Tag: anunt

  • Schimbări uriaşe pe piaţa muncii: Ce trebuie să ştie toţi salariaţii din România. Ce joburi puteţi face de acum

    În această lună a fost oficializată prima schimbare din acest an a Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) prin introducerea a zece noi ocupaţii şi modificarea mai multor ocupaţii conform Ordinului comun al Ministerului Muncii şi al Institutului Naţional de Statistică nr. 1.988/1.527/2022.

    În Monitorul Oficial nr. 1144 din 28 noiembrie 2022 a fost publicat Ordinului comun al Ministerului Muncii şi al Institutului Naţional de Statistică nr. 1.988/1.527/2022 – privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011.

    Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) este un nomenclator apărut pentru prima dată în anul 1995.

    Cele 11 noi ocupaţii sunt:

    1. coordonator programe de sport (242235);

    2. creator de conţinut online (343526);

    3. logistician responsabil comenzi (432114);

    4. manager comerţ electronic (243106);

    5. manager logistică şi distribuţie (132457);

    6.  ofiţer de politici recreaţionale (242236);

    7. operator în centrale hidroelectrice (313114);

    8.  operator platformă logistică (818307);

    9. organizator evenimente (333201);

    10. registrator de registrul comerţului (261925);

    11. tehnician în hotelărie (422406).

    Ocupaţia existentă în codul COR şi care au suferit modificări prin schimbarea denumirii sunt:

    Se redenumeşte ocupaţia „auditor de sistem de management pentru sănătate şi securitate ocupaţională“ ca „auditor de sistem de management al sănătăţii şi securităţii în muncă“ şi se mută din grupa de bază 3257 Inspectori în domeniul protecţiei mediului şi sănătăţii ocupaţionale, asimilaţi în grupa de bază 2263 Specialişti în domeniul mediului şi al igienei şi sănătăţii ocupaţionale la codul 226310.

    Cele trei ocupaţii existente în codul COR şi care au suferit modificări prin mutarea în alte grupe de bază sunt:

    Se mută ocupaţia „specialist în managementul deşeurilor“ din grupa de bază 3257 Inspectori în domeniul protecţiei mediului şi sănătăţii ocupaţionale, asimilaţi în grupa de bază 2133 Specialişti în domeniul protecţiei mediului la codul 213310.

    Se mută ocupaţia „auditor de mediu“ din grupa de bază 3257 Inspectori în domeniul protecţiei mediului şi sănătăţii ocupaţionale, asimilaţi în grupa de bază 2133 Specialişti în domeniul protecţiei mediului la codul 213311.

    Se mută ocupaţia „manager al sistemelor de management de mediu“ din grupa de bază 3257 Inspectori în domeniul protecţiei mediului şi sănătăţii ocupaţionale, asimilaţi în grupa de bază 2133 Specialişti în domeniul protecţiei mediului la codul 213312.

     

     

  • Surse: China ar putea schimba strategia anti-COVID

    China ar putea anunţa peste câteva zile 10 noi măsuri anti-COVID, anunţă surse, citate în exclusivitate de Reuters.

    China ar putea anunţa 10 noi măsuri de gestionare a pandemiei COVID-19. Anunţul ar putea fi făcut miercuri, au declarat pentru Reuters două surse cu cunoştinţe în domeniu.

    Noile reguli vor completa cele 20 de măsuri dezvăluite în noiembrie, care au dus la o relaxare a restricţiilor.

    Autorităţile China ar putea să îşi retrogradeze „gestionarea COVID-19” de la o boală infecţioasă de categoria A de nivel înalt la o boală de categoria B, încă din ianuarie, au declarat luni sursele.

    Restricţiile dure din China au provocat reacţii ale cetăţenilor, iar în unele situaţii oamenii s-au confruntat cu poliţiştii.

  • Veşti proaste pentru şoferi: Anunţul care ar putea duce la creşterea peste noapte a punctului de amendă

    Începând cu 1 ianuarie 2023, valoarea punctului de amendă ar putea creşte la 300 de lei, faţă de 145 de lei, cât este în prezent ca urmare a majorării salariului minim brut pe economie 3.000 de lei, conform ultimelor declaraţii oficiale.

    Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social care a avut loc la Palatul Victoria în această săptămână, în cursul discuţiilor fiind analizate propunerile patronatelor şi sindicatelor legate de majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie.

    Guvernul şi partenerii sociali au căzut de acord în privinţa majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei – din care 200 lei scutiţi de impozit şi contribuţii de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcţiilor sa crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023.

    Codul Rutier actual prevede că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie.

    În anul 2022 valoarea punctului de amendă a fost îngheţat la 145 de lei pentru sancţiunile rutiere.

    Valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data de 31 decembrie 202, în lipsa altor modificări exprese. Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situa la 1.450 de lei.

    În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Astfel, amenda maximă pentru persoane fizice (20 de puncte de penalizare) va creşte de la 2.900 de lei la 6.000 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncta de penalizare) va creşte de la 14.500 de lei la 30.000 de lei.  

    Clasele de sancţiuni sunt:

    • clasa I: 2/3 puncte-amendă;
    • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
    • clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
    • clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
    • clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

     

     

     

     

  • Ce mesaj a trimis Enel clienţilor din România la o zi după anunţul privind ieşirea de pe piaţă

    Enel a anunţat miercuri că toate activităţile operaţionale din România se desfăşoară şi vor continua să se desfăşoare în mod normal, fără a afecta clienţii finali care vor beneficia în continuare de toate serviciile şi produsele cu care sunt obişnuiţi.

    Mesajul vine la o zi după ce grupul italian a anunţat, într-un document oficial, că se va retrage din România de anul viitor.

    În document nu se precizează clar la ce active va renunţa, Enel fiind unul dintre cei mai puternici investitori şi în producţia de energie verde.

    La finalul lunii trecute, presa elenă scria că în acest moment, Compania Publică de Electricitate a Greciei – PPC, cu o valoare de piaţă de 2,33 mld. euro, ar vrea să cumpere 70% din operaţiunile Enel din România, într-o tranzacţie de 1,3 mi­liarde de euro.

    Enel, compania care este operatorul reţelei de distribuţie a energiei din Muntenia Sud (Bucureşti), Banat şi Dobroegea şi care are un portofoliu de clienţi de 3 milioane de puncte de alimentare, a terminat primul semestru cu o pierdere de 115 mil. euro, faţă de un câştig de 45 mil. euro, strict pe zona de vânzare a energiei.

    Pe partea de distribuţie, acolo unde chiar reţeaua administrată are costuri proprii pentru energia consumată, pierderile italienilor au ajuns la 50 mil. euro de la un profit de 60 mil. euro în prima jumătate a anului trecut.

    Rezultatele slabe vin în contextul în care la jumătatea anului grupul a anunţat foarte clar că va accelera repoziţionarea în pieţele cheie, vânzarea de active făcându-se cu pedala de acceleraţie la podea.

     

  • eMAG anunţă schimbări de preţuri pentru clienţii care aleg livrarea la easybox

    eMAG a anunţat cei peste 400.000 de utilizatori care au abonament Genius că schimbă planurile tarifare şi nu mai livrează gratuit la easybox comenzi sub 30 de lei.

    Schimbările sunt valabile pentru eMAG şi Fashion Days. Pentru a păstra livrarea gratuită, utilizatorii trebuie să pună în coş produse cu o valoare mai mare de 30 de lei la easybox, showroom sau oficiile poştale.

    Pentru livrarea prin curier, comanda minimă rămâne 100 de lei. 

  • Un dintre cele mai mari ţări europene anunţă creşterea impozitării companiilor din energie

    Ministrul britanic de finanţe Jeremy Hunt a anunţat joi că guvernul va majora o taxă pe profit pentru firmele de petrol şi gaze şi o va extinde la firmele producătoare de energie, în încercarea de a strânge bani pentru a acoperi o neccesarul finanţelor publice, scrie Reuters.

    Hunt a declarat că taxa va fi majorată la 35%, de la nivelul actual de 25%. De asemenea, se va aplica şi producătorilor de electricitate, care vor plăti 45% de la 1 ianuarie.

    Creşterea preţurilor la petrol şi gaze în urma invaziei Rusiei în Ucraina a dus facturile la energie ale gospodăriilor la niveluri record, declanşând cea mai gravă criză a costului vieţii din Marea Britanie din ultimele generaţii.

    În prezent, costul de producţie a energiei electrice de la centralele pe gaz este, de obicei, punctul de referinţă pentru stabilirea preţului angro al energiei electrice, care ajută la determinarea sumei pe care oamenii o plătesc pentru energia lor.

    Acest lucru înseamnă că producătorii de energie regenerabilă, cum ar fi energia eoliană sau solară şi centralele nucleare, pot beneficia de preţuri en-gros ridicate.

     

  • Costurile cu energia, în atenţia celor mai mari inovatori ai lumii. Dr. Lisa Su, CEO al AMD, în cadrul evenimentului de lansare a celui mai performant procesor al companiei: „Consumul de energie devine un limitator important în centrele de date. În anumite părţi ale lumii, costurile cu energia au crescut de cinci ori”

    „Consumul de energie a devenit un limitator important în centrele de date. Iar în anumite părţi ale lumii, costurile cu energia au crescut de cinci ori”, a spus Dr. Lisa Su, preşedinte şi CEO al Advanced Micro Devices (AMD), în cadrul unui eveniment organizat în capitala mondială a inovaţiei – San Francisco. În cadrul acestuia, compania a anunţat lansarea celei de-a patra generaţii de procesoare a companiei. Denumite „Epyc” şi apărute într-o versiune iniţială în 2017, acestea au oferit AMD avantaje competitive importante în lupta cu rivali precum Intel.

    „A patra generaţie de Epyc, cu până la 96 de nuclee, este de trei ori mai performantă decât competiţia”, a spus Dr. Lisa Su în cadrul evenimentului. 

    Procesoarele de acest tip sunt utilizate de obicei pe servere imense, pe infrastructura care asigură, practic, internetul – Google Cloud, de exemplu, rulează pe AMD Epyc. Majoritatea furnizorilor mari de Cloud folosesc Epyc, de altfel, după cum reiese din discursul Lisei Su. Această nouă generaţie de procesoare ar avea rolul de a ajuta la economisirea a milioane de dolari în cazul data centerelor, datorită consumului redus de energie al acestora. 

    Pe plan local, AMD este prezentă, din 2021, printr-un centru propriu de design la Iaşi. Acolo lucrează o echipă de ingineri ce promovează deopotrivă inovaţii hardware şi software ale companiei, potrivit celor mai recente informaţii pe această temă. „Când luăm o decizie de genul acesta, ne uităm la baza de talente. Iar acesta este unul dintre motivele pentru care am venit acolo – datorită abilităţilor tehnologie pe care le-am găsit la resursa umană din regiune”, au declarat reprezentaţii companiei pentru Business MAGAZIN.

    Potrivit informaţiilor publice disponibile, Advanced Micro Devices SRL a generat venituri de 4,8 milioane de lei, iar numărul mediu de angajaţi ai companiei a ajuns la 60. 

    Listată pe bursa americană Nasdaq, compania a înregistrat la nivel global venituri de 5,6 miliarde de dolari în cel de-al treilea trimestru al anului, în creştere cu 29% prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită liniilor de business Data Center, Gaming şi Embedded, după cum reiese din informaţiile oficiale ale companiei.

     

     

     

     

     

     

  • Încă un gigant mondial începe să concedieze angajaţi şi lasă 11.000 de oameni fără locuri de muncă, pentru a recupera pierdeirile uriaşe ale companiei

    CEO-ul Meta, Mark Zuckerberg, le-a confirmat directorilor că firma va începe să concedieze angajaţi din cauza pierderilor masive înregistrate în ultima perioadă, a raportat The Guardian.

    Zuckerberg s-a adresat marţi dimineaţă directorilor companiei, anunţând reducerile de personal care vor avea loc în scurt timp. El a menţionat echipele de recrutare şi de afaceri ca fiind grupurile care vor suferi concedieri, adăugând că un anunţ intern care va stabili etapele planului în cauză va fi publicat miercuri dimineaţă, în jurul orei 6.

    Zuckerberg a spus că el este responsabil pentru declinul companiei, excesul de optimism cu privire la o potenţială creştere ducând la un număr prea mare de angajaţi.

    Şefa departamentului de resurse umane de la Meta, Lori Goler, a declarat că angajaţii care îşi vor pierde locul de muncă vor primi cel puţin patru luni de salariu ca indemnizaţie de concediere, a relatat WSJ, citând mai multe persoane familiare cu acest subiect.

    Meta, compania mamă a Facebook, Instagram şi WhatsApp, a raportat peste 87.000 de angajaţi la sfârşitul lunii septembrie.

    Industria tehnologică a suferit o încetinire severă în ultimele luni, după un apogeu atins în timpul pandemiei. O recesiune globală, creşterea ratelor dobânzilor şi luptele de reglementare au determinat marile companii tech, inclusiv Alphabet şi Amazon, să încetinească sau să oprească angajările. La sfârşitul lunii august, Snap a concediat 1.300 de angajaţi şi a redus investiţiile. Microsoft a concediat aproximativ 1.000 de angajaţi din mai multe divizii în octombrie, potrivit unui raport Axios. Săptămâna trecută, Twitter a concediat jumătate din forţa sa de muncă în urma preluării companiei de către Elon Musk, în valoare de 44 de miliarde de dolari.

    În ultimele luni, Meta a fost marcată de confuzie cu privire la viitorul companiei, în condiţiile în care platforma sa emblematică, Facebook, pierde utilizatori tineri şi se confruntă cu provocări uriaşe în materie de venituri din cauza modificărilor aduse politicilor de confidenţialitate ale Apple. Între timp, investitorii par încă neconvinşi de orientarea companiei către metavers.

    Luna trecută, investitorii au redus 80 de miliarde de dolari (69 de miliarde de lire sterline) din valoarea de piaţă a companiei, după ce aceasta a raportat că profiturile s-au înjumătăţit în al treilea trimestru. A fost una dintre cele mai dramatice devalorizări pe care Wall Street le-a văzut de la începutul anului.

    În februarie, Meta a pierdut 230 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă, marcând cea mai mare pierdere din istorie înregistrată într-o singură zi de o companie americană.

    Meta a lăsat să se înţeleagă că urmează să demareze reducerile de personal, după ce în septembrie a anunţat pentru prima dată o îngheţare a angajărilor de personal şi o potenţială restructurare.

  • (P) Black Friday 2022 – Cand începe Black Friday pe Infinity Marketplace şi care sunt cele mai râvnite produse din campanie

    Black Friday 2022, cel mai mare eveniment de shopping din an, s-a anunţat anul acesta începând cu data de 11 noiembrie. Cei mai mari jucători de pe piaţă se pregătesc cu oferte explozive pentru cea mai puternică perioadă de reduceri din an. Infinity Marketplace a anunţat reduceri în categorii diverse, de la produse dedicate casei, până la articole sportive şi cadouri.

    Magazinul online infinity.ro organizează campania de Black Friday în acest an în perioada 11-22 noiembrie şi invită oamenii la cumpărături smart cu sfaturi şi ponturi pentru pregătirea coşului de cumpărături înaintea startului campaniei de reduceri.

    Cele mai vândute produse de Black Friday pe Infinity Marketplace

    În anii precedenţi, de Black Friday la Infinity Marketplace, cele mai vândute produse au fost cele din categoria pieselor de mobilier, articolelor sportive şi decoraţiunilor.

    Anul acesta infinity.ro se aşteaptă ca, pe lângă aceste categorii de produse, să se numere printre vedete şi cea a cadourilor, motiv pentru care au anunţat că pe lângă oferte compentitive, vor oferi şi retur extins până pe 15 ianuarie produselor selectate pentru campania de Black Friday. Încurajând cumpărăturile calculate, nu cele la impuls, returul extins este un beneficiu pe care Infinity Marketplace îl oferă oamenilor pentru a putea achiziţiona atenţiile de sărbători fără grija perioadei de retur.

                    Tot în categoria celor mai vândute produse au intrat şi cele dedicate organizării casei, lenjeriilor de pat şi cele orientate spre îngrijirea grădinii şi terasei.

    Asigură-te că te bucuri de ofertele celei mai puternice perioade de reduceri şi fii pregătit pentru startul ofertelor Black Friday. Ţi-am pregătit surprize una şi una, însă până atunci, pregăteşte lista de produse de care ai nevoie şi lista de cadouri pentru prieteni şi familie. Pe Infinity Marketplace vei găsi soluţia de care ai nevoie.

     

     

  • Breaking news. Îngrijorările autorităţilor au fost confirmate: Telekom Romania Mobile nu a depus ofertă la licitaţia 5G, doar Orange, Vodafone şi Digi intră în competiţie. Anunţul oficial al ANCOM

    Îngrijorările autorităţilor şi speculaţiile din piaţa de telecom au fost confirmate: Telekom România Mobile, controlat de gigantul german Deutsche Telekom, a spus pas licitaţiei 5G din România, a anunţat oficial Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii.

    “Până joi, 27 octombrie 2022, data limită de depunere, ANCOM a primit 3 candidaturi de participare din partea ORANGE ROMÂNIA S.A., RCS & RDS Ş.A. şi VODAFONE ROMÂNIA Ş.A. în cadrul procedurii de selecţie competitivă organizată pentru alocarea celor 555 MHz in benzile de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400-3800 MHz. Comisia de licitaţie va analiza documentele de calificare şi va anunţa până cel târziu la 4 noiembrie 2022 care sunt operatorii care vor participa la licitaţia lansată de Autoritate în data de 19 septembrie 2022.

    Dosarul de candidatură depus de fiecare operator conţine documente de prezentare a situaţiei candidatului, din care să rezulte, printre altele, îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată la bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, dar şi faptul că respectivul candidat întruneşte condiţiile de participare: poate dovedi o cifră de afaceri pe ultimul an de minimum 10 milioane euro (echivalentul în lei) sau un capital social subscris şi vărsat de minimum 1 milion de euro (echivalentul în lei), că nu este în stare de insolvenţă ori lichidare, că afacerile nu îi sunt administrate de un judecător-sindic, că activităţile sale comerciale nu sunt suspendate etc. De asemenea, dosarul de candidatură trebuie să conţină şi oferta iniţială care indică numărul de blocuri pe care candidatul doreşte să le achiziţioneze în fiecare dintre categoriile de spectru disponibile.”