Tag: televiziune

  • Televiziunea, magnetul cel mare

    Chiar daca de obicei primul trimestru al anului este o perioada cu investitii mai reduse in publicitate, reprezentand doar 15-20% din cheltuielile anuale, potrivit Mariei Tudor, managing director al Zenith Media, intre ianuarie si martie sumele investite au crescut cu aproximativ 45% la rate card (sumele brute fara discount) si cu 30% la net. Daca anul trecut investitiile nete in publicitate au fost de aproximativ 430 de milioane de euro, iar primul trimestru a adus 86 de milioane de euro, Maria Tudor estimeaza ca in primele trei luni din 2008 s-au cheltuit in jur de 100 mil. euro.

    Printre factorii care au stat la baza acestei cresteri in primul trimestru al anului se numara aparitia unor advertiseri noi, cum sunt brandurile din categoria de lux, dar si majorarea investitiilor unor companii din domeniul bancar, al telecomunicatiilor, farmaceutic sau turistic. Potrivit estimarilor Zenith, cea mai mare agentie de media de pe piata, cei mai importanti investitori in publicitate au fost in 2007 cei din domeniul telecomunicatiilor (cu cresteri de 21% fata de 2006), al berii (23%), al cosmeticelor (57%), auto (60%) si al bauturilor racoritoare (40%).

    Si in acest an e de asteptat ca partea cea mai consistenta a bugetelor de publicitate sa fie cheltuite pentru televiziune, adica aproximativ 363,8 milioane de euro din cele 525,6 milioane de euro, la cat evalueaza Zenith Media piata in 2008. Investitiile in publicitatea la televiziune sunt urmate de cele in presa scrisa, cu circa 82,8 milioane de euro, apoi de sume sensibil mai mici estimate pentru panotajul stradal si cel interior, radio, internet si cinematograf.

    “In primul trimestru, impartirea bugetelor pe medii nu a variat foarte mult fata de 2007. Ziarele au pierdut putin, panotajul stradal a fost ceva mai putin folosit, dar ma astept ca o parte din pierderi sa fie compensata datorita campaniei electorale. Televiziunea continua sa atraga cele mai multe investitii si probabil va fi in jur de 65% din piata, cum a fost si anul trecut”, afirma Maria Tudor. In timp ce reprezentantii altor agentii de media estimeaza cresteri de aproximativ 35-40% pentru statiile mari de televiziune si intre 10% si 40% pentru cele mici, reprezentanta Zenith spune ca vom afla nivelul cresterii abia la sfarsitul anului.

    Ea remarca faptul ca investitiile concentrate spre televiziune fac ca piata de publicitate din Romania sa fie diferita de cele din Europa de Vest, unde televiziunea atrage doar in jur de 40% din bugetele de promovare, iar celelalte medii sunt mult mai puternice. Situatia nu este specifica insa doar Romaniei, ci tuturor tarilor din Europa Centrala si de Est. “Televiziunea este mediul principal peste tot in regiune in general, bugetele de promovare atrase fiind peste 50%. Numai ca noi suntem una dintre cele mai fragmentate piete, in alte tari televiziunea fiind mult mai previzibila si mai usor de controlat. De exemplu, in Ungaria sunt doi jucatori puternici, in Cehia aproximativ la fel, iar Polonia are trei statii de televiziune cheie, dintre care cea de stat este foarte puternica”, afirma Tudor.

    Despre evolutia canalelor de promovare, directorul Zenith Media afirma ca presa va creste, chiar daca se confrunta cu probleme de distributie, investitiile in panotajul stradal vor continua si ele sa evolueze, la fel si cele in mediul online, dar sumele atrase de internet sunt inca mici, mai ales din cauza penetrarii reduse a acestuia, de aproximativ 30%. Segmentul de reviste se va dezvolta in continuare: pe de o parte se lanseaza si se vor mai lansa reviste upscale (in ultimul an s-au lansat Harper’s Bazaar, Eve, Marie Claire si InStyle), pentru ca apar branduri din zona de lux, in timp ce o parte din titlurile locale “vor disparea pentru ca nu livreaza”. Ea considera ca in acest an vor fi mai putine cresteri de preturi in segmentul de presa, cu exceptia ziarelor de sport, despre care managerul Zenith Media spune ca vor avea tarife speciale pentru perioada Campionatului European de Fotbal si cea a Jocurilor Olimpice, tarife pe care le considera firesti, avand in vedere audienta pe care o vor atrage cele doua evenimente.

    “Pe de alta parte, radioul este, ca si anul trecut, <sold out> si a urmat majorarea preturilor, fireasca in contextul cererii mai mari decat oferta.” Directorul Zenith Media afirma ca radioul este insa un mediu care are propriile limitari, din punctul de vedere al publicitatii: “Radioul functioneaza foarte bine in mix cu alte medii, mai ales pentru campanii promotionale. In acest context, nu e nici o surpriza ca televiziunea continua sa aiba o pozitie dominanta si anul acesta, indiferent de cresterile de preturi. Televiziunea este media care ofera un foarte bun randament (return on investment) pentru advertiseri”. Cresterea la nivelul pietei de publicitate este vizibila si la nivelul agentiilor de profil. In ceea ce priveste Zenith Media, daca in 2006 agentia a avut o cifra de afaceri de 36 de milioane de euro, iar in 2007 de aproximativ 54 de milioane de euro, pentru acest an Maria Tudor estimeaza o crestere de minim 30% a cifrei de afaceri.

    In februarie, agentia si-a lansat divizia digitala, Zed Digital Romania, cu scopul de a se extinde in aria serviciilor interactive. “Zed Digital va fi probabil undeva in jurul a 5% din cifra de afaceri a Zenith Media. Nu am asteptari foarte mari din punctul de vedere al volumelor, am insa asteptari ca dinamica si ca solutii de comunicare pe care le poate aduce”, declara Maria Tudor.

    Chiar daca perioada de sfarsit si inceput de an a adus multe schimbari de conturi de media (Heineken, Raiffeisen Bank, Citroën, InBev, Petrom, Romtelecom, Cosmote, BCR – ultimele doua conturi lucreaza cu alte agentii de media datorita unor decizii internationale), reprezentanta agentiei spune ca a fost selectiva in ceea ce priveste participarea la licitatii, preferand sa se concentreze pe clientii din portofoliu. Printre cei mai importanti clienti ai Zenith Media se numara L’Oréal, Ursus Breweries, BRD-GSG, Nestlé, Carrefour, grupul ING si Toyota. “In 2007 am avut o crestere organica foarte buna, dar si un new business de calitate. Mai sunt cateva categorii de bunuri de larg consum si mai ales telecom care ne lipsesc si pe care mi le-as dori in portofoliu. Sper ca perioada urmatoare sa fie buna pentru noi din acest punct de vedere”, afirma Maria Tudor.


    Top zece agentii de media
  • Mai e fotbalul o investitie la TV?

    Managerii de televiziuni au si de ce sa faca socoteli, avand in vedere ca investitia totala in achizitionarea drepturilor de televiziune s-a ridicat la aproximativ 150 de milioane de euro. Aproximativ doua treimi din suma – 102 milioane de euro cu TVA (85 de milioane de euro fara TVA) – au reprezentat numai meciurile din Liga 1, achizitionate de Antena 1 si RCS&RDS la sfarsitul lunii martie pentru o perioada de trei ani.

    Competitorii consortiului Antena 1 si RCS&RDS au fost Realitatea Media – Telesport si Kanal D, care au oferit maxim 84,5 milioane de euro, respectiv 72,5 milioane de euro.

    Desi suma este de peste trei ori mai mare decat cele 28 de milioane de euro platite de Telesport in 2004 pentru difuzarea meciurilor in perioada 2004-2008, Dumitru Dragomir, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat ca valoarea este mica, asteptandu-se ca drepturile de transmisiune pentru viitorii trei ani sa ajunga la 150-160 de milioane de euro.

    Daca din aceasta afacere echipa campioana va castiga aproximativ patru milioane de euro anual, iar ultimele clasate vor incasa in jur de un milion de euro pe an, in ceea ce priveste recuperarea banilor de catre Antena 1 situatia este incerta.

    “Nu cred ca banii atrasi din publicitate corelati direct cu meciurile de fotbal sa acopere aceasta investitie. Insa, daca ne gandim la faptul ca meciurile din Liga 1 ajuta la cresterea cotei de piata a unei statii, rezulta ca aceste meciuri vor avea un efect benefic asupra tuturor bugetelor atrase de o televiziune. Deci este posibil ca, la finalul celor trei ani, investitia sa poata fi acoperita de ratingurile si cotele de piata in crestere”, apreciaza Victor Popa, media account director la Optimedia, agentia de media din cadrul grupului de comunicare Publicis.

    Cristi Cretu, directorul departamentului sport al trustului Intact, considera ca pe segmentul urban vor fi derby-uri care vor inregistra si peste 20 de puncte de rating (aproximativ 1.970.000 de telespectatori), optiunile 2, 3 si 4 in jur de 10 puncte de rating, iar meciurile de optiunea a 8-a si a 9-a vor inregistra 4-5 puncte de rating.

    Victor Popa vede de asemenea o posibilitate a recuperarii investitiei prin promovarea si atragerea de bugete pentru emisiunile conexe transmisiunilor sportive sau prin lansarea unui nou post de sport care sa difuzeze meciurile mai putin importante. Anuntat inca de la inceputul anului ca facand parte din cele trei posturi (sport, muzica si business) in care trustul Intact va investi aproximativ de 30 de milioane de euro, canalul de sport ArennaTV a fost prezentat la jumatatea lunii mai sub numele de GSP TV.

    Carmen Lixandru, managing director la MediaCom, agentia de media a grupului de comunicare Grey Worldwide Romania, e de parere ca Antena 1 poate sa-si recupereze investitia, dar estimeaza ca presiunea va fi foarte mare, din cauza unei cresteri mai mici de 35-40%, cat a fost in ultimii ani valoarea cresterilor pe piata de publicitate. "Investitiile in publicitate in segmentul de sport vor creste categoric. Televiziunile au majorat deja costul unui punct de audienta cu o medie de 25-30%; in plus, aceste programe sunt considerate premium si se percepe o suprataxa intre 30% si 50% aplicata la valoarea unui punct de rating. In general, transmisiile competitiilor de fotbal sunt cam cele mai scumpe programe din grila unei televiziuni”, mai spune Lixandru.

    In aceeasi zi cu drepturile pentru Liga 1 s-a decis si ca TVR si Boom vor difuza meciurile din Champions League, cel mai important format sportiv la nivel mondial, a carui finala din acest an dintre Manchester United si Chelsea Londra a fost urmarita de aproximativ 100 de milioane de oameni.

    Care va fi insa audienta meciurilor? Ioan Todan, directorul departamentului de sport din TVR, afirma ca difuzarea meciurile din Liga Campionilor ar trebui sa fie varfuri de audienta pe toate cele trei segmentele de public – national, all urban (18-99 de ani) si comercial (urban 18-49 de ani). Andreea Hreniuc, TV sales manager la Splendid Media, agentia care vinde publicitate pentru posturile publice de televiziune, estimeaza ca audienta medie pe segmentul all urban va fi cuprinsa intre 6 si 10,5 puncte de rating, adica intre 591.000 si 1.034.250 de telespectatori.

    In legatura cu cele 35 de milioane de euro pe care i-a platit TVR pentru difuzarea meciurilor din optiunea 1 a Ligii Campionilor, Ioan Todan spune ca rezultatele investitiei se vad deja, postul public castigand capital de imagine in urma acestei achizitii.

    Tot la imagine se refera si Radu Budes, managing director la Splendid Media, atunci cand afirma ca, desi sumele platite pentru drepturile de televiziune sunt substantiale, pot fi considerate investitii in imagine. “Televiziunile nu privesc lucrurile strict din perspectiva veniturilor realizate din difuzarea programelor achizitionate. Adica atat cat am dat versus atat cat am scos. Este importanta si cresterea pe care un program bun o aduce programului dinainte sau celui de dupa. Aceste cresteri se contorizeaza la randul lor in bani”.

    De cand sunt difuzate la Pro TV meciurile din Champions League, recordul de audienta a fost inregistrat la meciul Steaua-Real Madrid, care a avut un rating de 27,2 puncte in mediul urban, fiind urmarit de aproximativ 2,9 milioane de telespectatori.

    Victor Popa crede ca, odata cu transmiterea partidelor de catre TVR din 2009, ratingurile medii ale competitiei vor scadea cu aproximativ 35-40%. In acest context, Pro TV va transmite incepand cu acest an partidele din Cupa UEFA, a doua competitie ca importanta dupa Champions League, dar care are un rol din ce in ce mai semnificativ pe piata media autohtona, datorita calificarii a cel putin patru echipe romanesti in grupele UEFA (Rapid, Dinamo, Unirea Urziceni, Poli Timisoara) si a posibilei calificari a FC Vaslui din Cupa UEFA Intertoto.

    “In sezonul urmator, patru echipe romanesti au sanse sa ajunga in aceasta competitie, asa ca interesul va fi major. Sa nu uitam ca printre meciurile cu cele mai mari ratinguri inregistrate pana acum se afla cel din sferturile Cupei UEFA, Steaua-Rapid, precum si semifinala Steaua-Middlesbrough. Incepand din sezonul 2009, aceste drepturi de difuzare apartin Pro TV si ne asteptam la o promovare foarte puternica, cel putin la nivelul promovarii din Liga Campionilor”, spune managerul Optimedia. Meciul Steaua–Middlesbrough din semifinalele Cupei UEFA, editia 2006 a avut un rating de 33,7 de puncte in mediul urban, iar meciul Steaua-Rapid din sferturile de finala ale competitiei a inregistrat un rating de 31,3 de puncte.

    Despre audientele meciurilor din Cupa UEFA, Costi Mocanu, directorul general al companiei Pro TV, afirma ca media de audiente in targetul comercial al Pro TV va fi in jurul a 7%, in timp ce pe canalul Sport.ro, media va fi probabil de 0,8-1 puncte pe acelasi target.

    Chiar daca meciurile din Champions League sunt printre cele mai importante programe ale Pro TV la ora actuala, Costi Mocanu spune ca incasarile din publicitate ale postului nu vor fi afectate de pierderea drepturilor de difuzare pentru aceasta competitie, asa cum nu au fost afectate nici in urma cu cinci ani, cand postul nu a mai transmis partidele din campionatul intern de fotbal. “Am pierdut Champions League pentru ca suma oferita de altii a fost mai mare decat a noastra. Foarte bine, inseamna ca nu ne puteam permite programul. Am pus in oferta banii care ne dadeau o margine de profit”, precizeaza directorul companiei Pro TV.

    Programele sportive au ocupat anul trecut locul al saptelea in topul programelor difuzate de televiziunile romanesti, din punctul de vedere al audientei, in timp ce in primele cinci luni ale acestui an au ajuns pe locul 6, pe primele trei locuri fiind stirile, serialele si emisiunile de divertisment.

    Costi Mocanu considera ca “actiunea, drama, vedetele, transmisiunile live si neprevazutul” sunt ceea ce ii determina pe oameni sa urmareasca meciurile de fotbal, in timp ce Cristi Cretu crede ca pasiunea romanilor pentru fotbal se datoreaza performantelor, inclusiv celor din perioada dinainte de 1989. “Inainte de ’89, fotbalul era una dintre putinele distractii, iar dupa ’89 a fost unul dintre putinele sporturi care au fost mereu in prim-plan. Suporterii au ramas mereu aproape de fotbalul intern. Celelalte sporturi si-au pierdut fanii din cauza lipsei de performante”.

  • Cinema pe consola de jocuri

    Nu demult, Bill Clarkson, student la Stanford, se plangea prietenilor pe blogul sau ca de fiecare data cand vrea sa vada pe televizor un film descarcat de pe internet prin serviciul Netflix, are nevoie de o multime de cabluri care ii invadeaza toata camera. Cablurile respective sunt cele prin care televizorul este conectat la computer astfel incat sa se poata comporta ca un monitor pentru PC. Clarkson este insa unul dintre putinii utilizatori de internet care folosesc aceasta metoda.

    In SUA, spre exemplu, numai 1,5 milioane de consumatori de internet si-au conectat pana acum cel putin odata televizorul la calculator, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Park Associates. Acest dezinteres ar putea fi explicat prin faptul ca metodele de conectare implica fie o multime de cabluri intre cele doua aparate, fie un dispozitiv special, care de multe ori ocupa prea mult spatiu sau este costisitor.

    La o privire de ansamblu, desi au reusit sa obisnuiasca publicul cu filme si programe TV descarcate de pe internet, companiile de media s-au limitat doar la continut. Iar producatorii de echipamente par sa fi scapat din vedere ocazia de a le oferi oamenilor o metoda mai comoda de a urmari filmele descarcate de pe internet decat prin intermediul televizorului conectat la computer, cu ajutorul unor echipamente suplimentare.

    “Poate ca totul se rezuma la faptul ca utilizatorii nu mai vor sa cumpere inca o cutie mare si neagra pe care sa o plaseze undeva in sufragerie sau in dormitor”, spune Kurt Scherf, analist in cadrul Park Associates.

    AppleTV este un bun exemplu de astfel de “cutie neagra” prin intermediul careia utilizatorii pot descarca, contra cost, filme si multe alte programe TV pe care le pot viziona in voie pe ecranul televizorului. Dezavantajele unui astfel de dispozitiv tin nu numai de spatiul necesar depozitarii sale, cat si de spatiul de pe hard disk, care pentru multi este neincapator.

    Avand in vedere ca, din cauza protectiei drepturilor de autor, filmele nu pot fi stocate mai departe pe CD-uri sau alte unitati optice, in ciuda faptului ca au fost platite, echipamentele de genul AppleTV nu sunt cu mult mai apreciate de utilizatori decat hatisul de cabluri si fire care conecteaza televizoarele la computere.

    Nici Microsoft nu a avut mai mult succes cu al sau Media Center, sistem prin intermediul caruia utilizatorii pot inregistra programele sau filmele preferate direct in memoria calculatoarelor personale. Atentia industriei s-a concentrat in ultima perioada intr-o alta directie – posibilitatea de vizionare a filmelor descarcate de pe internet prin intermediul unor echipamente tot mai populare mai ales in SUA si Asia – consolele de jocuri video de ultima generatie.

    Anul trecut, compania Netflix a facut primul pas prin introducerea serviciului “Watch Instantly” in locul vechiului sistem de livrare a filmelor prin posta. Prin acest serviciu, compania le permite tuturor abonatilor sai sa aiba acces gratuit la o baza de date care cuprinde peste 8.000 de filme si emisiuni de televiziune.

    “Acesta este numai inceputul”, comenteaza Reed Hastings, directorul executiv al companiei. Planul companiei presupune colaborari cu marile companii din industria IT&C, precum LG sau Microsoft, Hastings urmarind sa extinda oferta de filme a Netflix pe cat mai multe console de jocuri de ultima generatie – Xbox 360 de la Microsoft, PlayStation 3 a Sony si Nintendo Wii.

    Seful Netflix spera sa extinda serviciul Watch Instantly pentru toate cele peste 23 de milioane de console vandute pana acum pe piata americana. Pentru Microsoft, colaborarea cu Netflix pare la o prima vedere lipsita de sens, dat fiind ca firma fondata de Bill Gates detine deja propriul serviciu de acest gen, Xbox Live, prin care le ofera celor peste 10 milioane de abonati aproximativ 5.000 de ore de filme si programe TV.

    Dar in competitia cu rivalul Sony pe piata consolelor, un avantaj de 75 de milioane de abonati, cati numara in prezent Netflix, justifica strategia Microsoft. Si Sony isi concentreaza atentia catre acest segment. Compania a anuntat de curand lansarea unui serviciu asemanator pentru posesorii de PlayStation care doresc sa descarce filme prin intermediul consolelor PlayStation3 sau PlayStation Portable (PSP).

    Reprezentantii Sony au precizat ca serviciul va fi lansat in cursul lui 2008. Pentru posesorii de console care nu sunt abonati Netflix sau nu folosesc serviciul Xbox Live al Microsoft, o alternativa o reprezinta TVersity, o aplicatie care face legatura intre calculatorul personal si orice tip de consola. Mai exact, TVersity transforma computerul intr-un server media la care se pot conecta toate dispozitivele pe baza de IP (internet protocol) din cadrul retelei locale.

    Serverul media creat de TVersity contine si o gama vasta de servicii de Internet TV si radio streaming. De departe cea mai avantajoasa caracteristica a TVersity este faptul ca este un program gratuit. In plus, TVersity este relativ usor de instalat, iar site-ul contine instructiuni de utilizare.

    Printre dezavantajele aplicatiei se numara insa faptul ca nu poate fi folosita decat pe computere care folosesc sisteme de operare de la Microsoft, precum si interfata saracacioasa, dupa cum spun unii dintre utilizatori. “Poate ca nu arata chiar ca ultimul model de interfata grafica, dar isi face treaba destul de bine. Am reusit sa imi conectez computerul la consola PS3, dar si la Xbox 360 fara nicio problema”, declara unul dintre colegii lui Bill Clarkson, si el impatimit al jocurilor.

    Competitia incepe sa se ascuta insa, TVersity avand deja de putin timp un concurent – aplicatia MyCasting, produsa de Orb Network. Trecand peste asemanarile dintre cele doua programe, MyCasting asigura compatibilitate totala cu toate tipurile de console, in special cu Nintendo Wii, Microsoft XBox 360 si Sony PlayStation 3. Programul este de asemenea gratuit si permite, pe langa accesarea fi sierelor video si audio, si vizualizarea fotografiilor la televizor.

  • Ghid TV online

    Alianta Nord-Atlantica a anuntat recent ca lanseaza o televiziune online, pentru a imbunatati imaginea aliantei militare occidentale. “O mare parte din continut se va axa pe misiunea celor 47.000 de trupe din Afganistan si ne dorim sa avem cinci echipe de televiziune care sa transmita din aceasta tara”, spunea comunicatul dat publicitatii de catre NATO cu o saptamana inaintea lansarii televiziunii online la summit-ul de la Bucuresti.

    Pentru piata romaneasca, principiul de functionare al unei televiziuni online nu e strain, insa exemplele de astfel de initiative se pot numara pe degete si, in ciuda declaratiilor optimiste cu care fiecare din ele a pornit la drum, pana acum nici una n-a reusit sa se impuna in dauna celorlalte, nemaivorbind de intrarea in concurenta cu televiziunile clasice. Prima televiziune online din Romania a fost Evo TV, infiintata in luna mai a anului trecut de catre Sergiu Mihalcea, fostul realizator al posturilor Antena 1, Realitatea TV si Prima TV impreuna cu inca trei actionari: “Lucram de zece ani in televiziunea traditionala si am fost oarecum dezamagit de niste limite pe care managerii nu voiau sa le depaseasca. M-am gandit ca asa cum in strainatate televiziunile online s-au impus, si in Romania trebuie sa existe un moment de inceput in acest domeniu”.

    La inceput, televiziunea s-a adresat tinerilor intre 16-25 de ani, insa ulterior conducerea si-a dat seama ca agentiile de publicitate sunt de fapt interesate de publicul intre 25 si 40 de ani, cu putere de cumparare mai mare, ceea ce a dus la o repozitionare a televiziunii in luna septembrie. “Tot atunci am inteles ca e mai bine sa transformam Evo TV intr-o televiziune cu canale proprii: lifestyle, business, monden etc”. Daca in primele luni de la lansare, pentru Evo lucrau aproximativ 30 de oameni, acum numarul acestora a scazut la 10. “La inceput erau mai multi, dar ne-am dat seama ca nu are rost, pentru ca mediul online nu are aceeasi structura ca televiziunea traditionala. Nu este nevoie sa supervizezi mereu, doar postezi si apoi vezi daca totul este in regula”, spune Sergiu Mihalcea.

    O alta decizie importanta luata dupa lansarea site-ului de televiziune a fost de retragere din clasamentul Trafic.ro, reprezentantul Evo spunand ca alegerea sa se bazeaza pe stagnarea site-ului dupa o crestere semnificativa la inceput. “La noi, in momentul de fata traficul creeaza valoarea unei televiziuni, si nu invers”, spune Mihalcea, care adauga ca momentan site-ul Evo TV are in jur de 7.000-8.000 de vizitatori pe zi, iar numarul afisarilor este aproximativ triplu fata de numarul vizitatorilor. Investitia initiala in Evo a fost de aproximativ 100.000 de euro, iar in momentul de fata televiziunea isi acopera cheltuielile lunare de aproximativ 8.000 de euro din publicitate. Anul trecut, veniturile din publicitate ale Evo TV au fost de aproximativ 200.000 de euro; Sergiu Mihalcea estimeaza insa ca televiziunea ar putea avea castiguri de aproximativ 50.000 de euro pe luna, fie in urma unei schimbari a continutului site-ului, fie in urma vanzarii catre o alta institutie media.

    “Conform datelor de audienta din momentul de fata, a crescut foarte mult targetul feminin. Ni se cer din ce in mai multe emisiuni pentru femei, iar trendul pentru Evo este sa se indrepte catre acest public”, sustine directorul general al Evo, care precizeaza ca dupa emisiunea “Romania”, care are cea mai mare audienta (2.500-3.000 de vizitatori unici zilnic), in topul programelor celor mai accesate sunt cele dedicate femeilor.

    In ceea ce priveste vanzarea catre o alta institutie media, Sergiu Mihalcea afirma ca pana acum a primit oferte din partea a doua trusturi din strainatate si una de pe piata romaneasca. Daca pana in urma cu cateva luni ofertele au fost refuzate intrucat cei trei actionari nu au considerat businessul destul de matur pentru a fi vandut, reprezentantul Evo considera acum ca vanzarea catre o alta companie mai mare este solutia cea mai buna. “Trebuie sa acceptam ca aceasta televiziune sa fie sub umbrela unui brand media care sa o impuna ca o televiziune online”, spune Mihalcea, care vede posibila achizitionarea Evo de catre un trust media, un ziar important sau un furnizor de internet.

    O alta televiziune online este Brain TV, care s-a lansat in vara anului trecut sub sloganul “Televiziunea pentru oameni inteligenti”. Emil Gal, directorul general al postului, explica atunci ca n-a fost niciodata multumit de continutul promovat de emisiunile clasice si a vrut sa imbine cunostintele pe care le avea in domeniul televiziunii, cat si in mediul online. Cea mai dificila parte in realizarea proiectului a fost conceperea grilei de programe, grila care se va schimba in curand, odata cu relansarea site-ului. “In momentul cand ne-am lansat, am gandit grila in functie de ce ne-ar fi placut noua sa urmarim. Acum insa nu se va mai numi , vom avea o grafica noua si posibilitati mai mari de interactiune cu utilizatorii.” Emil Gal precizeaza ca se vor adauga rubrici noi sau rubrici care au legatura vor fi puse sub un singur nume.

    Investitia initiala pentru Brain TV a fost de 100.000 de euro, dar pana la sfarsitul anului, directorul postului spune ca se vor mai investi 150.000 de euro in echipa, grafica, programe si promovare. In momentul de fata, personalul Brain TV este format din opt oameni cu o medie de varsta de 22-23 de ani si patru colaboratori. In ceea ce priveste audienta Brain TV, in prima luna de la lansare site-ul televiziunii a fost accesat de aproximativ 150.000 de vizitatori unici, pentru ca acum sa ajunga in jur de 200.000. Cea mai vizionata emisiune a avut in trei zile in jur de 20.000 de afisari, in timp ce in medie o emisiune are in acelasi interval de timp aproximativ 1.000 de vizionari. Deocamdata, televiziunea nu are venituri din publicitate, ci doar din proiecte speciale (sponsorizarea unor emisiuni de catre anumite persoane), insa Emil Gal spune ca spre sfarsitul anului ar putea sa aiba si castiguri din publicitate, nivelul tintit fiind de aproximativ 10.000 de euro pe luna, indeajuns incat sa acopere costurile lunare de 7.000-8.000 de euro.

  • Sport pe internet

    In luna martie a acestui an site-ul canalului de sport a inregistrat 822.116 vizitatori unici, fiind devansat in categoria mass-media doar de site-ul postului de televiziune Pro TV (1.059.503 vizitatori unici) si de cel al cotidianului Gazeta Sporturilor (966.814).

    Potrivit datelor Studiului de Audienta si Trafic pe Internet (SATI), sport.ro a reusit sa depaseasca alte site-uri precum prosport.ro (764.067), hotnews.ro (747.141) sau libertatea.ro (654.856). Conform trafic.ro, recordul site-ului pe zi a fost de 127.000 de vizitatori (05.03.2008), iar pe saptamana de 735.000 de vizitatori.

    “Rezultatele foarte bune la nivel de trafic se datoreaza in principal modului in care este tratat sportul la Pro TV si televiziunea Sport.ro (ambele televiziuni fac parte din compania Pro TV care mai detine si Acasa TV, Pro Cinema, Pro TV International si MTV – n.red.). Drepturile pentru online de UEFA Champions League, echipa tanara a site-ului si promovarea intensa au pus puternic umarul la cifre care au ridicat sport.ro peste prosport.ro, un competitor din acelasi domeniu”, explica evolutia site-ului in clasamentul SATI Robert Berza, internet business manager al diviziei de online a Pro TV. Un alt lucru pe care a mizat site-ul a fost atragerea in mod deosebit a pasionatilor de fotbal. “Mizam pe microbisti, mai ales ca vorbim de un consumator fanatic si insetat de informatii. Spre deosebire de consumatorii de stiri generale, microbistii verifica stirile despre echipele lor din mai multe surse, din toate sursele”, afirma Berza.

    Recordul de 127.000 de vizitatori pe zi se datoreaza difuzarii pe site a meciurilor din optimile Champions League dintre Arsenal- AC Milan si Manchester United-Lyon, dar si meciului Steaua-CFR Cluj disputat in aceeasi saptamana .

    In legatura cu numarul de vizitatori de pe site, Robert Berza spune ca pentru aceasta toamna obiectivul propus este o medie de 125.000 de vizitatori pe zi si depasirea unui milion de vizitatori pe saptamana. Site-ul sport.ro s-a remarcat nu numai prin evolutia sa la nivelul audientei, ci si prin continut, iar in curand va avea o noua imagine si un nou continut.

    Printre exclusivitatile de pana acum ale site-ului se numara difuzarea pentru prima oara a unui jurnal de stiri sportive numai pe site, transmisiunile in direct ale conferintelor de presa organizate de cluburile de fotbal Steaua, Dinamo, CFR Cluj si Rapid si sectiunea speciala dedicata wrestling-ului. In prezent, sport.ro este site-ul de sport cu cele mai multe trasmisiuni live de sport exclusive in Romania: meciuri si rezumate din Champions League, gala Local Kombat, partidele Oltchim din Liga Campionilor la handbal, hochei, partide din liga a II-a de fotbal cu echipele care se bat la promovare, rugby din Liga I nationala.

    Cele mai vizionate programe de pe sport.ro sunt meciurile UEFA Champions League, care aduna in fiecare zi de difuzare o medie de 30.000 de vizitatori. Site-ul sport.ro a stabilit un record cand a transmis intr-o singura zi, patru meciuri (trei dintre ele in paralel) din Liga Campionilor – cel mai puternic format sportiv din lume, insa recordul de transmisiuni live a fost stabilit odata cu difuzarea timp de sapte ore a curselor de cai de la Dubai World Cup.

    Potrivit datelor SATI, singurul site din top 15 mass-media care a inregistrat scaderi ale traficului este cel al postului de televiziune Realitatea TV (realitatea.net), care a ajuns la aproximativ 573.000 de clienti, cu 5,4% mai putin fata de perioada anterioara. Numarul total de vizitatori ai celor mai vizitate 15 site-uri din categoria presa inscrise in SATI a crescut in luna martie fata de februarie cu 15,67%, pana la 8,8 milioane de clienti (vizitatori) unici, peste ritmul de crestere a pietei de 9,82%.

    Cele 213 site-uri monitorizate de SATI in luna martie a acestui an au cumulat aproximativ 39 de milioane de clienti unici, fata de 35,5 milioane de clienti unici raportati pentru luna februarie si 202 site-uri inregistrate.


    Tot mai multe vizite

     

  • Pe-un buton de telecomanda

    In primele trei luni ale acestui an, romanii s-au uitat la televizor 291 de minute in medie pe zi, conform evaluarii audientelor dupa sistemul GfK, in timp ce in primul trimestru din 2007, conform sistemului TNS-AGB, consumul mediu de televiziune a fost de 264 de minute pe zi. Totodata, in timp ce consumul de televiziune a crescut cu 10%, numarul celor care au vizionat la nivel national un canal de televiziune cel putin un minut in medie pe zi a fost de 14,6 milioane, comparativ cu 14,7 milioane de telespectatori in perioada similara a anului trecut.

    De la 1 ianuarie s-a schimbat institutia care masoara audientele TV in Romania. Contractul de trei ani intre firma TNS-AGB si Asociatia Romana pentru Masurarea Audientelor (ARMA), organizatie care grupeaza posturi TV si agentii de publicitate, proprietarul cifrelor de audienta TV, a expirat la sfarsitul anului trecut, iar licitatia pentru noul contract a fost castigata de firma germana GfK.

    Printre schimbarile introduse de GfK se numara cresterea raportarii audientelor TV, de la 1.000 de gospodarii la 1.200, includerea localitatilor rurale din jurul oraselor la raportarile pentru mediul urban si masurarea audientelor televiziunilor prin satelit DTH (direct-to-home: Dolce, Digi TV).

    In primele trei luni din 2008, cele mai vizionate televiziuni din mediul urban au fost PRO TV, Antena 1 si Acasa TV, in timp ce podiumul audientelor era ocupat in aceeasi perioada a anului trecut de PRO TV, Antena 1 si TVR 1. Printre posturile care au inregistrat cresteri semnificative de audienta la nivel urban se afla Acasa TV, Realitatea TV si Antena 3, iar postul care a pierdut cel mai mult a fost TVR1.

    Marina Dumitrascu, research executive la Brand Connection, divizia de media a grupului de comunicare Lowe & Partners, considera ca audientele mai mari ale unor televiziuni se datoreaza in primul rand includerii in evaluare a localitatilor aflate pe o raza de cinci kilometri de orasele mari la categoria de audienta urban. “Atat televiziunile mari, cat si cele mici vor fi afectate insa in mod pozitiv, deoarece toata piata se raporteaza in prezent la urban”, conchide ea.

    Liviu Boitan, strategic planning director la MediaCom, divizia de media a grupului de comunicare Grey, adauga ca datorita consumului de televiziune mai mare decat anul trecut, nicio statie nu pierde rating in proportii semnificative. “Cotele de piata prezinta variatii importante, cu scaderi pentru statiile mari, in special TVR1, Antena 1, PRO TV, dar aceste statii nu vand cota de piata, ci puncte de rating, iar la acest capitol situatia lor nu este in niciun caz tragica. Doar TVR 1 are o scadere de rating care ar putea duce la o micsorare reala a veniturilor obtinute de acest post din publicitate pe anul 2008”, explica reprezentantul MediaCom. Chiar daca sistemul GfK a adus modificari, niciun reprezentant al companiilor de televiziune nu poate spune cu certitudine in ce masura acesta a influentat noile date de audienta.

    Ruxandra Ion, directorul executiv al postului Acasa TV, considera ca schimbarea furnizorului de date a influentat audientele canalului pe care il reprezinta, insa nu poate preciza cat de mult, din cauza diferentelor de caracteristici dintre sistemele TNS-AGB si GfK, dar si a grilei de programe diferite fata de cea de anul trecut. Pe de alta parte, Anca Budinschi, director executiv al PRO TV, spune ca este dificil de evaluat influenta noului furnizor asupra datelor de audienta, o apreciere corecta bazandu-se pe factori precum programele difuzate, actiunile de marketing, grila de programe a competitiei.

    MOMENTUL TELEVIZIUNILOR MICI
    Unul dintre canalele mici care au evoluat in audiente este Realitatea TV, care in primele trei luni din acest an a ajuns la o audienta maxima in mediul urban de 129.000 de telespectatori, in timp ce anul trecut maximul atins a fost de 93.000. Solange Albu, manager de cercetare Realitatea TV, precizeaza ca postul de stiri a fost influentat de schimbarea furnizorului de date la fel ca si celelalte televiziuni, trecerea de la TNS-AGB International la GfK neinsemnand, in opinia ei, si modificarea automata a audientelor.

    La randul sau, Iosif Kalauz, research manager la Kanal D, crede ca printre factorii care au dus la audientele mai mari ale postului din trustul Dogan se numara evolutia consumului de televiziune, dar si grila de programe a postului. In martie anul trecut, prima luna completa de transmisie a postului (canalul a fost lansat pe 18 februarie 2007), Kanal D era urmarit la nivel urban de aproximativ 29.000 de oameni in medie pe zi, in timp ce in acest an audienta in luna martie a crescut la 104.000 de telespectatori.

  • In nisa cu clientul

    Babel Communication este o agentie specializata in comunicarea pentru domeniul constructiilor, infiintata in 1998. Dupa cum spune Calin Diaconu, directorul Babel Communication, ideea de a se axa pe o nisa a aparut datorita primului client al agentiei, producatorul de lacuri si vopseluri Policolor. Acum, afirma Diaconu, cel mai mult investesc in promovare “vopselarii”, “adezivii” si apoi comerciantii, dar “sunt si companii din constructii care inca nu au inceput investitiile in comunicare, cum sunt <caramizile>”.

    Ce avantaje are o agentie specializata fata de una care are clienti din domenii diverse? Diaconu spune ca prefera sa se pozitioneze prin nisa, deoarece astfel agentia devine mai credibila in fata clientilor, dar creste si increderea in interiorul firmei. “Nu vorbim despre acelasi tip de creativitate ca la telefoane, guma de mestecat sau bauturi. Ca agentie specializata pentru domeniul de constructii trebuie sa operezi o traducere a limbajului tehnic in limbaj creativ, ceea ce implica experienta in publicitate. E o provocare sa poti comunica pentru adezivi, fier-beton, vopseluri sau acoperisuri din tabla.”

    Diferentele dintre campaniile de promovare de pe piata constructiilor si cele din alte domenii constau in alegerea mediilor de promovare (reviste specializate de constructii sau arhitectura) si a mesajelor care trebuie adaptate publicului-tinta. In acest domeniu, bugetul unei campanii “ vizibile” incepe de la 200.000-250.000 de euro, in functie de obiectivele campaniei si de frecventa cu care mesajele vor fi receptionate. Printre cele mai importante campanii realizate de Babel, Diaconu enumera lansarea vopselei Spor din 1999 si proiectele pentru Ceresit dintre 2000 si 2008. Pentru acest an, agentia estimeaza o cifra de afaceri de aproximativ 10 milioane de euro. Babel si-a lansat in 2005 o sucursala in Bulgaria, iar acum ar urma deschiderea uneia in Serbia. Un element important pentru business-ul agentiei este “Misiunea Casa”, un proiect de informare multi-channel in domeniul amenajarilor, al carui buget de comunicare in 2008 este de 200.000 de euro. Proiectul, lansat in 2003, cuprinde o emisiune tv si una de radio, revista, un portal de internet si un serviciu de videosharing, iar comunitatea online este de aproximativ 20.000 de utilizatori inregistrati si in jur de 200.000 de afisari pe saptamana.

    Un domeniu ce pare mult mai simplu decat comunicarea pentru anumite sectoare industriale este comunicarea politica, in special pentru ca diferentele fata de o agentie de comunicare nespecializata sunt in acest caz mai mici. “De fapt te adresezi acelorasi emotii”, spune Dan Andronic, directorul firmei Multimedia Political Communication (MPC), ai carei actionari majoritari sunt Dan Andronic si Tal Silberstein, cei ce se ocupa de aproximativ doi ani si de imaginea premierului Calin Popescu-Tariceanu. “Exista desigur diferente, in sensul ca reclama comerciala este mult mai libera decat cea politica; reclama comerciala te poate face sa visezi, poate sa-ti infatiseze o lume de basm. Intr-un fel, acelasi lucru il fac si politicienii prin imaginea pe care si-o promoveaza, dar exista o doza mai mare de realism”, adauga Andronic. Faptul ca nu isi mai dorea sa fie jurnalist l-a determinat sa deschida agentia in 2002. Experienta din presa a fost un avantaj pentru agentie, in virtutea relatiilor capatate in mediul politic. Acelasi avantaj l-a avut si Capital Promotion, o alta firma importanta de consultanta politica, unde ambii proprietari, sotii Claudiu si Adriana Saftoiu, au fost ziaristi inainte de a ocupa functii in administratia Basescu.

    Un alt punct de plecare util a fost pentru MPC faptul ca partenerii lui Dan Andronic, Bogdan Teodorescu si Radu Enache, erau profesori la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA), avand astfel o anumita autoritate in fata clientilor, care nu rareori au impresia ca stiu cel mai bine situatia si ce gen de promovare anume li se potriveste. “Cea mai mare greseala pe care o poate face un om politic sau un consultant politic este sa spuna ca stie. Poti avea impresii, dar impresiile acestea trebuie testate in sondaje, focus grupuri, pentru ca s-ar putea ca intr-un focus grup ceva care tie iti place enorm si sa ti se para o chestie geniala sa fie pe locul al patrulea”, sustine Dan Andronic.

    Uneori pe parcursul dezvoltarii strategiei pentru o campanie li s-a intamplat sa-si dea seama ca acea campanie nu va merge; de aceea o mare parte a bugetului de marketing, aproximativ 30%, este dedicat cercetarii, in timp ce segmentelor de creatie si de productie le revin aproximativ 20%, respectiv 50%. Cel mai mare buget de campanie administrat pana acum de MPC a fost cel al PSD din 2004, intre trei si cinci milioane de euro. Andronic spune ca dificultatile cele mai mari intr-o campanie constau in gasirea mesajului potrivit, posibilitatea testarii acestuia si distribuirea lui. Realizarea unei campanii poate sa dureze “cinci luni sau poate cinci ani – o idee buna poate sa-ti vina imediat sau poti sa nu o ai deloc”. Asa incat, dincolo de campania electorala propriu-zisa, exista strategie pe termen lung, iar clientii de obicei contacteaza agentia cu aproximativ un an, un an si jumatate inainte de inceputul unei campanii electorale.

  • Discovery Science si Discovery Civilisation se modifica

    “Pana acum, Discovery Channel a fost postul asupra caruia ne-am concentrat si pe care l-am promovat cel mai mult. Desi acesta ramane principalul brand de canal din oferta noastra, de acum vom acorda o atentie sporita portofoliului, ca ansamblu” spune Katarzyna Kieli, Senior Vice President, Country Manager – Europa Centrala, Discovery Networks Europa, Orientul Mijlociu si Africa.

    Discovery Science, canal dedicat in intregime stiintei, va avea un nou logo inspirat din Tabelul Periodic al Elementelor si de asemenea o noua grila.

    Principalele genuri prezentate de Discovery Science vor fi programe pe teme ecologice, de popularizare a stiintei, despre dezastre si tehnologii moderne.

    Totodata, incepand cu 18 aprilie 2008, Discovery World va inlocui actualul Discovery Civilisation, acesta urmand sa se adreseze unui public mai vast decat cel al Discovery Civilisation.

    Noul post va pune accentul pe povesti politiste, documentare istorice, programe despre tehnologii si masini, dar va oferi si cele mai cunoscute dintre programele difuzate pana acum de Discovery Civilisation.

    Discovery Communications este lider mondial in productia de programe documentare si are peste 1,5 miliarde de abonati, din peste 170 de tari.

  • Se privatizeaza si televiziunea publica?

    Platforma Civica, partidul care a castigat alegerile parlamentare din Polonia, si-a propus sa inlature amestecul politicii in media.
    Una dintre cele mai radicale prevederi din legea privind media, care ar urma sa fie definitivata cel mai devreme in urmatorele trei luni, ar putea fi privatizarea televiziunii publice. Jan Dworak, fostul CEO al televiziunii publice TVP, initiatorul programului Platformei Civice privind media, spune ca trebuie eradicate influentele politice asupra postului public.
    Iwona Sledzinska-Katarasinska, colaboratoare la program, declara ca o alta varianta luata in calcul este listarea unei parti din capitalul televiziunii publice la bursa, ceea ce ar face-o mult mai deschisa catre telespectatori.
    Arkadiusz Rybicki, membru al Platformei, a spus ca privatizarea TVP este o optiune populara printre membrii partidului, dar ramane deocamdata o idee ce trebuie discutata. Noua lege isi propune sa stabileasca si cadrul de dezvoltare a televiziunii digitale. In plus, noua lege va afecta activitatea Consiliului National pentru Radio si Televiziune: in timp ce unii membri doresc desfiintarea acestuia, altii ar dori ca atributiile lui sa fie transferate Consiliului pentru Comunicatii Electronice.

  • Cei mai haiosi

    Clasamentul, intocmit pe baza opiniilor telespectatorilor canalului de televiziune digitala Dave TV, il are pe prima pozitie pe scriitorul Oscar Wilde, ce a declarat candva ca „a nu fi de acord cu trei sferturi din publicul britanic este una dintre primele conditii ale sanatatii mintale“. Alte prezente in top sunt Stephen Fry, actorul cel ce l-a interpretat pe Oscar Wilde intr-un film din 1997 si care, intr-un moment cand se afla la vama la aeroport, ar fi afirmat: „Nu am nimic de declarat in afara geniului meu“, sau Jeremy Clarkson, prezentatorul Top Gear. Prima femeie din acest clasament, pe locul al doisprezecelea, este Margaret Thatcher, autoarea remarcii: „A fi puternic este ca si cum ai fi o doamna; daca trebuie sa le spui oamenilor ca esti, atunci inseamna ca nu esti“. Primul politician din topul celor mai spirituali britanici este Sir Winston Churchill, situat pe pozitia a cincea, care i-ar fi raspuns lui Bessie Braddock, membra laburist a Parlamentului ce-l acuzase ca e beat: „Si tu, Bessie, esti urata. Dar mie maine o sa-mi treaca“.