BusinessMagazin

Tag: evenimente

  • Cronică de film: Everest

    Everest este un film de supravieţuire care impresionează atât prin peisajele uluitoare, cât şi prin dramatismul evenimentelor prezentate. Filmul relatează evenimentele de pe 10 şi 11 mai 1996, atunci când mai multe persoane au fost prinse de o furtună în timp ce se aflau pe munte. Dezastrul din 1996 a atras atenţia lumii întregi şi a ridicat numeroase semne de întrebare referitoare la modul cum expediţiile pe Everest au devenit comerciale.

    Este povestea mai multor alpinişti care au încercat să atingă vârful Everest, care, la 8.848 de metri, este cel mai înalt de pe planetă. Filmul evenimentelor din acele zile a fost relatat în mai multe cărţi semnate de membri ai expediţiei: nu mai puţin de şapte astfel de volume au fost publicate până acum. Scenariştii William Nicholson şi Simon Beaufoy au avut astfel sarcina de a realiza o versiune completă şi cât mai obiectivă a celor întâmplate. În mare măsură, au reuşit.

    Cauzele accidentului din 1996 rămân, până în ziua de astăzi, necunoscute. Filmul prezintă ca o posibilă explicaţie numărul mare de alpinişti care au încercat să atingă vârful în aceeaşi zi, precum şi întârzierile cauzate de mai multe funii de suport care erau desprinse. Unul dintre personajele principale, Boukreev, este portretizat ca unul dintre cei mai activi salvatori, deşi jurnalistul Jon Krakauer l-a acuzat în cartea sa de neglijenţă.

    Everest este regizat de Baltasar Kormakur, de origine islandeză, cunoscut mai ales pentru filme indie precum 101 Reykjavik, The Sea sau Contraband. Actorii din rolurile principale fac ceea ce trebuie, reuşind să transmită sentimentul de disperare cu care trebuie să se fi confruntat cei de pe munte. Filmul nu este o înşiruire de efecte speciale, drept pentru care poate fi vizionat la o sală normală de cinema. Nu e însă genul de film pe care recomand să îl urmăriţi acasă, pentru că veţi pierde mult din experienţa vizionării.

    Jason Clarke (Terminator: Genisys, Marele Gatsby, Dawn of the Planet of the Apes) şi Jake Gyllenhaal (Nightcrawler, Brokeback Mountain, Enemy) sunt cei care dau filmului acea doză de realism care desparte Everest de blockbustere precum San Andreas sau The day after tomorrow. Aceştia şi, bineînţeles, faptul că povestea din Everest este una reală. Mi-a mai atras atenţia numărul mare de actori cu un istoric solid în spate care au acceptat roluri secundare, precum Keira Knightley, Robin Wright sau Tom Goodman-Hill.

    În concluzie, Everest este un film de urmărit, cu un joc actoricesc mai mult decât decent şi un scenariu bine închegat, care nu are prea multe momente „de umplutură“. Pentru cei care apreciază acest gen, cât şi pentru cei care preferă filme fără explozii sau mii de gloanţe, Everest e o metodă excelentă de a petrece puţin peste două ore.

  • Unul dintre cele mai importante personaje ale secolului XX ar fi avut un plan secret de a-l ucide pe Hitler

    Istoricul Mark Riebling, autorul cărţii, susţine că tăcerea Papei era de fapt o formă de a ascunde adevăratele sale intenţii, şi anume de a-l îndepărta pe Hitler cu ajutorul unor persoane din anturajul său.

    Mai exact, Riebling prezintă mai multe conversaţii serete ale Papei cu germani ce ocupau, la acea vreme, poziţii-cheie în sistemul nazist. Printre aceştia s-ar fi numărat unul dintre bodyguarzii lui Hitler şi mai mulţi lideri ai armatei.

    Una dintre persoanele de contact ale Papei ar fi fost Josef Muller, un apropiat al oficialilor nazişti. Acesta ar fi transportat în mai multe rânduri documente oficiale din Germania la Vatican, până când a fost capturat, în anul 1943, şi trimis într-un lagăr de concentrare.

    Deşi au încercat de mai multe ori să îl asasineze, oamenii Vaticanului nu au reuşit să pună la cale un atac decisiv, astfel încât, în ultima parte a războiului, Vaticanul îşi pierduse încrederea că vor reuşi să îl înlăture.

    Această teorie, susţine Riebling, explică de ce un înalt oficial al Bisericii Catolice a refuzat să critice, în mod publicul, acţiunile Germaniei naziste.

  • Visa de mic să să devină bancher, iar acum este designer floral. „Nu mi-am dorit să ajung să lucrez în domeniu însă acum nu mă văd făcând altceva“

    Dhaniel Nora a transformat peste un miliard de fire din câteva mii de soiuri de flori în buchete sau aranjamente pentru nunţi şi evenimente corporate pentru clienţi precum Mercedes, Stejarii, Unilever sau Samsung. 

    Dhaniel Nora are 29 de ani şi a visat încă de când era mic să devină bancher. A studiat aşadar la Facultatea de Ştiinţe Economice din Sibiu şi a lucrat timp de doi ani într-o bancă. Primele două luni le-a lucrat la ghişeu, iar ulterior s-a ivit posibilitatea să lucreze ca analist bancar în credite pentru persoane juridice. „Era 2008 şi deja sistemul nu mai funcţiona ca în perioada 2006-2007, nu se mai angaja pe bandă rulantă. Am avut o şansă să ajung pe poziţia asta şi am avut norocul că eu sunt o persoană care învaţă uşor.“

    În 2009, în paralel cu jobul din bancă, un prieten l-a invitat să îl ajute la nunţi şi evenimente cu aranjamentele florale. Era un job după job. La scurt timp după aceea fiecare din ei a ajuns să aibă echipa lui şi să se ocupe de câte un eveniment. „Aveam însă mult de muncă la bancă, aşa că am întrerupt colaborarea după o vreme. După alte câteva luni însă am revenit şi am început iar să colaborăm.“ Îi plăcea însă şi jobul din bancă. Jobul la ghişeu este monoton, însă cel de analist bancar este altfel. Mi-amintesc şi acum că perioada aceea mi-a plăcut la nebunie. S-a ocupat în paralel de munca de la bancă şi de aranjamentele florale. Sibiul este însă o piaţă mică pentru un designer floral, cu un număr limitat de evenimente. „Mi-amintesc că am realizat un aranjament pentru o doamnă care l-a apreciat foarte mult şi ne-a propus să ne mutăm în Bucureşti.“ Au făcut pasul acesta, însă Bucureştiul i-a schimbat mult. Nu a mers bine de la început, aşa că după o perioadă el şi partenerul său de business s-au despărţit. „Am decis atunci să îmi caut job şi să îmi reiau cariera, aşa că m-am angajat la o firmă care realiza studii clinice pentru medicamente care încă nu au ieşit în piaţă. Era 1 septembrie 2011 iar eu mă ocupam de audit legislativ.“

    Nu a durat însă mult până la următoarea sa întâlnire cu florile: „Nu mi-am dorit să ajung să lucrez în domeniu însă acum nu mă văd făcând altceva“. Era toamna lui 2011 când un prieten l-a rugat să îi facă pentru un eveniment zece aranjamente florale. Nora nu mai lucra în domeniu, însă, pentru că prietenul a insistat, a acceptat. Aşa a reînceput totul. „După o lună am primit o nouă comandă pentru alte 20 de buchete. Aveam nevoie de o firmă pentru factură, aşa că am reînceput totul în joacă.“

    A fondat, împreună cu actuala sa parteneră, Roxana Bllinder, firma Suntime Events SRL şi s-au ocupat ei de tot, de acte, de stat la cozi, de primit aprobări. Pe 7 ianuarie 2012 au primit actele.

    „Mi-amintesc că în 2012 începusem să ne întrebăm dacă se renunţăm la ceva, la job sau la business, pentru că ajunsesem să nu facem nimic altceva decât muncă. Primul hop a avut loc în octombrie 2012, la aniversarea revistei Harper’s Bazaar.“ Le-au cerut un panou cu flori, iar în final au realizat un panou cu 1.000 de fire de crizanteme albe româneşti. Era un panou de 2 pe 2,5 m. „Am început atunci să primim telefoane de la oameni care voiau să colaboreze cu noi, iar la scurtă vreme după aceea eram booked pentru tot anul.“
    A decis astfel să plece de la firma din industria farma cu părere de rău: „Am plecat de la ceva sigur la ceva nou“.

    Era ianuarie 2013 când au decis să se dedice businessului propriu, pe care l-au numit Purple Flowers & Events. Primele evenimente le-au creionat în bucătăria proprie, apoi şi-au deschis un mic atelier într-un garaj. „Am început să ne cumpărăm recuzită, iar treptat am crescut şi am ajuns în atelierul actual din zona Floreasca, amplasat într-un apartament de 150 mp. Showroomul îl avem tot aici.“ Acum Purple Flowers & Events are şase angajaţi permanenţi şi alţi colaboratori în funcţie de proiecte. „Sunt weekenduri când avem şi trei nunţi şi niciuna în Bucureşti (unul dintre evenimentele recente de care ne-am ocupat a fost al actriţei Adela Popescu).“ Firma are însă şi clienţi corporate, iar printre aceştia se numără Harper’s Bazaar, Mercedes, Land Rover, mallul Promenada, Victoria 46, Beautik, Samsung, Unilever sau Stejarii. „Cu Stejarii şi cu hotelul Novotel avem contract permanent, astfel că săptămânal ne ocupăm să le facem aranjamente, şi totodată ne ocupăm de plantele lor şi de evenimentele pe care le organizează.“

  • De la fabrica de pensule la castel: cum s-a transformat un centru de producţie într-unul independent de artă contemporană

    Fabrica de pensule se află într-o zonă preponderent industrială, unde se aflau şi fabrica de încălţăminte Clujeana, Unirea, Cug, ce concentrau în perioada comunistă zeci de mii de muncitori, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul primăriei oraşului Cluj-Napoca.

    Tradiţia industrială a zonei a început la sfârşitul secolului al-XIX-lea, cu înfiinţarea mai multor fabrici în vecinătatea căii ferate: fabrica de tutun, fabricile de spirt, de morărit şi panificaţie, cărămizi, chibrituri etc. Fosta fabrică de pensule din Cluj a fost preluată, după 1990, de societatea Perom SA, care a închis fabrica în 2000.

    Nu doar în Capitală fostele spaţii industriale devin locul de găzduire a unor evenimente ce ţin de noua cultură urbană. Andi Vanca, unul dintre organizatorii evenimentului de muzică electronică Electric Castle de lângă Cluj-Napoca, povestea anterior pentru Business Magazin cum istoria festivalului este legată de un astfel de loc. În 2010, antreprenorul Mihai Păun, unul dintre principalii pioni ai festivalului, deschidea clubul Boiler din Cluj-Napoca, într-un spaţiu atipic la vremea respectivă. „Am ales subsolul fostei Fabrici de Pensule din Cluj-Napoca. Era inedit să vii într-un spaţiu de genul acesta cu un context diferit aducând muzică. De la primele evenimente am avut cozi la intrare“, spunea reprezentantul Boiler Events.

    Spaţiul fostei fabrici de pensule se află la marginea zonei industriale a Clujului şi funcţiona din 2009 ca un centru independent de artă contemporană. Numit Fabrica de Pensule datorită locaţiei sale în fostul obiectiv industrial, acesta concentrează, pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, spaţii de artă contemporană: ateliere ale artiştilor, galerii şi organizaţii culturale active în domeniile artelor vizuale, dansului contemporan, muzicii şi teatrului, potrivit informaţiilor publicate de primăria oraşului Cluj-Napoca. Fabrica de Pensule funcţionează ca o federaţie, cu scopul dezvoltării şi promovării culturii şi este o organizaţie neguvernamentală şi nonprofit, potrivit informaţiilor publice disponibile pe site-ul organizaţiei.

    La un an după deschiderea Boiler Club, membrii echipei au făcut un parteneriat cu reprezentanţii unui alt local din Cluj-Napoca, aflat în campusul universitar Haşdeu, unde se organizau evenimente similare. În urma parteneriatului, dimensiunea evenimentelor a înregistrat creşteri rapide, astfel că organizatorii au simţit nevoia de a căuta alte spaţii, care să poată primi publicul tot mai numeros. Au început în Hotelul Continental, un hotel părăsit din Cluj-Napoca, iar ulterior, după finalizarea construcţiei Cluj Arena, au decis să facă evenimente în parcarea subterană a stadionului.

    Poziţionarea de a folosi spaţii neconvenţionale a crescut rapid numărul fanilor din comunitatea clujeană şi a culminat cu organizarea festivalului Electric Castle în castelul medieval Banffy din comuna Bonţida, aflată la aproximativ 30 de kilometri distanţă faţă de Cluj-Napoca. Organizatorii Electric Castle nu comunică cifre legate de veniturile înregistrate de Boiler Club; însă pentru ediţia din acest an a organizării Electric Castle, au avut un buget care a ajuns la aproximativ 2 milioane de euro.
     

  • O fabrică fondată în 1877 s-a transformat într-un centru cultural inedit

    Clădirile fostelor uzine Steaua Roşie, aflate în apropierea parcului Carol, poartă în continuare inscripţia „fondat la 1877“, ce „înnobilează blazonul comercial al noii societăţi“, potrivit descrierii de pe site-ul companiei Hesper, ce deţine în prezent fostele spaţii ale fabricii. Uzinele cu o istorie de peste 130 de ani au trecut de la producţia de focoase necesare armatei române, la grinzi şi şerpante pentru extinderea castelului Peleş în jurul anului 1900 şi furnizarea de construcţii metalice pentru rafinării, cazane cu abur, rezervoare şi aparate speciale pentru industria petrolieră la începutul secolului XX.

    În 1912, fabrica avea 500 de angajaţi. În anii ‘50, încep să se producă aici şi instalaţii pentru industria construcţiilor, în 1974 se trece la producţia de aparatură şi instalaţii hidraulice, iar, ulterior, la pompe de vid şi echipamente pentru centrale nucleare. În 1991, unitatea se transformă în societate pe acţiuni, iar vechea denumire se schimbă în Hesper, aceasta fiind o companie cu capital 100% românesc. Potrivit celor mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, Hesper SA, cu clasificarea CAEN „fabricarea de motoare hidraulice“, a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 20 de milioane de lei (circa 5 milioane de euro), profit net de 1,4 milioane de lei şi un număr mediu de 233 de salariaţi.

    Sala Galvanizare (cu o suprafaţă de 650 de metri pătraţi), Sala Compresoare (180 de metri pătraţi) şi Centrala Termică (360 de metri pătraţi), precum şi terasele adiacente – sunt câteva din spaţiile fostei uzine Steaua Roşie în care, de anul trecut şi până acum, au avut loc evenimente din cele mai diverse, predominant din zona culturală: de la proiecţii de film, conferinţe, lansări şi petreceri private până la concerte şi festivaluri de muzică, în special electronică, dar şi rock, precum şi alte evenimente.

    Lângă acestea, există aproximativ 1.300 de metri pătraţi de spaţii care ar putea deveni ateliere pentru design şi alte industrii creative, iar o hală de aproximativ 2.500 de metri pătraţi va fi amenajată pentru a adăposti evenimente mai mari, potrivit iniţiatorilor proiectului Halele Carol. La mică distanţă de evenimentele culturale îşi desfăşoară în continuare activitatea de producţie de motoare hidraulice Hesper SA, unde, potrivit celor mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, lucrează circa 230 de angajaţi.

    Proiectul Halele Carol aparţine Zeppelin, o asociaţie fondată în 2008 de arhitecţii Cosmina Goagea, Constantin Goagea şi Ştefan Ghenciulescu, care lucrau împreună de dinainte de anul 2000. Asociaţia publică revista de arhitectură şi cultură urbană Zeppelin, a publicat 12 cărţi şi organizează constant expoziţii şi conferinţe. Potrivit celor trei fondatori ai asociaţiei, proiectul Halele Carol a fost iniţiat împreună cu organizaţia dedicată cercetării şi acţiunii în domeniul urbanismului şi al activării oraşelor Eurodite, dar şi cu al treilea partener, compania Hesper SA, proprietara fabricii ce funcţionează în vecinătatea Halelor Carol şi a vechilor spaţii industriale.
    „Ştiam despre acest spaţiu din 2007 şi ni se părea că valoarea sa ca patrimoniu industrial, dar şi potenţialul său pentru a deveni un loc public viu şi un focar de dezvoltare în zona parcului Carol erau imense“, povestesc cei trei fondatori ai Asociaţiei Zeppelin.

    În 2011, asociaţia a organizat un tur ghidat de arhitectură industrială în situri puţin cunoscute din capitală, tur care a inclus şi fabrica Hesper. Ulterior, partenerii lor de la Eurodite i-au invitat să participle la un workshop cu experţi olandezi pentru a găsi utilizări viabile ale locului. Parteneriatul s-a construit apoi în timp, cei trei arhitecţi asumându-şi elaborarea metodologiei de transformare pas cu pas în spaţii pentru industrii creative şi evenimente, care să prezerve identitatea arhitecturii industriale şi toată patina istorică a locului. Cei trei arhitecţi spun că au avut de la început în vedere un proces de transformare a spaţiului în paşi mici, cu scopul de a demonstra că nu e nevoie neapărat de operaţiuni grandioase pentru a mişca lucrurile.

    „Nu este vorba despre un proces standard – investiţie în reconversie, realizarea operaţiei, punerea în funcţiune şi recuperarea investiţiei, eventual dezvoltare. Ar fi fost nevoie de o investiţie uriaşă, în condiţiile în care, în România, spre deosebire de Occident, administraţiile nu se implică deloc în astfel de operaţii“, spun arhitecţii, care descriu cum peste tot în lume astfel de proiecte încep să funcţioneze şi pentru astfel de locuri în forma unor „operaţii de tip proces“: proiecte care încep cu ţeluri ambiţioase însă cu intervenţii propriu-zise cu costuri foarte mici şi care evoluează treptat, bazându-se pe colaborare şi pe atragerea de noi parteneri.

    Concret, proiectul a demarat anul trecut, în mai 2014, cu un eveniment prin care au deschis în mod oficial spaţiul pentru public şi la care au participat peste 2.000 de vizitatori, dar şi sponsori şi parteneri, şi s-a ţinut şi o conferinţă româno-olandeză pe tema reconversiilor vechilor spaţii industriale în fabrici culturale, o expoziţie de biciclete şi o terasă pop-up. Au continuat apoi cu atragerea de parteneri care au organizat până în prezent peste 20 de evenimente – concerte, petreceri, ateliere. „Am arătat astfel că există piaţă pentru locul respectiv“, spun arhitecţii.

    Cel mai important proiect de anul acesta, care a relansat şi programul de transformare şi a reconfigurat faţa şi curtea fabricii, este Design Post-Industrie @ Halele Carol – o expoziţie cu instalaţii de artă şi design realizate de artişti norvegieni şi români, care suprapune depărtările culturale într-o grădină postindustrială, este un proiect al Zeppelin realizat în parteneriat cu USF Bergen (la rândul său o fostă fabrică de sardine, transformată în centru de artă). Iar ambiţiile lor continuă: „Ne pregătim pentru intervenţii mai importante asupra clădirilor şi spaţiilor halelor“.

  • Semnificaţii istorice pentru ziua de 13 august

    1862 – Prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost înfiinţat Ministerul Trebilor Străine al României

    1863 – A încetat din viaţă pictorul Ferdinand Victor Eugene Delacroix: “Dante şi Vergiliu în Infern”, “Intrarea cruciaţilor în Constantinopol”, “Autoportret cu vestă verde”, “Răpirea Rebecăi” (n. 26 aprilie 1798).

    1888 – S-a născut inginerul John Logie Baird, considerat a fi “părintele televizorului” (d. 14 iunie 1946)

    1912 – A încetat din viaţă compozitorul, pedagogul şi dirijorul francez Jules Emile Frédéric Massenet (n. 12 mai 1842)

    1917 – A încetat din viaţă Eduard Buchner, chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie pe anul 1907, pentru lucrările sale privind fermentaţia (n. 20 mai 1860)

    1946 – A încetat din viaţă Herbert George Wells, prozator, istoric şi sociolog englez: “Omul invizibil”, “Dragostea şi dl. Lewisham”, “Utopia modernă” (n. 21 septembrie 1866)

    1961 – A început ridicarea Zidului Berlinului, care separa germanii de est de berlinezii din vest; a rezistat până la 9 noiembrie 1989.

    1999 – A încetat din viaţă pictorul Ion Pacea, membru de onoare al Academiei Române (n. 7 septembrie1924)

    2009 – A decedat chitaristul american Les Paul, inventatorul chitarei electrice.

  • Doi medici au transformat pasiunea pentru cai într-un business de un milion de lei

    Doi medici oftalmologi şi-au transformat pasiunea pentru echitaţie şi dragostea pentru cai într-un business care le aduce deja primul milion de lei. Următorul pas îl reprezintă dezvoltarea evenimentelor şi competiţiilor sportive de echitaţie, care în occident sunt deja trecute în calendarul executivilor de top, al oamenilor de afaceri şi al capetelor încoronate.

    Numele Ozanei Moraru şi cel al soţului său Cristian Moraru sunt strâns legate de medicină, mai exact de businessul Oculus, lansat acum mai bine de două decenii şi care cuprinde astăzi mai multe centre oftalmologice în Bucureşti, cu afaceri de peste 14,5 milioane de lei anul trecut. În urmă cu circa cinci ani însă, cei doi antreprenori au decis să îşi diversifice portofoliul şi să investească într-un centru de echitaţie la ieşirea din Bucureşti, îmbinând astfel pasiunea lor pentru hipism cu potenţialul unui domeniu încă nexploatat.

    Astăzi, clubul Equestria găzduieşte cursuri de echitaţie pentru amatori şi avansaţi, organizează competiţii sportive de echitaţie şi oferă găzduire în sistem de pensiune pentru circa 50 de cai pe lângă cei 24 ai companiei.

    „Din fericire, am ajuns la momentul în care principalele activităţi din viaţa mea – medicina şi pasiunea pentru echitaţie – se îmbină armonios, având un efect benefic una asupra celeilalte şi ambele asupra mea“, povesteşte Ozana Moraru. Ea recunoaşte că are un program destul de strict, pe care face eforturi să îl respecte şi astfel să îmbine utilul cu plăcutul. „La clinică îmi închei programul în jurul orei 15:00 şi îmi rămâne suficient timp pentru a mă duce la club, fie pentru a mă bucura de sport, fie pentru a rezolva alte sarcini administrative.“ Având în vedere că şi soţul său este medic, antreprenoarea recunoaşte că atât sala de operaţie, cât şi responsabilităţile din cadrul clubului de echitaţie sunt împărţite în familie.

    „Aventura“ în business a familiei Moraru începe în 1993, când un rezident la spitalul de oftalmologie din Bucureşti şi un medic de aceeaşi specialitate care profesa la Giurgiu au decis să renunţe la slujba prost plătită la stat şi să muncească pe cont propriu. Au închiriat două cabinete şi o sală de operaţii într-o policlinică din cartierul bucureştean Pantelimon şi au început să ofere intervenţii oftalmologice în regim ambulator. Acesta a fost doar începutul unui business care s-a dezvoltat treptat. Astfel, primele aparate au fost cumpărate la mâna a doua cu ajutorul unui partener din Olanda, profitul a apărut în 1999, iar concurenţa a început să îşi facă simţită prezenţa după anul 2000, potrivit unor informaţii oferite anterior de proprietarii Oculus.

    Anul 2001 le-a adus primul milion de euro la capitolul venituri, iar primul milion de euro profit avea să vină patru ani mai târziu. O parte din câştigurile din medicină au fost investite în Equestria, amplasat la 17 kilometri de Capitală, în comuna Tâncăbeşti, acesta necesitând o investiţie iniţială de 4 milioane de euro. „Totul a început prin luarea unor lecţii de echitaţie. A urmat apoi cumpărarea primului meu cal. Au mai venit doi, apoi încă doi. De data aceasta, caii erau mai valoroşi, de performanţă.“

  • Brokerii de vacanţe pe mare au transformat hobby-ul pentru navigaţie într-o afacere profitabilă

    „De 1 mai, în insula Milos, în golful Kleftiko, am văzut un răsărit de lună plină fabulos. Un cerc imens şi portocaliu care ieşea treptat din apă. Am stat timp de o oră tot echipajul fără să scoatem niciun sunet, înmărmuriţi“, descrie Ionuţ Giuşcă, skipper şi fondatorul agenţiei de organizat vacanţe pe iahturi Bleumarin Sailing, una dintre cele mai frumoase experienţe ale sale de navigator şi antreprenor.

    Lansată în urmă cu patru ani, firma sa este este una dintre primele de pe nişa organizării de vacanţe pe iaht şi a ajuns, potrivit lui Giuşcă, la o cifră de afaceri anuală de peste 50.000 de euro, în creştere cu 30% de la an la an şi o marjă de profit situată între 25 şi 30%.  Pasiunea pentru navigaţie a lui Ionuţ Giuşcă a început în 2009, când lucra ca jurnalist şi s-a oferit să scrie un articol despre o expoziţie de ambarcaţiuni. A ajuns atunci şi la standul unei şcoli de sailing proaspăt înfiinţate în Bucureşti. S-a înscris fără să ezite şi spune că fost „cea mai clară, hotărâtă şi bună decizie“ pe care a luat-o în viaţă.

    Odată cu obţinerea permisului şi primele ieşiri pe mare, „microbul“ sailingului s-a activat: a renunţat la jurnalism şi a plecat din ţară, continuându-şi cursurile de sailing în Portugalia, în cadrul Royal Yacht Academy. Transformarea pasiunii în business a venit natural: după câteva voiaje în care a navigat inclusiv prin furtună, a considerat că acumulase experienţa necesară pentru a se gândi la sailing şi în varianta profesională. În 2011 şi-a pus ideile pe hârtie, iar rezultatul a fost Bleumarin Sailing, un club prin care şi-a propus să atragă cât mai mulţi români pe mare. „Orice om cred că visează să ajungă să facă ce-i place în viaţă şi să câştige şi bani din asta, iar eu nu fac excepţie.“

    A pornit cu o investiţie iniţială de câteva mii de euro, iar de la an la an Bleumarin Sailing a crescut cu un procent semnificativ, potrivit lui Giuşcă, numărul de clienţi ajungând anul trecut la 200. În funcţie de sezon şi evenimentele organizate, numărul celor care colaborază cu Bleumarin Sailing depăşeşte 15 de persoane – skipperi, organizatori de evenimente, sponsorship manageri. Bleumarin Sailing deschide sezonul de 1 mai, iar apoi, pe toată perioada verii, oferă voiaje personalizate de o săptămână în destinaţii din Mediterană, precum insulele Sporade, Ionice sau Croaţia.  „În general organizăm aceste voiaje în zone unde distanţele între destinaţii sunt mai mici, de câteva ore, avem timp astfel să îmbinăm plăcerea navigaţiei cu alte activităţi: vizitat insule, pescuit, snorkeling, plajă în golfuri exotice şi nu în ultimul rând festine gastronomice cu peşte şi fructe de mare.“

    Pasiunea lui Adrian Poparad pentru iahting a început în urmă cu patru ani, în mod paradoxal, într-o vacanţă la schi. Un prieten i-a povestit despre cursurile de sailing la care se înscrisese şi, din curiozitate, a hotărât să se înscrie şi el. După o lună, făcea deja şcoala, iar după alte două avea primele ieşiri pe mare. Nu a trecut mult până să îşi cumpere propria ambarcaţiune şi să organizeze o echipă cu care să participe la regate.

    A molipsit-o pe Alina Bota, verişoara sa, de această pasiune anul trecut, într-o ieşire la Marina Limanu, iar de acolo nu a trecut mult până la ideea transformării acestei pasiuni în afacerea Yachting Lifestyle. „Dacă nouă ne place şi ne relaxează atât de mult marea şi ne dă senzaţia de libertate, cu siguranţă sunt şi alţi oameni cărora o să le placă această idee; am decis atunci să facem acest business“, explică cei doi. I-a ajutat şi experienţa din mediul corporatate dobândită anterior: Poparad a lucrat în retail, la Kaufland, iar Bota a lucrat aproape 15 ani în domeniul asigurărilor, din care ultimii şase în cadul asigurătorului Aegon.

  • La 30 de ani a vizitat peste 70 de ţări: „Am decis să fac un blog cu impresii de călătorie, care a declanşat totul“

    Cel mai simplu îl putem defini pe Răzvan Pascu, 30 de ani, drept călător profesionist, chiar dacă multele voiaje pe care le-a făcut au avut de cele mai multe ori scopuri precise.

    A fost în peste 70 de ţări, pentru potenţiale colaborări, în urma unor invitaţii sau pentru a cunoaşte parteneri. Lucrează şi pentru oficii de turism, companii aeriene sau companii de turism din străinătate pe care le pune în contact cu firme din România sau pentru a le face cunoscute publicului local.

    Banii vin de la clienţi cum sunt marile lanţuri hoteliere, oficiile de turism naţionale sau în parteneriat public-privat; lucrează, de exemplu, cu oficiile naţionale de turism austriac sau francez, promovând destinaţiile lor în România. Mai lucrează cu companii aeriene, Air France sau KLM, pe proiecte mici a lucrat şi cu Air Berlin sau cu Fly Dubai. Mai lucrează cu agenţii de turism care vor să se facă cunoscute publicului din România.

    A făcut facultatea de marketing la ASE, urmată de comunicare, dar şi un MBA. De doi ani a început să se extindă pe nişa de evenimente corporate, dincolo de conferinţe de presă sau alte evenimente de familie. Afacerea a devenit una de familie, spune că lucrează din pasiune, şi nu, nu este vorba de un clişeu.

    În urmă cu şase ani lucra la ING şi călătorea foarte mult, îşi cheltuia pe excursii toţi banii de salariu. Când se întorcea colegii îl întrebau cum a fost şi ce ar trebui ei să facă acolo. „Am decis să fac un blog cu impresii de călătorie, care a declanşat totul.“

    A început să fie invitat la evenimente, a cunoscut jurnalişti şi a decis că ar fi interesant să facă o agenţie de relaţii publice pentru turism, o nişă neexploatată. Ce nu a plăcut altora a luat el, care a simţit oportunitatea. Crede  în staua turismului românesc şi spune că s-ar putea câştiga enorm, dar spune că românii merg în direcţii greşite: litoralul este un pariu pierdut, pentru că sezonul este scurt, iar investitorii nu au timp să îşi recupereze banii, şi de aici preţurile mari.

    Ar promova în schimb produsele unice, cum sunt Transilvania, Delta Dunării sau ecoturismul. Cel mai mult i-au plăcut Cambodgia, Tanzania, Peru, ţările arabe, în general ţările sărace. Ţară săracă înseamnă de fapt oameni deschişi, ospitalieri, primitori. Îi place turismul autentic, caută cazare sau mese la localnici. La Helsinki a mâncat la cineva care lucra într-o bancă şi a fost ceva mai scump decât la restaurant, în Peru a locuit pe o insulă, fără curent şi fără internet, în Iordania la cort cu beduinii – „ai putea crede că e ieftin, dar nu este aşa“. „Turismul înseamnă experienţe, asta nu înţelegem noi şi asta am putea vinde.“

    Pasul următor? Extinderea afacerilor şi un ONG care să promoveze turismul românesc, finanţat din fonduri europene.

  • Haris Zachariades, CEO SoftOne Romania: Grecia şi creditorii săi internaţionali ar trebui să reia negocierile cât mai curând posibil

    1. Ce părere aveţi despre ce se întâmplă acum în legătură cu Grecia şi ce soluţii ale acestei situaţii vedeţi?

    Avem încredere că, în ciuda contextului nefavorabil din prezent, lucrurile se vor normaliza, iar Grecia va continua să facă parte din zona euro şi Uniunea Europeană. În opinia mea, în primul rând, Grecia şi creditorii săi internaţionali ar trebui să reia negocierile cât mai curând posibil.

    2. Credeţi că planul guvernului elen este valid şi coerent?

    În opinia mea personală, guvernul elen a făcut greşeli în ultimele luni, însă şi Uniunea Europeană ar fi putut gestiona mai bine situaţia.

    3. Infuenţează în vreun fel situaţia din Grecia activitatea companiei pe plan local?

    Având în vedere că SoftOne operează în mai mult de cinci ţări, fluxul nostru de venituri nu vine exclusiv din piaţa grecească. Acestea fiind spuse, SoftOne este un furnizor de servicii, oferind soluţii Software as a Service (SaaS). Practic, acest lucru înseamnă că SoftOne nu este afectat de problemele care ar putea apărea din cauza actualei situaţii nefavorabile. SoftOne România a reuşit deja să înregistreze un cash flow pozitiv şi continuăm să imlementăm planurile noastre strategice pentru dezvoltarea afacerii la nivel local. SoftOne România acţionează ca hub pentru extinderea pe celelalte pieţe din Europa de Sud-Est.

    4. Cum credeţi că ar influenţa intrarea Greciei în incapacitate de plată economia mondială? Credeţi că poate duce la o nouă criză mondială?

    Sunt mici şansele ca Grecia să intre în faliment, din două motive. În primul rând, pentru că poporul grec nu vrea acest scenariu să se adeverească, iar în al doilea rând, este un lucru pe care nici Uniunea Europeană nu şi-l doreşte. În orice caz, este puţin probabil ca economia mondială să fie influenţată în mod direct. Situaţia va afecta politica monetară a UE şi a FMI privind măsurile de austeritate şi ajustările economice.