Tag: avioane

  • Băsescu: Dacă americanii insistă să cumpărăm F16, să ne permită să le luăm în rate (VIDEO)

    Şeful statului a avertizat că partea română trebuie să înţeleagă că americanii nu discută de trei ori despre o afacere. “Stilul balcanic de a face afaceri trebuie dat la o parte în relaţia cu americanii”, a spus Traian Băsescu la Pro TV.

    În privinţa achiziţiilor de avioane F16, dacă americanii insistă să cumpărăm avioane, ar trebui să ne permită să le achităm în rate şi la comun cu alte state, a adăugat preşedintele: “România a anunţat că nu are resurse financiare să le achiziţioneze. În schimb, SUA au propus un proiect regional în care mai multe state NATO – Bulgaria, Croatia, poate şi Ungaria – ar putea sa faca un pool de state care sa susţină dotarea statelor NATO cu avioane F16”.

    “Nu ne putem angaja într-un astfel de contract, decât dacă am găsi o soluţie de finanţare pe termen lung. În următorii 5-6 ani, România nu poate plăti miliarde, ci poate plâti 200 de milioane maximum, anual”, a declarat Băsescu.

    Mai mult pe www.stirileprotv.ro.

  • România ar putea achiziţiona avioane F16 noi. Băsescu a discutat în SUA despre acest subiect

    Ambasadorul a spus că la această idee face referire şi prevederea din declaraţia comună cu privire la parteneriatul strategic potrivit căreia România şi SUA îşi propun să lucreze împreună la o abordare cu caracter regional care să poată ajuta ţările interesate să-şi modernizeze forţele aeriene. “Este un plan care include şi Croaţia şi Bulgaria (…) Declaraţia se referă la acest lucru”, a spus Gitenstein. El a explicat că este vorba despre un “efort regional” care ar reduce costul acestor avioane prin faptul că ajută linia de producţie a companiei Lockheed Martin, dar şi pentru că ar presupune o diminuare a costurilor pentru antrenarea piloţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai bune linii aeriene din lume (GALERIE FOTO)

    Chiar daca multi oameni aleg o anumita linie aeriana doar pentru
    ca are cele mai scazute tarife, sunt altii pentru care este foarte
    important sa zboare cu o companie care le ofera scaune
    confortabile, mancare buna, stewardese amabile, care, in general,
    are intarzieri foarte mici si care nu are un istoric in accidente
    aviatice.

    Tocmai de aceea, a fost realizat un top al celor mai bune
    companii aeriene din lume, pe baza raspunsurilor a 18,8 milioane de
    pasageri. Iata cum arata topul.

    SURSA: www.cnbc.com

  • Elbit Systems va moderniza avioanele C-130 Hercules din flota Romaniei

    Elbit Systems va colabora cu IAROM, holdingul industriei de
    aparare, dar si cu alte companii romanesti, in cadrul contractului
    care va dura patru ani.

    “Cererea globala de modernizari ale flotelor aeriene si experienta
    noastra in diverse proiecte militare similare, de genul avioanelor
    C-130 din Coreea sau C-95 din Brazilia, ne pozitioneaza ca lideri
    de piata si speram ca vor urma si alte proiecte asemanatoare”, a
    declarat Yoram Shmuely, co-general manager al diviziei aerospatiale
    a Elbit Systems, citat de publicatia Globes.

    Elbit a operat in Romania de-a lungul ultimilor 15 ani, in special
    in proiecte de avionica, de cooperare cu companii ca IAR Brasov,
    Avioane Craiova sau Aerostar. Compania israeliana opereaza prin
    intermediul subsidiarelor locale Elbit Systeme SA, A-E Electronics
    SA, Elmet International SRL si Simultec SRL.

    Fortele Aeriene Romane dispun de cinci aparate Hercules – patru
    avioane C-130 B, fabricate in anii ’60 si donate de SUA Romaniei in
    1996-1997, respectiv un avion C-130 H, fabricat in 1972 si cumpara
    din Italia in 2004. La acestea se adauga sapte aeronave C-27 J
    Spartan, cumparate in 2007 de la firma italiana Alenia Aeronautica,
    din care prinele doua au fost livrate anul trecut.

    Elbit Systems este cotata la bursa Nasdaq. Ultimul pret pe actiune
    a fost 50,2 dolari, ceea ce inseamna o capitalizare de 2,14
    miliarde de dolari.

  • Avioanele si elicopterele politiei ar putea fi inchiriate de persoane sau firme

    Proiectul de act normativ, publicat pe site-ul MAI si supus
    dezbaterii publice, presupune modificarea Hotararii Guvernului 787
    din 2003 prin care se aproba ca Ministerul Administratiei si
    Internelor sa aiba “activitati finantate integral din venituri
    proprii”. Proiectul publicat marti prevede posibilitatea ca MAI sa
    “presteze servicii cu aeronavele din dotarea Inspectoratului
    General de Aviatie al Ministerului Administratiei si Internelor
    catre persoane fizice sau juridice”. Conform notei de fundamentare
    a proiectului, “intrucat fondurile bugetare alocate Ministerului
    Administratiei si Internelor sunt insuficiente, este necesara
    infiintarea unor activitati finantate integral din venituri proprii
    pe langa Inspectoratul General de Aviatie al MAI, constand in
    prestarea de servicii catre persoane fizice si juridice, cu
    aeronavele din dotare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ioan Niculae si-a facut companie aeriana si va opera si un avion care va fi cumparat de Gigi Becali

    “Am cumparat un avion Hawker 900 XP cu 9 locuri si un elicopter
    Dolphin cu 5 locuri, care vor fi operate in regim de taxi aerian de
    catre firma Inter Aviation. Firma este detinuta in proportie de 51%
    de fiica mea, Adina Niculae, restul fiind in proprietatea
    InterAgro”, a declarat pentru MEDIAFAX Ioan Niculae. El a adaugat
    ca avionul, care este nou, va intra in posesia Inter Aviation la
    sfrsitul lunii mai, iar elicopterul o luna mai tarziu. “Am discutat
    si cu Gigi Becali, care vrea sa cumpere o aeronava Challenger 604,
    sa operam si aeronava lui. Vrem sa amenajam o mica aerogara la
    aeroportul Baneasa, iar Gigi Becali va avea, la randul lui, acces
    la aeronavele noastre”, a spus Niculae.

    Cititi mai
    multe pe www.mediafax.ro

  • Avioane americane au atacat trei nave militare libiene

    Atacul a avut loc dupa “informatii confirmate” conform carora
    nava Pazei de Coasta si ambarcatiunile de escorta “trageau focuri
    de arma spre nave comerciale din portul Misrata”, precizeaza
    Comandamentul american pentru zona Africii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce inseamna modernizarea aeroportului Otopeni si cand ne luam ramas-bun de la cel din Baneasa

    Al treilea obiectiv al programului de dezvoltare si modernizare
    a Aeroportului “Henri Coanda” Otopeni este pe cale sa se incheie la
    finalul acestei luni. Pana acum, din faza a treia de modernizare
    s-au bifat primele doua puncte: constructia parcarii auto de 500 de
    locuri din luna iunie 2010 si reconfigurarea terminalelor Sosiri
    Internationale si Curse Interne in noul terminal Sosiri Schengen/
    non-Schengen cu doua noi benzi de bagaje din decembrie 2010.


    Oficialii Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti urmeaza sa
    inaugureze extinderea zonei de imbarcare prin burdufuri si sa
    implementeze fluxurile Schengen. Extinderea Finger este un obiectiv
    care a implicat, de fapt, prelungirea salii de imbarcare pentru
    destinatiile internationale a terminalului Plecari. Lucrarile au
    inceput in luna august 2009, s-au derulat fara restrictii de trafic
    si s-au finalizat intr-un an si jumatate. Modernizarea se traduce
    prin cresterea gradului de confort si, totodata, a capacitatii de
    prelucrare a pasagerilor. In prezent, capacitatea terminalelor este
    de 4,5 milioane de pasageri pe an, la un nivel de servicii C. Prin
    finalizarea fazei a III-a a obiectivului de investitii, preconizata
    pentru anul 2012, sase milioane pasageri pe an vor putea fi
    preluati prin aeroport, la un nivel de servicii B.


    Finalizarea fazei a treia mai presupune extinderea terminalului
    Plecari Internationale – viitorul terminal Plecari
    Schengen/non-Schengen, cu 52 de ghisee check-in si opt porti noi
    pentru Schengen, ce ar urma sa fie gata in iulie 2012.De lucrari se
    ocupa S.C. Romairport SRL, companie detinuta de grupul italian
    Astaldi, iar sursele de finantare se asigura din cele ale Companiei
    Nationale Aeroporturi Bucuresti si din credite externe si interne,
    rambursate de CNAB. Modernizarea aeroportului pare a fi imperios
    necesara, cata vreme strategia de dezvoltare si modernizare a CNAB
    prevede ca traficul low-cost de pe Aeroportul International Baneasa
    sa fie transferat treptat pe Otopeni, proces care se va finaliza in
    2013.


    Szabolcs Nemes, consultant in cadrul firmei Roland Berger,
    declara ca extinderile de acest gen se fac luand in calcul evolutia
    traficului de pasageri pe termen lung, in timp ce contextul
    economic actual este de o relevanta mai redusa. Asadar, in functie
    de prognoza de trafic si de capacitatile existente trebuie avute in
    vedere extinderile si modernizarile de elemente de infrastructura.
    In 2010, de exemplu, cinci milioane de pasageri au zburat de la
    Otopeni, in crestere cu 10% fata de anul 2009, dar la un nivel
    similar cu cele din 2007 si 2008. In plus, traficul pe aeroportul
    international Aurel Vlaicu-Baneasa a urcat cu 7,5%, la 2,11
    milioane calatori. In scenariul mutarii zborurilor de pe aeroportul
    Baneasa pe cel din Otopeni, spune Nemes, programul de extindere
    creeaza premisele necesare procesarii traficului aditional in
    conditii adecvate.

    La mijlocul anului 2007 a existat o perioada de cateva luni
    cand, din cauza lucrarilor de modernizare si extindere la
    aeroportul Baneasa, cursele au fost mutate la Otopeni, afectand
    implicit si nivelul de confort din aeroport: “Practic, desi
    aeroportul Henri Coanda are posibilitatea de a procesa traficul
    aditional in urma unei eventuale mutari a zborurilor de pe Baneasa,
    ma astept ca o preluare permanenta a acestor curse sa se poate
    gestiona in conditii substantial mai bune odata cu finalizarea
    lucrarilor de extindere la terminal”.

    Chiar ministrul transporturilor Anca Boagiu vorbea in decembrie
    2010 despre importanta mutarii zborurilor, ce-i drept, cu alte
    cuvinte: “Intr-un stat si o capitala europeana, cu o evolutie
    normala, transformarea aeroportului Baneasa este absolut necesara.
    Boagiu il numea un pas “foarte important” si un mesaj “foarte bun”
    pe care il da statul roman si “un mesaj foarte bun pentru
    bucuresteni, care se pot mandri ca au un aeroport VIP, ca in alte
    tari”.

  • Basescu: Acum vedem demagogia celor care s-au opus achizitiei avioanelor F16

    “Sase luni de participare militara la astfel de evenimente
    echivaleaza cu un an de diplomatie”, a declarat Basescu, apreciind
    ca “efectele se vad intotdeauna dupa” pentru tarile care participa
    la astfel de operatiuni. Pentru Romania insa, “acum se vede
    demagogia celor care au inceput sa strige ca in loc sa dam ajutoare
    sociale, cumparam avioane de lupta”.

    Traian Basescu a glumit pe seama comentatorilor care au criticat
    autoritatile pentru ca n-au exprimat inca o pozitie oficiala
    privind atacarea Libiei, spunand ca “e ca si cum am fi un tragator
    cu o arma in mana si caruia ii tremura degetul pe tragaci”. Din
    punctul lui de vedere, “Romania nu are de ce sa se pronunte acum”.
    “Romania a spus foarte clar ca este solidara si respecta fara
    niciun fel de comentariu rezolutia 1973 a Consiliului de Securitate
    al ONU pentru realizarea zonei de interdictie aeriana din Libia,
    pentru protejarea civililor”, a precizat presedintele.

    In urma cu o saptamana, presedintele afirmase tot la postul
    public de televiziune ca Gaddafi nu mai este o solutie pentru
    Libia, insa apreciase ca recunoasterea autoritatii nationale
    provizorii de la Benghazi este prematura, iar instituirea zonei de
    interdictie aeriana ar insemna riscuri de razboi si victime
    omenesti. El ii comunicase presedintelui francez Nicolas Sarkozy ca
    o interventie militara nu poate avea loc sub stindardul UE, ci
    numai al NATO si numai in prezenta unei rezolutii a Consiliului de
    Securitate al ONU.

    Romania asteapta acum decizia NATO, care va fi luata in
    urmatoarele ore, privind prima faza a planului de operatiuni in
    Libia, care se refera la impunerea zonei de interdictie aeriana in
    aceasta tara. “Daca vom fi solicitati, ne vom pune la dispozitie
    capacitatile de sprijin umanitar”, a spus presedintele. Daca la
    NATO se vor aproba directive de executie, va informa CSAT si se va
    vedea daca decurg obligatii pentru Romania, insa deocamdata nu este
    cazul. “Este atributul CSAT sa decida pozitia Romaniei si
    implicarea in functie de ceea ce ni se solicita.”

    In privinta capacitatilor de interventie militara ale Romaniei
    in cadrul rezolutiei ONU, adica limitate la interventia aeriana,
    Basescu a adaugat ca, daca nu se va reusi trecerea la un program de
    achizitii de avioane, “vom prelungi resursa avioanelor pe care le
    avem, strict pentru protejarea propriului spatiu aerian si servicii
    de patrulare aeriana, cum a fost anul trecut in tarile baltice”.
    Nivelul tehnologic al avioanelor existente este insa extrem de
    scazut, astfel incat “nici daca am dori nu am reusi sa participam
    in aceasta faza”. “Sa ne imaginam cum ajungi cu un MIG 21 Lancer la
    Aviano”, a comentat retoric Traian Basescu.