Tag: Moldova

  • Băsescu a pledat la Bruxelles contra unui armistiţiu unilateral al Kievului în estul ţării

    “Noi am avut o contribuţie deosebită în ceea ce s-a adăugat la concluziile iniţiale, adică susţinerea mea a fost: o simplă încetare a focului de 72 de ore, fără a spune că, în cazul în care nu se întâmplă ceva din partea rusă, nu are niciun efect, dimpotrivă, generează un plus de victime atâta timp cât separatiştii nu au agreat încetarea focului, ar fi fără rost. De aceea, Consiliul a adoptat propunerea şi s-a dus pe un sistem în care ceva se va întâmpla după aceste 72 de ore”, a declarat preşedintele Traian Băsescu după lucrările Consiliului European.

    Potrivit lui Băsescu, în urma acestei discuţii a fost introdusă în concluziile Consiliului o listă de solicitări pe care Petro Poroşenko să le impună separatiştilor ruşi spre a fi îndeplinite în cursul celor 72 de ore de prelungire a armistiţiului. Acestea sunt: stabilirea acordului pentru instituirea unui mecanism de verificare a încetării focului nu numai de către autorităţile de la Kiev, ci şi de către separatişti, şi a controlului la frontiere sub monitorizare OSCE; restabilirea controlului guvernamental ucrainean asupra celor trei puncte de control la frontieră ocupate de separatişti (Izvarino, Doljanski şi Krasnopartizansk); eliberarea ostaticilor, inclusiv a observatorilor OSCE; lansarea de negocieri substanţiale pentru punerea în aplicare a planului de pace al preşedintelui Poroşenko.

    “Legat de aceste patru puncte, se cere Federaţiei Ruse, care are sub control acţiunile separatiştilor şi aprovizionarea cu armament, dar şi cu oameni, a conflictului, să se implice şi să ajute la rezolvarea acestor patru puncte”, a explicat Băsescu. Consiliul pentru Afaceri Externe al UE va face luni o analiză a îndeplinirii celor patru puncte, iar dacă se constată că nu s-au făcut progrese, va fi convocat Consiliul European, care va analiza situaţia şi va decide înăsprirea sancţiunilor contra Rusiei.

    UE a semnat vineri Acordul de asociere cu Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, trei foste republici sovietice care vor să apropie de Europa de Vest, în pofida presiunilor exercitate de către Rusia. Acordul angajează aceste trei ţări la standarde europene, inclusiv noi reglementări vamale, controale de calitate şi competiţie pe piaţa liberă.

  • UE semnează acorduri de asociere cu Republica Moldova, Ucraina şi Georgia. Acordurile, un pas înainte către o posibilă integrare. REACŢIA Rusiei

     “Este o mare zi pentru Europa (…). Uniunea Europeană se află alături de voi astăzi mai mult decât oricând”, a declarat Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului Eurpean, înainte să semneze acordul cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi premierii georgian Irakli Garibaşvili şi moldovean Iurie Leancă, în cadrul unui summit european, la Bruxelles.

    Acordul a fost semnat în mod oficial la Bruxelles de către cei 28 de şefi de stat şi de guverne UE cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi premierii georgian Irakli Garibaşvili şi moldovean Iurie Leancă.

    “Ce zi mare! Poate cea mai importantă pentru ţara mea de la independenţă”, proclamată în 1991, a declarat Poroşenko. “Evoluţiile istorice sunt inevitabile”, a adăugat el, subliniind că acordul se aplică “întregii Ucraine, inclusiv Crimeei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA va fi răcoroasă. Prognoza meteo pentru vineri în ţară, în Bucureşti, la munte şi la mare

     În restul ţării cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată vor fi posibile izolat. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade în Bucovina şi 27 de grade în sud-vest, iar cele minime se vor încadra între 7 şi 17 grade. Spre dimineaţă, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

    BUCUREŞTI

    Vremea va fi răcoroasă pentru acestă dată calendaristică. Ziua, cerul va avea înnorări şi trecător va ploua slab, iar noaptea va deveni variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acordul de asociere la UE pentru Moldova, Georgia şi Ucraina, pregătit în Deltă

    “În primul rând România, dar şi ceilalţi membri ai UE din regiune susţinem cu toată tăria şi toate forţele parcursul european şi democratic al Moldovei, al Georgiei, al Ucrainei şi că sunt foarte multe lucruri pe care putem să le discutăm împreună despre integrarea europeană, bazat pe lucrurile bune pe care le-au făcut România, Cehia şi greşelile pe care noi le-am făcut şi pe care sper să le evite prietenii noştri din regiune”, a declarat premierul Ponta. “Noi, cei care suntem în UE de mai mult timp, fie că e vorba de Cehia, de Slovacia, care sunt de zece ani, România, care e doar de şapte ani, putem şi facem tot ce ţine de noi pentru a-i sprijini să devină cât mai repede membri ai UE.”

    La invitaţia premierului Victor Ponta, omologii săi din  Republica Moldova,  Iurie Leancă, şi din Georgia, Irakli Garibashvili, Robert Fico din Slovacia, Bohuslav Sobotka din Cehia, Alexandar Vucic din Serbia au participat la o reuniune informală în Delta Dunării. Scopul reuniunii a fost coordonarea poziţiilor, discutarea evoluţiilor recente din cadrul Parteneriatului Estic şi modul în care statele membre UE susţin parcursul european al ţărilor partenere, în pregătirea semnării acordului de asociere şi a celui de comerţ liber cu Republica Moldova şi Georgia, la 27 iunie. Tot la 27 iunie semnează şi Ucraina partea economică a acordului de asociere.

    “Obiectul acestei întâlniri a fost destul de simplu, în primul rând să discutăm cei care suntem deja în UE cu cei care sper să fie cât mai curând membri ai UE despre experienţa noastră, despre sprijinul pe care îl acordăm, despre faptul că vineri, pe 27 iunie, atât Moldova, cât şi Georgia vor semna la Bruxelles acordul de asociere cu UE. De asemenea, acelaşi lucru îl va face şi Ucraina. Primul ministru Iaţeniuk trebuia să vină, însă din cauza situaţiei din ultimele zile n-a putut să participe la această întâlnire informală”, a explicat premierul.

    El a adăugat că i-a plimbat pe invitaţi într-o excursie prin canalele Deltei. “Nu am ratat ocazia să le spun că cel mai frumos loc din Europa este Delta Dunării. Sunt convins că vor face mai departe, alături de mine, promovarea, publicitate pentru Delta Dunării şi sper, cu voia lor, că putem să-i folosim în acest sens”, a spus Ponta.
     

  • Metea, Romgaz: Cantitatea de gaz care se poate exporta în Moldova este limitată de condiţiile tehnice

     Directorul general al Romgaz, Virgil Metea, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Mediaş, judeţul Sibiu, ce cantitate de gaze poate exporta România către Republica Moldova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Către Republica Moldova cantităţile depind şi de sistemele de transport în cele două state. Acum se lucrează ca, din punct de vedere tehnic, fluxul de gaze dinspre noi spre Moldova să fie mai mare. Capacitatea este una şi cantitatea care se poate exporta în Moldova este diminuată, limitată şi de condiţiile tehnice care sunt la un anumit moment. Eu cred că Transgaz ar putea să dea un răspuns la această întrebare”, a declarat Metea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ucraina va semna Acordul de asociere cu UE pe 27 iunie

     Acordul ar urma să fie semnat cu ocazia reuniunii Consiliului European programată pe 26-27 iunie la Bruxelles.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Orange lansează o nouă ofertă de roaming pentru clienţii săi

    Abonaţii Orange care vor călători în Uniunea Europeană, Republica Moldova sau Elveţia vor avea tarife scăzute în roaming. Opţiunea Go Europe, lansată iniţial în vara anului 2013, a avut scopul de a încuraja folosirea datelor mobile în străinătate.

    Go Europe devine acum Go Europe 10 şi oferă aceleaşi tarife pentru voce şi SMS ca în ţară, având incluşi şi 10 MB de date, la tariful de 1 euro pe zi. La depăşirea traficului alocat, se reactivează automat un nou pachet de 10 MB la acelaşi tarif.

    Alte opţiuni de la Orange pentru cei care se află în străinătate sunt Travel Data 100 şi Travel Data 500.

    “Nevoile clienţilor se diversifică în permanenţă. Dacă acum câţiva ani serviciul roaming era considerat de foarte mulţi utilizatori drept unul premium, acum este ceva firesc pentru tot mai mulţi să folosească în călătorii aceleaşi servicii ca în ţară: apeluri, mesaje scrise şi internet. Noile variante ale opţiunilor Go Europe şi Travel Data întâmpină cerinţele clienţilor şi sunt menite să-i ajute pe tot mai mulţi să comunice şi în vacanţă fără griji.” a declarat Victor Wincentovicz, Roaming Proposition Manager in cadrul Orange România.

  • Ce metode folosesc hoţii din pădurile patriei

    Poliţiştii din Bacău şi Neamţ împreună cu specialişti silvici de la Romsilva, Ministerul Mediului şi direcţiile silvice judeţene au organizat în această săptămână o acţiune pentru prevenirea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos.

    Echipele de control au efectuat 16 controale în fondul forestier, precum şi verificări la 17 societăţi comerciale de profil şi la 3 ocoale silvice.

    Pe parcursul activităţilor, poliţiştii au constatat 8 infracţiuni, dintre care 6 prevăzute de Legea 46/2008 – Codul Silvic, o evaziune fiscală şi o infracţiune de abuz în serviciu. De asemenea, au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 194.000 de lei, pentru nerespectarea regimului silvic şi alte fapte conexe.

    Poliţiştii au confiscat 643,5 mc de material lemnos (aproximativ 12 vagoane de tren), în valoare de 213.680 de lei, dintre care aproape 207 mc de cherestea şi lemn de răşinoase şi fag au fost confiscaţi faptic, iar aproximativ 437 mc de material lemnos au fost confiscaţi valoric.

    De asemenea, poliţiştii au ridicat, pentru a dispune confiscarea valorică, 2.012 mc de material lemnos fără provenienţă legală, dintre care 1.145 mc de lemn de lucru de răşinoase şi 430 mc de cherestea de răşinoase.

    De pildă, în urma verificărilor efectuate la un ocol silvic din judeţul Bacău şi în fondul forestier administrat de acesta, poliţiştii au depistat tăieri ilegale de material lemnos, în total 1.434 mc, dintre care 388 mc tăieri în delict şi 671 mc tăieri prin folosirea ilegală a dispozitivului de marcare forestieră.

    Din cercetări a reieşit că, după terminarea activităţilor de exploatare forestieră atribuite prin licitare de către D.S. Bacău, efectuate de mai multe societăţi din zonă, şeful unuia dintre districte, cu participarea pădurarilor titulari de canton şi în înţelegere cu administratorii societăţilor în cauză, ar fi efectuat tăieri ulterioare de arbori.

    Pentru a ascunde activitatea infracţională, cioatele rezultate ar fi fost marcate. Prejudiciul cauzat este estimat de specialiştii Direcţiei Silvice Bacău la 294.243 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi alte infracţiuni prevăzute de Codul Silvic.

    De asemenea, în urma unui control la o societate comercială din comuna Bicaz Chei, judeţul Neamţ, poliţiştii au constatat că administratorul societăţii nu a respectat prevederile legale, expediind şi transportând 284,527 mc de materiale lemnoase, lemn rotund de fag şi de răşinoase, fără provenienţă legală şi fără avize de însoţire ori documente echivalente acestora.

    Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind sancţionarea şi stabilirea contravenţiilor silvice, cu amendă în valoare de 5.000 de lei. De asemenea, a fost dispusă confiscarea valorică a materialului lemnos expediat fără documente legale.
     

  • Ponta: Banii din listarea Electrica vor fi lăsaţi companiei, pentru infrastructura cu Moldova

     Şeful Executivului a făcut această afirmaţie în cadrul discursului susţinut la o conferinţă cu tema securităţii în regiunea Mării Negre.

    “Am decis ca resursele financiare pe care le vom obţine în urma IPO (oferta publică iniţială-n.r.) nu vor fi incluse direct în buget, aşa cum desigur şi-ar dori majoritatea membrilor Cabinetului, ci le vom lăsa în companie pentru a le investi în infrastructura care conexează România cu Moldova”, a spus Ponta.

    În opinia lui, aceasta este una dintre deciziile politice pe care Guvernul le poate lua, iar o asemenea sumă, pe care o estimează a fi undeva la jumătate de miliard de euro, şi-ar dori-o şi ministrul Cercetării, şi ministrul Educaţiei, şi ministrul Sănătăţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA până pe 1 iunie. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în următoarele două săptămâni în fiecare regiune a ţării

     Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    BANAT

    În primele zile ale intervalului de prognoză, vremea se va încălzi treptat, de la aproximativ 24 de grade în prima zi, până la valori medii de 28…29 de grade în intervalul 23-26 mai. Ulterior, temperatura aerului va scădea uşor de la o zi la alta, spre 25 de grade în ultimele zile ale prognozei, când regimul termic va reveni la normal. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, fiind în creştere de la 8 grade Celsius în prima zi, până la 15 grade pe 27 mai, apoi în scădere uşoară, spre 13 grade la sfârşitul celor două săptămâni.

    Probabilitatea pentru ploi slabe, de scurtă durată, va creşte după data de 24 mai, însă averse pe arii mai extinse se vor semnala după 27 mai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro