Tag: parinti

  • A preluat afacerea cu vin de la părinţi şi a ajuns la o producţie de 130.000 de unităţi pe an

    “Aş putea să spun că 75% sunt avocat şi 25% sunt om de vin, dar, ca avocat, ajut foarte mult şi partea de vinuri“, descrie Andreea Micu modul în care îşi împarte timpul între profesie şi dezvoltarea afacerii AVINCIS, formată din crama şi vinurile cu acelaşi nume, cât şi din activităţile turistice de pe domeniul viticol Vila Dobruşa din Drăgăşani.

    „AVINCIS – A – Andreea, numele meu, VIN – denumirea băuturii, iar CIS sunt iniţialele numelui mamei mele, Cristiana Irinel Stoica, ea fiind moştenitoarea domeniului Vila Dobruşa. Continuăm prin acest nume tradiţia familiei, dar facem trimitere şi spre latinescul vinco, vincere, care înseamnă a învinge“, explică Andreea Micu numele proiectului construit în baza unei tradiţii de familie. Domeniul Dobruşa, pe care se află crama, a aparţinut iniţial stră-străbunicilor săi. În 1927, aceştia au achiziţionat terenul pe care se afla un conac construit în 1905 în stil neoromânesc, inspirat de construcţiile brâncoveneşti, unde şi-au petrecut ulterior verile. Au început să planteze şi vie, regiunea, cunoscută acum drept „Toscana României“, fiind renumită încă din perioada respectivă pentru vinurile produse.

    „La sfârşitul secolului XIX se produceau acolo Crâmpoşia, Tămâioasa românească, vinuri româneşti ce beneficiau deja de un renume, cât şi vinurile franţuzeşti ce s-au adaptat locului, precum Cabernet Sauvignon şi Sauvignon Blanc.“ În perioada comunismului, domeniul familiei a fost confiscat, iar tradiţia culturii viţei-de-vie a fost întreruptă. Cristiana şi Valeriu Stoica au reuşit să recupereze domeniul în 1997, iar un deceniu mai târziu au ho-tărât să fructifice potenţialul acestuia printr-un proiect ce includea restaurarea vechiului conac, construirea unei crame mod-erne şi replantarea viţei-de-vie. Andreea Micu este discretă în ce priveşte investiţiile în domeniul Dobruşa, însă spune că acestea sunt consistente, ţinând cont de amplul proiect de restaurare a vechiului conac, la care au participat mai mulţi special-işti, cât şi de construcţia cramei moderne, cu aspect de navă, dotată cu mijloace moderne de vinificaţie. „Este un spaţiu de vis, în care facem vin, dar în care ne regăsim şi pe noi înşine“, descrie Andreea Micu domeniul Vila Dobruşa, în care până şi modul în care creşte iarba pe crama modernă a fost gândit astfel încât aceasta să se integreze perfect în peisaj.

    Totodată, spune că este vorba despre o investiţie formată din fonduri proprii. „Investiţia a fost foarte mare, nu am apelat la fonduri europene, le-am luat în considerare, pentru anumite porţiuni, dar ne-am dat seama că un investitor care îşi pune pro-priii lui bani este un investitor liber.“

    Familia Stoica a lansat pe piaţă primele vinuri AVINCIS în 2011, pe baza recoltei din 2010, axându-se pe segmentul pre-mium, unul nu foarte dezvoltat în România. „Consumatorii încă se aşteaptă să cumpere cu preţuri relativ decente vinuri foarte bune, ceea ce nu este posibil deocamdată pe piaţa locală. Noi vrem să producem vinuri care pun în valoare potenţialul lo-curilor, educând în acelaşi timp consumatorul, arătându-i că vinul nu este doar o simplă băutură de seară, ci este o poartă către alte zone: zona culturală, zona prieteniei, zona artistică; vinul este mai mult un instrument, nu este doar un scop, ci şi un mijloc.“ Pentru lansarea vinurilor AVINCIS au colaborat cu oenologul francez Ghislain Moritz, cu experienţă practică în regi-unea franceză Burgundia, în Noua Zeelandă şi Portugalia, şi cu un inginer agronom român. De la o producţie iniţială de 10.000 de sticle, au evoluat treptat spre o producţie de peste 130.000 de sticle anul trecut, rezultate ale celor 40 de hectare cultivate cu viţă de vie. Estimările sunt însă mai mici pentru 2015, pe seama condiţiilor meteo neprielnice domeniului viticol de anul trecut.

    Vinurile sunt comercializate în horeca, prin intermediul a aproximativ 60 de locaţii şi în circa 30 de magazine specializate din Bucureşti, iar printre planurile de anul acesta se numără şi lansarea unei mărci de vin ce va cuprinde atât vinuri roşii, cât şi albe ce va fi destinată exclusiv zonei de retail. Preţurile pentru noua marcă de vin, ce va purta numele locului din care provine, Vila Dobruşa, vor fi cu 20-30% mai mici decât cele practicate în prezent de AVINCIS, ce variază între 20 şi 70 de lei, fără TVA şi achiziţionate direct de la cramă. Un alt plan pe lista familiei Stoica, ce merge mână în mână cu lansarea mărcii pentru retail, este extinderea în ţară. „Dacă în Bucureşti consumatorul a ajuns deja la un alt nivel, în restul ţării posibilităţile sunt mai mici, nu putem vorbi despre un trend de a da mai mulţi bani pentru un astfel de produs.“

    20-30% din producţia AVINCIS merg spre export, spre un partener din China, cât şi în mai multe ţări europene, iar în curând vor ajunge şi în Statele Unite ale Americii, potrivit lui Micu. Concentrarea principală este însă piaţa locală. „Preferăm să vindem mai greu, dar să fim cunoscuţi şi apreciaţi de români, pe termen lung, cred că aceasta este o variantă mai înţeleaptă.“

    Un segment al afacerii avocaţilor ce începe să se dezvolte este cel turistic. Micu observă că trendul european de vizitare a domeniilor viticole prinde contur şi la noi, motiv pentru care familia Stoica a făcut investiţii şi în această direcţie. „Asigurăm în prezent cazare în 14 camere şi oferim pachete turistice ce includ degustare de vinuri, tur pe domeniu, mese, teren de tenis, piscină.“ Turiştii plătesc circa 70 de euro pentru o noapte de cazare la Vila Dobruşa. Până acum, gradul de ocupare a ajuns la 80% pe weekend, în rândul celor care se cazează pe domeniu numărându-se atât turişti străini, cât şi angajaţi de companii ce iau parte la evenimente profesionale organizate pe domeniu.

  • Părinţii credeau că pleacă în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de 10 milioane de dolari

     

    Povestea de succes a tinerei Jane Lu, din Australia, a început ca multe alte poveşti: dimineaţa se îmbrăca formal, pentru serviciu, îşi lua la revedere de la părinţi şi pleca spre locul de muncă, relatează dailymail.co.uk.

    Singura diferenţa este că Jane Lu nu avea un birou la care să ajungă, un job cu titlu complicat sau un şef căruia să îi raporteze. Lu a ţinut ascuns de părinţii ei întregul plan de afaceri, crezând că aceştia nu vor fi de acord cu ideea de a porni un business pe cont propriu. Tânără mergea în fiecare zi la o cafenea din centru, deschidea laptop-ul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari.

    Compania tinerei, ShowPo.com, a generat venituri de peste 10 milioane de dolari în 2014. Ea distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi aproape 500.000 pe Facebook. Jane Lu consideră că mare parte a succesului său se datorează modului în care a desfăşurat campaniile de social media.

    Chiar dacă recunoaşte că şi-a minţit pentru o bună perioadă de timp părinţii, Lu spune că aceştia sunt extrem de mândri de felul în care ea a gestionat businessul. “În primă fază nu le-a venit să creadă cât curaj am avut”, povesteşte Lu celor de la dailymail.co.uk.
    ShowPo.com are în momentul de faţă zece angajaţi, iar Jane Lu spune că cel mai important lucru este că poate face zi de zi lucrurile care îi plac. Cât despre lansarea unui business, Jane Lu crede că cea mai mare problemă a tinerilor este teama de eşec: “Merită să-ţi asumi acest risc şi este extrem de important să fii întotdeauna sincer. Nu trebuie să laşi o afacere să te schimbe”, a mai spus Lu.

  • REPORTAJ – Cum văd românii ora de religie: De la “e necesară, educă”, la “nu sunt mulţumită, li se spune că Moş Crăciun nu există”

    Participarea în continuare a elevilor la ora de Religie a fost alegerea a aproape 90 la sută dintre părinţi, după ce Curtea Constituţională a decis că trebuie să depună o cerere cei care vor să mai urmeze acest curs.

    Părinţii, dar şi bunicii care îi mai duc şi îi iau de la şcoală pe cei mici, sunt de acord că este necesar ca religia să facă parte din educaţia copiilor, chiar dacă nu sunt toţi mulţumiţi de profesori sau de ce le spun aceştia copiilor.

    “Nu ştiu maică-sa ce-a făcut, dar mi se pare normal să facă Religie. Nu mai stai să faci cu ei acasă, să-i înveţi o rugăciune. Eu mai stau de vorbă cu ea şi îi povestesc de Dumnezeu şi zice: «Mamaie, ştiu»”, spune bunica unei fetiţe din clasa a II-a, de la o şcoală din cartierul Berceni din Capitală.

    O altă bunică o laudă pe profesoara de Religie, care “e comunicativă, creativă” şi “o iubesc copiii”.

    “Religia nu-i îndoctrinare, e ceea ce trebuie să ştie orice om. Îi educă. Nu contest că s-ar putea să fie cadre didactice care nu ştiu să îi înveţe. Dacă îl sperii pe copil şi transformi credinţa în pedeapsă, nu-i normal”, completează aceasta.

    Mama unui alt elev de la aceeaşi şcoală admite că profesoara de Religie de la clasa acestuia “cam ţipă la ei, dar e ok”. Alături de ea, o altă mămică spune că “este o porcărie că au scos ora de religie”.

    O altă mamă, al cărei băieţel este în clasa pregătitoare, spune că “de plăcut, trebuie să-i placă” religia. “Nu cred că încă pot alege, trebuie un pic ghidaţi”, continuă femeia.

    O altă femeie spune că şi-a înscris băieţelul, dar se declară nemulţumită de unele lucruri învăţate de acesta la ora de Religie. “Nu sunt mulţumită de ce fac la oră. Li s-a spus în clasa I că Moş Crăciun nu există. Asta e problema părinţilor”, spune mama băieţelului.

    Un bunic este de părere că ora de religie este benefică pentru copii, că “dacă n-au un pic de teamă…”.

    “E o chestie sănătoasă. La ce se întâmplă în şcoală acuma… E nenorocire”, spune şi o bunică.

    În schimb, tatăl a doi băieţi, unul în clasa pregătitoarea şi celălalt în clasa a V-a, se gândeşte să nu-l mai înscrie pe cel mare la ora de Religie. “Profesoara e foarte agresivă, nu prea are legătură cu credinţa. Al meu îmi zice că ar vrea ca profesorul de informatică să fie şi de religie, că aşa frumos le vorbeşte. Mulţi zic că religia le creşte media, dar mie mi se pare că îi scade media”, spune acesta. Alături de el, un alt tătic, spune că nu i se pare normal că se pun note la Religie.

    “Chiar el a vrut şi ne-am înscris deja”, spune mama unui băieţel din clasa a II-a. “E şi doamna, aşa, drăguţă, i-a încântat. E şi o problemă cu spaţiul. Mulţi părinţi de-asta au optat”, completează ea.

    O altă mamă spune că nu şi-a înscris fetiţa din clasa a IV-a la ora de Religie, întrucât familia merge dintotdeauna la Biserica Baptistă de care aparţine, pentru aceste învăţături. Femeia mai spune că până acum a trebuit să facă cerere pentru ca fiica ei să nu fie prezentă la ora de religie de la şcoală, dar acest lucru nu o deranja. “Mi se pare mai complicat acum. Trebuie depuse mult mai multe cereri”, arată mama fetiţei.

    Întrebată ce face la ora de Religie, o elevă de clasa a II-a, de la o şcoală din zona Eroilor, spune că învaţă despre Dumnezeu, desenează şi că “sunt lucruri uşoare”. Tatăl fetei spune că a şi semnat o petiţie pentru păstrarea orei de religie în şcoală.

    “Îmi place foarte mult. Am învăţat despre Sfântul Animalelor”, spune o altă fetiţă, abia la clasa pregătitoare.

    “Am făcut cerere şi suntem pentru. Cred c-o să ajungă nişte sălbatici copiii ăştia. Eu am crescut în comunism, fără oră de religie, şi a trebuit să mă pregătesc în particular. Tre’ să ştii, e ca istoria”, spune bunica unei fetiţe, arătând că părinţii pot să nu aibă nici ei cunoştinţe de religie sau timp să le transmită copiilor astfel de informaţii.

    O altă bunică consideră că “se procedează foarte bine” acum că se completeză cereri pentru copiii care vor să facă ora de religie. “Mă gândesc şi la ceilalţi. Faptul că este o opţiune este foarte bine. Depinde foarte mult de profesor”, arată femeia.

    Trei elevi de la Liceul Goethe, de 13-14 ani, povestesc că acolo au posibilitatea să facă religie evanghelică, pe lângă cea ortodoxă. “Vine un preot de la Biserica Luterană şi face cu noi gratis. E mai interactiv, mai frumos şi e pe germană. Învăţăm cum funcţiona societatea înainte şi după Hristos”, arată ei.

    Aproape 90 la sută din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili au depus cereri pentru a putea participa la ora de Religie.

    Înscrierea pentru participarea la ora de Religie este posibilă şi după data de 6 martie, acest termen-limită pentru strângerea opţiunilor fiind stabilit pentru că în 9 martie se împlinesc cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, spunea ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

    Cererile pentru participarea la ora de religie au fost necesare după ce Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale este neconstituţional. Articolul prevedea că sunt obligaţi să facă cerere elevii care nu vor să participe la ora de Religie.

    Prin decizia CC, a deveni obligatorie cererea celor care vor să studieze disciplina. Decizia Curţii Constituţionale a devenit executorie după 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv luni 9 martie.

     

  • Kaspersky: Agresiunile din mediul cibernetic afectează tot mai mulţi copii

    Kaspersky Lab a organizat o dezbatere în cadrul evenimentului Mobile World Congress 2015, pentru a analiza această situaţie. Iniţiativa face parte parte dintr-o campanie globală pentru educarea şi asistarea copiilor şi a părinţilor în lupta împotriva cyberbullying-ului (agresiunilor din mediul cibernetic).

    „Internetul are multe beneficii, însă, din păcate, oferă posibilitatea unor utilizatori să-şi expună trăsăturile dăunătoare, iar cyberbullying-ul a devenit o problemă la scară largă,” a avertizat Eugene Kaspersky, Chairman şi CEO Kaspersky Lab. „Pentru victime, impactul psihologic poate fi serios şi durabil. Probabil că nu există o soluţie strict tehnologică, însă trebuie să discutăm despre toate aceste lucruri şi să-i informăm atât pe părinţi, cât şi pe copii, pentru a le permite să se bucure de toate lucrurile bune pe care le oferă internetul,” a declarant Eugene Kaspersky.

    Cercetarea Kaspersky Lab arată şi că intenţiile bine intenţionate ale adulţilor de a oferi spaţiu privat copiilor pot, de fapt, să îi facă pe aceştia mai vulnerabili la hărţuirile şi abuzurile din mediul online. De exemplu, doar 19% dintre părinţi afirmă că îi au pe copii în listele de prieteni sau că îi urmăresc pe reţelele sociale şi doar 39% le monitorizează activităţile online.

    Impactul emoţional pe termen lung poate fi semnificativ, iar părinţii trebuie să fie informaţi pentru a face demersurile necesare ca să oprească cyberbullying-ul. Studiul Kaspersky Lab arată că 44% dintre părinţii care au aflat că cei mici sunt agresaţi au intervenit – în timp ce peste jumătate dintre părinţi nu au luat măsuri.

    Compania Kaspersky Lab este reprezentată în peste 200 de ţări şi este cel mai mare producător privat de soluţii de securitate endpoint din lume.

  • Mai mulţi părinţi şi profesori, împotriva lecţiilor digitale şi a utilizării tabletelor în şcoli

    Asociaţia Părinţilor pentru o Educaţie Sănătoasă, Asociaţia Dascălilor Români, şi Asociaţia Părinţilor şi Profesorilor “Grigorie Palama” au organizat, marţi, conferinţa cu titlul “Copilul între Galaxia Gutenberg şi tehnologia modernă”, în care punctele lor de vedere au fost susţinute de Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică şi biofizician.

    “Copiii care de mici se joacă pe telefon sau primesc tablete dezvoltă probleme de atenţie. Veţi vedea copii mici plictisiţi, retraşi, izolaţi. Generaţii care se plictisesc, depresivi cu tendinţe spre suicid”, a spus Virgiliu Gheorghe.

    El a mai spus că mediul electronic “inhibă reflexivitatea”. “Copiii mici reacţionează automat la stimuli. Dar toate jocurile pe calculator blochează răspunsul reflexiv, se bazează pe răspunsul emoţional sau agresiv moderat. Vom avea copii total nereflexivi care reacţionează pavlovian, stimul-răspuns. Are o durere, fuge de ea, nu are simţul responsabilităţii. Este o restructurare a creierului uman, a funcţiei umane. Domeniul lui de experienţă nu mai este unul natural, de experienţă umană, pentru că mediul lui de experienţă nu mai este unul uman. Este o experienţă virtuală”, a adăugat biofizicianul.

    Totodată, potrivit specialistului, folosirea excesivă a telefonului sau tabletei afectează calitatea somnului, dar şi a digestiei.

    “Un copil care stă continuu cu nasul în jocuri şi care nu trăieşte în viaţa normală, cu plimbare, alergare, lectură, are un somn agitat şi o digestie proastă. (…) Un prim risc este obezitatea. Apoi, violenţa indusă de jocurile pe calculator, atrofia simţului compătimirii şi a funcţiilor empatice. Cu cât în joc este mai multă violenţă, cu atât mai mult este anulat simţul compătimirii, este anulată reacţia la suferinţa celui de lângă tine”, a continuat Virgiliu Gheorghe.

    În acest context, susţine acesta, dezvoltarea mediului digital se va dovedi, în următorii câţiva ani, a fi “unul dintre cele mai mari eşecuri din istoria şcolii moderne româneşti”.

    “De fapt, în aceste condiţii, vom fi martorii apariţiei nu numai a unei generaţii practic analfabete, ci şi a unei generaţii în care problemele de învăţare şi dizabilităţile mentale vor constitui principala chestiune cu care se vor confrunta părinţii, instituţiile din domeniul educaţiei şi sănătăţii din ţara noastră. Cine va răspunde în faţa legii şi a poporului român pentru această măsură abuzivă şi iraţională prin care se încearcă înlocuirea manualelor cu tabletele în România?”, a mai spus Virgiliu Gheorghe.

    În cadrul conferinţei, au fost lansate primele manuale alternative, parte din proiectul naţional “Un manual românesc pentru copilul tău”, derulat de Asociaţia Dascălilor Români şi de Asociaţia Părinţilor şi Profesorilor “Grigorie Palama”.

    Aceste materiale, distribuite deja gratuit în mai multe şcoli, sunt concepute conform curriculei naţionale propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale.

    Prima carte de acest fel, “Arte vizuale şi abilităţi practice pentru clasa pregătitoare şi clasa I”, este un instrument de predare integrată a artelor plastice şi a lucrului manual, a spus unul dintre autori, Maria Cosmina Dragomir, doctor în arte plastice şi decorative al Universităţii Naţionale de Arte Buucreşti.

    Autorii manualului, un grup de 23 de profesori, artişti plastici, fizicieni, teologi, muzicologi, au selectat desene realizate de 1.000 de copii, pentru a ilustra cartea.

  • Regulament şcolar: Credite pentru studii, amenzi pentru părinţii care nu-şi trimit copiii la şcoală

    Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, relizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), elevii din şcolile publice au dreptul la şcolarizare gratuită. Pentru anumite activităţi stabilite în funcţie de niveluri, cicluri şi programe de studii se pot percepe taxe, în condiţiile prevăzute de lege.

    Actul prevede că elevii pot beneficia de credite oferite de bănci pentru continuarea studiilor. Totodată, ei pot beneficia şi de bursă pe baza unui contract încheiat cu operatori economici, ori cu alte persoane juridice sau fizice, şi de sprijin financiar din sursele extrabugetare ale unităţilor de învăţământ de stat.

    Unităţile de învăţământ sunt obligate să asigure elevilor servicii complementare cum ar fi: consilierea şi informarea de către cadrele didactice, în cadrul orei de consiliere, consilierea în scopul orientării profesionale, consilierea psihologică şi socială prin personal de specialitate.

    Statul acordă premii, burse, locuri în tabere şi alte asemenea stimulente materiale elevilor cu performanţe şcolare înalte, precum şi celor cu rezultate remarcabile în educaţia şi formarea lor profesională sau în activităţi culturale şi sportive, mai prevede regulamentul.

    În schimb, pentru a beneficia de aceste facilităţi, părintele, tutorele sau susţinătorul legal are obligaţia de a trimite copilul la şcoală, altfel va fi sancţionat.

    Potrivit prevederilor legale, părintele, tutorele sau susţinătorul legal are obligaţia de a asigura frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea elevului, până la finalizarea studiilor. În cazul în care părintele, tutorele sau susţinătorul legal nu asigură şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu (până în clasa a 10-a inclusiv), poate fi sancţionat cu amendă cuprinsă între 100 şi 1.000 de lei ori este obligat să presteze muncă în folosul comunităţii.

    Tot părintele răspunde material pentru distrugerile bunurilor din patrimoniul şcolii cauzate de elev.

    Părintele, tutorele sau susţinătorul legal al elevului are obligaţia să ia legătura cu învăţătorul sau dirigintele, cel puţin o dată pe lună, pentru a cunoaşte evoluţia elevului. Prezenţa părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal va fi consemnată în caietul cadrului didactic, cu nume, dată şi semnătură.

    Acelaşi regulament şcolar prevede că părintele elevului din învăţământul primar are obligaţia să-l însoţească până la intrarea în unitatea de învăţământ, iar la terminarea orelor de curs să-l preia. În cazul în care părintele, tutorele sau susţinătorul legal nu poate să desfăşoare o astfel de activitate, împuterniceşte o altă persoană.

  • Două treimi dintre părinţii români îşi sfătuiesc copiii să urmeze studii superioare. Tinerii au însă alte preferinţe

    65% dintre părinţii români îşi sfătuiesc copiii să aleagă profesii pentru care este nevoie de studii superioare. Insă mai mult de jumătate (53%) dintre tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani ar prefera să înveţe o meserie, arată un studiu realizat de D&D Research la iniţiativa mărcii de bere Bucegi.

  • Gestul incredibil al unui străin. Povestea celui mai frumos bacşiş din istorie

    O chelneriţă ce lucra într-un oraş mic din Statele Unite a avut parte de un gest absolut incredibil.

    Era o zi obişnuită, iar femeia a luat comanda unui client. Fiind singur, străinul a iniţiat o discuţie şi a aflat că părinţii femeii sunt în Florenţa, Italia, însă ea nu a ajuns niciodată acolo. Femeia nu îşi mai văzuse părinţii de mai bine de opt ani, era divorţată şi lucra de câţiva ani la restaurant alături de fiica sa.

    După ce şi-a terminat prânzul, bărbatul a achitat nota şi a plecat fără a spune nimic. Când a ridicat însă chitanţa, femeia a avut parte de surpriza vieţii ei: primise un  bacşiş de 1.000 de dolari, cu menţiunea “Pentru excursia în Italia”.

    La sfârşitul programului de lucru, chelneriţa a postat o fotografie a chitanţei pe mai multe reţele de socializare, scriind “s-a întâmplat exact când începeam să îmi pierd încrederea în umanitate”.

    La începutul lunii martie, vedeta americană Ellen Degeneresa a făcut titlurile după ce a oferit o maşină unei chelneriţe care plătise din banii ei prânzul a doi militari americani

  • Ponta, despre cererea părinţilor de recorectare a lucrărilor la evaluare: Să văd ce spun specialiştii

     “Am văzut, m-am uitat, vreau să vă spun că vreau să văd ce spun specialiştii. Sigur, şi eu sunt părinte şi întotdeauna, dacă copilul meu nu ia o notă de care să fiu mulţumit, aş vrea altceva. Vreau să mă uit să văd totuşi ce spun specialiştii, pentru că nu pot să decid eu politic aşa ceva, nici nu ar fi bine”, a precizat Ponta.

    Subiectele probei de limba română de la evaluarea elevilor de clasa a VIII-a sunt contestate de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, care reclamă, între altele, dificultatea mare a unuia dintre acestea, considerat în afara programei, şi faptul că un altul a avut baremul prost gândit.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creşele cu program săptămânal se pot înfiinţa doar excepţional, a decis Senatul. Motivaţia iniţiatorilor

     Plenul Senatului a adoptat, cu amendamente, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, aprobată anterior tacit de Camera Deputaţilor.

    Propunerea legislativă, care are ca iniţiatori un grup numeros de parlamentari PNL, PDL şi PSD, prevedea iniţial ca nicio creşă să nu mai funcţioneze cu program de lucru săptămânal.

    Iniţiatorii arătau, în expunerea de motive la proiectul de act normativ, că este esenţial ca ambii părinţi să participe la creşterea şi educarea copiilor lor, să petreacă timp cu ei, pentru a le asigura confortul emoţional şi stabilitatea de care au nevoie în dezvoltarea lor. Aceştia mai menţionau că este important ca părinţii să înţeleagă impactul emoţional negativ pe care îl are separarea, chiar şi pentru câteva zile, de copiii lor în vârstă de până la trei ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro