Tag: mandat

  • Ponta: Un mandat de la Băsescu este obligatoriu pentru Consiliile Europene, în Asia nu m-a întrebat nimeni de el

     “Pentru domnul Băsescu a fost catastrofal faptul că peste tot în lume, în Europa şi în lume, liderii politici vor să vorbească cu prim-ministrul, ştiind că am legitimitatea dată de vot şi sprijinul politic în Parlament. E un lucru normal, nu mi-a cerut nimeni niciun mandat pentru simplul motiv că nu m-a întrebat nimeni de Băsescu pe unde am fost”, a spus Ponta.

    Premierul a precizat că, peste două săptămâni, va efectua o nouă vizită externă, de această dată în Spania, iar în toamnă va avea de asemenea un program încărcat, explicând că astfel de vizite au în primul rând un caracter economic, conform atribuţiilor Guvernului.

    El a arătat că îl “înţelege” pe preşedintele Traian Băsescu atunci când îl critică pentru vizitele efectuate în calitate de prim-ministru, deoarece şeful statului se află la final de mandat, “nu mai merge nicăieri”, cu excepţia unor vizite în ţări ca Peru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ştefan Bucătaru, numit director general al Transelectrica

     “Potrivit Deciziei nr. 22/25.06.2013 a Consiliului de Supraveghere, începând cu data de 25.06.2013: se revocă din funcţia de preşedinte al Directoratului, denumit alternativ şi director general executiv sau Chief Executive Officer – CEO – al societăţii, domnul Ştefan Gheorge, numit provizoriu în acestă calitate până la selectarea membrilor Directoratului (…), cu aceeaşi dată încetând contractul de mandat nr.C75/11.03.2013, încheiat cu acesta; se numeşte în funcţia de Preşedinte al Directoratului (…) Ştefan-Doru Bucătaru, până la numirea membrilor Directoratului”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Transelectrica Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

    Gheorghe a preluat conducerea Transelectrica la mijlocul lunii februarie, dată când era director general interimar al Hidroelectrica, din iunie 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CEO Tarom, Christian Heinzmann, forţat sa accepte scurtarea mandatului

     El a declarat agenţiei MEDIAFAX că a semnat un document la solicitarea preşedintelui Consiliului de Administraţie, Dan Pascariu, care prevede printre altele că durata mandatului său a fost redusă de la patru ani la un an, menţionând că până în luna noiembrie îşi va păstra funcţia de CEO şi responsabilităţile aferente.

    “Dacă nu aş fi semnat, aş fi fost concediat”, a spus el.

    În plus, el a fost informat ulterior că Nicolae Demetriade a fost numit vineri în funcţia de director executiv al Tarom de către Consiliul de Administraţie şi că va trebui să colaboreze cu acesta, dar nu a primit documente oficiale în acest sens.

    “Cum l-aş fi putut eu forţa? El a semnat un addendum la contract de bună voie”, a declarat la rândul său Dan Pascariu, contactat de MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obama sugerează plecarea lui Bernanke de la conducerea Rezervei Federale

    „Ben Bernanke a făcut o muncă extraordinară. A stat deja mai mult decât a vrut sau decât trebuia”, a spus Obama. El a comparat perioada de activitate a şefului Fed cu cea a directorului Biroului Federal de Investigaţii (FBI) Robert Muller, care a rămas în funcţie doi ani după expirarea mandatului său în 2011. El va renunţa la conducerea agenţiei în septembrie. Cel de-al doilea mandat de patru ani al lui Bernanke se încheie pe 31 ianuarie.

    Ca şi Muller, Bernanke a fost nominalizat pentru post iniţial de către fostul preşedinte George W. Bush. Obama i-a cerut lui Bernanke să stea încă patru ani în frunte băncii centrale. Fostul profesor de economie de la Universitatea Princeton şi expert în Marea Depresiune economică a fost, de asemenea, unul dintre principalii consilieri pe teme economice ai lui Bush.

    Sub conducerea lui Bernanke, Fed a preluat în propria balanţă contabilă activele băncilor cu probleme Bear Stearns şi AIG şi a înfiinţat mai multe facilităţi de creditare pentru a injecta bani în sistemul bancar într-o perioadă în care încrederea în acesta era spulberată de prăbuşirea băncii de investiţii Lehman Brothers. Plecarea lui Bernanke deschide cursa pentru conducerea celei mai puternice bănci centrale din lume.

    Alte stiri pe zf.ro


     

  • Încetarea mandatului conducerii ICR, aprobată marţi în plenul Senatului

    Plenul forului a adoptat, în şedinţa de marţi, proiectul de hotărâre al comisiilor pentru cultură şi politică externă din Senat privind încetarea mandatelor preşedintelui ICR, Andrei Marga, şi al lui Horia Gârbea, vicepreşedintele instituţiei, ca urmare a demisiilor acestora, cu 83 de voturi “pentru”, 1 vot “împotrivă” şi 12 abţineri, respectiv 87 de voturi “pentru”, niciun vot “împotrivă” şi patru abţineri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mihai Bogza este noul şef al Consiliului Investitorilor Străini

     Mandatul lui Bogza este pe o perioadă de un an, la fel ca şi al celorlalţi membri ai comitetului director al CIS, ales la 14 mai. Ceilalţi membri ai comitetului director al CIS sunt Steven van Groningen şi Eric Stab (preşedinte&CEO, GDF Suez Energy) – vicepreşedinţi – şi Daniel Anghel (PwC România) – trezorier.

    “În ultimii 15 ani CIS a lucrat îndeaproape cu autorităţile române pentru a pune bazele unui mediu investiţional atractiv şi pentru a crea premizele unei creşteri economice sustenabile. Noul preşedinte împreună cu comitet director vor continua acest efort în mandatul pe care tocmai l-au început. Conducerea executivă are un mandat de un an, până în mai 2014”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

    CIS va promova în continuare recomandările cuprinse în Cartea Albă, document publicat de organizaţie şi în acest an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revizuirea Constituţiei: Mandatul preşedintelui a fost redus la patru ani

    Parlamentarii din comisia de revizuire a Constituţiei au decis luni reducerea mandatului preşedintelui României de la cinci la patru ani. De asemenea, aleşii l-au scos pe şeful statului din procesul remanierii, stabilind că acesta nu poate refuza revocarea sau numirea unui candidat propus de premier. Candidaţii trebuie însă audiaţi de comisiile din parlament.

    O altă modificare importantă care a fost aprobată se referă la posibilitatea ca parlamentul să decidă declanşarea de alegeri anticipate, dacă votează o hotărâre privind propria dizolvare, cu o majoritate cu de două treimi. Totodată, în noua Constituţie a rămas şi posibilitatea preşedintelui de a dizolva parlamentul, termenele fiind reduse faţă de actuala lege fundamentală. Astfel, dacă în 30 de zile şi respingerea unei solicitări de învestitură un nou guvern nu e instalat, parlamentul poate fi dizolvat de preşedinte ”după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a preşedinţilor partidelor sau formaţiunilor parlamentare”.

    Citiţi aici articolul integral

  • Şedinţa Comisiei de revizuire, suspendată. Cvorumul necesar adoptării amendamentelor nu a fost întrunit

     Şedinţa a fost suspendată după ce s-a constat că amendamentul privitor la mandatul de patru ani al şefului statului nu întrunea numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat.

    Comisia de revizuire de Constituţiei a luat în dezbatere, joi, amendamentele depuse de PSD şi PNL care, în esenţă, aveau acelaşi conţinut şi priveau diminuarea mandatului preşedintelui României de la cinci ani, cât este în prezent, la patru ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: România nu a declanşat nicio procedură diplomatică pentru funcţia de secretar general NATO

     Actualul secretar general al NATO a fost întrebat, la declaraţia de presă de după întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele României, dacă este de părere că succesorul său la conducerea Alianţei poate fi un român.

    Preşedintele Băsescu a intervenit, ţinând să spună că România nu a declanşat proceduri diplomatice sau de altă natură în acest sens.

    “România nu a declanşat nicio procedură diplomatică sau de altă natură legată de această funcţie. Este prematur, iar actualul secretar general mai are încă un an şi jumătate de mandat. Doar presa de la noi este foarte grăbită”, a spus Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputat PNL: Mandatul parlamentarului traseist să înceteze prin referendum sau prin votul grupului

     Horia Cristian a precizat, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că această reglementare va combate traseismul politic prin introducerea procedurii “recall”, după modelul american.

    Amendamentul depus de deputatul liberal modifică articolul 70 (2) din actuala Constituţie, care ar urma să aibă următorul text: “Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate, de deces ori ca urmare a rezultatului unui referendum iniţiat de Prefectură prin Hotărâre de Guvern, la solicitarea a 25% din electorii din colegiu, în cazul părăsirii formaţiunii politice pe listele căreia a candidat şi a obţinut mandatul sau prin votul majorităţii calificate a grupului parlamentar”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro