BusinessMagazin

Tag: restaurante

  • Românul care a inceput o afacere în Cluj şi a dus-o pe trei continente

    Carte de vizită

    Dan Isai împreună cu Radu Lupaş, Daniel Lar şi Vlad Lupaş au înce­put în 2012 cu circa 20.000 de euro afacerea Salad Box şi au dus-o anul trecut la afaceri de  circa 25 de milioane de euro

    În strategia de anul viitor a Salad Box intră  concentrarea pe plan internaţional: după Europa şi Statele Unite, vor extinde reţeaua de restaurante şi în Asia

    Este de părere că transparenţa şi corectitudinea te vor ajuta chiar şi într-un eşec şi orice om de afaceri trebuie să ştie să depăşească un moment dificil cu reputaţia nepătată, chiar dacă financiar este afectat

    Pe lista lui de pasiuni intră tot ce ţine de outdoor şi care îi oferă doza necesară de adrenalină: de la snowboard la mountain biking etc.; este pasionat şi de călătorii, pe care le consideră atât o investiţie în el, cât şi în business

    Salad Box, brand românesc ajuns pe trei continente. „Înainte de a ieşi la export trebuie să ai activitatea consolidată pe plan intern“

     

     

  • Doreşte cineva o cale ferată?

    Construcţia acesteia a început în anul 2000 şi a durat opt ani, dar cei doi nu au apucat să se bucure prea mult de eforturile lor fiindcă au murit între timp.

    Calea ferată în miniatură este formată din opt kilometri de linii înguste (ecartament de 381 milimetri), două tuneluri, gară cu trei niveluri, remiză circulară şi placă turnantă, vagoane şi locomotive, printre care şi o copie a unui model cu aburi, o parte din materialul rulant fiind cumpărat de la Glen Bell, fondatorul lanţului de restaurante Taco Bell, şi poate fi cumpărată împreună cu o mare parte a proprietăţii pe care se află pentru suma de12,5 milioane de dolari.

  • Dacă nu înveţi, vei ajunge să speli vasele!

    Într-un interviu acordat cunoscutului ziar american de business The Wall Street Journal pentru suplimentul de lifestyle, Jean-George Vongerichten, în vârstă de 61 de ani, un chef francez care administrează 39 de resturante la nivel mondial, îşi aminteşte cum, după o masă în oraş la un restaurant celebru de lângă Strasbourg – Auberge de L’ill, trei stele Michelin, tatăl lui i-a spus chefului care venise să întrebe cum a fost mâncarea: Fiul meu nu este bun de nimic. Dacă ai nevoie de cineva ca să spele vasele, el pare că are o înclinaţie către acest lucru.

    Şi de aici a pornit totul pentru acest chef francez, pe care tatăl lui voia să-l îndrume către o şcoală de ingineri, pentru a putea să preia ulterior afacerea familiei legată de cărbune.
    Apariţia show-urilor de televiziune Master Chef cu toate declinările lui din fiecare ţară, Got Talent, cine ştie câte sunt, a scos la iveală talente imense şi a valorizat meserii/profesii extraordinare care au schimbat industrii întregi.
    Iar acest lucru este valabil şi în România.
    Până la apariţia unui show de tip Master Chef, meseria de bucătar era văzută undeva jos pe scara percepţiilor din societate. Cum să spui că eşti sau că vrei să te faci bucătar? Părinţii au muncit o viaţă întreagă ca să te ţină în şcoală ca tu să ajungi într-o bucătărie, să tai cartofi, să faci ciorbă sau friptură? În primul deceniu de după ’90, cei care aveau puţină tangenţă cu bucătăria sau care sfârşeau acolo pentru că nu le plăcea cartea au plecat la muncă în vest, unde se plătea mai bine.
    Dar şi aşa, această meserie nu a crescut în ochii noştri. Nu putea trece dincolo de bucătărie. Numai cei care aveau sau care încercau să deschidă restaurante, un business cu o marjă mare dacă ştii să-l administrezi, ştiau ce înseamnă şi cât de valoros este un bucătar, unul bun. Dar oferta de bucătari era destul de redusă pentru că în anii ’90 nimeni nu mai voia să îmbrăţişeze această meserie. Din acest motiv câştigurile au început să crească pentru cei care intrau în bucătărie. Cel mai bine plătiţi erau bucătarii de la hotelurile internaţionale, acolo unde erau responsabili şi de gestiunea stocurilor, sectorul care îţi poate dubla sau ruina businessul.
    După Master Chef, totul s-a schimbat. Dintr-o dată nu mai era o ruşine să spui că eşti bucătar, meserie transformată în chef, iar această poziţie a început să urce în clasamentul joburilor. Chefii au ajuns staruri, iar show-ul Master Chef a scos la iveală noi talente care nu îşi propuseseră neapărat să îmbrăţişeze această meserie.
    Industria de restaurante creşte susţinut în Bucureşti şi în principalele oraşe pentru că businessul creşte, salariile cresc, pentru că apar clădiri de birouri, pentru că noile generaţii de corporatişti vor să mănânce în oraş.
    În perioada comunistă şi până spre anii 2000, ieşitul la restaurant era un lux. În cel mai bun caz îţi permiteai să mergi la Mc Donald’s sau Pizza Hut.
    Dar creşterea businessului, creşterea numărului de tranzacţii, creşterea necesităţii de networking au schimbat cererea şi oferta de restaurante, care au atras după sine necesitatea mai mare de bucătari, ospătari sau chelneri.
    Cei mai buni chefi, să le spunem aşa, câştigă de la 3.000 de euro pe lună în sus net şi pot ajunge chiar la 8.000 de euro.
    Bancherii, ale căror salarii au stagnat în criză, pot să fie geloşi pentru acest lucru.
    Chefii mai buni şi care pot aduce rezultate în business – atragere de clientelă, gestiunea bucătăriei, realizarea meniului – au început să fie vânaţi, ca fotbaliştii. Au primă de instalare, casă, maşină etc.
    Bucureştiul se corporatizează, se internaţionalizează, iar acest lucru înseamnă şi mai multe restaurante, deci necesitatea de noi şi noi bucătari.
    Clienţii sunt mai sofisticaţi, încep să ceară şi altceva în afară de piept de pui la grătar cu o salată, iar meniurile trebuie concepute şi realizate conform cererii.
    Investitorii bagă sute de mii de euro – dacă nu chiar milioane – în amenajarea unor restaurante, în speranţa că vor avea succes.
    Bucătarul este un star, iar celor care îmbrăţişează acestă profesie nu le mai este ruşine de ea, ci dimpotrivă. Pentru a fi în pas cu tendinţele, şi bucătarii trebuie să înveţe, dincolo de talent. Piaţa este în acest moment la mâna lor pentru că sunt prea puţini faţă de cât este cererea.
    Ce-i lipseşte în prezent României în acest domeniu este o şcoală sau o facultate Master Chef (cred că cea de pe Viilor este depăşită), care să formeze generaţii de bucătari şi apoi de chefi, exact cum s-a întâmplat în Franţa sau în Italia sau America. Un restaurant este un business foarte bun dacă ai un bucătar bun, capabil să atragă clienţi. Iar pentru bucătari este o profesie extrem de generoasă, cu venituri chiar şi peste cele din industria IT.
    Dacă nu eşti bun de nimic, fă-te bucătar!

  • În România se cultivă „aurul roşu”: Costă 14.000 de euro un kilogram

    Călugării budişti îl asociază cu înţelepciunea, Michelangelo l-a folosit când a pictat Capela Sixtină, iar azi această plantă este mai scumpă ca aurul. Justificat deoarece pentru un kilogram se recoltează peste 200.000 de flori, iar pentru un gram de pudră este nevoie de câteva sute de stamine. Şi asta în condiţiile în care fiecare floare înfloreşte o singură dată pe an, timp de o săptămână, iar staminele trebuie culese manual. Planta cu pricina este şofranul.

    Un spaniol a investit zeci de mii de euro pentru procurarea pământurilor în România, pentru a pune pe picioare o afacere profitabilă cu şofran. Spaniolul Guzman Aparitio a cumpărat 15 hectare de teren în comuna Bustunchin. Nu a început să le cultive pe toate, pentru că l-ar fi costat 45.000 de euro. Bani pe care i-ar recupera totuşi rapid, informează digi24.ro.

    „În piaţa de desfacere, aici în Spania, de exemplu, se vinde cu 8.000 de euro kilogramul şi în Europa este în jur de 14.000 pe kilogram”, spune Guzman Aparitio, potrivit sursei citate mai sus. Spaniolii îl folosesc la paella, căreia îi dă culoarea galben-roşiatică specifică. Italienii îl adaugă în celebrele lor risotto-uri, iar indienii îl pun şi la dulciuri.

    Şofranul  conţine i o concentraţie aparte de antioxidanţi, în special carotenoizi – provitamina A, vitamine din grupul B, peste 150 de compuşi volatili şi aromatici etc şi în trecut a fost folosit pentru a trata diferite maladii. Azi este folosit şi ca antidepresiv, dar şi pentru a lupta cu insomniile deoarece are un uşor efect sedativ.
     

  • Cum a ajuns faimosul bucătar Jamie Oliver la un pas de faliment si de ce a fost nevoit sa închidă mai multe restaurante

    „Am rămas pur şi simplu fără bani”, îşi aminteşte Jamie Oliver într-un amplu interviu acordat publicaţiei Financial Times, acordat la nouă luni după ce a aflat vestea că lanţul său de restaurante, Jamie’s Italian, se afla în pragul falimentului. „Nu ne aşteptam. Asta nu este normal, în niciun business. Ai întâlniri trimestriale. Faci şedinţe de board. Oamenii care ar trebui să facă managementul acestor lucruri ar trebui chiar să facă managementul acestora.”

    Lanţul de restaurante al chefului, devenit celebru datorită seriei TV Naked Chef, s-a extins agresiv de la o unitate în Oxford, în 2008, la 43 de restaurante până la finalul lui 2016.

    Singura opţiune a lui Oliver pentru salvarea afacerii a fost să îşi pună bancherii să injecteze o investiţie de 75 milioane de lire sterline din propriile economii în restaurantele sale. A urmat o altă investiţie, din sursele proprii, de 5,2 milioane de lire sterline, în următoarele câteva luni. „Am avut două ore la dispoziţie pentru a investi banii şi a salva afacerea, altfel totul s-ar fi scufundat în acea zi sau în următoarea, atât de dramatică a fost situaţia”, povesteşte el în interviul acordat FT. Anul trecut, averea lui Oliver era estimată la 150 de milioane de lire sterline.

    Oliver a fost forţat să închidă 12 restaurante şi să renunţe la sute de angajaţi. A îndurat numeroase critici, în special din cauza deciziei controversate de a-l susţine pe cumnatul său, Paul Hunt, pe care l-a numit director executiv al grupului Jamie Oliver în 2014.

    „Mărturisesc că nu ştiu ce s-a întâmplat. Încercăm să lucrăm la refacerea businessului – dar cred că senior managementul pe care l-am avut încerca să facă managementul furtunii perfecte – cauzate de chirii, costurile alimentelor, Brexitul, creşterea salariului minim. S-au petrecut multe”, descrie el câteva dintre posibilele motive pentru care a ajuns în această situaţie.

    Imperiul lui Jamie Oliver are o istorie de mai bine de două decenii. A început să lucreze ca spălător de vase în pubul părinţilor săi, în Essex, Cricketers, la vârsta de opt ani.

    A dezvoltat foarte repede o pasiune pentru gătit, care nu l-a părăsit în perioada instruirii care a urmat. La vârsta de 16 ani, Oliver a ştiut că vrea să fie bucătar-şef şi a urmat cursurile şcolii Westminster Catering College, iar mai apoi a plecat în Franţa.

    La întoarcerea în Regatul Unit, a lucrat mai întâi pentru cheful italian Antonio Carluccio, iar ulterior la cafeneaua The River Café din Hammersmith, unde, în 1997, a fost descoperit de o echipă de televiziune. La doi ani după primele serii TV The Naked Chef, în care Oliver străbătea Londra pe un scuter şi gătea în diverse locuri, s-a transformat într-un star. Iar banii au urmat celebritatea. 

    În 2002, el a deschis restaurantul Fifteen în Londra şi fundaţia de caritate asociată, The Fifteen Foundation, care continuă să instruiască persoane tinere dezavantajate pentru a deveni bucătari-şef.

    În prezent, Jamie Oliver este cel mai de succes chef din media din toate timpurile. A vândut mai mult de 40 de milioane de cărţi şi a devenit cel mai bun autor de nonficţiune din Regatul Unit.

    Totuşi, campaniile sale de promovare a alimentelor sănătoase i-au adus şi controverse: spre exemplu, Jamie Oliver s-a luptat cu lanţul de restaurante de tip fast-food McDonald’s, reuşind să demonstreze că un anumit tip de carne era nocivă pentru consumatori.

    Procesul nu a fost unul de tip juridic, ci moral, iar bucătarul a reuşit să creeze o presiune necesară pentru ca McDonald’s să elimine o substanţă nocivă pentru oameni în procesul de preparare a hamburgerilor. Conform bucătarului, carnea folosită de McDonald’s era din cel mai ieftin tip de carne.

    Ca urmare a acţiunilor lui Jamie Oliver, reprezentanţii McDonald’s au anunţat că vor schimba reţeta şi vor elimina hidroxidul de amoniu din procesul de preparare a hamburgerilor. O altă iniţiativă a celebrului chef a fost să demonstreze felul în care acelaşi lanţ de restaurante prepară faimoasele Chicken McNuggets. Se pare că acestea sunt gătite din resturile dintr-un pui (grăsimea, pielea şi organele interne), care sunt procesate şi apoi prăjite.

    Cum arată o zi din viaţa chefului celebru? În multe dintre dimineţile sale, Oliver călătoreşte de la casa sa de 9 milioane de lire sterline din Highgate, din nordul Londrei, spre sediul central al grupului său din Holloway pe un scuter, cel albastru, folosit în prima serie Naked Chef. Ajunge deseori la birou la 5:30 şi nu pleacă până la 9 seara. Are aici peste 100 de angajaţi, care testează reţete, gândesc programe pentru TV şi internet, publică reţete şi fac campanii legate de politici de alimentaţie.

    În 2008, când a pus bazele restaurantului Jamie’s Italian, acesta avea multe elemente distinctive. El împreună cu chefii lui şi-au propus să folosească ingrediente de calitate şi alimente organice precum laptele, untul şi uleiul de măsline. A introdus ingrediente în trend, precum burrata, descoperită în călătoriile sale în Italia.

    A reuşit să îi surprindă pe criticii greu de suprins. Spre exemplu, Giles Coren, un cunoscut critic, făcând o recenzie a restaurantului Oxford în The Times, a scris: „Locul acesta este cu mai multe străzi înaintea oricărui lanţ italienesc la care mă pot gândi oriunde în lume.”

    „Am reuşit să fim disruptori importanţi. Am schimbat întregul peisaj al mid-marketului. Povestea noastră în primii şase ani a fost incredibilă. Cultura pe care am construit-o a fost fenomenală. Am avut totul, iar acum ni s-a luat totul.”

    Banii pe care Jamie Oliver i-a scos din buzunarul propriu pentru salvarea lanţului de restaurante au ajuns la un total de 37 de milioane de lire sterline – fonduri de la HSBC şi subsidii de la alte companii din Jamie Oliver Group – printre care Jamie Oliver Holdings, companie responsabilă de publicare şi de programele media. Datoriile declarate ale lanţului de restaurante au ajuns anul trecut la 71,5 milioane de lire sterline.

    Pentru a opri fluxul de lichidităţi în afara grupului, Oliver şi consiliul director al companiei au optat pentru aplicarea unei CVA (company voluntary arrangement – aranjament voluntar al companiei), care a implicat închiderea restaurantelor şi renunţarea la 600 de angajaţi.
    Oliver susţine că nu a avut nicio altă şansă în afara unei restructurări pentru a menţine celelalte 1.600 de locuri de muncă rămase.

    În februarie, a fost forţat să facă o înţelegere care să-i permită să se agaţe de unul dintre cele două restaurante de steakuri Barbecoa. I s-a permis să păstreze deschisă subsidiara din City-ul londonez sub operarea unei noi companii, One New Change, ceea ce însemna că aceasta nu era responsabilă de datoriile mari ale restaurantului. Micii furnizori ai restaurantului erau lăsaţi fără plata datoriilor, publicitatea negativă fiind astfel atrasă din nou asupra sa.

    Reprezentanţii grupului spun însă că au fost plătiţi toţi cei cărora restaurantul le datora bani.

    Will Wright, parte din echipa de restructurare a KPMG, spune că Jamie Oliver, şi alte grupuri de restaurante care trec prin aceleaşi turbulenţe, se confruntă, aşa cum a spus şi celebrul chef, cu „o furtună perfectă”. Wright a fost numit să ajute la echilibrarea businessului Carluccios, lanţul de restaurante fondat în 1999 de fostul mentor al lui Oliver. Pentru a aduce grupul la linia de plutire, KPMG spune că este nevoie de închiderea a 30 de restaurante Carluccios.

    Wright spune, tot în cadrul unui interviu în FT, că este probabil ca segmentul mid-market să aibă în continuare probleme, cel puţin în viitorul imediat; în contextul în care, în urmă cu un deceniu, existau mult mai puţine lanţuri competitoare şi nu existau aplicaţii de livrare la domiciliu.
    Alix Partners, compania de consultanţă care administrează CVA-ul grupului lui Oliver, este mai puţin circumspectă şi descrie eşecul ca fiind consecinţa faptului că „a investit în locaţii noi nepotrivite pentru business.”

    La vremea respectivă, partenerul de business de cursă lungă al lui Oliver era Simon Blagden, CEO al lanţului de restaurante, iar Paul Hunt era şeful întregului grup. Blagden a renunţat la rolul său în octombrie 2017 şi a fost înlocuit de Jon Knight, care se ocupa de administrarea afacerii internaţionale şi este un fost executiv al Marks and Spencer. El este de acord că  „deschideam prea multe restaurante, prea repede, în locurile nepotrivite. Deschideam în locuri care nu erau oraşe universitare şi nu aveau suficienţi turişti.” Knight i-a promis lui Oliver că în aproximativ patru ani va readuce valoarea lanţului său de restaurante – şi îl va readuce pe profit.

    În cazul lui Oliver, cele mai multe întrebări se leagă de managementul grupului – o serie de articole din presă din prima parte a anului au sugerat că toate problemele lanţului de restaurante au fost generate de deciziile de business nefericite ale lui Paul Hunt, CEO-ul grupului.
    Alte critici aduc în lumină atmosfera toxică de la sediul central al grupului lui Oliver, de unde exista un exod al executivilor cheie, inclusiv al lui Blagden, dar şi al directorului financiar Tara O’Neill.

    Oliver i-a luat însă apărarea lui Hunt în social media; el a scris pe Twitter: „Îl cunosc pe Paul de ani buni, atât în calitate de cumnat loial şi tată dedicat, precum şi în rolul de CEO capabil şi puternic pe care l-am mandatat cu remodelarea businessului”.

    Căsătorit cu sora lui Oliver, Anne-Marie, este o figură controversată – are la bază o carieră lungă în City-ul londonez şi are abilităţile caracteristice unui trader. În interviul acordat FT, el spune: „Am vrut să schimb modelul de business, Jamie a vrut să schimbe modelul. Cred că existau 38 de businessuri diferite în care eram implicaţi – de la agenţii de talente la studiouri de design grafic şi restaurante. Trebuia să facem ca businessul să fie despre Jamie din nou”, spune el în interviu.

    Procesul a fost însă dureros pentru toată lumea. „A fost extrem de stresant. Lucram până la 2-3 dimineaţa, dormind pe podeaua biroului când era necesar. Aveam consilieri buni şi trebuia să luăm decizii dure. Erau vremuri disperate.”

    El descrie „răzbunătoare” şi „fără bază” acuzaţiile din presă. „Când oamenii devin redundanţi în posturile lor, în care muncesc din greu, se creează mult stres, furie şi negativism. Tot ce pot să spun este că am plătit mereu mai mult decât standardul în cazul acestor redundanţe.”
    În anii ’90, Hunt era un lider de succes la London International Financial Futures and Options Exchange (Liffe) şi lucra pentru subsidiara londoneză a controversatei companii americane Refuco, care într-un final a eşuat în contextul unor infracţiuni.

    Cumnatul lui Oliver a fost găsit vinovat de „front-running”, o formă de trading care implică cumpărarea de acţiuni de către traderi la preţuri avantajoase pentru ei înaintea unei tranzacţii importante. A fost amendat cu 60.000 de lire sterline şi exclus din Liffe pentru un an. Philip R. Bennet, cel care conducea compania Refco în Statele Unite, a primit o sentinţă de 16 ani pentru fraudă în 2008 şi a pledat vinovat la acuzaţia că a ascuns o datorie de 400 de milioane de dolari. Cazul a generat un imens scandal în Statele Unite şi a înăsprit controalele făcute acestor instituţii financiare.

    Totuşi, Hunt spune că a fost tratat incorect şi găsit vinovat pe baza unui detaliu tehnic. „Nu credeam că încălcăm regulile; consilierii noştri ne-au spus că nu este aşa.”

    Oliver nu pare să fie deranjat de trecutul cumnatului său şi crede în continuarea că numirea lui în funcţie a fost decizia corectă.
    „Aveam nevoie de sinceritate, de claritate şi să rezolv o serie de lucruri, inclusiv numărul prea mare de angajaţi. Jobul meu de zi cu zi este să produc conţinut pentru TV şi cărţi. Nu pot să fac totul”, descrie el munca alături de cumnatul său.

    Ca urmare a restructurării lui Hunt, afacerea lui Oliver s-a redus la patru componente principale – media şi publishing, care în 2017 a generat venituri de 30 de milioane de lire sterline, cu un profit înainte de taxe de 5,4 milioane de lire sterline, licenţe şi endorsement, care au generat profit de 7,3 milioane de lire sterline, la venituri de 10 milioane de lire sterline, lanţul de restaurante şi actele de filantropie.

    Următoarele rezultate financiare ale restaurantelor vor fi publicate luna aceasta şi nimeni din companie nu se aşteaptă la o revenire la profitabilitate.

    „​Tot ce am vrut a fost să fac mâncarea accesibilă tuturor, să demonstrez că poţi să faci greşeli – eu le fac tot timpul – dar nu contează”, spunea el într-un interviu mai vechi din presa internaţională. Ce consecinţe vor mai aduce cele mai recente greşeli de business pe care le-a făcut?

  • Preşedintele care a scandalizat o ţară întreagă. În ţara lui oamenii mor de foame şi nu au bani de medicamente, iar el mănâncă în cele mai scumpe restaurante din lume

    “Te întâlneşti cu asta o singură dată în viaţă”, declara încântat Nicolas Maduro, în timp ce bucătarul-şef turc Nusret Gokce – supranumit “Salt Bae” – decupa bucăţi de carne într-unul dintre restaurantele sale, frecventat de celebrităţi precum Leonardo Di Caprio sau Cristiano Ronaldo.

    “Ne revedem în curând la Caracas. Mulţumesc”, a declarat apoi Nicolas Maduro, luându-şi rămas bun de la Salt Bae.

     

    Liderul venezuelean, care s-a întors luni din vizita sa în China unde s-a deplasat pentru a căuta finanţări, a făcut o escală la Istanbul pentru a răspunde unei invitaţii la masă din partea autorităţilor turce, a explicat el.

    “Chavismul (de la numele fostului preşedinte Hugo Chavez – n.r.) înseamnă să ceri un împrumut Chinei pentru că nu ai bani să-ţi plăteşti datoriile şi să te duci să mănânci într-un restaurant de lux”, a comentat pe contul său de Twitter expertul în mass-media digitale Luis Carlos Diaz.

    Preţul mâncărurilor oferite în restaurantele lui Salt Bae oscilează între 70 şi 250 de dolari, potrivit mass-media specializate, adică între două şi opt salarii minime în Venezuela, potrivit cursului de schimb.

    În alte înregistrări video, postate pe reţelele de socializare şi devenite virale, Maduro fumează un trabuc. “Să mănânci carne şi să fumezi trabuc (…) cu dolari care lipsesc pentru cumpărarea de medicamente şi hrană: PREŞEDINTELE OAMENILOR MUNCII”, a denunţat disidentul Nicmer Evans, într-o aluzie la penuriile de produse de primă necesitate în Venezuela.

    Potrivit unui studiu realizat de principalele universităţi din Venezuela, 60% dintre locuitorii acestei ţări au pierdut în medie 11 kilograme, din cauza regimului alimentar sărac în proteine.

  • SURPRIZĂ: Unul dintre cele mai cunoscute lanţuri de fast-food din România a fost preluat de un grup arab. Ce se va întâmpla

    Lanţul de restaurante Calif-Condimental numără astăzi şapte unităţi sub cele două branduri – toate în Bucureşti. Până la finalul anului, oficialii companiei vorbesc de cel puţin 16 unităţi, adică dublarea reţelei.
     
    „Ne vom extinde în Bucureşti şi localităţile limitrofe. Vrem să deschidem 11 unităţi noi până la finalul anului, însă depindem de spaţii. Cel puţin vom dubla reţeaua însă“, spune Sachin Arora, cel care conduce businessul local al Peeraj şi care este de altfel şi unul dintre acţionarii grupului. Calif-Condimental a fost fondat în 2010 de către trei antreprenori locali – Radu Tănase (de profesie jurist), Bogdan Jantea (arhitect) şi Alexandru Stoichiţoiu.
     
    Viteza mare a deschiderilor vine în contextul în care grupul Peeraj are fondurile pentru a finanţa acest business în contextul în care compania a cedat franciza retailerului de încălţăminte CCC către compania-mamă în schimbul sumei de 33 mil. euro. Aceasta a fost cea mai mare tranzacţie din moda locală şi a implicat un business de peste 50 de magazine de încălţăminte.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare” – VIDEO

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.

  • Creştere spectaculoasă pentru sectorul HoReCa datorită voucherelor de vacanţă distribuite bugetarilor

    „Industria hotelurilor din România a crescut, în ultimii 5 ani, cu aproape 40%, la o cifră de afaceri de peste 5,5 miliarde de lei în 2017, estimările privind evoluţia din 2018 arată că sectorul hotelier ar putea atinge afaceri de 5,8 miliarde de lei”, arată analiza.
     
    Frames precizează că în privinţa restaurantelor, industria are şanse ca în 2018, pe fondul creşterii consumului, să depăşească nivelul de afaceri de 10 miliarde de lei, mai mult decât dublu faţă de rezultatul înregistrat acum cinci ani, de 4,5 miliarde lei.
     
    Statisticile arată că în industria Horeca activează peste 16.000 de companii, dintre care aproape 10.000 în sectorul restaurantelor, iar firmele raportau, anul trecut, peste 82.000 de angajaţi în sectorul restaurantelor şi 45.000 în hoteluri şi pensiuni.
     
    „Capitala este în continuare locul care oferă cea mai largă paletă de servicii în horeca şi care înregistrează şi cele mai bune performanţe financiare”, spun analiştii.
     
    Potrivit datelor companiei de consultanţă, Bucureştiul reprezintă peste 30% din piaţa hotelieră (373 firme) şi mai mult de 40% din afacerile restaurantelor (2072 companii), iar deschiderea unor noi afaceri anunţă un plus semnificativ în anii următori.
     
    De asemenea, Capitala este urmată de judeţele Constanţa (1403 firme în Horeca), Cluj (768 firme), Braşov (608 companii), şi Timiş (696), cu ponderi între 4 şi 12%.
     

  • Studiu: Sectorul horeca creşte la peste 15 miliarde de lei, ajutat de voucherele de vacanţă

    „Industria hotelurilor din România a crescut, în ultimii 5 ani, cu aproape 40%, la o cifră de afaceri de peste 5,5 miliarde de lei în 2017, estimările privind evoluţia din 2018 arată că sectorul hotelier ar putea atinge afaceri de 5,8 miliarde de lei”, arată analiza.

    Frames precizează că în privinţa restaurantelor, industria are şanse ca în 2018, pe fondul creşterii consumului, să depăşească nivelul de afaceri de 10 miliarde de lei, mai mult decât dublu faţă de rezultatul înregistrat acum cinci ani, de 4,5 miliarde lei.

    Statisticile arată că în industria Horeca activează peste 16.000 de companii, dintre care aproape 10.000 în sectorul restaurantelor, iar firmele raportau, anul trecut, peste 82.000 de angajaţi în sectorul restaurantelor şi 45.000 în hoteluri şi pensiuni.

    „Capitala este în continuare locul care oferă cea mai largă paletă de servicii în horeca şi care înregistrează şi cele mai bune performanţe financiare”, spun analiştii.

    Potrivit datelor companiei de consultanţă, Bucureştiul reprezintă peste 30% din piaţa hotelieră (373 firme) şi mai mult de 40% din afacerile restaurantelor (2072 companii), iar deschiderea unor noi afaceri anunţă un plus semnificativ în anii următori.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.