Tag: licitatie

  • Opere semnate de Ştefan Luchian, Ion Andreescu şi Theodor Aman, scoase la licitaţie la Bucureşti

    Zece opere semnate de nume mari ale istoriei picturii româneşti fac parte din licitaţia cu lucrări de artă plastică şi decorativă organizată de AraArt şi care este precedată de o expoziţie deschisă colecţionarilor şi iubitorilor de artă, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

    “Casa din Brebu”, o capodoperă în ulei a lui Ştefan Luchian, operă de maturitate, este cea mai valoroasă lucrare inclusă în această licitaţie, fiind evaluată de experţii casei de licitaţii la suma de 40.000 de euro. Pictura condensează întreaga formulă a lui Luchian, de la începutul şi până la finalul evoluţiei sale artistice.

    Un peisaj plin de lirism – “Pădurea de fagi”, semnat Ion Andreescu, se clasează pe locul secund, fiind evaluată la preţul de pornire de 30.000 de euro.

    În selecţia casei AraArt se află şi nudul “Melancolie”, semnat Theodor Aman. Preţul său de pornire este de 26.000 de euro.

    “Flori în ulcică albastră”, de Nicolae Tonitza, ce aminteşte atât de creaţiile lui Ştefan Luchian, cât şi de pictura populară pe sticlă, are un preţ de pornire estimat la 18.000 de euro.

    Pe de altă parte, lucrarea “Cannale della laguna Veneta” a lui Gheorghe Petraşcu pune în valoare vibraţia artistică aparte, valoarea ei fiind estimată la 14.000 de euro, preţ de pornire în licitaţie.

    Lucrările şi detaliile tehnice pot fi studiate pe site-ul www.araart.ro.

    Casa de licitaţii AraArt s-a deschis în septembrie 2010, având însă activitate de galerie încă din anul 2005.

  • Un “dolar” a fost vândut pentru 32 de milioane de dolari

    Pictura din 1962 a artistului Andy Warhol, ce reprezintă o parte dintr-o bancnotă de un dolar, a fost vândută la licitaţie pentru 32,8 de milioane de dolari la casa Sotheby’s din Londra.

    Opera se numeşte “Bancnota de un dolar (certificatul de argint)” şi a văzut lumina zilei în urma unei discuţii dintre Warhol şi unul dintre prietenii lui apropiaţi.

    Aflându-se intr-o pană de idei, Warhol a cerut sfatul prietenului, iar acesta i-a spus să picteze ceva la care ţine mult. Warhol s-a gândit şi a zis că iubeşte banii cel mai mult. Bancnota de un dolar este singurul tablou pictat de mâna al artistului. În anii 80, Andy Warhol s-a reîntors la tema banilor şi a mai creat câteva opere. Warhol a susţinut că tot timpul a fost atras de imaginea dolarului, de design-ul acestuia.

    Un tablou în ulei realizat în 1955 de Pablo Picasso în culori vibrante, ca omagiu adus prietenului şi rivalului său Henri Matisse, a fost vândut în această lună cu 179,4 milioane de dolari, la o licitaţie organizată de casa Christie’s la New York, şi a devenit astfel cea mai scumpă operă de artă tranzacţionată vreodată la licitaţie.

  • Lucrarea “Casa din Brebu”, de Ştefan Luchian, scoasă la licitaţie, pe 15 iulie, la Bucureşti

    În cadrul evenimentului vor fi scoase la licitaţie lucrări semnate de nume cu greutate în istoria picturii româneşti, între care Gheorghe Petraşcu, Ion Andreescu, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian şi Nicolae N. Tonitza, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

    Printre vedetele licitaţiei se va număra lucrarea “Casa din Brebu”, care aminteşte de copilăria celui ce avea să devină marele pictor Ştefan Luchian, marcată de farmecul simplu şi luminos al dealurilor cu vii şi al luncilor de pe malurile Prutului, conform AraArt. Lucrarea a fost evaluată de experţii AraArt la suma de 40.000 de euro.

    Informaţii despre celelalte lucrări ale licitaţiei vor fi disponibile în curând pe site-ul www.araart.ro.

    Expoziţia care anticipează licitaţia va fi deschisă colecţionarilor şi iubitorilor de artă la Casa Capşa din Bucureşti, în perioada 13-15 iulie, între orele 11.00 şi 19.00.

    Casa de licitaţii AraArt a fost deschisă în septembrie 2010, având însă activitate de galerie încă din anul 2005.

  • Fiscul „execută” averea lui Dan Voiculescu: iată cât a ajuns să plătească un cumpărător pentru apartamentul de patru camere din Kiseleff al mogulului

    Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare. Mai multe bunuri, printre care şi apartamentul din centrul Bucureştiului, au fost consfiscate. Din valorificarea lor statul încearcă să recupereze din prejudiciul adus bugetului, estimat la 60 de milioane de euro.

    Recuperarea prejudiciului de la Dan Voiculescu a reprezentat „cuiul lui Pepelea” în relaţia DNA cu ANAF: Direcţia Anticorupţie a reproşat constant Fiscului că nu are nici capacitatea, nici curajul de a recupera prejudiciile de la corupţi.

    Potrivit unor surse citate de televizunea DIGI 24, în cele din urmă, Fiscul a scos joi la licitaţie locuinţa din centrul Bucureştiului a mogulului media şi a reuşit să găsească un cumpărător care a plătit cu mult peste preţul de pornire.

    LA CÂT A AJUNS APARTAMENTUL DE 4 CAMERE AL LUI VOICULESCU ŞI CE S-A ÎNTÂMPLAT CÂND APROPIAŢII MOGULULUI AU VRUT SĂ PARTICIPE LA LICITAŢIE

  • Maşina condusă de Paul Walker în primul film din seria “Furios şi iute”, vândută cu 185.000 de dolari

    Acel automobil de curse, fabricat pe comandă, a fost unul dintre cele câteva modele construite special pentru acel film şi a fost condus de Paul Walker în scena finală din “Furios şi iute”, în care personajul său, Brian O’Connor, se întrece cu Dominic Toretto, interpretat de Vin Diesel, şi “zboară” peste o trecere de cale ferată, în timp ce automobilul rivalului său, un model Dodge Charger, tamponează frontal un camion.

    Acest automobil de 220 cai putere, înzestrat cu un motor în şase cilindri, avea un preţ estimativ de 200.000 de dolari. Licitaţia a avut loc săptămâna trecută şi a fost organizată de casa Mecum Auctions la Indianapolis, un oraş din statul american Indiana.

    Paul Walker se afla în mijlocul filmărilor de la “Furios şi iute 7” în momentul în care şi-a pierdut viaţa într-un accident de automobil, în noiembrie 2013.

    “Furios şi iute 7” a devenit filmul cu cel mai bun box office din istoria acestei francize de acţiune, depăşind pragul încasărilor de 1 miliard de dolari în doar 17 zile după lansare. Intrat în cinematografele nord-americane pe 3 aprilie, acest lungmetraj a obţinut între timp la încasări de peste 1,4 miliarde de dolari.

    Recent, actorul american Vin Diesel a confirmat faptul că producătorii de la Hollywood vor realiza un al optulea film în cadrul francizei “Furios şi iute”, care va fi lansat în cinematografe în aprilie 2017.

  • Piaţa mondială a artei se află la cel mai ridicat nivel din istorie

    Preţul record confirmă interesul tot mai mare al investitorilor pentru lucrările de artă.  Piaţa mondială a artei a atins în 2014 cel mai ridicat nivel din istorie, de 51 de miliarde de euro, în creştere cu 7% faţă de anul precedent şi peste nivelul de 48 de miliarde de euro înregistrat înainte de recesiunea declanşată în 2007.

    Reprezentanţii casei Christie’s estimaseră iniţial că tabloul Les femmes d’Alger (Version O) se va vinde cu aproximativ 140 milioane de dolari, însă licitaţia a fost mult mai disputată, iar preţul final de vânzare a fost de 179,4 milioane de dolari (inclusiv comisionul de 12% al casei Christie’s).

    Considerată a fi cea mai importantă pictură a lui Picasso aflată în proprietate privată, Les femmes d’Alger a fost vedeta unui turneu mondial de promovare, la Hong Kong, Londra şi Manhattan.

    Les femmes d’Alger fusese vândută anterior la licitaţie în anul 1997, fiind tranzacţionată cu 31,9 milioane de dolari. De această dată, preţul de pornire a fost fixat la 100 milioane de dolari. Identitatea noului proprietar al acestei opere de artă ce aparţine curentului cubist nu a fost dezvăluită.

    Precedentul record mondial de preţ pentru o operă de artă vândută la licitaţie a aparţinut unui triptic de Francis Bacon, intitulat Three Studies of Lucian Freud, care a fost vândut cu 142,4 milioane de dolari, tot de casa Christie’s, în 2013.

    O sculptură realizată în 1947 de artistul elveţian Alberto Giacometti, L’homme au doigt, a stabilit la rândul ei un record mondial de preţ pentru o sculptură, după ce a fost vândută cu 141,3 milioane de dolari. Precedentul record mondial de preţ pentru o sculptură aparţinea aceluiaşi artist elveţian, a cărui operă L’homme qui marche I a fost vândută la licitaţie cu 104,3 milioane de dolari în 2010.

    Aceste recorduri au fost stabilite la licitaţia organizată de casa Christie’s pe 11 mai, la New York, intitulată Looking Forward to the Past, în cadrul căreia au fost puse în vânzare opere aparţinând unor curente artistice diverse şi unor artişti celebri, precum Claude Monet şi Andy Warhol. Licitaţia a generat încasări totale de 705,9 milioane de dolari, depăşind cu mult estimările specialiştilor (578 milioane – 668 milioane de dolari). O singură operă dintre cele 35 care au fost puse în vânzare nu şi-a găsit cumpărător.

    Printre celelalte opere vândute pe 11 mai cu sume considerabile la New York s-a aflat un alt tablou de Picasso, Buste de femme (Femme a la resille), care a fost achiziţionat cu 67,4 milioane de dolari.

    Tabloul No. 36 (Black Stripe) de Mark Rothko şi pictura Le Parlament de Claude Monet s-au vândut fiecare cu 40,5 milioane de dolari. Alte recorduri mondiale au fost stabilite pentru artiştii Chaim Soutine, Peter Doig şi Jean Dubuffet – al cărui tablou Paris Polka s-a vândut cu 24,8 milioane de dolari, depăşind de peste trei ori estimările specialiştilor.

    Cumpărătorul lucrării Les femmes d’Alger va rămâne cel mai probabil anonim, provocând un nou val de speculaţii legate de identitatea sa şi destinaţia lucrării. În ultimii ani, nivelul superior al pieţei de artă a atras sume considerabile de bani proveniţi din Asia, în special din China, pe măsură ce noua clasă de superbogaţi îşi extinde investiţiile în lucrări de artă scumpe.

    Lumea artei din New York a intrat în trepidaţie în aprilie, când un chinez misterios, îmbrăcat în jeanşi şi hanorac, a câştigat licitaţia organizată de casa Sotheby pentru lucrarea L’Allee des Alyscamps a pictorului Vincent van Gogh, adjudecată pentru suma de 66 de milioane de dolari.

    Tabloul, care înfăţişează şiruri de plopi în toamnă, a fost pictat în 1888, perioadă în care, potrivit Sotheby, Van Gogh a surprins pe pânză expresii de mare frumuseţe şi exuberanţă. Tabloul a fost finalizat cu doar o lună înainte ca artistul să îşi taie o parte dintr-o ureche. Iniţial, tabloul a fost estimat la 40 de milioane de dolari.

  • TVR a cumpărat servicii pentru producţia digitală a ştirilor, cu aproape 80.000 de euro

    Contractul a fost atribuit societăţii A.F. Marcotec Bucureşti-Consulting, Engineering, Marketing SRL, pe 8 mai, potrivit unui anunţ al SRTv, publicat pe site-ul e-licitatie.ro.

    Valoarea totală finală a contractului este de 79.835 de euro, fără TVA (352.048 de lei).

    Durata contractului este de un an, începând de la data atribuirii sale.

    Contractul a fost atribuit prin licitaţie deschisă, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.

    În cadrul acestei licitaţii, TVR a primit o singură ofertă. Totodată, la licitaţie a fost admisibilă o singură ofertă.

  • Şapte lucrări de Tonitza şi opere semnate de Luchian, Dărăscu şi Iser, scoase la licitaţie pe 20 mai

    Evenimentul va avea loc la Casa Capşa (Sala de Marmură), de la ora 19.00, iar expoziţia care anticipează licitaţia este deschisă celor interesaţi în perioada 18 – 20 mai, între orele 11.00 şi 19.00.

    La această licitaţie, vor fi scoase la vânzare peste 150 de lucrări de artă plastică şi decorativă.

    Printre vedetele licitaţiei se numără “Casa Capşa”, o lucrare emblemă a lui Nicolae Dărăscu, care va avea preţul de pornire de 15.000 de euro.

    O altă piesă de rezistenţă a licitaţiei este “Senzualitate”, de Ştefan Luchian, care este evaluată cu preţul de pornire de 28.000 de euro. În aceeaşi licitaţie vor fi scoase la vânzare alte două lucrări de Luchian, respectiv “Trandafiri şi garofiţe” şi “Lica”, care vor avea preţuri de pornire de 4.600 de euro, respectiv 6.000 de euro.

    De asemenea, vor fi scoase la licitaţie şapte lucrări semnate de Nicolae N. Tonitza (1886-1940), picturi ce folosesc tehnici diferite, pentru a omagia imaginea acestui artist complex.

    Dintre acestea se disting două categorii, pe de-o parte lucrările tip-portret (“Nud cu halat”, “Bălaia”, “Ochi albaştri”), iar pe de altă parte cele de tip peisaj (“Vălenii de Munte” şi “Margine de crâng la Balcic”), aceasta din urmă fiind disponibilă în două variante. În aceeaşi categorie poate fi integrată şi lucrarea “Cafeneaua lui Mamut”, evaluată la suma de 22.000 de euro, o variantă mult mai elaborată a lucrării aflate în proprietatea Muzeului Naţional de Artă din Constanţa.

    În aceeaşi licitaţie, Iosif Iser propune o viziune diferită asupra lumii, mai sumbră, mai brutală, mai dramatică, în lucrările “Fotoliul roşu”, “Redingota”, “Turcii” şi “Lipscănie”. Lucrările sunt evaluate la 8.000 de euro, respectiv 650 de euro, 700 de euro şi 13.000 de euro. Preţurile variază mai ales în funcţie de dimensiunile impunătoare pe care două dintre lucrări le au, potrivit comunicatului.

    Lucrările şi detaliile tehnice pot fi studiate pe site-ul galeriei de artă şi casei de licitaţii AraArt, www.araart.ro.

  • Instalaţiile de taxare de la metrou, modernizate cu peste 40 milioane euro

    Contractul vizează modernizarea instalaţiilor pe Magistrala 1 Pantelimon – Dristor 2, Magistrala 2 Berceni – Pipera şi Magistrala 3 Dristor 1 – Preciziei, pentru un număr total de 41 de staţii de metrou.

    Proiectul prevede demontarea instalaţiilor de taxe care echipează în prezent staţiile de metrou şi dotarea cu instalaţii moderne de taxare automată. Soluţia tehnologică propusă pentru titlurile de transport este cardul contactless, care va funcţiona temporar împreună cu cardul magnetic actual.

    Sistemul automat de taxare la metrou a fost pus în funcţiune în anul 1995, când s-a renunţat la plata directă a călătoriei cu monezi şi au fost introduse cartelele magnetice. Completările ulterioare au adăugat sistemului automat de taxare reţeaua de comunicaţii, servere, up-gradarea echipamentului de ghişeu din staţii şi automate de vânzare.

    “Sistemul automat de taxare al Metrorex bazat pe cardul magnetic, deşi încă funcţional, este la limita perioadei eficiente de utilizare datorită uzurii fizice şi morale, precum şi datorită epuizării capacităţilor de dezvoltare. În aceeaşi măsură, aplicaţiile software de management al tranzacţiilor funcţionează pe reţele de transmise date de tip ATM, care necesită mentenanţă la costuri foarte mari pentru echipamente scoase din fabricaţie. Tranzacţiile călătoriilor, colectate în sistem, sunt procesate în majoritatea situaţiilor de computere din generaţia Pentium II (an 1997) la care de asemenea mentenanţa şi procurarea de piese de schimb sunt cel puţin deficitare, dacă nu imposibil de executat în anumite situaţii”, se arată în caietul de sarcini aferent procedurii.

    Achiziţia va fi finanţată cu fonduri europene şi bani de la buget, termenul pentru finalizarea acordului fiind de 260 de zile de la data atribuirii.

    Acordul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut. Ofertele pot fi depuse până la 23 iunie.

  • CFR reabilitează 21 de poduri şi podeţe feroviare, contract estimat la peste 36 milioane euro

    Contractul va fi finanţat din fonduri externe nerambursabile FEDR în proporţie de 85% şi bani de la bugetul de stat.

    Perioada de execuţie a lucrărilor este de până la 20 de luni, la care se adaugă încă 12 luni de garanţie, iar criteriul de selecţie va fi preţul cel mai scăzut, se arată într-un comunicat al administratorului reţelei feroviare publice.

    Proiectul este împărţit în patru loturi şi este estimat la 129,7 milioane lei, fără TVA.

    Lucrările vor fi atribuite prin licitaţie deschisă, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind stablit pentru 23 iunie.