BusinessMagazin

Tag: mondial

  • Bucureştiul, în top 5 al oraşelor cu probleme de trafic rutier

    Capitala României se află pe locul cinci în într-un top mondial al oraşelor cu cele mai mari probleme de trafic rutier. La o călătorie medie de 30 de minute cu maşina prin oraş, Bucureştiul a înregistrat 103 ore de întârziere într-un an, fiind devansat doar de Instanbul (110 ore),a Mexico City (110 ore), Moscova (109 ore) şi St. Petersburg (104 ore), se arată într-un studiu realizat de TomTom, citat de Statista.com.

    Specialiştii în psihologia transportului de la Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ” consideră că ambuteiajele duc implicit la nervozitate şi la creşterea accidentelor cauzate de reacţiile impulsive. În acelaşi timp, blocajele se petrec din cauza numărului foarte mare de maşini care circulă în Bucureşti, raportat la cel al populaţiei, iar soluţia principală pentru decongestionarea traficului ar fi optarea oamenilor pentru mijloacele alternative de transport. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în anul 2014, sunt înmatriculate 924.213 autoturisme, la o populaţie de 1.883.425 de locuitori, adică o maşină la 2 locuitori.

    “Infrastructura este, desigur, o mare problemă care generează aceste ambuteiaje în traficul bucureştean, însă nu este singura. Nu putem neglija, totuşi, statisticile INS care spun că există o maşină la 2 locuitori, iar tendinţa populaţiei este de a folosi, într-o proporţie covârşitoare, numai acest mijloc de transport. Cogniţiile pe care merg majoritatea bucureştenilor, sunt acelea că pot câştiga timp dacă se deplasează cu automobilul propriu, dar aceste cogniţii sunt eronate, deoarece timpul de staţionare în trafic este mai mare decât dacă s-ar deplasa cu alte mijloace de transport. Atunci când facem analiza unui accident, luăm în considerare 3 factori: infrastructura, autovehiculul şi factorul uman”, declară prof. univ. dr. Mihaela Rus, preşedintele PsihoTrafiQ.

    “Românii au tendinţa de a epata cumpărând şi etalând valoarea maşinii, iar acest lucru este produsul tot a unei contaminări sociale. În Europa de Vest, oamenii aleg echilibrul, au înţeles că dacă toată populaţia ar folosi autoturismele ca singură soluţie de transport rutier, practic marile oraşe ar paraliza. Vesticii au înţeles, se pare că mai bine decât noi, că autoturismul nu este cel mai rapid mijloc de transport într-un oraş mare, chiar din contră. În cele mai multe cazuri, mai repede te deplasezi cu motocicleta sau bicicleta. De asemenea, folosirea metroului este o soluţie foarte bună pentru a evita aglomeraţia urbană. Datorită faptului că la noi funcţionează foarte bine mimetismul, alegem să ne deplasăm cu toţii, încolonaţi, cu autoturismul, într-un oraş cu o infrastructură rutieră precară, iar statisticile nu mint: 103 ore pe an înseamnă foarte mult. În acelaşi timp, nu trebuie să neglijăm deloc faptul că ambuteiajele sporesc nervozitatea şi agresivitatea şoferilor, iar acestea pot reprezenta un factor semnificativ pentru producerea accidentelor. Totodată, nu trebuie să minimalizăm nici costurile plătite cu sănătatea, ca urmare a poluării accentuate, mai ales în intersecţii”, declară psihologul principal Ionel Simionca, vicepreşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ”.

    Pentru fluidizarea traficului, specialiştii de la PsihoTrafiQ recomandă şoferilor să respecte regulile de circulaţie, să nu intre în intersecţii supraglomerate, să evite utilizarea automobilului propriu în zilele şi orele de vârf (în special, începutul şi sfârşitul săptămânii, dimineaţa între orele 7 şi 9, când majoritatea populaţiei se deplasează spre locul de muncă şi între 16 şi 18, atunci când oamenii se întorc de la serviciu) şi să opteze pentru mijloace alternative de transport, cum ar fi: autobuzul, microbuzul, metroul, bicicleta, motocicleta etc.

    Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ” a derulat, în ultimii ani, campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic, coordonate de prof. univ. dr. Mihaela Rus şi psihologul principal Ionel Simionca – vicepreşedintele Asociaţiei, în vederea reducerii acestor comportamente disfuncţionale, care tind să contamineze comportamental din ce în ce mai mulţi şoferi. Printre acestea, amintim campaniile naţionale “(Micro)Somnul la volan – un pericol real!” şi “Alcoolul la volan este un accident”. Totodată, Asociaţia organizează cursuri de formare, adresate psihologilor, menite să formeze din ce în ce mai mulţi experţi în psihologia transportului, care să promoveze educaţia rutieră şi atitudinile responsabile în trafic.

  • Viitoarele cuceriri ale Dacia

    Patru din cele cinci modele Dacia vândute în Europa sunt în top zece cele mai vândute, iar două sunt în top cinci la nivel european. Din cele zece cele mai mari pieţe pentru brandul autohton, România şi Maroc deţin supremaţia în materie de cotă de piaţă, cu valori apropiate de 30%, în timp ce Franţa este numărul unu la volume. Pentru prima dată, în 2015, bătălia cea mai dură s-a dus pentru locul doi, unde Spania „a provocat la duel“ Germania, în condiţiile în care ibericii au urcat cu 24% la peste 45.200 de unităţi, adică exact în coasta teutonilor plasaţi la 45.700 de maşini în urma unui declin de 6,4%.

    Tot din cele mai mari zece pieţe, patru au încheiat anul 2015 cu creşteri de două cifre şi numai trei au scăzut, însă declinul s-a regăsit în Europa de Vest, în Franţa, Germania şi Belgia, unde clienţii au ales tot mai mult să cumpere maşini mai scumpe, mai sigure şi mai bine echipate decât modelele din oferta Dacia.

    Între timp, în România, Automobile Dacia îşi consolidează titlul de cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, înregistrând o creştere de 2,2% în primul semestru al anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2014, la 10,02 miliarde de lei (2,25 miliarde de euro).

    Dacă ritmul se va fi menţinut şi în a doua jumătate a anului trecut, când producţia a fost stabilă, iar compania a lansat în producţie noi componente, cifra de afaceri ar creşte spre 19,4-19,5 miliarde de lei potrivit estimărilor ZF, fiind astfel prima companie de pe piaţa locală care ar ajunge aproape de pragul de 20 miliarde de lei.

    Automobile Dacia a devenit în 2013, pentru prima dată, cea mai mare companie din România după cifra de afaceri raportată – 18,4 miliarde de lei. Acum Dacia se pregăteşte să-şi consolideze poziţia de lider pentru al treilea an con-secutiv, având în vedere că la nouă luni OMV Petrom SA puncta deja un declin de 16% al cifrei de afaceri, potrivit datelor companiei. Singura companie care a trecut pragul de 19 miliarde de lei cifră de afaceri a fost OMV Petrom SA în 2012, ultimul an în care a fost cea mai mare companie din România şi când a atins un nivel de 19,5 miliarde de lei.

    În primele 11 luni ale anului trecut producţia Dacia de la Mioveni s-a menţinut la acelaşi nivel cu volumul atins în perioada similară din 2014, la un volum de peste 314.000 de autoturisme, potrivit datelor Asociaţiei Produ-cătorilor şi Importatorilor de Auto-mobile.
    Dacă ritmul ascendent s-a păstrat şi în decembrie, uzina se îndreaptă spre un volum de 340.000 de maşini, foarte aproape de capacitatea maximă de 350.000 de unităţi.

    Miza mandatului lui Nicolas Maure în funcţia de preşedinte şi director ge-neral al Automobile Dacia o reprezintă creşterea eficienţei uzinei Dacia în raport cu cele din Maroc şi Rusia, în condiţiile în care România nu are nici infra-structură dezvoltată, fapt ce majo-rează costurile, şi nici o piaţă auto locală puternică capabilă de a absorbi o cotă cât mai mare din producţia uzinei.

    În prezent, volumul pe care îl vinde Dacia în România poate fi acoperit din producţia a 24 de zile lucrătoare. Lipsa unei autostrăzi care să lege direct uzina de Europa de Vest, principala piaţă a Dacia, costă compania 30 de euro per maşină, adică peste 10 milioane de euro anual. „Povestea Da-cia, ca şi a industriei auto în general în România, aceasta devenind principala industrie de export a ţării, s-a realizat în condiţiile unei dezvoltări foarte lente a infrastructurii de transport. În ciuda unor progrese pe diferite segmente, nu avem încă o autostradă care să traverseze Carpaţii pe criticul sector Piteşti – Sibiu sau una care să conecteze fabricile din zona Craiova de zona industrială Piteşti – Mioveni“, este de părere Ionuţ Simion, country mana-ging partner al PwC România.

    În opinia sa, „dacă ne dorim succesul pe termen lung al industriei auto în România şi atragerea de noi cons-tructori şi producători de componente şi subansambluri în România, este vital ca autorităţile să se concentreze pe îmbu-nătăţirea infrastructurii de transport şi pe finalizarea tronsoanelor de autostradă vitale pentru derularea în condiţii optime a exporturilor către pieţele din vestul Europei. Această preocupare este cu atât mai importantă cu cât România se află într-o competiţie globală pentru atragerea şi păstrarea investitorilor în acest sector strategic“.

    Dacia a organizat anul trecut o serie de plecări voluntare prin care 500 de salariaţi au ales să părăsească uzina primind până la 14 salarii com-pensatorii. Potrivit oficialilor com-paniei, au ales să plece în special cei cu vârste de peste 57-58 de ani şi cei cu probleme de sănătate, dar şi oameni care lucrau în birou, nu numai în uzină. De asemenea, plecări sunt programate şi pentru anul curent. Acest proces se reflectă şi în numărul angajaţilor, care s-a redus cu 2% în primul semestru din 2015 la 13.885 de salariaţi în medie. Pe de altă parte, cheltuielile cu personalul au crescut cu peste 5% la 581 milioane de lei în S1 2015. Potrivit declaraţiilor anterioare ale lui Nicolas Maure, în 2015 numărul total al salariaţilor nu a scăzut tot cu 500 deoarece eliberarea posturilor a permis companiei să angajeze mai mulţi tineri şi specialişti în automatizare pentru a programa roboţii instalaţi.

  • Lleyton Hewitt, fost număr unu mondial, s-a retras astăzi din tenis

    Australianul Lleyton Hewitt, în vârstă de 34 de ani, a jucat astăzi ultimul său meci de tenis de simplu în cadrul turneului de Grand Slam de la Australian Open. Fost număr unu mondial şi câştigător a două turnee de Grand Slam (US Open în 2001, Wimbledon în 2002), Hewitt are în palmares 30 de titluri în proba de simplu şi a făcut parte din echipa Australiei care a câştigat de două ori Cupa Davis, în 1999 şi 2003.

    El l-a înfruntat astăzi pe spaniolul David Ferrer, favorit numărul 7, în turul doi al competiţiei de la Melbourne. După încheierea meciului, câştigat de Ferrer în trei seturi, spaniolul a declarat că este o zi tristă: “E tristă pentru că Lleyton îşi încheie cariera. Este un jucător incredibil şi a fost o plăcere să joc alături de el în această seară. Este un luptător şi nu renunţă niciodată; merită toate laudele, pentru că este unul dintre cei mai buni jucători din istorie. Eu nu am avut niciodată idoli, dar Lleyton a fost excepţia. Am un tricou semnat de el în urmă cu 7 ani, şi este singurul tricou al unui jucător de tenis pe care l-am luat”.

    Şi alte staruri ale sportului alb şi-au arătat aprecierea faţă de cariera australianului. Roger Federer, câştigător a 17 turnee de Grand Slam, a spus că îi mulţumeşte pentru tot ceea ce a făcut: “M-am bucurat de fiecare moment. Mi-a plăcut şi să te ascult comentând meciurile altora, şi îşi doresc numai bine alături de familia ta.” Rafael Nadal, un alt jucător de top, i-a transmis lui Hewitt că a fost o inspiraţie pentru tenisul său, în vreme ce Andy Murray, numărul doi mondial, i-a mulţumit pentru ajutorul oferit la începutul carierei.

    Nick Kyrgios, noua vedetă din tenisul australian, l-a rugat pe Hewitt să se mai gândească asupra deciziei de a se retrage: “Îţi repet ceea ce ţi-am mai spus de atâtea ori: nu te retrage! Joci la un nivel atât de înalt şi eşti în continuare cel mai bun jucător al nostru!”

    Hewitt şi-a început cariera la doar 15 ani, reuşind să se califice pe tabloul principal de la Melbourne în ianuarie 1997. El rămâne şi astăzi cel mai tânăr jucător din istoria turneului.

    Ulterior, a devenit cel mai tânăr număr unu mondial din istoria sportului alb, la 20 de ani şi 9 luni, doborând un record vechi de 69 de ani.

  • Temă pentru tehnocraţi

    Sincer, nu vi se pare că tehnocraţii sunt un pic demotivaţi, lipsiţi de un ţel?Mă rog, un obiectiv par să aibă, acela de a nu supăra, sub nicio formă, partidele, dar nu ştiu dacă oamenii aceia care au manifestat cu ceva vreme în urmă au cerut aşa ceva. Aşa că, chiar dacă mandatul actualului cabinet nu se va întinde pe mai mult de un an, tot ar avea timp să meşterească unele chestiuni. De exemplu, să pună temelia bunăstării românilor. A tuturor românilor.

    Să explic: una dintre caracteristicile aparte ale crizei a fost şi este decimarea clasei de mijloc. Orice manual de economie vă va spune că medicul, avocatul, profesorul sau inginerul sunt componentele fundamentale ale unei economii sănătoase, asigurând consum, taxe, corectitudine, dezvoltare. Or în ultima perioadă am văzut din ce în ce mai multe studii care indică o scădere masivă a clasei de mijloc.
    Cel mai recent studiu este realizat de Pew Research şi indică faptul că, după mai bine de patru decenii în care a deţinut majoritatea, clasa de mijloc din Statele Unite a fost depăşită de săraci şi de bogaţi. În cifre este aşa: în 1971, 80 de milioane de americani erau în clasa de mijloc, şi doar 51 de milioane erau săraci şi foarte bogaţi. În 2015, 120 de milioane de americani erau clasă de mijloc, în timp de 121,3 milioane erau fie săraci, fie bogaţi (practic, numărul săracilor s-a dublat, iar cel al bogaţilor a crescut de 2,5 ori). Americanii din clasa de mijloc reprezintă acum doar 49,9% din populaţie, faţă de 61% în 1971.

    În Japonia, unde înainte de criză în jur de 90% din populaţie avea un nivel de trai rezonabil şi exista o clasă de mijloc puternică, se înregistrează o creştere a ratei de sărăcie, iar un japonez din cinci a pierdut 50% din venitul de dinaintea crizei. Portugalia are una dintre cele mai mari rate ale inegalităţii din spaţiul occidental, urmată de Italia, Gracia sau Spania – taman ţările care s-au aflat permanent pe „lista neagră“ a crizei. Dar inegalitatea a crescut şi în ţările nordice, în Suedia, Norvegia sau Finlanda.

    Şi mai trebuie să reţineţi un singur lucru: fiecare dolar suplimentar adăugat unui salariu redus înseamnă 1,21 dolari în plus pentru economia reală, în timp ce un dolar ajuns în contul unui ins cu venituri mari înseamnă doar 39 de cenţi în plus la PIB.
    Despre clasa de mijloc din România nu ştiu dacă are rost să vorbim, am văzut calcule care arată că reprezintă cam 8 procente din populaţie. Mai bine de 80% din angajaţi au salarii cuprinse între cel minim pe economie şi nivelul salariului mediu pe economie, şi doar 4% au salarii lunare mai mari de 1.000 de euro.

    Aşa că dacă aş fi un tehnocrat, la asta m-aş gândi: cum să fac, ce iniţiative, ce legi, ce măsuri economice să iau pentru ca angajaţii să câştige mai mult, iar economiştii să rămână fără marota aceea enervantă cu productivitatea redusă. Cum să tehnocrăţesc eu ca să fac să fie mai mult IT-işi, mai mulţi antreprenori, mai mulţi licenţiaţi, mai mulţi ingineri, mai mulţi mecanici şi mai mulţi meseriaşi de orice fel vor fi fiind ei, şi cum toţi aceştia să aibă de lucru. Oamenii să nu lucreze „pe 2 lei“, pentru că asta fac de 25 de ani, la propriu sau la figurat, ci să lucreze pe 20.000 de lei.

    Nu este o ironie.  Alţii au făcut aşa, şi o să dau exemplul unui stat cu care, în mândria noastră balcanică, nu ne-am compara, cu India. Bangalore este un oraş al tehnologiei, un Silicon Valley cu o economie de 9 miliarde de dolari şi cu 10.000 de milionari. Dar bazele acestui Bangalore au fost puse de liderii politici ai statului indian Karnataka, în anii ‘70, pe vremea când lumii occidentale softurile şi callcenter-urile indiene îi spuneau prea puţin. Dar oamenii aceia au luat terenuri, au construit, au făcut şcoli, au educat, au legiferat. Habar n-am dacă le-a spus cineva tehnocraţi.

    Cam asta e.

    Vă urez din partea redacţiei Business Magazin un an plin de satisfacţii, de reuşite şi de câştiguri. Şi vă îndemn să citiţi presa de business şi să folosiţi şi să colaboraţi cu presa de business. La Mulţi Ani!

    Ilustrez cu „Ziaristul“, aşa cum l-a văzut Victor Perelman.

     

  • Un guvern politic poate fi înjurat. Cu tehnocraţii cum procedăm?

    Singura interacţiune directă a cetăţeanului cu un guvern politic este înjurătura, la birt, la restaurant sau la trattorie, depinde unde îl situează soarta. Altfel, după vârârea biletului de vot în urnă, cetăţeanul nu prea mai are a face prea multe, în afara unor inundaţii care să-i aducă la îndemână vreun premier în barca de trei jandarmi putere. Acum cetăţeanul a ieşit în stradă şi a dus la o schimbare pe care politicul a interpretat-o în felul lui, nu insist. Scriu acest text înaintea nominalizărilor de miniştri şi înainte de prezentarea vreunui program, dar, indiferent de ce şi-ar propune noul guvern, cred că şansele acestuia de reuşită trebuiesc puse într-un context.

    Să luăm contextul local: relaxare fiscală, salarii majorate, societate civilă profund nemulţumită, creştere economică da, nivel de trai ba, sforari politici care mizează pe uitarea populară şi care par spăsiţi, dar care poartă chiar în aceste zile un război furibund pentru primarii traseişti, în perspectiva alegerilor, partide care aleg să se spele cu mâna altuia şi care şi-au pus nu ochelarii de cal, ci cei de alegeri din 2016, iată un tablou incomplet, dar grăitor pentru începuturile mandatului celui de-al 17- lea premier al României, Dacian Cioloş.

    De pus în ramă mi se pare declaraţia copreşedintelui PNL Alina Gorghiu despre majorarea salariilor bugetarilor: „Am ajuns la concluzia că votul pentru acest proiect este esenţial… Aşteptăm un studiu de impact ulterior, care să arate în ce măsură este realizabilă această aplicare şi în ce măsură va putea fi efectiv aplicată. Acest lucru va putea fi realizat de noul guvern…“. În aceste condiţii, orice anticipare a acţiunilor tehnocraţilor este riscantă; singurul lucru de remarcat este apariţia unui guvern care nu mai e în conflict mai mult sau mai puţin deschis cu Palatul Cotroceni, şi asta după o bună bucată de vreme. Sigur, depolitizarea administraţiei sau relansarea investiţiilor sau lucrul la autostrăzi sau schimbarea legilor administraţiei ar fi binevenite, dar nu ştiu în ce măsură acestea nu se vor împotmoli în mlaştinile politicii dâmboviţene.

    Pe urmă vine contextul european, care începe cu garduri de sârmă ghimpată şi se termină la vest în ceaţa Marii Britanii, unde David Cameron are dileme majore care ar putea schimba profund Uniunea Europeană, şi la est în ceţurile Moscovei, care face tot felul de chestii, mie mi-au rămas în cap conducta de gaze cu nemţii, care scoate Ucraina din joc şi face din Germania distribuitorul Gazpromului, dar şi rachetele pe care le-a anunţat Vladimir Putin, rachete care ar putea evita scutul american. Altfel bătrânul continent este, pe scurt, „mulţumesc, rău!“.

    Nici contextul mondial nu este prea încurajator, şi spun asta mânat nu numai de multele conflicte în desfăşurare, din ce în ce mai multe, ci şi de faptele unora şi altora; cel mai recent pe lista mirărilor mele se situează demersul american de a repara centrala atomică iraniană pe care altădată aceiaşi americani o voiau închisă pentru că putea produce arme nucleare. America lucrului bine făcut!

    Să îi urăm succes domnului Cioloş, în cazul în care cabinetul domniei sale va trece de votul de învestitură!

    „Barul din Folies-Bergere“ al lui Manet şi o privire care a văzut multe.

  • Unde suntem şi unde vrem să ajungem

    Au trecut atât de mulţi ani de când românii şi România nu au mai fost angrenaţi într-un fenomen mondial încât credeam că nu se va mai întâmpla niciodată.

    Avem în acest număr al Business Magazin cel puţin trei antreprenori care vorbesc despre tehnologie şi despre start‑up‑uri tehnologice cu o naturaleţe care te desprinde automat din iureşul ştirilor negative şi te mută într-o lume în care există de‑adevăratelea mentori, finanţări, idei bune şi optimismul sănătos al lucrurilor care trebuie făcute bine şi cu bătaie pe termen lung.

    Români care nu au nimic de-a face cu termenii care îi macină pe cei de acasă şi care au plecat la Londra, la New York sau în Silicon Valley să facă business global, pentru că asta este cea mai bună şansă să faci afaceri când nu ai susţinere financiară sau resurse de orice alt fel care să te susţină pe piaţa din România (fiecare poate înţelege ce vrea din această sintagmă, desigur).

    Românii sunt recunoscuţi în lume pentru capacitatea lor de a dezvolta tehnologie, dar România nu este recunoscută ca un furnizor de soluţii integrate sau de idei multe şi proaspete. Concluzia este dureroasă pentru specialişti şi nu numai, dar generează şi multe semne de întrebare dureroase la rândul lor, legate de modul cum s-a poziţionat România în bătălia globală pentru împărţirea furnizorilor de orice. În urmă cu douăzeci de ani, industria rămasă de la fostul regim cerea să fie în centrul poziţionării României ca un furnizor mondial de materie primă industrială.

    În urmă cu zece ani, potenţialul agricol cerea să fie epicentrul agriculturii bio europene, care îşi lua avânt. În tot acest timp, numărul mare de absolvenţi buni din zona ingineriei şi tehnologiei a devenit un magnet pentru industria de outsourcing, trend căruia i se împotrivesc însă tot mai mulţi antreprenori din zona de tehnologie. Aceştia mizează pe dezvoltarea de produse finite, care să cucerească lumea şi să se bată cu giganţii mondiali. În urmă cu câţiva ani, vorbele acestor oameni mi se păreau rupte de realitate. Dar după ce am avut primele discuţii cu Andrei Dunca, fondatorul LiveRail, care mi-a povestit cum au plecat ei la Londra şi au dezvoltat acolo un concept de business pentru care lucra de fapt o echipă de la Cluj, mi-am dat seama că aceşti oameni care se desprind de România şi intră în circuitul talentului tehnologic global nici nu trebuie să aibă de-a face cu România.

    Şi în fond, de ce şi-ar dori? Andrei Pitiş, alături de o echipă de investitori şi de specialişti, a dezvoltat un ceas pe care l-a marketat ca brand britanic. Trei români care trăiesc la New York dezvoltă un Uber pentru iahturi, alături de o prietenă din Belgia, dar, în afara locului de naştere al celor trei, nimic din Sailo nu este românesc. Un alt român bate incubatoarele lumii şi vrea să facă o platformă care să profite de tot avansul vedetelor născute pe internet şi de nevoile marketerilor legate de aceştia. Nu are rost să mai continuu. Este adevărat că ei reprezintă nişte vârfuri. Dar tot nişte vârfuri sunt şi Sergey Brin sau Mark Zuckerberg, cea mai mare diferenţă fiind că cei din urmă au putut să îşi dezvolte businessul în ţara lor, care s-a marketat odată cu ei drept vârful de lance al tehnologiei globale.

    „Ce avem noi în România, pentru ce suntem cunoscuţi?“, se întreabă retoric Andrei Pitiş, dezvoltatorul ceasului despre care Computerworld a scris că este un „smartwatch superb, care vine de la un producător de ceasuri şi nu de la Apple“. Întrebarea lui Pitiş are puţine variante de răspuns pozitiv şi tocmai de aceea nu voi încerca să caut unul.

    Ce mă bucură în tot contextul acesta al afacerilor mici, pornite de la o idee bună şi sprijinite de oameni al căror interes este pur şi simplu creşterea şi dezvoltarea ideii bune în care au băgat bani, este altceva. Vorbesc despre sentimentul general care creşte în jurul nostru, despre trierea mediului de afaceri la care asistăm de câţiva ani încoace, despre deschiderea globală pe care o aduce tehnologia unei generaţii de întreprinzători pentru care a răzbi în sau dincolo de graniţele României părea altădată imposibil. Şi mai este o veste bună în toată schimbarea asta la care asistăm cu toţii şi care ne încurajează să ne împărţim casele, maşinile şi bărcile cu ceilalţi. Naţionalitatea chiar a devenit ceva relativ, iar în tot ecosistemul care se dezvoltă în jurul tehnologiei chiar nu contează cine eşti şi de unde vii. Nici nu mai e nevoie neapărat să pleci din România ca să ai succes pe plan mondial. Ajunge să gândeşti global. 

    România a devenit, fără să vrea, o economie în care cele mai active sunt businessurile antreprenoriale mici şi în care cei mai admiraţi oameni devin cei care dezvoltă o idee proprie, cu care pleacă să cucerească lumea. Nici dacă s-ar fi făcut 10 strategii guvernamentale pentru a se obţine acest rezultat nu ar fi ieşit aşa de bine.
     

  • Jocul video care a devenit un simbol al Poloniei. Şi Barack Obama îl joacă

    Acesta nu este un articol despre un joc. Este un articol despre un model de afacere în baza căruia un joc video a ajuns să genereze, într-un semestru de la lansare, venituri de peste 121 de milioane de euro şi un profit net de 56 de milioane de euro.

    Producătorii polonezi ai francizei de jocuri video The Witcher au ajuns în primul semestru al acestui an la venituri de 121 de milioane de euro, de cinci ori mai mult decât veniturile totale înregistrate de companie anul trecut. Explicaţia stă în lansarea celei de-a treia ediţii a jocului, ce i-a transformat pe polonezii de la CD Projekt în singura companie din Europa care a intrat în topul global al companiilor din domeniu în funcţie de vânzări, luptându-se astfel cu giganţi precum Electronic Arts sau Warner Bros.

    Spre comparaţie, primii cinci producători de jocuri de pe piaţa locală – Ubisoft, EA Games, Gameloft, King şi MavenHut – au înregistrat anul trecut venituri totale aproximativ 400 de milioane de lei (aproximativ 89 de milioane de euro). Lansată în mai anul acesta, cea de-a treia franciză a The Witcher a plasat CD Projekt în topul primilor 10 producători de jocuri la nivel mondial în funcţie de vânzări.

    Astfel, un clasament realizat de publicaţia Fortune de anul acesta plasează The Witcher 3: Wild Hunt pe locul 9 la nivel mondial în topul condus de Mortal Kombat X (Warner Bros.), Grand Theft Auto V (Take-Two Interactive Software), Battlefield Hardline (Electronic Arts) şi înaintea jocului Super Smash Bros al lui Nintendo. The Witcher este, după cum spun cunoscătorii, unul dintre cele mai bine realizate jocuri RPG (Role Playing Game) – Kevin VanOrd de la GameSport i-a acordat nota 10 din 10, acesta fiind al nouălea joc care a primit nota maximă de la această publicaţie, în timp ce Erik Kain de la publicaţia americană Forbes l-a numit unul dintre cele mai mari jocuri open world pe care le-a jucat vreodată.

    Pentru o persoană mai puţin familiarizată cu cele mai noi tendinţe în gaming, altele sunt însă detaliile care contează. Sediul CD Projekt este unul dintre acestea. Aflat în Varşovia, acesta nu este o clădire din oţel şi sticlă, ci una mai degrabă ce aduce aminte de fostul bloc sovietic. Înăuntru însă, capitalismul şi inovaţia sunt cât se poate de vizibile – spaţii largi se îmbină cu pereţii roşii şi cei cu tapet ce imită cărămida, în clădire există o scenă unde câţiva din angajaţii companiei cântă ocazional, mai sunt o cameră medievală, un hol unde premiile, copertele de revistă şi fotografiile – printre care şi a lui Barack Obama, care a primit un exemplar al The Witcher la vizita sa în Polonia din 2011 de la prim-ministrul Donald Tusk – sunt expuse alături de personajele jocului. În majoritatea birourilor se află fructe proaspete, iar în bucătăria angajaţilor se află doar mâncare vegetariană şi peşte – deoarece unul dintre fondatorii CD Projekt, Marcin Iwinski, este vegetarian.

    Povestea CD Projekt a început similar cu cea a celor mai multe companii din industria software-ului românesc, după cum îmi povesteşte Michal Platkow, directorul de comunicare al companiei, în cadrul turului sediului: doi tineri pasionaţi de soft au început, la 20 de ani, o afacere într-un apartament. În 1994, Iwinski şi Michal Kicinski au început să vândă CD-uri cu jocuri ale companiilor vestice fără licenţă în piaţa din Varşovia. Aveau doar 2.000 de dolari şi un computer. Treptat, au trecut spre vânzarea jocurilor cu licenţă şi, în cele din urmă, s-au orientat către dezvoltare de joc. CD Projekt a devenit astfel prima companie care lucra direct cu companiile vestice pentru a localiza jocurile din Polonia şi a început să angajeze chiar şi actori celebri care să dubleze dialogurile din jocurile populare, oferind astfel marilor jucători din industrie ceva din ceea ce nicio altă companie nu putea oferi. Compania şi-a asigurat drepturile de distribuţie pentru hituri globale precum Diablo II şi Baldur’s Gate, iar lista partenerilor s-a îmbogăţit cu nume precum Cryo, Konami, Microsoft, Sega şi Ubisoft.

    Problemele financiare cu care se confrunta principalul lor colaborator, compania Interplay, pentru care au realizat localizarea jocului Baldur’s Gate, i-au determinat să ia în considerare dezvoltarea propriului joc. Au achiziţionat drepturile pentru The Witcher – cartea scrisă de autorul polonez Andrzej Sapkowski – şi, în 2002, au pus bazele celei de a doua companii a grupului CD Projekt Red (în 2011, cele două companii au fuzionat), iar în 2003 studioul a început să lucreze la primul role playing game, în lumea Vrăjitorului lui Andrzej Sapkowski. La un cost de 20 milioane de zloţi polonezi (peste 47 de milioane de euro), The Witcher a fot cel mai costisitor joc dezvoltat în Polonia. Dezvoltarea primului joc a durat cinci ani şi a implicat aproximativ 100 de dezvoltatori, incluzând nume precum Tomasz Bagiński (nominalizat pentru un premiu al Academiei pentru filmul său scurt The Cathedral), Przemyslaw Truściński (animator celebru) şi Vader (una dintre cele mai cunoscute formaţii de heavy metal poloneze).

    The Witcher – White Wolf a avut premiera în 2007, devenind un hit comercial – doar în Polonia s-au vândut în 35.000 de copii în numai trei zile de la lansare, în timp ce vânzările la nivel mondial au trecut de 2 milioane de unităţi. Odată cu lansarea celei de a doua francize, în 2011, Assassins of Kins, numărul de unităţi vândute a depăşit 10 milioane de unităţi. În 2008, polonezii şi‑au lansat şi propria platformă de distribuţie digitală la nivel global, gog.com, axată atât pe distribuţia propriilor jocuri, cât şi pe publicarea jocurilor clasice de PC adaptate la sistemele de operare moderne.

  • Christian Mazauric este noul CEO al Brico Depot România

    Kingfisher, lider european pe piaţa do it yourself şi home improvement şi al treilea ca mărime la nivel mondial, îl învesteşte pe Christian Mazauric în funcţia de CEO al Brico Dépôt România, responsabil cu dezvoltarea viziunii şi performanţei companiei pe piaţa locală.

    Domnul Mazauric îşi va exercita noile responsabilităţi, urmând să contribuie la accelerarea creşterii sustenabile a Brico Dépôt în România, asigurând o mai bună adaptare a formatului specific Brico Dépôt la piaţa locală, precum şi alinierea operaţiunilor la celelalte zone în care compania este prezentă.

    Christian Mazauric are peste 20 de ani experienţă profesională, deţinând anterior funcţia de Chief Finance Officer la B&Q Regatul Unit & Irlanda. Anterior, a petrecut 11 ani la Castorama Franţa şi alţi şase la Marks & Spencer în Regatul Unit.

    Noul CEO Brico Dépôt România îl urmează în funcţie pe Patrick Papot, al cărui mandat s-a concentrat pe transformarea celor 15 unităţi Bricostore pe care Kingfisher le-a achiziţionat în 2013. După ce şi-a încheiat cu succes misiunea la finele acestei veri, domnul Papot a preluat o nouă poziţie în cadrul grupului.

    Christian Mazauric a absolvit Universitatea Lumière din Lyon, deţinând de asemenea o specializare în control financiar obtinută în cadrul unei şcoli de business din Franţa. Şi-a dezvoltat cariera începând din 1995, activând timp de 8 ani în operaţiuni comerciale în Europa de Vest şi a urcat în ierarhie până la poziţia de  Chief Finance Officer, funcţie pe care a exercitat-o timp de 8 ani.

    Brico Dépôt a fost înfiinţat în 1993 în Reims (Franţa). Are în prezent 112 de magazine în Franţa şi 24 în Spania. Brico Depôt vizează în primul rând pasionaţii DIY şi constructorii profesionişti.

  • (P) Cercetare românească de top: premieră tehnologică la CSi Group

    Primul model de i-Pal a fost realizat în 2005, la centrul din Olanda al grupului. Gândit pentru a fi folosit ca model, prototipul s-a bucurat de un interes crescut din partea clienţilor, astfel că instalaţia robotizată pentru paletizare a devenit un produs extrem de cerut. „Echipele de cercetare au lucrat permanent la dezvoltarea lui – în total, în cei zece ani s-au adunat 100 de mii de ore de cercetare din partea echipelor de ingineri. În primii ani, specialiştii noştri din Olanda au lucrat la dezvoltarea produsului, dar ulterior inginerii români s-au implicat tot mai mult, astfel că putem spune că peste 75% din produsul pe care îl vedeţi astăzi, inclusiv funcţionalitatea adăugată în premieră de împachetare cu folie a paleţilor, a fost conceput de inginerii de la Cluj”, declară Jan de Bruijn, CEO CSi Group.

    De altfel, acesta punctează importanţa centrului românesc al grupului: după o dezvoltare accentuată în ultimii ani, majoritatea activităţii de cercetare a CSi se desfăşoară în prezent la Cluj-Napoca. „Avem o colaborare foarte bună şi cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, am implicat echipe de profesori şi studenţi de aici în cercetare şi dezvoltarea de noi produse şi vă pot spune că am fost impresionaţi de nivelul de pregătire al tinerilor români”, spune şi Kees Oosting, COO CSi Group.

    În Europa, grupul are unităţi de cercetare şi producţie în Olanda (la Raamsdonksveer, sediul central) şi România (la Cluj-Napoca). Dezvoltarea accentuată a centrului românesc a dus şi la inaugurarea unui nou centru de producţie pentru sistemele de paletizare – PAC. Situat în imediata vecinătate a fabricii existente, aici sunt dezvoltate, testate şi puse în aplicare toate conceptele de standardizare şi modularizare a producţiei, concepte care sunt ulterior implementate la nivel mondial. Datorită tehnologiei inteligente folosite, timpul de livrare a unei instalaţii robotizate personalizate va scădea de la 4-8 luni, cât era înainte, la 8-10 săptămâni, un record în domeniu. De asemenea, instalarea la fabrica beneficiarului va fi realizată în 48 de ore, faţă de câteva săptămâni, cât era până acum. La CSi PAC Cluj-Napoca funcţionează şi centrul de specializare al companiei, unde vin şi angajaţii de la unităţile de producţie din Olanda şi China ale grupului. În acest fel, Clujul îşi întăreşte rolul de centru de importanţă majoră al CSi Group.

    Inaugurările au marcat la începutul lunii octombrie aniversarea de zece ani a CSi România. „Ne bucurăm să avem acum aici, la Cluj-Napoca, cel mai modern centru de producţie al grupului şi să vedem împreună rodul atâtor zeci de mii de ore de cercetare din partea echipei de ingineri în noul i-Pal. Datorită performanţelor înregistrate până în prezent, activitatea CSi la Cluj-Napoca se va dezvolta în anii următori, ceea ce înseamnă noi locuri de muncă, taxe şi impozite către stat, dar şi satisfacţia de a pune oraşul pe harta tehnologiei internaţionale în acest domeniu”, spune Sorin Nuţiu, directorul general al CSi România. Compania are peste 270 de angajaţi la Cluj, iar în anul următor estimează că va mai angaja aproximativ 50 de persoane. În total, CSi Group are 460 de angajaţi, iar în 2014 a înregistrat o cifră de afaceri de 60 de milioane de euro. Unităţile de producţie din Olanda şi România deservesc cu precădere piaţa europeană. Anul trecut, CSi a deschis o fabrică în China, pentru clienţii din Asia, iar în 2016 va deschide o unitate de producţie şi în Mexic, pentru piaţa americană. Printre clienţii CSi se numără Mars incorporated, P&G, Nestle, Friesland Campina, Reckitt Benckiser, JTI, TetraPak, Pepsico, Unilever, Kellog’s, Danone, Mondelez International, Philip Moris, British American Tobacco .CSi Group a fost înfiinţat în 1964 şi în scurt timp a devenit furnizor de încredere în domeniul soluţiilor automatizate de paletizare şi lider în industria de manipulare inteligentă a produselor.

  • Povestea lui Louis Vuitton, creatorul care a schimbat moda

    Cei mai scumpi pantofi care poartă numele celebrei mărci sunt încălţări bărbăteşti, lansate în 2010, fiind, de fapt, cei mai scumpi pantofi din lume. Pot fi cumpăraţi la Manhattan Richelieu Men’s Shoes, la preţul de 10.000 de dolari perechea. Cu siguranţă că fondatorul afacerii, antreprenorul francez care a dat numele faimoasei mărci, nu şi-a imaginat unde va ajunge firma pe care a fondat-o în 1854, la Paris. Firma de pielărie Louis Vuitton Company aparţine companiei multinaţionale Moët Hennessy Louis Vuitton SA (LVMH), fiind cea mai importantă marcă din portofoliul acesteia. Alte mărci din cele circa 35 de nume reunite de sub umbrela Moët Hennessy Louis Vuitton sunt Bulgari, Guerlain, Moët et Chandon şi Donna Karan.

    Louis Vuitton s-a născut în Cons-le-Sannier, în Franţa, pe 4 august 1821, iar la 16 ani a ajuns la Paris, unde a început să lucreze ca ucenic pentru fabricantul de valize Monsieur Marechal. În 1854 şi-a înfiinţat propria firmă, ale cărei produse au început să fie imitate în scurt timp. În 1885, antreprenorul francez a deschis primul magazin în Londra, pe Oxford Street,m iar apoi, din pricina numeroaselor imitaţii, el a creat în, 1888, imprimeul Damier (tablă de dame) la care a adăugat un logo în care scrie „marque L. Vuitton déposée“, adică „marcă înregistrată L. Vuitton“. În 1892 L.Vuitton a murit, iar administrarea grupului a trecut în mâna fiului său, Georges, care a dezvoltat şi mai mult compania. De pildă, pentru a promova la nivel internaţional produsele, Georges Vuitton a expus produsele la Chicago World’s Fair în 1893. În 1896 a fost lansat celebrul imprimeu Monogram care a devenit emblema companiei. Pe lângă monograma LV apăreau şi alte simboluri grafice (flori, trifoi) inspirate de influenţele japoneze şi orientale din era victoriană târzie. În 1913 a fost deschis boutique‑ul pe bulevardul Champs-Élysées, în Paris. La începutul Primului Război Mondial, Louis Vuitton avea magazine în New York, Washington, Londra, Bombay, Alexandria (Egipt) şi Buenos Aires. În 1936 Georges Vuitton a murit şi fiul său Gaston-Louis Vuitton a preluat controlul firmei familiei. Marca nu este însă lipsită de controverse. Jurnalista franceză Stephanie Bonvicini a publicat în 2004 o carte, „Louis Vuitton, une saga française“, în care povesteşte cum membrii familiei Vuitton au ajutat în mod activ guvernul fantomă condus de Philippe Pétain şi cum au sporit averea familiei făcând afaceri cu germanii. Un purtător de cuvânt al companiei LVMH a comentat: „Asta este o poveste veche. Cartea acoperă o perioadă când era o afacere de familie şi cu mult timp înainte să devină o parte din LVMH. Noi suntem diverşi, toleranţi şi cu toate calităţile unei companii moderne“.

    Louis Vuitton a intrat în România în iunie 2008, cu un magazin de 130 mp în galeria hotelului de cinci stele JW Marriott în urma unei investiţii care depăşeşte un milion de euro. Anul trecut, vânzările mărcii Louis Vuitton s-au plasat la circa 10,1 miliarde de euro la nivel mondial.