Tag: pensie

  • Cu ochii spre alegeri, guvernul din Ungaria vrea să „premieze“ pensionarii cu a 13-a pensie sau cu un bonus la sfârşit de an

    Guvernul Ungariei ia în considerare rein­troducerea celei de-a 13-a pensii sau cel puţin acordarea unui bonus la sfârşit de an pentru pensionari, dacă situaţia economică o va permite, scrie presa ungară. Dar analiştii consideră că dacă intenţia partidului de guvernământ este să obţină voturi suplimentare la alegerile din 2014, atunci va amâna anunţul privind introducerea măsurii până în toamnă. Această strategie politică este familiară, pensionarii primind un bonus şi înaintea alegerilor din 2002. Ulterior, cabinetul de la Budapesta a introdus şi a 13-a pensie, care a fost acordată până în 2009. În prezent, pensiile sunt acoperite într-o oarecare măsură din contribuţiile la asigurări sociale şi din contribuţia personală pentru pensii, însă sistemul este deja dependent de sprijinul statului, scrie Portfolio.hu.

    Alte stiri pe zf.ro

  • Hillary Clinton nu se vede încă “la pensie”

    “Trebuie să spun că mi-aţi lipsit cu toţii şi nu aş spune acest lucru în circumstanţe normale”, a declarat miercuri Clinton, în cadrul unei mici ceremonii protocolare la Departamentul de Stat, unde şi-a reluat activitatea luni.

    Întrebată dacă va ieşi la “pensie” după ce succesorul său John Kerry va fi confirmat de Senat, ea a răspuns zâmbind: “Nu ştiu dacă acesta este cuvântul pe care l-aş folosi, dar cu siguranţă voi părăsi scena rapid pentru o vreme”.

    Departamentul de Stat a difuzat luni fotografii cu revenirea şefei diplomaţiei în biroul său, ovaţionată de colaboratorii săi, care i-au oferit o cască şi un tricou de fotbal american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce i-a răspuns Ion Iliescu unui protestatar care i-a reproşat că are 10.000 de lei pensie

    “Cât aveţi pensie? Aveţi o sută de milioane (lei vechi – n.r.) pe lună?”, l-a întrebat un revoluţionar pe Iliescu, în faţa sediului central al PSD, unde fostul preşedinte venise să discute cu protestatarii.

    “Vorbeşti prostii, am 6.000 de lei!”, a replicat Iliescu.

    “Da? Da’ de ce nu are şi revoluţionarul ăla o mie de lei? De ce nu?”, a spus revoluţionarul.

    Iliescu a precizat că el a dat legile privind revoluţionarii la finalul mandatului său de preşedinte şi că prevederi din aceste legi au fost eliminate de către Guvernul Boc.

    “Boc a anulat aplicarea legii. Sorin Meşter şi actualul guvern caută să o reintroducă”, a spus Iliescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Misterul pensiilor speciale a fost dezlegat: 45 de ani vechime pentru pensionari în vârstă de 43 de ani

    Ziarul Financiar a scris, în urmă cu două săptămâni, că reforma sistemului de pensii a majorat cele 159.000 de pensii speciale ale poliţiştilor, militarilor şi lucrătorilor din serviciile secrete în loc să le reducă, aşa cum şi-a asumat Guvernul.

    Consiliul Fiscal a arătat o săptămână mai târziu că aceste pensii au crescut, în medie, cu 30%, de la 1.755 de lei la 2.289 de lei/lună, efortul suplimentar fiind de 1 mld. lei.

    Niciun oficial nu a explicat de ce reforma despre care s-a spus că va aduce economii a ajuns să coste mai mult statul. În privinţa pensiilor speciale, explicaţia a fost găsită: pensionarilor “speciali” li s-a calculat, pentru un an de muncă, doi ani de vechime, după cum reiese dintr-o decizie de recalculare (facsimil).

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ordonanta privind recalcularea pensiilor militare, adoptata de Camera. Opozitia va contesta legea la CC

    Proiectul de lege, dezbatut in procedura de urgenta, face parte
    din categoria legilor organice, Camera Deputatilor fiind forul
    decizional.
    Proiectul de lege a primit Raport de adoptare din partea Comisiei
    de munca a Camerei Deputatilor.
    Dezbaterea proiectului a durat aproximativ doua ore si jumatate, in
    conditiile in care plenul a decis, la propunerea liderului grupului
    PDL, Mircea Toader, prelungirea programului de lucru pana la
    finalizarea dezbaterii pe articole, motivul invocat fiind acela ca
    legea este una foarte importanta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dominique Strauss-Kahn a iesit din inchisoare. El va primi de la FMI o compensatie de 250.000 $

    “Pensia si drepturile conexe la care are dreptul fostul director
    executiv au fost mult supraestimate in presa in ultima saptamana,
    pornind in mod eronat de la cuantumul platii compensatorii de la
    incetarea contractului”, afirma FMI, intr-un comunicat citat de
    Reuters.

    Strauss-Kahn a fost numit director executiv al FMI la 1 noiembrie
    2007, cu un mandat de cinci ani. Salariul sau anual a fost stabilit la 420.930
    de dolari, la care se adauga o indemnizatie anuala de 73.350 de
    dolari “pentru intretinerea, in interesul FMI, a unui stil de viata
    adecvat functiei si necesitatilor de reprezentare ale Fondului”.
    Atat salariul, cat si indemnizatia au fost indexate anual in
    functie de inflatia din zona Washington.

    Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat vineri din inchisoarea
    new-yorkeza Rikers Island, dupa plata cautiunii de 1 milion de
    dolari si contractarea unei polite de asigurare de 5 milioane.
    Conform asiguratorului de cautiune, Ira Judelson, milionul a fost
    platit de sotia lui Strauss-Kahn, Anne Sinclair, iar polita a fost
    garantata cu apartamentul din Washington al celor doi soti.

    Problema cazarii lui s-a complicat initial, sustine tabloidul New
    York Post, dupa ce a cazut planul Annei Sinclair de a inchiria un
    apartament in eleganta cladire
    Bristol Plaza
    din Manhattan, intrucat “cineva suspus din
    cladire” ar fi aflat si s-ar fi opus ca fostul sef al FMI sa se
    mute acolo. Eliberarea din penitenciar era conditionata de mutarea
    intr-o locuinta unde sa se gaseasca deja echipamente de
    supraveghere video si pazita de firma de securitate angajata, pe
    cheltuiala acuzatului, sa vegheze ca acesta sa nu plece din tara pe
    durata procesului in care e acuzat de agresiune sexuala contra
    cameristei de la Sofitel. Firma respectiva, Stroz Friedberg, s-a
    ocupat anterior si de faimosul escroc Bernard Madoff.

    Judecatorul cazului, Michael Obus, a anuntat insa ca acuzatul
    este eliberat din penitenciar conform planului si va fi transferat
    intr-o locuinta provizorie din New York, situata, conform
    procurorilor, undeva in apropiere de Ground Zero, locul fostului
    World Trade Center. Ex-seful FMI va ramane in custodia firmei de
    securitate, care il va supraveghea 24 de ore din 24. Conform
    postului WNBC-TV, preluat de UPI, Strauss-Kahn nu va avea voie sa
    paraseasca locuinta decat pentru un singur serviciu religios pe
    saptamana, consultatii la doctor, vizite la avocat si infatisari in
    procesul sau, ce va incepe la 6 iunie.

    FMI a precizat, intr-un comunicat separat, ca tarile membre pot
    sa-si desemneze candidati la functia de director executiv, ramasa
    vacanta, in perioada 23 mai-10 iunie. Consiliul director al FMI se
    va intalni cu toti candidatii, daca sunt mai putin de patru, sau va
    face o lista scurta daca sunt mai multe propuneri, urmand sa-l
    desemneze pe noul director pana la 30 iunie.

  • Cozi si drumuri inutile pentru a da bani la pensie si somaj, din cauza regulilor neclare

    Regulile neclare si diferite privind depunerea declaratiilor
    pentru contributiile individuale la somaj, pensie si asigurari de
    sanatate au creat haos si aglomeratie la unele institutii, oamenii
    care au venituri de natura profesionala asteptand pana in ultima
    clipa sa afle cum trebuie sa procedeze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ai lucrat in mai multe state europene? Vezi cum ti se calculeaza pensia si somajul!

    De exemplu, in cazul pensiei, se iau in considerare si
    perioadele lucrate in oricare tara membra UE, iar in cazul
    ajutorului de somaj, acesta se poate acorda in tara de resedinta,
    indiferent de statul in care a fost castigat dreptul. Conditia
    primordiala pentru a primi aceste prestatii este, insa, sa fi
    lucrat cu contract de munca legal.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Boc a cerut Coalitiei impozitarea pensiilor pentru TVA mai mica, propunere respinsa de teama CC

    “Premierul a solicitat in Coalitie, inainte sa anunte majorarea
    TVA, impozitarea cu 16% a tuturor pensiilor, considerand ca aceasta
    masura, combinata cu altele, ar fi permis o crestere a TVA cu mai
    putine puncte procentuale. Propunerea a fost supusa la vot in
    Biroul Permanent National al PDL de vineri, dar a fost respinsa .
    Luni dimineata, in Coalitie, premierul a cerut iar sprijin din
    partea partenerilor de guvernare, dar propunerea a fost respinsa
    din nou, din cauza presiunii sociale anticipate”, sustin surse
    guvernamentale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vladescu: Punctul de pensie pentru 2011 sa fie stabilit prin Legea bugetului asigurarilor sociale

    Vladescu a aratat, intr-o scrisoare adresata conducerii Camerei
    Deputatilor, ca membrii Comisiei de munca a Camerei Deputatilor au
    aprobat, la dezbaterea proiectului Legii pensiilor, ca punctul de
    pensie sa fie de 732,8 lei la data intrarii in vigoare a acestei
    legi, iar deficitul bugetului asigurarilor sociale de stat in
    perioada 2011-2013 ar fi, in aceste conditii, de 12,5 miliarde de
    lei pentru 2011, si 12,6 miliarde de lei in 2012 si 13 miliarde de
    lei in 2013.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro