Tag: pierdere

  • Bursa românească pierde într-o singură zi tot progresul pe întreg anul 2018, Erste se prăbuşeşte la Viena, marile companii listate pierd 6 mld. lei în două ore

    Banca Transilvania are a doua cea mai mare pondere în structura indicelui BET, astfel că dinamica indicelui principal este strâns corelată cu dinamica TLV. Miercuri la ora 14.00 acţiunile TLV se tranzacţionau pe scădere cu 19%. 
     
    Indicele principal BET al celor mai tranzacţionate acţiuni de la Bucureşti se prăbuşeşte cu 8,6% la ora redactării acestei ştiri ceea ce înseamnă că bursa de la Bucureşti a pierdut într-o singură şedinţă întreg progresul înregistrat pe parcursul anului 2018, potrivit calculelor ZF. Practic bursa de la Bucureşti a trecut pe minus în 2018.
     
    “Şedinţa de azi este de un rosu atât de aprins, cum nu am mai văzut de la începutul lunii august 2011 când a fost redus ratingul SUA. În cazul băncilor, profitul ar putea fi înjumătăţit. Taxele vor fi o povară pentru bănci şi pentru companiile din sectorul energetic”, spune Simion Tihon, broker la Prime Transaction, pentru ZF.
     
  • “Catastrofă pentru Facebook”: Ce sumă uriaşă a pierdut Zuckerberg în 2018

    Un an dezastruos pentru Facebook înseamnă un an dezastruos şi pentru fondatorul companiei, Mark Zuckerberg, care a pierdut miliarde de dolari din averea personală.
     
    Zuckerberg a început anul cu 75 de miliarde de dolari, însă la începutul acestei săptămâni averea sa era estimată la 56 de miliarde, potrivit Bloomberg Billionaire Index.
     
    Zuckerberg mai deţine 13% din Facebook, companie afectată anul acesta de scandaluri precum Cambridge Analytica sau cele legate de conţinutul cu orientare politică.
     
    Pe 25 iulie, acţiunile Facebook au scăzut cu 25% după ce compania a anunţat rezultate dezamăgitoare pentru al doilea trimestru al anului, scriu cei de la Business Insider.
     
  • Real Madrid şi-a pierdut din fani după transferul lui Cristiano Ronaldo

    Cristiano Ronaldo, considerat de unii specialişti ca fiind cel mai bun fotbalist din lume în prezent, a plecat de la Real în vară, acum fiind la italienii de la Juventus Torino.

    Presa spaniolă a scos în evidenţă faptul că trupa din Madrid a început să fie părăsită şi de suporteri. Spre exemplu, sâmbătă, la meciul cu cu Rayo Vallecano, au fost în tribune 55.229 de spectatori, adică 68 la sută din capacitatea stadionului, iar scăderea asistenţei la meciurile din Liga Campionilor e şi mai accentuată. La partida de miercuri, pierdută în faţa ruşilor de la ŢSKA Moscova, au fost doar 51.636 de spectatori.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Theresa May consideră că un nou referendum pentru Brexit va duce la pierderea încrederii cetăţenilor

    Theresa May respinge ideea că un nou referendum este singura soluţie pentru a ieşi din impasul politic.

    Premierul va încerca să îi convingă luni pe parlmentari că referendumul ar provoca „daune ireparabile integrităţii politice a Guvernului” şi nu va fi un pas înainte din niciun punct de vedere.

    „Nu vreau ca britanicii să îşi piardă încrederea în noi, dacă încercăm să organizăm un alt referendum. Un al doilea vot ar provoca daune ireparabile integrităţii noastre politice, deoarece le va spune milioanelor de persoane care au avut încredere în democraţie că democraţia noastră nu şi-a făcut treaba”, a declarat Theresa May.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hipermarket pentru cei care pierd ore sau zile căutând idei de vacanţă

    Elementul de  noutate:

    Hipermarketul de turism adună ofertele tuturor turoperatorilor din România şi din Germania într-o singură agenţie şi reuneşte toate tipurile de servicii turistice existente în piaţă, adresându-se clienţilor cu bugete medii sau reduse.

    Descrierea inovaţiei:

    În cadrul hipermarketului de turism Travel Brands, turistul care vrea să compare mai multe oferte şi mai multe preţuri ale turoperatorilor români pentru o destinaţie anume le poate găsi pe toate în acelaşi loc. De asemenea, se pot achiziţiona pachete de produse (bilete de avion, asigurări de călătorie, cazare, pachete la sol şi alte servicii care pot transforma vacanţa într-o experienţă). Potrivit reprezentanţilor companiei, investiţia totală va ajunge la peste 5 milioane de euro. Şase agenţii TravelBrands au fost deja deschise în România, dintre care două în Bucureşti (Plaza România şi Sun Plaza) şi celelalte în Cluj, Drobeta-Turnu Severin, Târgu-Jiu şi Vaslui, iar în următorii doi ani planul de business include ca numărul acestora să ajungă la peste 40, plasând astfel TravelBrands în primii cinci jucători din piaţă. Strategia de dezvoltare a TravelBrands vizează, în principal, extinderea în oraşele mai mici din ţară, în care nu e prezent TUI TravelCenter, celălalt brand al grupului Eurolines.
    Anul acesta, grupul Eurolines a înregistrat o creştere de 20% a cifrei de afaceri, până la 150 milioane de euro, şi a ajuns la 700 de angajaţi. Cosmin Marinof – director de vânzări şi al echipei de area sales manageri, Anca Duse – advertising manager împreună cu echipa sa, Ioana Peticilă – manager administrativ şi echipa Uni2B pe partea de design sunt cei care au participat la dezvoltarea acestui proiect.

    Efectele inovaţiei:

    Clienţii petrec între 1 şi 30 de zile căutând online şi în agenţii cele mai bune oferte de vacanţă. Cumpărarea pachetelor de servicii la cele mai bune preţuri se dovedeşte a fi, adesea, un demers dificil. De cele mai multe ori, clienţii se bazează pe recomandări primite din partea prietenilor şi a rudelor sau pe review-uri găsite pe site-uri de specialitate în alegerea destinaţiei de vacanţă şi a hotelului. Hipermarketul de turism scurtează timpul de căutare a vacanţelor şi permite realizarea de economii de buget importante, având la vânzare doar unităţi de cazare testate şi care asigură garanţia calităţii.

  • Oltchim Râmnicu Vâlcea se prăbuşeşte la bursă. În doar două zile compania a pierdut 30% din valoarea de piaţă

    Ieri acţiunile companiei s-au depreciat cu 14,8% pe un rulaj de tranzacţionare de aproape 42.000 de lei, iar azi la ora redactării aceste ştiri valorea tranzacţiilor pe acest emitent este de 4.600 de lei. Practic în doar două zile compania a pierdut aproape 30% din valoarea de piaţă la circa 88 milioane de lei capitalizare.
     
    Declinul este surprinzător în contextul în care investitorii cunoşteau preţul şi detaliile tranzacţiei prin care Chimcomplex Borzeşti, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, cumpăra o mare parte din activele Oltchim.
     
  • Porţelan de cursă lungă

    Noua sa invenţie este de fapt un material la care lucrează de câţiva ani, un tip de porţelan despre care afirmă că este incasabil şi de cinci ori mai dur decât oţelul şi care poate fi folosit la crearea de bijuterii. Unul din motivele creării acestui material este dorinţa de a confecţiona obiecte care să reziste cât mai mult în timp, susţine Wallace Chan, şi, de asemenea, să nu-şi piardă strălucirea prin purtarea de către posesor, ceea ce nu se întâmplă în cazul metalelor folosite la confecţionarea de bijuterii.

  • Un ministru israelian consideră “pierdere de vreme” planul de pace al lui Donald Trump

    “Distanţa între poziţiile israelienilor şi palestinienilor este prea mare. Nu văd niciun mod prin care să apropiem aceste poziţii acum”, a declarat Ayelet Shaked, conform publicaţiei The Jerusalem Post.

    “Eu, personal, cred că (planul de pace -n.red.) este o pierdere de vreme. Deşi vreau pacea mai mult decât oricine altcineva, cred că sunt doar mai realistă, ştiu că în viitorul apropiat nu este posibil. Dar să vedem ce vor oferi Statele Unite”, a spus Ayelet Shaked.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bitcoin se PRĂBUŞEŞTE total. Investitorii au pierdut bani la FOC AUTOMAT peste noapte. Când s-au trezit au avut parte de şocul anului

    Astfel, marţi la ora 11.00 bitcoin se tranzacţiona la 4.394 dolari per monedă, la o capitalizare de piaţă de 76,4 mld. dolari, înregistrând o scădere de aproape 18%, potrivit CoinMarketCap.
     
    Scăderile s-au resimţi în întreaga piaţă, XRP devenind a doua monedă din punct de vedere al capitalizării de piaţă, tranzacţionându-se la 0,43 dolari per acţiune, în scădere cu 9% de la începutul zilei, la o capitalizare de piaţă de 17,5 mld. dolari.
     
    Ethereum a trecut pe locul trei în topul criptomonedelor, cu o valoare de 128,3 dolari per acţiune, la o capitalizare de piaţă de 13,3 mld. dolari, în scădere cu 19%.
     
    Una dintre cele mai puternice scăderi este înregistrată de moneda Bitcoin Cash, a cincea din punct de vedere al capitalizării de piaţă, ajungând după o pierdere de 46% la valoarea de 199 dolari per monedă şi o capitalizare de piaţă de 3,5 mld. dolari.
     
  • Opinie Iulian Anghel, ZF: Azi aici, mâine-n Focşani, ce-am avut şi ce-am pierdut!

    Nu sunt eu samariteanul milostiv.
     
    Suntem în 2018.
     
    Un om care are acum spre 70 de ani, avea, la Revoluţie, în jur de 40 de ani. A muncit în capitalism, prin urmare, cam 25 de ani. Sigur, e posibil ca unii să nu fi muncit, sau să nu fi muncit mult.
     
    Cunosc o femeie care, vreme de 25 de ani, a lucrat într-o făbricuţă de pâine, într-o comună din Galaţi. Noapte de noapte, până în zori, a copt pâine, vreme de 25 de ani. Când a ajuns la vârsta de pensionare, s-a dus, ca tot omul, să-şi ceară pensia. Şi, când colo, nimic, niciun an de contribuţie.
     
    Noi distribuim statului tot felul de sarcini. Dar niciodată nu ne întrebăm: care este rostul statului? Cine este statul? Şi ce este el?
     
    Există o literatură colosală în această privinţă – de la Platon, trecând prin Hobbes, Locke şi Rousseau şi până la Hayek. Dar noi nu citim.