Tag: demisie

  • Primul ministru din Guvernul Dăncilă care stă cu demisia pe masă. Decizia de care depinde mandatul său

    “În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regula. După aceea, un cetăţean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită, a făcut o sesuzare in dos cu finantarea echipei de fotbal Alro Slatina şi au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu exista prejudiciu şi în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018 DNA cere redeschiderea din nou a acestui dosar. Nu ştiu care e cauza. Mai sunt de la Curtea de Conturi trei auditori citaţi în acest dosar şi s-a amânat. În momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îmi voi pune imediat demisia pe masa primului ministru. (..) Eu cred ca totul a fost legal”, a declarat, pe 25 ianuarie, Paul Stănescu la instanţa supremă.

    Cererea DNA de redeschidere a unui dosar pe numele vicepremierului Paul Stănescu vizează fapte din 2010, cauza fiind anchetată anterior de DNA Craiova şi închisă în 2013.

    Cauza a fost înregistrată la instanţa supremă în 17 ianuarie 2018.

    În dosar mai sunt vizate şi alte trei persoane: Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman (fost şef în cadrul Gărzii de Mediu ) şi Remulus Manolache.

    Ar fi vorba despre un dosar deschis pentru presupuse fapte din 2010, de pe vremea când Paul Stănescu era preşedinte al Consiliului Judeţean Olt. La acea vreme, procurorii DNA Craiova au investigat modul de finanţare al echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina, fiind suspectată modalitatea prin care instituţia publică a susţinut financiar echipa de fotbal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nebunie sau strategie de geniu? Acest om le oferă angajaţilor MII DE DOLARI pentru a demisiona

    Compania Amazon le oferă angajaţlor sume de până la 5.000 de dolari dacă sunt de accord să îşi dea demisia, potrivit Business Insider.

    Strategia de a plăti oameni pentru a demisiona poate părea bizară, însă se poate dovedi eficientă, încât ajută compania să rămână doar cu oamenii dedicaţi.

    „Vrem ca oamenii care lucrează la Amazon să îşi dorească să fie aici”, a transmis purtătoarea de cuvânt a companiei, Ashley Robinson. „Scopul este să încurajăm oamenii să se gândească serios la locul lor de muncă şi la ceea ce îşi doresc. Pe termen lung, credem că dacă locul de muncă este un loc în care nu îţi doreşti să fii, impactul nu este pozitiv nici pentru angajat, nici pentru companie”.

    Robinson a spus că oferta le este prezentată angajaţilor o singură data pe an.

    Angajaţilor cu normă întreagă li se oferă sume cuprinse între 2.000 de dolari şi 5.000 de dolari, în funcţie de experienţă, potrivit The Atlantic.

    Strategia nu ajută doar la o structură organizaţională sănătoasă, ci ajută angajaţii să fie mai dedicaţi locului de muncă, scrie autorul Ian Ayres, care a descris efectele psihologice ale acestui concept în cartea lui „Carrots and Sticks: Unlock the Power of Incentives to Get Things Done.

  • Cyril Ramaphosa a fost ales preşedinte al Africii de Sud

    Cyril Ramaphosa, în vârstă de 65 de ani, a fost singurul candidat nominalizat în Parlament şi a primit susţinerea totală din partea ANC, fiind preşedintele formaţiunii politice din luna decembrie a anului trecut.

    Noul preşedinte al Africii de Sud a promis să lupte împotriva corupţiei, să promoveze reforme pentru creştere economică şi să încheie o lungă perioadă de sărăcie accentuată, pe fondul unei rate a şomajului în creştere.

    Ramaphosa, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din ţară, a fost vicepreşedintele Africii de Sud în perioada mai 2014 – februarie 2018 şi vicepreşedinte al Congresului Naţional African între decembrie 2012 şi decembrie 2017.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Decizia care poate provoca PRIMA DEMISIE din Guvernul Dăncilă

    “În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regula. După aceea, un cetăţean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită, a făcut o sesuzare in dos cu finantarea echipei de fotbal Alro Slatina şi au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu exista prejudiciu şi în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018 DNA cere redeschiderea din nou a acestui dosar. Nu ştiu care e cauza. Mai sunt de la Curtea de Conturi trei auditori citaţi în acest dosar şi s-a amânat. În momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îmi voi pune imediat demisia pe masa primului ministru. (..) Eu cred ca totul a fost legal”, a declarat, pe 25 ianuarie, Paul Stănescu la instanţa supremă.

    Instanţa supremă a amânat, joi, cererea DNA de redeschidere a unui dosar pe numele vicepremierului Paul Stănescu, care vizează fapte din 2010, cauza fiind anchetată anterior de DNA Craiova şi închisă în 2013.

    Cauza a fost înregistrată la instanţa supremă în 17 ianuarie 2018.

    În dosar mai sunt vizate şi alte trei persoane: Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman (fost şef în cadrul Gărzii de Mediu ) şi Remulus Manolache.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Directorul general al Aeroportului Otopeni a demisionat

    Bogdan Stelian Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) – care administrează aeroporturile Otopeni şi Băneasa – a demisionat joi din funcţie, au confirmat pentru Mediafax reprezentanţii companiei. Mîndrescu nu a precizat motivele care au condus la această decizie.

    La 20 aprilie 2017, în mandatul de premier al lui Sorin Grindeanu, Bogdan Mîndrescu a fost numit director general interimar de către Consiliul de Administraţie al CNAB, deşi ministrul Transporturilor de atunci, Răzvan Cuc, ar fi vrut ca Liviu Radu să rămână în funcţie.

    Bogdan Mîndrescu a mai fost, potrivit CV-ului publicat pe site-ul instituţiei, director de cabinet al ministrului Transporturilor, consultant la Inspur Shandong Group Co Ltd China (în perioada 2014-2015), consultant al directorului SRTV (în perioada 2013-2014), director economic la Pandor SRL (2012-2013) sau consultant de vânzări la Banc Post (2007-2008).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O VEDETĂ PLEACĂ de la ProTV. Care este motivul pentru care şi-a dat demisia

    Actorul Dragoş Bucur şi-a dat demisia de la „Visuri la cheie”,  după trei sezone. Acesta şi-a motivat plecarea prin faptul că nu mai are timp să se ocupe şi de proiectele cinematografice în care este implicat.
     
    „Dragoş s-a simţit bine la emisiune, i-a plăcut formatul şi echipă cu care a lucrat! În plus, faptul că a reuşit să ajute atâţia oameni amărati, aflaţi în situaţii critice, l-a bucurat foarte mult de-a lungul filmărilor. Cu toate acestea, acum, el intentionează să se retragă din format, întrucât nu mai are timp pentru meseria lui, cea de actor. Este ceea ce vrea să facă, cinematografie şi teatru, iar televiziunea îi ocupă prea mult timp”, au dezvăluit apropiaţii actorului Dragoş Bucur, potrivit stirilekanald.ro.
     
    Din câte se pare, locul lui Dragoş Bucur  îl va lua  Dan Bordeianu.
     
    Cu toate acestea, acum, el intentionează să se retragă din format, întrucât nu mai are timp pentru meseria lui, cea de actor. Este ceea ce vrea să facă, cinematografie şi teatru, iar televiziunea îi ocupă prea mult timp”, au dezvăluit apropiaţii actorului Dragoş Bucur, potrivit stirilekanald.ro.
     
  • Euronews: Este cineva? Vizita lui Shinzo Abe în România intervine în cel mai prost moment

    “Premierul Japoniei a călătorit 8.700 de kilometri pentru a efectua o vizită istorică în România, dar a descoperit că omologul său român nu mai era în funcţie pentru a-l întâmpina. Shinzo Abe este primul şef de guvern din Japonia care efectuează o vizită la Bucureşti. Dar momentul este nefericit: vizita intervine după ce premierul României, Mihai Tudose, şi-a dat demisia luni seară deoarece a pierdut susţinerea propriului partid”, observă Euronews într-un material intitulat: “Este cineva? Vizita lui Shinzo Abe în România intervine în cel mai prost moment”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vizita premierului Shinzo Abe în România, marcată de demisia lui Tudose şi de gafe de protocol / Diaconescu: Japonezii, tradiţional, sunt extrem de atenţi la detaliile procedurale | FOTO

    Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a fost întâmpinat la Aeroportul ”Henri Coandă” din Otopeni de secretarul de stat din MAE Dan Neculescu. Pe programul oficial vicepremierul Marcel Ciolacu era reprezentantul Guvernului desemnat pentru a-l întâmpina pe premierul nipon.

    ”Este un semnal de respect în a trimite pe cineva cu o funcţie apropiată a celui care se află în vizită în statul respectiv. Din păcate, (ceea ce s-a întâmplat – n.r.) e un gest care se alătură multor altora şi nu aş putea să spun exact din ce zonă a necunoaşterii regulilor diplomatice vine. Japonezii, tradiţional, sunt extrem de atenţi la detaliile procedurale, protocolare, sunt formalişti din foarte multe puncte de vedere. Dacă pentru alte state un astfel de gest ar putea să treacă neobservat, aşa cum îi ştiu pe japonezi, la ei nu va trece neobservat”, a declarat pentru MEDIAFAX fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Premierul Japoniei şi-a anulat vizita de la Palatul Victoria

    Premierul Japoniei, Shinzo Abe, se află marţi la Bucureşti, aceasta fiind o deplasare istorică, în condiţiile în care niciun şef al Executivului din Japonia nu a făcut o vizită oficială în ultimii 100 de ani în ţara noastră.

    Premierul nipon urma să aibă întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Mihai Tudose. Decizia de luni seara, din Comitetul Executiv al PSD, de retragere a susţinerii politice acordată Cabinetului Tudose, a făcut ca oficialul nipon să anuleze întâlnirea de la Guvern.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro