Tag: continut

  • Doi foşti colegi de liceu au pornit un canal de YouTube urmărit de 250.000 de români. “Lumea caută mereu feţe proaspete”

    Un calcul realizat pe baza informaţiilor obţinute de la vloggerii cu care am discutat arată că, pentru a obţine echivalentul unui salariu minim pe economie (1.050 lei), un creator de conţinut trebuie să genereze, lunar, peste 2,5 milioane de afişări. Mai simplu spus, dacă toată populaţia Bucureştiului s-ar uita lună de lună la clipurile sale, un youtuber ar reuşi să câştige în jur de 250 de dolari.

    Cum reuşesc atunci creatorii români să trăiască de pe urma canalelor de YouTube? „Trebuie să îţi creezi propriile tale contracte cu diferiţi terţi. Nu poţi să trăieşti din YouTube“, explică Ionuţ Bodonea şi Andrei Lăcătuş, care au fiecare 27 de ani şi care au dezvoltat serialul online „10 lucruri“.

    CITESTE SI:


    Povestea tinerilor din Cluj care au creat unul dintre cele mai populare seriale online din România

    Cum a ajuns un tânăr din Deva să fie mai popular decât Smiley. Aproape un milion de oameni s-au abonat la glumele lui


    Povestea lor a început în urmă cu aproape 5 ani, într-un club din Bucureşti: „A fost ideea mea, vreau să scrie mare în toată revista“, spune Andrei râzând. „Într-o seară, când eram în Kulturhaus, am văzut o fată dansând în nişte feluri nu tocmai ortodoxe şi am zis «Frate, aş face un filmuleţ cu fata asta, 10 feluri în care să nu dansezi în club». Urma să vină ziua mea, aşa că le-am dat mesaj prietenilor mei şi le-am zis că ştiu ce vreau cadou, şi anume domeniul 10lucruri.ro.“ Alături de Ionuţ şi un alt fost coleg de liceu au reuşit să filmeze un clip, dar nu au fost foarte mulţumiţi de ce le-a ieşit; surprinderea lor a fost cu atât mai mare când au văzut cât de repede s-a viralizat.

    „Primul clip a făcut zece mii de vizualizări într-o zi sau două. Ne-am chinuit cu o lavalieră chinezească pe care am dat 25 de lei, cu un trepied găsit printr-un beci şi cu o cameră de 640×480, un handycam de vacanţă. Filma mai prost decât toate telefoanele din ziua de azi. Îmi aduc aminte că ne-a şi dat cineva un comentariu, «cu ce cartof ai filmat asta?»“

    Primul moment dificil pentru echipa „10 lucruri“ a venit odată cu ideea monetizării canalului. „Colegul nostru Vlad ne-a spus că putem să scoatem bani din 10 lucruri, dar că pentru asta trebuie să ne organizăm ca o redacţie. Noi n-am putut ţine pasul, el s-a supărat că noi nu dădeam nimic la deadline şi a decis să îşi facă propriul lui canal. Culmea, exact din momentul ăla am început să producem bani“, îşi aminteşte Andrei, la fel cum îşi aminteşte şi că în primul an nu au avut niciun proiect, în al doilea an au avut unul sau două şi au ajuns, încet-încet, la o medie de două proiecte pe lună: „Primul contract a fost pentru Biblionet, era un proiect făcut de Bill şi Melinda Gates. Practic, din momentul ăla ne-am dat seama că putem să taxăm apariţia anumitor produse în show-ul nostru. Product placement putea să facă oricine; ce ne diferenţia pe noi era că pe baza unui brief dezvoltam tot proiectul. Este prima oară, chiar săptămâna asta, când o să postăm un clip care nu are scenariul scris în totalitate de noi“.

    Canalul „10 lucruri“ are astăzi aproape 250.000 de abonaţi şi peste 140 de clipuri publicate. Contractele le încheie pe societatea 10 lucruri SRL, o agenţie de publicitate pe care vor să deruleze mai multe proiecte, inclusiv în zona de spectacole. Ionuţ a renunţat la jobul său de zi cu zi şi manageriază businessul, angajament pe care şi l-a luat în momentul în care au deschis firma. Nu vor să vorbească foarte mult despre încasări, dar spun că într-o lună bună pot să asigure „un salariu bun, peste medie“ fiecărui membru al echipei. Iar echipa mai include, în afară de ei, încă 4-5 persoane.

    „În România nu poţi să trăieşti din CPM (banii oferiţi pe mia de vizualizări – n.red.), ai cam 100 de dolari la un milion de vizualizări. E foarte greu să faci un milion de vizualizări, iar banii sunt mult prea puţini. În străinătate e un pic mai bine, pentru că acolo licitează mult mai mulţi advertiseri pe un singur slot. La noi licitează un om pe zece sloturi. Nu e neapărat vina advertiserilor, şi piaţa e destul de mică“, îmi explică Ionuţ, care detaliază şi motivele: „Nu se investesc bani în pre-roll-urile de la YouTube sau în publicitatea care intră forţat în timpul clipurilor. Nu poţi să trăieşti din YouTube, trebuie să îţi creezi propriile tale contracte cu diferiţi terţi“.

    Cel mai mare proiect al lor, ca şi valoare, a fost pentru un producător de bere. Ca vizualizări, însă, cel mai de succes a fost pentru o băutură energizantă care i-a trimis, pentru cinci zile, în Ibiza. „Era povestea atât de bine făcută şi produsul integrat atât de puţin încât nu a zis nimeni că e reclamă.“ Durata medie a unui episod este de zece minute; şi chiar dacă timpul de consum este mult mai mic acum pe online, „pentru un episod de genul ăsta lumea stă şi se uită. Lumea s-a obişnuit cu o anumită durată, de-asta clipurile din serialul 10 lucruri au în general 10 minute. E o poveste, iar oamenii se uită până la capăt; e ca un episod din Friends, dacă l-ai face de trei minute s-ar supăra toată lumea pe tine“, spune Andrei.

  • Povestea tinerilor din Cluj care au creat unul dintre cele mai populare seriale online din România

    Ramona Cordoş (27 de ani) şi Codrin Sebastian Pop (30 de ani), doi tineri antreprenori din Cluj, sunt autorii unuia dintre cele mai populare seriale online din România, Robotzi, sub numele Creative Monkeyz.

    „Încă din 2011, de când am început să producem conţinut destinat livrării pe net, ne-am gândit la sustenabilitatea unui astfel de proiect. Au fost mai multe alternative. La vremea respectivă noi făceam muncă de pionierat, pentru că nimeni nu trăia propriu-zis din asta în România. Nici măcar modalităţile de monetizare nu existau în formele în care există astăzi. Însă ideea de a monetiza ce facem a fost mereu acolo. A existat însă în plan secund, scopul nostru principal nu a fost niciodată de ordin material. Ne doream să educăm şi să amuzăm, în niciun caz să facem avere din asta“, spun cei doi.

    „Vlog, ca video blog, presupunea, în accepţiunea cu care termenul s-a făcut cunoscut în 2002, înregistrarea de momente relativ banale din zi. Un fel de rudă îndepărtată a reality show-urilor de azi în care diverse vedete sunt urmărite în periplul lor existenţial. Evident, în timp, termenul a înglobat multiple genuri de producţii video pe internet. Noi am ajuns să avem o producţie care ar putea fi considerată vlog, şi anume «La Cafea», după multe alte producţii, printre care serialul de animaţie şi câteva show-uri cu tematică legată de cultura internetului şi film.“ Nu le place totuşi termenul de vlogging pentru că „are o conotaţie ieftină, care nu include multe din producţiile pe care artiştii le publică online. Cum ar fi animaţia, picturile time-lapse sau altele. Suntem creatori de conţinut, nu vloggeri. Creatori de conţinut şi creaţie de conţinut sunt noţiuni pe care studiile media le folosesc de ani buni, mai au puţin şi ajung şi la noi. Ne dorim să le popularizăm“.

    Din sutele de mii de afişări se câştigă variabil, dar insuficient. E greu de răspuns în cifre, pentru că totul depinde de banii pe care un advertiser se hotărăşte să îi investească într-o anumită reclamă care apare pe un anumit gen de producţie. „În orice caz, din YouTube nu se fac bani în adevăratul sens al cuvântului. Pe YouTube construieşti comunităţi. Banii pe internet îi faci gândindu‑te la multiple surse de venit – monetizarea videourilor este doar una dintre ele. Sursele includ merchandisingul, brand endorsement-urile sau product placement-urile în producţii. Motiv pentru care e greu de cuantificat o sumă medie. Pot fi luni foarte bune şi luni mediocre în termeni de profit. Din nou, dacă vrei să faci bani transportabili cu roaba, nu îi faci (doar) pe YouTube. De-a lungul timpului am colaborat cu multe branduri care au avut viziunea şi creativitatea necesare. Şi am refuzat proiectele care ne-ar fi lezat imaginea sau ar fi contribuit cumva la ştirbirea imaginii producţiilor noastre. Problema e că pe internet nu te poţi vinde cu totul fără să-ţi pese cui, pentru că nu eşti o televiziune sau un ziar. Pe internet lucrurile capătă o turnură mult mai personală, iar publicul răspunde prompt şi acid în momentul în care resimte în vreun fel că «te-ai vândut». Am făcut compromisuri, cum e şi normal, dar fără a ne compromite. E unul din motivele pentru care suntem relevanţi şi după 5 ani de activitate.“ Clipurile lor devin virale într-un termen extrem de scurt, fiind urmăriţi de 650.000 de abonaţi.

    „Fiecare producţie are un anumit stil şi se adresează unui anumit segment de public, chiar dacă umorul este comun şi marca Creative Monkeyz se simte în toate producţiile noastre. Durata nu trece de 10 minute în majoritatea producţiilor, exceptând cele de gaming, şi asta pentru că retenţia atenţiei pe internet e destul de limitată. Stabilim ce show-uri vrem să facem în primul rând răspunzând întrebării: «ce-am vrea să vedem?», iar apoi «ce-ar vrea să vadă publicul nostru?»“.

    Pentru tinerii care vor să înceapă un business pe YouTube, cei de la Creative Monkeyz au un sfat important: să acţioneze. „Dacă îşi doresc să fie producători de conţinut, atunci, oricât de clişeu ar fi, «să pună mână şi să facă». Rezultatul nu va fi grozav la început, dar nefăcând nu poţi progresa.“


    Vezi şi:

    Cum arată cel mai nou sediu al Google

    Cele mai bune fotografii realizate cu iPhone 

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs

    Cum ar arăta lumea dăcă ar dispărea smartphone-ul

  • Ericsson Mobility Report, ediţia MWC 2016: Pauzele în redarea conţinutului video, la fel de stresante ca urmărirea unui film horror

    Ericsson lansează cu ocazia Mobile World Congress 2016, unul dintre cele mai mari târguri de tehnologie la nivel global, o versiune actualizată a studiului Ericsson Mobillity Report. Acesta analizează impactul pe care îl au diferite niveluri de performanţă a reţelelor asupra utilizatorilor de smartphone-uri şi percepţia lor legată de operatorii mobili şi furnizorii de conţinut digital.

    Studiul s-a bazat pe tehnologii din domeniul neuroştiinţelor* pentru a măsura obiectiv răspunsurile emoţionale ale utilizatorilor la diverse experienţe ce implicau telefonul mobil. Astfel,  au fost măsurate pulsul, activitatea cerebrală şi mişcările ochilor persoanelor care se uitau la videoclipuri pe telefon. 

    Încărcări grele ale paginilor web sau a conţinutului video au provocat creşterea pulsului utilizatorilor cu 38%. Pauzele de şase secunde în redarea conţinutului video au dus la creşterea nivelului de stres cu o treime. Astfel, stresul provocat de aceste întârzieri a fost asemănător cu cel produs de vizionarea unui film horror, sau de rezolvarea unei probleme de matematică şi chiar mai mare decât cel resimţit la o coadă la casă într-un supermarket. Odată ce un clip video începe să ruleze din nou, o pauză adiţională poate creşte dramatic nivelul de stres.

    • Numărul total de abonamente mobile a ajuns în ultimul trimestru din 2015 la aproximativ 7,3 miliarde, ceea ce înseamnă o rată de penetrare de 100% şi echivalentul numărul total de oameni care trăiesc pe glob.

    • Traficul de date mobile la nivel global a crescut cu 65% între ultimul trimestru din 2014 şi aceeaşi perioadă a anului 2015.

    • Există un miliard de abonamente LTE în întreaga lume, cu aproximativ 160 de milioane de abonamente noi în ultimul trimestru din 2015.
     

  • Cine sunt tinerii români cu spirit antreprenorial care au ales să facă business cu şi prin YouTube?

    Chad Hurley, Steve Chen şi Jawed Karim, foştii directori ai PayPal, au creat site-ul youtube.com într-o cameră aflată deasupra unei pizzerii şi a unui restaurant japonez. Povestea spune că unul dintre ei era frustrat de faptul că nu putea găsi imagini cu incidentul Nipplegate din 2004, de la Super Bowl, la care un defect al rochiei lui Janet Jackson a permis să îi fie dezgolit un sân în timpul unui spectacol cu Justin Timberlake. La momentul respectiv, a fost cel mai căutat termen pe internet, un indiciu al interesului pentru imaginile video.

    Domeniul youtube.com a fost activat de Valentine’s Day în 2005, dar primul video nu a fost descărcat până pe data de 23 aprilie a aceluiaşi an. Filmul l-a avut ca subiect pe unul dintre cofondatorii site-ului, Jawed Karim, la grădina zoologică din San Diego, fiind intitulat „Me at the zoo“. Lumea divertismentului este plină de staruri care au ajuns celebre după ce au fost remarcate pe YouTube, iar cântăreţul Justin Bieber este probabil cel mai bun exemplu, acesta începând să posteze clipuri cu el însuşi pe acest site la vârsta de 12 ani. Un agent de talente i-a văzut clipurile şi l-a ajutat să obţină un contract de înregistrare.

    Zece ani mai târziu, peste 400 de ore de conţinut video sunt urcate pe YouTube în fiecare minut, iar 6 miliarde de ore sunt urmărite lunar. Există peste 1 miliard de utilizatori unici pe site în fiecare lună, care provin din peste 100 de ţări. Astfel, apariţia unei categorii de antreprenori care să speculeze potenţialul YouTube era inevitabilă. Noi i-am numit, simplu, videoantreprenori.

    Începutul antreprenoriatului pe YouTube datează din mai 2007, atunci când Google, după ce a achiziţionat platforma pentru 1,65 miliarde dolari, a introdus serviciul Partner Program. Acesta a schimbat complet faţa YouTube, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fi plătiţi pentru clipurile care devin virale; tot în 2007, compania a ataşat pentru prima oară publicitate clipurilor. Cinci ani mai târziu, înţelegând potenţialul platformei, cei de la Google au pus la dispoziţia creatorilor de conţinut original burse în valoare de 100 de milioane de dolari prin programul YouTube Original Channel Initiative.

    Dacă numele Felix Kjellberg nu vă spune nimic, probabil că nu faceţi parte dintre cei 42 de milioane de abonaţi ai canalului PewDiePie. Tânărul suedez a început să se filmeze în timp ce juca jocuri video în 2010, iar în scurt timp a devenit unul dintre cele mai populare personaje de pe YouTube. PewDiePie are mai mulţi abonaţi decât Eminem, Rihanna sau chiar decât canalul oficial al celor de la YouTube. Suedezul Kjellberg generează venituri anuale de până la 17 milioane de dolari şi nu este singur în acest grup select al videoantreprenorilor milionari.

    O altă personalitate online este Michelle Phan, care publică zilnic clipuri în care prezintă probleme legate de makeup, modă sau frumuseţe şi care a depăşit deja un miliard de vizualizări. Un alt exemplu este Evan, un tânăr de 9 ani care petrece câteva ore pe zi înregistrând clipuri pentru YouTube. Nu pare nimic ieşit din comun, însă canalul său, EvanTube, generează venituri de peste un milion de dolari anual. EvanTube a început în anul 2011 ca un proiect al lui Evan alături de tatăl său, dar s-a transformat aproape imediat într-o senzaţie pe internet. Ideea este una cât se poate de simplă: tânărul primeşte cele mai noi jucării despre care vorbeşte timp de câteva minute.

    Dacă cei pe care i-am amintit mai sus au devenit repede adevărate senzaţii pe internet, ideea de a face bani din clipuri a rămas pentru destul de mult timp învăluită într-un oarecare mister. Un amplu material publicat de cei de la The New York Times la începutul lui 2014 a încercat să afle cât de greu este pentru creatorii de conţinut original să câştige sume consistente şi care este secretul celor care reuşesc să facă asta. Jurnaliştii americani au prezentat cazul vloggeriţei Olga Kay, care deţinea la acea vreme cinci canale de YouTube ce adunau în jur de un milion de abonaţi.

    Tânăra de 31 de ani câştiga între 100.000 şi 130.000 de dolari anual, dar mare parte din bani erau reinvestiţi în aparatură sau recuzită. Pentru a avea tot timpul conţinut relevant pe cele cinci canale, Olga Kay trebuia să urce în jur de 20 de clipuri pe săptămână – iar asta îi ocupa aproape tot timpul, ea ocupându-se şi de montaj, şi de prezentare. Ea împărtăşea însă, alături de alţi aşa-numiţi youtuberi, îngrijorare pentru scăderea lentă, dar continuă a preţului oferit de Google pentru afişările generate de canalele sale. Dacă în 2012 proprietarul unui canal primea 9,35 dolari la fiecare mie de reclame afişate, în 2014 suma coborâse deja la 7,60 dolari.

    Dar calculul se complică, pentru că reclamele nu sunt afişate de fiecare dată când cineva urmăreşte un clip; David Burch, purtător de cuvânt al TubeMogul, estima că doar în două din zece cazuri un clip va conţine şi un mesaj publicitar. Astfel, la un milion de afişări, cei de la YouTube iau în calcul doar cele 200.000 care conţin şi un mesaj publicitar ataşat.

    Dar, fără a mai surprinde pe nimeni, calculul se complică din nou: „Majoritatea formatelor de publicitate Google au la bază conceptul de interes al userului, care trebuie să dovedească printr-un anumit tip de acţiune interesul faţă de acea reclamă. În cazul reclamelor de tip «pre roll», care apar înaintea clipurilor de pe YouTube, advertiserul plăteşte doar dacă userul nu a închis reclama respectivă în primele 30 de secunde (apăsând butonul Skip Ad) sau dacă utilizatorul a dat clic pe un link din mesajul publicitar. Preţul publicităţii se stabileşte printr-o licitaţie electronică în timp real, care ţine cont de calitatea mesajului (cuantificată prin rata de vizualizare) şi preţul pe care advertiserul este dispus să-l plătească“, explică Florin Pravai, YouTube lead la Google România. În ceea ce priveşte veniturile generate din reclame pe YouTube, aproximativ jumătate din acestea ajung la creatorii de conţinut, cealaltă jumătate fiind investită de YouTube în mentenanţa şi dezvoltarea platformei.

    Pe scurt, explică Florin Pravai, „sistemul de monetizare a YouTube se bazează pe conceptul de împărţire a veniturilor din reclamă cu creatorii de conţinut (sistem numit «revenue share»). Astfel, orice creator de conţinut care are activ un cont de Google Adsense poate opta pentru monetizarea canalului său, prin acceptarea diferitelor formate de reclamă. În general sunt anunţuri sponsorizate ce apar în coloana din dreapta, bannere transparente care sunt afişate peste video, reclame video care rulează la început şi pot fi închise după 5 secunde.“ Deşi sistemul e la fel pentru toţi, asemănările dintre youtuberii români şi cei străini se opresc aici.

  • Alimentul care crează dependenţă pe care majoritatea românilor îl mănâncă în fiecare zi – VIDEO

    Una dintre cele mai comune dependenţe întâlnite în rândul oamenilor este dependeţa de zahăr. Potrivit unui număr de experţi în zahăr, cu această dependenţă nu este de glumit, scrie Daily Mail.

    Studiile realizate pe cobai arată că zahărul dă dependeţă. Cercetătorii au manipulat dieta şoriceilor (fie conţinea mai mult sau mai puţin zahăr) pentru a vedea concret dacă zahărul le schimbă comportamentul. Se pare că zahărul induce acelaşi comportament ca dependenţa de droguri. Mai mult, un studiu realizat de cercetători din Franţa, arată că mai mulţi cobai au ales zahărul în dauna cocainei, deşi erau dependenţi de cocaină.

    Încă nu s-au realizat studii complexe pentru a vedea în ce fel dependenţa de zahăr afectează omul. Totuşi, reiese faptul că zahărul din milkshake-uri, de exemplu, declanşează centrul de plăcere din creier. Şi ca în cazul oricărei substanţe ce dă dependeţă, cu cât oamenii consumă mai mult zahăr, cu atât mai mult receptorii din centrul de plăcere amorţesc. Deci un individ ar căuta mai mult pentru a obţine acelaşi efect. Datorită faptului că zahărul contribuie la secreţia de dopamină în creier, în cantităţi mai mari decât orice aliment, mulţe persoane devin dependente. De aceea „poftă de ceva dulce”. apare tot mai des.

    Problema este că multe dintre produsele din comerţ conţin zahăr şi astfel consumul de zahăr este greu de evitat. Potrivit Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate un individ trebuie să consume cel mult şase linguriţe de zahăr pe zi. O cutie de suc sau un pahar de suc de portocale pot conţine şi nouă linguriţe de zahăr.

    Dacă nu era îndeajuns, consumul excesiv de zahăr este considerat la fel de dăunător precum alcoolul sau tutunul, contribuie la rata de creştere a obezităţii, apariţia diabetului de tip 2, problemelor cardio-vasculare şi unor tipuri noi de cancer.

    Ce s-ar întâmpla dacă nu am bea altceva în afară de suc? Ei bine, cei de la AsapScience s-au gândit la asta şi ne-au explicat cum reactionează corpul nostru în momentul în care bem suc şi cum se formează dependenţa de zahar.

  • Aplicaţiile care distribuie reclame agresive dau bătăi de cap românilor cu telefoane Android

    Un studiu realizat de Bitdefender la finalul anului 2014 a arătat că una din trei reţele de publicitate online ar putea servi malvertising, un tip de atac ce poate infecta utilizatorii cu viruşi, prin reclame găzduite chiar şi pe site-uri legitime. Cercetarea asupra fenomenului a relevat şi că aproximativ 7% din numărul total de reclame online infectează utilizatorii cu viruşi sau îi păcălesc cu fraude, spam şi phishing.

    Deşi nu se regăsesc între primele cinci ameninţări la adresa terminalelor care folosesc Android, din ultimul trimestru al anului 2015, ameninţările de tip ransomware vor continua să producă pagube utilizatorilor români în 2016. Clasa de viruşi ransomware a vizat în mai 2015 circa 1.000 de terminale din România, prin atacuri originare de la servere localizate în Ucraina, aşa cum Bitdefender a comunicat la momentul respectiv. Jumătate dintre cetăţeni ar plăti o recompensă medie de 550 de lei pentru a-şi debloca datele criptate de ransomware, conform unui sondaj iSense realizat la comanda Bitdefender în noiembrie 2015.

    Aplicaţiile invizibile care distribuie conţinut publicitar nedorit au reprezentat cele mai frecvente ameninţări în ultimele trei luni ale anului 2015 pentru utilizatorii români de terminale cu sistem de operare Android, arată raportările interne ale producătorului global de soluţii de securitate Bitdefender.

    Android.Trojan.HiddenAds şi Android.Trojan.HiddenApp reprezintă peste un sfert din totalul mostrelor de software periculos adresate utilizatorilor de Android şi se manifestă prin încercările de a se ascunde de utilizator după instalarea pe tabletă sau telefon şi prin distribuirea de reclame agresive care afectează atât performanţa dispozitivelor, cât şi experienţa de utilizare.

    Aplicaţiile de tip adware HiddenAds şi HiddenApp pot crea trafic suplimentar consistent către site-urile selectate de atacatori şi, în consecinţă, reprezintă un mod facil de a genera recurent încasări substanţiale cu un efort minim. Aplicaţiile de tip adware pot fi dezvoltate cu uşurinţă chiar şi de către atacatori fără cunoştinţe tehnice ample, având în vedere că au o structură simplă şi produc efecte rapide.

    Hackerii se folosesc de un vid legislativ prin care pot infecta terminalele Android ale utilizatorilor din România cu viruşi de tip adware, meniţi să promoveze agresiv anumite pagini sau reclame, întrucât ameninţarea poate fi cu greu catalogată drept infracţiune, câtă vreme nu creează pagube materiale cuantificabile, ci doar îngreunează capacitatea de a folosi dispozitivul la potenţialul maxim. În plus, ameninţările de tip adware HiddenAds şi HiddenApp pot trece cu uşurinţă de filtrele de securitate ale magazinului Google Play pentru că se integrează în aplicaţii de încredere şi simulează un comportament aparent legitim care nu poate fi detectat şi asociat altor tipuri de infecţii.

    În lipsa folosirii unei soluţii de securitate, utilizatorilor le este dificil să găsească aplicaţiile care afişează reclame deranjante sau să sesizeze momentul în care acestea se descarcă, înlăturarea lor pe cale manuală fiind problematică.

  • Râmnicu-Vâlcea va primi o investiţie de 47 mil. de dolari pentru construcţia unui business park

    Râmnicu-Vâlcea, cunoscut în lume ca şi Hackerville, va primi o investiţie de 47 mil. de dolari pentru construcţia unui business park care va conţine şi un IT park din partea Black Soca Investments, scrie site-ul abnewswire.com

    În acelaşi articol se spune despre Rm Vâlcea că este un oraş industrial prosper unde mai multe companii au investit recent, printre care şi producătorul francez de echipamente auto Faurecia care urmează să deschidă o nouă fabrică de tapiţerii pentru industria auto la Râmnicu Vâlcea, în urma unei investiţii totale de 12 milioane de euro.

    Viitorul park IT va avea o suprafaţă de 30 de acri şi va fi situat aproape de oraş şi de fabrica Faurecia.

    Purtătorul de cuvânt al Black Soca Investments a declarat că întregul proiect va costa în jur de 47 milioane de dolari şi că investiţiile se vor face începând din 2017. Potrivit unei estimări vor fi creat cel puţin 1600 locuri de muncă ca urmare a acestei investiţii.
     

  • Internet nelimitat, gratuit, pentru oricine, pe 13-14 februarie

    Toţi utilizatorii Vodafone România pot utiliza reţeaua certificată de către P3 Communications prin trafic gratuit de date la Metroul din Bucureşti, între 8 februarie şi 31 martie. Pe 13 şi 14 februarie, toţi românii pot accesa trafic nelimitat de internat, gratuit.

    „Dorim să evidenţiem cea mai recentă realizare a reţelei noastre – certificarea Best in Test pentru date şi voce – şi să demonstrăm supremaţia reţelei noastre, devenind primii care garantăm satisfacţia clienţilor noştri, indiferent de tipul serviciilor utilizate, în concordanţă cu noua noastră campanie: 100% mulţumit sau recompensat”, a declarat Andrea Rossini, Director, Consumer Business Unit, Vodafone Romania

    Începând din data de 16 februarie, toţi utilizatorii vor putea oferi feed-back despre experienţa referitoare la serviciile Vodafone România direct prin intermediul aplicaţiei MyVodafone. Fiecare utilizator care oferă feed-back relevant primeşte o zi de Internet gratuit. Conform oficialilor companiei, bonusul va fi activat in maxim 48 de ore de la completarea formularului din aplicaţie şi va putea fi utilizat timp de 24 de ore.

    În intervalul 8 februarie – 31 martie, zona Metroului din Bucureşti va deveni “Supernet 4G City”, una dintre cele mai mari zone de Internet din Europa. Utilizatorii vor putea naviga, urmări filme sau asculta muzică, prin aplicaţii mobile cum ar fi HBO GO sau Zonga, încerca noi experienţe digitale, precum conţinutul îmbogăţit al Bibliotecii Digitale în parteneriat cu Humanitas sau conţinut digital de business, precum şi să beneficieze de conţinut util în aplicaţii ca MyVodafone. Traficul de date înregistrat la Metroul din Bucureşti va fi gratuit pentru toţi utilizatorii Vodafone până la 31 martie 2016.

    Mai mult, Vodafone va permite tuturor utilizatorilor de telefonie mobilă din România, indiferent de reţeaua pe care o utilizează, să navigheze gratuit pe Internet timp de două zile, in weekend-ul 13-14 februarie. Această experienţă gratuită de date, fără costuri suplimentare şi limitări de viteză, este valabilă pentru toţi utilizatorii serviciilor Vodafone – prepaid, clienţi ai Cartelei sau ai serviciilor de business. Utilizatorii care nu folosesc serviciile Vodafone România vor putea solicita o cartelă SIM în orice magazin Vodafone sau în reţeaua de magazine partenere Vodafone, începând din 8 februarie.

    Compania a lansat o nouă platformă de comunicare sub mesajul „Ai puterea să reuşeşti pe drumul tau”, derulată în print, online, TV şi outdoor.

    Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date şi comunicaţii fixe. Vodafone are divizii în 26 de ţări, 57 de reţele partenere în întreaga lume şi operaţiuni de broadband fix in 17 ţări. La 31 decembrie 2015, Vodafone avea 461 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile şi 13 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix.

     

  • Toţi umblă desculţi!

    Personal nu poate decât să mă bucure o asemenea asociere şi văd în această alianţă, dintre banii unei companii româneşti şi creatorul de conţinut, un semnal cât se poate de important pentru viitorul industriei media din lume, la fel de importantă, zic, păstrând, desigur, proporţiile, precum semnalul pe care l-a dat Jeff Bezos atunci când a cumpărat Washington Post, pentru care a dat 1% din averea sa (dacă vi se pare puţin, căutaţi valoarea averii amazonului-şef şi calculaţi cât înseamnă). Personal, vreau să cred că gestul lui Iulian Stanciu conţine mai puţin marketing decât ar crede unii sau am putea fi tentaţi să-i atribuim (asta deşi am citit că mişcarea i-a fost sugerată şefului eMag de compania de comunicare cu care colaborează) şi că asocierea va continua pe termen lung şi foarte lung.

    Am totuşi câteva observaţii. Să privim cifrele. La televiziune, criticul izbutea să adune între 200.000 şi 400.000 de telespectatori, un public destul de citit, cu studii, două treimi dintre aceştia având între 35 şi peste 65 de ani şi aproape jumătate între 45 şi peste 65 de ani.
    În momentul în care scriu acest text, joi, 4 februarie, pagina de Facebook a „Cărţii de la ora 5“ adună 7.306 like-uri, iar cele trei episoade ale emisiunii au 33.000, 11.000 şi 6.100 de vizionări (cu observaţia că nu toate înseamnă vizionări complete, unele sunt treceri peste fereasta videoului şi pornirea acestuia, fie chiar şi o secundă). Pe site, înregistrările sunt postate pe YouTube şi au 12.440 de vizionări, 2.547 de vizionări şi 1.012 vizionări. Ca să rezum, cel mai bun episod, prezentarea romanului Solenoid de Mircea Cărtărescu, a strâns sub 50.000 de vizionări în trei zile, cu mult sub cifrele unei singure emisiuni de la televiziune.

    Nu sunt un specialist, dar cred că diferenţa ar trebui să dea de gândit oricui investeşte în media digitală şi mai cred că vine în principal din diferenţele de vârstă ale publicului de televiziune în comparaţie cu cel din online, dar şi din modul diferit în care generaţia tânără, publicul predilect online, apreciază şi recepţionează ceea ce se cheamă acum (şi mă enervează pe mine rău de tot că i se spune aşa) conţinut.
    Veţi fi ştiind bancul acela cu vânzătorii de pantofi care merg în Africa. Ajuns, primul telegrafiază la sediu, îngrozit: „…nenorocire, nu pot face nimic, aici toţi umblă desculţi!“. Al doilea trimite şi el: „oportunitate uriaşă aici, toată lumea umblă desculţă!“. Privind cifrele din cele trei zile şi pe cele de audienţă la televiziune, exclam ca al doilea vânzător: „este aici o oportunitate uriaşă, toţi umblă desculţi, există un public întreg de cucerit!“.

    Să facem o convenţie: să admitem că sintagma conţinut de calitate include şi zona de print rămasă relativ neafectată de entuziasmul, eufemistic vorbind, al conţinutului de tip nou (ştiţi la ce mă refer!), dar şi zona de new media – bloguri, site-uri, proiecte. Moartea presei a fost prorocită, pe rând, în secolul XIX, când s-a trecut de la articolul cuminte la relatarea senzaţională, apoi la începutul secolului XX, când a erupt radioul, ceva mai târziu, când s-a răspândit televiziunea comercială, şi mai târziu, atunci când lumea a decoperit activismul ecologic şi s-au înmulţit iubitorii de natură şi copaci din care se face hârtie, şi şi mai târziu, când a apărut internetul; ba, cu totul spre zilele noastre, în epoca social media şi web 2.0. Cu toate acestea zone din print şi conţinutul de calitate au rezistat şi cred că vor rezista, indiferent ce spun vestitorii decesului sistemului.

    Totul este ca şi unii – companii, investitori, finanţatori, lideri de companii -, şi alţii – oameni de media, tehnicieni, scriitori sau creatori – să intuiască direcţia corectă, să facă alianţele potrivite, să aibă răbdarea necesară şi să işte conţinutul potrivit. Până una alta, toţi umblă desculţi!

    „Portretul doamnei X“ de John Singer Sargent, o bună ilustrare a ceea ce se cheamă conţinut de calitate.

     

  • Cafeaua pe care o bei dimineaţa şi nu mai dormi 3 zile

    ”Am băut o ceaşcă şi am constatat că aveam atâta energie încât parcă mă transformasem într-un fulger”.

    O companie americană susţine că a produs cafeaua cu cel mai mare conţinut de cofeină din lume. Death Wish este fabricată în New York şi, în comparaţie, cu alte tipuri de cafea, are de 200 de ori mai multă cofeină decât oricare alt brand disponibil pe piaţă.

    Un pachet de cafea, având o greutate de circa jumătate de kilogram, se vinde la preţul de 19,9 dolari. Conţinutul este 100% natural, dat fiind faptul că boabele au fost crescute în mediu organic. Death Wish are o aromă similară cu cea a cafelei Arabica, însă conţinutul de cofeină este mai mare, deoarece boabele sunt mult mai prăjite.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro