Tag: TVA

  • Ponta: A fost o campanie de presă idioată şi nu am mai redus TVA la produsele bio şi tradiţionale

    “În decembrie, când am făcut bugetul şi era un impact foarte mic, am vrut să reducem TVA pentru produsele bio şi cele tradiţionale. A fost o campanie de presă idioată şi noi, în loc să ne vedem de treabă, am zis “lasă, că le reducem când le reducem pe toate”. Deci, îmi cer scuze! Data viitoare nu mă mai iau după tot felul de campanii de acest gen. Eu cred că produsele tradiţionale, pe de-o parte, şi cele bio, pe de altă parte, reprezintă nişte branduri de ţară şi impactul pentru buget oricum e foarte mic, nu vorbim de cât vorbim în general la celelalte produse. Am vrut să îmi cer scuze, să ştiţi că mi-a părut rău după aia, că ne-am uitat la televizor în loc să ne uităm la interesul României”, a spus Ponta, la Consiliul Naţional al PSD.

    Proiectul actualizat al Codului Fiscal, datat 13 martie şi obţinut de MEDIAFAX, relevă că lista produselor pentru care Guvernul promite TVA de 9%, şi care a inclus iniţial doar pâinea, carnea, peştele, legumele şi fructele, a fost extinsă prin includerea şi altor produse, precum lapte, ouă, animale şi păsări vii.

    TVA de 9%, în loc de 24%, va fi introdusă, începând cu anul viitor, şi pentru accesul la evenimentele sportive, cu argumentul că sportul este un fenomen social şi economic care prezintă un grad înalt de interes pentru populaţie.

  • ANAT: Dacă TVA la agenţiile de turism scade la 9%, vacanţele interne şi externe se ieftinesc cu 10%

    Pentru agenţii, scăderea TVA ar însemna un lucru extraordinar. Nivelul actual de 24% este mult prea mare şi ne termină. Nu ne rămâne nimic ca să ne putem dezvolta. Cei care aduc turişti în ţară, în proporţie de 80%, sunt agenţiile. E bine că sprijinim hotelurile, iar legea voucherelor de vacanţă ajută în primul rând hotelurile, pentru că se întâmplă în România. Şi reducerea TVA la pachetele de servicii ajută tot hotelurile, însă scăderea TVA la agenţiile de turism s-ar simţi atât în preţul vacanţelor interne, cât şi al celor externe”, a spus Burcea.

    Guvernul ia în calcul scăderea TVA la 9% pentru întregul domeniu al turismului, a promis joi premierul Victor Ponta la deschiderea Târgului de turism, el precizând totodată că, în scurt timp, Ministerul Finanţelor va înainta şi normele de aplicare necesare emiterii tichetelor de vacanţă.

    Burcea crede că scăderea TVA ar fi un ajutor care ar lăsa la dispoziţia agenţiilor de turism nişte reusurse cu care să se poată dezvolta.

    “Pentru turism, noul Cod Fiscal este ca un dar de la Dumnezeu, pentru că propune reducere de TVA la agenţii, reducerea TVA la alimentele de bază, care va ieftini mâncarea în staţiuni, şi reduceri de CAS, care înseamnă că oamenii vor avea mai mulţi bani. Dacă oamenii vor avea mai mulţi bani în buzunar, o parte din ei se vor duce şi pe turism”, a afirmat oficialul ANAT.

    El a adăugat că, în aceste condiţii, vacanţele se vor ieftini cu peste 10%, în condiţiile în care în străinătate turismul se scumpeşte permanent.

    “Nouă ne va rămâne un spaţu fiscal de 15% cu care putem scădea preţul vacanţelor şi putem să facem oferte speciale. Cazarea are TVA de 9%, masa în hoteluri e taxată cu 9%, iar dacă şi agenţiile vor avea TVA de 9%, există toate premisele ca produsul turistic să fie mai ieftin”, a mai spus Burcea.

    Anul trecut, s-au cazat în România 8,4 milioane de turişti, cu 6,6% mai mult decât în anul precedent. Numărul turiştilor străini a crescut cu 11,5%, până la 1,9 milioane, iar cel al românilor cu 5,3%, la 6,5 milioane.

     

  • Vâlcov: Vom lua în considerare TVA de 9% pentru lapte când fermierii şi producătorii ajung la consens

    “Singurul motiv pentru care laptele nu a fost introdus în prima variantă (a Codului Fiscal – n.r.) a fost acela că fermierii nu au dorit acest lucru, au susţinut producătorii un lucru şi fermierii alt lucru, se pare că acum au ajuns la un consens sau încearcă să ajungă la un consens. Există mai multe posibilităţi şi în următoarea prezentare (a Codului – n.r.), dar şi în dezbaterea din Parlament, dumnealor să ajungă la un consens pentru că, practic, din alimentele de bază doar laptele a fost scos pe acest singur considerent”, a afirmat Vâlcov, după o conferinţă pe tema Codului Fiscal.

    El a arătat că impactul bugetar nu este foarte mare prin aplicarea cotei reduse de TVA de 9% şi pentru lapte, însă aşteaptă să se ajungă la un consens înainte de a lua în considerare propunerea.

    “Impactul bugetar nu este foarte mare, dar nu vrem să creăm în piaţă aceste dezechilibre şi contre între diferiţi actori. În momentul când vom avea un consens, aşa cum am avut la carne şi celelalte produse, vom lua în considerare această propunere, până atunci nu ar fi corect să facem acest lucru”, a spus Vâlcov.

    Proiectul noului Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adăugată, de anul viitor, de la 24% la 20%, iar pentru carne, peşte, legume şi fructe la 9%.

    Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) a trimis joi o scrisoare către ministerele Finanţelor şi Agriculturii şi către Parlament în care solicită reducerea TVA la 9% şi la lapte şi produse lactate, considerând discriminatorie scăderea taxei doar pentru unele alimente.

    Reprezentanţii APRIL apreciază că introducerea laptelui şi produselor lactate între alimentele care vor beneficia de reducerea la 9 % a cotei TVA va corecta o mare eroare care s-ar putea reflecta negativ asupra viitorului industriei laptelui din România şi al consumatorilor.

    “Excluderea lactatelor din măsurile de reducere semnificativă a TVA-ului poate crea premisele unei discriminări pentru consumatorii de produse lactate, în special copii, adolescenţi şi populaţie de vârsta a treia, care au cea mai mare nevoie de beneficiile nutriţionale ale lactatelor într-o alimentaţie echilibrată. Totodată, excluderea laptelui şi lactatelor din măsurile de reducere a TVA va perpetua concurenţa inegală între produsele din UE şi produsele româneşti comercializate pe piaţa românescă, concurenţă accentuată după instituirea embargoului impus de Rusia”, se arată în scrisoarea APRIL, transmisă joi MEDIAFAX.

    Consumul scăzut de produse lactate din România, aflat sub media europeană, şi condiţiile dificile ale pieţei fac ca numărul de fabrici de procesare a laptelui din România sã scadă continuu.

    Situaţia dificilă în care se află producţia primara de lapte şi industria lactatelor din România va fi supusă, potrivit APRIL, unui nou şoc odată cu desfiinţarea cotelor de lapte, de la 1 aprilie 2015. Astfel, în condiţiile în care se menţine TVA de 24% pentru lapte, fermierii români vor fi dezavantajaţi în comparaţie cu cei din alte ţări europene, care aplică taxe mai mici, şi acest lucru poate avea consecinţe severe asupra exploataţiilor producatoare de lapte din România.

    “Scăderea numărului de fabrici de procesare a laptelui din România duce la un dezechilibru grav între cererea şi oferta de lapte produs în fermele româneşti, ferme în care statul român a investit mulţi bani prin diverse instrumente financiare (ajutoare de minimis, subvenţii şi cofinanţare în proiecte de dezvoltare). Reducerea TVA la lapte şi produse lactate va diminua comerţul cu produse lactate nefiscalizate, va creşte calitatea nutritivă şi siguranţa alimentară pe filiera laptelui, având un beneficiu final semnificativ asupra coşului zilnic al consumatorului român”, se mai arată în documentul citat.

    Potrivit APRIL, piaţa lactatelor este estimată la aproape 900 de milioane de euro. Cei mai importanţi producători la nivel naţional sunt Danone, Albalact, Friesland, Olympus, Delaco şi Hochland.

     

  • De când poate scădea TVA. Discuţii cu reprezentanţi ai FMI şi CE

    Potrivit ministrului finanţelor, Darius Vâlcov, guvernul va discuta măsurile de relaxare fiscală prevăzute de proiectul noului Cod fiscal cu reprezentanţii FMI şi ai CE, măsurile fiind deja incluse în scrisoarea de intenţie nesemnată la vizita din februarie a delegaţiei creditorilor.

    Proiectul cuprinde mai multe măsuri de relaxare fiscală, printre care reducerea TVA la 20% din 2016 şi 18% în 2018, respectiv la 9% pentru carne, peşte, legume şi fructe, tăierea accizelor la carburanţi şi alcool, eliminarea impozitului pe construcţiile speciale şi a impozitului de 16% pe veniturile din dividende, precum şi reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 14% din ianuarie 2019.

    Vâlcov a precizat că dacă vor fi încasate în plus faţă de plan venituri bugetare de 1,5 mld. lei în T1 şi încă 1,5 mld. lei în T2, atunci reducerea TVA şi a accizelor va începe încă din acest an, prin OUG. Măsurile de relaxare fiscală propuse prin noul Cod fiscal vor duce la neîncasarea unor venituri bugetare de peste 37 mld. lei în patru ani, din care jumătate va fi recuperată pe baza efectului pozitiv care va fi înregistrat în economie, potrivit estimărilor guvernamentale.

  • Ernst & Young: Reducerea TVA trebuie însoţită de combaterea evaziunii şi creşterea colectării

    Proiectul noului Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adăugată, de anul viitor, de la 24% la 20%, iar pentru carne, peşte, legume şi fructe produse alimentare de bază la 9%. Cota standard de TVA ar urma să fie redusă în continuare, la 18%, din ianuarie 2018, conform calendarului redactat de Guvern.

    “Deşi binevenită, aplicarea de la 1 ianuarie 2016 a modificărilor propuse ar crea un deficit bugetar de aproximativ 16 miliarde de lei, pe care Guvernul susţine că îl poate recupera treptat începând cu 2015. După majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 24% în 2010, evaziunea fiscală în cazul acestei taxe a atins cote maxime. Dacă se aşteaptă, prin opoziţie, că o reducere a cotei de TVA va conduce implicit şi la diminuarea fraudei fiscale, aceasta nu este de ajuns. Este posibil ca Guvernul să aibă soluţii (nedeclarate) şi ne putem aştepta din nou la reduceri ale investiţiilor sau la reducerea unor cheltuieli bugetare. Totuşi, sperăm că aceste măsuri de relaxare fiscală, dacă vor fi adoptate, vor fi susţinute şi de o intensificare a acţiunilor pentru combaterea evaziunii fiscale, precum şi pentru colectarea la bugetul statului a impozitelor şi taxelor”, afirmă Ioana Iorgulescu, senior manager, asistenţă fiscală şi juridică la EY România.

    Pentru 2016, încasările la buget sunt estimate să scadă cu 11,6 miliarde lei, dar cu o creştere la venituri de 6,4 miliarde lei din TVA, contribuţii sociale, impozit pe salarii, impactul bugetar net pentru anul viitor fiind calculat la 5,2 miliarde lei.

    Prin introducerea cotei reduse de TVA 9% pentru carne, peşte, fructe şi legume, România se alătură majorităţii statelor Uniunii Europene care au implementat o astfel de cotă. De asemenea, este o măsură cerută şi aşteptată de mediul de afaceri care, cel puţin în principiu, ar crea o competitivitate reală pe piaţa de profil, potrivit sursei citate.

    “Sperăm ca această reducere a cotei de TVA să aibă efectele aşteptate şi din perspectiva bugetară – în principal reducerea evaziunii fiscale, creşterea consumului şi, implicit, creşterea veniturilor bugetare din TVA. Dar, totodată, că se bazează pe o analiză a rezultatelor obţinute ca urmare a reducerii în anul 2013 a cotei de TVA la pâine şi produse de panificaţie”, a mai arătat Iorgulescu.

    EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de 27,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014.

     

  • Calculele noului Cod Fiscal

    De asemenea, accizele la carburanţi şi alcool vor fi reduse, ţiţeiul din producţia internă şi cafeaua, bijuteriile, confecţiile din blănuri şi autoturismele vor fi scoase din categoria produselor astfel taxate, iar impozitul de 16% pe veniturile din dividende va fi desfiinţat.

    Reducerea impozitelor şi taxelor va putea fi aplicată prin îngheţarea cheltuielilor bugetare în 2016 la nivelul din acest an, iar din 2017 circa 40% din impactul bugetar al creşterii PIB va merge spre relaxare fiscală şi 60% spre cheltuieli bugetare, a explicat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.

    Potrivit lui Vâlcov, golul de venituri estimat pentru 2016 din reducerile programate la TVA şi accize şi eliminarea taxei pe stâlp şi a impozitului pe veniturile din dividende va fi acoperit din impactul pozitiv al creşterii economice asupra veniturilor bugetare. Ministerul Finanţelor estimează pentru anul viitor un minus de 16,4 mld. lei, din care se aşteaptă să recupereze venituri de 9,4 mld. lei. Pe de altă parte, Finanţele au calculat un impact pozitiv de 1,7% asupra creşterii în 2016, ceea ce ar însemna o creştere economică de 4,7%.

  • Constantin: Ne aşteptăm să scadă preţurile la carne, legume şi fructe după reducerea TVA

    Ministrul a afirmat că sunt trei efecte benefice şi pentru agricultură în proiectul noului Cod Fiscal: reducerea TVA la carne, legume şi fructe, scutirea de impozit pentru mijloace de transport agricole şi eliminarea taxei pe stâlp.

    “Măsura de reducere a TVA la carne, legume şi fructe reprezintă salvarea a două sectoare măcinate de evaziune fiscală şi de efectele embargoului impus de Rusia”, a adăugat Constantin.

    Reprezentanţii industriilor de carne şi legume-fructe s-au plâns în ultimul an că au probleme cu vânzările din cauza excesului de marfă ieftină intrată pe piaţa autohtonă din ţările UE, după embargoul impus de Rusia produselor alimentare din ţările Uniunii Europene.

    “Reducerea taxei la carne, la legume şi fructe se va face pe tot lanţul de producţie şi va avea ca efect atât scăderea evaziunii, cât şi preţuri competitive. Ne aşteptăm să scadă preţurile atât la carne, cât şi la legume şi fructe, după reducerea TVA, aşa cum s-a întâmplat şi la pâine”, crede ministrul Agriculturii.

    El susţine că în urma reducerii TVA, pâinea s-a ieftinit cu aproximativ 12%.

    Reprezentanţii patronatele din agricultură au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că solicită reducerea TVA nu doar la carne, ci şi la produsele din carne, susţinând că dacă problema nu va fi rezolvată, evaziunea se va muta pe lanţul final de producţie.

    “În ceea ce priveşte scutirea de impozit pentru mijloace de transport agricole, cred că va accelera procesul de retehnologizare în agricultură. Mă bucur şi că s-a eliminat taxa pe stâlp şi cred că şi acest lucru va ajuta agricultura”, a mai spus ministrul.

    Proiectul noului Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adăugată, de anul viitor, de la 24% la 20%, iar pentru carne, peşte, legume şi fructe produse alimentare de bază la 9%.

    Cota standard de TVA ar urma să fie redusă în continuare, la 18%, din ianuarie 2018, conform calendarului redactat de Guvern.

    Documentul prevede reducerea cotei standard pentru toate bunurile şi serviciile de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, reducerea cotei de TVA pentru carne, peşte, legume şi fructe de la 24% la 9% începând cu 1 ianuarie 2016 şi introducerea taxării inverse pentru livrarea de clădiri, părţi de clădire şi terenuri de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare, începând cu 1 ianuarie 2016.

    Ulterior, cota standard de TVA ar urma să fie diminuată de la 20% la 18%, începând cu 1 ianuarie 2018.

    Pentru 2016, încasările la buget sunt estimate să scadă cu 11,6 miliarde lei, dar cu o creştere la venituri de 6,4 miliarde lei din TVA, contribuţii sociale, impozit pe salarii, impactul bugetar net pentru anul viitor fiind calculat la 5,2 miliarde lei.

  • Patronate: Dacă TVA nu scade şi la produse din carne, evaziunea se mută pe lanţul final de producţie

    “Decizia de a reduce TVA la carne este foarte bună, dar dacă reducerea taxei nu va fi făcută şi pentru produsele din carne, evaziunea se va muta pe lanţul final de producţie”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Alex Jurconi, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro.

    Proiectul noului Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adăugată, de anul viitor, de la 24% la 20%, iar pentru carne, peşte, legume şi fructe produse alimentare de bază la 9%.

    Cota standard de TVA ar urma să fie redusă în continuare, la 18%, din ianuarie 2018, conform calendarului redactat de Guvern.

    “Dacă eu sunt procesator de carne şi cumpăr carnea cu TVA de 9% şi apoi vând mai departe preparatul din carne cu TVA de 24%, nu voi fi interesat să plătesc taxe la stat. Voi prefera să vând la negru salamul, fără să-l declar”, a explicat Jurconi.

    În urma reducerii TVA, încasările la buget sunt estimate să scadă anul viitor cu 11,6 miliarde lei, dar cu o creştere la venituri de 6,4 miliarde lei din TVA, contribuţii sociale, impozit pe salarii, impactul bugetar net pentru anul viitor fiind calculat la 5,2 miliarde lei.

     

  • Guvernul anunţă reducerea TVA la 20% din ianuarie 2016. Principalele modificări ale Codului Fiscal

    ”Ultimul lucru esenţial era reducerea TVA. De la 1 ianuarie 2016 putem să venim cu cota generală de TVA la 20% şi aşa avem îndeplinite toate angajamentele asumate de USL”, a spus Ponta.

    Totodată, executivul intenţionează să reducă TVA pentru carne, peşte, legume şi fructe de la 24% în prezent la 9% începând cu 2016.

    În cazul microîntreprinderilor, Guvernul va introduce cote de impozitare diferenţiate, în funcţie de numărul de salariaţi. Impozitul pe construcţiile speciale va fi eliminat, iar accizelor ar urma să scadă.

    Impactul tuturor măsurilor propuse de Guvern pentru anul viitor este de 16,2 miliarde de lei brut, respectiv 6,8 miliarde de lei net.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Italia: Opt arestări într-o fraudă cu facturi false inclusiv printr-o firmă românească

    Şapte firme cu sediul în Italia, patru cu sediul în Ungaria şi câte una cu sediul în România şi Elveţia sunt suspectate că au emis facturi false pentru a evita să plătească taxe.

    Opt persoane, între care un om de afaceri şi un contabil, au fost arestaţi în cadrul investigaţiei efectuate de către procurori şi poliţia financiară în Perugia (centru), potrivit Ansa, care nu oferă alte precizări.

    Susşecţii riscă să fie acuzaţi de conspiraţie în formă agravată în vederea fraudării taxelor la nivel transnaţional.

    În total, 42 de milioane de euro au fost confiscate de la suspecţi, iar peste 31 de milioane de la comapniile implicate.

    Potrivit site-ului 20min.ch, ancheta a durat peste doi ani şi s-a desfăşurat în regiunile Napoli şi Milano, iar autorităţile italiene au fost ajutate de către cele elveţiene.

    Cifrele, actualizate, sunt importante, comentează site-ul elveţian, care precizează că este vorba, între altele, despre facturi false pentru suma de 160 de milioane de euro, peste 40 de milioane de euro TVA neplătită, 85 de milioane de euro impozabili sustraşi de la plată către fisc.

    Trei persoane au fost plasate în arest preventiv, iar alte cinci sub arest la domiciliu.