Tag: femeie

  • Cea mai bogată femeie din lume a murit în această seară

    Liliane Bettencourt, în vârstă de 94 de ani, ocupa prima poziţie în clasamentul celor mai bogate femei din 2017 realizat de Forbes. Cu o avere de 39,5 miliarde de dolari, Bettencourt a deţinut împreună cu copiii o participaţie de 33% la compania franceză L’Oreal. Tatăl său, Eugene Schueller, a fondat imperiul cosmetic în 1907. În topul general al publicaţiei, Bettencourt ocupa locul 14.

    Pasionată de munca tatălui său, fondatorul companiei L’Oreal, Lilian Bettencourt a fost ucenica lui încă de la 15 ani, când a început să amestece cosmetice şi să eticheteze sticle de şampon.

  • Povestea româncei care i-a ajutat pe agenţii FBI să-l prindă pe unul dintre cei mai faimoşi mafioţi

     Numele lui John Dilinger a fost pe prima pagină a marilor ziare din anii 1933-1934, fiind considerat unul dintre cei mai mari infractori din perioada ”Marii Depresiuni” americane. S-a născut pe 22 iunie în 1903, în Oak Hill, Indianapolis. La vârsta de 20 de ani, Dillinger a realizat primele infracţiuni.

    După ce este prins de poliţie, bărbatul decide să se înroleze în Marina Militară Americană, de unde dezertează la scurt timp.  Perioada în care devine faimos pentru infracţiunile sale începe pe 10 mai 1933, conform FBI.gov. După aproape opt ani şi jumătate petrecuţi în închisoare, Dillinger este eliberat, iar la scurt timp decide să jefuiască o bancă din Bluffton, Ohio. Pe 22 septembrie este capturat şi plasat într-o celulă din Lima, Ohio, unde îşi aşteaptă procesul. În timpul percheziţiilor, asupra lui Dillinger sunt descoperite planuri ale unei evadări din închisore, însă acesta neagă acuzaţiile. La patru zile după eveniment, cu ajutorul aceloraşi planuri, opt dintre prietenii lui Dillinger evadează din închisoarea de stat din Indiana utilizând pistoale şi puşti. În timpul evadării, doi gardieni au fost ucişi.  Pe 12 octombrie, trei dintre prizonieri ajung la închisoarea din Lima unde cer eliberarea lui Dillinger. Aceştia îl ucid pe gardian şi îl eliberează pe Dillinger.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Topul vânzărilor de carte din vară

    Pe a treia poziţie se află tot Jojo Moyes, cu volumul „După ce te-am pierdut”

    Irina Binder, cu„Insomnii”, a fost autoarea română preferată, clasându-se pe poziţia a patra în vânzările de peste vară. Tot în top 10 a mai intrat şi Andrei Ciobanu cu volumul său „Suge-o, Andrei!”.

    „Îmi pare rău, sunt aşteptată”, scrisă tot de autoarea franceză Agnes Martin-Lugand, dar şi „În ape adânci” a Paulei Hawkins, lecturi preferate de doamne, se situează şi ele în clasamentul celor mai apreciate zece titluri.

    Locul al nouălea este ocupat de volumul „Spovedania unui preot ateu”, scriere controversată semnată cu pseudonimul Ion Aion şi lansată pe piaţă în luna mai a acestui an.

    Clasamentul este completat de „Aviatorul”, ultimul roman al scriitorului rus Evgheni Vodolazkin, apărut recent pe rafturile cu carte din România.

  • Ce decizie a luat o tânără după ce şeful ei a aruncat cu un capsator în ea

    “Când aveam 23 de ani ocupam funcţia de sales manager la un hotel butique din Washington DC. Lucram pentru un tip foarte neplăcut, să-i zicem Toby”, începe Denise povestea.

    “Avea un obicei prost să ne spună tot timpul că nu ne merităm slujblele şi că el este responsabil pentru succesul nostru. Voiam să-mi dau demisia, dar amânam momentul tot timpul. Într-o zi Toby a crezut că l-am trădat. El era căsătorit, dar avea o aventură cu vicepreşedinta departamentului de vânzări. Mai mult, patronul o plăcea şi el pe ea aşa că s-a înfuriat când a aflat că Toby are o relaţie cu ea. Bineînţeles, Toby a crezut că eu l-am pârât. Nu eram eu vinovată. Toby nu m-a întrebat, în schimb a aruncat cu capsatorul înspre mine şi era aproape să mă lovească în cap.

    Am fugit din încăpere direct spre parc. Acolo am văzut o femeie fără adăpost care mi-a zâmbit. Un zâmbet ştirb. La momentul acela m-am gândit că femeia asta are o viaţă mai bună ca mine, ea nu este nevoită să lucreze cu Toby. Ea are libertatea pe care eu nu o am. Nu m-am gândit că eu măcar am un apartament şi că nu trăiesc pe străzi. Atunci mi-am dat seama că mi-am permis să devin victima unui om nebun. Mi-am dat demisia. Nu aveam economii, o slujbă sau vreun plan. Dar eram liberă”, mărturiseşte Denise Restauri.

    “Ce am învăţat este că atunci când îi permiţi unei persoane să-ţi ia stima de sine îi dai şi puterea ta de a fi liber. Când lucrurile sunt rele – plan personal sau profesional, trebuie să mergi mai departe azi, să nu amâni lucrurile. Comportamentul abuziv nu este numai acela când cineva te agresează fizic (când cineva aruncă cu un capsator spre tine). Înainte a face asta Toby mă abuza verbal şi emoţional. Au existat semne de avertizare, dar nu le-am acordat atenţie pentru că asta însemna că ar fi trebuit să-l înfrunt”, încheie confesiunea Denise Restauri.
     

  • Accidente ”made in China“: cum se asigură şoferii că pietonii sunt morţi de-a binelea

    Pare o legendă urbană scoasă din cărţile horror: în China, şoferii care accidentează un pieton vor încerca uneori să îl ucidă. Şi dacă vă surprinde să auziţi că ”legenda“ e una adevărată, aceste lucruri se întâmplă relativ des. Camerele de securitate surprind în mod regulat şoferi care trec de mai multe ori peste pietonul pe care l-au accidentat, până când sunt convinşi că respectivul e mort. În mandarină există chiar şi o expresie pentru asta: e mai bine să loveşti şi să omori decât să loveşti şi să răneşti.

    Potrivit lui Geoffrey Sant, profesor la Fordham Law School şi membru în boardul de administraţie al New York Chinese Cultural Center, dacă un pieton e lovit în China, scopul este de a maximiza dauna produsă.

    Un reportaj din 2008 prezenta un Passat alb trecând de trei-patru ori peste o femeie de 64 de ani. În imagini este surprins chiar şi un cadru în care Zhao Xiao Cheng, şoferul, opreşte maşina pentru câteva secunde exact în faţa femeii căzute; Zhao accelerează apoi şi trece peste corpul întins pe asfalt.

    În mod incredibil, Zhao Xiao Cheng nu a fost găsit vinovat de omor cu premeditare. Acceptând explicaţia prezentată de şofer, că ar fi avut impresia că trece peste un sac de gunoi, tribunalul din Taizhou, provincia Zhejiang, l-a condamnat la trei ani de închisoare pentru neglijenţă.

    Cazul lui Zhao a fost mediatizat în principal pentru că întreaga desfăşurare a accidentului a fost surprinsă pe cameră; dar astfel de întâmplări au loc de câteva decenii în China.

    Cei mai mulţi dintre cei care au încercat să explice fenomenul spun că acesta are ca explicaţie, cel puţin în parte, legile ciudate privind compensarea victimelor. În China, sumele ce trebuie achitate în cazul uciderii unui persoane în urma unui accident rutier sunt relativ mici, între 30.000 şi 50.000 de dolari; odată făcută această plată, povestea se termină. Prin contrast, plăţile ce trebuie acordate de-a lungul timpului unui supravieţuitor care a suferit răni grave pot ajunge, cumulat, la milioane de dolari. Presa din China a relatat recent cum un om care a rămas cu handicap în urma unui accident a primit, de-a lungul a 23 de ani, peste 400.000 de dolari. Pe scurt, şoferii care îi omoară pe cei pe care îi accidentează au ca prim argument aspectul financiar.

    Zhao Xiao Cheng, bărbatul din povestirea de mai sus care a trecut de patru ori cu maşina peste o femeie în vârstă, a plătit în jur de 70.000 de dolari drept compensaţii.

    În ceea ce priveşte permisul de conducere, China nu acceptă documente emise în alte ţări. Cu alte cuvinte, dacă vrei să conduci în China trebuie să obţii un permis local. Iar examenul e unul destul de dificil, ceea ce face ca fenomenul să pară chiar şi mai ciudat.

    Un alt caz a avut loc în 2010, în regiunea Xiniy, când un tânăr la volanul unui BMW X6 a dat cu spatele pentru a ieşi dintr-o parcare şi a lovit un băieţel de trei ani. Şocant este ceea ce urmează: tânărul se dă jos din maşină, setează cutia automată pe marşarier şi ghidează autoturismul pentru a se asigura că roţile trec exact peste cel mic. Apoi se urcă din nou la volan, îl mai calcă o dată pe băieţel şi dispare pe şosea.

    Şi aici, verdictul a fost unul similar: şoferul a fost acuzat de omor fără premeditare, după ce a susţinut că l-a confundat pe copil cu o cutie de cartoane.

    Şi ajungem astfel la cel de-al doilea motiv al acestui obicei terifiant: şoferii se aşteaptă să scape fără condamnări pentru crime cu premeditare. Înainte de apariţia sistemelor de supraveghere, era greu să demonstrezi că un şofer a trecut de mai multe ori peste pietonul pe care l-a accidentat; dar chiar şi astăzi, în epoca telefoanelor inteligente, şoferii chinezi par convinşi că pot scăpa oferind mită sau angajând un avocat bun.

    O întâmplare aproape de necrezut a avut loc în povincia Sichuan: şoferul unui camion a lovit uşor un copil de doi ani. Băieţelul era doar ameţit şi s-a ridicat repede pe picioare, după care s-a dus să îşi ridice umbrela căzută la câţiva metri. Şoferul nu a realizat însă că impactul a fost unul uşor, aşa că a dat cu spatele şi a lovit din plin băieţelul – cea de-a doua lovitură dovedindu-se una fatală. În ciuda imaginilor şi a mărturiilor oferite de cei care au asistat la scenele groaznice, şeful poliţiei locale a concluzionat că nu există dovezi care să îl incrimineze pe şoferul de camion.

  • De ce oferă aceasta femeie TEREN GRATIS pasionaţilor de călătorii

    Motivul este unul cel puţin bizar: femeia ar fi promis că va permite accesul pe teren celor care “vor face viaţa vecinilor un iad”. Consiliul local din Kirtling, Marea Britanie a avertizat-o că trebuie să schimbe destinaţia terenului înainte de a invita străini să înnopteze acolo, dar femeia pare să îi ignore pe oficiali.

    “Nimeni de aici din sat nu m-a ajutat vreodată”, a povestit Linda Watson celor de la Daily Mail. “Sunt fericită să cedez pământul celor care vor să călătorească şi sper să le facă cât mai multe probleme celor din zonă.”

    Femeia deţine terenul de 17 ani, dar s-a mutat în Kirtling alături de partenerul său în urmă cu 4 ani. Ea a investit peste 70.000 de mii de lire sterline în amenajarea terenului şi a încercat să deschidă un mic business, dar autorităţile nu i-au oferit autorizaţiile necesare.

  • De ce oferă aceasta femeie TEREN GRATIS pasionaţilor de călătorii

    Motivul este unul cel puţin bizar: femeia ar fi promis că va permite accesul pe teren celor care “vor face viaţa vecinilor un iad”. Consiliul local din Kirtling, Marea Britanie a avertizat-o că trebuie să schimbe destinaţia terenului înainte de a invita străini să înnopteze acolo, dar femeia pare să îi ignore pe oficiali.

    “Nimeni de aici din sat nu m-a ajutat vreodată”, a povestit Linda Watson celor de la Daily Mail. “Sunt fericită să cedez pământul celor care vor să călătorească şi sper să le facă cât mai multe probleme celor din zonă.”

    Femeia deţine terenul de 17 ani, dar s-a mutat în Kirtling alături de partenerul său în urmă cu 4 ani. Ea a investit peste 70.000 de mii de lire sterline în amenajarea terenului şi a încercat să deschidă un mic business, dar autorităţile nu i-au oferit autorizaţiile necesare.

  • Cu ce se ocupa singura femeie pe care miliardarul Tiriac a luat-o de sotie

    De aproape 30 de ani, fosta sotie a miliardarului este legitimata la Golf-Club Heilbronn-Hohenlohe, situat intr-un sat aflat la 10 km nord de Stuttgart. De altfel, ea este capitanul echipei de femei +65 de ani a clubului la care este inscris si actualul sau sot, Hartmut Sigwart, un afacerist local ce detine o firma de investitii in capitala landului Baden-Württemberg.
     
    Pasionata de golf, ea joaca de 3-4 ori pe saptamana, cam 2-3 ore la fiecare sedinta, iar din cand in cand participa la competitii. Uneori merge la concursuri chiar si in Franta sau Elvetia, unde a jucat si impreuna cu printul Dimitrie Sturdza. Dupa absolvirea Institutului de Cultura Fizica, handbalista a lucrat ca antrenoare la Scoala Sportiva numarul 3 din Bucuresti, unde a antrenat trei grupe de handbaliste, iar dupa ce s-a stabilit la Stuttgart a preluat un post de profesor de sport la Wirtemberg Gymnasium, un liceu situat foarte aproape de arena pe care evolueaza VfB Stuttgart si de uzinele Mercedes. Pentru scurt timp, ea a fost si antrenoare la grupele de copii ale clubului de fotbal SV Prag Stuttgart 1899, scrie sport.ro
  • Cu ce se ocupa singura femeie pe care miliardarul Tiriac a luat-o de sotie

    De aproape 30 de ani, fosta sotie a miliardarului este legitimata la Golf-Club Heilbronn-Hohenlohe, situat intr-un sat aflat la 10 km nord de Stuttgart. De altfel, ea este capitanul echipei de femei +65 de ani a clubului la care este inscris si actualul sau sot, Hartmut Sigwart, un afacerist local ce detine o firma de investitii in capitala landului Baden-Württemberg.
     
    Pasionata de golf, ea joaca de 3-4 ori pe saptamana, cam 2-3 ore la fiecare sedinta, iar din cand in cand participa la competitii. Uneori merge la concursuri chiar si in Franta sau Elvetia, unde a jucat si impreuna cu printul Dimitrie Sturdza. Dupa absolvirea Institutului de Cultura Fizica, handbalista a lucrat ca antrenoare la Scoala Sportiva numarul 3 din Bucuresti, unde a antrenat trei grupe de handbaliste, iar dupa ce s-a stabilit la Stuttgart a preluat un post de profesor de sport la Wirtemberg Gymnasium, un liceu situat foarte aproape de arena pe care evolueaza VfB Stuttgart si de uzinele Mercedes. Pentru scurt timp, ea a fost si antrenoare la grupele de copii ale clubului de fotbal SV Prag Stuttgart 1899, scrie sport.ro
  • Cu cât îţi măreşte şansele de angajare o bluză decoltată

    Trebuie să îţi verifici CV-ul de mai multe ori, te îmbraci adecvat pentru locul de muncă dorit, te asiguri că ai pantofii şi unghiile sunt curate, menţii un contact vizual în timp ce discuţi cu intervievatorul, cauţi informaţii despre companie înainte şi, dacă eşti femeie, indiferent de situaţie, nu porţi o bluză decoltată. Însă cercetări noi realizate de cei de la Universitatea Sorbona din Paris demonstrează chiar contrariul.

    Pe o perioadă de trei ani, cercetătorii au răspuns la sute de anunţuri de locuri de muncă folosind două candidate ficţionale: ambele aveau CV-uri şi experienţe aproape identice, dar una purta un top uşor decoltat în fotografia din CV, iar cealaltă o bluză cu gâtul acoperit. Astfel au constatat că recrutorii au arătat mai mult interes pentru prima candidată.

    Dintre cele 200 de oferte de job pe diverse posturi de vânzări, femeia ce purta un top mai decoltat a atras cu 62 mai multe oferte decât contracandidata sa mai conservatoare.

    Şi dacă te gândeşti că situaţia se poate explica prin prisma faptului că slujbele propuse erau în vânzări, află că situaţia s-a repetat şi în cazul locurilor de muncă în domeniul financiar-contabil, în care femeia fictivă mai non-conformistă a primit cu 68 mai multe oferte.