncitoare. A absolvit Universitatea de Stat din Leningrad şi a obţinut doctoratul în economie. Bun cunoscător al limbilor franceză şi portugheză, a fost trimis ca translator militar în Anglia şi Mozambic în anii ’80, în zona de frontieră africană, în timpul Războiului Rece. În acest rol a început să lucreze cu KGB, serviciul de securitate sovietic. Atunci când Putin, fost ofiţer KGB şi compatriot din St Petersburg, a devenit viceprimar al oraşului său natal, în 1994, Sechin a devenit secretarul său, făcând note detaliate asupra fiecărui vizitator.

    După aceea, l-a urmat pe Putin la Kremlin, unde a devenit protectorul, omul de bază şi confidentul acestuia. După ce Putin a obţinut mandatul de patru ani ca prim-ministru, în 2008, Sechin a devenit vice-premier, şi, din această funcţie, a început să controleze activele de petrol şi gaze ale Rusiei, iar odată cu instalarea lui Putin în funcţia de preşedinte în 2012, acesta a preluat controlul direct asupra Rosneft, ca director executiv. Astăzi, el deţine 0,127% din acţiunile companiei, în valoare de aproximativ 83 milioane de dolari, şi în 2015 a fost plătit cu aproximativ 11 milioane de dolari.

    Sechin este bănuit că ar fi orchestrat căderea mai multor adversari politici. În 2003, Mihail Hodorkovski, pe atunci proprietarul privat al celei mai mari companii petroliere din Rusia, Yukos, a fost acuzat de evaziune fiscală, iar compania a fost confiscată de stat. Sechin a negat implicarea, dar, cu toate acestea, a fost cel mai mare beneficiar – în 2004 a devenit preşedinte al companiei Rosneft, care a moştenit majoritatea activelor companiei Yukos.

    Apoi, în 2014, Vladimir Yevtushenkov, proprietarul privat al companiei regionale petroliere Bashneft, a fost cercetat şi arestat, iar compania a fost expropriată de stat. Doi ani mai târziu, într-un proces de privatizare controversat provocat de Ulyukaev, Rosneft a cumpărat Bashneft.
    Ulyukaev a fost arestat o lună mai târziu. Apoi, Rosneft l-a adus pe Yevtushenkov la tribunal, acuzându-l că ar fi demis de la conducerea Bashneft înainte de a fi naţionalizată. Un judecător regional a decis în favoarea lui Rosneft, conducând la o soluţionare extrajudiciară în care magnatul i-a dat companiei lui Sechin 1,7 miliarde de dolari pentru un bun pe care fusese deja obligat să îl predea gratuit.

    Potrivit Financial Times, Sechin a declarat că nu a existat nimic personal în legătură cu lupta sa juridică cu Yevtushenkov şi cu preluarea companiei Bashneft, care i-a cedat companiei Rosneft 40% din producţia de petrol a Rusiei. „Nu pot să-mi apăr acţionarii. Am făcut-o într-o manieră corectă. M-am dus la tribunal.” a spus Sechin. Rosneft susţine că toate activele au fost achiziţionate la preţul pieţei.

    Anul trecut, în decembrie, unul dintre adversarii politici al lui Sechin, Alexei Ulyukaev, a fost dus în faţa Curţii de la Moscova, pentru că ar fi acceptat o mită de două milioane de dolari pentru a se implica în afacerea Bashneft. El spune că totul i-a fost înscenat. Cazul a fost tratat doar pe baza cuvântului lui Sechin, dovadă a influenţei pe care o are acesta, ca al doilea cel mai puternic om din Rusia, după Stalin. De altfel, în societatea rusească, oamenii ca el sunt percepuţi deasupra legii, şi se crede că ar răspunde pentru acţiunile lor doar la Kremlin.

    Astăzi, Rosneft reprezintă 6% din producţia mondială de ţiţei. Sechin a fost descris de fostul ambasador american la Moscova ca fiind „cardinalul gri” al Kremlinului, care  „a căutat să distrugă puterea oligarhilor, să le confişte şi să le contopească activele în cadrul companiilor de stat, şi să limiteze influenţa occidental.”


     

  • Ţara unde parlamentarii NU au nici un privilegiu. Oare la noi ar fi posibil aşa ceva?

    Probabil dacă parlamentarii români s-ar trezi peste noapte în Suedia, de exemplu, probabil ar considera că trăiesc un adevărat coşmar. Ţara nordică nu oferă bani suplimentari pentru chirie, asistenţi personali sau maşină cu şofer, iar deputaţii de acolo nu beneficiază nici de imunitate. În schimb, ei trebuie să îşi declare toate cheltuielile, iar informaţiile pot fi accesate de orice cetăţean. 

    O poveste de la mijlocul anilor ’80 exemplifică cel mai bine cum funcţionează modelul suedez. După moartea premierului ţării, văduva acestuia s-a prezentat la birouri cu o cutie plină cu pixuri marcate cu cuvintele “Proprietatea Trezoreriei”. Pentru că acestea nu mai aveau cum să fie folosite de soţul ei, femeia a considerat corect să le restituie.

    Venind spre vremurile actuale, aflăm că sistemul nu s-a schimbat deloc. Corupţia şi folosirea incorectă a fondurilor publice sunt extrem de rare, iar privilegiile politicienilor, puţine.

    Miniştrii folosesc şoferul şi secretara instituţiei pe care o reprezintă, nu au personal alocat lor în mod special. Doar premierul suedez are dreptul la o locuinţă de serviciu. Parlamentarii care locuiesc la peste 50 de kilometri pot închiria o proprietate a statului de până în 40 de metri pătraţi şi care costă până la 900 de euro. Ei nu primesc bani pentru secretare sau consilieri şi nici sume suplimentare pentru deplasări. Beneficiază doar de transport public gratuit.

    “Eu îi plătesc pe politicieni. Nu văd niciun motiv ca banii contribuabililor să fie folosiţi pentru a le asigura o viaţă de lux”, spune un plătitor de taxe suedez.

    În total, un parlamentar suedez costă contribuabilii doar o sumă de două ori mai mare decât salariul mediu pe economie. În România, sumele totale cheltuite pentru un ales al poporului se ridică la 19 salarii medii pe economie.

    Contribuabilii suedezi pot supraveghea personal activităţile şi cheltuielile aleşilor. Centrul documentelor oficiale ale guvernului pune la dispoziţia oricărui cetăţean mailuri oficiale, declaraţiile de avere şi chiar informaţii despre licitaţiile publice. Detaliile merg până acolo încât se poate găsi chitanţa de la masa de prânz a premierului cu preşedintele Băncii Centrale, document care arată ce au mâncat sau au băut cei doi, scrie realitatea.net

  • Povestea femeii care in România era profesoară, cu două facultăţi, iar acum este măturătoare în Italia. Vezi de ce a fost nevoită femeia să plece din ţară

    Cotidianul “Il Cittadino” din Lodi a scris despre Augustina Stanciu, româncă de 55 de ani, care a terminat două facultăţi şi a început-o pe-a treia în România. Fostă profesoară, a fost nevoită să plece din ţară pentru a se putea întreţine. La Lodi este măturătoare, dar nu se ruşinează cu munca pe care o face.

    Mătură, şterge şi strânge gunoaiele de pe stradă. Frunzele căzute din copaci, dar în special gunoiul abandonat de locuitorii oraşului. Apoi goleşte coşurile de gunoi şi încarcă totul într-o mică furgonetă. Augustinei Staicu, de 55 de ani, româncă, cu două licenţe, aproape trei, obţinute în ţara sa, nu-i este deloc ruşine să spună că lucrează ca măturătoare.

    Munca sa este una pe care, de obicei, o fac bărbaţii. Nu merge să lucreze în fustă şi cu pantofi cu toc, ci în blugi şi cu vestă portocalie, mătură, mănuşi şi făraş. De miros scapă acasă după-amiaza sub duş, înainte de a se trânti în pat pentru puţină odihnă. “Am început să lucrez în 2006 pentru cooperativa La Luna din Montanaso.” povesteşte Augustina.

    ”Eram singura femeie şi cooperativa a trebuit să ceară permisiunea de la Astem pentru a mă angaja. Acum mai e încă o colegă. Trec cu furgoneta dimineaţa, golesc coşurile, schimb sacii şi strâng mizeria de pe stradă. Nu las niciodată nimic în urmă. Toamna sunt frunzele. Le mătur, le pun grămadă şi la strâng. Este obositor să mături, dar când am terminat, văd strada foarte curată şi mă simt satisfăcută. Ar fi păcat să las acolo toată acea mizerie, inclusiv excrementele câinilor. Şi eu îmi duc căţeluşul la plimbare, însă ştiind ce înseamnă să cureţi, nu las urme ale trecerii sale pe trotuar. Strâng, bag în punguţă şi duc acasă”.

    “Munca îmi oferă satisfacţii”

    Potrivit Augustinei, munca de operator ecologic este una frumoasă. “Îmi oferă satisfacţie – spune ea – şi chiar dacă sunt singura femeie, colegii mei se poartă bine cu mine. Câştig între 850 şi 900 de euro pe lună şi sunt reprezentat sindical de întreprindere pentru organizaţia USB Federazione din Lodi. Băieţii de la Astem care mătură străzile câştigă cu circa 300 de euro în plus. Insistăm pe acest aspect”.

    Programul zilnic

    Munca începe în primele ore ale dimineţii. “Mă trezesc la 4.30 – povesteşte Augustina -. La 5 ies din casă, la Casaletto Ceredano, la 5 şi 40 sunt la Montanaso; îmi pregătesc uneltele, verific ca furgoneta să fie în regulă şi la 6 sunt la Lodi gata să încep munca, sunt ocupată până la miezul zilei. Şi sâmbăta şi duminica m-am arătat disponibilă să curăţ străzile cu suflătorul”.
    “Voiam ca fiica mea să-şi poată continua studiile”

    “În România am luat o diplomă în agricultură şi una în educaţie tehnologică, un fel de inginerie. Am studiat şi geografie – povesteşte -, dar îmi mai lipseau câteva examene pentru a susţine lucrarea de final. Am predat la şcoala generală şi la liceu, dar acolo salariile sunt mici şi vroiam ca fiica mea să continue să studieze. Am rămas văduvă şi am venit în Italia.

    Am găsit un loc de muncă onest care îmi permite să-mi ajut fiica. Ea are 32 de ani, două fetiţe, o licenţă în ştiinţe politice şi acum studiază dreptul. Am făcut sacrificii în viaţă, dar nu mă plâng. E frumos să fii femeie. Îmi place să fiu mamă şi cred că este important să cauţi să fii un exemplu pentru toţi. Dacă îţi faci munca bine te apreciază pentru ceea ce eşti”.

  • Câştigul la loto, noroc sau blestem. Povestea femeii care a reuşit să câştige de două ori la loto şi cu toate astea acum locuieşte într-o rulotă

    Evelyn Adams este un caz extrem de rar când vine vorba de câştigurile la loterie. Ea a avut noroc să căştige de două ori la loto doi ani la rând, 1985 şi 1986, strângând suma totală de 5.4 milioane de dolari. Din păcate pentru ea, după încasarea banilor, a reuşit să piardă toată suma după o serie de investiţii şi pariuri nereuşite în Atlantic City. În prezent, Evelyn Adams este falită şi trăieşte într-un parc de rulote.

    Citeşte aici povestea unui britanic care a câştigat la loto 10 milioane de lire sterline, iar acum lucrează într-o fabrică de biscuiţi si doarme în pădure