În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp în 24 de ore.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp în 24 de ore.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
În intervalul menţionat va continua să plouă în jumătatea de est a ţării, iar în nordul Moldovei se vor cumula cantităţi de apă de până la 25…35 l/mp. În zona de munte, îndeosebi a Carpaţilor Orientali, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.
În cursul zilei de joi, 10 aprilie şi în prima parte a nopţii de joi spre vineri, va ploua îndeosebi în estul şi sud-estul teritoriului, unde cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…20 l/mp, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor Orientali vor fi mai ales ninsori.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
BANAT
Până la 7 aprilie, temperaturile vor marca o scădere accentuată, până la o medie de 13 grade a temperaturilor maxime şi de 3 grade a minimelor nocturne. Ulterior vremea se va încălzi uşor, până la valori în jur de 18 grade ziua şi aproximativ 6 grade noaptea. Ultimele două zile vor aduce o nouă scădere a valorilor termice. Ploi slabe vor fi posibile aproape în fiecare zi.
CRIŞANA
În intervalul 5-7 aprilie vremea se va răci accentuat şi se vor înregistra, în medie, maxime diurne de 14-15 grade şi minime în jur de 3 grade. Apoi temperaturile vor creşte şi se vor menţine în limite normale până la sfârşitul intervalului de prognoză. Se vor înregistra, în medie, maxime diurne de 15-17 grade şi temperaturi minime de 4-6 grade. Va fi posibil să plouă zilnic.
TRANSILVANIA
Până în jurul datei de 8 aprilie, răcirea vremii va determina maxime diurne care vor putea coborâ şi spre 10-12 grade, iar minimele nocturne vor avea medii de la -2 la 4 grade, cu cele mai reci dimineţi în zilele de 6 şi 7 aprilie. Ulterior, valorile termice se vor menţine relativ constante, atât ziua cât şi noaptea, fiind apropiate de normalul acestei perioade calendaristice, cu maxime de 14-15 grade şi minime de aproximativ 2 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi destul de ridicată.
MARAMUREŞ
Mediile maximelor diurne vor coborâ la cel mult 12-13 grade în 6 aprilie, iar minimele nocturne vor avea valori în jur de 1 grad în cele mai reci nopţi. Va urma un proces de încălzire uşoară a vremii, astfel încât în intervalul 9-13 aprilie regimul termic va fi apropiat de normalul perioadei, cu valori de 14-16 grade ziua şi 3-4 grade noaptea. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în intervalul 8-13 aprilie. În rest, numai izolat si trecător este posibil să plouă slab.
MOLDOVA
O răcire a vremii va coborâ iniţial media maximelor termice până în jur de 10 grade, dar în restul intervalului acestea nu vor mai avea variaţii importante şi se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Temperaturile nocturne vor avea oscilaţii asemănătoare. Cele mai reci dimineţi vor fi în 6 şi 7 aprilie, când se vor înregistra valori termice sub pragul îngheţului. Vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi, dar pe arii restrânse.
DOBROGEA
Iniţial, răcirea vremii va determina medii ale temperaturilor maxime de numai 9-10 grade, pentru ca din 7 aprilie să urmeze o încălzire a vremii, după care nu vor mai fi variaţii termice importante, maximele urmând a se situa în apropierea mediilor climatologice specifice datei din calendar, respectiv în jurul a 14 grade. În privinţa temperaturilor minime, media pe întreaga regiune va fi pozitivă pe tot parcursul perioadei de prognoză şi va oscila între 2 şi 7 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte după data de 8 aprilie.
MUNTENIA
Iniţial, vremea va fi răcoroasă, cu medii ale maximelor termice de doar 11-12 grade, însă după 7 aprilie valorile diurne vor creşte şi vor ajunge treptat la normalul perioadei, în jur de 17 grade. În cursul nopţilor se vor înregistra minime termice situate, în medie, între 2 şi 5 grade. Cele mai scăzute temperaturi vor fi în dimineţile de 6 şi de 7 aprilie când vor fi posibile şi valori uşor sub pragul îngheţului. Ploi pot să apară doar trecător şi pe spaţii restrânse.
OLTENIA
Valorile termice diurne vor coborî iniţial până la medii de aproximativ 12 grade, vremea devenind răcoroasă. După 8 aprilie, regimul termic va rămâne apropiat de normalul perioadei, cu medii ale valorilor diurne de 16-17 grade. Temperaturile nocturne vor avea oscilaţii asemănătoare, iar minimele se vor situa în general între 2 şi 5 grade. Condiţiile de ploaie vor fi reduse.
LA MUNTE
Până la 8 aprilie, valorile diurne nu vor depăşi, în medie, 3-5 grade, în timp ce minimele vor varia, în medie, între -4 şi 2 grade. După data de 8 aprilie, vremea se va încălzi uşor, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză nu se vor mai consemna variaţii semnificative ale temperaturii aerului, maximele diurne urmând a se situa în jurul unei medii de 8 grade, iar minimele nocturne vor fi de -1 – 0 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată. Acestea se vor semnala pe arii mai extinse în intervalul 10-13 aprilie. Vor fi ploi, dar în zona mai înaltă vor fi şi lapoviţe şi ninsori, îndeosebi în jur de 6 aprilie.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8…9 grade pe litoral şi în nordul Moldovei şi 19…20 de grade în Oltenia şi Banat, iar cele minime se vor situa între -3 şi 7 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre -7 grade. Noaptea, pe arii restrânse în nord, centru şi est se va produce brumă, iar în vest vor fi condiţii de ceaţă.
BUCUREŞTI
Vremea va deveni în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 3…4 grade, mai scăzută în zona periferică spre 0 grade.
MUNTE
Cerul va fi temporar noros, în prima parte a intervalului, în masivele sudice şi vestice şi mai mult senin în restul zonei montane. Izolat, în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, mai ales ziua. Valorile termice vor fi în creştere uşoară faţă de ziua anterioară.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
BANAT
Până la 24 martie, maximele diurne vor fi de 18-20 de grade Celsius, prezentând o abatere de 5-6 grade comparativ cu normele datei calendaristice. Din 25 martie până la sfârsitul lunii, o uşoară răcire va determina medii ale maximelor cuprinse între 14 şi 16 grade. Totodată, minimele nocturne se vor menţine relativ constante, la valori medii de 4-6 grade. Va ploua aproape zilnic, dar pe arii mai extinse între 24 şi 27 martie.
CRIŞANA
Se vor înregistra valori termice diurne de 14-16 grade, apropiate de mediile multianuale ale perioadei. Minimele nocturne se vor situa, pe tot parcursul perioadei de prognoză, între 3 şi 6 grade, caracterizând un regim termic normal pentru a doua jumătate a lunii martie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte, însă acestea se vor semnala pe arii mai extinse pe 24 şi 25 martie.
TRANSILVANIA
O uşoară răcire aduce regimul termic la normal, cu maxime de 12-13 grade până la sfârşitul lunii. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, minimele nocturne vor avea doar variaţii nesemnificative, situându-se, în medie, între 0 şi 3 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori între 28 şi 30 martie. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte abia după 24 martie, iar pe 24 si 25 martie ploile pot fi moderate cantitativ.
MARAMUREŞ
Valorile termice vor scădea uşor şi se vor situa între 12 şi 14 grade, caracterizând un regim termic normal pentru ultima decadă a lunii martie. Temperaturile nocturne nu vor avea variaţii importante şi se vor situa, în medie, între 2 şi 4 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor se va menţine relativ ridicată în cea mai mare parte a intervalului, iar pe 24 şi 25 martie acestea pot fi moderate cantitativ.
MOLDOVA
Regimul termic diurn va atinge 17-19 grade până la 24 martie, abaterea pozitiva faţă de normele perioadei fiind de aproximativ 8 grade. Din 25 martie, o uşoară răcire a vremii va determina scăderea maximelor diurne spre 12-14 grade, comparabile cu mediile multianuale ale ultimei decade a lunii martie. Temperaturile nocturne se vor situa, în medie, între 2 şi 4 grade Celsius. Probabilitatea pentru ploi, slabe cantitativ şi pe arii restrânse, va fi mai ridicată în intervalul 24 – 27 martie.
DOBROGEA
Valorile de temperatură se vor situa, în medie, între 12 şi 15 grade până la 25 martie. Între 26 şi 30 martie nu se vor mai depăşi medii ale maximelor diurne de 13 grade, vremea devenind normală termic pentru sfârşitul lunii martie. Temperaturile nocturne vor avea valori cuprinse între 5 şi 8 grade pe tot parcursul perioadei de prognoză. După data de 24 martie va ploua slab, iar pe arii mai extinse abia spre 26 – 27 martie.
MUNTENIA
Mediile temperaturilor maxime se vor situa iniţial între 16 şi 21 de grade, cu până la 10-12 grade mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei. Între 26 şi 30 martie, o uşoară scădere a valorilor diurne va determina un regim termic normal, cu temperaturi medii de 14-16 grade. În cursul nopţilor se vor înregistra minime termice situate, în medie, între 3 şi 6 grade Celsius. Ploile, slabe cantitativ şi pe arii restrânse, îşi vor face apariţia cel mai probabil după data de 25 martie.
OLTENIA
Pâă la 24 martie se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime între 16 şi 21 de grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa între 3 şi 6 grade. După 25 martie vor fi valori termice diurne de 14-15 grade, normale pentru ultima decadă a acestei luni, iar temperaturile minime se vor menţine în jurul a 3-4 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse creşte după data de 24 martie, dar cu precădere în intervalul 24-27 martie.
LA MUNTE
Pe tot parcursul intervalului de prognoză, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii martie, dar vremea va fi caldă cu precădere până la 25 martie. Temperaturile maxime se vor situa între 6 şi 9 grade, în medie, iar cele minime vor avea valori medii cuprinse între -2 şi 1 grad, fără variaţii semnificative. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe, predominant ploi, va fi mai mare între 24 si 27 martie, când acestea se vor semnala la nivel local.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 22 de grade, uşor mai coborâte în Delta Dunării şi pe litoral, spre 13…14 grade, iar cele minime se vor încadra între -4…-3 grade în depresiuni şi 10…12 grade în Dealurile de Vest.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nordul Moldovei şi 14 grade în Dealurile de Vest şi în Maramureş, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 7 grade.
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi închisă şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă, mai ridicată decât în mod obişnuit în această perioadă, de 4…5 grade.
LA MUNTE
În Carpaţii Orientali şi Meridionali vremea va fi închisă, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice acestei perioade. Temporar vor cădea precipitaţii mixte pe arii extinse. În restul zonelor montane vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată, cerul va fi temporar noros, iar precipitaţiile se vor semnala local. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în zona înaltă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15…20 l/mp în Oltenia şi Muntenia. În zona montană vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, iar cele minime între 0 şi 7 grade. Pe areale restrânse va fi ceaţă.
BUCUREŞTI
Vremea se va menţine închisă. Temporar va ploua slab, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă, mult mai ridicată decât în mod normal, se va situa în jurul valorii de 5 grade.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Răzvan Petrescu a fost scos, vineri dimineaţă, cu o targă din clădirea SCJU Cluj-Napoca şi a fost urcat într-o ambulanţă care îl va transporta la Râmnicu Vâlcea, ambulanţa fiind urmată de o maşină în care se aflau părinţii acestuia.
Întrebat când va reveni la control la SCJU Cluj-Napoca, copilotul a răspuns că nu ştie, şi că acest lucru este trecut pe fişa de externare. Nici conducerea SCJU Cluj-Napoca nu a putut preciza când va veni la control Răzvan Petrescu.
Copilotul Răzvan Petrescu va urma acasă un program de refacere, iar apoi alt program de recuperare într-o clinică de specialitate.
Joi, la o lună de la accidentul din Apuseni, Răzvan Petrescu a făcut primele declaraţii, înaintea externării sale, spunând că starea de sănătate i s-a îmbunătăţit considerabil şi că se simte bine, el rememorând momentul impactului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
Pe tot parcursul intervalului de prognoză, valorile termice se vor situa peste cele climatologic normale în a doua jumătate a lunii februarie şi început de martie, astfel că temperaturile vor fi în medie de 12…17 grade ziua şi 2…6 grade noaptea. În zilele cele mai calde (17,19, 20 februarie) abaterea pozitivă a temperaturii faţă de mediile multianuale specifice perioadei din an vor fi chiar şi de 10 grade. O uşoară scădere a valorilor termice este estimată pentru intervalul 23 – 25 februarie, atunci când media temperaturilor maxime va fi de 9…12 grade, iar a minimelor de 0…4 grade.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro