Tag: muzica

  • Melodia zilei: G. F. Handel – Io t’abbraccio

    Duetul “Io t’abbraccio” (Te-mbrăţişez) face parte din opera “Rodelinda, regina longobarzilor”, care a avut premiera la Londra în februarie 1725. La acea vreme, rolul personajului masculin al duetului i-a fost oferit unuia dintre cei mai faimoşi castraţi din istoria muzicii, Senesino.

    În înregistrarea de faţă, realizată în 2005 de ansamblul Il Complesso Barocco, dirijat de Alan Curtis, personajul masculin (Bertarido) este interpretat de contraltista sârbă Marijana Mijanovic, iar cel feminin (Rodelinda) de soprana germană Simone Kermes.

  • Regele nopţilor albe – cum faci milioane de euro din cocteiluri, muzică şi femei frumoase

    iua şi-o dedică celorlalte businessuri, barul Biutiful din centrul istoric, membership clubul pentru expaţi şi executivi Le Club şi firma de catering Flavours. Câte ore are ziua lui Dani Caramihai, unul dintre cei patru Fratelli?

    Dani Caramihai are 37 de ani şi a ştiut încă din primii ani de liceu ce vrea să facă atunci când va fi mare. Nu s-a gândit niciodată să devină astronaut, medic sau pompier, meserii care sunt de regulă pe lista scurtă a băieţilor. A vrut să îi urmeze tatălui său în industria de restaurante. “Tata a cumpărat la începutul anilor ’90 restaurantul Casa Albă, pe care îl deţine şi astăzi.” Aflat în Băneasa, într-o clădire istorică, restaurantul datează de la începutul secolului al XX-lea, fiind cu câţiva ani mai tânăr decât Caru’ cu Bere. Pentru a prelua afacerea familiei a studiat la Facultatea de Economie a Comerţului şi Turismului, cea mai apropiată ca profil de industria HoReCa. “Era şi atunci, este şi astăzi cea mai apropiată.” Studiile l-au ajutat ulterior în business, recunoaşte el.

    A lucrat alături de tatăl său până la 28 de ani, respectiv până la finalul lui 2004. Acesta este de altfel momentul în care începe să se scrie istoria grupului Fratelli. Numele dă singur de gol povestea businessului: doi fraţi şi doi veri, foşti colegi de liceu şi prieteni vechi “ca fraţii” (fratelli în italiană), hotărăsc să se lanseze în businessul de restaurante. “A fost iniţiativa asociaţilor mei. Eu doar m-am lăsat convins, deşi aveam un loc călduţ deja asigurat.” Astăzi el se ocupă de managementul de zi cu zi al businessului, în timp ce fiecare dintre ceilalţi îşi împart atribuţiile de comunicare, design şi zona juridică. Deciziile majore nu se iau însă decât la comun.

    Cei patru “fratelli” au găsit un spaţiu liber pe strada Nicolae Golescu la numărul 5 şi au deschis Fratelli Espresso Bar. Au pornit la drum cu 170.000 de euro, bani proprii. “Nu am apelat niciodată la bănci”, precizează Dani Caramihai. Întreaga sumă a fost utilizată pentru a amenaja localul care stă astăzi mărturie celor opt ani în care s-a scris, practic, istoria pieţei locale de distracţie. Fratelli Espresso Bar a apărut într-o perioadă în care românii începeau abia să prindă gustul ieşirilor mondene. New Yorkul a avut Studio 54 încă din anii ’70. Era locul unde trebuia să mergi ca să fii văzut. În Bucureşti, harta distracţiei – fie ea de zi sau de noapte – a început să se contureze mult mai târziu. Fratelli a ales să se aşeze iniţial în centrul Capitalei.

    “Ne-a atras şi ne-a convins faptul că zona era în plină expansiune.” La momentul respectiv nu existau alţi poli de dezvoltare pentru cafenele şi baruri.” Au decis încă de la început că nu vor o cafenea simplă, ci un lounge. “Voiam un local unde să se poată veni şi dimineaţa şi la prânz şi seara.” Dezavantajul spaţiului era vitrina cu o deschidere de doar patru metri. Mic în faţă, spaţiul se lărgeşte puternic în partea din spate. “Avantajul am fost noi”, spune jumătate în glumă, jumătate în serios Dani Caramihai. Fiecare dintre cei patru acţionari au venit în acest business cu “oamenii săi”. Liviu Popescu, la momentul acela manager al membership clubului Le Club, a adus expaţii şi executivii.

    Fratele său, Mihai Popescu, de profesie designer, a venit cu artiştii şi arhitecţii. Nicu Mergeani a atras avocaţii, iar Dani Caramihai a adus oamenii din industria HoReCa şi din industriile conexe. “Am adus oameni din patru zone complet diferite, astfel că localul a fost uşor de umplut.” Deschis în noiembrie 2005, timp de un an de zile Fratelli Espresso Bar a mers singur, fără efort. “Prin martie ne-am gândit să ne extindem lângă Pescariu Sports & Spa şi să inaugurăm tot un lounge, care să fie deschis zilnic şi să servească mâncare fusion.

    Primul nostru local devenise neîncă-pător pentru publicul pe care îl atrăsese.” Au decis să meargă aici pentru că erau primii în zonă la momentul respectiv şi în plus aveau deschidere la apă – lacul Tei. Spaţiul din Nicolae Golescu nu avea terasă, motiv pentru care vara era greu să fie exploatat “la adevăratul său potenţial”. Aşa că în iunie 2006 au deschis al doilea local, un lounge cu terasă care îşi începea programul la primele ore ale zilei. În timp însă localul şi-a schimbat profilul, în contextul în care clienţii preferau să vină mai târziu şi să stea până mult după lăsarea nopţii. “Am schimbat programul într-unul de club.” În al doilea an au renunţat şi la bucătăria à-la-carte pentru ca transferul către zona de club să fie complet.

  • Melodia zilei: Lana Del Rey – Burning Desire

    Publicat la 14 februarie, clipul piesei are deja până acum aproape 1,6 milioane de vizualizări. Piesa face parte din albumul “Born To Die”, lansat la începutul anului trecut.

  • Melodia zilei: Fun. – We Are Young ft. Janelle Monáe

    Fun. (Nate Ruess, Andrew Dost, Jack Antonoff) a fost nominalizat la şase premii: cea mai bună înregistrare, cântecul anului şi cea mai bună interpretare realizată de o trupă (“We Are Young”), cel mai bun artist debutant, cel mai bun album şi cel mai bun album pop (“Some Nights”),

    Premiile Grammy, considerate Oscarurile muzicale în Statele Unite ale Americii, sunt decernate de The National Academy of Recording Arts and Sciences, care recompensează muzicieni, compozitori, cântăreţi şi trupe în 78 de categorii.

  • Melodia zilei: The Ruby Suns – In Real Life

    Videoclipul de mai jos parodiază concursurile muzicale în format “Got Talent”, iar versurile sunt scrise din perspectiva unui potenţial şi nenorocos participant la astfel de concursuri.

  • Melodia zilei: Zdob şi Zdub – Moldovenii s-au născut

    Albumul “Basta Mafia”, editat de Media Pro Music, conţine 13 piese, printre care “Trece Vremea Omului”, “Nistru”, “Good Bye”, “F-S-S-O” şi “The Holy Fuel”, dar şi doua bonus tracks. Albumul va fi promovat într-un turneu naţional care va cuprinde 18 oraşe din România. Concertul care a deschis turneul a avut loc sâmbătă, 26 ianuarie la Constanţa.

    Piesa “Moldovenii s-au născut” a fost scrisă de Andrei Copoţ şi Roman Iagupov, aranjamentul muzical fiind realizat de bass-chitaristul formaţiei, Mihai Gîncu, şi de producătorul german Marc Elsner. Iniţial, piesa a apărut în limba engleză, fiind inclusă în albumul “Basta Mafia”, lansat la începutul lui 2012 la casa de discuri germană Asphalt Tango Records. Varianta piesei în limba română este primul single de pe noul album lansat în România de către Media Pro Music. Albumul va fi lansat şi în Rusia, sub sigla companiei Soyuz Music.

  • Melodia zilei: Inna – More Than Friends

    Clipul Innei a fost filmat la Los Angeles şi este regizat de Edward Aninaru.

  • Melodia zilei: Balthazar – Do Not Claim Them Anymore

    Albumul “Rats”, din care face parte piesa de faţă, este al doilea al trupei şi a apărut toamna trecută, reuşind să câştige imediat titlul de cel mai bun album belgian al anului 2012, cu ocazia Premiilor Industriei Muzicale din această ţară.