Tag: guvern

  • Curtea Constituţională a respins contestaţia PDL privind Legea imobilelor naţionalizate

     “În raport de criticile formulate, am respins sesizarea PDL, iar legea pe care şi-a angajat răspunderea Guvernul va merge la promulgare”, au menţionat sursele citate.

    Contestaţia luată vineri în discuţie de judecătorii constituţionali a fost depusă de PDL la Curtea Constituţională în 22 aprilie.

    Potrivit vicepreşedintelui PDL Liviu Negoiţă, din punct de vedere procedural, la asumarea răspunderii Guvernului s-ar fi încălcat decizia 1431 din 2010 a Curţii Constituţionale, care precizează că angajarea răspunderii Guvernului este neconstituţională dacă un proiect pe aceeaşi temă se află în proces de legiferare. El a precizat că PDL a depus în 2010 un proiect pe această temă care se află în dezbatere parlamentară la Senat şi Guvernul a ignorat acest lucru “şi a venit peste această procedură şi şi-a asumat răspunderea”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CCR a respins contestaţia PDL privind Legea imobilelor naţionalizate

    Curtea Constituţională a respins, vineri, contestaţia PDL în cazul Legii privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, potrivit unor surse din cadrul instituţiei.

    “În raport de criticile formulate, am respins sesizarea PDL, iar legea pe care şi-a angajat răspunderea Guvernul va merge la promulgare”, au menţionat sursele citate.

    Contestaţia luată vineri în discuţie de judecătorii constituţionali a fost depusă de PDL la Curtea Constituţională în 22 aprilie.

    Potrivit vicepreşedintelui PDL Liviu Negoiţă, din punct de vedere procedural, la asumarea răspunderii Guvernului s-ar fi încălcat decizia 1431 din 2010 a Curţii Constituţionale, care precizează că angajarea răspunderii Guvernului este neconstituţională dacă un proiect pe aceeaşi temă se află în proces de legiferare. El a precizat că PDL a depus în 2010 un proiect pe această temă care se află în dezbatere parlamentară la Senat şi Guvernul a ignorat acest lucru “şi a venit peste această procedură şi şi-a asumat răspunderea”.

    Negoiţă mai susţinuse că este încălcată şi decizia 1557 din 2009 a Curţii Constituţionale, care precizează că transformarea Guvernului, prin asumarea de răspundere, în autoritate legiuitoare concurentă Parlamentului încalcă articolul 1 alineat 4 şi articolul 61 alineat 1 din Constituţie.

    Toate stirile sunt pe gandul.info

  • Curtea Constituţională dezbate contestaţia PDL privind Legea imobilelor naţionalizate

     Contestaţia a fost depusă de PDL la Curtea Constituţională în 22 aprilie, judecătorii constituţionali stabilind ca aceasta să fie luată în discuţie în 10 mai.

    Potrivit vicepreşedintelui PDL Liviu Negoiţă, din punct de vedere procedural, la asumarea răspunderii Guvernului s-a încălcat decizia 1431 din 2010 a Curţii Constituţionale, care precizează că angajarea răspunderii Guvernului este neconstituţională dacă un proiect pe aceeaşi temă se află în proces de legiferare. El a precizat că PDL a depus în 2010 un proiect pe această temă care se află în dezbatere parlamentară la Senat şi Guvernul a ignorat acest lucru “şi a venit peste această procedură şi şi-a asumat răspunderea”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele BM: România rămâne ţara cu cele mai înalte nivele ale sărăciei din Uniunea Europeană

     El s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria cu premierul Victor Ponta şi a subliniat că progresul României în stabilizarea economică este cu deosebire impresionant în contextul mediului extern nesigur şi al continuării crizei din zona euro.

    “Cu toate acestea, în ciuda progreselor înregistrate de Guvern, România rămâne ţara cu cele mai înalte nivele ale sărăciei din Uniunea Europeană. Peste 30% din populaţie trăieşte cu mai puţin de 5 dolari pe zi. Aş dori să atrag atenţia asupra persoanelor care trăiesc cu un venit atât de mic, inclusiv populaţia romă de aici, din România, şi din alte părţi ale Europei. Consider că este un imperativ moral pentru toate guvernele să instituie sisteme de asigurări sociale pentru cei mai săraci şi să investească în învăţământ şi sănătate pentru cei care sunt cel mai nevoiaşi”, a spus preşedintele Băncii Mondiale, după întâlnirea cu premierul Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul majorează ajutoarele sociale din iulie, pentru a compensa creşterea preţului la energie

     El a precizat că suma venitului minim garantat va creşte în medie cu 13%, în două tranşe, iar alocaţia de susţinere a familiei va fi majorată în medie cu 30%.

    În luna februarie, Ministerul Muncii, Familiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care propune reglementarea măsurilor speciale destinate beneficiarilor de ajutor social şi de alocaţie pentru susţinerea familiei pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare determinate de eliminarea tarifului social la energie electrică şi creşterea preţului la energie electrică şi gaze naturale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elena Băsescu: S-a creat o confuzie referitoare la posibilitatea ca micii să fie interzişi în România. Care e soluţia pe care o propune

     Ea menţionează că într-o situaţie similară se mai află şi alte produse din carne, precum burgerul sau cârnatul spaniol chorizo.

    “În ultimele zile s-a creat o adevărată confuzie referitoare la posibilitatea ca «micii» să fie interzişi în România. De fapt este vorba despre interzicerea folosirii unui aditiv alimentar, bicarbonatul de sodiu – sau E500, care intra în componenţa «micilor»”, scrie ElenElena BăsescuTwitter.

    Ea arată că bicarbonatul de sodiu nu este un aditiv dăunător, atât timp cât este folosit în cantităţi mici, însă acesta poate ascunde mirosul sau gustul cărnii, în special a celei stricate. Pe de altă parte, bicarbonatul este folosit în reţetele tradiţionale de mici, fiind un ingredient important pentru păstrarea formei şi a culorii produsului. Mai mult, bicarbonatul poate fi folosit ca medicament în tratarea unor tulburări gastrice, menţionează Elena Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CC: Guvernul propune candidaţii la funcţia de judecător la CEDO din partea României

     Premierul Victor Ponta a declarat, după ce a participat la discuţiile de la Curtea Constituţională privind procedura desemnării judecătorului din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), că selecţia de către comisia constituită de Guvern ar fi mult mai rapidă deoarece la CSM a fost propusă o perioadă de două luni doar pentru desemnarea unor “bieţi” procurori din România, iar Consiliul se confruntă permanent cu probleme de cvorum.

    Potrivit premierului, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii ar fi susţinut că în Constituţie este prevăzut că CSM propune judecătorii, dar că el a sancţionat imediat “eroarea”, arătând că de fapt Constituţia stabileşte doar că CSM înaintează preşedintelui ţării astfel de propuneri, deci nu este vorba de judecătorul la CEDO.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şomajul în rândul tinerilor din Grecia a trecut de 60%

     În rândul persoanelor cu vârsta de 15-24 de ani, rata şomajului s-a situat la 64,2% în februarie, faţă de 59,3% în ianuarie, potivit cotidianului elen Kathimerini.

    Pe ansamblu, rata şomajului a avansat la 27%. În ianuarie, şomajul s-a situat la 26,7%, cifră revizuită faţă de nivelul anunţat anterior.

    Grecia a redus salariul minim pentru persoane sub 25 de ani cu 32%, la circa 500 de euro, pentru a stimula angajarea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premieră pentru România: Autobuze electrice pentru transportul în comun, la Cluj, cumpărate cu bani de la Guvernul Elveţiei

     Primarul Emil Boc a declarat joi, în cadrul manifestării “Întâlnirile europene de la Cluj – Transilvania”, că municipiul Cluj-Napoca va introduce, în premieră pentru România, autobuze electrice cu scopul de a promova un transport public ecologic şi nepoluant.

    El a afirmat că Primăria va cumpăra între 10 şi 15 astfel de autobuze, în funcţie de preţul de licitaţie, în baza unei finanţări din partea Guvernului Elveţiei.

    “În principiu, am primit acordul de finanţare şi aşteptăm ca Ministerul de Finanţe să dea aprobarea finală. Sper că acest model de la Cluj-Napoca să fie preluat şi de alte administraţii locale din România pentru că răspunde nevoilor de mediu, de consumuri reduse, nepoluante. Sper ca aceste autobuze, care vor face parte din parcul auto al RATUC, să le avem anul viitor în circulaţie pe străzile Clujului”, a spus Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • John Kerry: Al-Assad nu poate să facă parte dintr-un guvern de tranziţie în Siria

    Toate părţile prezente lucrează “la crearea unui guvern de tranziţie printr-un consens, ceea ce înseamnă în mod clar, în opinia noastră, că preşedintele (Bashar) al-Assad nu va participa la un guvern de tranziţie”, a declarat Kerry pentru presă, înaintea unei întâlniri cu şeful diplomaţiei iordaniene Nasser Judeh.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro