BusinessMagazin

Tag: Imagine

  • Antreprenorul braşovean pe care criza l-a făcut milionar: „Cerul este limita”

    12.000 mp, cât două terenuri de fotbal şi mai bine, măsoară doar una dintre cele două hale de producţie pe care le are Bilka la Braşov, lângă fosta platformă Tractorul, unde se construieşte acum centrul comercial Coresi. În total, antreprenorul Horaţiu Ţepeş are 45.000 mp de teren, pe care sunt aşezate două hale de producţie, de unde ies câteva tipuri de învelitori metalice pentru acoperişuri.

    Cota de piaţă pe acest segment, în care a ajuns lider de doi ani, se va apropia anul acesta, conform estimărilor companiei, de 30%; două treimi din cifra de afaceri se datorează produselor proprii, iar diferenţa este realizată din vânzarea de produse complementare. A doua hală, cumpărată anul acesta, este în acest moment în curs de amenajare şi va găzdui de anul viitor trei linii noi de producţie, pentru creşterea felurilor de ţiglă fabricate de Bilka. Despre alegerea numelui firmei, antreprenorul braşovean spune că ştia că trebuie să aleagă un cuvânt scurt, memorabil, de impact, care să aibă puterea să reprezinte compania pe plan naţional şi internaţional. „Întâmplarea a făcut ca în perioada în care căutam un nume să-mi arunc ochii pe o hartă, pe care am văzut numele Bilka, un sat bulgăresc care am aflat că la recensământul din 2011 avea 602 locuitori.“

    Au trecut doar nouă ani de când Horaţiu Ţepeş a intrat în domeniu, pe vremea aceea fiind student în anul cinci la Facultatea de Inginerie (“nelicenţiat, pentru că am început munca şi nu m-am mai ocupat de şcoală“). A văzut că nu era uşor pentru colegii săi să se angajeze şi a aplicat la câteva firme din Sibiu („fără niciun fel de presiune“), iar al doilea interviu a fost ţinut cu reprezentantul unui concern cehoslovac, cu activităţi în domeniul ţiglei metalice, care încerca să-şi facă intrarea în România.

    A fost acceptat ca reprezentant tehnic, ceea ce însemna că trebuia să facă necesarul de materiale pe planurile de acoperiş în funcţie de cererile reţelei de distribuţie, în dezvoltare la acea vreme; la sfârşitul lui 2005 lucrau în jur de 40 de oameni în firma slovacă. „Lucrurile au evoluat rapid, am învăţat foarte multe despre acoperişuri, am făcut schimbări şi adaptări la piaţa românească, pentru că există diferenţe faţă de alte pieţe“. După câteva luni a fost numit director comercial şi a propus patronului slovac să deschidă o companie de vânzare de accesorii pentru acoperiş; la începutul lui 2006 sediul companiei a fost mutat de la Sibiu la Braşov. Dar slovacul a decis să-şi vândă afacerea şi aşa a apărut ideea de a porni în afaceri pe cont propriu, pentru că şi-a dat seama că nu poate lucra în cadrul companiei suedeze care a preluat firma slovacă. A fondat Bilka în 2007 şi vreme de un an a mers în paralel cu firma proprie dar şi cu statutul de angajat, până în momentul în care suedezii au preluat efectiv afacerea.

    Primii paşi ca antreprenor îi făcuse însă încă din 2005, cu un punct de vânzare a ţiglei în oraşul natal, Făgăraş, în urma înţelegerii cu patronul slovac; „m-am ocupat, am văzut cum funcţionează. La acea vreme lucrurile mergeau de la sine pentru că era o piaţă liberă, care ne împingea de la spate, pentru că nu exista concurenţă ca acum“. Pentru că era captivat de domeniul în care lucra, a învăţat, povesteşte acum, foarte multe despre piaţă nu numai în România, dar şi la nivelul regiunii, în Polonia, Slovacia, în Scandinavia. „Am studiat foarte mult branşa, dar nu forţat, lucrurile au venit de la sine pentru că mi-a plăcut foarte mult ce făceam“, subliniază în repetate rânduri. De fapt, întrebat ce hobbyuri are, răspunde că deseori vede afacerea şi ca pe o pasiune, mai cu seamă din prisma numărului de ore pe care i le solicită zilnic. Petrece 12 ore la birou şi legat de business se declară, în medie, conectat 24/7.

    Nici în concediu nu se rupe de afacere, „ar fi un mare disconfort şi cred că aş veni obosit mort dacă nu aş avea laptopul pe masă, chiar dacă trec două zile în care mă uit doar pe tabletă sau telefon, dar trebuie să ştiu că e deschis laptopul. Primul lucru pe care îl verifică este mailul, unde primeşte raportul cu vânzările zilnice, vede încasările zilnice, se uită pe expunerea în piaţă“. Spune că nu s-a gândit niciodată în şapte ani că are de gestionat probleme pe care nu le poate depăşi, că mereu pe anumite departamente sunt lucruri care trebuie rezolvate, dar totdeauna le-a depăşit de-a lungul timpului. „Şi sunt conştient că nu se vor termina niciodată.“

  • De unde vine cel mai bun whiskey din lume

    Anul acesta, surpriza a venit chiar pe prima poziţie: cel mai bun whiskey a fost declarat Single Malt Sherry Cast 2013, produs în Japonia de compania Yamakazi. Cel mai bun whiskey european a fost declarat Chapter 14 Not Peated, al companiei engleze Company.

    Murray se întreabă ce s-a întâmplat cu whiskey-ul scoţian: “Unii şi-au luat privirea de la minge şi nu au luat în calcul schimbările ce au alterat imaginea acestui produs. Aceştia cred că prin intermediul PR-ului şi a puterii brandului, vor putea să meargă tot timpul înainte.”

    Pentru catalog, Murray a testat 4.700 de tipuri de whiskey.

  • Unde merg miliardarii să îşi ia diplome?

    Studiul, realizat de o bancă din Elveţia şi un grup de cercetare din Singapore, analizează un număr de peste 2.000 de miliardari din întreaga lume.

    Concluzia este că imaginea miliardarilor autodidacţi şi care nu au nevoie de studii este una complet falsă. Chiar dacă generaţia nouă, în frunte cu Mark Zuckerberg, prezintă multe exemple de miliardari care au renunţat la studii pentru a-şi urma pasiunea, ea nu reflectă imaginea de ansamblu.

    Mai mult de 40% din miliardarii europeni trăiesc în doar 10 oraşe, cei mai mulţi fiind stabiliţi la Londra şi Moscova. La nivel global, oraşul cu cei mai mulţi miliardari este New York.

    Iată topul universităţilor care au produs cei mai mulţi miliardari:

    1. University of Pennsylvania

    2. Harvard University

    3. Yale University

    4. University of Southern California

    5. Princeton University

    6. Cornell University

    7. Stanford University

    8. University of California, Berkeley

    9. University of Mumbai

    10. London School of Economics

    11. Lomonosov Moscow State University

    12. University of Texas

    13. Dartmouth College

    14. University of Michigan

    15. New York University

    16. Duke University

    17. Columbia University

    18. Brown University

    19. Massachusetts Institute of Technology

    20. ETH Zurich

  • Banii, un subiect delicat în religie

    Subiectul banilor este unul regăsit deseori în temele religioase.

    Luca 16:13 – “Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt, sau va ţine numai la unul şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi banului”.

    Luca 14:33 – “Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu”.

    Eclesiastul 5:10 – “Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!

    Pe de altă parte, monedele vechi au purtat mesaje creştine: imaginea Fecioarei Maria şi a Pruncului, texte sau imagini biblice, imagini de îngeri.
     

  • Numismatica, dragostea de bani

    Întemeietorul şcolii româneşti de numismatică, matematicianul Constantin Moisil: spunea că ,,monedele au fost în toate timpurile în primul rând instrumente comerciale, mijloace de schimb care au determinat şi favorizat propăşirea economică a popoarelor. Deci ele trebuie studiate şi din punct de vedere al valorii lor intrinsece, al circulaţiei, al rolului ce au avut în dezvoltarea economică a omenirii.

    Numismatica nu cuprinde numai ştiinţa monedelor, adică studiul tipurilor inscripţiilor, a stemelor de pe monede sau al măiestriei artistice în care sunt lucrate ci şi istoria monetară care studiază monedele ca factori economici, ca bani…”

    Primii colecţionari de bani apar în scrierile istoricilor grec Pliniu cel Tânăr şi roman Plutarh. Aceştia nu precizează dacă era vorba de colecţii publice sau private, dar spun că numismaţii antici au fost atraşi de frumuseţea şi valoarea monedelor.

    În secolele XIII – XV, monede antice erau incluse în colecţiile familiei Medici – o listă publicată în 1465 menţiona 100 de monede de aur şi peste 500 de argint. Papa Bonifaciu VIII (1294 – 1303) şi poetul italian Petrarca au deţinut coleţii numismatice.

    În secolul XVII, regina Christina a Suediei, care a abdicat în 1654, avea o colecţie de 15.000 de monede. O parte le-a luat cu ea în exil.

    Mayer Amschel Rothschild (1745 – 1812) nu este numai fondatorul casei Rothschild, instituţie care la un moment dat fixa preţul aurului în lume, ci şi un numismat pasionat. Colecţia sa i-a permis să stabilească relaţii apropiate cu parteneri de afaceri.

    În mod curios, în perioada regimului nazist nu au fost emise monede cu imaginea lui Adolf Hitler, acesta hotărând ca astfel de monede să apară pe piaţă la sfârştul războiului. Astfel încât colecţiile din acea perioadă nu au imaginea fostului fuhrer, dar nu sunt complete fără o curiozitate numismatică: monede germane cu Steaua lui David imprimată. Monedele în cauză au fost emise pentru evreii din ghettoul din Lodz.

    Un colecţionar român contemporan apreciază că preţul unei colecţii complete de bancnote româneşti, cu toate datele şi toate specimenele, ar valora în jur de 100.000 de euro, dar nu recomandă, în acelaşi timp, transformarea pasiunii în afacere.

  • Exemplu practic de inginerie genetică: cum arata un pui în 1957 şi cum arată acum, la aceeaşi vârstă şi cu aceeaşi dietă

    Imaginea provine dintr-un studiu realizat la Universitatea din Alberta, Canada, care a analizat modul în care e evoluat industria avicolă. Diferenţele de mărime sunt urmarea, în primul rând, a separărilor genetice dintre rase, fără a fi influenţate de medicamente sau de calitatea hranei. Care au fost concluziile?

    Puii din 2005 sunt de patru ori mai mari decât cei din 1957 pentru că rasa este mai productivă, iar hrana este transformată în carne într-un mod mult mai eficient. Cercetătorii au folosit o unitate de măsură aparte – o rată de conversie a gramului de carne în grame de carne de piept; puiul actuial este de trei ori mai eficient din acest punct de vedere.

    O altă concluzie a fost că puii moderni au probleme de sănătate, legate de creşterea oaselor, de inimă şi de sistem imunitar; specialiştii pun aceste probleme pe seama efectelor genetice colaterale, dar şi a dietei moderne

  • În 2012 îl prezentam pe Călin Drăgan, de la Coca-Cola Japonia. Astăzi e cel mai puternic executiv român din lume.

    În 2014, Drăgan conduce o afacere de 4 miliarde de euro, cu 8.000 de angajaţi şi a fost desemnat managerul anului de către revista japoneză Toyo Keyzai. Au fost luate în calcul nu numai evoluţia profitului şi preţul acţiunilor, ci şi gradul de satisfacţie al clienţilor şi angajaţilor.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2013

    Sunt mai multe filiere prin care companii din întreaga lume au ajuns să fie conduse de manageri români. Familiile emigrate înainte de ’89 au dat Americilor câţiva CEO preţioşi. Multinaţionalele care au venit în România în anii ’90 au dezvoltat adevărate pepiniere de lideri care au ajuns la cârma filialelor din alte ţări. Nu în ultimul rând, a fost şi valul entuziast de antreprenori români care a trecut hotarele şi a dezvoltat afaceri pe tărâmuri mai mult sau mai puţin exotice.

    Cei mai vizibili executivi români aflaţi la cârma unor companii din alte ţări conduc afaceri mari, cu rulaje de miliarde de dolari, fiind foarte vizibili în organizaţii şi în comunitatea de business a ţărilor respective. În condiţiile în care imaginea românilor peste hotare a suferit mult în ultimii ani, rolul unor expaţi care au abilităţi de lider şi care au făcut dovada că pot conduce businessuri dificile este foarte important pentru România. Pot fi expaţii români vectori de imagine pentru România? Îşi doresc ca imaginea lor să fie legată de ţara natală? Dar, şi mai important, cât de mult conştientizează ei şi acest rol, pe lângă multiplele responsabilităţi pe care le au la cârma companiilor pe care le conduc?

    „Cred că orice român aflat peste hotare se simte «ambasadorul» ţării. În ceea ce mă priveşte, sunt foarte mândră că România e ţara mea natală şi spun acest lucru tuturor celor cu care fac cunoştinţă aici, în Ungaria. Mă bucură, mă onorează, dar mă şi responsabilizează faptul că pot fi un ambasador al României. Din acest motiv, sunt mereu preocupată ca rezultatele mele profesionale să fie remarcabile, astfel încât să se răsfrângă şi asupra imaginii României, respectiv a tinerilor cu potenţial, pentru ca ei să fie apreciaţi peste hotare”, spune Cornelia Coman, director general, ING Asigurări de Viaţă şi Pensii Ungaria.

    Tudor Marchiş, managing director, Thermo Control Services and Expertise, India, se consideră un ambasador mai eficient decât cei din corpurile diplomatice: „Am adus şi voi aduce oameni în ţara noastră care, până să mă fi cunoscut pe mine şi pe soţia mea, credeau că România e Dracula, orfelinat, ţiganiadă şi sărăcie”.

    Angela Creţu, group vice president Europa de Est şi general manager Rusia al Avon, spune că „mulţi colegi de-ai mei din toate colţurile lumii au venit să ne viziteze ţara datorită poveştilor mele despre locurile şi cultura noastră”. Reputaţia unei persoane sau a unei ţări este indivizibilă: orice percepţie negativă asupra unui detaliu poate induce o generalizare periculoasă asupra întregului, spune şi Andrei Hareţ, managing director al SABMiller Ungaria.

    „Percepţia oamenilor despre mine, despre ceea ce fac şi cum fac, se răsfrânge şi asupra României. Sper să transmit o imagine pozitivă”, spune Silviu Popovici, CEO al PepsiCo Rusia. În ultimii 15 ani de management în afara ţării, Popovici a observat managerii români şi a încercat să traseze un portret al acestora: „Sunt foarte muncitori, se adaptează şi învaţă repede, produc rezultate, nu sunt pretenţioşi„. „Aceste calităţi explică de ce un număr din ce în ce mai mare de români ajung să ocupe poziţii foarte înalte în multe companii în străinătate„, mai spune Silviu Popovici. Conectat fiind la comunitatea de români, managerul spune că în Rusia companii ca Inditex, BAT, IKEA, Western Union, PepsiCo, Coca-Cola Hellenic, General Electric şi multe altele au români în funcţii de conducere.

    La o privire pe harta managementului românesc, vom vedea că cei mai mulţi expaţi români au ajuns în Rusia. Silviu Popovici crede că managerii români rezistă în Rusia pentru că sunt mai apropiaţi de cultura rusă, dar şi pentru că sunt mai maleabili, mai orientaţi către a demonstra ce  pot şi mai dispuşi să respecte tradiţiile locului.

    Din punct de vedere geografic, dar şi al domeniilor în care românii au crescut ca manageri, Rusia şi respectiv FMCG-ul conduc detaşat. Cele două afaceri din băuturi răcoritoare conduse de români, Coca-Cola East Japan şi PepsiCo Rusia, cumulează peste 15 mili-arde de euro.

    Vorbim despre volume de business pe care un manager le-ar fi atins cu greu în România, dat fiind că mai puţin de 30 de companii din numărul afacerilor locale au rulaj de peste un miliard de euro. Ieşirea peste hotare a fost aşadar o şansă ca mai mulţi manageri români să îşi poată demonstra potenţialul. În paginile următoare, vom face cunoştinţă cu 12 dintre cei mai cunoscuţi manageri români (sau de origine română) de peste hotare, cei care au dus limba română în mijlocul a mii de angajaţi din toate colţurile lumii.

  • Fragmente din anul 2005

    Click pe imagine pentru a o vedea desfăşurată

  • „Am vândut ţuică şi mi-am cumpărat haine, altă posibilitate nu aveam”. Unul dintre cei mai puternici oameni din România povesteşte despre cum a copilărit în sărăcie

    “Ţinuta este importantă (obligatoriu costum şi cravată, eventual cât mai elegante), politeţea, limbajul, gesturile şi încrederea pe care o inspiri. Comunicarea succintă şi clară.” descria într-un interviu anterior acordat Business Magazin Mişu Negriţoiu, actualul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, regulile elementare în alcătuirea imaginii unui om de afaceri. Dar, cum nimeni nu devine om de afaceri peste noapte, la fel cum nimeni nu învaţă peste noapte să poarte o conversaţie, să îşi aleagă vinul de la restaurant sau să negocieze contracte relaxat în timp ce joacă golf, şi imaginea lui Negriţoiu a trecut prin numeroase transformări.

    A copilărit în Dăbuleni, judeţul Dolj, într-o familie săracă. Era la liceu când a avut nevoie de o uniformă şi de prima lui pereche de pantofi. „Am vândut ţuică şi mi-am cumpărat haine, altă posibilitate nu aveam” îşi aminteşte preşedintele ASF şi al patrulea în topul celor mai admiraţi CEO din România, conform catalogului BUSINESS Magazin. “Familia mea de “chiaburi” era destul de hăituită şi nu avea bani, doar ceva produse. Am vândut ţuică şi am cumpărat haine, altfel nu aveam de unde. De la aceste haine, până la costumele Canali, Cornegliani sau Tom Ford pe care le port acum, a trecut mult”.

    De când a devenit bancher, Mişu Negriţoiu a purtat costum şi cravată şi conduce maşini Mercedes „cât mai elegante”, dar alese după câteva criterii exacte: „Culori închise. Transmit eleganţă, sobrietate, siguranţă. Şi nu modelul cel mai scump (clasa S), ci unul mediu (E), care transmite moderaţie.” a declarat Mişu Negriţoiu într-un interviu anterior acordat Business Magazin. Evită lucrurile foarte scumpe, ţinând cont de faptul că băncile sunt în centrul atenţiei publice pentru că fac bani uşor şi au dobânzi mari.

    Trecând peste aspectul exterior, la construirea imaginii se adaugă preocuparea pentru o comunicare succintă şi clară, politeţea, limbajul, gesturile şi încrederea pe care o inspiră, dar şi un stil de viaţă adaptat la cerinţele instituţiei şi comunităţii bancare. Trecerea dinspre mediul politic spre cel de business a fost marcată de o schimbare a întregului stil de viaţă: „Am început să joc golf, să fiu mai atent la etichetă, să frecventez alte cercuri”.

    Mişu Negriţoiu spune că preocuparea pentru imagine este mai veche decât cariera bancară şi datează din perioada anilor petrecuţi în viaţa publică. Odată cu schimbarea domeniului de activitate, a intervenit şi necesitatea unei repoziţionări din punctul de vedere al imaginii: de la îmbrăcăminte până la obiceiuri, pasiuni şi preocupări. Bancherul a tradus această repoziţionare prin întrunirea unor valori precum profesionalismul, credibilitatea, decenţa, corectitudinea şi eleganţa, importante atât pentru public, consumatori, clienţi, parteneri, cât şi pentru autorităţi. Un alt aspect important este rolul de model pe care îl atribuie liderilor din mediul de afaceri: „Tinerii vor să fie ca ei, dar nu pentru că au bani, ci pentru că au valoare, iar imaginea este percepţia că aceste valori sunt întrunite„. Pentru atingerea acestor repere, a lucrat cu consilieri de imagine, pe a căror indicaţie a mers şi în urmă cu trei ani, la evenimentul Meet the CEO al BUSINESS Magazin, când a spus că nu şi-a ales singur cravata, ci i-a lăsat pe cei care se pricep mai bine.

    http://www.businessmagazin.ro/cover-story/ghid-de-tinuta-si-conduita-in-afaceri-cum-se-imbraca-cei-care-misca-economia-romaniei-11271088
     

  • Opinie Cătălin Olteanu, FM România: Indicatorometrie

    CĂTĂLIN OLTEANU este director general al FM România

    Pentru asta, oameni deştepţi şi organizaţi din cele mai vechi timpuri au inventat şi dezvoltat o mulţime de sisteme, concepte şi teorii, printre metode găsindu-se şi ceea ce se cheamă azi balanced score card (BSC) – un sistem care pune la un loc un set de indicatori care pot da o imagine asupra performanţei pe care o poate atinge organizaţia. Dacă ar fi să forţez o comparaţie mai plastică, aş face legătura cu tabloul de bord al unei maşini: ai acolo vitezometrul, presiunea uleiului, temperatura apei, turometrul etc. Toate la un loc îţi spun cum funcţionează ansamblul şi, de asemenea, îţi dau şi o idee a limitelor în care trebuie să se încadreze parametrii măsuraţi.
    De obicei indicatorii macro se cascadează în jos spre departamentele operaţionale sau funcţionale cărora li se adresează, măsura performanţei lor compunându-se apoi în măsura performanţei generale.

    Se întâmplă destul de des ca în marile corporaţii să fie concurs între departamente (mai ales între şefii de departament) pentru cucerirea laudelor, titlurilor şi, evident, premiilor/promovărilor.

    Sunt momente în care orice training de team building, team working sau orice altceva legat de echipă devine demagogie în faţa celor care se luptă pe viaţă şi pe moarte pentru dreptatea şi reclama personală.

    Targeturile impuse celor de nivel inferior ating limite absurde, indicatorii de performanţă se pictează în verde şi nu mai au legătură cu realitatea, iar organizaţia se îndreaptă vertiginos spre colaps.

    În urmă cu ceva ani am trăit revizuirea BSC-ului care măsura performanţa organizaţiei în care activam. În cadrul acestei acţiuni s-au regândit indicatorii care măsurau performanţa obţinută în diferite activităţi şi evident s-au recalculat sau stabilit noi ţinte pentru performanţa ce se dorea a fi atinsă, iar acolo unde indicatorii de performanţă şchiopătau, trebuia să apară analize de cauză şi nelipsitele planuri de acţiune pentru îmbunătăţirea situaţiei.

    Ca orice activitate gândită la nivel de corporaţie s-a făcut comunicarea a ceea ce se doreşte, precum şi etapele de implementare, una dintre acestea fiind constituirea „tabloului de bord“ local – adică nimic mai mult decât definirea activităţilor ce se doresc măsurate, precum şi stabilirea indicatorilor ce vor măsura aceste activităţi pe plan local, astfel încât să poată fi atinşi indicatorii de corporaţie.

    Unul din lupii tineri ai firmei, ambiţios şi dornic de afirmare, a mers la echipa lui decis să câştige această luptă.
    La prima strigare BSC-ul lui a câştigat cam 56 de indicatori. Apoi, pentru că nu păreau suficienţi, a reuşit să le crească numărul la 79… şi tot aşa până când s-a ajuns la aproximativ 250 de indicatori.

    Evident că dacă aveam indicatorii, trebuia să îi şi analizăm, să îi dezbatem, să le urmărim trendul şi aşa mai departe. Nu în ultimul rând indicatorii aflaţi în zona roşie a performanţei trebuia aduşi pe verde, iar cei ce erau deja pe verde trebuia îmbunătăţiţi astfel încât verdele să fie mai verde crud, chiar verde neon de s-ar putea.

    La un simplu calcul aritmetic, dacă am fi alocat un minut per indicator, ne-ar fi trebuit cam 4 ore de şedinţă.
    Ei bine, şedinta de KPI (key performance indicator, indicatori de performanţă) dura cam între 2 şi 4 ore, atât că se discutau maximum 15 indicatori, şi ăia cu strigături! Îmbunătăţirea indicatorului unui departament însemna deteriorarea unui indicator sau a unui set de indicatori din alt departament, şi atunci ţine-te de scuze şi acuze şi alte asemenea.