Tag: microsoft

  • Doi fraţi au pus bazele unei companii care va ajunge anul acesta la 90 de angajaţi

    „Suntem o companie care face software pentru business în general. Avem nişte specializări, dar nu suntem o companie de nişă. Am început ca o companie de nişă, cu servicii de web self service în zona de servicii financiare după care ne-am dezvoltat“, povesteşte Teodor Blidăruş, managing partner strategy & business development la Softelligence.

    Cei doi fraţi au început afacerea vânzând prima dată produsul către BCR, apoi la alte companii, iar practic toţi oamenii care aveau un cont sau un contract de leasing la BCR aveau posibilitatea să se logheze la o platformă unde să facă diverse operaţiuni, de pildă să-şi plătească facturile, să vadă penalizări, să scoată împuterniciri de ieşire din ţară. La acea vreme, companii ca BCR sau UniCredit Leasing aveau sute de mii de contracte şi zeci de mii de clienţi şi specificul activităţii implica interacţiunea lună de lună cu clienţii.

    La începutul lui 2013 cei doi antreprenori au ales să schimbe direcţia, investind 350.000 de euro, adică tot profitul operaţional pe care l-ar fi putut genera, în dezvoltarea platformelor proprii şi dezvoltarea de competenţă. Anul trecut profitul a ajuns la 250.000 de euro, realizat în principal din vânzările pe piaţa internaţională, pentru că acesta a fost un alt obiectiv pe care şi l-au propus, să vândă direct pe piaţa internaţională. Ponderea „exportului“ a ajuns în 2014 la 35% din cifra de afaceri, iar anul acesta ar urma să realizeze la o jumătate din cifra de afaceri.

    Softelligence a preluat anul trecut o companie, Zero Paper, care dezvoltase aplicaţia Kazier, de la George Butunoiu, şi astfel şi-a consolidat portofoliul în zona de banking. Firma sa are acum peste 60 de angajaţi, la final de an ar urma să ajungă la 90, iar Blidăruş spune că foloseşte mai multe metode de recrutare.

    Antreprenorul se vede, peste cinci ani, tot la conducerea companiei, cu Softelligence ca unul din principalii jucători regionali în segmentul de software de business. Planurile pentru anul în curs vizează o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la 5 milioane de euro. 

  • Microsoft pregăteşte concedieri masive pentru reducerea costurilor

    Potrivit unor surse citate de New York Times, concedierile vor afecta angajaţii diviziei hardware şi alte părţi ale companiei, inclusiv divizia producătoare de smartphone-uri cumpărată de Microsoft anul trecut de la compania finlandeză Nokia.

    Reprezentanţii Microsoft nu au putut fi contactaţi pentru comentarii.

    În iulie anul trecut, Microsoft a lansat una dintre cele mai ample restructurări a angajaţilor din istoria industriei IT, desfiinţarea a 18.000 de posturi, reprezentând 14% din totalul forţei de muncă, pentru concentrarea pe serviciile cloud şi pe aplicaţiile destinate dispozitivelor mobile.

    În luna iunie, Microsoft a anunţat că Stephen Elop, fostul şef al producătorului de telefoane Nokia, şi trei alţi directori pleacă din companie.

    Microsoft urmează să lanseze Windows 10 pe 29 iulie, prinul sistem de operare compatibil cu PC-uri, tablete şi telefoane.

     

  • Windows cu bombonele: totul despre cel mai nou sistem de operare al Microsoft

    Sistemele de operare, fie ele pentru desktop sau pentru dispozitive mobile, nu mai intră de o bucată de vreme în categoria tehnologie, ci mai degrabă în zona de consum de masă; cu alte cuvinte, s-au dezbrăcat de aura tehnicistă din perioada Windows 95/98 sau Linux, au renunţat la tutorialele stufoase cu optimizări şi au intrat în zona “AmiceNu-miPasăCumFuncţioneziEuVreauTotulCâtMaiFacil”, stil impus de sistemele de operare pentru telefoanele smart şi tablete.

    Microsoft pare să fi înţeles acest lucru şi a decis să reunească sub pălăria aceleiaşi platforme familia de produse Windows, pentru PC, Mobile, Embedded, ba chiar şi Xbox One sau zona Surface. Face acest lucru cu Windows 10: sistemul de operare are o arhitectură universală, care va permite trecerea lejeră de la utilizarea cu mouse şi tastatură la cea touch şi va integra câteva facilităţi noi, cum este asistentul personal Cortana, un sistem de notificare care poate lucra cu mai multe dispozitive sau funcţiile din Xbox Live.

    Fanii butonului Start îl vor regăsi în colţul din stânga jos al ecranului, după ce acesta dispăruse în Windows 8. Butonul va fi însoţit de o serie de îmbunătăţiri, o combinaţie între meniul clasic şi tilele folosite în versiunea actuală a sistemului de operare.

    Locul cunoscutului Internet Explorer este luat de Microsoft Edge, noul browser web al sistemului de operare; totuşi, Explorer nu dispare de tot, din anumite raţiuni de compatibilitate. Testele au arătat că Edge este mai rapid decât predecesorul şi dispune de o serie de facilităţi cum sunt posibilitatea de a face notiţe pe paginile web, dar şi integrarea cu Cortana, asistentul digital, pentru o personalizare sporită.

    Din bagajul noului sistem de operare dispare, însă, Windows Media Center, o noutate în XP-ul anului 2002, o aplicaţie despre care nu se poate spune că a fost tocmai populară, dar care şi-a făcut datoria cu brio. Noutăţi mai apar şi în modul de updatare a sistemului, cu o derulare mai logică şi mai puţin consumatoare de resurse.

    Mai în glumă, mai în serios trebuie spus că funcţionarilor sau angajaţilor sau gospodinelor dependenţi de Solitaire şi Minesweeper li se va adăuga, odată cu apariţia Windows 10, un important grup, cel al jucătorilor de Candy Crush Saga, un fenomen global în rândul utilizatorilor de smartphone; mai mult, utilizatorii vor putea benefica de o experienţă multiplatformă, care va permite continuarea unui joc început pe iOS sau pe Android. În timp, cei de la Microsoft promit să aducă pe Windows 10 şi alte jocuri produse de compania King, creatoarea Candy Crush.

    Poate una dintre cele mai de impact facilităţi din noul sistem de operare este posibilitatea de a controla o locuinţă inteligentă. Conform unui articol din Time, Windows 10 include tehnologia AllJoin, dezvoltată open source de către AllSeen Alliance, un grup de 150 de companii printre care Electrolux, Honeywell, LG sau Qualcomm, care au încercat să creeze un standard prin care dispozitivele din Internet of Things să poată comunica între ele. Simplu spus, ideea este că orice dispozitiv cumperi, indiferent de producător sau de metoda de conectare, în momentul pornirii va fi detectat şi se va conecta la toate celelalte dispozitive AllJoyn.

    Integrarea unei astfel de facilităţi în Windows 10 ar transforma, practic, orice dispozitiv ce foloseşte sistemul de operare – PC, smartphone sau tabletă – într‑un sistem de comandă pentru o locuinţă inteligentă. Ideea este pusă în aplicare şi de Apple, cu HomeKit, care transformă un iPhone în inima unei locuinţe; diferenţa este că, pentru a fi compatibile pe sistemul Apple, fabricanţii de dispozitive trebuie să includă în produsele lor un cip special. AllJoyn nu arte nevoie de hardware şi, din momentul în care Windows 10 va deveni disponibil, acesta va deveni cheia pentru milioane, poate miliarde de dispozitive. În prezent televizoarele LG şi casnicele Electrolux au AllJoyn încorporat şi se află deja pe rafturile magazinelor.

    Întorcându-ne la fundamente, trebuie spus că Windows 10 va fi oferit în şapte versiuni. Versiunea de bază este Home, care va oferi toate modulele software importante, Continuum, Hello, Cortana, Edge, Xbox Live, şi aproape toate serviciile familiare. Este versiunea destinată publicului larg şi va putea fi instalată, conform Go4IT, pe sisteme desktop, pe laptopuri, pe sisteme hibride şi pe tablete cu ecrane mari.

    Windows 10 Pro este destinată companiilor mici sau utilizatorilor cu pretenţii mai ridicate şi este destinată aceloraşi tipuri de PC-uri sau tablete. Pro va include facilităţi suplimentare din zona business şi permite compatibilitatea cu noul serviciu Windows Update for Business. Cea de-a treia versiune de care utilizatorii obişnuiţi vor fi interesaţi în mod direct este cea pentru platformele mobile, Windows 10 Mobile, care va fi instalată pe telefoanele mobile şi pe tabletele cu ecrane de mici dimensiuni.

    Platforma software Windows 10 Mobile va putea folosi doar aplicaţiile Universal Windows App şi va oferi modul Continuum pentru ataşarea la o tastatură sau un mouse.

    Celelalte patru versiuni care vor fi oferite includ trei varietăţi disponibile doar pentru organizaţii, adică Windows 10 Enterprise, Windows 10 Education şi Windows 10 Mobile Enterprise, iar cea de-a patra, Windows 10 IoT Core, va fi destinată sistemelor închise precum bancomatele, punctele de acces sau roboţii industriali. Microsoft, precizează Go4IT, a anunţat că Windows 10 va fi disponibil în 190 de ţări şi cu 111 localizări lingvistice diferite.

  • Românul care la 28 de ani a făcut afaceri cu Bill Gates. Microsoft i-a cumpărat compania pentru zeci de milioane de dolari

    Un tânăr prezentat în prima ediţie a catalogului 100 Tineri manageri de Top, în 2006, este Cătălin Olteanu. La acea vreme, Olteanu avea 28 de ani şi ţinuse titlurile de primă pagină ale ziarelor pentru că făcuse deja afaceri cu Bill Gates.

    Cătălin Olteanu a pus pe picioare o firmă de software „de nişă“, UMT România, filială a UMT New York, care a produs o aplicaţie complexă de management al portofoliilor de proiecte (un pas înainte, pe scara complexităţii, faţă de managementul de proiect), soft care a fost cumpărat în februarie 2006 de Microsoft. Gates a „înghiţit“ cu totul firma UMT New York, deci şi filiala din România; suma tranzacţiei nu a fost dezvăluită, dar conform unor estimări se ridică la zeci de milioane de dolari.

    După achiziţie, Olteanu a plecat cu familia în Seattle, la sediul central al Microsoft din Redmond, iar acum conduce UMT360, companie care digitalizează tot ce înseamnă planificarea şi controlul investiţiilor. UMT360 a fost numită de două ori Gartner Cool Vendor in Project Portfolio Management (PPM), a fost poziţionată tot de Gartner în categoria companiilor vizionare şi a fost numită inclusiv în 2014 Microsoft PPM Partner of the Year.

    La ce foloseşte softul dezvoltat de UMT, care a trezit interesul lui Bill Gates, povestea anterior Cătălin Olteanu: „Dacă ai trei idei de afaceri pe an, nu ai nevoie de soft. Dacă în schimb ai o listă cu 100 de idei, să zicem ca e uşor să vezi care sunt cele mai bune 10 şi cele mai proaste 10. Dar la mijloc îţi rămân 80 – poate ele costă 50 de milioane, iar tu ai doar 20-25 de milioane la dispoziţie. Pe care le alegi?“.

    După negocieri care au durat aproape un an, Microsoft cumpăra, la jumătatea lunii ianuarie 2006, firma UMT New York –  juridic vorbind, pentru că, practic, o cumpărase numai pentru filiala din România, UMT România SRL.
     
    Valoarea tranzacţiei dintre UMT şi Microsoft nu a fost facută publică. Având în vedere însă că valoarea portofoliilor de proiecte administrate la acea vreme cu software-ul UMT depăşea 20 de miliarde de dolari, este foarte probabil ca şi tranzacţia să se fi ridicat la o suma apreciabilă – zeci de milioane de dolari, cel mai probabil.

    Software-ul produs la Bucureşti de echipa de 40 de programatori ai lui Olteanu era “ambalat” la sediul central al firmei din New York cu servicii de consultanţă şi vândut clienţilor care îndeplineau o primă condiţie de bază: cifră de afaceri de minimum 1 miliard de dolari pe an. În portofoliul de clienţi cu care fondatorii UMT, doi americani şi un israelian, s-au prezentat la primele negocieri cu Microsoft intrau nume  precum Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Qwest Communications sau Star Alliance.

  • Cum au făcut cei mai bogaţi oameni ai lumii averi colosale fără să termine măcar o facultate

    Cu o avere estimată la 86 de miliarde de dolari, cofondatorul Microsoft, Bill Gates, este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Într-un top realizat de Business Insider, intre milionarili şi miliardarii care nu şi-au terminat facultatea se regăsesc nume celebre ca: Steve Jobs, Bill Gates, Raplh Laurent, Mark Zuckerberg, Coco Chanel, Simon Cowell, James Cameron, Ted Turner. Această listă demonstrează că diploma de absolvire a unei facultăţi nu este o conditie necesara sau suficienta pentru succesul în afaceri.

    În ierarhia celor mai bogaţi oameni care nu au absolvit facultăţi clasamentul este condus, cu o avere de 86 de miliarde de dolari, de Bill Gates, iar pe locul doi se află Larry Ellison, cu o avere de 51,8 miliarde de dolari, urmati de Mark Zuckerberg, care are o avere estimata la peste 32 de miliarde de dolari.

    Bill Gates, care a inceput studiile la Harvard dar a renuntat după doi ani,  este, de 21 de ani, cel mai bogat om din America, potrivit ierarhiei realizate anual de către revista Forbes. Împreună cu Paul Allen, Gates a înfiinţat compania Microsoft şi deşi nu şi-a luat licenţa la Harvard, Universitatea i-a acordat titlul de doctorand. La Universitatea Harvard l-a cunoscut pe Steve Ballmer, pe care mai târziu l-a atras în afacerea Microsoft şi l-a promovat, ulterior, ca CEO. În 1985, Microsoft a lansat sistemul de operare Windows iar doi ani mai târziu, Bill Gates a devenit miliardar. La 31 de ani. În 1997, Gates a devenit cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 12, 9 miliarde de dolari. De atunci, Gates s-a numărat în topul miliardarilor lumii.


    O altă personalite care nu şi-a finalizat studiile este designerul de modă American Ralph Lauren, care deţine o avere de 8,2 miliarde de dolari. După ce a studiat doi ani la Baruch College din Manhattan, Lauren a renunţat la studii şi s-a înrolat în armată. După o scurtă incursiune în armată, Lauren s-a mutat la New York, unde a început să lucreze ca vânzător pentru magazinul Brooks Brothers.

    Ralph Lauren şi-a descoperit pasiunea pentru modă în urma unui meci de polo, motiv pentru care a creat un brand de lux, intitulat Polo Ralph Lauren. Prima lui piesă vestimentară a fost o cravată colorată care a atras mulţi clienţi şi i-a adus câştiguri de 500 de mii de dolari. Deşi este absolvent al doar câtorva cursuri de business şi deţinător al unei diplome de liceu, parcursul lui Lauren n-a fost împietat de lipsa şcolii aprofundate.

    De la creatori de modă la oameni de televiziune şi radio, de la producători de filme la fondatorii unor industrii de renume se găsesc suficiente exemple de moguli care nu şi-au terminat studiile. Cu titlul de exemplu, în rândul oamenilor de televiziune cu averi însemnate se află şi Simon Cowell. Producătorul de televiziune este cunoscut pentru că a fost membru în juriul de la American Idol, The X Factor, Pop Idol. El este proprietarul casei de discuri şi de televiziune Syco şi câştigă peste 550 de mii de dolari.
     

  • Singurul lucru pe care Bill Gates l-a înţeles imediat, iar lui Steve Jobs i-au trebuit 20 de ani pentru a-l conştientiza

    Chiar dacă a întârziat cu intrarea pe piaţa globală de smartphone-uri, Bill Gates a înţeles mai repede decât alţii necesitatea platformelor şi a ecosistemelor online.

    Cartea “Reguli de strategie”, semnată de profesorii de afaceri David Yoffie şi Michael Cusumano, vorbeşte despre abilitatea lui Bill Gates de a înţelege valoarea unei industrii care “bazată mai degrabă pe platforme decât pe produse”, acesta fiind principalul factor din spatele succesului înregistrat de produsele Microsoft. Gates a înţeles acest lucru încă din anii ’70, în vreme ce lui Steve Jobs i-au trebuit 20 de ani pentru a ajunge la aceeaşi concluzie.

    Fondatorul Microsoft a avut această problemă în minte când a construit Windows, permiţând unor terţe părţi să dezvolte programe compatibile. În acest fel, Windows s-a transformat într-un ecosistem care a dominat zeci de ani piaţa soluţiilor software.

    Jobs, în schimb, era preocupat cu dezvoltarea unor produse cu un design deosebit care nu aveau susţinerea mai multor parteneri, aşa cum era cazul Microsoft. De-abia în 2003, Steve Jobs a conştientizat acest lucru şi a lansat platforma iTunes. Primul iPhone nu ar fi trebuit să suporte aplicaţii externe, dar directorii Apple l-au convins pe Jobs că acest lucru ar fi benefic pentru clienţi.

  • Veniturile Microsoft au crescut cu 12,6%, la 71,4 miliarde de dolari la nouă luni

    Anul fiscal curent a început la 1 iulie 2014 şi se încheie la 30 iunie 2015.

    În primele nouă luni ale anului fiscal 2013-2014, veniturile Microsoft s-au situat la 63,4 miliarde de dolari, iar profitul a fost de 17,4 miliarde de dolari.

    Costurile au crescut la nouă luni de la 19,4 miliarde de dolari la 25,5 miliarde de dolari.

    Profitul obţinut de Microsoft în trimestrul al treilea (intervalului ianuarie-martie) a scăzut de la 5,6 miliarde de dolari în perioada similară din 2014 la 4,98 de miliarde de dolari, rezultatul depăşind însă aşteptările analiştilor.

    Veniturile la trimestru au urcat de la 20,4 miliarde de dolari la 21,7 miliarde de dolari. Economiştii anticipau că veniturile Microsoft se vor situa la 71,1 miliarde de dolari în perioada ianuarie-martie.

    Rezultatele financiare peste aşteptări obţinute de Microsoft în al treilea trimestru fiscal se datorează creşterii vânzărilor diviziei de cloud computing şi vânzărilor unor servere mai scumpe, în condiţiile în care cererea pentru calculatoare personale a scăzut, potrivit Bloomberg.

    Veniturile diviziei de cloud computing au crescut pentru al şaptelea trimestru cosecutiv, în timp ce vânzările de servere şi servicii în acest sector au urcat cu 12% la trimestru.

  • Dosarul “MICROSOFT”: Legalitatea rechizitoriului, contestată de avocaţii inculpaţilor

    Judecătorii instanţei supreme au dezbătut, pentru prima dată, dosarul “Microsoft”. Şedinţa a fost în cameră preliminară, respectiv cu uşile închise, iar avocaţii celor din dosar au cerut judecătorilor constatarea nelegalităţii actului de acuzare făcut de anchetatorii DNA pe numele clienţilor lor.

    Referitor la fostul primar Gheorghe Ştefan, apărarea a arătat că procurorii nu au fost precişi cu privire la calitatea în care l-au trimis în judecată, respectiv cea de primar sau cea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

    Avocaţii le-au arătat judecătorilor că limitele de pedeapsă sunt diferite raportat la cele două funcţii, astfel că anchetatorii trebuiau să menţioneze clar în ce calitate l-au trimis pe clientul lor în judecată.

    Avocaţii au dezbătut în sala de judecată şi alte astfel de inadvertenţe şi au cerut magistraţilor refacerea actului de inculpare.

    Instanţa a stabilit ca până în 4 mai anchetatorii DNA să depună eventuale obiecţii la solicitările avocaţilor şi au amânat judecarea procesului până la această dată.

    Gheorghe Ştefan, ultimul arestat în dosarul Microsoft, a fost eliberat din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu în 15 aprilie, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

    În dosarul “Microsoft”, ceilalţi acuzaţi, respectiv Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae sunt şi ei arestaţi la domiciliu. Dorin Cocoş este, însă, în arest pentru că pe numele său mai este emis un mandat, în dosarul “Bica 2”.

    Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi primarul suspendat Gheorghe Ştefan şi fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, în 23 martie, în dosarul “Microsoft”.

    Anchetatorii au disjuns, astfel, urmărirea penală faţă de cei patru, stabilind că probele pe care le au sunt suficiente pentru trimiterea lor în faţa instanţei.

    În dosarul “Microsoft”, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani.

    Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

    Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

    În acest dosar sunt vizaţi şi alţi opt foşti miniştri: senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.

    Cocoş, Sandu, Nicolae şi Ştefan au fost arestaţi preventiv în acest dosar în 29 octombrie 2014.

    Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae au stat în arest preventiv până în 25 ianuarie, când au fost plasaţi în arest la domiciliu, în urma deciziei instanţei supreme, după ce ar fi făcut denunţuri în dosar.

    În cazul lui Dorin Cocoş, instanţa a dispus, în 23 februarie, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, la propunerea procurorilor DNA, după ce fostul soţ al Elenei Udrea ar fi făcut un denunţ în dosarul “Microsoft”

    Dorin Cocoş a rămas însă în arestul Poliţiei Capitalei, întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.

    Elena Udrea a fost şi ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11 – 17 februarie, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu. În 25 februarie, Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul “Gala Bute”.

     

  • Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, trimişi în judecată în dosarul “Microsoft”

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au trimis în faţa instanţei dosarul celor patru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) urmând să stabilească care va fi data la care va începe judecarea cauzei.

    Anchetatorii au disjuns, astfel, urmărirea penală faţă de cei patru, stabilind că probele pe care le au sunt suficiente pentru trimiterea lor în faţa instanţei.

    În dosarul “Microsoft”, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani.

    Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

    Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

    În acest dosar sunt vizaţi şi alţi opt foşti miniştri: senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.

    Instanţa supremă a dispus recent prelungirea arestului la domiciliu pentru Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae, pentru 30 de zile, începând cu 23 februarie până la 24 martie. Sandu şi Nicolae au stat în arest preventiv din 29 octombrie 2014 până în 25 ianuarie, când au fost plasaţi în arest la domiciliu, în urma deciziei instanţei supreme, după ce ar fi făcut denunţuri în dosar.

    Gheorghe Ştefan este în continuare în arest preventiv, după ce instanţa i-a respins cererea de înlocuire a măsurii cu arest la domiciliu sau control judiciar. El este singurul pe numele căruia mai există un mandat de arestare preventivă în acest dosar.

    În cazul lui Dorin Cocoş, arestat preventiv în acelaşi dosar, instanţa a dispus înlocuirea cu arestul la domiciliu, la propunerea procurorilor DNA. Dorin Cocoş nu poate însă părăsi arestul Poliţiei Capitalei, întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.

    Elena Udrea a fost şi ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11-17 februarie, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu. În 25 februarie, Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul “Gala Bute”.

    Instanţa supremă a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Dorin Cocoş la propunerea făcută de procurorii DNA, după ce fostul soţ al Elenei Udrea ar fi făcut un denunţ în dosarul “Microsoft”

    Dorin Cocoş ar fi arătat în denunţul făcut la DNA că i s-a cerut să plătească produse de trei milioane de euro pentru PDL, în campania electorală din 2009, pentru a primi sprijinul Guvernului în derularea contractului Microsoft, menţionând că a fost sprijinit de Vasile Blaga şi Elena Udrea. Informaţiile au fost publicate de Libertatea, care citează denunţul făcut de Dorin Cocoş în dosarul Microsoft şi redă o pagină care ar face parte din acest document.

    Potrivit sursei citate, Cocoş ar fi arătat în denunţ că Elena Udrea ar fi ştiut de demersurile făcute în vederea derulării contractului de licenţiere Microsoft şi despre banii primiţi ca mită, iar fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului i-ar fi fi acordat acordat sprijinul ei în Guvern.

    “Despre acest lucru ştia şi Vasile Blaga, care, de asemenea, a sprijinit derularea contractului”, se arată în documentul citat.

    Cocoş ar mai fi arătat în faţa anchetatorilor că, din banii primiţi de la Pescariu, a cumpărat împreună cu Elena Udrea jumătate din hotelul Griviţa: “Din banii primiţi în cont de la Dinu Pescariu am achiziţionat pe persoană fizică, împreună cu fosta mea soţie, Elena Udrea, ½ din Hotelul Griviţa, având fiecare în proprietate ¼ chiar şi azi”.

    “Nu cunosc care a fost circuitul sumelor de bani de la Ministerul Comunicaţiilor către beneficiarii finali. Pot spune însă că o parte din aceşti bani au ajuns la Dinu Pescariu care a efectuat plăţile către noi”, se mai spune în document.

    Totodată, sunt enumerate sume de bani primite de la Dinu Pescariu.

    “Restul de 1.800.000 – 1.900.000 de euro a fost achitată de Dumitru Nicolae pentru mine din banii primiţi de la Dinu Pescariu, în contul din Elveţia, pentru achitarea contravalorii altor produse electorale. Precizez că au fost 27 de containere de materiale electorale. În perioada 2008 – 2011, am primit de la Dinu Pescariu 700.000 de euro în contul meu din Banca Transilvania, sumă ce se regăseşte şi în declaraţiile de avere ale fostei mele soţii, Elena Udrea. Am mai primit de la Dinu Pescariu suma de 200.000 de euro într-un cont din Dubai al unei prietene pe nume Dumitrache Doina care a deschis un restaurant cu specific românesc. Am mai primit cash de la Dinu Pescariu suma de aproximativ 100.000 de euro, retrasă de pe două carduri ale lui Dinu Pescariu în mai multe rânduri. Începând cu sfârşitul anului 2011, lui Dinu Pescariu i s-au blocat conturile din Elveţia, din acel moment nemaifăcând nicio plată către mine. Acesta este motivul pentru care suma de 500.000 de euro mi-a fost virată de Dinu Pescariu dintr-un cont personal de la Banca Transilvania”, se mai spune în documentul citat.

    Cocoş ar mai fi susţinut în denunţ că, din cauza blocării conturilor lui Dinu Pescariu din Elveţia, suma ce i-a fost remisă cu titlu de beneficiu propriu a fost de aproximativ 1.800.000 de euro, respectiv 700.000 de euro din cont, 200.000 de euro în Dubai, 100.000 de euro retragerile din cărţile de credit şi cei 800.000 de euro cash, din care 500.000 de euro i-a împrumutat lui Gabriel Sandu.

    Dinu Pescariu, vizat în dosarul “Microsoft”, a denunţat-o pe Elena Udrea, arătând că aceasta i-a cerut 500.000 de euro “pentru a-i rezolva problemele din justiţie”.

    “La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de către Udrea Elena Gabriela. Din denunţul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licenţiere Microsoft şi a măsurilor asigurătorii dispuse de autorităţile austrice pe conturile sale din Elevaţia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 – februarie 2014”, potrivit procurorilor.

    Potrivit informaţiilor apărute în presă, înainte de a fi plasat în arest la domiciliu, Gabriel Sandu le-ar fi declarat anchetatorilor, în susţinerea solicitării sale de înlocuire a acestei măsuri, că pe întreaga durată a mandatului său de ministru al Comunicaţiilor ar fi finanţat lunar PDL cu sume însumând aproximativ 300.000 de euro.

    “Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanţat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct şefului meu, Emil Boc, primul ministru al României. Recunosc şi admit, de asemenea, că am acceptat să finanţez partidul şi acţiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic şi a-mi menţine funcţia de ministru dar şi poziţia în conducerea centrala PDL.Mai precis, în cazul meu, aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro, am avansat aceşti bani din fondurile personale, legale, şi le-am recuperat parţial în modalitatea expusă de Claudiu Florică, Dorin Cocoş şi Gheorge Ştefan. Practic eu trebuia să particip la campania prezidenţială din 2009 cu patru milioane de euro”, ar fi declarat Sandu.

    Gabriel Sandu le-ar mai fi spus procurorilor DNA că o parte din banii daţi ca mită ar fi ajuns şi la foştii miniştri Adriean Videanu şi Radu Berceanu, dar şi la Roberta Anastase.

  • Microsoft va lansa în vară sistemul de operare Windows 10, cu un nou browser

    Grupul american a anunţat că noul sistem de operare va fi la dispoziţia clienţilor din această vară, în 190 de ţări şi în 111 limbi.

    Microsoft anunţase deja că Windows 10 va fi o actualizare gratuită a sistemelor de operare Windows 7 şi Windows 8.1, dacă utilizatorii de PC-uri şi tablete vor descărca noul soft în primul an de la lansare.

    Actualizarea va fi de asemenea gratuită pentru telefoanele cu soft Windows Phone 8.1, precum şi pentru sistemul de jocuri Xbox One.

    Decizia de a lansare a Windows 10 în vară a fost oarecum surprinzătoare, având în vedere tradiţia companiei de a lansa noile versiuni ale sistemului de operare toamna.

    Microsoft ar putea spera ca noile facilităţi oferite de Windows 10, precum Xbox, vor atrage cumpărătorii de PC-uri. Potrivit companiei de cercetare a pieţei NPD Group, vânzările de PC-uri către persoane fizice au crescut cu aproape 3% în sezonul de dinaintea începerii şcolilor, dar cele de PC-uri cu sistem Windows au scăzut cu 3% faţă de anul precedent. În schimb, vânzările de computere Mac ale Apple au urcat cu 14%, iar cele cu sistemul Chrome OS al Google cu 37%.

    Browserul de Internet care va însoţi Windows 10, cunoscut deocamdată sub numele de Spartan, a fost construit de la zero şi nu se va numi Internet Explorer, dar The Guardian consideră că informaţiile privind renunţarea totală la vechiul brand sunt exagerate.

    Noul browser nu va fi compatibil cu toate aplicaţiile şi serviciile construite pentru Internet Explorer, astfel că vechiul browser va fi disponibil în continuare pentru Windows 10, ca şi pentru Windows 8,7 şi Vista. În aceste condiţii, este improbabil ca firmele care utilizează Internet Explorer să treacă prea curând la noul browser.