Tag: mutare

  • Povestea nebună a unui milionar excentric: consuma cocaină, bea câte o sticlă de whisky zilnic şi a fost acuzat de crimă

    John McAfee a construit una dintre cele mai importante companii de securitate cibernetică din lume, însă viaţa sa în afara companiei este ceea ce l-a transformat într-o legendă.

    Născut în Marea Britanie, John McAfee s-a mutat în Virginia, Statele Unite alături de părinţii săi când era doar un copil. Când avea doar 15 ani, tatăl său, alcoolic, şi-a pus capăt zilelor. A fost o perioadă extrem de dificilă, pe care omul de afaceri spune că şi-o aminteşte în fiecare zi.

    McAfee a urmat cursurile Roanoke College, unde şi-a dovedit încă de la început spiritul antreprenorial. Primul său business a fost de vânzare a revistelor din uşă în uşă, activitatea care i-a adus o sumă considerabilă de bani.

    A învăţat bazele programării la finele anilor ’60, atunci când a lucrat la o companie specializată în cartele pentru calculatoare. A plecat apoi la Missouri Pacific Railroad, unde a implementat un sistem de automatizare a orarului de călătorie. În acea perioadă McAfee a început să consume droguri, mergând deseori la muncă într-o stare ce nu îi permitea să îşi facă treaba.

    În anii ’70 s-a mutat în Silicon Valley, unde a ocupat diverse poziţii în cadrul unor companii de software. Dependenţele sale au devenit extrem de periculoase: în timp ce lucra pentru compania americană Omex, obişnuia să consume cocaină şi să bea câte o sticlă de whisky zilnic. În cele din urmă a conştientizat situaţia în care se afla şi a cerut ajutor.

    După reabilitare, McAfee s-a angajat la Lockheed. În 1986 a citit un articol despre viruşi, iar acest lucru l-a determinat să pună bazele unei companii specializată în combaterea infracţiunilor cibernetice. La începutul anilor ’90, compania McAfee avea venituri de peste 5 milioane de dolari pe an. În 1996, la zece ani de la fondarea companiei, antreprenorul şi-a vândut acţiunile pentru 100 de milioane de dolari.

    Criza financiară din 2008 l-a afectat puternic, pierzând peste 90% din averea sa. S-a mutat în Belize, încercând să pună bazele unei companii farmaceutice. Acolo a suferit o depresie, fiind la un moment dat suspectat chiar de crimă.

    McAfee s-a întors în 2013 în Statele Unite şi duce o viaţă aparent liniştită, departe de camerele de televiziune. Mare parte a vieţii sale rămâne însă un mister.

  • Cum se pot muta două beţe ca să obţii trei triunghiuri

    O imagine, în aparenţă, simplă. Mai multe beţe de chibrit care alcătuiesc două triunghiuri. Lucrurile se complică, însă, dacă încerci să muţi două beţe pentru a rezulta trei triunghiuri. Asta este şi noua provocare virală pe reţelele de socializare.

    Găseşte modul în care poţi muta două beţe de chibrit, ca să obţii trei triunghiuri. Foarte mulţi nu au reuşit.

    Vezi aici soluţia!

  • Mutare surpriză în retail: o familie de antreprenori români cumpără două magazine Carrefour din Brăila

    Familia Zanfir, care deţine lanţul de magazine cu acelaşi nume, a preluat două dintre supermarketurile Carrefour. Antreprenorii au preluat două magazine din Brăila, supermarketuri pe care francezii s-au angajat să le vândă odată ce au preluat reţeaua Billa.

    „Carrefour anunţă transferul către Societatea Zanfir SNC a două magazine Market în Brăila, ca urmare a angajamentului luat faţă de Consiliul Concurenţei, în momentul preluării Billa România“, spun oficialii lanţului francez.

    În momentul în care Concurenţa a aprobat tranzacţia prin care Carrefour a preluat Billa România, francezii s-au angajat să transfere către unu sau mai mulţi operator trei magazine din Brăila, două Carrefour şi un Billa. Familia Zanfir a preluat magazinele Carrefour amplasate în Strada Şcolilor, nr. 95 şi în bulevardul Dorobanţi, nr. 78 – strada 1 Decembrie 1918.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Mutare surpriză în retail: O familie de antreprenori români cumpără două magazine Carrefour din Brăila

    Familia Zanfir, care deţine lanţul de magazine cu acelaşi nume, a preluat două dintre supermarketurile Carrefour. Antreprenorii au preluat două magazine din Brăila, supermarketuri pe care francezii s-au angajat să le vândă odată ce au preluat reţeaua Billa.

    „Carrefour anunţă transferul către Societatea Zanfir SNC a două magazine Market în Brăila, ca urmare a angajamentului luat faţă de Consiliul Concurenţei, în momentul preluării Billa România“, spun oficialii lanţului francez.

    În momentul în care Concurenţa a aprobat tranzacţia prin care Carrefour a preluat Billa România, francezii s-au angajat să transfere către unu sau mai mulţi operator trei magazine din Brăila, două Carrefour şi un Billa. Familia Zanfir a preluat magazinele Carrefour amplasate în Strada Şcolilor, nr. 95 şi în bulevardul Dorobanţi, nr. 78 – strada 1 Decembrie 1918.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Motivele pentru care un tânăr angajat al Google locuieşte într-un camion în parcarea companiei

    Brandon este un tânăr în vârstă de 23 de ani din Massachusetts care s-a mutat anul acesta în Bay Area din San Francisco pentru a lucra ca inginer software la Google. El nu a vrut să se mute într-un apartament din San Francisco, unde avea de plătit o chirie la suprapreţ. A preferat să se mute într-un camion pe care l-a parcat în parcarea companiei.
     
    Ideea i-a venit lui Brandon (care nu a vrut să îşi comunice numele complet pentru a-şi păstra intimitatea în campus) după ce a participat la un program de internship la Google vara trecută, perioadă în care a locuit în cea mai ieftină variantă de casă oferită de companie: a locuit atunci cu alte trei persoane, într-un apartament cu două dormitoare, pentru circa 65 de dolari pe noapte (aproximativ 2.000 de dolari pe lună), a declarat el publicaţiei Business Insider.
     
    A început atunci să se gândească la locuitul într-un camion, în contextul în care ştia că avea să se întoarcă să lucreze full time în San Francisco. Un an şcolar mai târziu, a cumpărat un Ford din 2006 ce l-a costat 10.000 de dolari, pe care i-a plătit din bonusul de angajare. Proiectul lui a ajuns la ”break-even” pe 21 octombrie, potrivit blogului pe care l-a lansat odată cu cumpărarea rulotei, ”Thoughts from Inside the Box” (Gânduri din interiorul cutiei, n.red).
     
    Costul fix pe care îl are de plătit este asigurarea camionului  – 121 de dolari pe lună; nu are nevoie de electricitate, iar factura de telefon este plătită de companie. ”Nu am nimic care trebuie conectat la priză”, explică el pe blogul său. ”Camionul are câteva dispozitive de iluminare în plafon şi mai am o lampă cu baterie pe care o folosesc noaptea. Mai am un pachet de baterii pe care le încarc la muncă în fiecare zi şi pe care le folosesc ca să-mi încarc căştile şi mobilul în timpul nopţii. Laptop-ul rezistă pe parcursul unei nopţi după o singură încărcare, astfel că este suficient să îl încarc la muncă.”
     
    Spaţiul este minimalist, spune el. ”Principalele obiecte pe care le am aici sunt un pat, un dulap şi o bară pe care am construit-o ca să îmi agăţ hainele. În afară de asta, am câteva animale împăiate, în rest nu prea mai e nimic altceva aici.”
     
    Mănâncă şi face duş în campusul Google – ia micul dejun, prânzul şi cina la muncă şi face duş în fiecare dimineaţă la duşurile aflate în sala de sport a companiei.
     
    ”Ţinta mea este să economisesc circa 90% din veniturile mele şi să folosesc banii pentru investiţii şi pentru plata împrumuturilor pentru studii pe care le-am accesat”, spune el.
    A absolvit cu o valoare a împrumuturilor pentru studii de 22.434 de dolari şi a plătit 16.449 de dolari din această sumă după patru luni de economisiri. ”Cred că voi reuşi să plătesc restul sumei în următoarele şase luni şi voi economisi astfel mii de dolari, planul standard era să plătesc în următorii 10-20 de ani”.
     
    În plus, faptul că nu trebuie să plătească o chirie i-a permis să cineze la restaurante bune şi să se bucure de San Francisco mai mult decât dacă ar fi optat pentru traiul într-un apartament. Un alt beneficiu este că drumul până la birou îi ia câteva secunde – oriunde altundeva ar fi locuit, i-ar fi luat câteva zeci de minute să ajungă la birou prin traficul din San Francisco. 
     
    Stilul acesta de viaţă nu i-a adus nicio problemă – singura pe care o menţionează este un control din partea paznicilor campusului după ce s-a întors ”acasă” târziu de la o petrecere.
     
    Potrivit The Independent, Google nu a comentat în legătură cu decizia tânărului de a locui în campus. 
    Nu ştie cât timp va locui în camion. ”Până acum au trecut cinci luni de când trăiesc aşa şi nu văd niciun motiv pentru care să mă opresc în curând,” spune tânărul. 
     
  • Donald Trump ameninţă companiile care vor să părăsească Statele Unite

    Companiile care aleg să părăsească Statele Unite vor suferi consecinţe, reflectate prin taxe ridicate la graniţă, a avertizat preşedintele ales, Donald Trump, în cadrul ”USA Thank You Tour 2016”, turneul în care mulţumeşte susţinătorilor, potrivit BBC.

    Trump şi-a asumat salvarea a 1.000 de locuri de muncă la compania de dispozitive de aer condiţionat Carrier Corp, care trebuia să se mute în Mexic. Preşedintele ales a adăugat că negocierile cu Carrier Corp reprezintă un model pentru viitoarele negocieri cu alte firme din Statele Unite care intenţionează să se mute în Mexic.

    Trump a asigurat companiile că vor fi tratate bine în ţară, dar că vor suferi consecinţe dacă aleg să îşi mute fabricile în afara Statelor Unite. „Vor fi taxate foarte mult la graniţă dacă vor să plece”, a explicat preşedintele ales. Mai mult, Trump a reiterat promisiunea de a reduce taxele şi reglementările pentru mediul de afaceri.

    Carrier Corp va beneficia de un pachet de reduceri de taxe în valoare de şapte milioane de dolari pentru o perioadă de zece ani, pentru că ar salva 800 de locuri de muncă ar fi putut fi mutate în Mexic şi 300 de locuri de muncă ale cercetătorilor şi ale celor aflaţi în poziţii de conducere.

    Totuşi, aproape 1.300 de locuri de muncă vor ajunge la sud de graniţă. Stimulentul financiar de şapte milioane de dolari este condiţionat de rata de angajare, retenţia la locul de muncă şi investiţia de capital, potrivit unui anunţ al Carrier.

  • Mişcare surprinzătoare a Wizz Air: renunţă temporar la operaţiunile dintr-un oraş din Transilvania

    Wizz Air a decis mutarea tuturor curselor de pe Aeroportul Internaţional ”Transilvania” Târgu Mureş pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj pentru două săptămâni din cauza stării pistei de aterizare/decolare care are nevoie de reparaţii capitale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Reprezentanţii Aeroportului Internaţional ”Transilvania” Târgu Mureş au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că reparaţia capitală, care aduce după sine inaugurarea unei noi piste de aterizare/decolare, va permite Aeroportului Internaţional Transilvania noi oportunităţi de colaborare atât cu Wizz Air, compania deja existentă pe aeroport, cât şi cu alte companii.

    ”Compania Wizz Air a luat decizia de a muta toate cursele de pe Aeroportul Internaţional Transilvania Târgu-Mureş pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj-Napoca, pentru o perioadă de două săptămâni. Decizia subliniază, încă o dată, nevoia imperativă a unei reparaţii capitale a pistei Aeroportului Internaţional Transilvania Tîrgu Mureş. În acest sens conducerea aeroportului împreună cu Consiliul Judeţean Mureş vor întreprinde toate demersurile necesare pentru a duce la îndeplinire acest obiectiv. Reparaţia capitală, care aduce după sine inaugurarea unei noi piste de aterizare/decolare va permite Aeroportului Internaţional Transilvania noi oportunităţi de colaborare atât cu Wizz Air, compania deja existentă pe aeroport, cât şi cu alte companii”, au spus sursele citate.