BusinessMagazin

Tag: nume

  • Povestea femeii care s-a îmbogăţit cu o resursă din Carpaţi de care românii nu au habar

    Helena Rubinstein s-a născut în Cracovia, Polonia, pe 25 decembrie 1870. În timp ce tatăl ei, un negustor fără prea mare succes, a fost strict cu copiii săi, mama lor a avut o abordare unică în creşterea celor opt fiice: le repeta continuu că vor căpăta influenţă şi vor răzbate în lume prin puterea frumuseţii şi a iubirii. De asemenea, mama sa îşi prepara singură cremele şi produsele de înfrumuseţare, lucru care a avut o mare influenţă în viitorul celei care avea să devină antreprenoare.

    Fiind cel mai mare copil, Helena Rubinstein şi-a ajutat tatăl cu partea financiară a afacerii, iar inteligenţa sa l-a determinat să o trimită să studieze ştiinţele medicale. Însă ei îi plăcea munca de laborator, nu cea din spital, iar tatăl său i-a permis să-şi încheie studiile doar dacă era de acord să se căsătorească. Şi, totuşi, alegerea sa nu a fost văduvul de 35 de ani pe care tatăl său i l-a  ales, ci un coleg mult mai tânăr, de la Universitatea din Cracovia.

    Pentru că tatăl său nu a fost de acord cu alegerea soţului său, Helena Rubinstein a decis să se mute din Polonia, ţara sa natală, şi s-a dus să trăiască în Australia, la unchiul său. În bagaje nu a uitat să pună o duzină de cutii de creme de-ale mamei sale, realizate din combinaţii de ierburi, migdale şi extract de brad din Carpaţi. Iar australiencele au fost foarte impresionate, pe de-o parte datorită cremelor, dar mai ales datorită talentului de vânzătoare al Helenei, care a ştiut să-şi facă reclamă bună. Le-a epuizat atât de repede, încât mama sa a trebuit să-i trimită altele în câteva luni.

    Mica negustoare a avut un succes neaşteaptat şi în scurt timp şi-a pus bazele propriului magazin în Melbourne. Acolo l-a întâlnit pe jurnalistul Edward William Titus, iar cei doi s-au căsătorit în iulie 1908, la Londra. Muncind circa 18 ore pe zi la început, Rubinstein a reuşit să-şi facă afacerea profitabilă. Câţiva ani mai târziu, în 1905, a mers în Europa pentru a studia progresele în tratamentele dermatologice, iar când s-a întors şi-a chemat surorile pentru a o ajuta cu afacerea. În 1908, a mers la Londra cu aproape 100.000 de lire sterline pentru a investi în afacerea ei, iar în mai puţin de un an şi-a deschis salonul de înfrumuseţare Salon de Beaute Valeze. A cumpărat apoi şi un salon în Paris, unde a pus-o pe sora sa, Pauline, să îl conducă.

    Singura perioadă care a încetinit-o vreodată pe Rubinstein din dezvoltarea afacerii a fost atunci când era însărcinată cu cei doi fii ai săi, în 1909 şi respectiv 1912. Ulterior, a deschis un salon în New York, în 1916, după care au urmat cele din San Francisco, Boston, Philadelphia, Chicago şi Toronto, timp în care creşteau considerabil şi vânzările produselor sale din magazine. Anii 1920 o găseau pe Rubinstein în Hollywood, unde ţinea lecţii vedetelor despre cum să aplice în mod corespunzător machiajul.

    Femeia de afaceri a fost, de-a lungul carierei sale, atât rivala lui Elizabeth Arden, un alt mare nume în domeniu, cât şi a lui Charles Revson, fondatorul Revlon. În 1928, Rubinstein şi-a vândut afacerea către Lehman Brothers, dar a cumpărat-o înapoi mult mai ieftin, ca urmare a prăbuşirii pieţei bursiere. Rubinstein şi Titus au divorţat în 1937, iar în vara următoare s-a căsătorit cu prinţul rus Artchil Gourielli-Tchkonia, cu 20 de ani mai tânăr.

    O mare susţinătoare a unui stil de viaţă sănătos, a îngrijirii şi înfrumuseţării, Rubinstein a murit la New York, în 1 aprilie 1965, la vârsta de 94 de ani. Un an mai târziu, i-a fost publicată autobiografia, ”My Life for Beauty“.

  • Din seria românilor care fac cinste ţării: Alexandra Gromic, violonista care reinventează operele marilor compozitori ai lumii

    A considerat că vioara o defineşte atât de bine, încât a ales să se iden­tifice cu acest instrument. De aceea, publicul o cunoaşte ca pe Alexandra Violin şi, oricât de clişeic ar suna, când îi auzi numele, chiar nu mai e nevoie de nicio altă prezentare, pentru că numele ei de scenă este în sine o carte de vizită.

    Primele acorduri la vioară le-a făcut cu ochii în lacrimi, îşi aminteşte şi acum. Mama ei, profesoară de fizică, era prietenă cu cel care avea să devină primul ei profesor de vioară. A vrut să facă o încercare, să vadă dacă Alexandra, la cei şapte ani de atunci, are aplecare către acest instrument.

    „Mi se părea că mă forţează, aşa că am început să plâng, dar am continuat să încerc să cânt. Deşi am plâns continuu, concluzia a fost că am ureche muzicală“, spune Alexandra, amuzată acum.

    Zece ani mai târziu, în clasa a XI-a, pe vremea când urma cursurile Colegiului Naţional de Muzică George Enescu din Bucureşti, a început să cânte în trupa Amadeus, un cvartet instrumental format iniţial din patru fete care cântau la vioară, violoncel şi pian.

    Alexandra acumulase deja experienţă cântând în orchestre şi în alte cvartete, aşa că Amadeus a fost pentru ea doar o nouă provocare. De treisprezece ani. În 2014, a plecat din Amadeus şi a căutat să se reinventeze singură. „Am ocazia să cânt la evenimente inedite, cum este Dinner in the sky (eveniment la care musafirii sunt invitaţi să ia cina la 50 de metri înălţime – n. red.) sau Dîner en Blanc, a cărui primă ediţie a avut loc anul acesta. Au participat 500 de oameni, toţi îmbrăcaţi în alb, iar eu am deschis evenimentul“, povesteşte Alexandra Gromic.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Important e ce laşi în urmă

    Aş vrea să încep prin a spune că numele meu complet este Simion Ioan şi nu Simion Ionuţ; am ales această variantă – Ionuţ – pentru că aşa m-a strigat mama mea, deşi eu sunt foarte mândru de Ioan”, spune şeful PwC, prezent în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO. „Dar chiar dacă preţuiesc foarte mult numele de Ioan, îl folosesc foarte rar şi asta din cauza faptului că de-a lungul carierei mele profesionale, cu mici excepţii, am lucrat numai în companii americane şi am ţinut foarte mult la numele meu român. Or Ioan are imediat conotaţie de John şi detest să fiu numit John. Am încercat să le spun Ionuţ – Johnny era şi mai rău – şi de atunci, în toate companiile în care am lucrat – indiferent că s-au numit Colgate, Amway sau PwC – am avut privilegiul de a fi întotdeauna strigat «sir» de către colegii mei sau partenerii mei de afaceri.”

    Ionuţ Simion s-a născut în satul Goruna (Prahova) şi face parte dintr-o familie cu trei fraţi – de aici a şi plecat nevoia de autodepăşire, spune el, pentru că trăia într-o familie în care numai tatăl său avea un venit, fiind cofetar. „Dacă cineva se duce în satul meu şi întreabă: «Îl ştiţi pe Ionuţ Simion?»,  după nume n-ar şti niciunul, poate doar după poză. Dar dacă ai întreba: «Îl ştiţi pe Ionuţ, băiatul lui cofetaru’?», nu cred că există cineva în toate comunele alea din jur să nu ştie unde stau sau ce fac şi cum sunt. De ce? Pentru că tata era un foarte bun profesionist şi el întotdeauna ne-a transmis acest exemplu al lucrului bine făcut.”

    Simion a intrat la Academia de Studii Economice în 1987, deşi spune că visul lui era să urmeze şcoala militară. „Toată viaţa mea mi-am dorit să fac şcoala militară, dar nu am putut din cauza accidentului la ochi pe care l-am avut la 8 ani. Dacă stau să mă gândesc, treaba asta mi-a schimbat viaţa în bine şi nu în rău, pentru că probabil aş fi ajuns cine ştie ce ofiţer.”

    Când pregătirea şi oportunitatea se întâlnesc

    10.000 de candidaţi, aşa că s-a dus la Facultatea de Finanţe pentru că erau cele mai multe locuri, alegând într-un mod „cât se poate de pragmatic” să îşi maximizeze şansele. „A fost, să zic, prima mea judecată de valoare: nu-mi propun să fiu mai bun decât alţi 500, eu îmi propun să fiu în ăia 200.” 

    „Am ajuns la concluzia că îţi trebuie şi puţin noroc în viaţă, deşi norocul este acel loc în care pregătirea şi oportunitatea se întâlnesc”, spune Ionuţ Simion. Crede astfel că a avut noroc pentru că a intrat la facultate cu o medie foarte mare, în condiţiile în care s-au întâmplat pentru prima dată în istoria ASE-ului două lucruri: la economie politică nu s-au mai dat subiecte de economie socialistă, ci unele legate de teoria capitalismului, iar la geografie s-a dat un subiect legat de lacurile din România. „Învăţasem eu câteva lucruri, dar lecţia aceea cu teoria capitalistă chiar o ştiam, pentru că visam cum o să combat socialismul ştiinţific cu noi teorii care să facă lumea mai bună; iar la geografie, care era punctul meu slab, chiar ştiam lacurile din România – nu pentru că le învăţasem, dar pentru că atunci când m-am dus să-mi depun dosarul să mă înscriu, doi colegi de-ai mei discutau ce-ar fi dacă ne pică peştii. Când am auzit că e posibil să pice peştii la un examen, am lăsat-o pe mama în Bucureşti, m-am întors la mine la ţară şi am început să citesc tot ce am putut despre peşti din manualul de geografie. Şi nu era nimic, erau numai lacuri… lacuri şi râuri. Şi atât am apucat şi eu să învăţ.”

    „La facultate vorbeau despre debit, despre credit, iar eu făcusem tractoare şi ce mai învăţasem la şcoală, care nu avea nicio legătură cu informaţiile lor foarte elaborate sau foarte educate… Iar asta nu a făcut decât să îmi stârnească ambiţia că trebuie să învăţ şi eu, să îi prind din urmă”, povesteşte Simion. Un 4 la matematică, în primul an, este motivul pentru care nu a devenit membru de partid. În anii 1988-1989, membri deveneau cei care nu aveau restanţe. „Şi cum chestia asta te putea ajuta în carieră, toţi acceptau. Imediat după revoluţie toată lumea a alergat după ei pe şinele de tramvai strigându-le: «Băi comunistule», «Băi nu ştiu ce»; eu n-am devenit membru de partid deşi aveam o medie de 9,30-9,50. A fost o întâmplare şi în niciun caz o alegere personală.”

    A terminat facultatea în 1993, fiind prima generaţie care a urmat cinci ani de cursuri, iar prima slujbă a obţinut-o în acelaşi an, la Ana Electronic, firma pe care o descrie ca „emblematică” pentru acele vremuri. „Era o companie care aduna foarte mulţi oameni de valoare, iar eu am ajuns să lucrez acolo doar printr-o decizie foarte rapidă luată de domnul Copos”, povesteşte el. „Am participat în ziua aceea la patru interviuri, le-am luat pe toate, dar întorcându-mă înapoi spre ASE, pe strada Roma, am dat peste Ana Electronic; o aveam pe o listă care mi se dăduse de la şcoală, aşa că am intrat şi domnul Copos m-a vazut şi m-a intervievat. Cred că întrebarea a fost: «Cu ce notă ai terminat la şcoală?». Şi i-am răspuns: «Am terminat cu 10», iar el mi-a zis că încep de a doua zi.”

  • Povestea tânărului care vrea să cucerească piaţa vinului: “Asta face vinul cu oamenii: le dezleagă limbile“

    Numele Gramma are o poveste în spate, explică Marian Olteanu, fiind inspirat din greaca veche, şi înseamnă ”vinul conversaţiei“. ”Ne-am dat seama că nu avem niciun bunic prinţ, boier, ceva de sânge albastru, nicio bătălie dusă pentru vreo cauză nobilă prin vie, prin urmare nu aveam genul acela de poveste pe care să o spunem prin nume. Şi în timp ce tot degustam, încercând să găsim un nume, ne-am dat seama că am devenit mult mai vorbăreţi şi creativi. Asta face vinul cu oamenii: le dezleagă limbile“, povesteşte omul de afaceri.

    În 2007, alături de părinţii săi, Marian Olteanu a decis să acceseze fonduri europene pentru construirea unei crame, iar în 2009 au produs primele vinuri. Valoarea eligibilă a proiectului a fost de 1.028.000 de euro, dintre care doar 480.000 de euro au fost returnaţi de către instituţiile abilitate.

    ”Aveam la Iaşi o proprietate foarte «colorată», ca să zic aşa – pădure, un hectar de iaz, nişte teren arabil şi o vie. Vie pe care am găsit-o deja plantată acolo, nu am ales noi sortimentele. Este o vie în vârstă, de vreo 40-50 de ani, şi asta nu ne ajută prea mult în ceea ce priveşte productivitatea; în loc să culegem 13 tone pe hectar, noi culegem doar 6“, spune Olteanu. ”Avantajul este însă altul: via fiind veche, rădăcina merge adânc în pământ şi explorează mai multe tipuri de sol, de unde culege un complex de săruri şi minerale mult mai vast decât viţa tânără. Prin urmare, şi strugurele va fi mai bun.“

    În prezent podgoria Gramma e întinsă pe 17 hectare, viţă proprie, la care se adaugă alte 17 hectare luate în arendă. Podgoria are o vechime de aproape 50 de ani şi este formată din soiurile Aligoté, Fetească Regală şi Fetească Albă.

    În România există peste 1.300 de companii care cultivă struguri şi produc vin, iar circa o treime din total sunt întregistraţi în judeţul Vrancea, arată datele de la Registrul Comerţului. Pe poziţiile următoare vin Bucureşti, Prahova, Arad şi Iaşi, însă la distanţă considerabilă de lider. în prezent, peste 20 de judeţe din ţară sunt aproape invizibile pe harta viticolă a României.
    ”Eu încerc să mă feresc de termenul «premium», prefer să îi spun de calitate“, notează Marian Olteanu, referindu-se la producţia podgoriei pe care o gestionează. Vinurile produse sub brandul Gramma sunt distribuite în proporţie de 90% în HoReCa şi de 10% în lanţurile de retail de pe plan local, iar pe pieţele de peste hotare ajung în cantităţi mici în Germania, Olanda şi Anglia.

    În ceea ce priveşte vinurile ce ajung în retail, există gamele Epic, Liric şi Dramatic; acestea acoperă nevoia reţelelor de retail de a avea produse româneşti de calitate. ”În HoReCa, eu văd pe mese mult mai multe pahare de vin decât în urmă cu trei ani. Nu ştiu dacă oamenii au înţeles că e bine ca la masă să mai bei şi vin sau li se pare că e ceva la modă, dar nici nu prea contează“, spune el. ”Vinul ce e? Vinul e expresia strugurelui cules dintr-o anumită zonă, căruia îi aplici o anumită tehnologie modernă – dar asta nu neapărat ca să îl faci mai bun, ci ca să îl protejezi de oxidare, ca să te asiguri că iese un vin curat. Eu dacă fac mult vin într-un an şi nu reuşesc să îl vând, mă complic; prefer să produc mai puţin şi să cresc capacitatea proporţional cu forţa de vânzare.“

    Deşi în România există peste 16.000 de unităţi HoReCa, vinurile Gramma nu sunt prezente decât în anumite spaţii. ”Noi suntem destul de nişaţi, pentru că nu avem cele mai comerciale soiuri, nu comercializăm plajele de gust cele mai căutate, aşa că nu avea rost să intrăm în baruri sau restaurante unde n-am fi avut prea mult succes. Ne-am limitat la Iaşi, Bucureşti, Cluj, Constanţa – locurile cu o viaţă socială mai activă, unde există o cultură de ieşit în oraş, unde se consumă vin frecvent.“

    Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a fost de 250.000 de euro, iar 2017 este primul an în care se apropia de limita de profitabilitate. ”Cifra de afaceri a crescut sensibil, important este că noi nu urmărim nici creşterea acestei cifre şi nici cantitatea produsă. Ţinta noastră pentru următorii ani este să creştem calitatea“, spune Olteanu. Cât despre producţie, ea rămâne la un nivel de 50.000 de sticle vândute în HoReCa şi alte 50.000 pe diferite canale, aşa cum ar fi corporate sau pe export. ”Ne aşteptăm la o uşoară expansiune la export, pe pieţe din sudul Europei spre care nu aveam curajul să ne îndreptăm, însă se pare că există o cerere tot mai mare pentru vinurile albe româneşti, prin prisma calităţii date de temperaturi mai scăzute“, încheie Marian Olteanu.

    Producţia mondială de vin a scăzut cu 8,2% în 2017, până la 246,7 milioane hectolitri, cel mai redus nivel înregistrat după 1961, însă Portugalia, România, Ungaria şi Austria au fost singurele ţări din Europa a căror producţie de vin a crescut comparativ cu 2016, potrivit estimărilor preliminare publicate de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului.

    În schimb, producţia de vin a României a crescut cu 64% comparativ cu 2016, de la 3,3 până la 5,3 milioane hectolitri, ceea ce o plasează pe locul 13 în topul celor mai mari producători mondiali. în 2017 o creştere procentuală mai mare decât cea a României a fost înregistrată doar în Brazilia, unde producţia de vin a crescut cu 169%, până la 3,4 milioane hectolitri.
    România exportă anual doar 4% din totalul vinului pe care îl produce, cifră care o poziţionează pe penultimul loc în UE (între ţările care produc vin), fiind urmată doar de Malta. Prin comparaţie, marii producători precum Spania sau Italia exportă circa jumătate din ce produc. Exporturile anuale de vin ale României depăşesc 20 milioane de euro, în timp ce importurile au o valoare dublă.

    Cum putem creşte interesul oamenilor faţă de vinurile din HoReCa sau retail, în condiţiile în care o mare parte din cei 25 de litri consumaţi anual de românul mediu provine din producţia proprie? ”Eu pot să spun că atunci când compar vinul făcut de mine cu cel făcut de cineva acasă observ o diferenţă de calitate de la cer la pământ. Doar că oamenii care fac vinul acela acasă îl consideră cel mai bun, pentru că e al lor. Sunt tradiţii date din tată în fiu, să facem vinul, să zdrobim strugurii, şi asta chiar dacă vinul nu iese chiar atât de bun. Prin urmare, va fi greu să creştem numărul celor care renunţă la asta pentru a cumpăra vin din retail“, remarcă Marian Olteanu.

    ”Mi-e greu să cred că putem spera la un program centralizat de culturalizare a consumului de vin, însă fiecare producător, în aria lui de influenţă, exact asta face: îşi învaţă clienţii cum se consumă vinul.“

    Profilul consumatorului de vin nu e acela al omului care bea un singur vin toată viaţa, crede el, ci acela al unui căutător activ. ”Te mai opreşti câteodată la un vin pe care l-ai descoperit, apoi te plictiseşti de el şi mai încerci altceva.“

     

  • Un medic pediatru a izbucnit în lacrimi din cauza lipsei imunoglobulinei. Plângere penală, înregistrată pe numele ministrului Bodog

    Medicul Alexis Cochino spune că unul dintre adolescenţii pe care îi are în grijă a încercat să-şi ia viaţa, disperat de lipsa tratamentului. Miercuri dimineata, la ora 10, la Guvern are loc o întâlnire între premierul Mihai Tudose, ministrul Sănătătii, Florian Bodog, dar şi şefi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. La întâlnire va participa la medicul Alexis Cochino.

    “Există, pe imunologie pediatrică, aproximativ 100 de copii a căror viaţă este pusă în pericol în acest moment. Sunt, unii dintre ei, internaţi în spital, unii cu boli grave. Dacă nu vor ajunge azi, acum medicamentele, riscă să-şi piardă viaţa. Şi mulţi alţii sunt în situaţii similare, deşi încă nu la fel de grave. Sunt adolescenţi, dintre copiii mai mari, care auzind toate discuţiile şi simţind agitaţia noastră şi a părinţilor şi disperarea, unul a încercat să se sinucidă şi celălalt vrea să facă acelaşi lucru. Îmi pare rău (în lacrimi), cam asta e situaţia în pediatrie“.

    Pana acum, o femeie din judeţul Alba a murit pentru ca nu a primit la timp imunoglobulina de care avea nevoie. In situatia ei sunt si alţi pacienţi din ţară care aşteaptă şi acum ajutor de la autorităţi.

    Medicul pediatru imunolog Alexis Cochino va merge şi el la întâlnirea de la Guvern. Doctorul spune că vieţile a aproape 100 de copii depind de acest tratament. În lacrimi, cere ajutorul autorităţilor.

    Acesta spune ca până acum, pacienţii care depind de imunoglobulină nu s-au mai confruntat cu lipsa tratamentului.

    “În ultimii 3-4 ani, a fost un flux relativ previzibil de imunoglobulină, ceea ce a făcut ca viaţa lor să fie aproape normală, cu excepţia faptului că trebuie să vină lunar la spital pentru a-şi face tratamentul. Dar, în rest, viaţa lor se poate desfăşura normal, se duc la şcoală, învaţă, au prieteni, cresc, unii au ajuns studenţi“, spune medicul Alexis Cochino.

    La întâlnirea de miercuri, de la Palatul Victoria, au fost convocaţi şi şefii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Potrivit Agerpres, ministrul Sănătăţii ar urma să vină la întâlnire însoţit de producători de astfel de medicamente.

    Plăngere penală la Parchetul General pe numele lui Florian Bodog pentru ”conduita pasivă” în criza imunoglobulinei

    Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunţă că a sesizează Parchetul General cu privire la modul în care ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, şi celelalte persoane responsabile au gestionat criza imunoglobulinei care a dus la decesul unei persoane.

    Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, plângerea se referă la conduita pasivă a Ministrului Sănătăţii, Florian Bodog şi a subalternilor săi care, de mai bine de şase luni, ”nu au luat măsuri pentru a pune la dispoziţia bolnavilor care suferă de imunodeficienţe primare şi de boli autoimune tratamentul cu imunoglobulină”.

    Cititi mai multe pe www.ph-online.ro

  • Decizie surpriză a Gabrielei Firea după moartea Regelui

    “A plecat dintre noi, dar spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral pentru generaţiile ce vor urma. Dat fiind faptul că viaţa Regelui s-a suprapus, aproape integral, pe veacul scurs de la Marea Unire, şi că toată viaţa a militat fără ostenire pentru unitatea românilor, voi propune Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca Piaţa Victoriei să-i poarte numele”, a spus primarul Capitalei, Gabriela Firea, după moartea regelui. Regele Mihai al României a murit, la vârsta de 96 de ani.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum poţi să îţi deschizi un hotel în Caraibe fără să ai niciun ban. Povestea unei tinere care a reuşit deja asta – GALERIE FOTO

    În timpul unei ierni friguroase din New York, Kalisa şi prietenul ei Jeff Belizaire au decis să “fugă” până pe insula din Caraibe. Acesta avea, la momentul respectiv, un job de vis: era director de brand la Tasting Table, o destinaţie digitală pentru gurmanzi. Dar ceva în timpul acelei excursii avea să le schimbe viaţa.
     

    “În timpul acelui week-end prelungit, ne-am imaginat cum ar fi să avem propriul nostru B&B (bed and breakfast – n. red.) şi ne-am dat seama că am putea să îl deschidem chiar acolo”, povesteşte Kalisa Martin. Patru luni mai târziu, ea demisionase şi se afla în drum spre Jamaica alături de Belizaire pentru a pune bazele The Runaway, un B&B care a devenit, între timp, simbolul unui stil de viaţă.

    “Am fugit de vremea rece şi de programul de la 9 la 5 pentru a ne urma visul şi pentru a începe o nouă viaţă”, povesteşte tânăra.

    Nu aveau însă bani pentru a da drumul la afacere, aşa că au pornit o campanie de strângere de fonduri pe Kickstarter; The Runaway a devenit primul B&B construit integral din bani strânşi de pe reţeaua de crowdfunding, 47.000 de dolari.

    “Jamaica este locul meu preferat din întreaga lume”, spune Kalisa Martin. “Este aproape de necrezut că pot să împărtăşesc cu atât de multă lume iubirea mea pentru această insulă.”

  • Medicul veterinar din Romania care a construit împreună cu prietena ei un brand de fashion de lux

    ”Numele de Akasha Asai a venit ca un joc de cuvinte cu inspiraţii orientale. Am pornit de la «Akasha», care este un nume de regină, şi am completat cu «Asai» pentru a-i oferi unicitate. Ne-am dorit un nume aparte, care să poată trece graniţele ţării, şi credem că am reuşit ce

    ne-am propus“, descrie Adela David modul în care a venit ideea denumirii brandului de fashion lansat anul acesta. Antreprenoarea a lansat atelierul Akasha Asai împreună cu Suzana Pleşca, prietena ei din copilărie, după ce ambele au avut parcursuri profesionale atipice. De altfel, Adela David povesteşte că nu şi-a imaginat niciodată că va avea într-o zi un atelier. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară în 2014, iar cariera ei a luat o altă turnură după ce a urmat un curs de design vestimentar în cadrul Atelierelor Ilbah.

    Nici pentru Suzana Pleşca drumul în industria modei nu a fost unul prestabilit: a absolvit Facultatea de Film, iar de profesie este fotograf. Cele două antreprenoare s-au împrietenit când erau copii: au făcut cunoştinţă la 14 ani, când Adela David s-a transferat la şcoala în care învăţa Suzana Pleşca. 17 ani mai târziu au ajuns să şi lucreze împreună, după ideea dezvoltării atelierului de design: ”Ideea înfiinţării atelierului a venit după multe nopţi de brainstorming în care am încercat să construim un plan care să includă pasiunea noastră pentru modă“. Aceasta a început să prindă contur după debutul Adelei David la Bucharest Fashion Week, unde a prezentat o colecţie formată din cinci rochii de seară. ”Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că îmi doresc o afacere care să-mi aparţină, un atelier în care să-mi pot transforma schiţele în realitate.“

    Primii paşi pe care i-au făcut în această direcţie, înainte de înfiinţarea legală a proiectului, au fost căutarea furnizorilor de materiale, deoarece voiau să fie sigure că vor găsi textilele potrivite pentru schiţele Adelei David. ”Am călătorit prin toată ţara căutând furnizori şi abia după ce ne-am asigurat de sursă şi de continuitatea aprovizionării cu materiale am înaintat procedurile legale necesare înfinţării unei societăţi.“ Investiţia iniţială, cumulată în jurul sumei de 20.000 de euro, a fost împărţită şi direcţionată către achiziţionarea materialelor şi către manopera rochiilor, iar restul banilor au fost distribuiţi atât pentru studioul de prezentare, cât şi pentru dotarea atelierului unde produc broderiile care, ulterior, sunt aplicate pe haine. ”Amortizarea investiţiei este o perspectivă mai îndepărtată faţă de obiectivele noastre actuale. Ne concentrăm pe dezvoltare şi creştere, aşa că am decis să reinvestim în acest an 80% din încasări. Ne putem gândi la amortizarea investiţiei abia după primii doi ani de activitate“, descrie Adela David aşteptările pe care le are în această privinţă. Pentru primul an de activitate, previzionează vânzări de peste 35.000 de euro.

    Cele două antreprenoare vizează un segment de piaţă format din cliente care au între 25 şi 45 de ani, cu carieră în mediul corporate şi care ocupă poziţii de management, de nivel mediu sau superior. Adela David îşi caracterizează clientele drept femei puternice şi independente care tind să aleagă piese clasice, elegante, dar care în acelaşi timp sunt aliniate cu trendurile internaţionale de modă. ”Călătoresc mult, preţuiesc întâlnirile sociale şi îşi doresc să arate întotdeauna impecabil. Femeia Akasha Asai acordă multă importanţă detaliilor şi este preocupată de calitatea hainelor pe care le poartă“, explică antreprenoarea.

  • Povestea omului care a creat o companie cu venituri de 80 de miliarde de euro şi 360.000 de angajaţi

    Născut în 1816 la Lenthe, în apropierea oraşului german Hanovra, Ernst Werner von Siemens a crescut într-o familie numeroasă, având 13 fraţi şi surori. După finalizarea studiilor primare, Siemens a vrut să se înscrie la Academia din Berlin, dar situaţia materială a părinţilor nu a permis acest lucru; prin urmare, el s-a încris la Academia Militară din Prusia, la secţie de artilerie şi inginerie. Siemens şi-a demonstrat încă din acei ani inventivitatea, dezvoltând minele subacvatice care aveau să fie folosite în timpul mai multor conflicte.

    întorcându-se acasă, el a decis să se dedice perfecţionării unor tehnologii deja existente, devenind un nume cunoscut pentru rezultatele sale. în 1843, a vândut drepturile asupra primei sale invenţii; cu banii rezultaţi în urma tranzacţiei, Siemens a dezvoltat un telegraf care în loc de codul Morse folosea un ac pentru a semnaliza literele. Pe baza invenţiei, germanul a fondat Telegraphen-Bauanstalt von Siemens & Halske, companie ce a devenit repede un reper la nivel internaţional.

    în 1848, compania construia deja primul telegraf pe distanţă mare din Europa (500 de kilometri), legând Berlin de Frankfurt. Fratele mai tânăr al lui Werner, Carl Wilhelm Siemens, a deschis o reprezentanţă la Londra. în deceniul următor, organizaţia a câştigat mai multe contracte în Rusia şi a deschis o altă filială la Sankt Petersburg.

    Un moment important în istoria Siemens a fost finalizarea liniei telegrafice indo-europene, în 1867, ce lega Calcutta de Londra.
    Siemens AG este astăzi cel mai mare producător industrial din Europa, având patru divizii principale: industrie, energie, sănătate şi infrastructură şi oraşe. Compania este cunoscută îndeosebi pentru produsele medicale pe care le dezvoltă şi face parte din indexul bursier Euro Stoxx 50. Siemens şi subsidiarele sale are peste 360.000 de angajaţi la nivel global, iar în anul 2016 a raportat venituri de aproximativ 79,6 miliarde de euro.

    Pe lângă invenţiile legate de telegraf, Werner von Siemens este considerat unul dintre părinţii ingineriei electrice. El a construit primul lift electric din lume în 1880 şi este creditat cu dezvoltarea troleibuzului.

    Ca urmare a rezultatelor sale excepţionale, Werner von Siemens a primit un titlu nobiliar în 1888; s-a retras din cadrul companiei doi ani mai târziu. Numele său a fost folosit pentru a denumi unitatea de măsură a conductibilităţii electrice, siemensul. în sistemul internaţional de unităţi, Siemensul (Si) este unitatea de măsură pentru conductanţă şi admitanţă, adică mărimi inverse ale rezistenţei electrice. Ca şi în cazul fiecărei unităţi al cărei nume este derivat din numele propriu al unei persoane, prima literă a simbolului său este S majusculă.

    Werner von Siemens a fost căsătorit de două ori şi a avut trei copii care au preluat, alături de unchiul lor Carl, conducerea companiei după 1890. Familia von Siemens deţine şi astăzi 6% din acţiunile companiei Siemens, fiind cel mai mare acţionar.
     

  • Melania Medeleanu: „Multă ticăloşie trebuie să-ţi curgă prin vene ca să gândeşti o astfel de lege!

    Pe Facebook,Melania Medeleanu a scris: „Multa ticalosie trebuie sa-ti curga prin vene ca sa gandesti o astfel de lege! Serban Nicolae si Liviu Plesoianu, doamnelor si domnilor, in toata splendoarea mizeriei lor!

    Acum imaginati-va ca Asociatia MagiCAMP, care are 5 oameni in total, va trebui sa raporteze semestrial (nu ca salile de jocuri de noroc si cazinourile, care fac asta o data pe an!) numele celor 100.000 de oameni care trimit un sms de 2 euro. Si ale celor multi, care, din saracia lor, trimit cate 20 de lei in sprijinul copiilor cu afectiuni oncologice.

    Cam cat timp ne ia sa facem asta o data pe semestru. Ne blocheaza activitatea? Timpul in care noi ne ocupam cu astfel de raportari in loc sa facem ceea ce statul nu e in stare sa faca e timpul in care ei isi vad mai departe de distrugerea Romaniei.

    Care e acela care n-a mers la vot, ca oricum nu conteaza? Tare as vrea sa vad daca mai crede asta…”