Ceea ce a început acum un an şi jumătate ca o megaafacere pentru gigantul financiar american s-a transformat într-un scandal-monstru.
Dedesubturile afacerii dubioase prin care Danemarca a vândut în pierdere o participaţie la compania energetică fanion Dong Energy către Goldman urmează să fie dezgropate de parlamentarii danezi în condiţiile în care guvernul le va pune la dispoziţie documente până acum confidenţiale privind tranzacţia.
Apariţia fetei din Vaslui, care a fost violată de şapte tineri anul trecut, în emisiunea lui Cătălin Măruţă de la Pro TV a generat numeroase critici în spaţiul public, CNA autosesizându-se în acest caz. Unul dintre membri chiar a stat de vorbă cu mama fetei şi a încurajat-o să depună o sesizare scrisă pentru a explica felul în care a fost convinsă să apară la televizor. Marţi a luat însă o decizie surprinzătoare.
Din 2013 până în prezent, compania a fost aleasă să livreze proiecte de amenajări interioare pentru Nepi, Monsson Pay Point, United Bank Libia, Honda Trading, Generali, Piperea şi Asociaţii, Floreasca Tower, Tenaris, Marsh, Ubi France, Ferrero Rocher, Levi’s, Huawei etc. Cezar Gămulescu are în subordine, în momentul de faţă, în jur de 20 de angajaţi, iar compania sa a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de peste 700.000 de euro.
A absolvit ASE în 2001 şi Romanian-Canadian MBA în 2007. Înainte de a-şi porni propria afacere a lucrat pentru Cascade Group şi pentru Corporate Office Solutions, în domeniul amenajărilor interioare, arhitecturale şi de construcţii.
Spune că se ghidează după câteva principii, printre care cel că că nu există probleme, există numai rezolvări, că este bine să fii consecvent şi că este bine ca atunci când toată lumea aleargă într-o direcţie tu să te întorci şi să alergi în sensul opus.
Nu se poate detaşa de problemele de la birou: „Nu poţi face chestia asta în momentul în care ai businessul tău. Am fost şi angajat şi acum sunt şi manager. Nu te vei putea detaşa niciodată, nici când ieşi din businessul tău. Este crucea pe care o porţi în permanenţă cu tine“.
Şi îi sfătuieşte pe ceilalţi să renunţe la lucrurile şi activităţile care nu aduc beneficii: „Personal am îndepărtat din viaţa mea tutunul, dulciurile, mâncarea chinezească, junkfood-ul, bicicleta, baschetul, litoralul românesc, televizorul. Faptul că le-am îndepărtat nu înseamnă că nu le mai accesez, dar asta se întâmplă din ce în ce mai rar. Nu aş putea să renunţ niciodată la familie, care te propulsează enorm, şi la pescuit. Pescuitul este ceva ce reuşeşte să mă detaşeze, pentru o scurtă vreme, de probleme şi de toată presiunea din jur“.
Grecii s-au înghesuit în ultimele ore să-şi scoată banii de la bancomate, formând cozi în aproape toate zonele ţării, a spus pentru ZF Symela Touchtidou, jurnalistă din Grecia care lucrează pentru Euronews.
“Cea mai mare parte a bancomatelor sunt acum goale, dar chiar şi aşa, oamenii încă stau la cozi. În Salonic spre exemplu, sute de pensionari stau în jurul sucursalelor de bănci şi aşteaptă ca bancomatele să fie realimentate, astfel încât să îşi poată retrage cei 60 de euro pe care au dreptul să îi scoată din bănci zilnic”, afirmă Touchtidou.
Adevărata faţă a crizei din Grecia
La 49 de ani, acest român a făcut ceva unic de care beneficiază toţi cei două milioane de locuitori ai Bucureştiului. Cine este acest adevărat erou al zilelor noastre şi cine sunt rechinii pe care a reuşit să-i deranjeze:
Am promis să scriu numai despre lucrurile trăite, aşa cum le-am perceput şi cred că ar fi de folos să le împărtăşesc şi altora.
Astăzi o să vă spun o poveste banală. A noului CEO care vine să salveze organizaţia cu priceperea sa. Aşezarea sa în mijlocul oamenilor, cunoaşterea problematicii, implementarea unei viziuni şi strategii fac parte din teoria aplicată cu succes. Ce faci însă cu trăirile omului care joacă acest rol asumat cu toată credinţa că o să facă cât de bine poate tot ce şi-a propus?
La urma urmelor, nu doar competenţele şi experienţa o să-l susţină în demersurile sale, ci mai ales modul cum alege să le fructifice în relaţia cu noua echipă.
Toţi cei pe care-i întâlneşte de la primul pas în organizaţie vin cu propriile percepţii asupra contextului. De ce şi cum s-a ajuns aici. Cum se poate face altfel. Cu ce ar putea ajuta fiecare, simpatii şi subiectivisme, unele la care aderă şi nou venitul şef şi care sunt etalate prin faţa sa.
Cât de puternic trebuie să rămâi ancorat în afara contextului ca să nu te rătăceşti epuizat printre atâtea sugestii ale celor care, de o viaţă, ştiu mersul lucrurilor?
„La noi şi „aşa se face sunt pastilele minune care asigură bunul mers al companiei pe care şeful cel mare, nou venit, o să le înghită chiar şi fără să-i pui în mână un pahar cu apă. Cât o să poată rezista? E singur. Iar ceilalţi, mulţi. Chiar dacă vor fi printre cei vechi câţiva doritori de schimbare, nu e oare mai simplu să te opui decât să implementezi alte soluţii?
Zi după zi, întâlniri şi interacţiuni informale, absorb nesătulă obiectivitatea noului venit. Ce‑ar fi mai uşor? Să te menţii pe poziţie, aducând mereu argumente pentru schimbarea benefică, sau, obosit, să te laşi dus de valul cererilor de a sta pe loc? Maximum, să schimbi ambalajul, dar nu şi conţinutul.
Raportul forţelor este incorect. Chiar dacă funcţia ajută şi pârghiile sunt mai multe, tot comportamentele te ridică sau te doboară… Omul are tendinţa de a urma, de a se adapta la comunitate. Schimbarea este un proces costisitor, îţi mănâncă multe resurse până ajungi să măsori rezultate. Managementul schimbării şi teoria sunt desăvârşite, dar condiţiile în care se pot implementa sunt multe şi variate. Fiecare slăbiciune a sistemului, dar mai ales transpusă în relaţiile dintre membrii echipei, este o bilă albă în urna eşecului. Proiectul devine greoi până ajunge să fie doar un subiect de discuţie fără legătură directă cu acţiunea.
Echipa se anchilozează, lumina din ochii angajaţilor plini de speranţă la începutul drumului se transformă într‑un zâmbet amar: „Păcat, am spus eu că nu o să reuşească!.
Cine să reuşească? Un singur om? Ce să facă el singur? Să-i schimbe pe toţi cei care îi sunt coechipieri? Nu ar fi mai simplu ca fiecare dintre ei să ajusteze de bună voie ceva din modul în care gândeşte şi apoi, acţionează? Am mai spus-o, dar o repet cu credinţă. Oamenii urmează oameni!
Vreţi să aflaţi finalul poveştii? Sau vă este cunoscut? În capul cui se sparg toate nereuşitele? Al ultimului venit. Timpul şi răbdarea nu sunt termeni ai negocierii, iar oamenii nu se schimbă peste noapte, ci dacă vor, dacă au timp să se convingă singuri şi depunând efort.
Nu a spus nimeni că un astfel de proces este uşor, dar atunci când se ajunge şi la strânsul roadelor, merită!
MIHAELA FEODOROF (executive coach şi fondator Yourway Life & Counseling)
În ultimii 50 de ani, potrivit scenariului, umanitatea a căzut sub semnul pesimismului. Dacă înainte oamenii priveau spre viitor cu speranţă şi entuziasm, acum văd în viitor doar declin şi inutilitate. Totul se destramă, iar cei mai mulţi dintre noi nu reuşim să punem lucrurile cap la cap, mulţumindu-ne în loc cu un soi de resemnare. Regizorul încearcă să transmită un mesaj ce pare, aparent, simplu: treziţi-vă şi începeţi iarăşi să visaţi!
Filmul are o serie de contradicţii ce pun la îndoială logica scenariştilor. Ele derivă din încercarea producătorilor de a crea o atmosferă „ameţitoare” şi de a preda, în acelaşi timp, o lecţie de optimism.
Efectele din „Tomorrowland” se ridică la nivelul altor filme SF, precum „Avengers” sau „Inception”. Problema filmului nu stă în cinematografie, ci mai degrabă în felul cum actorii îşi duc la capăt sarcinile. George Clooney, deşi un actor excelent, nu se potriveşte în rolul principal. Sunt probabil zeci de alţi actori care ar fi putut face o treabă mai bună. Britt Robertson, în rolul tinerei care exclamă de cel puţin 20 de ori „Incredibil!”, nu face nici ea un rol mult mai bun. Cunoscută în general pentru rolurile din comedii romantice, precum „The Longest Ride” sau „The First Time”, Robertson nu este alegerea ideală atunci când vine vorba de un film de acest gen. În alte roluri îi regăsim pe Hugh Laurie, cunoscut pentru rolul de excepţie din serialul „Dr. House”, pe Tim McGraw („The Blind Side”) şi pe Keegan-Michael Key („Due Date”, „Let’s Be Cops”).
Revenind la coerenţa filmului, aceasta lipseşte în multe dintre momentele-cheie. Scenariul, deşi pe alocuri reuşit, nu reuşeşte să fie convingător atunci când vine vorba de includerea spectatorului în acţiune. Participi doar ca spectator, neavând niciun fel de sentiment faţă de personajele principale; „Tomorrowland” se aseamănă, din acest punct de vedere, cu o altă producţie semnată de regizorul Brad Bird, „Ratatouille”, povestea animată a unui şoarece devenit bucătar. Aşa cum nu poţi dezvolta prea multe sentimente faţă de protagoniştii unui desen animat, nu poţi crea o legătură nici cu cei din SF-ul produs de Disney.
Producătorii nu s-au obosit prea mult nici în cazul unei verificări de rutină a principiilor fizice enumerate în film. Credibilitatea se pierde încă din primele minute şi poate că studioul ar fi trebuit să dezvolte un proiect de animaţie în locul unui film artistic.
Disney avea speranţe mari legate de film, dovadă fiind şi bugetul de 200 de milioane de dolari. Debutul la box office a fost unul dezamăgitor, „Tomorrowland” aducând venituri de 40 de milioane de dolari în primul weekend, mult sub aşteptările companiei de producţie.
Greşeala lui Brad Bird şi a celor de la Disney este că au încercat să exagereze toate elementele acestui film, de la personaje până la modul în care au dezvoltat oraşul „Tomorrowland”.
În concluzie, “Tomorrowland” se prezenta drept un film cu potenţial, însă a dezamăgit la numeroase capitole. Pentru cei mici, filmul va fi un motiv de bucurie, însă pentru cei care înţeleg câteva concepte minime de logică va fi o experienţă lungă şi chinuitoare. Nota: 5/10