Tag: administrare

  • Medic psihiatru acuzat de neglijenţă de către familia unui tânăr care a murit după tratament

     Tânărul, Alin George Niţescu, urma de un an şi jumătate un tratament pshiatric, fiind în îngrijirea medicului Ramona Herişanu, care lucra la clinica privată “Dr. Irimia” din Piteşti.

    Familia bărbatului susţine că tratamentul consta în administrarea unei injecţii şi că tânărul ar fi murit în urma administrării unei astfel de doze, care i-ar fi provocat coma.

    “Am remarcat că în urma acestor supradoze fiul meu dormea peste 24 de ore în prima zi, când se făcea injecţia, iar în timpul primelor două săptămâni de după injecţie dormea mai mult ca de obicei, revenindu-şi în ultimele două săptămâni ale lunii. Deşi i-am adus acest fapt la cunoştinţa medicului Herişanu Ramona de mai multe ori, fie eu, fie soţia, dânsa ne-a spus că acesta este comportamentul normal şi că nu avem de ce să ne facem griji”, afirmă Viorel Niţescu, tatăl tânărului decedat, într-o scrisoare adresată ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi Colegiului Medicilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Contul de Facebook al lui Ludovic Orban a fost şters. Deputatul cere explicaţii companiei

     Orban a fost întrebat dacă a şters personal contul de Facebook.

    “Există trei variante posibile, de fapt numai două, că prima variantă, să-l fi şters eu sau cineva apropiat din familie este exclusă. Rămân două variante, fie contul a fost dezafectat, suspendat, de Facebook, fie un hacker mi-a spart parola şi mi-a închis contul. Oricum, mi se pare cam straniu… nu am avut probleme până acum cu contul de Facebook şi o lună de postări mai incomode pentru unii şi pentru alţii, m-am trezit fără cont de Facebook”, a declarat deputatul PNL.

    El a precizat că reţeaua de socializare reprezintă un mijloc de comunicare “foarte important”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢA Mediafax Talks about Energy: Stoparea scăderii producţiei, principalul obiectiv pentru Romgaz

     “În cazul Romgaz, cu datorii aproape de zero, nu era nevoie o listare pe bursă pentru a atrage investiţii. La Romgaz era nevoie de o creştere a performanţei. Noi am ţinut morţiş ca în planul de administrare principalul obiectiv să fie stoparea scăderii producţiei. Dacă Romgaz şi-ar fi pastrat producţia de acum 10-12 de ani, importurile României ar fi fost aproape zero”, a spus Dumitraşcu, prezent la conferinţa MEDIAFAX Talks about Energy.

    În ultimii ani, producţia Romgaz Mediaş a scăzut cu o medie anuală de 4,7%.

    Întrebat de ce Romgaz nu a luat măsuri pentru a stopa scăderea producţiei, Dumitraşcu a spus că nu are un răspuns.

    “N-am cum să mă pun în poziţia celor care au fost în diverse poziţii în Romgaz, care au acceptat această realitate. Investiţii s-au făcut, că nu s-au finalizat e la fel de adevarat, poate au fost investiţii neadecvate”, a spus Dumitraşcu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAF va rambursa în septembrie TVA de 1,08 miliarde lei

    Deconturile cu compensare şi restituire totalizează 1,03 miliarde lei, din care se compensează suma de 43,9 milioane lei şi se restituie 995,2 milioane lei, se arată într-un comunicat al ANAF. Deconturile cu compensare integrală totalizează 47,4 milioane lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România va începe exportul de gaze spre Ungaria în decembrie

     România şi Ungaria au convenit să realizeze toate investiţiile necesare pentru importul-exportul de gaze prin conducta Arad-Szeged până în 2016, potrivit unui plan de administrare al Transgaz (TGN) elaborat de Consiliul de Administraţie al companiei de stat.

    Conducta Arad-Szeged a fost proiectată să transporte, la capacitate maximă, o cantitate anuală de 4,4 miliarde metri cubi de gaze, echivalentul a circa o treime din consumul anual al României.

    “Având în vedere importanţa regională a proiectului, precum şi valoarea ridicată a investiţiei, proiectul a fost propus pe lista proiectelor de interes comun la nivelul UE, listă care va fi adoptată până la finele acestui an”, potrivit documentului citat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Niţu: Avizul de începere a urmăririi penale în cazul unui ministru parlamentar, o simplă formalitate

     “Cred că acest aviz este, din punctul ăsta de vedere, o simplă formalitate, pentru că de fapt vine în beneficiul persoanei care este suspectă de săvârşirea unei infracţiuni, pentru că, în cazul în care ai spune că nu dai acest aviz, asupra acelei persoane ar putea plana anumite suspiciuni şi nu şi-ar putea face apărările necesare. Cred că este în beneficiul celui suspectat să beneficieze de un cadru procesual în care să-şi formuleze apărările şi să beneficieze de drepturile şi garanţiile pe care Codul de procedură şi legislaţia în vigoare i le oferă”, a spus Tiberiu Niţu, referitor la posibilitatea ca Parlamentul să nu-şi dea acordul pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi.

    Procurorul general a adăugat că începerea urmăririi penale este un moment extrem de important pentru a putea administra probe în cadrul unui dosar penal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cei doi care administrează miliardele lui Ion Ţiriac

    “Eram direct răspunzător de afacerile grupului şi înainte de numirea ca CEO al Ţiriac Holdings”, spune Leonard Leca, lăsând să se înţeleagă faptul că nu l-a surprins decizia lui Ion Ţiriac de a-i înmâna cârma afacerilor. Leca a ocupat până în urmă cu două luni funcţia de director financiar al grupului Ţiriac, în care se află de şapte ani. Nu i-a cunoscut pe Ion Ţiriac şi fiul acestuia, Ion Alexandru Ţiriac, decât în ziua în care a susţinut interviul pentru angajare. Şi cum în prezent cei doi sunt la Monte Carlo, pentru Leca nu este neobişnuit să zboare până acolo pentru a discuta despre afaceri. „Prezint lunar activitatea firmei, iar anual are loc şedinţa acţionarilor”; vorbeşte „des” la telefon cu Ion Ţiriac, dar nu numai despre holdingul pe care îl conduce, ci şi despre „investiţiile private ale dânsului”.

    Noul CEO al Ţiriac Holdings cunoaşte grupul, care are afaceri cumulate de peste 500 de milioane de euro, în amănunt, iar în timpul primului interviu acordat presei spune chiar că unele detalii nu sunt cunoscute nici de unii din colegii săi. În puţin peste o oră de discuţii noul CEO dă o mulţime de cifre, ceea ce nu e de mirare, dat fiind profilul său de finanţist şi pasiunea pentru matematică – în vremea şcolii a fost chiar olimpic la respectiva disciplină.

    Vorbeşte repede, dezinvolt, este energic şi munceşte mult, spune el – de la 8 dimineaţa la 7 seara; în fiecare zi are în jur de 20-30 de întâlniri şi primeşte sute de mailuri. Cu directorii de divizii vorbeşte zilnic. Încearcă să compenseze timpul pe care îl „fură„ familiei prin cele trei concedii din fiecare an, pe care le petrece „în ţări calde, pentru că sunt o persoană solară”, iar asta se vede lesne, pentru că e bronzat chiar şi înaintea concediului.

    Mandatul său pare o continuare firească a traseului pe care se înscriu activităţile variate ale grupului – de la auto, real estate, financiar, energie şi până la aviaţie sau servicii de securitate. La fel de adevărat este că are propriile idei şi vise, cum ar fi listarea diviziei de real estate a grupului pe bursă. Sau extinderea investiţiilor în domeniul energetic, „în cazul în care vedem un cadru legal adecvat„.

    Leca îi succede în funcţie lui Petru Văduva, al cărui mandat s-a încheiat şi a preluat acum funcţia de director general al Transgaz. Chiar dacă mediul economic aspru din ultimii ani a dus la scăderea afacerilor, reprezentanţii grupului punctează că niciuna dintre divizii nu a fost închisă, ba dimpotrivă, au abordat noi segmente de piaţă, cum este cel energetic.

    Leonard Leca spune că punctul de cotitură în cariera sa a fost anul 2006, când a avut interviul pentru recrutare cu Anca Ioan, care conducea la acea vreme afacerile lui Ion Ţiriac. Îşi aminteşte că iniţial nu-şi dorea foarte mult să lucreze în grup. „Am înţeles că pe lista de propuneri pentru poziţia de CFO am fost zece persoane, iar la interviul final am ajuns doar eu.” Discuţia cu Ţiriac, care „te sperie puţin, îţi atrage toată energia, e un om foarte puternic„, a durat cam jumătate de oră. În aceeaşi zi l-a cunoscut şi pe Ion Alexandru Ţiriac, implicat şi el în afacerile grupului. La numai o lună a urmat cel mai greu moment din cariera sa, când a trebuit să-i propună lui Ion Ţiriac o schimbare profundă, radicală, a afacerii, prin implementarea unor noi metode de lucru, procedurale, cum ar fi sistemul informatic Oracle pentru domeniul financiar. „Afacerea era descentralizată şi fiecare conducea şi lua decizii pentru câte o firmă sau divizie. Creşteam organic, dar trebuia să fim mai organizaţi.„ A prezentat un plan de centralizare, care a fost aprobat, în condiţiile în care cifra de afaceri consolidată era atunci în jurul a 200 de milioane de euro.

    Daniel Antor este în continuare Director General al Ţiriac Auto, iar Marco Saltalamacchia a venit la conducerea Diviziei Auto Ţiriac Holdings, care include următoarele companii: Ţiriac Auto, Importatorii (Hyundai Auto Romania, Premium Auto, M Car Trading, Romcar), Ţiriac Auto Rulate şi Auto Stop

    Cititi articolul integral in editia tiparita a revistei Business Magazin de luni, 12 aug. 2013.

  • Clienţii ING pot face plăţi cu ajutorul telefonului, fără introducerea PIN-ului. Cum funcţionează noul sistem

     În plus, clienţii vor achita şi o taxă de acordare a serviciului ING Pay în cuantum de 95 lei.

    “Serviciul are circa 200 de clienţi şi vrem să ajungem la 2.000 de utilizatori până la finele acestui an. Lansarea noului serviciu se înscrie în orientarea strategică a ING Bank către mediul digitial şi este în linie cu creşterea accelerată a adopţiei şi utilizării smartphone-urilor în România”, a declarat şeful Product Management ING Bank România, Ştefan Radu, într-o conferinţă.

    Aplicaţia ING Pay poate fi descărcată de pe GooglePlay sau AppStore şi, pentru a deveni funcţională, mai este necesar un card micro-SD încorporat operat de VISA, care se ataşează la smartphone.

    Utilizatorii serviciului pot alege să introducă PIN-ul doar pentru plăţi mai mari de 100 de lei, situaţie în care tranzacţia se finalizează tot contactless.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Percheziţii la sediile unei firme care administrează două mall-uri din Capitală, suspectă de piraterie software

     Potrivit Poliţiei Capitalei, reprezentanţii firmei sunt supectaţi de piraterie software prin instalarea de programe de calculator fără licenţă.

    Prin instalarea acestor programe fără licenţă au fost prejudiciate mari companii producătoare de soft, a precizat Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.

    Anchetatorii pun în executare şase autorizaţii de percheziţii domiciliare şi în sistem informatic la sediul şi punctele de lucru ale societăţii comerciale care are în administrare cele două mall-uri din Capitală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UBS a devenit cel mai mare administrator de averi la nivel mondial, detronând Bank of America

     UBS a câştigat teren datorită investiţiilor efectuate de clienţi pe pieţele emergente, potrivit unui raport al companiei britanie de cercetare Scorpio Partnership, care a analizat situaţia a peste 200 de societăţi de administrare a activelor, transmite Bloomberg.

    La Bank of America, valoarea activelor în administrare a urcat anul trecut cu 5,9%, la 1.670 miliarde de dolari. Topul este continuat de băncile americane Wells Fargo şi Morgan Stanley.

    Industria de wealth management a crescut la nivel mondial cu 8,7% în 2012, la 18.500 miliarde de dolari, datorită majorării puternice a fondurilor noi atrase şi evoluţiilor pozitive de pe pieţele financiare. Indicele Standard & Poor’s 500 al bursei de la New York a urcat anul trecut cu 13%, în timp ce MSCI Emerging Markets Index a avansat cu 15%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro