BusinessMagazin

Tag: economie

  • Cine sunt cei care suferă cel mai mult de pe urma revoluţiei verzi pornite de Europa în încercarea de a opri poluarea care distruge milioane de oameni

    Europa a pornit revoluţia verde, iar acum simte toxicitatea propriului succes: contrarevoluţia. Este concluzia la care a ajuns Karl Mathiesen, corespondent european specializat pe teme climatice pentru Politico, după ce în ultimul an a realizat reportaje în Europa de nord, acolo unde ritmul tranziţiei către o economie curată este cel mai rapid.

    Jurnalistul a vorbit cu oamenii ce vor deveni perdanţii efortului de care lumea are nevoie disperată pentru a aduce economiile în armonie cu mediul înconjurător. Ceea ce Mathiesen a aflat explorând în nord este că perdanţii nu îşi vor accepta soarta în tăcere. El a discutat cu şi a scris despre fermierii olandezi care au alterat politica ţării lor şi despre minerii polonezi din minele de cărbune care au modelat politicile climatice ale Uniunii Europene.

    A vorbit cu şoferii londonezi îngrijoraţi de eforturile primarului lor de a limita numărul maşinilor şi cu crescătorii de reni care riscă să-şi piardă tradiţiile şi felul de a trăi din cauza febrei metalelor şi minereurilor necesare tehnologiilor ecologice. În Germania i-a întâlnit pe liderii şi pe susţinătorii extremei drepte, care călăresc un val de furie în creştere. Pentru unii, schimbările sunt minore, dar altora li se schimbă chiar viaţa. Ceea ce au toţi în comun este resentimentul – şi o senzaţie arzătoare că nu sunt auziţi. Mathiesen nu a găsit că schimbările cerute nu sunt necesare. Poluarea cu azot sufocă peisajul rural olandez, în timp ce gazele de eşapament ale maşinilor devastează pe tăcute sănătatea locuitorilor oraşelor. Refacerea bazelor energetice ale societăţii este pur şi simplu o necesitate dacă se doreşte un climat stabil.

    Ar fi naiv, totuşi, să credem că transformarea verde va fi diferită de celelalte schimbări epocale din istorie, scrie Mathiesen. Ca orice revoluţie industrială anterioară, şi aceasta creează perdanţi. Indiferent de câte locuri de muncă în sectorul energiei curate vor fi create în viitor, sute de mii sunt distruse acum. Libertăţile – de a conduce, de a consuma fără grijă – sunt reduse. Societatea este remodelată, iar suferinţa este reală. Mai ales a celor afectaţi cel mai tare.

    Cu toate acestea, există ceva distinctiv în această revoluţie. Mai mult decât oricare alta care a apărut înainte, este condusă mai degrabă de alegeri şi decizii la nivel politic decât de tehnologie sau capital. Deci, pe măsură ce contrarevoluţionarii se adună, este inevitabil ca ei să ţintească nu doar spre ceea ce le distruge modul de trai sau locul de muncă, ci şi spre factorii de decizie şi spre politicieni. Pe scurt, devine clar că succesul revoluţiei verzi va depinde de cât de mult factorii de decizie politică şi militanţii pentru schimbările climatice îi iau în considerare pe cei care vor plăti cel mai mare preţ.

     

    Pe măsură ce politicile climatice trec de la declaraţii de poziţie la legi şi reglementări, politicienii de dreapta şi lobbyiştii industriali sapă la un nou filon bogat în furie. În 2024, an electoral record la nivel mondial, dreapta a semnalat că vrea să-i susţină pe cei care riscă să fie lăsaţi în urmă. Mesajele sale cele mai puternice încadrează eforturile de combatere a schimbărilor climatice ca un dictat al elitei – doar o modalitate în plus de a-i face pe muncitori să plătească pentru excesele celor bogaţi. O mare parte din politica de extremă dreaptă este orientată spre migraţie, dar antipatia climatică merge adesea în tandem. Ambele probleme provoacă aceeaşi nelinişte cu rădăcini adânci: teama de a pierde statutul într-o lume în care interesul naţional este secundar servirii priorităţilor globale – sau „globaliste”. Dacă teama de migranţi propulsează aceste partide la putere sau le oferă o mai mare relevanţă politică, ostilitatea faţă de politicile climatice va câştiga teren. Agenţii pentru climă par nepregătiţi pentru acest moment. Până de curând, mişcarea verde nu a vrut sau nu a putut să absoarbă preocupările celor care se simt ameninţaţi de trecerea la o economie curată. Marcată de zeci de ani de război de uzură împotriva industriei combustibililor fosili, a respins aceste anxietăţi ca fiind un simptom al fricii lobbyştilor sau ţipetele exagerate ale unei minorităţi zgomotoase.

    Aceasta a lăsat mişcarea verde cu un unghi orb cu potenţial dezastruos. Activiştii ar putea avea dreptate că sprijinul pentru obiectivul legal al UE de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră la zero până în 2050 este în mod constant de aproximativ 90%. Dar atunci când oamenilor li se cere să accepte sacrificii personale sau schimbări de comportament, acel sprijin se evaporă ca un miraj care luceşte în depărtare, dar păleşte când este privit de aproape.

    Mitul unei tranziţii fluide se dovedeşte persistent. Un exemplu este ce s-a întâmplat  într-o dimineaţă marocană din noiembrie 2016, la conferinţa pentru climă a ONU COP22, unde un oficial al organizaţiei ecologiste americane Sierra Club a descris o campanie eficientă a ONG-urilor din SUA de închidere a centralelor pe cărbune în toată ţara. Vestea bună, a spus el, este că vor fi create mai multe locuri de muncă în industria energiei curate, cum ar fi în sectorul în plină expansiune al montajului de panouri solare pe acoperiş. Dar când i s-a cerut să numească un oraş, în Appalachia cea bogată în cărbune sau oriunde altundeva, unde locurile de muncă bazate pe industria combustibililor fosili chiar pot fi înlocuite cu locuri de muncă în sectorul tehnologiei curate, el nu a putut. A doua zi, Donald Trump a fost ales preşedinte.

    Acea lecţie este învaţătă, dar prin asimilare dureroasă. Când Polonia a găzduit discuţiile climatice ale ONU din 2018 în inima industriei sale a cărbunelui, activiştii pentru climă au descris în derâdere apelurile Varşoviei pentru o „tranziţie justă” ca o tactică de blocare. Până la negocierile din Dubai din acest an, expresia devenise un cuvânt la modă pentru activiştii care şi-au dat seama că trebuie să-i ia pe muncitori cu ei. Dar rămâne un decalaj între realităţile mişcării climatice şi cele ale oamenilor cei mai afectaţi de politicile climatice.

    Dacă există un loc în care lecţiile par să fi fost învăţate, acesta este Casa Albă. Actul de reducere a inflaţiei al preşedintelui Joe Biden – un proiect de lege pentru cheltuielile ecologice despre care Casa Albă spune acum că ar putea sfârşi prin a distribui 700 de miliarde de dolari în 10 ani – vizează în mod explicit politica de reacţiune. Subvenţiile verzi ale lui Biden stimulează sindicatele. Se cheltuieşte cel mai mult în statele cu vot republican. Sunt reduse costurile pentru consumatori. Este promovată producţia internă atât de vehement încât legea aproape că a aruncat în aer relaţiile comerciale cu UE. Aceasta este o politică care face apel la aceleaşi valori patriotice şi bazate pe securitate care sunt desfăşurate împotriva eforturilor de combatere a schimbărilor climatice din Europa. Mesajul către alegători: Unchiul Sam îi susţine. Este un pariu mare. Cheltuirea banilor ar putea atenua loviturile din lupta împotriva schimbărilor climatice, dar, de asemenea, lasă guvernele vulnerabile la acuzaţiile de risipă. Dar totul va fi pus la încercare destul de curând, cu 2024 cel mai mare an electoral din istoria omenirii – cu alegeri în ţări de la SUA, India şi Pakistan la Moldova, Africa de Sud, Taiwan, Sri Lanka, Indonezia şi, probabil, Regatul Unit, precum şi alegerile pentru Parlamentul European în iunie. Dacă susţinătorii revoluţiei verzi nu pot îmbrăţişa şi hrăni milioanele de oameni care se consideră chemaţi să se sacrifice, există un pericol real ca aceste alegeri şi viitoarele alegeri să ridice temperatura socială şi politică la cote insuportabile.   

  • Noul normal sau deloc normal? Economiştii greşesc prognozele de trei ani încoace. Dacă aşa va fi şi de acum încolo?

    Economiştii americani, şi nu numai, şi-au petrecut o bună parte din 2021 convinşi că inflaţia este „tranzitorie”. Şi-au petrecut şi o mare parte din 2022 subestimând rezistenţa acesteia. În 2023 au prezis că majorările ratelor de dobândă efectuate de Rezerva Federală pentru a vindeca economia de inflaţie vor aduce recesiune. Niciuna dintre aceste prognoze nu s-a realizat, scrie The New York Times.

     

    Economiştii au subestimat dorinţa şi puterea de a cheltui a consumatorilor americani şi rezilienţa pieţei muncii. Ce le-a scăpat? Unde au greşit? Inflaţia rapidă este acum o realitate de aproape trei ani. Fed a ridicat dobânzile la peste 5,25% pentru a frâna creşterea preţurilor, însă economia a rămas surprinzător de puternică în faţa acestor manevre. Americanii lucrează într-un număr mai mare decât s-a anticipat, iar datele recente privind vânzările cu amănuntul au arătat că populaţia cheltuie în continuare într-un ritm mai rapid decât se aştepta oricine. Un indicator al vânzărilor de retail a atins în decembrie cel mai ridicat nivel de după pandemie, cu toate că alţi indicatori arată persistenţa pesimismului. Acest comportament este important doarece cheltuielile consumatorilor reprezintă 70% din economia americană, faţă de doar 50% în Uniunea Europeană sau în zona euro. Deocamdată nu se vede la orizont nicio recesiune economică, deşi unii încă o prezic. Întrebarea este de ce experţii au evaluat atât de incorect economia din vremea pandemiei şi pe cea postpandemică – şi ce înseamnă acest lucru pentru politică şi perspectivele viitoare. În zona euro, erori mari a făcut chiar Banca Centrală Europeană, iar acest lucru a împiedicat-o să pornească din timp lupta cu inflaţia. Fed este cea care a dat tonul creşterilor de dobânzi. Este aşteptată să îl dea şi pe cel al scăderilor.

    Estimările economice continuă să vină, dar mulţi spun că mersul economiei este atât de greu de prezis de la pandemie încoace încât au încredere scăzută în previziuni. Chiar instituţiile de prognoză atenţionează că estimările lor trebuie servite cu o doză bună de prudenţă. Acum BCE se ghidează pentru a stabili direcţia politicii monetare mai degrabă pe datele economice lunare decât pe propriile  proiecţii. „Proiecţiile au fost jenant de greşite în întreaga comunitate de prognoză”, spune Torsten Slok de la managerul de active gigant Apollo Global Management. „Încă încercăm să ne dăm seama cum funcţionează această nouă economie.”

    Două mari probleme au făcut dificile prognozele după 2020. Prima a fost pandemia de Covid. Omenirea nu a mai experimentat o boală cu răspândire atât de mare şi rapidă de la gripa spaniolă din 1918 şi era greu de anticipat cum vor fi afectate comerţul şi comportamentul consumatorilor. A doua complicaţie a venit din politica fiscală. Administraţiile Trump şi Biden au reacţionat la şocul provocat de pandemie pompând 4.600 miliarde de dolari în economie pentru a o ajuta să-şi revină şi să crească. Preşedintele Biden a convins apoi Congresul să aprobe mai multe legi care permit finanţare pentru a încuraja investiţiile în infrastructură şi dezvoltarea energiei curate.

    Inflaţia a dat cele mai mari bătăi de cap. Modelele economice prepandemice sugerau că nu va avea o acensiune de durată atâta timp cât şomajul va fi ridicat. Avea sens: dacă o mulţime de consumatori ar fi şomeri sau ar obţine creşteri salariale anemice, ei s-ar retrage când companiile ar cere preţuri mai mari.

    Dar acele modele nu s-au bazat pe economiile pe care americanii le-au acumulat din ajutoarele pentru pandemie şi în lunile de stat acasă. Creşterile de preţuri au început să accelereze în martie 2021, deoarece cererea abundentă de produse precum maşinile uzate şi echipamentele de antrenament în acasă s-a ciocnit cu deficitul global de aprovizionare. Şomajul a fost de peste 6%, dar asta nu i-a oprit pe cumpărători.

    Administraţiile Trump şi Biden au reacţionat la şocul provocat de pandemie pompând 4.600 miliarde de dolari în economie pentru a o ajuta să-şi revină şi să crească. Preşedintele Biden a convins apoi Congresul să aprobe mai multe legi care permit finanţare pentru a încuraja investiţiile în infrastructură şi dezvoltarea energiei curate.

    Invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 a exacerbat situaţia, ducând la creşterea preţului petrolului. Dar  în scurt timp piaţa muncii s-a vindecat şi salariile au început să crească rapid. Pe măsură ce inflaţia şi-a arătat puterea de a rezista, oficialii de la Fed au început să crească ratele dobânzilor pentru a tempera cererea – iar economiştii au început să prezică că aceste mutări vor împinge economia în recesiune.

    Şefii băncii centrale au ridicat ratele de dobândă cu o viteză nemaiîntâlnită din anii 1980, făcând mult mai scump accesul la un împrumut ipotecar sau unul auto. Fed nu a modificat niciodată ratele atât de brusc fără a provoca o scădere economică, au spus mulţi prognozatori.

    „Cred că a fost foarte seducător de făcut prognoze care se bazează pe aceste tipuri de observaţii”, a observat Jan Hatzius, economistul-şef al Goldman Sachs, care a prezis o răcire a creşterii economice mai uşoară. „Cred că asta subliniază cât de diferit a fost acest ciclu.”

    Nu numai că recesiunea nu s-a materializat până acum, dar creşterea a fost surprinzător de puternică. Consumatorii au continuat să cheltuiască bani pentru orice, de la bilete la concertele lui Taylor Swift până la produse şi servicii pentru îngrijirea câinilor. Economiştii au prezis în mod repetat că americanii se apropie de punctul de ruptură doar pentru a constata de tot atâtea ori că au greşit. O parte a problemei este lipsa de date precise în timp real despre economiile consumatorilor, a spus Karen Dynan, economist la Harvard.

    „De luni de zile ne tot spunem că oamenii din partea de jos a distribuţiei veniturilor şi-au cheltuit teancurile de bani din economii”, a povestit ea. „Dar nu ştim cu adevărat că aşa este.”

    În acelaşi timp, stimulentele fiscale au avut mai multă putere de a persista decât se aşteptau analiştii: guvernele statale şi locale continuă să împartă banii care le-au fost alocaţi cu luni sau ani în urmă. Şi consumatorii găsesc locuri de muncă mai multe şi mai bune, aşa că veniturile lor alimentează cererea.

    Economiştii se întreabă acum dacă inflaţia poate încetini suficient fără o încetinire a creşterii. O aterizare nedureroasă ar fi anormală din punct de vedere istoric, dar inflaţia a scăzut deja la 3,14% în decembrie, un nivel semnificativ mai jos faţă de vârful de aproximativ 9% atins în vara anului 2022. Indicatorul a mai făcut totuşi un pas în faţă, dar mic, în decembrie.

    De aceea, este prea devreme pentru ca banca centrală să stea  confortabil: inflaţia era de aproximativ 2% înainte de pandemie. Având în vedere încăpăţânarea preţurilor şi puterea de rezistenţă a economiei, este posibil ca ratele dobânzilor să rămână ridicate pentru ca inflaţia să  fie adusă pe deplin sub control. Pe Wall Street, acest scenariu are chiar şi un slogan: „Mai sus pentru mai mult timp”. Unii economişti chiar cred că vremurile cu dobânzi scăzute, cu inflaţie redusă, aşa cum a fost din 2009 până în 2020, s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată. Donald Kohn, fost vicepreşedinte al Fed, a declarat că deficitele guvernamentale mari şi tranziţia la energia verde ar putea menţine creşterea şi dobânzile mai ridicate prin susţinerea cererii de numerar împrumutat. „Bănuiesc că lucrurile nu se vor întoarce”, a spus Kohn. „Dar, Dumnezeule, aceasta este o distribuţie a rezultatelor.” El face, astfel, referire la teoria probabilităţii.

    Neil Dutta, economist la Renaissance Macro, a subliniat că America a avut un baby boom în anii 1980 şi la începutul anilor 1990. Aceşti oameni acum se căsătoresc, îşi cumpără case şi au la rândul lor copii. Consumul lor ar putea susţine creşterea economică şi costurile de împrumut. „Pentru mine, acesta este vechiul normal – anormală a fost acea perioadă”, a spus Dutta. Oficialii Fed, la rândul lor, încă prevăd o revenire la o economie care arată ca în 2019. Ei se aşteaptă ca dobânzile să coboare la 2,5% pe termen lung şi cred că inflaţia se va estompa, iar creşterea se va tempera anul viitor. Dacă în 2022 avansul PIB-ului a fost de 0,7%, anul trecut economia a accelerat considerabil în loc să intre în recesiune. Pentru 2024 mai toată lumea prevede o încetinire până undeva la limita  recesiunii, adică o aterizare nedureroasă, aşa cum au asigurat tot timpul că va fi oficialii băncii centrale. Aceasta face ca reducerile de dobânzi, aşteptate până nu cu mult timp în urmă să înceapă în martie, să pară mai îndepărtate. Întrebarea este, ce se întâmplă dacă economiştii greşesc? Economia ar putea încetini mai brusc decât se prognozează din cauza efectelor cumulate ale majorărilor de dobânzi. Sau inflaţia s-ar putea bloca, forţând Fed să ia în considerare rate ale dobânzilor mai mari decât a pariat oricine. Domnul Slok crede că aceasta este vremea modestiei.

    „Cred că nu ne-am dat încă seama cum funcţionează lucrurile”, a spus el.   

  • Cine spune că nu se munceşte în România: numărul de salariaţi atinge un maxim istoric, salariile sunt la un maxim istoric, încasările din impozitul pe venit şi pe salarii sunt la maxime istorice, iar stabilitatea cursului valutar leu/euro a majorat substanţial puterea de cumpărare a salariilor, în euro

    Într-o ţară – România – unde marea majoritate a oamenilor cred că lucrurile merg din ce în ce mai prost din punct de vedere economic, politic, social, datele statistice arată altfel.

    Într-un anonimat total, Ministerul Muncii a publicat pe 18 ianuarie câteva date legate de piaţa muncii: în 2023 s-au înregistrat două recorduri, atât în privinţa numărului mediu de salariaţi din România, cât şi în privinţa numărului mediu de contracte de muncă, spune Ministerul Muncii.

    Numărul mediu de salariaţi înregistraţi în Revisal a ajuns la 5,747 de milioane, în creştere cu 90.764 faţă de 2022 şi în creştere cu 629.000 faţă de acum un deceniu.

    Ministerul Muncii precizează că informaţiile provin din datele Revisal, acolo unde toată lumea trebuie să înregistreze contractele de muncă, dar acolo nu sunt înscrişi angajaţii din apărare, ordine publică, magistratură şi funcţionarii publici. Cine ştie câţi or mai fi şi aici.

    Numărul mediu de contracte de muncă, pentru că un salariat poate avea mai multe contracte, a ajuns la finalul anului trecut la 6,725 de milioane, în creştere cu aproape 1 milion faţă de acum un deceniu.

    Aceste date înregistrate pe piaţa muncii sunt cele mai bune din ultimele două decenii.

    În Statele Unite, rezultatele de pe piaţa muncii, lunare şi anuale, reprezintă cel mai urmărit indicator economic, pentru că arată cum merge economia americană.

    La noi, aceste date legate de piaţa muncii trec pe lângă Guvern ca şi cum nu ar exista, fără să li se facă un marketing adecvat, mai ales când cifrele sunt în creştere şi se înregistrează recorduri istorice, lăsând astfel lumea să creadă că lucrurile merg prost în economie şi în ţară.

    Această creştere a numărului de salariaţi şi a contractelor de muncă s-a văzut în creşterea impozitului pe salarii şi pe venit, unde impozitul este de 10%: în 2023, conform execuţiei bugetare publicate de Ministerul Finanţelor, încasările din impozitul pe salarii şi pe venit au fost de 40,411 miliarde de lei, faţă de 33,7 miliarde de lei în 2022, adică avem o creştere de 19%.

    Contribuţiile de asigurări sociale (CAS), care reprezintă 25% dintr-un salariu, au crescut anul trecut la 158,6 miliarde de lei, faţă de 139,9 miliarde de lei în 2022, deci o creştere de 13%.

    Salariul mediu net a crescut anul trecut la 4.765 de lei (noiembrie 2023, ultimele date disponibile), în creştere cu 15% faţă de noiembrie 2022. În euro, salariul mediu a ajuns la 950 de euro. Inflaţia în perioada noiembrie 2022/noiembrie 2023 a fost de 7%, ceea ce înseamnă că avem o creştere reală a salariului de aproape 8%.

    Anul trecut, PIB-ul în valoare nominală – care reprezintă valoarea adăugată obţinută şi înregistrată în economie într-un an de către companii şi stat şi din care se plătesc salariile, impozitele, taxele, se obţine profitul şi se fac investiţiile – a înregistrat un maxim istoric de 1.583 de miliarde de lei, conform datelor luate în considerare de Ministerul Finanţelor la publicarea execuţiei bugetare pe 2023. PIB-ul a înregistrat înn 2023 o creştere în valoare nominală de 10,9% faţă de anul anterior.

    Dacă dăm puţin timpul înapoi, faţă de 2013, deci acum un deceniu, PIB-ul a înregistrat o creştere de 150%, respectiv de la 637 de miliarde de lei la 1.583 de miliarde de lei.

    Numărul mediu de salariaţi, conform datelor de la Ministerul Muncii, a crescut cu 12% din 2013, respectiv de la 5,118 milioane la 5,747 milioane.

    Salariul mediu a crescut de la 1.579 de lei în 2013 la 4.765 de lei în 2023, deci avem o creştere de 300%. Dacă împărţim PIB-ul la numărul de salariaţi, avem o creştere de la 124.576 de lei în 2013 la 275.448 de lei în 2023, ceea ce înseamnă o creştere de 220%.

    În 2013, salariul mediu avea o pondere de 15% în productivitatea muncii, iar în 2023 a ajuns la 20%.

    Nu ştiu cum vi se par aceste date statistice, dar pentru o ţară unde o bună parte din lume crede că lucrurile merg prost rezultatele nu arată chiar aşa rău.

    Dacă am lua şi munca la negru, atât ca număr de persoane cât şi ca modalitate de plată, rezultatele ar arăta şi mai bine.

    În condiţiile în care ocuparea forţei de muncă reprezintă doar 30% din populaţie, faţă de 50% cât este în Vest, rezultă că România mai are spaţiu de creştere.

    Tot timpul am auzit că avem o productivitate redusă şi de aceea nu pot fi plătite salarii mai mari. Când s-a pus problema creşterii salariului minim de către guvern, companiile, în special cele româneşti, s-au împotrivit, susţinând că businessul lor nu poate acomoda aceste creşteri făcute din pix şi că vor fi nevoite să dea oameni afară.

    Nu s-a întâmplat asta în ultimul deceniu, chiar deloc, ci dimpotrivă, creşterea accelerată a salariului minim din ultimul deceniu nu numai că nu a distrus locuri de muncă, ci a creat mai multe locuri de muncă cu salarii în creştere, cel puţin aşa arată datele statistice şi realitatea din piaţă.

    Economia României mai are potenţial de creştere cel puţin încă un deceniu, iar dacă cei care conduc ţara din punct de vedere politic nu vor face greşeli majore, avem foarte multe şanse să dublăm PIB-ul încă o dată.

    Fondurile europene, în joc fiind 100 de miliarde de euro până în 2030, pot asigura stabilitatea cursului valutar leu/euro, aşa cum s-a întâmplat în ultimii zece ani, când creşterea a fost de numai 12% iar economia a rezistat fără probleme.

    Această stabilitate a cursului valutar, cu o creştere anuală aproape insesizabilă, ridică puterea de cumpărare a salariilor, atunci când le convertim în euro. Spre exemplu, anul trecut, când cursul a crescut cu numai 0,7% iar salariul mediu a crescut cu 15% în valoare nominală, creşterea în euro a salariului a fost practic de 15%, ceea ce a majorat substanţial puterea de cumpărare în euro a noastră.

    Mulţi se întreabă de unde vine această rezilienţă a economiei româneşti din ultimii patru ani, având în vedere că am traversat pandemia, războiul din Ucraina şi inflaţia: stabilitatea cursului valutar leu/euro este unul dintre pilonii acestei rezilienţe în aceste crize.

    La o creştere economică de peste 3% în acest an, cel puţin aşa cum sunt prognozele de acum faţă de o creştere economică de 1,5% estimată pentru anul trecut, ar trebui ca în 2024 să înregistrăm un nou record privind numărul de salariaţi din România şi numărul de contracte de muncă.

    Măcar acum guvernul Ciolacu, că el se află la putere, să marcheze aceste date statistice, nu de alta, dar lumea să nu creadă tot timpul că lucrurile merg chiar aşa de prost în economie şi în ţară.

  • A doua cea mai mare economie a lumii, tot mai aproape de dezastru după ce bogăţii îşi iau banii şi fug, lăsând în urmă o ţară pe care guvernul nu ştie dacă o mai poate salva

    Prăbuşirea pieţei bursiere din China, care s-a soldat cu o gaură de 6 trilioane de dolari şi care se întinde pe o perioadă de trei ani, dezvăluie un adevăr dureros pentru guvernul preşedintelui Xi Jinping: Oamenii sunt deznădăjduiţi în ceea ce priveşte perspectivele celei de-a doua mari economii a lumii, iar pesimismul lor devine din ce în ce mai greu de ignorat, scrie Bloomberg.

    Investitorii s-au debarasat în masă de acţiunile chinezeşti, ceea ce a dus la o scădere brutală cu 40% a indicelui bursier CSI 300. Un pachet guvernamental de salvare este în curs de examinare, iar suma pusă de guvern pe masă se ridică la 280 miliarde de dolari.

    Cu toate acestea, atât investitorii internaţionali cât şi cei retail rămân sceptici privind succesul măsurilor şi posibilitatea unei reveniri solide a economiei.

    În comparaţie cu criza imobiliară şi cu provocările demografice ale ţării, o prăbuşire a pieţei bursiere ar putea părea o problemă relativ superficială. Acţiunile reprezintă o fracţiune din averea gospodăriilor, la fel ca şi proprietăţile imobiliare, şi nu există semne de risc sistemic care ar putea pune în pericol stabilitatea financiară.

    Dar, într-o ţară în care controlul guvernului asupra comentariilor financiare şi a datelor economice este din ce în ce mai strict, pieţele reprezintă un memento public al problemelor care afectează economia reală, de la prăbuşirea preţurilor locuinţelor la creşterea tensiunilor comerciale. Selloff-ul masiv riscă să reducă cheltuielile de consum şi investiţiile întreprinderilor, agravând şi mai mult problemele economiei.

    A trecut aproape un deceniu de la ultima dată când autorităţile chineze s-au arătat atât de îngrijorate de piaţa bursieră a ţării. Dar contextul economic din 2015 a fost foarte diferit.

    La acea vreme, guvernul era pregătit să injecteze stimulente masive şi în principalul motor al economiei, sectorul imobiliar. Acesta a pus la dispoziţie peste 3.000 de miliarde de yuani din banii băncii centrale pentru demolarea vechilor clădiri de apartamente şi pentru construirea şi vânzarea unora noi. Autorităţile au redus drastic ratele dobânzilor, stimulând cheltuielile de consum şi investiţiile întreprinderilor. Politica celor doi copii a fost introdusă în luna octombrie a aceluiaşi an, revigorând interesul investitorilor pentru ţară. Iar datele oficiale au plasat creşterea PIB-ului pentru anul în curs la 7%.

    În 2023, economia şi-a atins obiectivul de creştere anuală de aproximativ 5% – dar a înregistrat şi cea mai gravă criză deflaţionistă de la criza financiară asiatică încoace. Preţurile locuinţelor au scăzut cel mai mult în decembrie din ultimii aproape nouă ani. Exporturile au întâmpinat dificultăţi, populaţia este în scădere şi există o armată vastă de absolvenţi fără loc de muncă.

    Mai important, deşi autorităţile par dispuse să intervină pentru a sprijini piaţa, acestea au indicat în mod clar că se îndepărtează de utilizarea stimulentelor alimentate de datorie pentru a stimula creşterea sectorului imobiliar şi a economiei în general. Măsurile de politică au fost modeste, securitatea naţională devine o prioritate la fel de importantă ca şi creşterea economică, iar semnele că puterea este din ce în ce mai concentrată la vârful Partidului Comunist sugerează că oficialii guvernamentali ar putea avea dificultăţi în a răspunde rapid la crize.

    Schimbarea de politică a Chinei a dus la o “retragere a creditelor de pe piaţă”, deoarece o mare parte din împrumuturi sunt legate de sectorul imobiliar, a declarat Jason Hsu, director de investiţii la Rayliant Global Advisors Ltd. Acest lucru înseamnă că amploarea recesiunii actuale este mult mai mare decât în 2015, a adăugat el.

    „Ce se întâmplă acum are un impact puternic negativ asupra finanţelor în general, de la gospodării la afaceri. Asta înseamnă că încrederea se risipeşte, iar viitorul pare mai nesigur”, a mai declarat acesta.

     

  • Economia Arabiei Saudite se contractă din nou în urma reducerilor de producţie petrolieră ale regatului

    Economia Arabiei Saudite s-a contractat într-un ritm mai lent în trimestrul patru, în condiţiile în care cel mai mare exportator de ţiţei al lumii şi-a continuat reducerile de producţie petrolieră în încercarea de a împinge preţurile în sus, scrie Bloomberg.

    PIB-ul a scăzut cu 3,7% în termeni anuali, după un declin de 4,4% în trimestrul anterior.

    Pe 2023, economia s-a contractat cu 0,9%.

     

  • Imobiliare, bănci, demografie, deflaţie, prăbuşirea pieţei de acţiuni: a doua economie mondială este lovită de crize din toate părţile, iar şocurile se vor simţi în Europa

    China se confruntă cu riscuri mul­ti­ple la începutul acestui an. Printre acestea se numără prăbuşirea pieţei imobiliare, forţa de muncă în îmbă­trânire, deflaţie, scăderea investiţiilor străine şi a cererii mondiale pentru exporturile sale.

    Colapsul pieţei imobiliare repre­zintă unul dintre factorii cheie care împiedică revenirea celei de-a doua mari economii de pe urma şocurilor pandemiei de coronavirus. În joc este stabilitatea pieţelor financiare şi un driver major al creşterii economice la nivel mondial.

    Economia chineză a avansat cu un ritm anual de 5,2% în 2023, peste ţinta guvernului, însă majoritatea eco­nomiştilor anticipează o înceti­ni­re în acest an şi în 2025, care va trage în jos creşterea economiei mondiale, scrie AFP.

    Un ordin de lichidare emis recent pentru gigantul imobiliar Evergrande a ascuţit temerile legate de sectorul imobiliar cu probleme al Chinei. China Evergrande, cândva printre cei mai mari dezvoltatori imobiliari ai ţării, este cea mai îndatorată com­pa­nie a lumii. În pofida lunilor de amâ­nări, Evergrande nu a reuşit să creio­neze planuri concrete de restructu­rare, a decis o instanţă din Hong Kong, potrivit CNBC.

    Şi industria bancară din China întâmpină probleme. Ţara a pornit cel mai amplu proces de consolidare din această industrie recent prin fu­zio­nare a sute de bănci rurale în gi­ganţi regionali pe fondul semnelor în creştere de stres financiar, notează Bloomberg. Strategii chinezi au făcut din redresarea sectorului de 6.700 mi­li­arde de dolari una din prioritatea lor de top în 2024. Industria bancară chineză suferă de pe urma unei întregi serii de provocări, printre care declinul în creştere al sectorului proprietăţii şi o economie fragilă.

    O altă criză prin care trece China este cea demografică. Ţara, care a încercat cândva să-şi controleze creşterea populaţiei prin intermediul politicii un singur copil, se confruntă acum cu problema opusă. Ratele scăzute ale natalităţii din ultimii 35 de ani au încetinit dramatic fluxul de muncitori tineri care să înlocuiască generaţia muncitorilor care se pensionează acum. Penuria de forţă de muncă nu va face decât să restrângă ratele de creştere economică.

    În acelaşi timp, presiunile deflaţioniste din China vor continua probabil încă cel puţin şase luni pe fondul cererii slabe şi cu criza proprietăţii continând să erodeze încrederea în economie, anticipează economiştii chestionaţi de Bloomberg.

    Între timp, pieţele de acţiuni chineze au coborât puternic de la sfârşitul anului trecut, adâncind pierderile de mii de miliarde de dolari acumulate în ultimii ani. În acest context, investitorii şi gospodăriile chineze achiziţionează aur pentru a se proteja de turbulenţele de pe pieţele imobiliară şi de acţiuni, scrie Financial Times.

    China a lansat o serie întreagă de măsuri în ultima vreme pentru a susţine economia, iar chiar acest lucru semnalează îngrijorările în creştere ale liderilor ţării cu privire la starea economiei, potrivit The Wall Street Journal.

    O criză economică în China ar reduce PIB-ul Germaniei, cea mai mare economie europeană, cu 0,7% în primul an şi cu aproape 1% în al doilea an, a avertizat recent banca centrală germană, conform Reuters.

     

     

  • Ce înseamnă economie de război: Rusia uimeşte prin creştere economică, investiţiile militare urcă ameţitor, iar fabricile funcţionează la capacitate maximă. Însă deficitul de muncitori a explodat, oul s-a scumpit cu 40% într-un an, iar naşterile s-au prăbuşit. La fel şi rezervele financiare

    În comparaţie cu economia zonei euro, cea a Rusiei zboară. Inima economică a Europei ar trebui să crească cu doar 0,9% anul acesta, în timp ce PIB-ul rusesc, care funcţionează în condiţii de război şi sub sancţiuni occidentale, este aşteptat să urce cu 2,6%, potrivit celor mai recente prognoze ale Fondului Monetar Internaţional. Cheia succesului rusesc sunt investiţii masive în industria de război. Acum, în Rusia toate drumurile duc spre război. Dar şi spre un viitor nesigur.

    În comparaţie cu economia zonei euro, cea a Rusiei zboară. Inima economică a Europei ar trebui să crească cu doar 0,9% anul acesta, în timp ce PIB-ul rusesc, care funcţionează în condiţii de război şi sub sancţiuni occidentale, este aşteptat să urce cu 2,6%, potrivit celor mai recente prognoze ale Fondului Monetar Internaţional. Cheia succesului rusesc sunt investiţii masive în industria de război. Acum, în Rusia toate drumurile duc spre război. Dar şi spre un viitor nesigur.

    Pentru unii analişti, vi­te­za cu care economia rusă zboară este un semn că sancţiunile occidentale nu sunt eficiente în a tăia resur­sele economice şi pen­tru răz­boi ale Rusiei cât timp aceasta continuă să atace Ucraina. Investi­ţiile din partea statului au efectul de a stimula creşterea economică.

    De aceea în criza economică globală câţiva economişti au atacat măsurile de austeritate implementate de guvernele europene şi reco­mandate de instituţiile financiare internaţio­nale, cerând în schimb investiţii. Cu ele se creează şi o bază pentru dezvoltare viitoare. Însă Rusia nu investeşte în economia civilă ci în cea de război. Economia creşte, însă resurse preţioase cu care altfel s-ar fi putut moderniza o economie bazată pe exportul de petrol şi gaze se duc pe producţia de arme.

    În paralel, activele care pot fi convertite uşor în bani din fondul pentru zile negre al Rusiei s-au înjumătăţit la 56,5 miliarde de dolari de la începutul războiului pornit contra Ucrainei şi până la sfârşitul anului trecut, po­trivit Bloomberg, care citează date ale minis­terului de finanţe rus. Activele totale au scăzut cu 12%. O parte semnificativă din resursele fondului este înţepenită în acţiuni ruseşti şi în investiţii în infrastructură, active nelichide, care nu sunt de folos dacă statul are nevoie de bani. Aceste lucruri înseamnă că rezistenţa finan­ciară a Rusiei va fi în pericol dacă preţurile petro­lului ignoră tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu şi scad.

    Ministerul rus de finanţe a explicat că a vândut toate activele denominate în euro din fondul de rezervă pentru a acoperi deficitul bugetar din 2023. Şi dedolarizarea, începută mai din vreme de teamă că guvernul SUA îşi va folosi moneda ca pe o armă financiară, a fost dusă până la capăt. Astfel, fondul pentru zile negre mai are doar ruble, yuani şi aur. Fondul de rezervă a fost creat în 2008. Ce s-a construit în 14 ani s-a năruit pe jumătate în doi ani de război. Cheltuielile militare, cu apărarea şi se­cu­ritatea se îndreaptă spre 40% din cheltuielile bugetare şi sunt aşteptate să urce cu 70% anul acesta, notează France 24.

    Bugetul de stat este pe deficit. Nu este unul mare, conform datelor oficiale, ci de doar 2% din PIB, de invidiat în zona euro şi în UE. Dar el este ţinut în frâu de forţe nesănătoase, cum sunt deprecierea rublei şi inflaţia. Rubla mai slabă ajută Rusia la îngustarea deficitului buge­tar prin umflarea veniturilor încasate de guvern din exporturile de petrol când acestea sunt convertite în moneda locală, după cum explică Bloomberg. Dar veniturile din exportul de energie s-au prăbuşit cu 24% anul trecut, semn că sancţiunile occidentale au efect. Scăderea a fost mai mare pe parcursul anului, ajungând şi la 50%. Dar nu degeaba Rusia a devenit cel mai mare furnizor de ţiţei al Chinei. Moscova a ajuns să îşi exporte aproape tot petrolul către China şi India, arată guvernul rus. De aceea, unii analişti spun că Rusia a ajuns vasalul economic al Beijingului. În schimb, au crescut cu 25% veniturile care nu au legătură cu petrolul şi cu gazele naturale.

    Un fost oficial al băncii centrale ruse a explicat pentru France 24 că o treime din creşterea economică se datorează cheltuielilor militare. Acest lucru produce transformări în economie, care devine dependentă de industria şi serviciile de război. De asemenea, pentru că Rusia este izolată de o bună parte din comerţul internaţional, creşte şi dependenţa de petrol. Toate acestea au un cost social mare.

    Inflaţia este puternică. Spre exemplu, oul a devenit simbolul scumpirilor, preţurile cres­când cu peste 40% într-un an. Experţii citaţi de presa rusească atribuie scumpirile majorării costurilor cu nutreţul şi cu produsele veterinare pentru găini, o consecinţă indirectă a sancţiu­nilor vestice. Varza este cu aproape 80% mai scumpă. Dobânda de referinţă este la 16%. Economia de război înseamnă, pe lângă creş­terea cheltuielilor militare, şi creşterea utilizării capacităţii industriale.

    În Rusia, aceasta a atins anul trecut maximul istoric. Evoluţia este limitată de ceea ce începe să devină o penurie de forţă de muncă. În consecinţă, fabricile caută cu disperare muncitori, iar salariile cresc. Firmele fără putere financiară pierd. Ziarul Izvestia scrie de un deficit de muncitori de 4,8 milioane în 2023.

    Este rezultatul migraţiei, ruşii care se tem că vor fi luaţi în armată pentru a fi duşi pe front mutându-se unde nu pot fi găsiţi uşor, şi al unei crize demografice. De fapt, Rusia se confruntă cu una din cele mai grave crize demografice din istoria recentă în sensul că din cauza nesiguranţei economice şi politice numărul de naşteri se prăbuşeşte. Rusia avea o mare problemă demografică şi înainte de război. Invazia a agravat-o. Acum, în Rusia toate drumurile duc spre război, şi spre un viitor nesigur.

     

  • Marile economii din Europa încep să respire uşurate

    Inflaţia din Franţa a încetinit mai mult decât se aştepta în ianuarie, ajungând la cel mai scăzut nivel de dinainte de invadarea Ucrainei de către Rusia – cel mai recent semn că eforturile zonei euro de a controla creşterea preţurilor se apropie de sfârşit, raportează Bloomberg.

    Indicele pentru a doua cea mai mare economie a blocului monetar a fost de 3,4% faţă de anul trecut, încetinind de la 4,1% în decembrie. Această valoare se plasează sub estimarea mediană de 3,6% dintr-un sondaj Bloomberg şi mult sub vârful de 7,3% înregistrat în februarie 2023.

    Moderarea inflaţiei la un minim al ultimilor doi ani a fost determinată de încetinirea costurilor energiei, alimentelor şi produselor fabricate, potrivit agenţiei de statistică Insee.

    Se aşteaptă ca datele germane să arate o tendinţă similară, potrivit analiştilor intervievaţi de Bloomberg şi primelor cifre regionale din cele 11 landuri.

    O confirmare a Eurostat privitoare la atenuarea creşterii preţurilor în zona euro, formată din 20 de ţări, ar putea impulsiona pariurile investitorilor potrivit cărora Banca Centrală Europeană va începe să reducă ratele dobânzilor în aprilie.

    Chiar şi aşa, obligaţiunile germane au redus câştigurile după publicarea cifrelor regionale, randamentul pe 10 ani scăzând cu şase puncte de bază, la 2,21%. Acesta scăzuse cu până la opt puncte de bază după ce Franţa a afişat un nivel al inflaţiei mai slab decât se aştepta.

    Factorii de decizie politică au fost, în general, mai prudenţi decât pieţele în ceea ce priveşte relaxarea – preşedintele Christine Lagarde a semnalat din nou marţi că scăderea ratelor ar putea fi demarată în vară. Totuşi, guvernatorul Băncii Franţei, Francois Villeroy de Galhau, a declarat în weekend că oficialii vor continua să se ghideze după datele primite şi că nu este exclusă nicio dată pentru o primă reducere.

  • Veşti bune din partea FMI: PIB-ul global ar putea creşte în 2024 datorită expansiunii neaşteptate a economiei Statelor Unite şi a stimulentelor fiscale din China

    Fondul Monetar Internaţional şi-a majorat prognoza privind creşterea globală în acest an, datorită unei expansiuni neaşteptate în SUA şi a stimulentelor fiscale din China, lansând, în acelaşi timp, o serie de avertismente asupra riscurilor legate de războaie şi inflaţie, scrie Bloomberg.

    Economia mondială va înregistra o creştere de 3,1% în acest an, faţă de 2,9% cât se înregistra în octombrie, a declarat instituţia cu sediul la Washington în raportul trimestrial World Economic Outlook, publicat marţi. Fondul şi-a menţinut neschimbată prognoza pentru 2025 la 3,2%.

    „Economia globală continuă să dea dovadă de o rezistenţă remarcabilă. Criza este aproape de final, cu o inflaţie în scădere constantă şi o creştere care se menţine”, a declarat economistul-şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas. „Cu toate acestea, ritmul de expansiune rămâne lent, fiind supus, în continuare, unor riscuri semnificative.”

    Printre riscurile de declin menţionate de FMI se numără noi vârfuri ale preţurilor materiilor prime cauzate de o serie de şocuri geopolitice şi de perturbări ale aprovizionării globale – cum ar fi atacurile Houthis în Marea Roşie – sau o inflaţie mai tenace care ar putea forţa băncile centrale să menţină ratele dobânzilor la un nivel mai ridicat pentru mai mult timp.

    Previziunile FMI ilustrează o scădere a preţurilor materiilor prime în 2024 şi 2025, alături de o scădere a ratelor dobânzilor în rândul marilor economii. Economiştii fondului au luat în calcul, de exemplu, faptul că Rezerva Federală, Banca Centrală Europeană şi Banca Angliei vor menţine ratele dobânzilor în prima jumătate a acestui an, înainte de a le reduce treptat, pe măsură ce inflaţia încetineşte.

    FMI a precizat că inflaţia din trimestrul al patrulea s-a răcit mai mult decât se preconiza, pe măsură ce preţurile la energie au scăzut. Potrivit instituţiei, această decelerare va continua până în 2025, ceea ce ar duce inflaţia globală la un nivel de 4,4% de la 6,8%. Se estimează că economiile avansate vor înregistra o scădere a inflaţiei mai rapidă decât pieţele emergente.

    Fondul şi-a repetat avertismentul privind posibila fragmentare a comerţului mondial în blocuri rivale, prognozând o creştere a comerţului mondial de 3,3% în 2024 şi de 3,6% în 2025, sub rata medie istorică de 4,9%. Naţiunile au impus aproximativ 3.000 de noi restricţii comerciale anul trecut, de aproape trei ori mai multe decât în 2019, a precizat FMI.

    Pentru băncile centrale, FMI consideră că provocarea cea mai mare este de a normaliza politica monetară şi de a „oferi o aterizare lină, fără a reduce prematur ratele şi fără a întârzia prea mult această reducere”.

  • Economia zonei euro a stagnat în trimestrul al patrulea. Creşterile din Spania şi Italia au compensat scăderea producţiei germane şi blocajul înregistrat de economia franceză

    Economia zonei euro a stagnat în ultimele trei luni ale anului trecut, fiind stopată de scăderea producţiei germane şi de o stagnare a economiei franceze, care au compensat o revenire mai puternică decât se aştepta în Spania şi Italia, scrie Financial Times.

    Performanţa celor 20 de economii care folosesc moneda euro a depăşit contracţia de 0,1% prognozată de economişti în cadrul unui sondaj Reuters. Aceasta a urmat unui declin de 0,1% în trimestrul precedent, marcând o creştere de 0,5% a zonei euro în 2023, a anunţat marţi biroul de statistică al UE.

    Acest lucru a lăsat blocul în urma SUA, care a fost numită săptâmâna trecută drept economia avansată cu cea mai rapidă creştere din lume în 2023, cu o creştere anuală de 3,1%. Guvernul Chinei a estimat recent că economia sa a crescut cu 5,2% anul trecut.

    „Europa încă se recuperează în urma unui şoc energetic persistent, mai ales în condiţiile în care nu avut parte de acelaşi grad de stimulare fiscală ca economia americană, mai rezistentă, în ultimii ani”, a declarat Nicola Mai, analist de credite suverane la investitorul Pimco.

    Principalul obstacol aş creşterii din zona euro a fost economia germană, care s-a contractat cu 0,3% în această perioadă, a anunţat marţi agenţia de statistică a ţării, confirmând o estimare iniţială de la începutul lunii.

    Economia Italiei, în schimb, a oferit un impuls, după ce a crescut cu 0,2% în această perioadă, datorită unei producţii mai mari în industrie şi servicii care a compensat cererea internă mai slabă. Această creştere a fost mai mare decât cea de 0,1% din trimestrul precedent, depăşind stagnarea prognozată într-un sondaj Reuters.

    De asemenea, economia spaniolă a înregistrat o evoluţie care a depăşit aşteptările economiştilor, cu o creştere trimestrială de 0,6%, cea mai puternică expansiune din acest an, datorită creşterii cererii interne.

    Biroul de statistică al Spaniei a mai spus că preţurile mai mari la electricitate, care reflectă eliminarea treptată a scutirilor de taxe, au provocat o creştere neaşteptată a inflaţiei în ianuarie, de la 3,3% în decembrie la 3,5%. Economiştii se aşteptau la o încetinire la 3,1%.

    Investitorii vor urmări să vadă dacă inflaţia la nivelul blocului comunitar va scădea, aşa cum se aşteaptă, la 2,8% în ianuarie, de la 2,9% în urmă cu o lună. Cifrele vor fi un indicator cheie pentru a determina cât de aproape este Banca Centrală Europeană de a reduce ratele dobânzilor.

    Cifrele publicate marţi au arătat că economia Spaniei a crescut cu 2,5% anul trecut, în timp ce Franţa a crescut cu 0,9%, iar Italia cu 0,7%. Cu toate acestea, economia Germaniei s-a contractat cu 0,3% pe parcursul anului.