BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Povestea impresionantă a femeii care a fost denumită regina piraţilor din County Mayo

    În timpul secolului al XVI-lea, când educaţia era rară în rândul femeilor şi cea mai mare parte din viaţă şi-o petreceau crescând copiii şi realizând treburi casnice, Grace a fost altfel. Pe lângă rolurile casnice, ea a fost un pirat pe coasta de vest a Irlandei. Iar cercetătorii au săpat după acest subiect, dorind să afle cum a trăit O’Malley şi ce anume făcea ea, fiind în contradicţie cu perioada istorică în care femeile rareori aveau o viaţă dincolo de casa lor.

    Ajunşi în County Mayo, cercetătorii au fot surprinşi de faptul că localnicii ştiau foarte multe poveşti despre Grace O’Malley. În primul rând, au aflat că terenul din jurul golfului unde se află oraşul a fost controlat de familia sa, una dintre cele mai puternice din zonă. Grace a fost născută pe Clare Island, la câteva mile spre vest de la gura de vărsare a golfului, însă legenda sa trăieşte şi acum în zonă. Poveştile au dat năvală, multe şi diverse. Nu a existat o variantă comună a ceea ce a făcut Grace O’Malley, însă, conform spuselor tuturor, a fost un personaj original – o femeie carismatică, cu o viaţă sălbatică, ce nu a luat în considerare moravurile sociale.

    Spre exemplu, s-a spus că Grace a fost liderul a unei flote de nave, unde a luptat cot la cot alături de peste 200 de oameni. Alţii au susţinut că pândea navele comerciale şi le solicita taxe pentru trecerea în condiţii de siguranţă, iar dacă nu plăteau le jefuia. Dornici să afle mai multe, cercetărorii au vorbit cu un om care cunoştea foarte bine povestea sa. Au aflat, astfel, că de la o vârstă fragedă Grace a învăţat să navigheze şi a avut un comportament rebel: pentru că tatăl său nu i-a permis să îl însoţească într-o expediţie, şi-a tăiat părul, s-a îmbrăcat în băiat şi s-a furişat la bordul navei.

    La vârsta de 15 ani Grace s-a căsătorit cu un şef de trib local, Donal O Flaherty, cu care a avut trei copiii. După moartea timpurie a soţului său, ea a luat mare parte din averea soţului – în principal mai mult flote- şi s-a întors la locuinţa sa natală de pe Claire Island. Aici a început să navigheze şi să comercializeze peşte sau blănuri sau să jefuiască englezii atunci când comerţul era lent. În 1566, O’Malley s-a căsătorit a doua oară, cu un bogătaş numit Richar Bourke, stabilindu-şi reşedinţa la Castelul Carrickahowley şi a rămas cu acesta până la moartea lui, în 1583. Când Bourke a murit, ciocnirile lui Grace cu englezii au începu să se intensifice, fiul ei Tibbot fiind capturat la un moment dat de către aceştia. Aceasta a fost nevoită să se întâlnească cu regina Elisabeta I pentru a-i negocia eliberarea, punându-şi în joc puterea şi flota şi acceptând să lupte contra duşmanilor reginei.

    Acesta a fost, probabil, unul dintre motivele pentru care O’Malley, a fost renegată de isoricii irlandezi, pe lângă comportamentul său neadecvat, care a încălcat orice tradiţie sau obicei social al vremurilor.

  • Cum ajuns să arate staţiunea care pe vremuri era numită de străini “Perla Carpaţilor” – GALERIE FOTO

    În 1873, câştiga medalia de aur la Târgul Internaţional de la Viena. Trei ani mai târziu ridica medalia de argint la Berlin pentru ca în 1878 să obţină diploma de onoare a Târgului Internaţional de la Paris. Astăzi, staţiunea Borsec este în paragină.

    Povestea locului supranumit “Perla Carpaţilor” începe în 1803, atunci când un austria pe nume Valentin Gunther a urmat un tratament la băile termale şi s-a vindecat de o boală considerată incurabilă. Întors la Viena, Gunther îi propune unei rude să facă comerţ cu apă adusă de la Borsec; pentru această afacere, cei doi au arendat localitatea Borsec de la comunele Lazărea şi Ditrău, care erau proprietarele.

    În 1804, membri ai familiei Gunther reuşesc să negocieze un contract valabil timp de 28 de ani şi pornesc construcţia unei fabrici de sticlă, pentru a putea îmbutelia apa. Producţia a început în 1806, an în care au fost îmbuteliaţi peste 3 milioane de litri de apă minerală. Un detaliu interesant: apa îmbuteliată provenea doar de la izvoarele 1 şi 2, iar procesul avea loc doar în zilele cu soare, atunci când presiunea atmosferică era maximă (prin urmare, şi conţinutul de dioxid de carbon era crescut).

    A urmat o perioadă de glorie pentru Borsec, transformată spre sfârşitul anilor 1800 într-o staţiunea luxoasă, cunoscută pentru proprietăţile benefice ale apelor de acolo. În perioada interbelică şi comunistă, Borsecul a continuat să prospere. La mijlocul anilor ’70, în localitatea harghiteană erau peste o sută de unităţi de cazare. Astăzi, au rămas mai puţin de zece.

    Momentul revoluţiei a fost momentul în care Borsec a început să se stingă. Privatizările din anii ’90  au fost făcute în grabă, fără să se dea atenţie cui şi în ce condiţii sunt vândute spaţiile. În doar câţiva ani, “Perla Carpaţilor” şi-a pierdut toată strălucirea.

    Lovitura de graţie a fost dată de închiderea bazei de tratament balnear din 2001, moment în care localitatea şi-a pierdut statutul de staţiune balneo-climaterică primit în 1953, dar şi pe cel de staţiune turistică de interes naţional, iar vilele au început să se degradeze, ducând la “un aspect estetic dezolant”, unul dintre punctele slabe trasate în interiorul Agendei Locale din 2005, valabil, se pare, şi pentru 2012.

    LOCUL DIN ROMÂNIA CARE I-A ATRAS PE CEI MAI BOGAŢI AUSTRIECI – GALERIE FOTO

  • Povestea oraşului care fierbe. Aici temperatura apei din lacuri ajunge şi la 98 de grade Celsius – GALERIE FOTO

    Insula japoneza Kyushu este una dintre cele mai active zone geotermale din lume datorită vulcanului Mt’Aso. Beppu, cel mai important oraş al insulei, a fost fondat în 1924, iar numele este dat de cele opt izvoare geotermale, dintre care 6 sunt situate în cartierul Kannawa, iar alte două în cartierul Shibaseki. Micuţul oraş are în total 2.900 guri de aerisire, pe unde, zilnic,130.000 de tone de apă fierbinte şi aburii se ridică, ceea ce fac ca întreaga aşezare să pară cuprinsă de un imens fum.

    La aceste izvoare termale temperaturile medii sunt cuprinse între 50-99.5°Celsius, iar în afară de turism, acestea joacă un rol extrem de important în viaţa de zi cu zi a locuitorilor oraşului. Aburul degajat fiind utilizat pentru a încălzi apa care este mai apoi livrată prin conducte către locuinţe şi întreprinderi.

    Cel mai spectaculos izvor termal din Beppu este Chinoike Jigoku sau „iazul de sânge „. Culoarea sa portocalie provine din prezenţa oxidului de fier şi a celui de magneziu iar temperatura apei este de 80° Celsius. Un alt loc cu adevărat magnific este şi Umi Jigoku sau „iadul de mare”. Aici, izvorul termal are o culoare asemănătoare mărilor, asta datorită cobaltului prezent în cantităţi extrem de însemnate, şi deşi ar putea părea prielnic pentru o baie fierbinte, nu este deloc aşa; peisajul este într-adevăr minunat, însă temperatura apei este de 98° Celsius.

  • Povestea parcului naţional aflat în proporţie de 99% sub apă: ,Mă simt privilegiat să trăiesc în cel mai frumos loc din ţara noastră”

    Parcul Naţional Dry Tortugas este situat la aproximativ 180 de kilometri de Key West (în Golful Mexic), acoperă circa 260 de kilometri pătraţi de ocean şi are în componenţă şapte insule mici. Un procent enorm de 99 % din parc se află sub apă. Numele parcului a fost dat de Ponce de Leon, un explorator spaniol în prima sa vizită în 1513. Micul grup de insule din America de Nord a reuşit să devină casă pentru bariere de recif, rechinii doică, ţestoasele de mare şi bibanul care foloseşte zona pentru a depune icre.

    Nick Fuechsel a lucrat ca jandarm forestier interpretativ la Dry Tortugas timp de trei ani şi a descris experienţa sa în acest parc pentru BBC. El a făcut parte dintr-o echipă de scufundări ce sprijină oamenii de stiinţă care folosesc parcul ca bază pentru experimente. Fuechsel a reuşit să marcheze zonele de cercetare prin plasarea geamandurilor. În 2007, aproape jumătate din teritoriul parcului a fost folosit pentru cercetare, ce avea ca scop principal conservarea resurselor naturale.

    Unul dintre studiile de succes efectuate în acest parc naţional a fost centrat pe populaţia de rechini doică. În Dry Tortugas există şi zone închise pentru protejarea împerecherii rechinilor. Prin aceste zone închise se permite oamenilor de ştiinţă să studieze comportamentul, populaţia şi habitatul acestora.

    Principala problemă cu care se confruntă Fuechsel aproape zi de zi este să-i înveţe pe vizitatori cum să protejeze acest habitat. ,,Mă simt privilegiat să trăiesc în cel mai frumos loc din ţara noastră”, a declarat  Nick Fuechsel despre locul său de muncă

    ,,Este un loc de muncă dificil în care trebuie să găsim echilibrul între conservare şi protecţie pentru generaţiile viitoare, şi care permite publicului să se bucure de pământurile lor publice “, a declarat  Fuechsel. În Dry Tortugas se poate ajunge doar cu barca sau hidroavionul. Pentru fiecare şase zile pe care le petrece acasă, Fuechsel locuieşte opt zile pe insulă , departe de soţie şi de cele trei fiice.


    Chiar dacă nu petrece destul timp cu familia sa, Fuechsel afirmă că ,,distanţa de uscat este exact ceea ce face special acest loc”.

  • Povestea unei miliardare care a trăit într-un lux exagerat şi a murit singură, la 30 de ani, într-o locuinţă mizeră

    Casey Johnson este fiica celebrei Sale Johnson şi a lui Woody Johnson, proprietarul afacerii New York Jets; este şi strănepoata fondatorului afacerii Johnson & Johnson. 
     
    Casey a crescut înconjurată de lux opulent. A urmat studii în cadrul celor mai bune şcoli private, a condus maşini extravagante; cu titlul de exemplu, la vârsta de 10 ani avea prima poşetă Chanel. Chiar şi aşa, copilăria şi adolescenţa sa au fost perioade nefericite, fiind mai degrabă ignorată de proprii părinţi.
     
    A declarat chiar că din acest motiv a început încă din adolescenţă să consume droguri.După toate standardele, viaţa ei a fost tragică până la finalul acesteia: a murit singur, la 30 de ani, într-o locuinţă mizeră.
     
    Era cunoscută ca o petrecăreaţă, dependentă de cocaină şi alcool şi povestea că a fost la dezintoxicare de mai multe ori decât îşi putea aminti. Fiind bisexuală, Casey a părut că nu şi-a putut găsi niciodată dragostea adevărată, nici cu vreo femeie, nici cu un bărbat. Ba chiar suferinţele ei din dragoste se consumau adesea şi în public, uneori cu certuri sau violenţe fizice. O dată, o fostă iubită i-a dat foc la păr într-un club. 
     
    În ultima parte a vieţii sale a avut o relaţie cu un fost star dintr-o emisiune de reality show, care părea mai interesat de câţi bani are Casey disponibili decât de persoana ei. Casey a şi adoptat un copil, dar a fost decăzută din drepturi după ce au apărut dovezi evidente că îl neglija. Mama ei, Sale, a preluat tutela copilului şi i-a tăiat şi propriei fiice accesul la bani.
     
    La finalul anului trecut, pe 29 decembrie, moştenitoarea imperiului Johnson & Johnson posta pe Tweeter: „Vise plăcute tuturor”. Patru zile mai târziu era descoperit cadavrul ei. Murise deja de câteva zile, ca urmare a unor complicaţii ale diabetului de care suferea din copilărie.

  • Povestea de Oscar a româncei care deţine recordul de titluri în 2018. Andreea Roşca face furori în circuitul ITF după ce medicii i-au prezis că îşi va petrece toată viaţa în scaun cu rotile

    Andreea Roşca, singura cvadruplă campioană a sezonului, a urcat aproape 200 de locuri în câteva luni

    Andreea Roşca a devenit jucătoarea cu cele mai multe trofee câştigate în tenis în 2018, după ce a triumfat duminică la turneul ITF de la Antalya (6-3, 6-4 în finala cu Varvara Flink, fostă ocupantă a locului 216). Românca în vârstă de 19 ani este singura tenismenă din lume care a cucerit 4 titluri la simplu în acest sezon, performanţă ce o îndreptăţeşte să spere că va face pasul către turneele WTA. Andreea se află pe locul 379 în clasamentul live al WTA, graţie unui salt de 197 de poziţii reuşit în acest sezon, aşa că visul de a urca în prima sută mondială este foarte realizabil. Pare o joacă de copii în comparaţie cu încercările grele la care a fost supusă în primii ani de viaţă.

    După ce i-a uimit pe doctori, surprinde şi lumea tenisului

    Andreea a avut mari probleme de sănătate atunci când era micuţă. A stat într-un scaun cu rotile şi medicii au crezut că nu va putea merge vreodată din cauza unei boli năprasnice cu care se născuse: “talus valgus”. Dar nu s-a dat bătută în pofida deformaţiei labei piciorului, iar părinţii au făcut tot posibilul să-i ofere o viaţă normală. Din momentul naşterii, a stat peste un an şi jumătate cu ambele picioare în ghips, după care a suferit trei operaţii, două la dreptul şi una la stângul. După ani plini de muncă şi suferinţă, înainte de a impresiona la senioare, s-a întâmplat minunea: Roşca a devenit campioană europeană la vârsta de 12 ani.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Povestea femeii care timp de 28 de ani s-a prefăcut că e OARBĂ. De ce a făcut asta?

    Există persoane care se prefac că vorbesc la telefon sau care găsesc altfel de scuze, pentru a scăpa de “obligaţiile” sociale.

    O astfel de poveste a trăit şi Carmen Jimenez, o femeie de 57 de ani, care trăieşte în Madrid. Pare incredibil, dar timp de 28 de ani ea s-a prefăcut că este oarbă, doar ca să scape de interacţiunea cu cei din jur.

    “Mă săturasem de să întâlnesc oamenii pe stradă, să mă opresc să-i salut. N-am fost niciodată sociabilă şi, prefăcându-mă că sunt oarbă, am reuşit să scap de obligaţiile sociale”, a afirmat femeia.

    Familia s-a supărat foarte tare pe Carmen Jimenez că a apelat la acest tertip şi că i-a păcălit, iar apropiaţii au îndepărtat-o, scrie realitatea.net

     

  • Povestea lui Iisus a fost „inventată pentru a-i ţine sub control pe săraci”, susţine un cercetător american

    Cercetătorul american susţine că povestea lui Iisus Hristos a fost inventată ca sistem de control al minţilor celor săraci. Joseph Atwill, autorul cărţii „Caesar’s Messiah: The Roman Conspiracy to Invent Jesus”, spune că însuşi creştinismul nu a început ca o religie, ci ca o propagandă sofisticată a autorităţilor, menită să-i împace pe locuitorii Imperiului Roman.
     
    Atwill şi-a prezentat în premieră teoria scandaloasă în 2013. El susţine că Noul Testament a fost scris de bogătaşii din Imperiul Roman, care au „fabricat” povestea lui Iisus.
     
    „Creştinismul poate fi considerat o religie, dar a fost dezvoltat şi folosit ca sistem de control al minţilor, a produs sclavi care credeau că Dumnezeu le-a dictat condiţia de sclavie”, susţine cercetătorul citat de independent.co.uk.
     
    Atwill spune că actele de insurecţie ale sectelor evreieşti, care aşteptau sosirea unui „Mesia războinic” în Palestina, au reprezentat o problemă mare pentru Imperiul Roman. Autorităţile epuizaseră toate căile tradiţionale de contraatac şi au recurs la un război psihologic.
     
    „Au conchis că pentru a opri propagarea activităţii evreieşti trebuie să creeze o religie”, continuă Atwill. „Aşa a fost inventată povestea acestui Mesia pacificator”.
     
    „În loc să inspire războiul de gherilă, Mesia promova pacifismul, întoarcerea celuilalt obraz şi îi încuraja pe evrei să fie loiali Cezarului şi să-şi plătească birurile către Roma”.
     
    „Chiar dacă acest creştinism poate fi un confort pentru unii, devine dăunător şi represiv, o formă insipidă de control psihologic, care duce la acceptarea orbească a unor lucruri, a sărăciei, a războiului. În SUA, să spunem, creştinismul este utilizat pentru a justifica războaiele duse de soldaţii americani în lume”.
     

  • Cronică: Stranger Things, un serial de referinţă

    Povestea puştilor din Hawkins, o mică localitate din Indiana, Statele Unite, continuă la un an după evenimentele din 1983, prezentate în primul sezon. Pentru cei care nu au urmărit prima parte, o foarte scurtă recapitulare: Will Byers, un puşti de 12 ani, dispare în timp ce se întorcea spre casă. Prietenii săi încep să îl caute, convinşi că e încă în viaţă, în timp ce şeriful Hopper încearcă să o împace pe mama băiatului cu ideea că acesta a murit. Apariţia unei creaturi ciudate ridică însă mai multe semne de întrebare, iar personajele amintite mai sus încep să descopere lucruri incredibile despre oraşul Hawkins.

    Stranger Things a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am urmărit în ultimii ani – referindu-mă aici la primul sezon – iar partea a doua mi-a confirmat acest lucru dincolo de orice bănuială. Totul s-a aşezat aşa cum trebuie pentru cei de la Netflix, care par să le fi dat mână liberă celor doi fraţi Duffer. Aceştia sunt responsabili pentru serial: ei au creat întreaga poveste, semnând scenariul, şi au şi regizat majoritatea episoadelor.

    Un lucru evident încă de la primele episoade e respectul pe care ei îl poartă filmelor fantasy din anii ’80, în special celor semnate de Steven Spielberg. Veţi regăsi postere din filme precum E.T. sau întâlnire de gradul III pe pereţi, dar şi scene care evocă o temă aproape omniprezentă în acel deceniu cinematografic: cea a adolescenţei. Spre exemplu, mulţi vor recunoaşte scena în care puştii se plimbă de-a lungul şinelor de tren, scenă inspirată din filmul Stand by Me. Exemplele sunt multe şi nu se rezumă doar la imagini, ci şi la muzică sau chiar modul în care sunt concepute creaturile.

    Stranger Things nu ar trebui privit însă ca un elogiu adus acelor vremuri, ci ca o reuşită de sine stătătoare. Serialul atinge culmi înalte atât în ceea ce priveşte suspansul, cât şi în dezvoltarea personajelor şi a legăturilor din cadrul grupului. Mi-e greu să cred că cineva ar putea să urmărească mai multe episoade fără să aibă sentimente contradictorii faţă de personaje. Şi pentru că am ajuns la interpretări, sunt sincer impresionat de modul în care actori atât de tineri – 13, 14 ani – reuşesc să iasă din umbra unor nume precum Winona Ryder sau David Harbour. Sunt actori tineri care nu prea au credite pe pagina de IMDB, dar reuşesc să susţină perfect scenariul gândit de Matt şi Ross Duffer. Acum câteva luni, Netflix a dat o veste bună fanilor, comandând alte două sezoane ale serialului, pentru 2018 şi 2019.

    În concluzie, Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun, ”film“ şi nu ”serial“ pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.
    NOTĂ: 9,5/10

     

  • Cronică: Stranger Things, un serial de referinţă

    Povestea puştilor din Hawkins, o mică localitate din Indiana, Statele Unite, continuă la un an după evenimentele din 1983, prezentate în primul sezon. Pentru cei care nu au urmărit prima parte, o foarte scurtă recapitulare: Will Byers, un puşti de 12 ani, dispare în timp ce se întorcea spre casă. Prietenii săi încep să îl caute, convinşi că e încă în viaţă, în timp ce şeriful Hopper încearcă să o împace pe mama băiatului cu ideea că acesta a murit. Apariţia unei creaturi ciudate ridică însă mai multe semne de întrebare, iar personajele amintite mai sus încep să descopere lucruri incredibile despre oraşul Hawkins.

    Stranger Things a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am urmărit în ultimii ani – referindu-mă aici la primul sezon – iar partea a doua mi-a confirmat acest lucru dincolo de orice bănuială. Totul s-a aşezat aşa cum trebuie pentru cei de la Netflix, care par să le fi dat mână liberă celor doi fraţi Duffer. Aceştia sunt responsabili pentru serial: ei au creat întreaga poveste, semnând scenariul, şi au şi regizat majoritatea episoadelor.

    Un lucru evident încă de la primele episoade e respectul pe care ei îl poartă filmelor fantasy din anii ’80, în special celor semnate de Steven Spielberg. Veţi regăsi postere din filme precum E.T. sau întâlnire de gradul III pe pereţi, dar şi scene care evocă o temă aproape omniprezentă în acel deceniu cinematografic: cea a adolescenţei. Spre exemplu, mulţi vor recunoaşte scena în care puştii se plimbă de-a lungul şinelor de tren, scenă inspirată din filmul Stand by Me. Exemplele sunt multe şi nu se rezumă doar la imagini, ci şi la muzică sau chiar modul în care sunt concepute creaturile.

    Stranger Things nu ar trebui privit însă ca un elogiu adus acelor vremuri, ci ca o reuşită de sine stătătoare. Serialul atinge culmi înalte atât în ceea ce priveşte suspansul, cât şi în dezvoltarea personajelor şi a legăturilor din cadrul grupului. Mi-e greu să cred că cineva ar putea să urmărească mai multe episoade fără să aibă sentimente contradictorii faţă de personaje. Şi pentru că am ajuns la interpretări, sunt sincer impresionat de modul în care actori atât de tineri – 13, 14 ani – reuşesc să iasă din umbra unor nume precum Winona Ryder sau David Harbour. Sunt actori tineri care nu prea au credite pe pagina de IMDB, dar reuşesc să susţină perfect scenariul gândit de Matt şi Ross Duffer. Acum câteva luni, Netflix a dat o veste bună fanilor, comandând alte două sezoane ale serialului, pentru 2018 şi 2019.

    În concluzie, Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun, ”film“ şi nu ”serial“ pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.
    NOTĂ: 9,5/10