Potrivit presei chineze, Samsung vrea să renunţe la senzorii de amprentă. Un oficial al companiei, al cărui nume nu a fost publicat, a declarat că aceştia sunt „depăşiţi”.
Locul acestei tehnologii îl vor lua sisteme de recunoaştere facială şi de scanare a irisului. Prima tehnologie are avantajul că este mai rapidă.
Potrivit presei chineze, Samsung vrea să renunţe la senzorii de amprentă. Un oficial al companiei, al cărui nume nu a fost publicat, a declarat că aceştia sunt „depăşiţi”.
Locul acestei tehnologii îl vor lua sisteme de recunoaştere facială şi de scanare a irisului. Prima tehnologie are avantajul că este mai rapidă.
În acest an se aniversează trecerea a 80 de ani de la incidentul de la podul Marco Polo care a condus la declanşarea unui război sino-nipon, dar şi 45 de ani de la stabilirea legăturilor diplomatice între Japonia şi China.
Wang a declarat că aceste două aniversări reprezintă două căi în relaţiile bilaterale, una a păcii, alta a războiului.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
“Sugestia Chinei este, drept un prim pas, ca statul nord-coreean să îşi suspende activităţile nucleare şi balistice şi ca Statele Unite şi Coreea de Sud să îşi suspende, de asemenea, exerciţiile militare la scară largă”, a spus Wang la o conferinţă de presă, potrivit Reuters.
“Deţinerea de armament nuclear nu va genera securitate, folosirea forţei militare nu va fi o cale de ieşire”, a mai spus Wang. “Rămâne o şansă în ceea ce priveşte reluarea discuţiilor, există încă speranţă pentru pace”, a adăugat acesta.
O astfel de “suspendare dublă” a activităţilor va permite ambelor părţi să se întoarcă la masa negocierolor, a precizat ministrul chinez de Externe.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Bugetul militar chinez ajunge astfel la nivelul de 1.040 de miliarde de yuani (152 de miliarde dolari), relatează agenţia oficială China Nouă.
Cifrele fugurează în proiectul de buget pe anul 2017, aflat în dezbaterea sesiunii Congresului Partidului Comunist chinez.
“Cea mai mare parte a acestui buget va fi alocată apărării naţionale şi reformelor militare”, a explicat un oficial guvernamental chinez.
Grupul francez Peugeot a ajuns la o înţelegere cu americanii de la General Motors pentru preluarea cunoscutului brand auto Opel, o tranzacţie destul de controversata în Germania, având în vedere că sindicatele germane nu au fost cele mai fericite.
Grupul Peugeot, aflat într-o situaţie la limită, fiind aproape de pragul insolvenţei acum 4 ani, a fost salvat de statul francez şi de un grup chinez, care au injectat câteva miliarde de euro.
China este un centru de putere de neegalat în economia mondială. Pentru ultimele trei decenii, creşterea sa a depăşit- o pe cea a tuturor celorlalte naţiuni. Industrii întregi care au necesitat zeci de ani să se maturizeze în Occident, aici au apărut în doar câţiva ani. O mare parte din această activitate are loc în zone industriale desemnate, unde oraşe au fost construite de la zero pentru a permite lucrătorilor din mediul rural să fie o parte a boom-ului. Între 1984 şi 2010, numărul construcţii din China a crescut de aproape cinci ori – de la 3,413 mile pătrate (8.842 km patrati) la 16,126 mile pătrate (41.768 km patrati). Pentru a construi aceste noi zone urbane, China a folosit mai mult beton în trei ani, între 2011 şi 2013, decât a folosit SUA în secolul al XX-lea.
Cu toate acestea, chiar şi în a doua cea mai mare economie din lume, rata de dezvoltare a depăşit cererea. Confruntându-se cu scăderea preţurilor şi creşterea preţului de vânzare – parţial din cauza supraproducţiei – Guvernul chinez a trebuit să intervină pentru a reduce avântul unor industrii, iar cest lucru a însemnat concedieri în masă. În zona Hebei, o provincie din nord, care înconjoară Beijing, impactul a fost foarte dificil. Aceasta a fost cândva o regiune înfloritoare, mult timp considerată centura de oţel a ţării. Multe dintre fabricile sale de stat au fost închise, însă acum zona este goală; pe de altă parte, morile de oţel cu capital privat se luptă pentru a supravieţui. Aceeaşi soartă s-a abătut asupra altor sectoare, creând aşa-numitele „fabrici zombie” din întreaga ţară.
În China, trecerea de la industrii cum ar fi producţia de oţel la electronică, telecomunicaţii şi biotehnologie a avut loc foarte repede. Europa şi Statele Unite ale Americii a suferit o schimbare similară de-a lungul mai multor decenii, timp în care industriile s-au extins şi au ajuns la maturizare. Revoluţia „high-tech” a Chinei a durat doar câţiva ani. Pe de altă parte, încercările Guvernului de a restructura economia a dus la aceste schimbări, iar sectoare precum mineritul, producţia de oţel şi de fabricare a cimentului au suportat greul pierderilor de locuri de muncă.
În oraşele Changzhi şi Luliang, aproape de râul Galben, în provincia de nord Shanxi, fabricile de ciment, care nu au reuşit să supravieţuiască acestor schimbări sunt acum goale. Altele, mutilate de datorii şi de vânzări scăzute, se străduiesc doar să plătească cu împrumuturile uriaşe luate pentru construcţii atunci când vremurile erau bune. Unitaţile de producţie care angajau mai mult de 1.000 de muncitori cândva, funcţionează acum cu un personal schelet de mai puţin de 100 de persoane. Acest peisaj industrial şi-a lăsat amprenta asupra oraşelor construite pentru muncitorii migranţi, iar aceste zone urbane mari au devenit, aşa –zisele „oraşe fantomă”, care au fost lăsate neocupate atunci când muncitorii din mediul rural nu au mai apărut. De asemenea, mulţi dezvoltatori au intrat în faliment, lăsând incompletă dezvoltarea acestor locuinţe.
Un studiu realizat de chinezi a identificat 50 de regiuni uriaşe din întreaga ţară în care locuinţele rezidenţiale nou- construite sunt, în mare parte, nelocuite. Un exemplu ar fi Kangbashi, un cartier nou în oraşul Ordos, construit în 2006 pentru a sprijini industria cărbunelui ce urma să înflorească în zonă. Kangbashi ar putea găzdui 300.000 de persoane, dar numai 10% dintre reşedinţe sale sunt ocupate. Altele ar fi Suzhou City dinChangshu, Erdos City din Dongsheng District şi Tongliao City din Horqin District – blocuri întregi de apartamente, centre comerciale, parcuri şi piaţete sunt goale, aşteptând locuitorii să sosească.
Ma Huateng s-a născut în Shantou, Guangdon pe 29 octombrie 1979, însă copilăria lui este înconjurată de mister. Se ştie doar că, atunci când era mic, visa să ajungă astrolog. La vârsta adolescenţei s-a mutat cu tatăl său, care obţinuse o slujbă în port, în Shenzen; acolo a urmat cursurile facultăţii, obţinând licenţa în informatică. Primul său job a fost la China Motion Telecom Development, furnizor de produse şi servicii telecom, unde se ocupa de dezvoltarea de software pentru pagere. A lucrat şi pentru Shenzen Runxun Communications, în departamentul de cercetare şi dezvoltare pentru divizia de internet a companiei.
La cinci ani după ce a absolvit facultatea, în 1998, Ma Huateng a pornit Tencent alături de alţi patru colegi. Cu 120.000 de dolari, bani câştigaţi jucând pe bursă, a finanţat compania. Se spune că la început Ma, pentru a putea ţine Tencent în viaţă, a avut diferite roluri în companie: de la om de serviciu până la web designer. Ca mulţi alţi chinezi din industria tehnologică, Pony Ma a fost inspirat de inovaţiile tehnologice ce veneau din Europa şi SUA şi dorea să le adapteze la piaţa chineză. Primul produs al Tencent a venit după ce Ma a participat la o prezentare pentru ICQ, primul serviciu de mesagerie pe internet din lume, fondat în 1996 de o companie israeliană. În februarie 1999, compania a lansat un software similar cu o interfaţă chinezească şi cu un nume puţin diferit – OICQ (Open ICQ). La finalul anului aveau deja peste 1 milion de utilizatori.
Totuşi asta nu însemna că nu au avut probleme. Pentru că serviciul era gratuit, Ma a căutat investitori care să le finanţeze compania ce înregistra costuri operaţionale tot mai mari. În 2000, firma de investiţii IDC şi Pacific Century CyberWorks din Hong Kong au cumpărat 40% din acţiunile Tencent pentru 2,2 milioane de dolari. În timp ce piaţa pentru pagere scădea, Ma a profitat de asta şi a implementat trimiterea de mesaje către telefoanele mobile. După această mutare, 80% din venituri veneau din înţelegeri cu operatorii telecom care erau de acord să împartă costurile de mesagerie.
În acelaşi timp, AOL (America Online) a cumpărat ICQ în 1998 şi a dat în judecată Tencent pentru că site-urile mesageriei chinezeşti (QICQ.com şi QICQ.net) încălcau drepturile de proprietate intelectuală. Tencent a pierdut şi şi-a redenumit programul QQ. A urmat extinderea companiei şi în 2003 a lansat portalul QQ.com, apoi s-a extins şi pe piaţa jocurilor video, iar în 2004 devenise cel mai mare serviciu de mesagerie din China, cu o cotă de piaţă de 74%, având 335 de milioane de utilizatori. Acest lucru l-a determinat pe Pony Ma să-şi listeze compania la bursa din Hong Kong, unde a strâns 200 de milioane de dolari, propulsându-l pe Ma în rândul celor mai bogaţi chinezi. În 2004, Tencent a lansat o platformă pe care vindea produse virtuale pentru jocuri, iar un an mai târziu a fost lansat paipai.com, platforma de e-commerce ce se luptă cu Alibaba. În 2010, imitându-l pe Bill Gates, Pony Ma a creat două echipe ce au intrat în competiţie directă pentru a lansa următorul produs al companiei. În ianuarie 2011, a fost lansat Weixin (WeChat), o altă aplicaţie de mesagerie, iar în 2015 WeChat a devenit cea mai folosită aplicaţie de acest gen din lume, 48% din utilizatorii de internet din lume folosind platforma lui Ma.
Ma Huateng apare foarte rar în presă şi este cunoscut pentru modul său de viaţă secretos. El crede în maxima „Ideile nu sunt importante în China, execuţia este”. Şi-ar fi întâlnit soţia prin platforma QQ şi împreună au un copil. Averea sa impresionantă vine din deţinerea a numai 9,7% acţiuni din Tencent Holdings, dar şi din proprietăţi în Hong Kong şi lucrări de artă în valoare de 150 de milioane de dolari.
Meritul lui Ma Huateng este faptul că niciodată nu s-a mulţumit cu starea lucrurilor de fapt şi tot timpul a încercat să‑şi îmbunătăţească produsele şi să găsească noi metode de a face bani.
Zhang Jiale este fiica unui magnat din domeniul asigurărilor, Zhang Jun. Stilul ei luxuriant de viaţă a devenit viral în reţelele de socializare chinezeşti. Pozele postate de ea o arată înconjurată de lux, în avioane private şi maşini sport, alături de fotomodele şi făcând cumpărători de la designeri celebri.
A stârnit controverse în rândul celor care au văzut pozele, atât datorită banilor pe care pare să îi aibă, cât şi datorită orientării spre un stil care o apropie mai mult de imaginea unui bărbat de “bani gata” şi nu pe al unei fete. Alături de pozele postate, ea a scris: “Banii pot să cumpere o casă, dar nu o familie.
Pot să cumpere un ceas, dar nu şi timpul. Pot să cumpere un pat, dar nu şi somn, pot să cumpere îngrijire medicală, dar nu şi sănătate”. Unul dintre comentariile postate pe platforma socială spune: “Nu îi urâm pe bogaţi, ce urâm este nedreptatea care se ascunde în spatele bogăţiei”.
Yingzi este o altă fată care a stârnit controverse pe reţelele de socializare chinezeşti şi a fost poreclită drept “fata care fură case”, potrivit BusinessInsider.com. Ea a fost acuzată de înşelăciune în urma unui joc pe calculator în care jucătorul care construia cel mai înalt turn ar fi trebuit să câştige o casă adevărată. Fata de 19 ani plătea studenţi cu 85 cenţi pe oră pentru a juca jocul în locul ei şi spunea “cu cât cineva este mai sărac şi nu îşi permite o locuinţă, cu atât îşi va pune mai multe speranţe într-un joc”.
Viaţa plină de lux pe care o duc cele două au stârnit critici în contextul în care în China bogăţiile adunate de generaţiile mature au creat generaţii tinere extrem de materialiste.