Tag: fotografii

  • A transformat fotografiile unui român în opere de artă inedite

    Proiectul “The Dancing wih Costică” a pornit ca un exerciţiu de retuşare al lui Jane Long. “După ce am găsit arhiva lui Costică Acsinte am devenit fascinată de imaginile şi de subiecţii din fotografii.”, a spus ea. 

    Astfel portretele româneşti realizate de fotograful român Costică Acsinte au fost prelucrate de artista australiană Jane Long, care le-a colorat şi le-a adăugat câteva elemente suprarealiste.

    Fotografiile vintage fac parte din arhiva Costică Acsinte, ce cuprinde multe dintre imaginile realizate din perioada  Primului Război Mondial. Costică Acsinte s-a înrolat voluntar ca fotograf de război, iar experienţele trăite în această perioadă au fost imortalizate.

    După decesul său, au fost descoperite aproximativ 5.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, dar şi planfilme şi printuri fotografice. În 2013 a fost iniţiat un proiect de digitalizare a operei acestuia, aflată în domeniul public, potrivit site-ului colectiacosticaacsinte.eu.

    Vezi aici fotografiile unui român transformate în opere de artă inedite

  • Cu hairstylist-ul la maternitate

    Simplele fotografii cu mămici şi bebeluşi la puţină vreme după naştere nu mai sunt la modă, mămicile dorind să arate cât mai bine în pozele în care îşi prezintă micuţii.

    Inspirate poate şi de imaginile cu Kate Middleton, care arăta impecabil după naştere, acestea apelează la personal specializat care să le ajute să arate cât mai bine în fotografiile care vor ajunge pe reţele de socializare online, scrie New York Times.

    Înainte de a se interna în spital pentru naştere, viitoarele mămici alcătuiesc o listă cu coafeze şi specialişti în machiaj care să vină să le aranjeze puţin pentru primele lor poze, ori pot apela în unele cazuri chiar la asistente, care au şi ele listele lor cu saloane de frumuseţe care pot trimite pe cineva la spital.

  • Un peisaj de basm din România, între câştigătorii National Geographic Traveler Photo Contest 2015 – FOTO

    Fotografia realizată de Eduard Guţescu în satul Peştera, judeţul Braşov, este intitulată “Land of Fairy Tales” şi a primit o menţiune specială (Merit Winner) la National Geographic Traveler Photo Contest 2015.

    La această competiţie au fost înscrise peste 17.000 de imagini, fiind desemnaţi trei mari câştigători, în timp ce şapte fotografii (între care şi cea a lui Eduard Guţescu) au primit menţiuni speciale, potrivit theguardian.com.

    Editorii revistei National Geographic Traveler au petrecut mai multe luni colectând şi jurizând aceste fotografii înscrise în National Geographic Traveler Photo Contest 2015, între care se numără portrete, scene în aer liber şi imagini care redau semnificaţia unor locuri din întreaga lume.

    Marele premiu a fost câştigat de “Whale Whisperers”, o imagine realizată de Anuar Patjane din Mexic. În imagine este prezentată o balenă cu cocoaşă şi puiul ei nou-născut, care sunt înconjuraţi de scafandri, în Insula Roca Partida din arhipelagul Revillagigedo, Mexic, care ar putea fi înscris în patrimoniul UNESCO pentru a putea fi protejat acest habitat.

    Pe locul al doilea în această competiţie s-a situat fotografia “Gravel Workmen”, realizată de Faisal Azim din Bangladesh, iar, pe locul al treilea, s-a clasat imaginea “Camel Ardah”, de Ahmed Al Toqi din Oman.

    Pe de altă parte, pe site-ul National Geographic Traveler este prezentată şi o selecţie a fotografiilor favorite ale editorilor revistei. Între acestea se numără şi “Colored smile”, de Iulia Iacoban, care prezintă un portret al unui bărbat care participă la un festival de obiceiuri şi tradiţii de iarnă din Botoşani, “Romanian ballad”, de Felicia Simion, care surprinde imaginea unui băiat de şase ani care imită un păstor, în localitatea Diosti, judeţul Dolj, şi “Romanian sheppard calms his horses”, de Silviu-Florin Salomia, care îl prezintă pe un păstor român din Orşova, ce încearcă să îşi calmeze cei doi cai.

    National Geographic Traveler este o revistă cu profil turistic publicată de National Geographic Society în SUA. Revista a fost lansată în 1984 şi are mai multe ediţii internaţionale.

  • Top 10 cele mai frumoase fotografii din Europa postate pe Instagram

    Cu peste 300 de milioane de utilizatori, Instagram a devenit platforma preferată a globetrotter-ilor din toată lumea. Ultimele statistici furnizate de reprezentanţii Instagram arată că reţeaua de socializare foto a crescut cu 50% în mai puţin de un an. Conform aceloraşi rapoarte, 70 de milioane de fotografii sunt publicate în fiecare zi, iar numărul acestora e în creştere.

    În contextul popularităţii în creştere a Instagram, Business Insider a alcătuit un top al celor mai frumoase peisaje din Europa publicate de utilizatori. Germania, Danemarca sau Italia sunt doar cateva dintre ţările care i-au impresionat pe redactorii cunoscutului site.

    Castelul Neuschwanstein, Germania

    Acest castel impresionant a fost construit în 1869 pentru regele Ludwig al II-lea. Scrierile istorice consemnează că acesta şi-a petrecut doar 11 nopţi acolo.


    Lacul Bled, Slovenia

    Lacul Blend e deseori indexat de către ghidurile turistice drept unul dintre cele mai frumoase lacuri din Europa. E vizitat anual de cateva sute de mii de turişti.

    Copenhaga, Danemarca

    Copenhaga apare deseori în topurile oraşelor care au cei mai fericiţi locuitori. Potrivit Business Insider, frumuseţea peisajelor din această ţară ar putea fi una dintre explicaţiile stării de spirit a danezilor.

    Riomaggiore, Italia

    Această porţiune din Riomaggiore face parte din patrimoniul UNESCO şi a apărut iniţial din necesitate. Mai precis, pentru ca localnicii să poată cultiva viţă de vie fără a mai trăi permanent cu teama că vor fi atacţi de piraţi.


    Plaja Ksamil, Albania

    Business Inisder notează că plaja Ksamil e una dintre cele mai frumoase din Europa, dar şi una dintre cele mai necunoscute.

    Giverny, Franţa

    Giverny a fost unul dintre locurile preferate ale lui Monet. Pictorul obişnuia să meargă aici pentru a se odihni şi, uneori, pentru a picta.

    Berat, Albania

    Berat face parte din patriomoniul UNESCO şi e cunoscut drept “oraşul ferestrelor”.

    St. Petersburg, Rusia

    Potrivit Business Insider, vechile clădiri sunt piesele de rezistenţă ale oraşului fondat de ţarul Petru cel Mare, în 1703.

    Beynac-et-Cazenac, Franţa

    Acest oraşel încantător e situat în sud-vestul Franţei şi a fost catalogat drept unul dintre “Les plus beaux villages de France” (cele mai frumoase oraşe ale Franţei, n.r.)

    Preikestolen, Norvegia

    Cu o înălţime de 604 metri, locul din fotografie e unul dintre locurile preferate ale turiştilor.

     

     

  • Sfaturi utile pentru a-ţi păstra în siguranţă dispozitivele mobile

    Bitdefender a elaborat o listă de recomandări pentru protecţia dispozitivelor mobile şi a datelor stocate pe ele în vacanţă. Pe durata călătoriilor în ţară sau străinătate, terminalele mobile se conectează frecvent la hotspot-uri wireless nesecurizate, pot fi pierdute pe plajă sau pot deveni victimele criptării de către temuţii viruşi ransomware.

    Viruşii ransomware fac din ce în ce mai multe victime, prin blocarea dispozitivelor mobile şi a conţinutului acestora şi solicitarea unei răscumpărări pentru deblocarea terminalelor. Ransomware se instalează mai ales prin drive-by download, deci fără ca utilizatorul să descarce cu intenţie vreun fişier, aşadar evitaţi pe cât posibil navigarea pe pagini cu conţinut maliţios. Nu daţi click pe linkuri care pot părea suspecte şi instalaţi o soluţie antivirus ca să vă alerteze despre eventualele site-uri nesigure. Nu uitaţi să vă asiguraţi datele prin back up, fie online sau pe un dispozitiv fizic, pentru a vă feri de probleme în caz de variaţii ale alimentării cu energie electrică sau alte eventuale accidente.

    Dacă folosiţi aplicaţii pentru a facilita găsirea hotelurilor, restaurantelor, muzeelor sau pentru a lua un taxi într-o zonă mai puţin cunoscută, instalaţi aplicaţii numai din surse de încredere. Altfel, aplicaţiile piratate pot să vă transmită contactele din agenda telefonului, pot să vă identifice poziţia folosind serviciile de localizare sau să colecteze fotografii şi alte date cu conţinut sensibil.

    Locurile care oferă servicii de internet wireless în mod gratuit sunt cel mai adesea cadrul ideal pentru distribuirea de viruşi, dat fiind că nu sunt protejate prin intermediul unei parole şi oricine le poate accesa. Într-un spaţiu public, persoana de alături poate să intercepteze uşor traficul de pe dispozitivul folosit de către dvs. şi poate colecta informaţiile personale, precum conturile şi parolele folosite la plăţi online.

    Dacă trebuie să transferaţi bani prin Wi-Fi, alegeţi o variantă sigură. Soluţii precum Bitdefender Safepay™ protejează reţeaua de accesul neautorizat şi se asigură că datele ajung în deplină siguranţă la destinaţia dorită. Este recomandat să opriţi setări precum Bluetooth sau conexiunea Wi-Fi atunci când nu le folosiţi.

    Restricţionarea accesului la conţinutul telefonului sau al tabletei de către alte persoane – fotografii private, agenda de contacte sau mesaje text – reprezintă o măsură de siguranţă simplă. Blocaţi ecranul gadgetului cu un cod PIN sau o parolă. Folosiţi soluţii de securitate anti-furt cu capacitate de urmărire şi securizaţi informaţiile esenţiale prin criptare. Datele se pot securiza, utilizând software specializat, dacă dispozitivul o permite, sau soluţiile deja existente pe terminal. Astfel de soluţii de securitate sunt disponibile şi pentru PC.

    E-mail-urile accesate pe mobil pot fi contaminate cu linkuri infectate şi fişiere ataşate care să conţină malware, la fel ca în cazul laptop-urilor sau desktop-urilor. Ransomware şi alte tipuri de conţinut malware sunt răspândite mai ales prin mecanisme de acest fel, de aceea evitaţi să daţi click pe linkuri cu caracter dubios sau să descărcaţi fişiere ataşate provenite de la expeditori necunoscuţi.

    Partajarea fotografiilor pe reţelele de socializare este o practică frecventă pe durata vacanţelor, însă postarea acestora având setările GPS activate va dezvălui şi poziţionarea dvs. geografică. Dezactivaţi tehnologia GPS înainte de a face poze cu smartphone-ul, dacă plănuiţi să le publicaţi online, pentru a evita să fiţi localizaţi.

    Bitdefender a obţinut anul trecut o creştere de circa 40% a afacerilor, acestea ajungând pentru Bitdefender SRL, parte a holdingului Bitdefender, la 276,89 mil. lei (circa 62 mil. euro).

  • Fotograful care a petrecut opt ani cu cea mai violentă bandă de motociclişti din Noua Zeelandă: “Dacă depăşeam anumite limite, m-ar fi omorât”

    Jono Rotman, un fotograf din Wellington, a petrecut aproape opt ani în preajma Mighty Mongrel Mob, o bandă de motociclişti din Noua Zeelandă ai cărei membri sunt renumiţi pentru că trăiesc într-o lume din care sunt excluse persoanele obişnuite. Fotograful a reuşit să  câştige încrederea membrilor şi să obţină acces la lumea lor. A reuşit astfel să facă fotografii de excepţie ale membrilor Mighty Mongrel Mob.

    Rotman a povestit publicaţiei Daily Mail Australia că a început să le câştige încrederea în momentul în care a început să facă fotografii ale închisorilor din Noua Zeelandă.  ”Am discutat cu un ofiţer de legătură al găştii în închisoare, care mi-a oferit contactul unui membru Mighty Mongrel Mob, iar lucrurile au evoluat de acolo”, a spus el.

    Rotman a început să călătorească prin ţară, vizitând casele şi cluburile câtorva membri ai benzii de motociclişti. ”Istoria lor este extrem de violentă, aşa că, evident, m-am simţit intimidat de multe ori. Exista mereu o înţelegere nevorbită că dacă depăşeam anumite limite, m-ar fi omorât”, povesteşte el.

    Tatuajele faciale, cât şi svastica nazistă sunt câteva dintre însemnele folosite de membrii găştii, cu scopul de a-şi arăta rebeliunea faţă de autoritate. Pentru a le câştiga încrederea, Rotman le-a specificat că vrea să se concentreze pe artă, şi nu spre expunerea lor. ”Găştile de acest tip au un set de porniri umane duse la extrem. Asta am vrut să explorez.”

    La începutul anului, a realizat o expoziţie de portrete, în care l-a inclus şi pe cel al lui Shane Harrison, un ucigaş ce făcea parte din bandă.

    ”Munca nu este despre cine ce a facut sau ce s-a întâmplat. Este vorba despre o anumită  istorie a ţării care ar putea fi studiată prin acest proiect, nu despre stereotipuri legate de aceşti oameni.”, a spus el.

  • Primele imagini cu Printul George si Printesa Charlotte – FOTO

    Primele fotografii oficiale care o prezintă pe prinţesa Charlotte alături de fratele ei, prinţul George, au fost publicate sâmbătă de biroul de presă de la Palatul Kensington, reşedinţa oficială a ducelui şi ducesei de Cambridge, informează bbc.com.

    Cele patru fotografii o arată pe prinţesa Charlotte în braţele fratelui ei, pe o canapea crem, la Anmer Hall din Norfolk, una dintre reşedinţele prinţului William al Marii Britanii.

    Primele imagini cu Printul George si Printesa Charlotte

  • Google prezintă scuze după ce poza premierului indian a apărut la căutarea cu “Top 10 infractori”

    “Ne cerem scuze pentru orice confuzie sau neînţelegere cauzată de acest lucru”, anunţă Google într-un comunicat, relatează BBC News Online.

    Fotografiile cu premierul indian au apărut la rezultatele căutării alături de imagini cu terorişti, criminali şi dictatori.

    Alţi lideri internaţionali de pe listă sunt fostul preşedinte american George Bush şi fostul dictator libian Muammar Kadhafi.

    “Aceste rezultate ne deranjează şi nu reflectă opiniile Google”, a adăugat compania, în comunicatul emis miercuri noaptea.

    “Uneori, modul în care imaginile sunt descrise pe Internet poate conduce la rezultate surprinzătoare ale unor căutări specifice. Lucrăm neîncetat la îmbunătăţirea algoritmilor pentru a preveni rezultate neaşteptate ca acesta”, a mai transmis Google.

    Compania de Internet a precizat că rezultatul s-a datorat unui cotidian britanic care a publicat o imagine a lui Modi cu metadate eronate.

    Google a fost nevoită să prezinte scuze după ce mai mulţi politicieni şi comentatori indieni şi-au exprimat îngrijorarea pe reţelele de socializare.

  • Huawei lansează noua gamă de smartphone-uri Honor

    Vârful de gamă Honor 6+ are un ecran Full HD, cu o diagonală de 5,5 inci, o rată de contrast de 1500:1, şi este echipat cu 3 camere foto. Tradiţionala cameră pentru selfie-uri este însoţită de două camere paralele, de 8MP, care permit realizarea unei fotografii cu o rezoluţie de 13MP.

    Telefonul este dotat cu un procesor Kirin 925, iar seria de caracteristici a modelului este completată de memoria opera’ională de 3GB ;i de bateria de 3600 mAh, care permite utilizarea în regim moderat timp de două zile. Spa’iul intern de stocare, de 32GB, poate fi mărit printr-un card microSD. Honor 6+ include şi funcţionalitatea dual SIM, anunţă compania.

    Honor 4X are o diagonală de 5,5 inci, un procesor octa-core de 64 bit Kirin 620 şi 2GB de RAM. Bateria de 3000 mAh asigură funcţionarea de până la 72 ore, fără încărcare. Camera de 13MP permite refocalizarea, chiar şi după realizarea fotografiei, iar camera secundară de 5MP permite realizarea selfie-urilor panoramice.

    Honor Holly are un ecran de 5 inci cu rezoluţie HD, un procesor quad-core de 1,3 GHz şi un spaţiu de stocare de 16GB, care poate fi dublat prin intermediul unui card microSD.

    Honor 3C are un ecran HD cu o diagonală de 5 inci, dotat cu tehnologia IPS şi oferă unghiuri largi de vizionare. Telefonul are un procesor quad-core MediaTek (4×1,3 GHz) şi memorie operaţională de 2GB.

    În 2014, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în livrarea de smartphone-uri în întreaga lume. Vânzările companiei au crescut anul trecut pe cele mai mari cinci pieţe din Europa de Vest, potrivit Kantar. Huawei deţinea în regiune, la jumătatea anului trecut, o cotă de piaţă de 3%, ajungând chiar la 5% în Germania şi Spania.

  • Aceste două fotografii extraordinare arată reacţia unui copil în urma unui atac terorist. “A fost prima dată când am văzut cum zâmbetul inocent al unui copil se poate transforma în groază şi lacrimi”

    Fotograful Bassam Khablieh a fost recent în capitala Siriei, Damasc, pentru a realiza un fotoreportaj despre operaţiunile de salvare ce au loc. Atunci când a ajuns, atmosfera din jurul convoiului era una veselă, iar copiii se adunaseră în jurul lui zâmbind.

    A fost nevoie de o secundă pentru ca toate aceste lucruri să se schimbe, relatează Business Insider. A bombă a aterizat la câţiva zeci de metri de convoi iar scena s-a transformat într-una de groază. Khablieh a realizat două fotografii ale unei fetiţe: prima înainte de bombă, iar cea de-a doua în secundele care au urmat exploziei.

    “A fost prima dată când am văzut cum zâmbetul inocent al unui copil se poate transforma în groază şi lacrimi”, povesteşte fotograful. “Cei mici se uitau la mine veseli, pregătindu-se pentru poze. Apoi i-am văzut alergând disperaţi, încercând să se îndepărteze”.