Tag: companii

  • Băncile sunt reticente la creditarea firmelor şi din cauza recuperărilor reduse din insolvenţe

     “Din datele pe care le avem, aproape 90% din societăţile în insolvenţă au ajuns în faliment, iar sumele recuperate nu reprezintă mai mult de 2-2,5% din totalul masei credale. Acest lucru ne pune pe gânduri pentru că băncile intră în jocul insolvenţei ca un creditor garantat, iar dacă în această poziţie nu poţi să recuperezi, pierderile se regăsesc mai devreme sau mai târziu în politica pe care o bancă o are faţă de societăţile comerciale”, a declarat Oprescu miercuri la o conferinţă pe teme fianciare.

    El apreciază că este nevoie de o revenire la principii de disciplină financiară mult mai puternică, astfel încât băncile să nu priveze de credite clienţii fezabili, din cauza practicilor “nesănătoase” ale unor firme care s-au folosit de legea insolvenţei pentru a-şi proteja probabil bunuri personale.

    Blocajul produs în economie de firmele intrate în insolvenţă este estimat la 25 miliarde euro, cu o pondere de aproximativ 20% din Produsul Intern Brut, de circa 140 miliarde euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Twitter a achiziţionat două companii din zona de “social TV”

    Twitter încearcă să se apropie de zona de vizionare TV în timp real prin achiziţionarea a două firme din Europa, Mesagraph şi SecondSync, relatează theguardian.co.uk.

    Mesagraph, companie cu sediul la Paris şi SecondSync, cu sediul la Londra, sunt specializate în studii despre modul în care oamenii relaţionează cu televiziunea. Companiile sunt considerate a fi printre cele mai importante din zona “social TV”, unde oamenii urmăresc programele televiziunilor şi apoi comentează despre acestea pe reţelele sociale.

    “Twitter este singurul loc care oferă o conversaţie publică, în timp real, despre televiziune”, au declarat reprezentanţii SeconSync după anunţarea achiziţiei. “Alăturându-ne Twitter, vom putea duce această experienţă, împreună cu restul ecosistemului numit televiziune, la următorul nivel.”

    Simultan cu această tranzacţie, cei de la Twitter au semnat un parteneriat şi cu firma de cercetare de piaţă Kantar. Scopul este de a crea o serie de unelte de analiză pentru industria televiziunii din mai multe ţări din Europa.
     

  • Camera respinge reexaminarea ordonanţei care permite majorarea indemnizaţiilor din AGA

     Deputaţii au respins această cerere cu 195 de voturi “pentru”, 71 voturi “împotrivă” şi 76 de abţineri, adoptând ordonanţa 26/2013 în forma iniţială.

    PSD a susţinut această ordonanţă, în timp ce PDL a anunţat că va vota în favoarea cererii de reexaminare a preşedintelui.

    Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului pentru reexaminare ordonanţa 26/2013 care permite majorarea indemnizaţiilor membrilor AGA ale societăţilor în care statul e acţionar majoritar, precum şi asimilarea remuneraţiilor membrilor CA cu cele din companiile cu managament privat.

    Solicitatea şefului statului a vizat articolele 6 alin. 1 şi 14 alin. 1 şi 2 din ordonanţa guvernului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Companiile americane au acumulat rezerve de aproape 1.000 mld. dolari în conturi offshore

     Totodată, creşterea puternică a rezervelor deţinute de companii în străinătate subliniază încrederea redusă în economie şi reticenţa faţă de investiţii, în pofida condiţiilor bune de finanţare oferite de dobânzile scăzute.

    Rezervele totale de bani ale companiilor americane au crescut anul trecut la 1.640 miliarde de dolari, cu 12% mai mult faţă de nivelul din 2012, potrivit datelor agenţiei de rating. Astfel, companiile americane au pus deoparte anul trecut 180 miliarde de dolari.

    Multe companii din SUA menţin profiturile obţinute în străinătate în conturi bancare offshore, având în vedere taxele mari presupuse de repatrierea fondurilor pentru finanţarea de investiţii sau recompensarea acţionarilor prin răscumpărări de acţiuni sau dividende mai mari, relatează Financial Times.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noua formulă de calcul al veniturilor suplimentare din liberalizarea preţului la gaze – din 1 aprilie

     Noua formulă de calcul va fi aplicată de la 1 aprilie.

    La începutul anului trecut, Guvernul a decis că, în intervalul 1 februarie 2013-31 decembrie 2014, va suprataxa cu 60% companiile care derulează activităţi de extracţie şi vânzare a gazelor naturale din România, inclusiv din perimetrele din Marea Neagră, taxă aplicată la veniturile suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sector.

    Taxa reprezintă 60% din veniturile suplimentare, din care se deduc redevenţele aferente acestor venituri, precum şi investiţiile în segmentul upstream, fără a depăşi 30% din aceste venituri suplimentare.

    În proiectul prezentat de Ministerul Finanţelor la 26 martie şi aprobat în aceeaşi zi de Guvern se arată că va fi păstrată impozitarea cu 60% a veniturilor suplimentare, dar va fi schimbată formula de calcul a acestora din urmă, întrucât în legislaţia în vigoare nu se precizează că volumele de gaze naturale din producţia internă vândute consumatorilor noncasnici se referă la cei din piaţa reglementată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Siemens, mustrat de Merkel pentru vizita la Moscova

     Kaeser a mers săptămâna trecută la Moscova, unde a avut o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin.

    Mai mulţi oficiali ai guvernului german au criticat deplasarea şefului Siemens, situaţie care subliniază tensiunile generate la Berlin de criza din Ucraina, notează Bloomberg.

    În timp ce Statele Unite şi Uniunea Europeană încearcă să sancţioneze Rusia pentru intervenţia din Ucraina şi anexarea Peninsulei Crimeea, mulţi lideri din mediul de afaceri german îl consideră pe Putin un partener de afaceri.

    “Ca să fiu sincer, am găsit întreaga scenă un pic deplasată. Este adevărat că nu dorim sancţiuni economice, dar trebuie să îi arătăm preşedintelui rus că nu putem accepta o politică imperialistă”, a afirmat duminică, la un post de televiziune, ministrul german al Economiei şi Energiei, Sigmar Gabriel, vice-cancelar şi membru al partidului social-democrat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine şi cum îi angajează pe cei din generaţia Y

    Aceştia sunt nevoiţi să dezvolte noi strategii de recrutare şi de retenţie a tinerilor cu ajutorul digitalului, unul dintre cele mai importante aspecte din viaţa salariatului generaţiei Y – este concluzia directorilor de HR şi a consultanţilor din companiile locale care au participat la cea de-a noua ediţie a evenimentului HR Conference, organizat de ZF.

    “Avem o mulţime de provocări care vor veni mai devreme sau mai târziu şi în România. Vorbim despre o continuare a crizei economice, despre populaţia lumii care a atins o cifră foarte mare, iar numărul oamenilor competenţi este încă mic, despre o accelerare a tehnologiei şi despre faptul că populaţia activă îmbătrâneşte. Aşa că, în loc să ne plângem că tinerii sunt slab pregătiţi, că vor să aibă şi maşină, şi bani, şi vacanţă şi libertate, ar trebui să ne gândim la cum le putem oferi un mediu plăcut, pentru că aceasta este generaţia viitoare de angajaţi”, a spus Ioana Marcu, directorul de resurse umane al operatorului de telefonie mobilă Orange România.

    Şi Florin Tătaru, vicepreşedinte, HR & Organization în cadrul Enel România, susţine că inclusiv companiile de utilităţi, cum este şi cea pe care o conduce, trebuie să se adapteze rapid la noile tehnologii şi să îşi pregătească angajaţii pentru acestea. “Pentru 2017, aşa cum previzionăm impactul tehnologiilor, din 15 joburi pe care le considerăm cheie, şapte nu există în momentul acesta în România. E critic pentru noi să dezvoltăm în interior acest knowledge în mod accelerat. Realitatea companiilor din utilităţi este că există o mare diferenţă la vârsta de 35-40 de ani, care trebuie acoperită acum cu tehnologii noiì”, a spus el.

    Este necesară adaptarea modului în care HR-ul se raportează la profilul candidatului, mult digitalizat faţă de cel care acum ocupă poziţii de top, mai nerăbdător atunci când vine vorba despre şansele de promovare şi interesat în special de echilibrul dintre viaţa personală şi cea de la birou. Există şi strategii care nu trec mai departe de o simplă idee “pe hârtie” sau ajung să fie aplicate pe bucăţi. Astfel că, în multe cazuri, ideile bune ale managerilor de HR, care ar creşte nivelul de satisfacţie al angajaţilor şi, prin urmare, nivelul productivităţii, ajung să fie trecute cu vederea sau chiar respinse de boardul companiei fie pentru că acesta subminează rolul HR-ului în organizaţie, fie pentru că directorul de resurse umane nu reuşeşte să înţeleagă nevoile reale de business ale companiei.

  • Tânărul care dormea în parc şi la Starbucks a ajuns milionar şi investeşte în zeci de companii

    Un tânăr nevoit să îşi întrerupă cariera sportivă din cauza unui accident a trăit aproape un an dormind în parc, pe canapelele prietenilor sau în cafenele. A învăţat să scrie cod şi, în cele din urmă, startup-ul creat de el s-a transformat într-un business de milioane de dolari.  

    Ali Hamed s-a înscris la Universitatea Cornwell pentru a juca baseball, dar şi-a fracturat spatele într-un joc şi a fost nevoit să renunţe la sport. În perioada de recuperare, a învăţat să scrie cod şi a creat un site care sumariza ştiri. Startup-ul nu a avut succes, prin urmare a trecut la următoarea afacere: CoVenture, prin care construia software pentru companii mici în schimbul unui procent din acţiunile acestora.

    În perioada în care a construit afacerea, a trebuit să se mute aproape de tot în oraşul New York. Timp de şapte luni a fost practic un om al străzii în New York, alternând între a sta pe canapeaua prietenilor lui şi dormind în cafenele Starbucks sau în Union Square Park.

    În CoVenture, Ali Hamed a  angajat 40 dezvoltatori şi designeri web pentru a crea soluţii tehnice pentru companii care nu au un background tehnic. Prin afacerea lui, construieşte software care valorează 30.000 de dolari în schimbul a 5%  din acţiunile fiecărei companii.

    Afacerea s-a dovedit a fi extrem de profitabilă: în 2013,  CoVenture  a lucrat cu şase start-upuri, cu venituri care au totalizat 10 milioane de dolari.

    În prezent, Hamed este în ultimul an la Universitatea Cornwell, dar îşi petrece mare parte din săptămână în New York City. Şi-a permis între timp să îşi cumpere propriul apartament în oraş.

  • Managerii companiilor mizează pe creşteri în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţ

     “În cadrul anchetei de conjunctură din luna martie 2014, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +19%).

    În ceea ce priveşte estimarea producţiei, pentru unele dintre activităţi se va înregistra tendinţă de creştere mai mare decât pe total industrie prelucrătoare şi anume: fabricarea produselor din tutun (sold conjunctural +72%), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (sold conjuncturale +39%), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice şi fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice (solduri conjuncturale +36%)”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

    Pentru preţurile produselor industriale, se prognozează stabilitate relativă în următoarele trei luni, cu un sold conjunctural pozitiv de 5%. În ceea ce priveşte numărul de salariaţi, se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +4% pe total industrie prelucrătoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Femeile au şanse mai mari de a prelua conducerea unei companii aflate în criză

    Femeile, după cum au arătat mai multe studii, au şanse mai mari de prelua conducerea unor companii aflate în dificultate. Atunci când lucrurile se află pe o traiectorie greşită, companiile simt nevoie să recurgă la schimbări; cum femeile CEO sunt încă o raritate, numirea unei femei la conducere pare acea schimbare potrivită.

    Un studiu din 2010 semnat de Susanne Bruckmuller şi Nyla Branscombe relevă motivul pentru care femeile sunt deseori chemat să preia frâiele unei afaceri în scădere. Atunci când compania merge bine, susţin autorii, nu există nevoia de a schimba status quo-ul; iar acesta înseamnă, în condiţii normale, un număr mult mai mare de bărbaţi aflaţi în funcţii de conducere. Pentru a întări ideea, analiştii prezintă parcursul financiar al companiilor care au angajat bărbaţi faţă de cel al companiilor care au angajat femei: cele din urmă trecuseră, în cele mai multe cazuri, printr-o perioadă dificilă.

    Multe voci susţin chiar că femeile au puterea, într-o mai mare măsură decât bărbaţii, de a repara greşelile pe care alţii le-au făcut în cadrul organizaţiei. Alte exemple în acest sens sunt Katie Couric de la CBS şi Diane Sawyer de la ABC, ambele aduse în prim plan atunci când audienţele celor două televiziuni erau în cădere liberă.

    Surprinzător, studiile arată însă că după ce situaţia revine la normal, bărbaţii sunt deseori readuşi la conducere.